La Almaşu Mare, în vecinătatea fostei mine Haneş, aurul aluvionar din pârâul Turnu va fi exploatat ca pe vremea dacilor, cu şaitrocul şi pătura din lână de oaie!
Aurul din Munţii Apuseni a stârnit de-a lungul vremurilor războaie, a înscăunat regi şi a purtat blesteme. Aurul Apusenilor noştri a scris istorie, o istorie a sângelui şi a suferinţei locuitorilor acestor munţi. Acest metal nativ este uşor de cules din râuri şi e extrem de maleabil: dintr-un gram de aur se poate obţine o foiţă de un metru pătrat!
Există date istorice care dezvăluie faptul că, pe întreaga perioadă a ocupaţiei romane în Dacia, nu mai puţin de 500 tone de aur şi 950 tone de argint au părăsit ţara pentru a consolida economic Imperiul Roman. Pentru mai multă performanţă, romanii au adus în Apuseni coloni de origine traco-iliră, specializaţi în prelucrarea aurului. Minele erau conduse de un funcţionar numit chiar de împărat, denumit Procurator Aurarium, a cărui reşedinţă era în Zlatna.
Mai târziu, ungurii, turcii, austriecii şi ruşii au supt şi ei aurul din zăcămintele noastre. Mulţi români uită că oraşe pe care astăzi le admiră cu un sentiment de frustrare şi invidie, precum Budapesta, Viena, Roma, Istanbul, Sankt Petersburg şi Moscova, au fost construite, în măsură mai mică sau mai mare, şi cu aur extras din zăcămintele noastre. Exploatarea zăcămintelor de către romani, i-a urmat o pauză de circa 1.000 de ani, după care regii maghiari, urmaţi de imperialii austrieci de origine habsburgică, au reluat jefuirea aurului din Apuseni şi Maramureş. Conform unor documente istorice, într-un interval de doar 64 de ani, austriecii au scos din Transilvania o cantitate de aproape 10 tone de aur.
Zăcămintele aurifere apar sub două forme principale, aurul de filon şi cel aluvionar. Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezişul râurilor. Miţele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reţine micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurităţi aduse de apă.
Astăzi, majoritatea rezervelor naţionale de aur le regăsim în Cadrilaterul de Aur, o suprafaţă de aproximativ 500 kilomteri pătraţi, încadrată între localităţile Săcărâmb, Căraci, Zlatna şi Baia de Arieş. Maximul de extracţie auriferă din acest perimetru a fost atins în perioada Imperiului Austro-Ungar, în ciuda mijloacelor tehnice rudimentare.
Mineritul de adâncime se practica îndeosebi în raza localităţilor Săcărâmb, Crăciuneşti, Câinel, Ruda-Bran, Căraci, Baia de Criş, Ţebea, Almaşu Mare, Zlatna – Mina Haneş, Roşia Montană, Vulcoi Corabia şi Baia de Arieş. Mineritul se făcea doar prin forţa braţelor, minereurile bogate în aur fiind desprinse cu târnăcoape din măruntaiele muntelui şi încărcate în coşuri de răchită aşezate pe catâri. Minereul era mărunţit în celebrele şteampuri cu apă, trecut prin şaitroc, după care era colectat pe ţesături din lână sau blănuri de oaie, ca pe vremea dacilor.
Exploatarea industrializată a ceea ce mai rămas din rezervele de aur ale Apusenilor a luat proporţii în perioada regimului comunist. A urmat decăderea post-decembristă a industriei extractive şi prelucrătoare de minereuri din România. Apoi a urmat o nouă încercare de scormonire după aur, eşuată lamentabil, a unei companii canadiene, la Roşia Montană. În zonă, locuitorii au rămas fredonând a pagubă vechea cântare: ”munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”.
*În Apuseni, aurul se adună din nou cu şaitrocul şi cu blana de oaie
Aurul, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, curge, la propriu, în râurile din Alba. Spre deosebire de aurul din inima muntelui, cel aluvionar poate fi extras mai uşor, fără cianuri şi fără tehnologii scumpe, dar se găseşte în cantităţi mai mici. De mai bine de 24 de ani România nu a mai exploatat organizat aurul aluvionar. După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar şi în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip şi de pietriş şi a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcţii, în drumuri şi autostrăzi.
Ioan Cătălina, din satul Stănija, judeţul Hunedoara fost primul căutător autorizat de metal preţios, din România post-revoluţionară. În anul 2005, a obţinut de la Agenţia de Resurse Minerale un permis de exploatare a aurului din aluviuni. Luând exemplul confratelui din Hunedoara, doi întreprinzători privaţi din Zlatna – unul din Trîmpoiele şi altul din Pirita – au obţinut luna aceasta avizul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru exploatarea aurului aluvionar de pe cursul pârâului Turnu din Almaşu Mare, din imediata vecinătate a fostei mine de aur de la Haneş. Potrivit avizelor APM Alba, SC Turnu Explorer din Pirita – Zlatna şi SC Aqua Rus Center Trâmpoiele vor exploata aurul aluvionar din pârâul Turnu de pe raza comunei Almaşu Mare.
Pentru aceste activităţi, cele două firme au concesionat suprafeţe de teren din domeniul public al comunei Almaşu Mare încă din toamna anului 2016. Conform APM Alba, cele două proiecte se încadrează în prevederile HG nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 13 ”extracţia mineralelor prin dragare fluvială sau marină”. Ambele terenuri pe care se va opera sunt păşuni şi cuprind şi albia minora a pârâului Turnu, intravilan, în vecinătatea drumului comunal DC 178. Accesul la primul perimetru de exploatare se face din drumul judeţean DJ 705D Almaşu Mare – După Piatră, la care se racordează drumul comunal către fosta mină de aur Haneş.
Volumul total de aluviuni aspirat/procesat este evaluat la 96 mc pentru primul proiect şi 568,4 mc pentru cel de-al doilea. Ambele proiecte se derulează cu avizul Serviciului de Gospodărire a Apelor Alba.
În ambele cazuri, activitatea de extracţie a aurului aluvionar din perimetrele de exploatare va consta în separarea gravitaţională a aurului împreună cu metalele grele din aluviunile nisipoase din albia minora a pârâului Turnu. Metodologia de extracţie a aurului din nisipurile aluvionare prevede urmatoarele etape: extragerea nisipului aluvionar din albie prin intermediul unei drage mobile de aspiraţie a aluviunilor din albie dinspre aval spre amonte şi dinspre firul apei spre maluri; depunerea/sortarea gravitaţională a aluviunilor şi a apei aspirate pe şaitroc/jgeab, cu selectarea fragmentelor de aur liber şi a metalelor grele (magnetit, sfen/titan, pirită, etc.); recuperarea fracţiei grele şi a aurului liber; depunerea aluviunilor rezultate din procesul de separare gravitaţională aproximativ în aceleaşi zone din care au fost prelevate. Draga de prelevare prin aspiraţie va fi acţionată electric (optional diesel) şi va avea o capacitate de procesare de 1-3 mc/h; raportul apa/aluviuni este de cca. 1/1.
Draga mobilă va fi prevazută cu un furtun flexibil. Sorbul va fi prevăzut cu o sită cu ochiuri de 4-5 mm. Jgheabul/şaitrocul va avea o lungime cuprinsă între 5-8 m şi lăţimea de circa 0,5 m. Acesta va fi montat cu înclinare, pe un cadru metallic prevăzut cu roţi şi/sau pe un minitrasportor prevăzut cu şenile. Peste acesta se va pune o pătură de lână sau un covor din cauciuc prevăzut cu striaţii peste care trec aluvuiunile colectate,scrie
ziarulunirea.ro