Tag: Austria

  • Alexandra Rîştariu, CEO Mondelez România: „Am plecat de la iluzia că în afară sunt mai multe oportunităţi, dar celor care pleacă, le-aş spune să se întoarcă”

    Alexandra Rîştariu a preluat conducerea Mondelez România începând cu luna iunie. Din poziţia actuală, ea coordonează strategia de creştere a businessului Mondelez pe piaţa locală prin alinierea acesteia la strategia globală, lansată recent.
    În prezent, România generează 15-20% din businessul Mondelez în regiune. „Mi-am început cariera la Mondelez International acum 11 ani şi am lucrat, anterior, în alte ţări – Austria, Polonia – , iar din poziţia de sales controlling manager SCE am coordonat activitatea financiară din regiunea Europei Centrale şi de Sud, cu expunere în 10 ţări din regiune: România, Bulgaria şi ţările est-adriatice”, îşi aminteşte Alexandra Rîştariu, care adaugă faptul că s-a întors în România pentru oportunităţile profesionale. În anul 2015 ea a devenit membru al echipei de leadership a Mondelez SCE, iar din 2017 a coordonat departamentul de vânzări al Mondelez România, format dintr-o echipă de 120 de persoane. Alexandra Rîştariu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Sisteme Informaţionale din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi este membru al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA).

    Alexandra Rîştariu a apărut în anurul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019 şi a fost premiată de Business MAGAZIN în gala de lansare a catalogului.

  • Austria, Franţa şi Italia controlează circa 70% din bankingul românesc. BNR avertizează: Interconexiunile dintre economii şi sisteme financiare pot duce la o propagare semnificativ mai rapidă a unor potenţiale evoluţii nefavorabile

    „Ţări precum Austria, Franţa sau Italia deţin o proporţie însemnată a expunerilor bancare externe în România“, aminteşte BNR în Raportul asupra stabilităţii financiare.

    Investitorii austrieci sunt cei mai vizibili dintre străini în sectorul bancar local, cu o expunere de 36%, iar din plutonul băncilor austriece fac parte BCR, a doua cea mai mare bancă locală, şi Raiffeisen.

    Capitalul francez ocupă locul doi pe piaţa bancară românească, cu o cotă de 18%. Société Générale, unul dintre cele mai puternice grupuri din Franţa, controlează în România BRD – a treia bancă după active.

    La o expunere apropiată au ajuns şi instituţiile de credit italiene, reprezentate de UniCredit şi Intesa, cu o felie cumulată de 15%.

    BNR avertizează în Raportul asupra stabilităţii financiare că interconexiunile importante dintre economii şi sistemele financiare pot conduce la o propagare semnificativ mai rapidă a unor potenţiale evoluţii nefavorabile.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Statul în care partidul de la guvernare care a câştigat IERI alegerile europarlamentare, dar a fost demis ASTĂZI prin moţiune de cenzură

     
    Parlamentul Austriei a aprobat luni după-amiază moţiunea depusă de Partidul Social-Democrat (SPÖ, centru-stânga) împotriva Guvernului condus de cancelarul Sebastian Kurz, liderul formaţiunii de centru-dreapta Partidul Popular Austriac (ÖVP). Moţiunea social-democrată a fost susţinută şi de Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta) şi de mişcarea JETZT (ACUM, de stânga).
     
    Partidul Popular (OVP), condus de cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, s-a clasat pe primul loc în urma scrutinului europarlamentar, în creştere cu aproximativ 7,5% faţă de rezultatul înregistrat la alegerile din 2014, potrivit unei proiecţii, informează site-ul Politico Europe. Astfel, Partidul Popular  a obţinut 34,5% din voturi, rezultat în urma căruia formaţiunea lui Kurz ar obţine şapte din cele 18 locuri ale Austriei în Parlamentul European.
  • VOT pentru Parlamentul european. Kurz speră că partidele de centru, nu cele extremiste, vor ieşi întărite în urma europarlamentarelor

    Kurz, care a votat duminică la o secţie din Viena, şi-a exprimat speranţa într-o victorie a formaţiunii sale, Partidul Popular (centru-dreapta), în cadrul alegerilor europarlamentare.

    În contextul prăbuşirii coaliţiei guvernamentale de la Viena, în urma unui scandal de corupţie în care este implicat un lider al Partidului Libertăţii (extremă-dreapta), fostul partener de coaliţie al Partidului Popular, alegerile europarlamentare reprezintă un test major pentru formaţiunea lui Kurz.

    Indiferent de rezultat, Kurz se va confrunta luni cu o moţiune de cenzură depusă de opoziţia din Parlamentul de la Viena, ce are putea să treacă în condiţiile în care social-democraţii şi Partidului Libertăţii au semnalat că vor vota în favoarea demiterii premierului.

  • Cinci mituri despre antreprenoriat

    1. Antreprenorii se nasc, nu se fac!
    „Nu sunt de acord că antreprenorii se nasc, pentru că un nou-născut nu este un antreprenor. Oamenii învaţă să devină antreprenori. Întrebarea este cum învaţă. Dacă învaţă acest lucru pe cont propriu sau urmând reţeta uriaşilor. A învăţa este tot ce ţi se cere, dar este un drum lung până acolo. Veţi face greşeli, dar mai târziu veţi face şi o mişcare bună. Puteţi învăţa din cărţi, de la parteneri, de la şcoală sau din alte surse specializate. Să devii antreprenor este ca şi cum ţi-ai propune să te transformi în muzician şi încerci să înveţi singur pentru a ajunge acolo.”

    2. Un antreprenor este singurul său erou.
    „Poveştile necesită întotdeauna un erou, un cavaler, un Superman, care face totul bine, iar aceasta este rădăcina acestui mit. Da, de multe ori există un superconducător al întregii activităţi, dar această persoană nu este nimic fără echipă. De obicei, start-up-urile nu sunt fondate de o singură persoană, ele sunt fondate de o echipă. Iar echipa este compusă din două persoane, una fiind responsabilă pentru afacere, iar cealaltă pentru aspectul tehnologic al produsului. Foarte des am întâlnit însă echipe mai mari, pentru că îndeplinirea tuturor funcţiilor unei afaceri este vitală pentru succesul ei. Deci reuşita nu ţine de un lucru făcut de un erou, ci este efortul depus de o echipă. Antreprenorul nu este un erou, eroul este echipa.”

    3. Antreprenorul are cel mai mare entuziasm.
    „Acesta este un stereotip. În orice echipă, există întotdeuna cineva care spune «nu sunt sigur», «cum putem face acest lucru», «ce se întâmplă dacă facem acest lucru», «ce se întâmplă dacă nu îndeplinim aceste cerinţe», «care este preţul acestor lucruri atât de necesare». Acest lucru ţine şi de rolul unui investitor. El este sceptic şi spune «Adu-mi cifrele şi am să fiu de acord cu acest lucru dacă întrevăd necesitatea lui». Gândirea logică îi va împiedica pe aceştia să facă lucruri stupide. Entuziasmul şi scepticismul sunt importante pentru reuşita unei afaceri. Căutaţi oameni critici, oameni care sunt sceptici, pentru că este mai bine ca aceşti oameni să fie sceptici la timp, decât să fie sceptică piaţa mai târziu şi să nu vinzi nimic. Nu este uşor, dar este o metodă de protecţie. Un antreprenor nu este, de obicei, un specialist în foarte multe domenii. Henry Ford este poate unul dintre cele mai cunoscute exemple, sau Edison. Acest lucru este valabil şi pentru multe alte domenii. Antreprenorii nu sunt neapărat persoane cu cunoştinţe de specialitate.”

    4. Antreprenorii sunt hipsteri şi vedete rock.
    „Un motiv pentru care această concepţie este greşită se leagă de faptul că antreprenoriatul este un loc de muncă greu, pretenţios şi uneori obositor. Acest loc de muncă nu implică un program de muncă de la  9:00 la 17:00. Nu stai într-un birou, în faţa computerului, tastând. Da, un antreprenor are nevoie de socializare, trebuie să viziteze locuri, să discute diverse colaborări, dar nu este o muncă care-i aduce fericire nonstop, pentru că implică şi riscuri. Există studii despre cât de fericiţi sunt întreprinzătorii. În general, sunt mai fericiţi decât nonantreprenorii, deoarece pot decide foarte mult pe cont propriu.” 

    5. Antreprenorii sunt mai presus de toate interesaţi de bani.
    „Oricine are nevoie de bani, dar nu aceasta este motivaţia primordială pentru a deveni un antreprenor. Publicul caracterizează antreprenorul ca pe o persoană lacomă, uneori pur şi simplu interesată de bani, dar realitatea este că majoritatea antreprenorilor au nevoie de bani ca oricare altă persoană. Ei ştiu că bogăţia reală este puţin probabilă. Puţine afaceri devin unicorni. Este adevărat că singurele modalităţi de a deveni cu adevărat bogat sunt fie căsătoria cu cineva care are părinţii foarte bogaţi, fie să începi o afacere, dacă ai o idee foarte bună, şi apoi să devii bogat. Ca angajat, să devii bogat este foarte puţin probabil. Dar pentru un întreprinzător şansele sunt mai mari.”

  • Cancelarul Austriei va propune la Summitul de la Sibiu reformarea UE prin modificarea Tratatului Lisabona/ Sebastian Kurz cere măsuri mai stricte pentru protejarea statului de drept

    Sebastian Kurz a exprimat preocupare în legătură cu nerespectarea regulilor privind deficitul bugetar în zona euro.
     
    “Atunci când Comisia Europeană reacţionează ridicând din umeri, mai mult sau mai puţin, în legătură cu gradul de îndatorare al Franţei sau Italiei, Europa are o problemă. Aceste lucruri trebuie să se schimbe”, afirmă Sebastian Kurz într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt.
     
    Liderul de la Viena a pledat şi pentru măsuri suplimentare pentru protejarea climei. “Lupta împotriva încălzirii climatice poate fi câştigată doar împreună. În acest sens, sunt necesare măsuri stricte la nivel mondial şi european”, a adăugat Sebastian Kurz.
     
  • Reprezentantul unei companii austriece a recunoscut complicitatea la dare de mită pentru Sebastian Vlădescu

    Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au sesizat Tribunalul Bucureşti cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei al lui Josef Hornegger, la data faptelor reprezentant al unei companii austriece.
     
    Potrivit DNA, acesta a recunoscut faptele de complicitate la dare de mită (2 fapte) şi complicitate la cumpărare de influenţă.
     
    „În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie austriacă, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.
     
    Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la Compania Naţională de Căi Ferate “CFR“ – S.A. – C.N.C.F.R.)”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.
     
  • Cancelarul Austriei consideră “utopic” planul lui Emmanuel Macron de reformare a Uniunii Europene

    “Există multe idei prezentate de Emmanuel Macron pe care le respingem. Prin urmare, suntem recunoscători pentru reacţia lui Annegret Kramp-Karrenbauer, întrucât îi împărtăşim ideile în multe privinţe”, a declarat Sebastian Kurz.
     
    Annegret Kramp-Karrenbauer, noul lider al partidului german Unuinea Creştin-Democrată (CDU), a afirmat, referindu-se la planul lui Emmanuel Macron de reformare a UE, că “centralismul european, etatismul european, sistemele sociale comune şi introducerea salariului minim sunt abordări greşite”.
     
    Sebastian Kurz consideră că multe dintre ideile evocate de Emmanuel Macron sunt “foarte nerealiste”, chiar “utopice”, argumentând că standardele de trai diferă foarte mult la nivelul Uniunii Europene, astfel că eventuala mutualizare a datoriilor şi instituirea salariului mimim ar fi măsuri “periculoase”.
     
  • CE lansează procedura de sancţionare a Austriei din cauza alocaţiilor copiilor imigranţilor

    “Comisia Europeană a decis astăzi să trimită Austriei o scrisoare de înştiinţare formală. Este vorba de noua lege prin care cetăţenii UE care lucrează în Austria sunt vizaţi de indexarea alocaţiilor familiale şi deducerilor fiscale în cazul în care copiii locuiesc în străinătate”, a transmis Comisia Europeană într-un comunicat.

    Citiţi mai multe pe mediafax.ro.