Tag: Grecia

  • Un cutremur de suprafaţă, cu magnitudinea de 5,1 grade, s-a produs în insula Rodos din Grecia

    Potrivit Institutului, cutremurul, al cărui epicentru a fost la 37 de kilometri est de insulă, s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

    Centrul Seismologic Mediteranean European a anunţat că seismul s-a produs la o adâncime de nu mai mult de doi kilometri.

    Centrul oraşului Rodos şi zonele înconjurătoare au fost cele mai afectate, iar autorităţile spun că valurile seismice au fost resimţite în multe părţi din sud-estul Mării Egee şi în zonele din Turcia care sunt cele mai apropiate de insula Rodos.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi soţi arhitecţi au renunţat să lucreze pentru alţii şi au transformat un vis din facultate în realitate. Printre clienţii lor se numără companii precum eMAG, Philips, Mega Image

    „Ne place să lucrăm împreună şi ne completăm ideile. Să dezvoltăm împreună un business în domeniul arhitecturii a fost pentru noi un vis încă din facultate. După ce am lucrat la mai multe companii şi am acumulat experienţă, am hotărât să dezvoltăm un studio de arhitectură aşa cum ne-ar plăcea nouă”, descrie Elena Ştefănescu decizia de a începe o afacere alături de soţul său, Andrei Ştefănescu.

    De profesie arhitecţi, cei doi au înfiinţat în 2013 studioul al cărui nume este format din acronimele prenumelor lor, „ae”.  Domeniul de expertiză al Studio ae acoperă acum, spun cei doi fondatori, toată gama de servicii care permit construirea de la zero a unui spaţiu şi livrarea lui la cheie.

    În prezent, 90% din clienţii lor sunt din zona de business, iar printre ei se numără companii precum eMAG, Mega Image, Geberit, Husqvarna, Philips, dar şi companii locale la început de drum precum StarGift şi Prăvălia Idicel. În 2018, valoarea cifrei de afaceri înregistrate de studioul de arhitectură al familiei Ştefănescu a ajuns la 130.000 de euro, în creştere cu 65% faţă de 2017.

    Pentru anul în curs, ei previzionează o creştere cu 25% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior. Din echipa studioului fac parte în prezent opt angajaţi permanenţi, iar împreună cu echipa externă de colaboratori (ingineri, verificatori, consultanţi), numărul celor care lucrează pentru Studio ae ajunge la 20.

    „Prin concursurile la care am participat şi pe care le-am câştigat încă din facultate, ne-am testat mereu creativitatea şi ne-am depăşit limitele. Concursurile au dus la formarea echipei Studio ae şi ne-au ajutat să evoluăm permanent. Am câştigat prima competiţie acum 10 ani, în 2009, şi aceasta ne-a dat încrederea şi dorinţa permanentă de a gândi diferit, de a ne dezvolta continuu”, descrie Elena Ştefănescu anii de dinaintea începerii businessului.

    De altfel, cei doi Ştefănescu sunt convinşi că cea mai importantă investiţie făcută în business o reprezintă educaţia. Elena Ştefănescu şi-a început parcursul în lumea artei în copilărie, când a început să facă desene complicate cu mult înainte de a începe să scrie. Talentul pentru desen a fost apoi dublat de pasiunea pentru matematică, în special pentru geometrie.

    La alegerea arhitecturii a avut însă un rol semnificativ şi familia sa. „Tata este inginer constructor şi mă lua cu el la biroul de arhitectură. Atelierul, amplasat într-o casă veche din Focşanii de altădată, avea ferestre mari, iar pe unul dintre pereţi era o perspectivă imensă a Catedralei Catolice. Această imagine m-a fascinat instantaneu. De atunci, mi-am dorit să pot şi eu să concep astfel de lucrări care să lase amprenta la nivelul unui oraş. Am acelaşi respect ca şi tata pentru arhitecţi şi cred, ca şi el, în faptul că «arhitecţii au gândirea clădirii»”, spune Elena Ştefănescu.

    Chiar dacă primul examen de admitere la arhitectură a fost un eşec, nu a renunţat. Timp de un an, a urmat cursurile Colegiului de Arhitectură şi a desenat şi mai mult, iar a doua oară a reuşit la admitere. „Îmi dau seama acum că, deşi la momentul respectiv a părut un eşec, atunci i-am cunoscut pe unii dintre colegii care îmi sunt prieteni şi astăzi. Am perseverat, nu m-am descurajat că nu am reuşit din prima încercare. Cred că acest eşec m-a motivat să depun eforturile necesare ca să devin un arhitect cât mai bun.” În perioada facultăţii, s-a implicat şi în câteva proiecte în România, iar în 2011 a urmat un stagiu în biroul de arhitectură Richard+Scoller din Paris.

    „Perioada petrecută la Paris mi-a schimbat complet perspectiva asupra arhitecturii, a modului de a structura o idee şi de a o duce până la final”, spune Elena Ştefănescu. A ales să se întoarcă în România din dorinţa de a folosi cât mai mult din ceea ce a învăţat. După mai multe participări la concursuri, s-a angajat ca specialist tehnic în expansiune, rol din care a participat activ la dezvoltarea unui lanţ de retail din România. „Timp de patru ani, am evaluat din punct de vedere tehnic, în fiecare an, peste 100 de spaţii existente şi terenuri. A fost o experienţă din care am învăţat foarte mult, vedeam pe viu ce înseamnă implementarea unei strategii.

    De asemenea, m-am implicat şi în dezvoltarea conceptelor noi”, spune ea, fără să ofere detalii referitoare la numele retailerului. A continuat să participe însă la concursuri, seara şi în weekend, iar apoi s-a înscris şi la un Executive MBA organizat de Universitatea din Viena în Bucureşti.
    Şi Andrei Ştefănescu a moştenit din familie pasiunea pentru artă şi arhitectură: străbunicul său a fost pictorul Nicolae Popovici Lespezi, bunica sa a fost sculptoriţă, iar tatăl, arhitect. „Albumele de artă, planşele, desenele şi sculpturile mi-au rămas în amintirile din copilărie, pe lângă jocuri. A fost important pentru mine, ca şi copil, să fiu prezent în atelierul bunicii şi să observ tot procesul prin care o idee prinde formă şi devine sculptură. Era nevoie de o idee, nişte lut, ipsos, îndemânare şi pasiune pentru ca ideea să capete formă”, povesteşte Andrei Ştefănescu.

    A luat decizia de a călca pe urmele tatălui său când era în clasa a X-a. „L-am ajutat într-o zi pe tata să măsoare o clădire şi am văzut cum, în timp ce luam dimensiunile pereţilor, se contura pe hârtie planul clădirii în care ne aflam. Aveam în faţă cele două-trei percepţii ale unei clădiri: planul, reprezentarea convenţională şi realitatea. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru şi a contribuit mult la decizia mea de a deveni arhitect.”
    În timpul facultăţii, a participat şi el la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, iar rezultatele realizate în cadrul acestora i-au oferit încrederea că se află pe drumul cel bun.

    A început să lucreze pecont propriu încă din facultate, când făcea proiecte de design interior împreună cu Elena Ştefănescu, dar a fost şi angajat la diverse birouri de arhitectură. „Am terminat facultatea în 2010, dar în construcţii se simţeau efectiv efectele crizei economice şi firmele de arhitectură nu făceau angajări”, îşi aminteşte el. A început un master de dezvoltare durabilă la Universitatea de Arhitectură, iar în momentul în care au pus bazele Studio ae avea două joburi: „Lucram ca ilustrator în cadrul unei firme de design interior, apoi, în «schimbul doi», ca arhitect în cadrul Studio ae”. În paralel, au încercat să dezvolte şi o serie de produse – corpuri de iluminat. „A fost o idee care nu a făcut pasul către nivelul de afacere. Cred că, la vremea respectivă, ne-au lipsit şi resursele şi cunoştinţele, iar piaţa era afectată de criză. Este posibil ca în viitor să implementăm un proiect prin care să lansăm noi produse, vom vedea în ce formă. Nu am renunţat la idee”, spune Ştefănescu.

    Când vine vorba despre investiţiile în business, cei doi arhitecţi spun că, încă de la înfiinţarea studioului, au investit constant în acesta: de la timp personal şi energie, până la reinvestirea completă a profitului în fiecare an. „Investim acum pentru a câştiga pe termen lung”, descriu cei doi modul în care privesc investiţiile în companie. Un exemplu concret este o investiţie de peste 10.000 de euro direcţionată în schimbarea softului pe care îl folosesc la proiectare. De asemenea, anul trecut au decis să se mute în Cartierul Creativ, în apropierea centrului Capitalei; potrivit celor doi, costul pentru amenajarea spaţiului a depăşit 10.000 de euro.

    „Întâlnirea cu Andrei (Ştefănescu) m-a transformat. Atunci visam că o să construim clădiri contemporane şi că o schimbăm lumea în bine. Să o facem mai frumoasă şi mai armonioasă. Şi la aceasta visăm în continuare. Prin ce facem la Studio ae, ne propunem să transformăm spaţiile libere, clădirile şi oraşele în locuri mai atrăgătoare, cu perspectivă cât mai amplă, în care să ne facă plăcere să locuim, să lucrăm sau să ne relaxăm”, descrie Elena Ştefănescu idealurile pe care cei doi soţi le-au construit împreună.

    Adaugă că le plac proiectele complexe, cu multe provocări, coerente, care au continuitate şi valoare adăugată atât pentru ei, cât şi pentru client. „Orice proiect trece prin mai multe faze, de la cea de concept, la autorizare şi construire şi există riscul de a se pierde din ideea iniţială. Ne implicăm activ în partea de execuţie (discuţii cu furnizori, vizite pe şantier etc.) pentru a ne asigura că sunt înţelese ideile şi proiectul este respectat. Considerăm o etapă foarte importantă cea de comunicare a scopului proiectului şi a exigenţelor, pe lângă cea de creativitate”, spune Ştefănescu.

    În ceea ce priveşte planurile de creştere a afacerii, cei doi spun că şi-au propus să dezvolte un brand puternic de arhitectură pe piaţa din România. De asemenea, şi-au propus o eficientizare a proceselor, precum şi mărirea echipei, în paralel cu dezvoltarea unei echipe de arhitecţi care pot imagina şi construi orice proiect. „De exemplu, ne-ar plăcea să proiectăm o clădire nouă de birouri sau cu funcţiuni mixte, cum am văzut recent în New York. O clădire de birouri în care să avem oportunitatea să includem partea sculpturală a arhitecturii, cunoştinţele de dezvoltare durabilă, tehnologia avansată din domeniul proiectării şi, nu în ultimul rând, grija faţă de utilizatorul final.”

  • Grecia ia exemplul Italiei: Cea mai îndatorată ţară din Europa oferă 9 miliarde de euro băncilor pentru a reduce creditele neperformante

    Iniţiativa, similară unui program utilizat cu succes în Italia, depinde de aprobarea autorităţilor antitrust europene, care vor decide dacă programul constituie sau nu un ajutor de stat ilegal. O decizie din partea Comisiei Europene este aşteptată în următoarele săptămâni, precizează sursa citată.

    Băncile din Grecia, cea mai îndatorată ţară din Europa, au credite neperformante în valoare de aproximativ 75 miliarde de euro, care le obligă să constituie provizioane şi le restricţionează capacitatea de a acorda noi împrumuturi. Programul care vizează acordarea de garanţii de stat ar putea reduce nivelul creditelor neperformante cu cel puţin 20 miliarde de euro, a estimat guvernul de la Atena în urmă cu un an de zile, atunci când planul a fost vehiculat pentru prima dată.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Atenţionare MAE: Riscul ridicat de incendii de vegetaţie în Grecia se menţine sâmbătă

    „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că se menţine riscul ridicat al incendiilor de vegetaţie (grad 4 din 5), pentru data de 14 septembrie 2019, pe fondul persistenţei temperaturilor ridicate şi a intensificărilor de vânt, pentru următoarele zone:

    Attica, Viotia, Korinthia, Argolida, Lakonia, Fthiotida, Arkadia, Messinia, Insula Creta, Insula Evia, Insula Limnos, Insula Lesvos, Insulele Ciclade, Insula Samos, Insula Ikaria, Insulele Sporade, Insula Skyros, jud. Evros, Insula Samothraki, Insula Chios”, transmit reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este oficial: Grecii renunţă la controlul capitalului după patru ani. Când are loc schimbarea

    Grecia ridică oficial toate limitările şi restricţiile rămase cu privire la libera circulaţie a capitalului în afara ţării, după patru ani de restricţii, ceea ce semnalizează o revenire la normalitate pentru economia ţării, potrivit Bloomberg.

    Controlul de capital „este un subiect ce ţine de trecut”, spune premierul Kyriakos Mitsotakis în faţa legiuitorilor adunaţi luni în Atena, după ce a anunţat miutarea. Restricţiile vor fi ridicate oficial de la 1 septembrie.

    Controlul de capital şi restricţiile au fost impuse pentru prima dată în iunie 2015, după ce fostul premier Alexis Tsipras a ajuns la un conflict cu creditorii, după ce a anunţat un referendum care i-a speriat pe greci şi i-a trimis să facă cozi în faţa bancomatelor.

    Ridicarea completă a restricţiilor este un semn de cooperare cu banca centrală a ţării şi cu autorităţile europene, spune Christos Staikouras, ministrul de Finanţe.

    Mutarea ar trebui să ajute la îmbunătăţirea rating-ului ţării şi să arate că sistemul bancar se stabilizează, susţine Staikouras.

     

  • O nouă avertizare MAE pentru Grecia: Risc ridicat de incendii de vegetaţie şi temperaturi ridicate

    „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendii de vegetaţie (grad 4 din 5) pentru data de 24 august 2019, pe fondul temperaturilor ridicate şi a intensificărilor de vânt, pentru următoarele zone: Attica, Viotia, Insula Evia, Korinthia, Argolida, Lakonia, Ilia, Ahaia, Evros, Insula Samothraki, Insula Lesvos, Insula Chios, Insula Skyros”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Românii pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 şi cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turiştii blocaţi pe insula Samothraki, din Grecia: Sute de străini, inclusiv români, evacuaţi începând de astăzi

    Thanasis Vitsas, primarul localităţii Samothraki, estimează că pe insulă au rămas blocaţi aproximativ 1.000 de turişti. Printre aceştia se numără şi mai mulţi cetăţeni români.

    Pentru a rezolva problema cauzată de întreruperea legăturilor cu restul Greciei, autorităţile locale au închiriat catamaranul Andros Jet, o navă rapidă alcătuită din două corpuri de plutire, care va efectua câteva curse între Samothraki şi oraşul Alexandroupolis din Grecia continentală, în cursul zilelor de miercuri şi joi.

    Feribotul “SAOS II” care făcea legătura între insula Samothraki şi oraşul Alexandroupolis din Grecia continentală s-a defectat săptămâna trecută, iar nava trimisă să suplinească lipsa feribotului s-a stricat şi ea.

    Vestea a stârnit indignare şi panică printre turiştii care nu pot părăsi insula. Autorităţile au permis unor turişti să doarmă în clădiri ale administraţiei locale, iar unii turişti şi-au instalat corturi în apropierea portului.

  • 1.500 de turişti, inclusiv din România, sunt blocaţi de zile întregi pe insula Samothraki din Grecia

    Feribotul “SAOS II” care făcea legătura între insula Samothraki şi oraşul Alexandroupolis din Grecia continentală s-a defectat săptămâna trecută, iar nava trimisă să suplinească lipsa feribotului s-a stricat şi ea.

    Vestea a stârnit indignare şi panică printre turiştii care nu pot părăsi insula. Autorităţile au permis unor turişti să doarmă în clădiri ale administraţiei locale, iar unii turişti şi-au instalat corturi în apropierea portului.

    Printre ce aproximativ 1.500 de turişti blocaţi pe insulă se numără români, bulgari, sârbi, francezi, englezi şi italieni.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Grecia aşteaptă măsuri ale Uniunii Europene în criza imigraţiei

    “Începând din 7 iulie, nu a existat nicio zi în care să nu vină imigranţi”, a declarat Georges Koumoutsakos, secretar de stat pentru Protejarea Cetăţenilor, într-un interviu acordat cotidianului Kathimerini.

    “Numărul imigranţilor aflaţi în centre a depăşit 20.000, o creştere cu 17% în câteva săptămâni”, a precizat oficialul guvernamental grec.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atenţionare pentru turiştii care pleacă, în vacanţă, în Grecia. Alertă de incendii, în cinci insule preferate de români

    “Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă a anunţat că există un risc ridicat de incendiu de vegetaţie (grad 4 din 5) pentru data de 5 august 2019, pe fondul temperaturilor ridicate, pentru următoarele zone:

    – insula Samos;

    – insula Kos;

    – insula Rhodos;

    – insula Saria;

    – insula Carpathos;

    – estul insulei Creta”, arată un comunicat remis, luni, MEDIAFAX.

    Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro