Category: Arta si societate

  • Povestea primăriţei de 25 de ani care a furat 4 milioane de dolari şi îşi conducea satul pe WhatsApp

    Lidiane Leite, fostă primăriţă a unei localităţi din Brazilia, a fost condamnată la 14 ani de inchisoare, scriu cei de la The Independent.

    În urma unei investigaţii care a durat doi ani şi jumătate, Lidiane Leite a fost găsită vinovată de delapirea a peste 5 milioane de euro din fondul dedicat Educaţiei.

    Lidiane Leite, cunoscută drept primarul WhatsApp, a devenit o emblemă a corupţiei din Brazilia. Tânăra de 25 de ani conducea micul sat Turi do Augusto, din municipiul Bom Jarim, ce se află în inima celei mai sărace regiuni a Braziliei, înainte de a fi arestată de autorităţi.

    “Înainte să devin primar eram săracă. Aveam un Land Rover, acum conduc o Toyota SW4. Poate ar trebui să-mi cumpăr o maşină mai luxoasă pentru că, mulţumesc lui Dumnezeu, am destui bani să fac asta”, scria ea pe Instagram. “Pot să-mi cumpăr tot ce vreau. O să-mi cheltuiesc banii pe ce vreau şi nu mă interesează ce zic oamenii”, se mai lăuda tânăra.

    Dar nu aceste declaraţii au atras atenţia autorităţilor asupra activităţii sale, ci faptul că şcolarilor nu li se oferea mâncare în timpul petrecut la şcoală, fapt reclamat de părinţii copiilor. Acum autorităţile cred că Leite ar fi furat, în perioada 2012-2014, 4 milioane de dolari din banii publici.

    CITITI MATERIALUL INTEGRAL AICI

     

     

     

     

  • Cine sunt „ăştia”: Când „acasă” e în jurul lumii

    Florian Ioniţă este corporate engineering systems owner în cadrul jucătorului elveţian din industria farma Novartis. Numele funcţiei pe care o deţine sună la fel de complicat ca jobul său. Cel puţin pentru un necunoscător. Când vine vorba să sumarizeze o zi din viaţa de la birou, executivul român care locuieşte la Basel, în Elveţia, spune că lucrează în prezent cu două laptopuri, două telefoane, patru displayuri şi câteva minţi de geniu în background pentru fabricarea unei linii de producţie complet digitale.

    Iar când nu lucrează, foloseşte una dintre cele trei valize mereu pregătite pentru a schimba avioanele către Germania, Elveţia sau România, cu precădere. Dar şi atunci este întotdeauna însoţit de geanta diplomat cu telefoane, tablete şi baterii externe, pentru un acces nelimitat la informaţie şi comunicare fără limite.

    Şi totuşi, ce presupune jobul său actual? „Aş concluzia că este un job ce presupune gândire în viitor, contacte cu sute de colegi din lume şi intuiţie pentru a şti cum putem lucra la capacitate şi eficienţă maximă pentru companie”, spune executivul român. De exemplu, în acest moment, el este implicat împreună cu colegii săi din Novartis la proiectarea unei fabrici de medicamente complet digitale. „Viitorul trebuie fructificat în acţiuni în timp real, având în vedere că în industria noastră progresul şi inovaţia medicinei cere automat susţinere din partea de inginerie.”

    Florian Ioniţă şi-a început cariera la Centrala Nucleară din Cernavodă când încă era student. Uitându-se în urmă, el afirmă că toată cariera sa a fost complet influenţată de sfaturile primului său manager (Ian Horne). Un rol major a jucat şi intuiţia sa personală cu privire la viitorul omenirii – atât din punctul de vedere al mediului de business, cât şi politic. „După primele experienţe internaţionale, respectiv în Spania şi Olanda, în timpul recesiunii din 2008-2009, am înţeles imediat unde, când şi în ce direcţie trebuie să îmi îndrept cariera.”

    Mutările au fost, în general, „foarte inspirate”, având acces mereu la mediul de business internaţional şi la ultimele noutăţi din domeniile sale de interes, respectiv inginerie şi IT.

    Executivul român lucrează pentru Novartis de doi ani şi jumătate, perioadă în care a ocupat mai multe funcţii, lucrând atât în München, Germania, cât şi în Basel, Elveţia. Înainte de Novartis însă, Florian Ioniţă şi-a construit o carieră internaţională, lucrând în Barcelona, Spania, pentru compania de logistică Vanderlande, în Singapore pentru gigantul din energie Eni, în România pentru grupul GSP din Constanţa, sau în Copenhaga, capitala Danemarcei, pentru Maersk Drilling, un alt grup din domeniul energiei. Care este elementul de legătură în acest puzzle? Domeniul IT. „Prima plecare cu impact major, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional, a fost în SUA, în 2006. Am mers pentru doar patru luni, împins de nevoia financiară de a-mi continua studiile cu orice preţ.”

    Absolvent al Universităţii Ovidius din Constanţă (cu o diplomă în inginerie mecanică), el deţine şi un executive MBA de la Tiffin University. „Viaţa internaţională a început din necesitatea de a evolua. A continuat datorită deschiderii către nou, către viziune şi un mediu profesional bazat strict pe valoarea adăugată adusă unei poziţii dintr-o companie.”

    A revenit în ţară timp de doi ani şi jumătate (între 2011 şi 2014) – perioadă în care a lucrat pentru GSP Holding, grupul de companii specializate în forajul marin şi în construcţii offshore deţinut de omul de afaceri constănţean Gabriel Comănescu. Despre perioada aceea spune că a învăţat „exact cum nu trebuie să fie un mediu de lucru. Poate am fost ghinionist, însă cum mereu extrag ce-i mai bun, am fugit rupând pământul cu o mare lecţie, atât profesională, cât şi personală.”   

    Şi totuşi, la întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în ţară, răspunsul este simplu: „Da, evident”. Doar că pe termen mediu, sau chiar lung. Un motiv este diferenţa mare dintre veniturile executivilor din top management şi ale celor din zona de execuţie. Spre exemplu, un director de fabrică din România are un salariu de opt ori mai mare decât un muncitor, raport care se regăseşte şi în alte ţări din regiune, în timp ce în Europa de Vest decalajul este mult mai mic, de 3 la 1, potrivit datelor companiei de consultanţă şi executive search Korn Ferry.
    „Din păcate, românii expaţi sunt, momentan, doar relativ luaţi în calcul de corporaţiile internaţionale şi mai ales de companiile locale. Astfel, sunt bariere încă din start. Se preferă angajarea expaţilor străini şi nu a noastră.”

    Dacă ar fi să revină sau când o va face, va fi din poziţia de angajat. „Cel puţin asta îmi oferă limita mea intelectuală. Încă nu sunt capabil să generez o idee sau model de business care să-mi ofere şansa de a avea un angajat care să poată primi exact ceea ce eu pretind de la un angajator. Mai bine să fiu eu un angajat eficient, decât un angajator cu oameni parţial sau complet nefericiţi şi limitaţi.” 

    Deşi a locuit în toate colţurile lumii, vine acasă frecvent şi este de părere că puţine lucruri s-au schimbat în ultimii ani. Curăţenia, infrastructura, calitatea în servicii (exceptându-le pe cele din HoReCa), dar mai ales modul de a gândi şi acţiona al oamenilor sunt lucruri care nu s-au schimbat prea mult în ultimii 10 ani. „De apreciat sunt excepţiile oraşelor Sibiu şi Cluj-Napoca, unde trecerea timpului este vizibilă, generându-mi întrebări vizavi de ce anume este diferit în aceste medii.”

    Este de părere că principalele două schimbări care ar trebui să aibă loc în România ar trebui să fie în domeniile educaţiei şi sănătăţii, deoarece o societate educată şi sănătoasă este şi va rămâne „autodezvoltatoare, verticală şi ajustabilă la schimbările globale”. Câteva exemple în acest sens sunt Olanda, Singapore şi Coreea de Sud.  


    De ce anume vă e cel mai dor din România?

    Consider că dorul de România are momentele lui. În acest moment, se limitează la familie – incluzând labradorul meu Buddy -, la timpul frumos cu prietenii la „cârciumă” şi la libertatea în sensul deplin al cuvântului. Apreciez şi mă simt excelent în vestul Europei, însă uneori lipsa de flexibilitate, alături de modul strict de a petrece timpul liber sunt câteva chestiuni problematice aici. În schimb, România oferă oameni zâmbitori, pozitivi şi foarte deschişi atunci când sunt în timpul liber şi petrec. Mă hrănesc cu aceste momente când revin în ţara. Mersul la piaţă aproape zilnic şi (încă) posibilitatea de a achiziţiona alimente în kilograme şi nu pe bucată adaugă mereu un zâmbet acasă. Sunt foarte, foarte multe locuri, lucruri şi medii frumoase în România, însă personal nu am găsit balanţa până acum. Poate vârsta, poate mentalitatea, poate dorinţa de a face totul fără graniţe sunt impedimente

    Dar la polul opus, de ce vă e cel mai puţin dor?

    De limitele inexplicabile ale oamenilor, şocante, aş spune. Trăim într-o lume complet deschisă, cu acces la orice informaţie în timp real, dar noi încă adormim fără a învaţa ceva peste zi, fără a ne întreba ce putem face să progresăm, să schimbăm lucrurile, să evoluăm. Simplu şi direct cu aplicaţie în orice domeniu şi mediu. 

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Aş evita subiectul doar prin prisma faptului că ies din casă sau birou şi intru pe autostradă cu trei benzi pe sens, coborând apoi direct în centrul oraşului. Poate Copenhaga, München sau Basel sunt excepţii. Prietenii fac glume şi spun că înainte de întoarcerea în România este bine să încerc construcţia unei autostrăzi private. 

    Pe de altă parte, nefiind un băutor de cafea aş spune că în general viaţa din cârciumile din România (aşa numesc eu orice locaţie indiferent de nivelul ei) este printre cele mai plăcute din lume. Aşa cum menţionam anterior, partea care mă atrage cel mai mult acasă este cea de veselie şi timp fain. Din punct de vedere culinar sunt foarte mulţumit acasă. Varietatea şi libertatea locurilor sunt exemplare. Faptul că în orice oraş din ţară, la orice oră, poţi merge la cumpărături sau poţi ieşi la cârciumă este extraordinar. 

  • O ultimă rundă de aventuri

    Serialul creat de Mike Judge a fost unul dintre cele mai de succes sitcomuri ale HBO, dar plecarea lui T.J. Miller (Erlich) pare să fi însemnat şi începutul sfârşitului pentru Richard şi prietenii săi.

    Silicon Valley are ca subiect povestea (nefericită, de cele mai multe ori) a lui Richard Hendricks, un tânăr programator care visează să schimbe lumea. Alături de prieteni, Richard încearcă să revoluţioneze tot felul de tehnologii (sau, în noul sezon, să creeze un nou internet) şi să pună pe picioare o companie de succes. Lucrurile nu ies însă niciodată aşa cum îşi imaginează echipa, ducându-i pe tinerii programatori în situaţii cel puţin penibile. Numele companiei e Pied Piper, iar ceilalţi membri ai echipei sunt Jared, Gylfoyle, Dinesh şi Monica.

    Sezonul 6 a debutat la HBO pe 27 octombrie, iar strategia abordată de scenarişti e aceea de a se concentra pe partea întunecată a tehnologiei şi a luptei permanente dintre antreprenori şi finanţatori. Glumele nu pot lipsi, fiind totuşi vorba de un sitcom, dar dinamica dintre personaje vrea să evoce în primul rând nostalgie, nu absurditate, aşa cum s-a întâmplat în sezoanele anterioare.

    Pied Piper este acum o companie de succes, iar Richard se luptă cu problemele morale legate de noul internet, mai exact protecţia datelor personale. E un subiect „la modă” şi mă bucur că scenariştii nu s-au ferit să abordeze o temă delicată.

    Cel mai bun lucru la Silicon Valley e inteligenţa sa; este un sitcom, deci trebuie să provoace râsete, dar o face într-un mod mult mai subtil decât alte seriale de comedie. O face abordând subiecte despre care citim în fiecare zi, unele sensibile, îmbrăcându-le sub forma unor lucruri de care putem râde. Scenariştii fac asta dând un aer de superficialitate acestor subiecte, iar în asta cred că stă succesul de care s-au bucurat primele cinci sezoane.

    Subliniez faptul că Silicon Valley nu e un serial pentru cei pasionaţi de tehnologie, ci unul pentru oamenii care caută umor de calitate. Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi glumele, pentru că ele sunt explicate pe înţelesul tuturor. Vorbim, repet, de unul dintre cele bune seriale de comedie produse de HBO.

    Finalul primului episod sugerează întoarcerea lui Jared în casa de la care a pornit totul, moment ce s-ar putea dovedi central în structura întregului sezon. Oricum ar fi, finalul serialului va aduce un gol pe care HBO va trebui, cumva, să îl umple; e o misiune ce se poate dovedi destul de dificilă.


    Notă: 8,5/10

  • Femeia politician care nu voia să dea examene şi trimitea persoane care să semneze în locul său la şcoală: „Am exmatriculat-o de la Universitate, deşi este o persoană influentă”

    O femeie politician din Bangladesh a fost exmatriculată de la Universitatea în care studia pentru că a plătit opt sosii care să-i ia locul la examene.

    Tamanna Nusrat, parlamentar din partidul Awami League de un an şi fostă studentă a Universităţii Bangladesch Open University este acuzată că la 13 examene a trimis opt persoane care îi semănau izbitor pentru a obţine rezultate bune la teste în locul ei, potrivit The Guardian.

    Cele opt femei plătite au avut de învăţat şi de luat examenele în locul politicianului care ar fi urmat să obţină diploma de absolvent.

    Scandalul a izbucnit după ce reprezentanţii postului de televiziune Nagorik TV au intrat în sala de examen şi au confruntat-o pe femeiea care semăna cu Tamanna şi ar fi urmat să dea tesutul în locul acesteia. Înregistrarea cu sosia politicianului a devenit foarte populară pe Internet.

    Nusrat ar fi urmat să fie licenţiată în arte, dar după ce a fost demascată, Universitata a anunţat că femeiea parlamentar a fost exmatriculată şi nu va mai putea da admiterea niciodată.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Patru seriale excelente de care nu ai auzit

    Bazat pe o miniserie norvegiană, Temple ar trebui să vă atragă prin simplul fapt că îl are pe Mark Strong în rolul principal. Este povestea unui chirurg care deschide o clinică ilegală pentru a strânge banii de care are nevoie pentru a-şi ajuta soţia grav bolnavă. Serialul nu are un ritm extrem de alert, dar povestea este una antrenantă.

    Temple
    Notă: 7,5/10
    Gen: dramă
    Sezoane: 1
    Număr episoade: 8
    Disponibil pe HBO, HBO GO


    Un serial realizat în 2018, despre povestea mai multor tineri adunaţi la o cabană din Alpii francezi. O serie de întâmplări neaşteptate scot la iveală atât lucruri din trecutul tinerilor, cât şi sentimentele contradictorii pe care le au unii faţă de ceilalţi. E un scenariu excelent, cu multe răsturnări de situaţie şi care vă va ţine cu sufletul la gură până la ultimul episod. Un alt aspect pozitiv: sunt doar 6 episoade, deci ar trebui să îl puteţi termina într-o singură noapte.

    Le chalet
    Notă: 8,5/10
    Gen: thriller
    Sezoane: 1
    Număr episoade: 6
    Disponibil pe Netflix


    Aceasta e o recomandare pentru cei pasionaţi; Drive To Survive, lansat de Netflix în 2019, descrie încercările – atât cele personale, cât şi cele profesionale – prin care trec piloţii de Formula 1. Este un documentar realizat impecabil, care prezintă imagini din culisele echipelor care se luptă, săptămână de săptămână, pentru supremaţie în marele circ.

    F1: Drive
    to survive
    Notă: 8,5/10
    Gen: documentar
    Număr sezoane: 1
    Număr episoade: 10
    Disponibil pe Netflix


    Ultima propunere vine din America Latină, mai exact din Argentina: este un serial plin de suspans, cu un ritm alert şi interpretări excelente din partea actorilor. El Jardín de Bronce spune povestea lui Fabian Danubio, un tată a cărui fiică a dispărut la vârsta de 5 ani. Fabian nu îşi pierde niciodată speranţa că ar putea-o găsi, iar revelaţia din finalul primului sezon îi dă, la propriu, lumea peste cap.

    El Jardín de Bronce
    Notă: 9/10
    Gen: thriller
    Sezoane: 2
    Număr episoade: 16
    Disponibil pe HBO GO

  • Prima ţară care SCHIMBĂ TOATE REGULILE şi introduce săptămâna de muncă de patru zile. Vezi care este primul oraş unde s-a făcut deja schimbarea

    300 de angajaţi ai municipalităţii Odsherred, din nord-vestul regiunii daneze Zealand, urmează să primească liber în zilele de vineri, începând de săptămâna aceasta, a declarat şeful departamentului de resurse umane al acesteia, Kirsten Lund Markvardsen, citată de thelocal.dk.

    La baza proiectului săptămânii de lucru mai scurte stă un proces de trei ani cu diferite iniţiative noi aduse în faţa consiliului local. O altă modificare adusă va permite locuitorilor să contacteze municipalitatea în afara orelor de program din zilele de lucru.

    „Membrii comunităţii vor putea suna mai devreme şi mai târziu de luni până joi, pentru a recompensa faptul că vineri va fi închis. Acest lucru ar trebui să ne permită să avem un serviciu municipal mai bun, oferind personalului nostru o zi liberă în plus”, a spus Markvardsen.

    Cele patru zile prelungite de lucru vor reprezenta o săptămână de lucru de 35 de ore pentru personal. O săptămână de lucru tipică în Danemarca este de aproximativ 37,5 ore.

    CITITI AICI CONTINUAREA MATERIALULUI

  • Clipe de panică la filmul „Joker”. Ce a păţit un spectator care a început să aplaude în timpul crimelor

    „La jumătatea filmului când Jokerul a început să ucidă oameni şi ţinea un monolog despre cât de malefică este societatea, un bărbat a început să aplaude tare. Oamenii ţipau să înceteze, dar el a continuat. A început să aplaude şi în timpul unei scene cu împuşcături. A devenit agresiv când spectatorii îi cereau să înceteze. Agenţii de pază au venit după el” a povestit un martor pentru ABC News.

    „Joker”, cu Joaquin Phoenix în rolul celebrului adversar al lui Batman, a fost lansat în toată lumea la începutul lunii octombrie şi a avut încasări record. Potrivit Reuters, filmul avea încasări de 93 de milioane de dolari în primele zile petrecute pe ecrane. Până acum, recordul de încasări la premieră pentru luna octombrie era deţinut de „Venom”, care avea 80 de milioane de dolari.

    Filmul oferă povestea originii personajului Joker fiind plasată în 1981. Pelicula îl urmăreşte pe comicul Arthur Fleck pe măsură ce devine unul dintre cei mai temuţi criminali din Gotham City. Joaquin este considerat unul dintre favoriţii pentru premiul Oscar din 2020, pentru interpretarea personajului principal. „Joker” a trezit reacţii virulente şi a fost criticat pentru scenele macabre şi violente. Familiile celor implicaţi în atentatul din cinematograful din Aurora, Colorado, în 2012, s-au plâns că producătorii de la Warner Bros şi pelicula promovează violenţa armată. Regizorul Todd Phillips şi-a apărat creaţia declarând că „nici personajul Joker, nici filmul, nu arată niciun fel de simpatie pentru violenţa din lumea reală”.

  • Cum a ajuns un fermier, din greşeală, proprietarul unui castel construit în urmă cu 800 de ani

    După ce a achiziţionat-o, a realizat că, din greşeală, pe actul proprietăţii fusese inclus şi un cunoscut castel construit în urmă cu 800 de ani, în secolul XIII – Carreng Cennen – situat pe un deal din Carmarthenshire, Wales. Compania care le vânduse terenul şi-a dat seama imediat de eroare şi a încercat să cumpere castelul înapoi, argumentând că noul proprietar nu va putea să-l îngrijească, însă acesta a refuzat.

    Parţial distrus în timpul războiului rozelor din 1461, Carreg Cennen a fost numit „cea mai romantică ruină” de către publicaţia Countryfile şi este, totodată, o cunoscută destinaţie pentru nunţi, devenind din ce în ce mai populară, de la an la an.

    Bernard Llywellyn, ginerele familiei Morris, a deschis aici, împreună cu soţia sa, o cafenea, un magazin de suveniruri şi o clădire adiacentă pentru evenimente. Pe lângă nunţi, aici mai sunt organizate excursii şcolare, iar elevii vizitează, de asemenea, şi ferma.

    Llywellyn spune că a fost asaltat cu nenumărate oferte atât pentru castel cât şi pentru fermă, însă insistă să păstreze proprietatea, asemeni socrului său. „Acesta este căminul familiei noastre, nu vrem să îl vindem. Este locul în care a crescut soţia mea, aici au crescut copiii noştri, iar nepoţii îl adoră”, spune el, citat de Daily Mail.

  • Vreţi să cumpăraţi un sat aflat pe malul Oceanului Atlantic? Tot satul costă mai puţin decât un apartament de lux din Bucureşti

    Să vinzi o casă poate fi de-a dreptul dificil – imaginaţi-vă însă cât de greu este să vinzi un sat întreg. Acesta nu este însă doar un exerciţiu de imaginaţie: potrivit unui articol publicat de revista Fortune, agentul imobiliar Mark Adkinson, reprezentant al agenţiei imobiliare spaniole Galician Country Home, vrea să vândă până la 400 astfel de sate.

    „Durează un an doar  asigurarea documentaţiei necesare procesului de vânzare. Lucrăm în prezent la vânzarea unui sat unde 24 de persoane deţin loturi de teren. Cum convingi 24 de persoane să ajungă la o înţelegere asupra vânzării?”, se întreabă retoric agentul imobiliar, în vârstă de 67 de ani, în interviul acordat revistei Fortune.

    Adkinson şi-a început activitatea în domeniul imobiliarelor în urmă cu 15 ani, după ce şi-a renovat casa din Lugo şi a sesizat potenţialul din piaţă al unui agent imobiliar vorbitor de limba engleză. Originar din Manchester, Anglia, el a vândut până acum trei sate spaniole şi spune că lucrează în prezent la vânzarea a încă cinci.

    „Am vândut un sat în urmă cu trei luni cu şase case şi opt hectare de teren, împreună cu o casă care are două căi de acces private spre plajă”, spune Adkinson. „Toate cele opt hectare erau deţinute de un bărbat în vârstă de 84 de ani. A fost visul lui să readucă satul la viaţă, dar nu a reuşit.” Un cuplu din Anglia a cumpărat satul menţionat

    El spune că preţul de vânzare pentru un sat din Galicia porneşte de la puţin peste 280.000 de dolari, în contextul în care preţul mediu al unei locuinţe din această regiune se plasează în jurul a 250.000 de dolari (şi pe piaţa locală preţul unui apartament premium din Capitală poate avea o valoarea similară).

    Potrivit Fortune, satele sunt mai ieftine fiindcă sunt în general goale şi construcţiile de acolo au nevoie de reparaţii serioase.

    Aflată pe coasta Spaniei la Oceanul Atlantic, Galicia este o regiune montană bogată în vegetaţie, departe de plajele aflate pe coasta mediteraneană a Spaniei. Adkinson numeşte această regiune a cărei economie se bazează mai ales pe pescuit şi agricultură, drept „Spania necunoscută”.

    Ca multe regiuni din Spania, mare parte din populaţia de aici a emigrat în America Latină între 1850 şi 1950, ca parte a unui exod format din 3,5 milioane de spanioli care au trecut Atlanticul spre a munci în fabricile din Argentina, Cuba sau Uruguay. Oamenii au continuat însă să emigreze şi în perioade mai recente: cele mai tinere generaţii spaniole migrează din Spania rurală spre marile oraşe spaniole, cât şi înspre alte state europene. Rata şomajului în rândul tinerilor de sub 25 de ani a ajuns atfel la 34.97%. În acelaşi timp, Spania are a doua cea mai scăzută rată a fertilităţii din UE, cu 1,31 de copii născuţi în medie de o femeie.

    Potrivit lui Adkinson, cei care cumpără acum proprietăţi în astfel de regiuni retrase sunt persoane care vor să fugă din „cursa omului modern din oraşe”, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani.„Sunt deseori persoane care sunt interesate să îşi schimbe stilul de viaţă şi să îşi crească poate copiii în natură, trăind din ceea ce cultivă”.
     

  • Unul dintre cei mai excentrici miliardari. Hobby-urile sale l-au adus de mai multe ori la un pas de moarte

    Fondatorul Virgin Group – business care controlează peste 400 de companii, este cunoscut mai ales pentru stilul de viaţă excentric. În documentarul său – “Nu privi în jos” – el vorbeşte despre una dintre cele mai primejdioase experienţe pe care le-a avut, şi anume traversarea Oceanului Atlantic într-un balon cu aer cald pentru a doborâ recordul mondial.

    Branson este, de asemenea, un fan al kite-surfing-ului, aşa că a străbătat Canalul Mânecii în 2012, devenind cea mai vârstnică persoană care a obţinut o astfel de performanţă.

    În cartea sa “Modelul Virgin: tot ce ştiu despre conducere”, el scrie că dorinţa sa de a doborâ recordurile mondiale şi marketingul neconvenţional stau la baza modului în care îşi conduce afacerea.

    Care este însă povestea sa?

    Richard Branson s-a născut pe 18 iulie 1950 în Blackheath, Londra, şi a fost cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Edward James, avocat, şi ai Evei Branson, fostă balerină şi stewardesă. În adolescenţă, Branson a suferit de dislexie şi a avut rezultate şcolare slabe, aşa că la vârsta de 16 ani s-a hotărât să întrerupă cursurile şi să înceapă un drum de antreprenor.

    Înainte de a pleca, directorul şcolii, Robert Drayson, i-a spus că va sfârşi fie în închisoare, fie va deveni milionar. Previziunile acestuia nu au fost greşite. Imediat după ce a părăsit şcoala, Branson a fondat revista Student. Acesta a fost primul proiect de succes din cariera care avea să îl propulseze în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

    Ulterior, a început să înregistreze, într-o biserică, interviuri cu diverşi artişti, ca Mick Jagger, pe care le vindea prin corespondenţă. Succesul a venit peste noapte, iar în 1972 Branson a pus bazele casei de discuri Virgin Records, alături de Nik Powell. Numele Virgin a fost ales deoarece sugera faptul că Branson era nou în lumea businessului. Primul album înregistrat în studioul deschis în Londra, pe Oxford Street, a fost Tubular Bells (1973) al artistului Mike Oldfield. Ulterior, a avut colaborări de succes cu numeroase formaţii celebre, precum Sex Pistols, Spice Girls sau The Rolling Stones.

    În 1984, Branson a pus bazele companiei Virgin Atlantic Airways, care s-a extins, ulterior, pe plan internaţional. Tot sub umbrela Virgin Group au fost lansate, printre altele, compania feroviară Virgin Trains (1997), compania de telefonie mobilă Virgin Mobile (1999) şi Virgin Hotels (2010). În 2004, Branson a lansat Virgin Galactic, o companie de turism spaţial cu zboruri suborbitale, preţul unei astfel de călătorii fiind de 200.000 de dolari. A avut însă şi câteva proiecte care au eşuat, printre care se numără Virgin Cola, Virgin Cars sau Virgin Brides.

    În 1978, Branson a cumpărat insula Necker din Insulele Virgine Britanice cu 180.000 de dolari. Aici şi-a construit reşedinţa principală, care a fost distrusă însă de două ori, întâi de uraganul Irene, în 2011, apoi în 2017, în timpul uraganului Irma. Primul său mariaj, cu Kristen Tomassi, s-a încheiat în 1979. Împreună cu a doua soţie, Joan Templeman, cu care s-a căsătorit în 1989, are o fiică, Holly, şi un fiu, Sam. În 1998, el a lansat romanul autobiografic Losing My Virginity, care a devenit best-seller internaţional. Printre reuşitele personale se numără şi o serie de recorduri mondiale obţinute în urma unor competiţii de kitesurfing.

    În 1992, pentru a-şi menţine compania aviatică pe linia de plutire, Branson a vândut casa de discuri Virgin către EMI Music, pentru o sumă de aproximativ un miliard de dolari.

    În 2006, antreprenorul a fost clasat de The Sunday Times pe locul nouă în topul celor mai bogate persoane din Regatul Unit, cu o avere de aproape 3,5 miliarde de euro.

    În prezent, conglomeratul Virgin Group controlează circa 400 de companii, are peste 70.000 de angajaţi şi venituri anuale de peste 20 de miliarde de euro, iar fondatorul companiei deţine o avere de peste 4 miliarde de dolari.