Creşterea cifrei de afaceri a companiei, susţinută de la an la an, se datorează mai ales schimbării comportamentului clienţilor finali, care caută cel mai bun raport calitate-preţ. Pe fondul crizei economice, aceştia s-au orientat cu precădere către produsele de o calitate superioară, care le oferă garanţia investiţiei pe termen lung. În acest context, categoria “Smart Luxury”, care include produse multifuncţionale, înalte calitativ, dar disponibile la preţuri accesibile, a crescut cu 138% ca valoare a vânzărilor în lei şi cu 126% ca valoare a vânzărilor în euro, faţă de acum patru ani.
În plus, Kludi România a adoptat anul trecut o serie de măsuri, care s-au reflectat rapid în rezultatele înregistrate de companie. Un pas important este creşterea prezenţei produselor companiei în magazinele de tipul “do-it-yourself” (DIY). Ca valoare, ponderea segmentului DIY din totalul afacerilor Kludi s-a triplat în ultimul an – de la 4,5% în 2011 la 15% la finalul lui 2012. Compania a lansat şi patru game de produse dedicate exclusiv acestui sector, care sunt create şi ambalate special pentru a fi uşor de instalat atât de profesioniştii în domeniu, cât şi de către clienţii mai puţin experimentaţi.
“Kludi România a reuşit şi în acest an să meargă contra curentului şi să aibă un trend ascendent din punct de vedere al rezultatelor financiare, în pofida scăderii din ultimii ani a pieţei de baterii sanitare, sisteme de duş şi accesorii”, a spus Florin Barabaş, managing directorul companiei.
Reţeaua de distribuţie a produselor Kludi România a continuat să se dezvolte, numărul punctelor de vânzare majorându-se anul trecut cu 38 de unităţi faţă de anul anterior.
Leave a Reply