Grecia a ales pentru unitate o cucuvea, o reproducere a celei gravate în secolul V î H pe moneda ateniană de patru drahme. Ultima sosită în zona euro, dar bătând cea mai veche monedă din lume – drahma – Atena a făcut astfel referinţă şi la personajul mitologic ce şi-a dat numele continentului – tânăra Europa răpită de Zeus împodobeşte moneda de 2 euro.
Italia a instalat pe monede cele mai mari talente şi cele mai glorioase dintre epoci: de la Colosseum şi “Proporţiile ideale ale corpului uman” de Leonardo la “Naşterea lui Venus” de Botticelli.
În acelaşi registru, Austria şi Spania au reţinut în metal monumente ale Vienei (catedrala Saint-Etienne, Belvedere), faţada catedralei Saint-Jacques de Compostelle şi chipul lui Miguel de Cervantes, autor al universalului “Don Quijote de la Mancha”.
Alte ţări au ales să îşi afişeze suveranitatea: cele trei Benelux, cele mai puţin creative, şi-au reprezentat monarhii pe toate monezile: regina Beatrix a Olandei, regele belgian Albert II şi Marele Duce Henri de Luxembourg.
Spaniolul Juan Carlos, simbol al tranziţiei democratice a anilor 1975-1981, este ilustrat pe monedele de 1 şi 2 euro, în timp ce Portugalia a ales să scoată la lumină secolul al XII-lea al independenţei sale, cu sigiliile regale de la 1134 (primul din istoria sa), 1142 şi 1144.
Germania a imprimat pe 1 şi 2 euro vulturul său tradiţional, Franţa a păstrat-o pe tânăra Marianne iar galica Irlandă nu a renunţat la harpa celtică. Austria a făcut apel şi la “datoria ecologică”, cu cele trei flori ale Alpilor: floarea de colţ, genţiana şi ciuboţica cucului.
Pentru a întreţine continuitatea cu monedele naţionale, Germania, Franţa şi Finlanda au reprodus binecunoscutele motive: ramura de stejar, semănătoarea sau leul heraldic.
Austria a fost cea care a făcut alegerea cea mai simbolică deşi în detrimentul notorietăţii: moneda de 2 euro o prezintă pe Bertha von Suttner, prima femeie care a primit, în 1905, premiul Nobel pentru Pace.
Leave a Reply