BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Ar fi putut fi cel mai bogat om din lume, dar s-a speriat şi a vândut businessul apoi a dispărut. Dupa 14 ani spune de ce a luat aceasta decizie

    În urmă cu peste zece ani, cea mai mare companie de internet din China nu era Alibaba, şi nici Tencent, ci Shanda Interactive Entertainment Ltd., un dezvoltator de jocuri, fondată de Chen Tianqiao, care a devenit miliardar la doar 30 de ani. 

    După succesul său, Chen a dispărut. El a părăsit China, şi odată cu asta, viaţa publică, şi a ales un drum cu totul diferit. Însă, la 44 de ani, Chen, care locuieşte acum în Singapore, s-a decis să vorbească din nou public.

    El povesteşte că ceea ce l-a convins să renunţe la tot ce construise şi să cedeze piaţa către Alibaba Group Holding Ltd. şi Tencent Holdings Ltd, ale căror fondatori sunt azi cei mai bogdaţi oameni din China, a fost stresul provocat de creşterea concurenţei, reglementările guvernamentale, dar şi atacurile de panică cu care se confrunta.  A decis să renunţe, pentru a-şi proteja propria sănătate.

    „Priveam apusul în fiecare seară, şi mă gândeam că nu mă voi mai trezi niciodată”, povesteşte Chen. Experienţa aceasta l-a determinat să aleagă o nouă cale, aşa că s-a focusat pe cercetările asupra creierului uman. A investit în studiile sale un milliard de dolari, din averea de 2,4 miliarde pe care o deţinea.

    Din aceasta, Chen şi soţia sa au donat 115 milioane dolari Institutului de Tehnologie din California pentru a înfiinţa Institutul de Neuroştiinţe Tianqiao şi Chrissy Chen. Restul va fi folosit pentru a finanţa direct tinerii oameni de ştiinţă şi pentru a înfiinţa Universitatea Chen, în S.U.A.

  • Cum să începeţi o săptâmână în care să aveţi succes la muncă – VIDEO

    1. Începeţi o nouă săptămână de muncă printr-o pregătire a acesteia duminică seara: scrieţi o listă de lucruri pe care le aveţi de făcut. Pregătiţi-vă garderoba pentru a economisi timp dimineaţa, mergeţi la culcare devreme, treziţi-vă devreme şi plănuiţi să ajungeţi devreme la birou.

    2. Dacă este posibil, faceţi sport înainte de a începe ziua şi mâncaţi ceva sănătos la micul dejun acasă.

    3. Începeţi ziua de muncă de luni devreme: dacă ajungeţi devreme la birou, veţi avea timp să reflectaţi asupra priorităţilor voastre şi să faceţi planuri.

    4. La birou, evitaţi discuţiile care vă distrag de la muncă şi începeţi planul la care v-aţi gândit cu o noapte înainte.

    5. Ideal ar fi să vă verificaţi mailurile chiar înainte de a începe ziua de luni; dacă nu, începeţi această activitate cât de curând posibil la birou. 

    6. Gândiţi diferit faţă de toţi ceilalţi şi nu vă plângeţi de faptul că începeţi o nouă săptămână de muncă: ştim cu toţii că weekendul este prea scurt şi nu e plăcut să vă confruntaţi cu realitatea rece a unei alte săptămâni de muncă. În timp ce toată lumea se plânge, fiţi voi cei optimişti şi motivaţi.  

    7. Fixaţi-vă un nou obiectiv: în fiecare luni ar trebui să aveţi un obiectiv nou pentru săptămâna care începe. Pe măsură ce scrieţi obiectivul săptămânii în curs, reflectaţi asupra modului în care l-aţi realizat pe cel din urmă şi asupra modului în care aţi putea îmbunătăţi acest proces. 

    8. Programaţi-vă întâlniri pentru săptămâna în curs. Ziua de luni este ideală pentru programarea întâlnirilor cu echipa sau cu persoane din companie. 

    9. Revizuiţi-vă lista de obiective: pe termen scurt, mediu şi lung. 

    10. Reflectaţi: sunteţi fericiţi de locul în care vă aflaţi în carieră şi vă place munca voastră? Dacă nu, probabilitatea să fiţi mai supărat în ziua de luni este mai mre − este poate momentul să vă gândiţi la un nou job sau să discutaţi cu cineva din companie care vă poate îmbunătăţi situaţia.

  • Volodimir Zelenski, actorul ales preşedinte al Ucrainei, va dizolva Parlamentul de la Kiev. Ce spune unul din consilierii săi

    “Desigur, Zelenski va iniţia dizolvarea Radei, pentru că există mai multe precondiţii pentru aceasta, mai exact lipsa unei coaliţii în Parlament”, a afirmat oficialul pentru postul TV 1+1.

    Echipa preşedintelui ales a dat recent publicităţii unei material video în care se cere dizolvarea Radei. Zelenski a menţionat în cursul campaniei electorale că ar putea convoca alegeri legislative anticipate.

    Următoarele alegerile legislative sunt programate în octombrie 2019, iar ceremonia de învestire a noului preşedinte este programată pe data de 20 mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Cristina Săvuică, Chief happiness officer { Lugera – The People Republic, România şi Cehia }

    •   Cristina Săvuică lucrează de peste 17 ani la Lugera, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de recrutare şi consultanţă în resurse umane din România, iar din 2004 este şi partener în cadrul companiei.
    •   Ocazia de a lucra în domeniul resurselor umane a venit, pe vremea când locuia în Bratislava, la departamentul de vânzări al unui ziar local în limba engleză, când l-a cunoscut pe directorul Lugera & Makler din Slovacia, care i-a propus să deschidă o companie şi în România.
    •   Faptul că nu avea nici studii de specialitate (a terminat ASE) şi nici experienţă în domeniul resurselor umane a împiedicat-o să fie partener de la început, aşa că prima funcţie pe care a avut-o în cadrul companiei a fost de country manager.
    •   A realizat obiectivele firmei din doilea an şi a primit 20% din acţiuni, devenind partener.

    Cifră de afaceri (2017): 274,3 mil. lei
    Profit (2017): 2,3 mil. lei
    Număr de angajaţi: 5.300

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Sînziana Pardhan – Country head {P3 România}

    •   Deţine rolul de country head al dezvoltatorului ceh de spaţii logistice P3 din august 2017, având ca principală responsabilitate coordonarea extinderii companiei în România.
    •   Cu o experienţă în investiţii, achiziţii şi vânzări, Sînziana Pardhan a lucrat anterior timp de 9 ani pentru compania de real estate Colliers.
    •   Consideră că pentru a reuşi în România, ca în orice ţară din lume, ai nevoie de foarte multă determinare, să depui efort, să-ţi asumi riscuri calculate, să îţi alegi bine priorităţile şi luptele şi să ştii când să ceri sfatul altor persoane. 
    •   În rândul sfaturilor pe care le oferă celor aflaţi la început de carieră se numără: să fie tenace, să îşi cunoască şi să îşi folosească punctele tari, să rămână devotaţi viselor şi valorilor proprii, să rămână optimişti cu privire la un lucru în care cred indiferent de ce s-ar întâmpla, să fie proactivi şi să preia iniţiativa, să înveţe din greşeli şi să se străduiască mereu să găsească soluţii.

    Suprafaţa parcurilor logistice din portofoliu:
    > 370.000 de metri pătraţi
    Număr de angajaţi: 11

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Monica Eftimie, chief marketing officer { Sphera Franchise Group }

    •   Monica Eftimie ocupă funcţia actuală din 2012, coordonând în prezent o echipă formată din
    18 persoane.
    •   Înainte de a se alătura Sphera Franchise Group, ea a lucrat la Burger King Corporation, Millennium Bank, Mc’Donalds şi Saatchi & Saatchi.
    •   Monica Eftimie este absolventă a Northwestern University şi deţine un MBA în administrarea afacerilor de la Georgetown University.

    Cifră de afaceri (2018): 771 mil. lei
    Profit (2018): 34 mil. lei

  • Capitaliştii săptămânii: Will Keith Kellogg şi John Harvey Kellogg

    Will Keith Kellogg s-a născut pe 7 aprilie 1860, în Battle Creek, Michigan. El a fost cel de-al şaptelea din cei şaisprezece copii ai lui John Preston şi Ann Janette Kellogg. Părinţii lui făceau parte dintr-un nou grup religios cunoscut sub numele de Adventiştii de Ziua a Şaptea.

    Tatăl lui Kellogg deţinea o companie ce producea mături în Battle Creek, iar tânărul a început să lucreze acolo, ca vânzător de mături, la vârsta de 14 ani, după ce a renunţat la şcoală. Fratele său mai mare, John Harvey Kellogg (născut la date de 26 februarie 1852), a absolvit Facultatea de Medicină din New York în anul 1875. Un an mai târziu, John Kellogg s-a întors în Battle Creek şi a preluat ceea ce a fost cunoscut ca Institutul Adventist pentru Reforma Sănătăţii. El a redenumit sanatoriul din Battle Creek şi l-a transformat într-un centru de sănătate renumit internaţional.

    Dr. Kellogg avea idei radicale despre hrană şi dietă pentru acea vreme, cum ar fi, de exemplu, faptul că o dietă bogată în proteinele din nuci este cheia longevităţii. În 1877, John a conceput un tip de cereale uscate, iar ulterior, el şi fratele său Will au experimentat cu alte cereale faţă de cele existente deja pe piaţă la acea vreme.

    Până în 1894, cei doi au lucrat cu o pastă de grâu fiartă, pe care medicul spera să o facă mai uşor digerabilă pentru unii pacienţi ai sanatoriului său. Una dintre mostrele produse a fost lăsată însă accidental în aer liber pentru câteva ore şi s-a uscat. Ei au trecut-o oricum prin rolele de procesare a cerealelor pe care le foloseau şi au descoperit, cu surprindere, rezultatul: fiecare bob de grâu a ieşit aplatizat în fulgi subţiri şi nu în foi mari, ca în trecut. Cei doi şi-au dat seama că au conceput astfel, din greşeală, un nou tip de aliment. Aveau în faţă primii fulgi de cereale din lume.

    Fraţii Kellogg au vândut noile cereale sub denumirea de Granose prin intermediul companiei Sanitas Nut Food Company. Pacienţii de la sanatoriu au apreciat produsul atât de mult încât l-au cumpărat şi prin intermediul poştei. Will Kellogg a realizat astfel că fabrica, un hambar situat pe teritoriul sanatoriului, trebuia să fie mutată într-un loc separat pentru a-şi proteja secretul comercial.

    John Kellogg i-a îndemnat pe clienţii sanatoriilor să viziteze complexul şi să vadă cum au fost făcute cerealele pe care le apreciau atât de mult. Acest lucru a condus la un incident notoriu din istoria spionajului industrial american: un bărbat pe nume C. W. Post a vizitat sanatoriul din motive de sănătate, a văzut cum funcţionează procesul de procesare a cerealelor şi a fost inspirat să-şi înfiinţeze propria companie de cereale. Compania Post Cereals, care mai târziu a devenit General Foods, a apărut ca un concurent major al Kellogg’s.

    Evoluţia companiei Kellogg’s nu a fost lipsită de obstacole – parte dintre acestea aduse chiar de relaţiile tensionate dintre cei doi fraţi. Will Kellogg a decis să înfiinţeze o companie separată de sanatoriu, dar doctorul a refuzat să o finanţeze. Cu toate acestea, fraţii au ajuns la un punct comun când a venit vorba de crearea unui nou tip de fulgi din cereale, în care să folosească porumbul în loc de grâu.

    În 1898 au lansat Sanitas Toasted Corn Flakes, produs care conţinea pe cutie o imagine a sanatoriului Battle Creek. În 1900, într-un interval de timp în care John a ieşit din ţară timp de câteva săptămâni, Kellogg a construit o nouă fabrică. Când medicul s-a întors a fost atât de supărat pe fratele său, încât i-a cerut acestuia să-i ramburseze imediat suma investită.

    Pe când compania se apropia de aniversarea de zece ani, Battle Creek a devenit capitala producţiei de cereale din America, cu zeci de companii care activau pe această piaţă, iar marca Sanitas a rămas în urma competitorilor. În cele din urmă, John Kellogg a fost de acord să finanţeze o companie cu totul nouă în schimbul unei cote de două treimi din acţiunile sale în companie. În 1906 a luat astfel naştere Battle Creek Toasted Corn Flake Company.

    Doctorul Kellogg a continuat să aibă conflicte legate de strategia fratelui său şi chiar de misiunea companiei – el s-a opus ferm adăugării zahărului la oricare dintre produse, de exemplu.

    Cu altă ocazie în care fratele său era în afara ţării, Will Kellogg a început să cumpere acţiuni în companie pe care medicul le folosea pentru a plăti unii dintre angajaţii săi de la sanatoriu. Acest lucru i-a dat o cotă mai mare de proprietate a companiei, dar a înrăutăţit relaţiile dintre cei doi.

    W.K. Kellogg şi-a folosit averea privată pentru a înfiinţa şi o fundaţie filantropică axaă pe finanţarea unor studii referitoare la cancer. Fundaţia W.K. Kellogg a devenit una dintre cele mai bogate organizaţii filantropice din Statele Unite şi a fost deosebit de generoasă în Battle Creek. Activele sale au fost estimate la peste 7 miliarde de dolari în 2005. În 1932, a finanţat o şcoală în Battle Creek pentru elevii de gimnaziu.

    Înainte de moartea sa, în 1943, John Kellogg i-a scris lui Will o scrisoare de împăcare, cerându-i scuze pentru comportamentul său, dar Will a refuzat să o citească până la scurt timp înainte de moartea sa din 1951.

    În 1937, William Kellogg şi-a pierdut vederea, doi ani mai târziu s-a retras din funcţia de preşedinte al companiei Kellogg, dar a rămas în consiliul de administraţie al acesteia. Şi-a păstrat un birou la Fundaţia W.K. Kellogg, unde mergea zilnic, până la împlinirea a 91 de ani, pe 7 aprilie 1951. A murit aproape şase luni mai târziu.

    Compania Kellogg a suferit lovituri financiare la sfârşitul anilor 1990. Consumatorii păreau să nu mai vrea preţurile mai ridicate pentru Corn Flakes şi Rice Krispies Frosted Flakes, mai ales atunci când brandurile concurente erau mult mai ieftine. În prezent, Kellogg’s este unul dintre cei mai mari producători americani din industria alimentară, cu afaceri care au ajuns în 2017 la 12,92 miliarde de dolari şi care are 33.000 de angajaţi. Potrivit ZF, Kellogg’s a venit în România acum trei ani cu un centru de servicii şi are până în prezent 300 de angajaţi, iar în retail compania americană este prezentă cu brandul Pringles.

  • Cum a ajuns un actor de comedie preşedintele unui stat european

    Un „pirat” toată viaţa lui, aşa cum le spune el celor pricepuţi la a exploata oportunităţile, Igor Kolomoiski a făcut în tinereţe bişniţă cu electronice aduse de la Moscova în Ucraina în vremea prăbuşirii Uniunii Sovietice, scrie revista The New Republic. Apoi a pus pe ruinele URSS bazele unei mici bănci, PrivatBank, care între timp a devenit cea mai mare din Ucraina. La succesul acesteia a contribuit nu doar inspiraţia de afaceri, ci şi, dacă ar fi de crezut autorităţile ucrainene, ceva fraudă. Kolomoiski a supravieţuit ambelor revoluţii din Ucraina, din 2004 şi 2014, a devenit miliardar, iar când Ucraina era invadată de trupele ruseşti, în 2014, el a creat şi finanţat o armată care să o apere. O parte din afacerile sale erau în Crimeea ocupată de militarii ruşi. Ca lord al războiului în estul devastat de conflict, a pus recompense uriaşe pe capetele liderilor militari ruşi. Unul din batalioanele finanţate de el, Azov, este cunoscut ca incubator de extremism de dreapta, adică de neonazism. 

    Preşedintele Petro Poroşenko i-a retezat avântul. L-a concediat din funcţia de guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, din est, cea mai importantă din punctul de vedere al industriei, i-a naţionalizat banca şi a încercat să taie picioarele imperiului energetic al oligarhului. Sub asediu, Kolomoiski a decis că actorul de comedie Vladimir Zelenski, vedeta unei reţele de televiziune pe care o deţine, trebuie să devină preşedinte.  Iar planul i-a reuşit. Zelenski este un nou venit în politică, dar are în spate un om influent şi puternic aflat în luptă disperată pentru imperiul său de afaceri, un imperiu ale cărui urme se văd din Rusia, unde are afaceri cu petrol şi gaze naturale, până în SUA, unde este investigat pentru posibile infracţiuni financiare şi a stârnit două  mici scandaluri politice. 

    Trei lucruri definesc un oligarh, spune Dmitro Iablonovski, directorul adjunct al Centrului pentru Strategia Economică, un think tank din Kiev: instituţiile media deţinute, interesele de afaceri semnificative şi o influenţă politică substanţială. În prezent cinci dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, inclusiv Kolomoiski şi Poroşenko, controlează o parte considerabilă din instituţiile şi resursele ţării – de la partide politice şi posturi de televiziune la oţelării, gaze şi…ciocolată. „Oligarhii sunt statul“, concluzionează Iablonovski.

    Reţeaua de oligarhi a început să se dezvolte în anii 1990 sub fostul preşedinte Leonid Kucima şi a înflorit în era postsovietică, potrivit lui Mihail Minakov, un asociat la Centrul Wilson. Clanurile de oligarhi s-au luptat între ele până când unul a câştigat şi a candidat pentru preşedinţie – Viktor Ianukovici. În 2004, ucrainenii au ieşit în stradă în ceea ce este cunoscut ca revoluţia portocalie din Ucraina şi au rupt reţeaua oligarhilor.

    Însă Ianukovici a reuşit din nou să-şi consolideze puterea, până când ucrainenii, exasperaţi de tendinţele sale proruse, l-au alungat definitiv în 2014. În acea vreme au existat rapoarte bine fundamentate despre „o întâlnire la Viena şi o înţelegere a oligarhilor în care aceştia au decis să se unească şi să sprijine un singur candidat, pe Poroşenko“, povesteşte Minakov. Atunci când separatiştii sprijiniţi de ruşi au invadat estul Ucrainei şi Crimeea în 2014, oligarhii ţării s-au aliat ca liderii feudali, protejându-şi ţara – sau profiturile lor. Preşedintele în exerciţiu de atunci, Oleksandr Turcinov, l-a numit pe Kolomoiski guvernatorul oblastului Dnepropetrovsk, unde omul de afaceri a cheltuit 10 milioane de dolari pentru a-şi crea propria armată privată care să lupte împotriva ruşilor. Însă în ascensiunea sa Kolomoiski s-a ciocnit cu statul ucrainean.

    Poroşenko, proaspăt ales preşedinte, l-a concediat pe Kolomoiski, care şi-a explicat îndepărtarea ca pe un dezechilibru în sistemul oligarhic. „Când aveţi o coaliţie care constă din două facţiuni gigantice şi trei grupări mici, veţi obţine lupte de coaliţie“, a explicat Kolomoiski pentru The Washington Post. „Eu sunt angajatul lui Poroşenko, dar am acţionat ca un egal al său. Iar acest lucru a fost un disconfort pentru el.“

    Concurenţa dintre oligarhi s-a intensificat pe măsură ce corupţia şi războiul din estul Ucrainei slăbeau ţara. Între timp, în interiorul ministerului de finanţe al Ucrainei au apărut îngrijorări că perla lui Kolomoiski, PrivatBank, nu mai este sustenabilă. Timp de aproximativ zece ani, PrivatBank a fost implicată într-o „fraudă la scară largă şi coordonată“, care s-a concentrat în jurul departamentului său de credite, potrivit guvernului de la Kiev. PrivatBank ar fi acordat prin această schemă împrumuturi propriilor acţionari care ar fi trebuit să le ramburseze prin alte împrumuturi date de bancă tot lor şi tot aşa.

    În linişte, ministerul de finanţe şi-a împărtăşit îngrijorările legate de fraudă cu managerii de la PrivatBank. În vara anului 2016, Poroşenko era îndemnat să naţionalizeze PrivatBank, potrivit unor oficiali ai guvernului ucrainean.

    Preşedintele a amânat decizia luni de zile datorită puterii politice a lui Kolomoiski. În decembrie, Poroşenko era gata să semneze preluarea PrivatBank de către banca centrală, dar în ministerul de finanţe creştea teama că Kolomoiski s-ar putea răzbuna: PrivatBank avea 26.000 de angajaţi, reprezenta 30% din sistemul bancar şi procesa 75% din plăţile din Ucraina, potrivit unei surse din ministerul de finanţe. „Nu ştiam dacă Kolomoiski avea butonul roşu pentru oprirea operaţiunilor băncii şi dacă l-ar folosi cu doar două săptămâni înainte de sărbătorile de Crăciun pentru a bloca ţara.“ Mai târziu oligarhul a dovedit că poate bloca şi prin alte mijloace ţara: el deţine singura fabrică de clor pentru purificarea apei potabile din Ucraina. Şi n-a ezitat să închidă producţia.

    Guvernul ucrainean a naţionalizat PrivatBank pe 18 decembrie. Kolomoiski a cedat puterea fără incidente, iar Poroşenko a fost lăudat de comunitatea internaţională, mai ales de americani. În Statele Unite şi în alte ţări occidentale, Poroşenko a fost deseori privit ca un oligarh binevoitor. El şi-a făcut miliardele achiziţionând o fabrică de dulciuri de la stat în timpul dezintegrării Uniunii Sovietice. Campania sa pentru preşedinte din 2014 s-a bazat pe ideea că o persoană ca el ar putea să se ridice deasupra corupţiei. Dar chiar şi cei care au lucrat pentru Poroşenko spun că ceva s-a schimbat în anul de după victoria din alegeri, efortul său de reformă îngheţând în 2015. Promisiunea din campanie de înfiinţare a unui tribunal anticorupţie a fost îndeplinită abia după prima rundă a alegerilor pentru preşedinte din 2019, când toate sondajele de preferinţe politice arătau că Zelenski va câştiga. Investigaţii de presă au arătat în repetate rânduri că aliaţii lui Poroşenko beneficiază de pe urma faptelor de corupţie. „Poroşenko era foarte capabil să creeze acest baraj de fum pentru Occident şi apoi să îndeplinească aproximativ 15% din ce le promite“, spune John Lough, cercetător la Chatham House. „Uitaţi-vă la Agenţia Naţională pentru Prevenirea Corupţiei, a cărei sabotare a permis-o.”

    Într-o ţară în care personajele corupte sunt o obişnuinţă, prezenţa proaspătă a lui Zelenski a fost o schimbare binevenită, deşi actorul a refuzat în general să dea detalii despre planurile sale politice. Nici după ce a câştigat cursa pentru preşedinţie acestea nu au devenit mai clare.

    Ideea că încercarea lui Zelenski de a cuceri poziţia de preşedinte are de-a face cu răzbunarea lui Kolomoiski pe Poroşenko pentru naţionalizarea PrivatBank a fost prezentă de la începutul cursei electorale. Dovezile directe lipsesc, dar există alte indicii care pot susţine teoria. Zelenski, în afară de faptul că este angajatul lui Kolomoiski şi un star (bogat) al televiziunilor pe care acesta le deţine, a beneficiat de un timp de antenă semnificativ de la ele, mai ales în zilele de dinaintea alegerilor.

    Atât Zelenski, cât şi Kolomoiski neagă complotul, actorul asigurând că nu-i va da PrivatBank înapoi lui Kolomoiski, iar oligarhul spunând că dacă guvernul vrea să păstreze PrivatBank, o poate face. Însă Kolomoiski este un maestru al manevrelor din umbră. Americanii au aflat-o pe pielea lor. În toamna anului 2017, o pereche de lobbyişti americani au pus în scenă o audiere falsă chiar la Congres, în subsolul Capitolului, în care au acuzat un fost bancher central din Ucraina de o faptă de corupţie odiosă, notează The Daily Beast. Un post TV ucrainean a difuzat evenimentul de acolo, susţinând că aceea este dovada că Congresul Statelor Unite a investigat acuzaţiile (ceea ce nu era adevărat).

    Finanţatorul aparent al audierii a fost Kolomoiski. În 2018 a fost descoperită o altă legătură aparentă între oligarhul ucrainean şi politica americană. O serie de companii care au legătură cu Kolomoiski l-au angajat pe avocatul Robert Powell, soţul (pe atunci) candidatului democrat pentru Camera Reprezentanţilor Debbie Mucarsel-Powell. Doar una dintre aceste firme i-a plătit lui Powell cel puţin 700.000 de dolari pe parcursul a doi ani, arată documente publice. Mucarsel-Powell a intrat în Congres anul acesta.

  • Cronica de film: Brexit, mai mult documentar decât film – VIDEO

    Filmul Brexit, avându-l în rolul principal pe Benedict Cumberbatch, explică toate strategiile folosite de tabăra pro-Brexit pentru a convinge oamenii de rând că Regatul Unit e mai puternic în afara UE.

    Recunosc că unele informaţii îmi erau necunoscute, dar dincolo de asta, filmul pare mai degrabă un documentar cu momente menite să-ţi amintească că urmăreşti totuşi un film şi nu un buletin extins de ştiri de pe BBC.
    Am fost tentat să scriu că înclinaţiile anti-Brexit ale celor care au realizat filmul sunt evidente; mi-am amintit, apoi, că nu a prea mai rămas nimeni care să fie ferm convins de beneficiile procesului în cauză.
    Detaliez: de-a lungul istorisirii, cei care au pledat pentru Brexit sunt prezentaţi ca personajele negative şi, pe alocuri, chiar lipsite de inteligenţă, în vreme ce aparţinătorii taberei Remain apar ca nişte luptători împotriva demagogiei şi a unui viitor sumbru. În realitate, însă, lucrurile nu au stat chiar aşa; este adevărat că cei care au susţinut Brexitul au manipulat date pentru a-şi susţine mesajul, dar să nu uităm că întreaga tragicomedie britanică a plecat de la orgoliul de nestăvilit al lui David Cameron.
    Mă întorc la film şi trebuie să remarc prestaţia excelentă a lui Cumberbatch, care joacă rolul Dominic Cummings, cel care a pus la cale toată strategia pro-Brexit. Sunt obişnuit însă cu prestaţiile sale excelente, aşa că trec la actorul care m-a surprins într-un mod plăcut: Paul Ryan, un actor de televiziune cvasinecunoscut în România, îl întruchipează excelent pe Nigel Farage, liderul UKIP. Poate vi-l amintiţi: e cel care a militat pentru Brexit, dar a dispărut atunci când s-a pus problema să preia rolul de prim-ministru de la Cameron.
    Ryan se achită de sarcină extrem de bine, lăsându-te cu sentimente mixte faţă de Farage: atât ură, cât şi un soi de simpatie pentru un om care pare depăşit de ceea ce a pus în mişcare.
    Brexit e un film simplu, lansat la momentul oportun pentru a atrage atenţia. Nu e o reuşită cinematografică, pentru că stilul documentar în care e realizat nu te poate captiva cu adevărat. Pentru cei care sunt însă curioşi ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi fatidică de 23 iunie 2016, filmul e o bună sursă de informare.

    Notă: 6/10

  • King. Stephen King. – VIDEO

    Stephen King este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai prolifici scriitori din punctul de vedere al numărului de texte transpuse pe marele ecran. Şi chiar dacă este cunoscut mai ales pentru poveştile de groază precum The Mist, Carrie, Dark Tower sau Salem’s lot, King este şi autor al unor capodopere precum The Shining sau The Shawshank Redemption – cel din urmă considerat de mulţi, printre care şi subsemnatul, unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.

    Povestea din Pet Sematary începe atunci când familia Creed se mută într-o nouă casă în oraşul Ludlow din Maine, Statele Unite. O casă minunată, dar cu anumite probleme: o autostradă care trece prin faţa porţii şi un cimitir de animale în spatele locuinţei.

    Urmează o serie de accidente nefericite, ceva înmormântări şi reveniri la viaţă. Nu am povestit tot filmul, ci doar elementele întâlnite în prima jumătate de oră.

    După cum scriam în primele rânduri, aceasta nu este prima versiune cinematografică a lui Pet Sematary; un prim film a fost lansat în 1989, dar calitatea a lăsat mult de dorit. Versiunea 2019 e mai bună, dar nu reuşeşte totuşi să inducă spectatorului starea de groază cu care rămâi în cazul altor filme – The Shining e un bun exemplu în acest sens.

    Păstrând mare parte din scenariul imaginat de King, regizorii acestui film au încercat totuşi să includă propriile idei, modificând în special finalul filmului. Dar King nu a vândut peste 350 de milioane de exemplare degeaba, aşa că intervenţia celor doi regizori e mai degrabă nefericită.

    Nu este neapărat genul de film la care să analizez prestaţia actorilor, dar prezenţa lui Jason Clarke, un actor extrem de talentat, pare uşor lipsită de sens. Nu că prestaţia sa ar fi una slabă, din contră, dar momentele în care el îşi poate etala abilităţile sunt prea puţine.

    Deşi multe dintre operele lui King au fost deja ecranizate, puţine reuşesc să implice spectatorul în acelaşi fel în care cărţile îşi implică cititorul.
    Într-adevăr, citind cărţile lui Stephen King intri parcă într-o lume întunecată, violentă, unde pericolele pândesc la tot pasul. Capacitea minţii umane de a imagina tot ceea ce şi-a imaginat şi King rămâne încă ceva ce realizatorii de film nu pot imita.

    În concluzie, nu vorbim de cea mai bună adaptare a unei poveşti de Stephen King, dar nici de una pe care să o ignoraţi. Dacă sunteţi fani ai genului, Pet Sematary poate fi o opţiune bună pentru un drum la cinema.

    Nota: 6,5/10