BusinessMagazin

Tag: atelier

  • Alina Sudriu, fondator Grace Couture Cakes: „Starea de urgenţă naţională a cauzat scăderi ale vânzărilor cu peste 60%”

    ,,Starea de urgenţă naţională afectează afacerea Grace Couture Cakes, vânzările scăzând cu peste 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, facem eforturi considerabile să punem echipa cu 57 angajaţi pe primul loc şi să ne respectăm promisiunile pe care le-am făcut clienţilor noştri, de a le oferi întotdeaua produse premium, de calitate şi în siguranţă. Avem încredere că suntem susţinuţi de nivelul la care a ajuns Grace Couture Cakes din punct de vedere operaţional, luând în calcul dezvoltarea şi profesionalismul echipei, a procedurilor, a tuturor sistemelor ce ţin de producţie şi logistică, şi livrare cu maşini proprii frigorifice, cake shopul online”, a spus Alina Sudriu – fondator Grace Couture Cakes, într-un comunicat de presă.

    Lansat în anul 2012, Grace Couture Cakes este primul atelier de cofetărie couture, recunoscut pentru lansarea tendinţelor din domeniul haute patisserie în România. În 2019, compania a avut o cifră de afaceri cumulată pentru evenimente şi Cake Shops de aprox. 1,65 milioane de euro. Grace Couture Cakes are 57 angajaţi şi două laboratoare cu capacitate mare de producţie, precum şi un sistem de distribuţie proprie.

    Atelierul de producţie şi Cake Shopul Grace Couture Cakes din Piaţa Dorobanţi nr 5. rămân deschise în această perioadă, compania adaptându-se noilor reglementări. ,,Am luat măsuri sporite de igienă şi siguranţă atât în laborator cât şi în magazin, monitorizăm starea de sănătate a echipei şi tratăm cu responsabilitate recomandările autorităţilor. Producem într-un laborator cu un spaţiu amplu, care respectă toate normele de siguranţă alimentară. Dezinfectăm des toate suprafeţele, atât în atelier cât şi în cake-shop.”, Alina Sudriu.

     

     

     


     

  • Îndemnurile spre un trai mai tihnit, acel concept de slow living care, paradoxal, cucereşte teren

    „Gruni s-a născut din joacă şi din curiozitate, ceramica a fost întotdeauna o mare pasiune şi de trei ani experimentăm cu luturi şi pigmenţi. În 2018 am câştigat un concurs de proiecte cu finanţare europeană care a permis amenajarea, autorizarea şi utilarea unui atelier. Suntem un start-up, o echipă de două persoane şi vreo douăzeci de colaboratori, un atelier în centrul Timişoarei şi un brand vesel”, spune Livia Coloji, una dintre cele două antreprenoare din spatele atelierului Gruni.
    Brandul este creaţia Liviei, care este şi ilustratoare, iar producţia atelierului Gruni este susţinută de ea şi Dona Arnakis. Înainte de aventura Gruni, Livia Coloji a început cu Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara, au urmat câţiva ani de graphic design la un studio local şi apoi multă, multă ilustraţie, iar de aici la ceramică ilustrată a fost doar un pas.„Toate se leagă, chiar dacă planul cu atelierul de ceramică este unul relativ nou. Numele e ales strategic în grai bănăţean, care sună internaţional.” Livia Coloji spune că în Banat gruniurile sunt dealuri sterpe, din lut, un fel de moştenire necăjită pe care atelierul de ceramică o poleieşte cu aur. „În Timiş, există chiar şi o localitate Gruni, pe care recunosc că nu am vizitat-o niciodată. Gruniul meu este inspirat de gruniul Oraviţei. Aflat la capătul străzii pe care m-am născut, e cel mai necăjit loc pe care-l ştiu şi care, deşi era locuit de o mică comunitate marginalizată, avea de oferit un singur lucru – un pic de lut pentru cei care aveau teracotă de lipit, respectiv ceva mai mult lut pentru cei care aveau o colibă de ridicat. Prin urmare, idealistul din mine a avut de făcut cea mai simplă alegere: să ia cea mai nefastă situaţie şi să se angajeze că o va transforma în inversul ei”, spune Livia Coloji.
    Deschiderea atelierului a coincis cu un apetit tot mai mare pentru produsele realizate local, deja designerii români având evenimente dedicate, ajunse la un nivel de popularitate sănătos.
    „Lutul rămâne un material accesibil şi uşor de modelat, cu o tradiţie bogată şi tehnici multiple, rafinate în timp. Popularitatea sa este relativ nouă în rândul tinerilor creatori chiar dacă în artizanat ceramica a avut întotdeauna o pondere mare. Comunităţile organizate în jurul resurselor (fie că e vorba de cuptoare sau târguri de creatori), concepte noi bazate pe reinventarea unor idei vechi, de genul slow fashion, buy local, small business, makers movement, ajută la formarea şi susţinerea unei pieţe diverse şi creative. În Timişoara comunitatea e mai mică, dar într-o dezvoltare rapidă, ceea ce ne bucură enorm.”
    În acest moment, Gruni este axat pe producţia de obiecte ceramice, în primul rând  cercei şi broşe. La acestea se adaugă veselă şi câteva obiecte decorative. „Farfurioarele pentru bijuterii, de exemplu, se bucură de mare succes internaţional. Designul nostru se poate adapta în funcţie de cererea clienţilor, dar putem realiza şi de la zero: design, matriţare, producţie de aproape orice.”
    Ca linii de design, antreprenoarea spune că optează pentru o estetică nepretenţioasă, piesele fiind prietenoase cu utilizatorul, dar şi cu mediul. „Nu ai cum să produci bijuterii, veselă şi obiecte ceramice fără să consumi resurse, dar ne-am concentrat pe ceea ce putem face pentru a diminua impactul asupra mediului: facem livrări pe bicicletă în Timişoara şi împrejurimi, reparăm şi recondiţionăm obiectele sparte sau le preluăm spre reciclare, folosim etichete din hârtie reciclată de fiecare dată când este posibil, refolosim ambalaje, avem cuptoare pe curent electric şi, (deocamdată doar în magazinul online de pe platforma Etsy, dar în curând şi pe site-ul gruni.ro) compensăm amprenta de carbon.”
    De asemenea, cele două antreprenoare au în desfăşurare şi un proiect de conservare a patrimoniului local: broşe în chip de căsuţe albastre cu arhitectură tradiţională transilvăneană, pe care le-au dezvoltat împreună cu Diana Iabraşu şi Albastru.ro, agregator de articole pe teme de design sau arhitectură care au ca numitor comun culoarea albastră. „Cea mai mare parte din încasările obţinute pe aceste broşe tip pin se duc spre documentarea şi restaurarea mai multor faţade albastre.”
    Livia Coloji mai spune că posibilităţile de extindere a portofoliului sunt nelimitate, ceramica fiind în sine un material foarte versatil. „Pasiunea noastră este pentru obiecte mici şi preţioase, dar lutul frământat şi ars poate deveni orice şi poate arăta în orice chip, pentru că preia din amprenta creatorului.”
    Fondatoarea Gruni mai explică faptul că ceramica e un termen mai larg, care se poate referi la ceramica de temperatură joasă, medie sau la ceramica de temperatură înaltă (care se arde la temperatură similară cu porţelanul). „Include şi porţelanul, desigur, deşi noi, din motive de marketing, preferăm să subliniem că lucrăm în ceramică şi porţelan. Porţelanul este, de fapt, o ceramică foarte fină care se vitrifică la temperatură înaltă şi care, ars în condiţii bune, devine translucid.”
    Cu atâtea posibilităţi, Livia Coloji crede că portofoliul de produse este în continuă dezvoltare, dar că obiectivul său nu este de a atinge un prag de la care atelierul să îi ocupe tot timpul. Ba, dimpotrivă, conceputul de slow living care a readus ceramica în atenţia tuturor este şi un concept de business.
    „Cred că trebuie să creştem până în punctul în care nimeni din echipă nu va lucra mai mult de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Dacă lucrurile merg bine, poate chiar mai puţin de atât. Nu pentru că nu ne-ar plăcea ce facem, ci pentru că un om odihnit este mult mai eficient şi lucrează cu mai multă bucurie. Deci planul nostru de dezvoltare este, de fapt, un plan de odihnă. :)”

  • Business din retuşuri

    „Am tot încercat să găsesc un atelier bun, am încercat la cele din malluri, am încercat la cele vechi şi uitate în negura timpului, dar nimeni nu reuşea să-mi satisfacă cerinţele care ţineau mai mult de viziune, dar şi de calitatea serviciului. Îmi aduc aminte o experienţă ilară. M-am dus la o croitorie dintr-un mall din Bucureşti cu câteva cămăşi să le scurtez mânecile. Le-au scurtat de tot. M-am supărat atunci”, povesteşte Dragoş Amihăesei, de profesie economist.
    A ales să ia asupra lui responsabilitatea modificării hainelor, dar nu doar pe ale sale, ci şi pe ale altora. Aşa că a deschis un atelier de retuşuri, dedicat oamenilor ca el, tot timpul ocupaţi, care găsesc greu măsurile potrivite. Atelierul se află în zona Dorobanţi din Bucureşti.
    „Am început uşor-uşor, cu baby steps (paşi mici – trad.), eu şi cu un singur angajat, pe care îl am şi astăzi alături de mine. Pe parcurs, businessul a crescut şi, alături de noi, au mai venit şi alţi colegi.”
    Perioada de stabilizare şi de formare a colectivului nu a fost uşoară, dar antreprenorul a mers tot timpul mai departe, reinventând conceptul de atelier de croitorie urban, unde se fac retuşuri şi modificări de orice gen, pentru orice articol vestimentar – sacouri, cămăşi, pantaloni, rochii de mireasă.
    „Investiţia a fost făcută în timp şi a crescut odată cu mărimea businessului. La început, am investit aproximativ 15.000 de euro, dar în timp am reinvestit în utilaje noi şi complexe”, spune Dragoş Amihăesei.
    În 2019, Retoucherie a generat o cifră de afaceri de 527.000 de lei (111.000 de euro) şi un profit de 41.000 de lei (aproape 9.000 de euro). Atelierul funcţionează cu opt angajaţi, dintre care doi sunt croitori, cinci sunt confecţioneri, iar unu este responsabilul de atelier. „Pentru anul 2020, ne dorim extinderea cu încă unu sau două puncte de lucru în Bucureşti. Cochetez şi cu ideea de a extinde businessul în sistem de franciză.”
    La Retoucherie vin atât clienţi individuali din zona Bucureşti-Ilfov, care au nevoie de modificări şi retuşuri mai mult sau mai puţin complicate, cât şi clienţi de tip business, precum hoteluri, restaurante sau magazine.
    Până acum, media a fost de peste 5.000 de clienţi anual, care apelează la diferite servicii de retuş sau croitorie de haine. Dintre aceştia, peste 900 modifică sacouri, peste 1.200 solicită modificări de rochii sau fuste, iar peste 3.000 vor alte servicii, precum scurtat sau strâmtat de pantaloni, cambrat sau scurtat de mâneci ale cămăşilor, schimbarea căptuşelii sau, în unele cazuri, modificarea ori confecţionarea de perdele.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceride la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    FoodKit – producţie şi livrare de kituri de mâncare sănătoasă (Bucureşti)
    Fondatori: Alexandru Popescu şi Mihai Pîslă
    Investiţie iniţială: 70.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 200.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti

    Mr. Ursy – livrări de fructe pentru corporatişti (Timişoara)
    Fondatoare: Adelina Hobeanu
    Cifră de afaceri în 2019: 140.000 de euro
    Prezenţă: Timişoara

    Colorate – brand de pictură pe pereţi şi obiecte decorative (Bucureşti)
    Fondatoare: Ioana Stănescu
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Prezenţă: online

    Optimef – relansarea unui brand de ceasuri şi alte accesorii (Bucureşti)
    Fondatori: Andrei Morariu şi Bogdan Costea
    Cifră de afaceri în 2019: 85.000 de euro
    Prezenţă: online, produsele ajungând şi la New York, Hong Kong sau San Francisco

    Cursuri de actorie cu Denisa Dogaru – cursuri de actorie pentru copii (Bucureşti)
    Fondatoare: Denisa Dogaru
    Investiţie iniţială: 10.000 de lei (2.100 de euro)
    Cifră de afaceri în 2019: 60.000 de lei (aproape 13.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti, în Palatul Universul

  • Dupa 20 de ani în multinaţională în diaspora, a decis să renunţe la tot şi să se întoarcă în România. A deschis aici o afacere cu care face sute de mii de euro

    După aproape două decenii petrecute în mediul corporatist şi o experienţă de trei ani peste graniţe, în cultura canadiană, Ioana Romanescu a decis să facă o schimbare majoră în carieră. A ales calea antreprenoriatului, pornind în Capitală un atelier de brioşe, afacere care i-a adus, până în prezent, peste 30.000 de clienţi.

    Ioana Romanescu povesteşte că ideea fondării Cupcake Philosophy i-a venit în timp ce locuia şi studia în Canada, unde i-a atras atenţia un magazin de brioşe aflat în apropierea locuinţei sale.  „Ideea mi-a rămas undeva în minte, fără să mă gândesc însă că peste câţiva ani îmi voi fonda propria afacere cu deserturi.” Businessul a fost înfiinţat în anul 2014, cu o investiţie iniţială de aproximativ 40.000 de euro din surse proprii, banii fiind direcţionaţi în principal către dezvoltarea unui laborator certificat HACCP (sistem de management al siguranţei produselor alimentare) şi a echipei (cursuri de dezvoltare şi perfecţionare).

    Antreprenoarea are o experienţă de 18 ani în companii multinaţionale; anterior a lucrat ca manager senior în România şi Canada în domeniul managementului financiar şi operaţional, unde a condus mai multe echipe globale de pe mai multe continente. A absolvit, totodată, şi cursurile şcolii culinare şi de ospitalitate Le Cordon Bleu, business cu mai mult de 35 de institute în 20 de ţări. În paralel cu antreprenoriatul, fondatoarea Cupcake Philosophy este şi consultant, predă cursuri către studenţi români şi străini despre produsele creaţie proprie, cursuri de calificare în industria HoReCa, susţine ateliere cu adulţi din cadrul companiilor multinaţionale, dar şi cu copii din şcoli şi la evenimente private.

    Primul magazin fizic Cupcake Philosophy a fost deschis în anul 2016, în zona Piaţa Victoriei, la parterul clădirii America House, investiţia în amenajarea acestuia fiind de aproximativ 20.000 de euro. La magazin, clienţii vin „atât pentru a cumpăra deserturile Cupcake Philosophy, cât şi pentru a participa la sesiunile de degustare organizate pentru evenimentele importante din viaţa lor sau pentru a se relaxa savurând un desert elegant în interior sau exterior, atunci când vremea permite acest lucru”. În 2019 compania a înregistrat o cifră de afaceri de circa 300.000 de euro, în creştere cu aproximativ 60% în comparaţie cu anul 2018. În ceea ce priveşte marja de profit, aceasta se încadrează, potrivit fondatoarei, în limitele normale pentru această industrie, variind între 10% şi 20%. Echipa companiei numără între 12 şi 15 membri, în funcţie de sezonalitate.

    Aproximativ 10% din totalul vânzărilor vin din segmentul de vânzări directe, procentul majoritar, de circa 90%, fiind acoperit de evenimente. Anul trecut, compania a realizat deserturi pentru peste 600 de evenimente, perioadele cu cele mai multe solicitări fiind februarie-iunie şi septembrie-decembrie. De la înfiinţare şi până în momentul de faţă, businessul a înregistrat peste 30.000 de clienţi, iar Ioana Romanescu spune că 60% dintre aceştia revin pentru a cumpăra din nou.

    Potrivit descrierii sale, clienţii companiei se împart în două categorii. Prima este reprezentată de clienţi persoane fizice, care organizează un eveniment important din viaţa lor (nuntă, botez) „şi sunt în căutarea unui furnizor de încredere şi profesionist ale cărui produse îi pot încânta invitaţii la aceste evenimente”. Despre clienţii persoane fizice, Ioana Romanescu spune că au un gust rafinat şi sunt în căutarea unui desert diferit, o experienţă care să îi facă pe invitaţi să vorbească şi să îşi amintească de ea mult timp după eveniment. Ea spune că în ultimii ani a observat o creştere a cererii persoanelor care locuiesc în afară României, persoane care îşi organizează evenimentul în ţară şi îşi doresc ceva deosebit, atât pentru ei, cât şi pentru invitaţi, ceva care să se ridice la standardele evenimentelor la care au participat în afara ţării. „Sunt clienţi care îşi organizează ziua de naştere, o mică petrecere sau pur şi simplu au poftă de ceva dulce. Acest tip de client este, de asemenea, foarte înclinat către calitatea ingredientelor, solicitând produse care să conţină ingrediente atent selecţionate care să nu includă premixuri (prafuri) şi să aibă o cantitate cât mai scăzută de zahăr.” O altă categorie semnificativă este cea a clienţilor corporate care apelează la produsele Cupcake Philosophy fie pentru evenimentele externe pe care le organizează (lansări de produse, aniversarea firmei, rebrandinguri), dar şi pentru evenimentele interne (motivarea angajaţilor, zile de naştere ale acestora, petrecerea de Crăciun, cadouri de 1 sau 8 Martie).
    Deşi la început produsul-fanion al businessului a fost brioşa, în prezent Cupcake Philosophy are o gamă de peste 200 de deserturi, cu preţuri pentru bugete diferite. Astfel, preţurile deserturilor încep de la 4 lei/produs, iar cele ale torturilor, de la 100 de lei. „Excepţia este reprezentată de torturile de nuntă, care, în funcţie de compoziţie şi design, au un cost calculat special pentru fiecare model solicitat de clienţii noştri.”
    Ioana Romanescu consideră că, în ciuda concurenţei din industria în care activează, o industrie cu mulţi jucători, există totuşi oportunităţi pentru fiecare. „Noi continuăm să ne concentrăm pe a avea ca diferenţiatori principali respectul şi atenţia faţă de client, gustul şi designul produselor, precum şi calitatea premium a ingredientelor alese, acest lucru fiind confirmat pe parcursul anilor de rezultatul sondajelor de satisfacţie a clienţilor, sondaje în urmă cărora reiese faptul că 100% dintre aceştia ne recomandă produsele şi serviciile prietenilor, colegilor sau altor persoane.” În plus, adaugă ea, „principalii noştri competitori suntem chiar noi înşine, pentru că încercăm şi trebuie să devenim din ce în ce mai buni pentru a răspunde exigenţelor clienţilor”.
    Deşi la începutul anului Ioana Romanescu estima o creştere de 50% a veniturilor, în contextul legat de pandemiei de COVID-19 ea şi-a ajustat aşteptările şi estimează că businessul va înregistra, la final de an, un procent de creştere de 20-30%. În urma răspândirii pandemiei de COVID-19, antreprenoarea spune că prima măsură luată a fost de a proteja angajaţii.
    Astfel, le-a permis să stea acasă o perioadă pentru a avea grijă de ei şi de familiile lor şi pentru a-şi proteja sănătatea, iar din punct de vedere financiar a găsit variante pentru a le asigura locul de muncă în continuare, chiar dacă acest lucru presupune o diminuare a profitului companiei. „Avem o echipă solidă construită pe parcursul a şase ani şi ne dorim să o avem alături şi după ce trecem de această perioadă.” A doua măsură a fost legată de clienţii companiei. „Înţelegem contextul actual în care multă lume lucrează de acasă şi, de asemenea, temerile clienţilor referitoare la răspândirea coronavirusului. Tocmai de aceea continuăm să livrăm, astfel încât clienţii să se poată bucura de micile plăceri ale vieţii şi în această perioadă dificilă. Pregătim totul cu atenţie şi am implementat măsuri suplimentare de igienă, astfel încât produsele să ajungă în siguranţă la client, iar plata se poate efectua online, astfel încât să limităm interacţiunea cu numerar în această perioadă şi să reducem cât de mult posibil interacţiunea între clienţi şi colegii noştri care fac livrări”. Având în vedere că aproximativ 90% din cifra de afaceri a companiei provin din vânzări către clienţii care organizează evenimente, în urma măsurilor oficiale luate de autorităţi pentru a preveni răspândirea coronavirusului, a faptului că nu se mai organizează evenimente în această perioadă (nunţi, botezuri) iar angajaţii companiilor lucrează de acasă, deci nu se mai organizează evenimente nici în cadrul companiilor, dar şi pe fondul faptului că oamenii nu mai ies din casă şi îşi îndreaptă cheltuielile către nevoile de bază pentru această perioadă petrecută cu preponderenţă în interiorul locuinţei, antreprenoarea spune că, la fel ca şi în cazul celorlalte companii din industria în care activează, şi vânzările Cupcake Philosophy au scăzut în mod semnificativ. „Totuşi, deşi lucrăm la capacitate redusă în această perioadă, vestea îmbucurătoare este că primim în continuare comenzi pentru torturi pe care am decis să le livrăm în mod gratuit clienţilor noştri şi, de asemenea, să le punem la dispoziţie variante de plată care nu implică numerar, precum şi livrarea în condiţii de siguranţă ridicată, astfel încât să nu uite să se bucure de micile plăceri ale vieţii în această perioadă dificilă pentru toată lumea.” Ioana Romanescu îi sfătuieşte pe toţi cei care au evenimente programate în următoarea perioada să nu le anuleze, ci să le amâne. „Noi suntem deschişi şi flexibili pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte asigurarea deserturilor în funcţie de noile date la care se vor reprograma acestea.”

  • Oale şi ulcele pentru secolul XXI: cum a reuşit un atelier britanic să redefinească olăritul

    Întemeiat în 1851, atelierul, pe nume Burleigh, poate produce atât porţelanuri ce amintesc de cele chinezeşti, precum şi diverse alte articole, unele chiar în colaborare cu branduri internaţionale ca Ralph Lauren Home, scrie Financial Times. Promovarea se face în parte pe Instagram, unde se caută şi inspiraţie prin studierea ultimelor tendinţe în materie de luat masa şi socializare, care arată că multă lume preferă produse de lux, o farfurie simplă modernă de la Burleigh costând echivalentul a 25 de euro.

  • Două surori şi-au transformat hobbyul în business, iar acum fac mii de euro din acesta

    „Hobbyul s-a transformat în business la sfârşitul anului 2010, când am decis să deschidem o întreprindere individuală. Atât eu, cât şi sora mea am făcut studii în domeniul economic, care nu prea are legătură cu latura noastră creativă”, povesteşte Luciana Gheorghe.
    Are însă legătură cu natura antreprenorială, iar asta le-a ajutat să-şi dezvolte businessul.
    „Investiţia iniţială nu a fost aşa mare din punctul de vedere al banilor. Câteva zeci de pachete colorate, câteva unelte, un cuptor şi patru mâini pricepute. Din punctul de vedere al timpului însă, pentru a porni un astfel de business, este absolut necesar să te implici foarte mult. Nu poţi să ai un job şi după aceea să vii acasă şi să creezi. Însuşi procesul de creaţie cere minte limpede, inspiraţie, calcule tehnice, căutări intense de materii prime şi accesorii, schiţe peste schiţe”, mai spune Luciana Gheorghe. În 2019, Tracolla le-a adus celor surori o cifră de afaceri de 11.000 de euro, peste rezultatul din anul precedent.
    „Pentru 2019, sunt mulţumită, avem creştere şi există încă cereri pe piaţă. Am introdus peste 20 de modele noi şi suntem prezente pe eMAG, Breslo, Esteto şi pe site-ul personal. În perioadele cele mai aglomerate ale anului – cum sunt Crăciunul, Mărţişorul şi Paştele – chem ajutoare, aşa că facem angajări sezoniere.”
    Cum multe din bijuteriile pe care le fac cele două surori se pretează a fi dăruite ca mărţişoare, atelierul Tracolla din Bucureşti forfoteşte în acest sezon. De la brăţări, inele, broşe sau cercei, gama s-a extins la ceasuri, ghivece, tablouri şi chiar sonerii de bicicletă – tot ce poate fi făcut cu mâinile celor două tinere în micul lor atelier din Bucureşti. Preţurile produselor făcute de ele pornesc de la 5 lei şi cresc în funcţie de timpul alocat şi de cantitatea de material folosit pentru confecţionare.
    „Produsele se pliază pe orice buzunar, aşadar clientul nostru poate fi oricine, de la persoane care vor să ofere un mărţişor la mirese care vor să fie unice în ziua cea mare.”
    Planul Lucianei Gheorghe este, în acest moment, dezvoltarea atelierului, astfel încât să-şi poată primi acolo clienţii care vor să vadă şi să probeze produsele pe loc. Alte obiective sunt îmbunătăţirea site-ului Tracolla, dar şi extinderea vânzărilor de produse handmade şi în străinătate.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Pikasea şi Pikaski – „magazin” de vacanţe personalizate (Bucureşti)
    Fondator: Marius Clain
    Cifră de afaceri în 2019: 50.000 de euro
    Prezenţă: internaţională

    Rockha – producţie de agende cu hârtie din piatră (Târgu-Mureş)
    Fondator: Marius Ardelean
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 10.000 de euro
    Prezenţă: online

    Librăria lui Andrei – magazin de cărţi scrise de autori români (Berlin)
    Fondatori: Bianca şi Tavi Bolog
    Investiţie iniţială: 6.000-7.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 20.000 de euro
    Prezenţă: online

    Jucărie la cutie – producţie de materiale educaţionale tip Montessori (Bucureşti)
    Fondatori: Andreea Damian şi Alina Lupu
    Investiţie iniţială: 3.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 10.000 de euro
    Prezenţă: online, la târguri

    StarGift – magazin de cadouri personalizate (Bucureşti)
    Fondator: Liviu Bîrleanu
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 1,2 mil. euro
    Prezenţă: online

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Familia care-şi schimbă blana, dar businessul ba

    „Provin dintr-o familie de blănari. Toţi unchii şi mătuşile mele au fost blănari şi câţiva au fost croitori de lux. Aş spune că avem o tradiţie de familie de 100 de ani în ceea ce astăzi se cheamă fashion business. Tatăl meu a început să lucreze ca ucenic în 1937, mama mea a început să lucreze în domeniu în 1955, fiind îndrumată de tatăl meu”, spune Daniel Mărgărit, proprietarul afacerii Casa de Blănuri MG şi preşedintele Asociaţiei Române a Blănurilor. El spune că a crescut de mic cu „planşeta întinsă pe masa din dormitorul părinţilor, unde era atelierul”, având în vedere că în perioada comunismului blănarii lucrau pentru clienţii lor acasă, având toate uneltele necesare acestui tip de activitate preponderent manufacturieră. „După moartea tatălui meu, mama a lucrat mai bine de doi ani şi jumătate în Germania alături de cei mai mari blănari români, emigranţi şi ei în perioada comunismului. S-a întors în 1989, iar între 1992 şi 1994 am lucrat doar noi doi şi am învăţat de la ea meserie. În 1994 am deschis atelierul unde produceam pentru clientela noastră, dar şi pentru magazinele de lux ale vremii”, povesteşte antreprenorul cum a luat naştere businessul Casa de Blănuri MG.


    La început, Casa de Blănuri MG îşi distribuia creaţiile în galeriile din centrul Capitalei, iar în 1997 Daniel Mărgărit împreună cu mama şi un unchi de-al său au deschis magazinul care se află şi astăzi pe şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti. „De 23 de ani suntem în aceeaşi locaţie. În faţă avem showroomul, iar în partea din spate a spaţiului avem micul atelier cu o suprafaţă de circa 120 mp. Producem haine, jachete, veste, gulere, căciuli, prestăm servicii de reparaţii şi restilizare, executăm haine custom, modele bespoke după dorinţa clientului. Putem produce şi peste 50 de confecţii pe lună, dar şi doar 20, în funcţie de gradul de complexitate a produselor intrate în procesul de manufacturare, în funcţie de comenzi şi necesităţile magazinului”, descrie Daniel Mărgărit specificul activităţii lor.
    În prezent, în cadrul companiei lucrează opt persoane, iar cel mai nou dintre angajaţi a adunat deja o vechime de cinci ani în cadrul firmei. „Majoritatea colegilor lucrează la noi de 10-15 ani. În blănărie este o muncă foarte calificată. Orice coleg nou, blănar de o viaţă, are nevoie de doi ani să se adapteze la modul nostru de lucru. Unii nu au reuşit să se adapteze şi să lucreze perfect. Nu reuşeau să se debaraseze de ideea că «merge şi aşa».”
    Fiind o industrie mai mult pe cale de dispariţie atât în România cât şi la nivel mondial, blănarul Daniel Mărgărit spune că nu găseşte pe piaţa locală materie primă sau accesorii pentru a-şi putea derula activitatea în linişte. Astfel, materia primă folosită la crearea blănurilor este cumpărată atât de pe bursa de specialitate de la Copenhaga (Kopenhagen Fur), de la intermediari de piei din Danemarca, Germania, Grecia şi Marea Britanie, de la bursa din Helsinki SAGA, dar şi din Italia. „Blănurile de vizon le achiziţionăm în proporţie majoritară de la bursa de la Copenhaga. Uneori, unele culori pe care le folosim în cantităţi mici le cumpărăm de la angrosişti de piei din Italia. Vulpile le achiziţionăm uneori de la bursa din Helsinki SAGA, iar furnituri şi accesorii achiziţionăm din Italia, preponderent de la firma Micillo. Din România cumpărăm doar aţă de la firma Amann România, aceeaşi aţă pe care o cumpăram în trecut din Italia. Fiind o industrie mică, blănăria nu prea are în România furnizori de accesorii şi materii prime.”
    În cei 23 de ani de activitate, Casa de Blănuri MG a distribuit spre vânzare blănuri mai multor branduri, dar colaborările au încetat între timp deoarece „acestea nu au reuşit să vândă la nivelul dorit de noi”. În prezent, compania colaborează cu magazinele Gerard Darel din Băneasa Shopping City şi Calea Victoriei. De asemenea, blănurile şi produsele din blană create sub brandul Casa de Blănuri MG trec şi graniţele României, ajungând în toate colţurile lumii prin intermediul site-ului ce poartă acelaşi nume. „Nu exportăm direct, dar avem clienţi din toate colţurile lumii. Ne mândrim să avem printre clienţii noştri miniştri din câteva ţări şi suntem onoraţi să ne fie clientă majestatea sa sora regelui Qatarului.” Antreprenorul a povestit că ultimii doi ani de activitate în industrie au fost „mai duri decât anii anteriori”. Motivul principal se leagă de „invazia” hainelor de blană importate din Grecia, Turcia şi China pe piaţa locală şi de faptul că sunt vândute la preţuri mai mici faţă de cele impuse de producătorii locali. „Aici mă refer la concurenţa neloială, la cei care vând haine fără acte şi la preţuri infime prin intermediari, prin instituţii şi diverse birouri. Au ajuns să umble din coafor în coafor şi pe la sălile de sport cu genţile cu haine care de multe ori se rup rapid. O altă problemă o reprezintă cei care vând blănuri vechi prin târguri şi pieţe drept blănuri noi.”
    De asemenea, lipsa şcolilor profesionale care să livreze blănari pe piaţă este o altă problemă cu care se confruntă industria, este de părere Daniel Mărgărit. „Practic noi suntem căsătoriţi cu colaboratorii noştri. Nu avem de unde lua alţii. Din păcate, la nivel mondial blănăria este o meserie pe cale de dispariţie. Nu mai apar blănari noi, tineri, nicăieri în lume cu excepţia Chinei, unde apar specialişti în blănărie pe operaţiuni. Blănarul care să îţi facă o haină de la A la Z nu mai apare. Doar blănari pentru producţia de serie.”
    Daniel Mărgărit a menţionat că în ultimii zece ani industria s-a schimbat „mult în rău”. Astfel că, dacă în urmă cu zece ani oamenii mergeau la blănar pentru a le lua măsurile, pentru ca ulterior să le creeze o haină personalizată, în ultimii ani consumatorii şi-au îndreptat atenţia spre produsele de serie, vândute la preţuri mai accesibile. „O mare vină o poartă grecii. Ei au început să economisească de oriunde şi oricât în lupta de a crea haine cât mai ieftine, ajungându-se la paradoxul de a oferi ieftin un produs de lux, ideea de ieftin şi noţiunea de lux fiind total antagoniste prin definiţie. Am un exemplu pe care-l dau mereu. La o haină sunt 3-4 clipsuri de închidere. Cele pe care le cumpăr din Italia costă cam cu 0,35 euro mai mult decât cele pe care le folosesc grecii. De la hainele noastre sau de la cele fabricate în Italia am schimbat 5 bucăţi în 23 de ani, iar din cele greceşti schimb sute pe an la hainele clienţilor”, a explicat proprietarul Casei de Blănuri MG.


    În calitate de preşedinte al Asociaţiei Române a Blănurilor, Daniel Mărgărit are în plan să schimbe cursul industriei şi să reglementeze anumite aspecte. El spune că vizează în primul rând să modifice termenul de garanţie al unui produs din blană şi etichetarea acestora. „Conform legii, o haină de blană are o garanţie de 30 de zile. O blană poate costa câteva mii de euro şi are o garanţie de 30 de zile, în timp ce un amărât de mixer de bucătărie de 60 de lei are garanţie doi ani. Vreau să introducem garanţie obligatorie de 2-3 ani, pentru că haina de blană prin definiţie este un bun de folosinţă îndelungată. O blană are perioada de purtare de până la 40 de ani, fiind posibilă şi o restilizare sau două în primii 15 – 20 de ani de viaţă. Va trebui reglementată garanţia şi specificată metoda de remediere rapidă a defectului. De asemenea, îmi doresc şi voi face toate eforturile pentru a avea o piaţă cu etichetare corectă, o piaţă în care produsele second-hand să fie etichetate corespunzător. De multe ori au venit la noi la magazin persoane în vârstă care au cumpărat o haină de la un târg ambulant, haină care după prima purtare se rupea”, spune Daniel Mărgărit.
    În ceea ce priveşte businessul Casa de Blănuri MG, proprietarul spune că nu are planuri de extindere sau de dezvoltare în perioada următoare, însă şi-ar dori să îşi poată desfăşura activitatea într-un spaţiu mai mare decât cel pe care îl are în prezent la dispoziţie. „Ne-ar plăcea să avem un showroom de 500 mp şi un atelier de 200-300 mp. Din păcate ar trebui să ne relocăm. Am câştiga pe de-o parte, dar am pierde pe altă parte, ţinând cont că suntem de 23 de ani în acelaşi loc. Eu sunt de modă veche. Cred în prăvălia la stradă, transmisă din tată în fiu timp de decenii. Conceptul s-a pierdut din păcate în perioada comunistă. Poate că în viitor vom mai deschide un al doilea magazin Casa de Blănuri MG.” În prezent, Daniel Mărgărit se află în procesul de predare a businessului fiicei lui, care încearcă să deprindă cât mai mult din abilităţile tatălui ei pentru a duce mai departe tradiţia. „Acum predau ştacheta fiicei mele, care este nevoită să înveţe într-un timp scurt ceea ce eu am deprins în zeci de ani”, a conchis antreprenorul.

  • Inginerul auto care şi-a descoperit pasiunea pentru obiecte din lut şi a reuşit să atragă fonduri europene de 40.000 de euro ca să îşi finanţeze hobby-ul

    Astăzi, Mihai Stanciu are 28 de ani, profesează ca inginer în domeniul automotive, dar în paralel realizează şi accesorii şi obiecte dintre cele mai diverse folosind lemn de nuc, piese de ceas mecanic sau tablă de cupru în micul său atelier situat în Avrig, la o distanţă de 25 de kilometri de Sibiu.
    „Am început să lucrez în atelier de acum 14 ani, făcând bijuterii din lut, pe care le pictam sau le decoram. Lucram la început pentru prieteni sau pentru familie. Apoi, încet, încet, am trecut la bijuterii pentru ceasuri. Îmi plăceau foarte mult ceasurile. După aceea am descoperit lemnul şi frumuseţea lui şi am trecut la obiecte din lemn”, îşi aminteşte Mihai Stanciu.
    El spune că şi-a descoperit pasiunea pentru lemn dintr-o întâmplare. Are un prieten de familie tâmplar, care i-a oferit la un moment dat câteva bucăţi de lemn pe care el nu le mai folosea, iar din ele a făcut primele obiecte. Astfel, şi-a dat seama că-i place să modeleze lemnul, unul dintre cele mai puternice elemente ale naturii. Hobby-ul său s-a transformat în afacere în 2018, când a atras fonduri europene de 40.000 de euro pentru a moderniza atelierul şi pentru a-şi cumpăra echipamente mai performante.
    Portofoliul Atelierului lui Mihai cuprinde acum de la cutiuţe pentru bijuterii sau accesorii la tăviţe pentru cafenele. Cei mai mulţi clienţi sunt persoane fizice care îşi doresc produse cu diferite mesaje. Comenzile companiei vin prin intermediul propriului site, dar şi prin intermediul paginii de Facebook. O cutiuţă pentru verighete costă 200-250 de lei, iar timpul de realizare a acesteia este de patru sau cinci zile.

  • Tânăra din Iaşi care a învăţat să coasă la maşina de cusut, iar acum face zeci de mii de euro din asta

    „Koja Concept este un atelier unde realizăm produse unicat, personalizate, prin tehnica prelucrării pieilor. Totul a început de la ideea de a crea lucruri personalizate, pentru că am constatat că în piaţă exista o nişă pe acest domeniu, iar noi am fructificat-o”, povesteşte Lilia Dorofte. Investiţia iniţială în business a fost de 25.000 de euro din finanţare europeană, iar cofinanţarea Koja Concept a fost de 5% din această sumă. Investiţia personală a antreprenoarei a fost de circa 7.000 de euro, iar în 2019 fondatoarea companiei estimează să ajungă la 55.000 de euro afaceri, în creştere cu 25% faţă de anul trecut.

    „Nu aveam experienţă în acest domeniu, am văzut antreprenoriat în familie, dar totul a început de la o sclipire de a învăţa să cos la maşina de cusut, căutând să fac ceva plăcut, fără să încerc să obţin beneficii. Nu am studii în domeniu. Am făcut un curs de design de pantofi pentru că îmi doresc pe viitor să pot face şi asta”, a mai spus Lilia Dorofte. Clienţii pot găsi produsele Koja Concept în cinci oraşe – Constanţa, Cluj, Galaţi, Bucureşti şi Chişinău, pe reţelele sociale, dar şi pe site-ul kojaconcept.com. În Capitală, antre­prenoarea a dus produsele în concept store-ul The Room Showroom, acolo unde există şi cea mai extinsă gamă de produse. Planurile antreprenoarei urmăresc dezvoltarea companiei şi intrarea pe noi game de produse, care să diversifice portofoliul Koja. De asemenea, intrarea pe pieţele internaţionale este unul dintre obiective, în contextul în care fondatoarea businessului a interacţionat la festivalurile la care a participat cu clienţii străini şi a văzut interes din partea acestora.

  • Un tânăr din Braşov câştigă zeci de mii de euro făcând lădiţe din lemn în atelierul de tâmplărie al familiei sale. Cum i-a venit ideea


    „Site-ul lădiţe.ro a apărut la sfârşitul anului 2017, însă ideea lui a început încă din anul 2016. Ideea a venit în momentul în care în atelierul nostru de tâmplărie ne-a intrat o cerere pentru acest gen de produse, de la administratorul unui hotel din Drobeta-Turnu Severin, care ne-a spus că ar vrea să-i facem un raft. Am proiectat, am creat proiectul, l-am predat clientului. Am văzut că există cerere pentru acest tip de produs şi am început să facem mai multe. La început am vândut pe OLX”, povesteşte Mădălin Pop.
    În 2018, businessul cu lădiţe a generat afaceri de 250.000 de lei (circa 54.000 de euro), însă cererile numeroase ar fi putut aduce şi mai multe vânzări, problema fiind că lipsa unui număr suficient de angajaţi a împiedicat onorarea tuturor comenzilor.
    Durbanele urbane poartă nume care amintesc de personaje din poveştile şi legendele româneşti, printre care Cosânzeana, Dochia, Neghiniţă şi Făt-Frumos. Cea mai mică lădiţă – Neghiniţă – costă 15 lei, iar cea mai scumpă – momentan în stadiul de prototip – va ajunge la 130 de lei.
    Dincolo de produsele standard, se pot face şi lădiţe personalizate pe cerinţele clientului. În medie, în atelierul din Braşov, se produc 1.000 de lădiţe pe lună.
    „Publicul nostru ţintă este populaţia de 25-45 de ani, tineri care îşi renovează sau cumpără un apartament şi aleg lădiţele noastre pentru realizarea unor piese de mobilier (rafturi, măsuţe, etajere etc). Mai sunt şi tinerii antreprenori care deschid cafenele sau restaurante şi îşi doresc un design minimalist în spaţiul lor, agenţii de publicitate care folosesc lădiţele ca mijloc de promovare pentru clienţii lor sau firme mari care folosesc lădiţele noastre pentru a oferi angajaţilor, cu ocazia sărbătorilor, pachete cu produse, iar lădiţele noastre vin ca mijloc de ambalare şi transport.“