Tânăra din Iaşi care a învăţat să coasă la maşina de cusut, iar acum face zeci de mii de euro din asta

„Koja Concept este un atelier unde realizăm produse unicat, personalizate, prin tehnica prelucrării pieilor. Totul a început de la ideea de a crea lucruri personalizate, pentru că am constatat că în piaţă exista o nişă pe acest domeniu, iar noi am fructificat-o”, povesteşte Lilia Dorofte. Investiţia iniţială în business a fost de 25.000 de euro din finanţare europeană, iar cofinanţarea Koja Concept a fost de 5% din această sumă. Investiţia personală a antreprenoarei a fost de circa 7.000 de euro, iar în 2019 fondatoarea companiei estimează să ajungă la 55.000 de euro afaceri, în creştere cu 25% faţă de anul trecut.

„Nu aveam experienţă în acest domeniu, am văzut antreprenoriat în familie, dar totul a început de la o sclipire de a învăţa să cos la maşina de cusut, căutând să fac ceva plăcut, fără să încerc să obţin beneficii. Nu am studii în domeniu. Am făcut un curs de design de pantofi pentru că îmi doresc pe viitor să pot face şi asta”, a mai spus Lilia Dorofte. Clienţii pot găsi produsele Koja Concept în cinci oraşe – Constanţa, Cluj, Galaţi, Bucureşti şi Chişinău, pe reţelele sociale, dar şi pe site-ul kojaconcept.com. În Capitală, antre­prenoarea a dus produsele în concept store-ul The Room Showroom, acolo unde există şi cea mai extinsă gamă de produse. Planurile antreprenoarei urmăresc dezvoltarea companiei şi intrarea pe noi game de produse, care să diversifice portofoliul Koja. De asemenea, intrarea pe pieţele internaţionale este unul dintre obiective, în contextul în care fondatoarea businessului a interacţionat la festivalurile la care a participat cu clienţii străini şi a văzut interes din partea acestora.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *