Tag: monede

  • Uniunea Europeană analizează posibilitatea emiterii de monede digitale

    Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a emite monede digitale publice şi de a reglementa situaţia din acest domeniu, în contextul preocupărilor generate de proiectul Libra, al companiei Facebook, arată un document obţinut de agenţia Reuters.

    Conform proiectului, Uniunea Europeană intenţionează să elaboreze o abordare comună pentru reglementarea domeniului monedelor digitale, inclusiv prin blocarea criptomonedelor care generează riscuri de securitate cibernetică.

    “Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale din ţările Uniunii Europene ar putea explora în mod util oportunităţile şi provocările de a emite monede digitale afiliate băncilor centrale inclusiv prin analizarea măsurilor concrete în acest sens”, arată un proiect elaborat de Preşedinţia finlandeză a UE. Proiectul, obţinut de agenţia Reuters, va fi propus spre dezbatere de către miniştrii de Finanţe ai statelor UE şi ar putea suferi modificări înainte de a fi adoptat.

    Benoit Coeure, un membru al Consiliului de administraţie al BCE, declara în septembrie că instituţia financiară ar putea “intensifica” gândirea în sensul unei monede digitale publice.

    Un oficial BCE a explicat marţi că, în cea mai ambniţioasă versiune, proiectul le-ar permite clienţilor să utilizeze monedă electronică, depozitată la Banca Centrală Europeană, fără a deţine conturi bancare, fără intermediari financiari şi fără servicii suplimentare.

    Proiectul Facebook privind lansarea monedei digitale Libra a generat critici în Uniunea Europeană referitoare la siguranţa tranzacţiilor cibernetice şi a garanţiilor financiare.

  • BNR lansează în circuitul numismatic monede de aur şi alamă cu tema Desăvârşirea Marii Uniri

    În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:

    Aversul monedei din aur prezintă imagini ale primei vizite a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria în Transilvania unită cu Ţara, respectiv la Oradea, în data de 23 mai 1919, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

    Aversul monedei din alamă pentru colecţionare prezintă imagini ale primei vizite a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria în Transilvania unită cu Ţara, respectiv la Oradea, în data de 23 mai 1919, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2019” şi litera „N” într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PREMIERĂ în transferurile de bani: Binance, unul dintre cele mai mari exchange-uri de criptomonede din lume, a transferat 1,2 miliarde de dolari cu costuri de sub 2 cenţi

    În data de 26 iunie, circa 1,2 miliarde de dolari sub forma monedei digitale binance (BNB) au fost transferaţi de unul dintre cele mai mari exchange-uri de criptomonede din lume, la costuri de sub 2 cenţi, potrivit CoinTelegraph, care citează datele publicate pe WhaleAlert – o platformă care urmăreşte tranzacţiile semnificative.

    În aceeaşi zi, Chagpeng Zhao, CEO-ul Binance – unul dintre cele mai mari platforme de exchange pentru monede digitale din lume – a anunţat că urmează tranzacţii majore.

    Tranzacţia a fost realizată pe blockchain-ul utilizat de Binance, şi a fost realizată în circa 1,1 secunde, potrivit şefului Binance.

    Reuşita oferă un exemplu industriei de transfer de bani cu privire la avantajele pe care le prezintă tehnologia blockchain şi monedele digitale, printre care se numără viteza şi costurile reduse.  

     

  • Una dintre cele mai mari bănci americane vrea să îşi lanseze o monedă digitală. David Solomon, CEO Goldman Sachs: Monedele stabile pe blockchain reprezintă viitorul industriei de plăţi

    Gigantul bancar american Goldman Sachs şi-ar putea lansa propria monedă digitală pe care să o utilizeze în procesele interne de plăţi şi transferuri de bani, urmând modelul rivalilor de la JPMorgan Chase.

    Potrivit Bloomberg, David Solomon, CEO-ul Goldman Sachs a declarat pentru publicaţia franceză Les Echos că este interesat „cu certitudine” de monedele digitale şi a transmis că Goldman efectuează „o cercetare extinsă” asupra procesului numit „tokenization” – care reprezintă procesul de a transforma bani sau active în contracte digitale tranzacţionabile care operează pe blockchain.

    „Trebuie să înţelegem că toate instituiţiile financiare mari din lume cercetează potenţialul monedelor digitale, a monedelor stabile (n.r: numite stablecoin – care au o valoare stabilă susţinută într-o monedă precum dolarul sau în alte instrumente financiare mai puţin volatile)”, spune David Solomon.

    Gigantul bancar JPMorgan Chase a anunţat în luna februarie că a dezvoltat propria monedă stabilă, JPM Coin, pe care o utilizează pentru clienţii săi în plăţile transfrontaliere.

    Luna aceasta, Facebook a anunţat un astfel de stablecoin numit Libra.

    Ce este de fapt moneda digitală Libra pe care o lansează Facebook, de ce nu va fi următorul Bitcoin şi cum va ajunge reţeaua socială creată de Mark Zuckerberg să împrumute statele lumii pentru a menţine valoarea criptomonedei

    Solomon a refuzat să comenteze dacă Goldman Sachs lucrează cu Facebook şi dacă monedele digitale ale celor două părţi au vreo legătură între ele.

    El a spus totuşi că monedele stabile bazate pe blockchain, legate de monede suverane, reprezintă „direcţia în care se îndreaptă sistemul de plăţi”, la nivel global.

     

     

     

  • Bitcoin prinde avânt şi se îndreaptă spre 13.000 de dolari cu pedala de acceleraţie la podea

    Moneda digitală bitcoin, principala din piaţa criptomonedelor din punct de vedere al capitalizării de piaţă, a intrat într-un nou raliu şi se tranzacţiona miercuri la ora 12.00 la valoarea de 12.646 dolari per monedă, în creştere cu 11,6% la o capitalizare totală de 224,7 miliarde dolari, potrivit coinmarketcap.com.

    Maximul atins miercuri de bitcoin până la această oră a fost de circa 12.900 dolari – nivel atins pentru prima dată din ianuarie 2018 şi până în prezent – ceea ce face ca avansul bitcoin de la începutul lunii aprilie şi până în prezent să depăşească 200%.

    Criptomonedele au câştigat teren faţă de luna decembrie 2017 când piaţa a atins maximul cu bitcoin la peste 19.500 dolari, astfel încât astăzi sunt mai multe instituţii financiare, şi nu numai, care prezintă interes în piaţa monedelor digitale, în special pentru tehnologia blockchain. De la JPMorgan Chase care vede în rândul clienţilor nevoia unei monede digitale pentru tranzacţiile cu obligaţiuni, şi până la Facebook care a anunţat moneda digitală Libra.

    Faptul că a depăşit chiar şi pentru scurt timp nivelul de 12.700 „va permite o revenire totală de la scăderile din 2018”, crede Dean Curnutt, fondator al firmei de consultanţă Macro Risk Advisors.

    Ultima dată când bitcoin a crescut peste nivelul de 12.000 de dolari a fost în decembrie 20177. A crescut apoi în aeeaşi lună până la 19.511 dolari, însă creşterea fulminantă a fost urmată de o prăbuşire până când în luna februarie 2018 a scăzut sub pragul de 6.000 de dolari.

     

     

  • Comentariu Alex Ciutacu, redactor ZF: Ce trebuie să ştii despre Libra, moneda digitală pe care o lansează Facebook şi cum ar putea ajunge statele lumii să se împrumute de la compania lui Mark Zuckerberg

    Lumea financiară, comunitatea din Silicon Valley, guvernele lumii şi în special „piraţii” din lumea criptomonedelor au privit lung săptămâna trecută spre Mark Zuckerberg când a anunţat că va lansa o monedă digitală care ar putea ajunge la cei 2 miliarde de utilizatori ai reţelei sociale.

    Compania Facebook a anunţat deja de mult timp mai multe planuri care ar necesita o monedă de schimb în cadrul platformelor sale.

    Mai mult, Facebook vrea să capitalizeze pe cei 1,7 miliarde de oameni care nu sunt incluşi în sisteme financiare globale, adică 31% din populaţia planetei. Astfel, compania vinde ideea că este suficient un cont gratuit de Facebook pentru a fi inclus în sistemele financiare.

    În cadrul proiectului prezentat drept Libra, compania lui Mark Zuckerberg promite să rezolve problema transferurilor de bani scumpe încât în anumite cazuri, intermediarii tranzacţiilor percep chiar şi 10% ca taxe. Practic, proiectul ar trebui să aducă transferuri de bani fără comision, sau cu un comision mult mai redus, dar cu o viteză mult mai mare.

    Dar ce a împins Facebook să dea startul acestui proiect ambiţios?

    De la Marketplace-ul deja existent în Facebook, şi până la opţiunile de transfer de bani care au fost anunţate pentru Messenger sau WhatsApp, şi chiar până la marketplace-ul pe care vrea să îl creeze în Instagram, compania creată de Mark Zuckerberg are nevoie de o monedă de schimb.

    În cercurile mai slab informate, toată lumea a spart şampania visând că Facebook lansează următorul bitcoin şi sperând că vor ajunge să îşi ia astfel primul Lamborghini.

    Însă idea principală din spatele unei astfel de monede digitale este stabilitatea. Astfel, Facebook a anunţat că ceea ce lansează ei va fi un stablecoin.

    Faţă de restul monedelor digitale din piaţă, precum bitcoin, ethereum sau xrp, unde valoarea monedei este dată de tranzacţiile din piaţă şi de cantitatea de monede date spre tranzacţionare, monedele stabile (n.r: stablecoin), au valoarea strâns legată de ceva mai puţin volatil decât tranzacţionarea.

    Un exemplu de stablecoin care există deja de câţiva ani este USD-T. Astfel, moneda Tether are valoarea legată de valoarea dolarului american şi fluctuează doar în funcţiile de fluctuaţiile acestuia raportat la piaţa monetară. Valoarea în sine a monedei gravitează constant în jurul valorii de 1 dolar.

    Însă Tether are o capitalizare totală de 3,5 miliarde dolari pe când Facebook are scopuri mult mai ambiţioase. Prof. Dr. Philipp Sandner, şeful Frankfurt School Blockchain Center din cadrul Şcolii de Finanţe şi Management din Frankfurt, numit în top 30 economişti germani în 2018, scrie pe Medium că moneda Libra ar putea ajunge chiar şi la o capitalizare de 250 miliarde dolari, detronând astfel bitcoin în topul monedelor digitale după capitalizarea totală de piaţă.

    Nu se poate determina exact numărul de utilizatori ai monedei Libra în prezent. Totuşi, dacă luăm în considerare o bază potenţială de utilizatori cuprinsă între 100-500 milioane persoane, cu fiecare deţinând între 500 şi 2.500 în Libra, capitalizarea de piaţă ar putea varia între 50 miliarde dolari şi 1.250 miliarde dolari.

    Dacă ţinem cont de faptul că Facebook are 2,7 miliarde utilizatori pe platformele sale, o estimare că 250 milioane de utilizatori vor folosi Libra nu este nerealistă.

    În ceea ce priveşte strategia Facebook de a menţine valoarea monedei stabilă, compania are un plan care ar putea să transforme gigantul lui Mark Zuckerberg într-un jucător important pe scena datoriilor guvernamentale.

    Mai exact, Facebook vrea să menţine valoarea Libra printr-un sistem bazat pe depozite bancare şi obligaţiuni guvernamentale pe termen scurt. Astfel, compania alege instrumentele percepute ca având cel mai scăzut grad de risc din piaţă.

    Potrivit Bank for International Settlements (BIS), obligaţiunile guvernamentale reprezintă o piaţă de circa 25.000 miliarde dolari la nivel global. Dintre acestea, volumul obligaţiunilor pe termen scurt se ridică undeva la 10.000 miliarde dolari.  

    Însă proiectul Facebook ar putea lovi multe bariere în drumul spre succes – dacă va ajunge să aibă succes – în contextul în care Bruno Le Maire, ministrul francez de Finanţe deja a atras atenţia asupra proiectului şi a cerut garanţii că acest instrument nu va fi deturnat pentru finanţarea terorismului.

    “Capacitatea de a emite titluri, de a constitui rezerve şi de a fi creditor nu poate fi prevăzută. Moneda este un atribut al suveranităţii statelor, astfel că trebuie să rămână sub controlul statelor, nu al companiilor private, care au interese private”, a argumentat ministrul francez al Economiei într-un interviu acordat postului Europe 1.

    Preocupări privind proiectul Libra au fost exprimate şi de eurodeputatul german Markus Feber, precum şi de Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei. “Orice funcţionează în această lume devine sistemic imediat şi trebuie să intre sub incidenţa celor mai înalte standarde de reglementare”, a declarat Mark Carney, potrivit cotidianului The Independent, la reuniunea Băncii Centrale Europene (BCE) din Sintra (Portugalia).

    Markus Ferber a atras atenţia că autorităţile de reglementare financiară trebuie să adopte măsuri pentru a se asigura că Facebook nu se transformă într-o “bancă obscură”. De asemenea, eurodeputatul german a subliniat că nicio companie care emite monede virtuale nu trebuie să poată funcţiona într-un mediu lipsit de reglementări.

    Ce vrea Facebook

    În whitepaper (n.r: documentul care prezintă proiectul, specific lansărilor de monede digitale), Facebook susţine că incluziunea financiară reprezintă unul dintre principalele obiective.

    Proiectul îşi propune să pună la dispoziţia clienţilor un serviciu de plăţi bazat pe propriul blockchain, şi disponibil în principal prin intermediul telefoanelor mobile.

    Compania susţine că proiectul poate oferi costuri mai reduse de tranzacţionare, în special pentru tranzacţiile transfrontaliere.

    Cu toate acestea, există problema centralizării proiectului. Unul dintre avantajele blockchainului este descentralizarea, însă în cadrul proiectului Libra, puterea stă totuşi în mâinile unui număr mici de actori.

    Până acum, alături de Facebook s-au implicat companii precum Mastercard, Visa, Paypal, Uber, Spotify şi nu numai. Moneda digitală va fi gestionată prin intermediul Libra Association, un ONG fondat de Facebook alături de parteneri, care se va ocupa de dezvoltarea ecosistemului.

    Din altă perspectivă, proiectul Facebook-ului ar putea fi încă un atac la ceea ce înseamnă privacy. După scandalul Cambridge Analytica şi toate dezvăluirile care au urmat, este clar că Facebook ştie prea multe despre utilizatorii săi. Mult prea multe. O perspectivă clară şi asupra finanţelor utilizatorilor şi a puterii lor de cumpărare, ar putea oferi un tablou mult prea detaliat companiei.

     

     

     

     

     

  • BNR lansează trei monede cu tema Desăvârşirea Marii Uniri– Alexandru Marghiloman

    Tirajul acestei emisiuni este de 300 de seturi de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat). Preţul de vânzare pentru setul de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat) este de 2.090,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare. BNR transmite că monedele din aur, argint şi tombac cuprat cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman au putere circulatorie pe teritoriul României.

    Aversul monedei din aur redă clădirea Sfatului Ţării din Chişinău unde, la 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în prezenţa unei delegaţii româneşti condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2019”, potrivit BNR.

    Aversul monedei din argint redă clădirea Sfatului Ţării din Chişinău unde, la 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în prezenţa unei delegaţii româneşti condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facebook anunţă lansarea unei noi monede virtuale. Ce nume va purta şi când va fi pusă în circulaţie

    Facebook a înfiinţat împreună cu 28 de parteneri o companie de tehnologie financiară în Geneva, numită Asociaţia Libra, care va guverna noua sa monedă digitală, care va fi lansată în prima jumătate a anului 2020, potrivit Reuters.

    Compania a creat, de asemenea, o filială numită Calibra, care va oferi portofele digitale pentru a salva, trimite şi a cheltui monedele Libra.

    “Calibra” va fi conectată la platformele de mesagerie Facebook Messenger şi WhatsApp, care deja au peste un miliard de utilizatori.

    Prin acest demers, Facebook speră nu doar că va furniza tranzacţii între consumatorii stabiliţi şi întreprinderile din întreaga lume, ci că va oferi clienţilor care nu au accesat servicii bancare până acum posibilitatea de a beneficia de servicii financiare pentru prima dată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Breşă masivă de securitate la exhange-ul de criptomonede Binance: Printr-o singură tranzacţie hackerii au furat 40 milioane de dolari

    Binance, unul dintre ele mai mari exchange-uri de criptomonede din lume, a anunţat că hackerii au retras 7.000 de monede bitcoin în valoare totală de 40 milioane dolari printr-o singură tranzacţie „într-o breşă de securitate la scară largă”, potrivit Bloomberg.

    Hackerii au utilizat „o varietate de tehnologii”, inclusiv mai mulţi viruşi, pentru a obţine o cantitate mare de date, a transmis Binance. Ar putea fi şi alte conturi afectate, dar care nu au fost descoperite încă, potrivit Binance.

    Compania va utiliza un fond de asigurare în caz de urgenţă numit Secure Asset Fund for Users pentru a acoperi incidentul, astfel încât niciun utilizator nu a pierdut nimic în final.

    Cu valoarea bitcoin la peste 5.880 dolari, monedele furate valorează peste 40 milioane dolari.  

     

  • Schimbări majore pentru investitorii în bitcoin: În România, câştigurile se declară şi se impozitează prin Declaraţia Unică. Ce trebuie să ştii

    Legea 30/2019 ce modifică Codul Fiscal a intrat în vigoare din data de 20 ianuarie şi aduce o noutate în sistemul din România, şi anume încadrarea câştigurilor din bitcoin şi alte monede digitale drept venituri din alte surse.

    „Acum, câştigurile din bitcoin se impozitează şi se declară prin Declaraţia Unică. Deci doar câştigurile se impozitează”, spune consultantul fiscal Adrian Benţa.

    În cazul în care câştigurile dintr-o tranzacţie sunt sub 200 de lei, acestea nu trebuie declarate. Însă, în cazul în care aceste câştiguri întâmplătoare depăşesc 600 lei pe an, se impozitează.

    „Impozitul este de 10% pe câştig şi la criptomonede. Este generos legiuitorul, înainte aveam o procedură mai greoaie în care trebuia să faci PFA dacă faci tranzacţionare în mod repetitiv. Acum este tratat ca un venit extrasalarial încadrat la alte surse”, spune consultantul.

    Cum se va dovedi însă că cei care tranzacţionează declară corect câştigurile?

    „Toate veniturile din Declaraţia Unică sunt pe autodeclarare, se presupune că acţionezi de bună credinţă. La chirii există contracte prin care se poate verifica, dar la bitcoin nu există. Aici procedurile sunt mai lejere, dar dacă vrei poţi să verifici oricând, pentru că toţi investitorii în bitcoin vor euro şi dolari, nu monede digitale, şi poţi vedea ce încasări are fiecare şi e problema respectivului să îşi justifice cheltuielile cu bitcoin”, explică Benţa.

    În ansamblu legislaţia devine permisivă şi pentru cei care tranzacţionează criptomonede, încât pe plan internaţional se vehicula o reglementare mult mai riguroasă. Acum, legiuitorii oferă o serie de avantaje şi pentru cei care tranzacţionează.

    „Există o încercare a Curţii Europene de Justiţie ca schimbul acestor monede în bani fiat să nu intre în sfera TVA. Se reglementează şi situaţia acestor monede”, conchide consultantul.