Într-un discurs în Montreal, Canada, înainte de întâlnirile anuale ale Băncii Mondiale şi ale FMI-ului, Malpass a avertizat cu privire la creşterea economică la nivel global şi a spus că aceasta „încetineşte” şi că se aşteaptă ca economia lumii să crească sub nivelul estimat în urmă cu patru luni din cauza „Brexitului, recesiunii din Europa şi a incertitudinii comerciale”. „Mai mult, în cea mai mare parte a lumii dezvoltate investiţiile cresc prea încet pentru a obţine câştiguri viitoare semnificative”, spune Malpass.
Malpass, un fost oficial din administraţia Trump, a ajuns în aprilie la Banca Mondială pentru a-l înlocui pe Jim Yong Kim, numit de Barack Obama, care şi-a dat demisia pentru a lucra în piaţa fondurilor de investiţii.
Într-un mediu de încetinire a creşterii economice, Malpass susţine că este esenţial pentru toate ţările să aibă „reforme structurale bine gândite”, inclusiv întărirea statului de drept astfel încât companiile private să poate concura cu cele deţinute de stat. Preocupările sale referitoare la economia europeană se bazează pe economiile care stagnează, respectiv se contractă în Germania şi Italia. Cu toate acestea FMI a prezis în iulie o creştere economică de 1,3% pentru zona euro în 2019, cu tendinţa de a creşte spre 1,6% în 2020.
Tag: estimare
-
Avertisment de la Banca Mondială
-
David Malpass, şeful Băncii Mondiale: Creşterea economică nu va atinge ţinta estimată
David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale, a avertizat că la nivel global creşterea economică ar putea să nu atingă nivelul de 2,6% estimat în luna iunie de instituţia pe care o conduce, din cauza temerilor referitoare la direcţia economiei mondiale, potrivit FT.
Într-un discurs din Montreal, Canada, înainte de întâlnirile anuale ale Băncii Mondiale şi ale FMI-ului de săptămâna viitoare, Malpass a avertizat cu privire la creşterea economică la nivel global şi a spus că aceasta „încetineşte” şi că se aşteaptă ca economia lumii să crească sub nivelul estimat în urmă cu patru luni din cauza „Brexitului, recesiunii din Europa şi a incertitudinii comerciale”.
„Mai mult, în cea mai mare parte a lumii dezvoltate investiţiile cresc prea încet pentru a obţine câştiguri viitoare semnificative”, spune Malpass.
Malpass, un fost oficial din administraţia Trump, a ajuns în aprilie la Banca Mondială pentru a-l înlocui pe Jim Yong Kim, un fost numit al lui Barack Obama, care şi-a dat demisia pentru a lucra în piaţa fondurilor de investiţii.
Ca perspective, el susţine potenţialul transferurilor de bani digitale ca un instrument important pentru politica de dezvoltare.
„Aproape am ajuns într-un punct în care avem sisteme securizate care le pot permite oamenilor săraci să primească electronic ajutor de peste hotare şi ajutoare financiare într-o lume în care putem să economisim şi să tranzacţionăm liber. Ar fi ceva revoluţionar pentru că le oferă oamenilor libertatea şi oportunitatea de care au nevoie pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de trai”, spune el.
Într-un mediu de încetinire a creşterii economice, Malpass susţine că este esenţial pentru toate ţările să aibă „reforme structurale bine gândite”, inclusiv întărirea statului de drept astfel încât companiile private să poate concura cu cele deţinute de stat.
„Pentru multe ţări asta înseamnă să îşi deschidă pieţele închise sau protejate, să permită ca preţurile să fie stabilite de forţele pieţei, şi să îşi liberalizeze fluxurile de capital. Avantajul pentru ţările care vor face acest pas va fi că vor atrage mai multe investiţii, atât autohtone cât şi externe, şi pot genera creştere economică de care să benficieze o parte mai mare din populaţie”, adaugă Malpass.
Preocupările sale referitoare la economia europeană se bazează pe economiile care stagnează, respectiv se contractă în Germania şi Italia. Cu toate acestea FMI a prezis în iulie o creştere economică de 1,3% pentru zona euro în 2019, cu tendinţa de a creşte spre 1,6% în 2020.
-
Ce se întâmplă la Samsung: Profitul operaţional al gigantului a scăzut cu 56% în ultimele trei luni
Samsung Electronics a anunţat marţi că profitul operaţional pentru trimestrul care s-a terminat în luna septembrie a scăzut cu mai mult de jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit CNBC.
Compania a estimat că profitul operaţional pentru T3 2019 ar putea fi de 6,43 miliarde dolari, în scădere cu 56,17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când cel mai mare producător de smartphone-uri din lume a raportat un profit de 14,7 miliarde dolari. Samsung va anunţa rezultatele oficiale pentru al treilea trimestru în cursul lunii octombrie.
Totuşi, dacă Samsung înregistrează valoarea estimată astăzi de companie, va depăşi estimările analiştilor agregate de Refinitiv Smartestimate, de 5,94 miliarde dolari.
Compania a anunţat că vânzările consolidate pentru cele trei luni au fost de aproximativ 51,9 miliarde dolari, în scădere cu 5,3% faţă de anul trecut.
-
Motivul pentru care clienţi din toată lumea cumpără bijuterii din aur din Scoţia
În acest din urmă caz, un exemplu ar fi gama de bijuterii realizate cu aur de la singura mină de acest metal a Scoţiei, Cononish, lansată de casa scoţiană producătoare de bijuterii Hamilton & Inches. Colecţia creată de Hamilton & Inches numără 30 de piese inspirate de bijuterii din epoca victoriană şi de trecutul regal al Scoţiei, scrie Financial Times. Doritorii de bijuterii confecţionate cu aur scoţian vor avea doar câţiva ani la dispoziţie să facă achiziţia, deoarece rezervele estimate de metal preţios ajung doar pentru opt ani de producţie.
-
Avi Compact, distribuitor Daikin în România, estimează afaceri de 7,5 mil. euro în 2019
Avi Compact, cel mai important distribuitor al produselor Daikin în România de 13 ani, estimează că va încheia 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 7,5 milioane euro.Segmentul corporate a contribuit în prima jumătate a acestui an la peste 75% din totalul portofoliului. Avi Compact şi-a propus pentru 2019 să consolideze colaborarea pe segmente precum cel bancar, farmaceutic sau hotelier, dar şi extinderea pe zona comercială şi industrială.Segmentul rezidenţial contribuie cu aproximativ 25% la realizarea cifrei de afaceri. Toate echipamentele de climatizare Daikin funcţionează cu noul freon ecologic R32.Showroom-ul Avi Compact a fost reamenajat în totalitate şi are expusă toată gama de echipamente rezidenţiale Daikin. Valoarea investiţiei este de 20.000 Euro.În plus, echipamentele de climatizare Daikin din showroom sunt funcţionale şi acestea pot fi testate de către beneficiari.Peste 90% dintre potenţialii clienţi care au vizitat showroom-ul în acest an au achiziţionat cel puţin un aparat de climatizare Daikin. -
Lidl Tour estimează pentru acest an o creştere de peste 60% a afacerilor din România, nivel similar cu cel din anul precedent
Printre destinaţiile preferate ale românilor se numără România, Turcia, Grecia, Spania sau Italia.Anul acesta Lidl Tour a adăugat noi destinaţii în ofertă, inclusiv croaziere de lux în Alaska sau Patagonia, dar şi circuite în Rusia şi America de Sud. -
La 27 de ani, Cristina Radu a investit peste 40.000 de euro într-un business care produce sisteme tip eşarfă de purtat bebeluşi
Cristina Radu (27 ani), absolventă de psihologie şi a unui master în leadership şi managementul resurselor umane, a înfiinţat la începutul acestui an compania Freya babywearing prin care produce la comandă echipament de susţinere a bebeluşilor (babywearing) după ce a primit o finanţare în valoare de aproximativ 42.000 de euro prin programul Start-up Nation. După primul an de activitate, antreprenoarea estimează afaceri de minimum 83.500 de lei (17.700 de euro).
-
APOCALIPSA cireşelor: de ce nu vom mai mânca renumitele bunătăţi de Comarna
Cireşele de Comarna sunt printre cele mai căutate în pieţele din toată ţara. Iar la început de vară sute de tone de cireşe sunt trimise an de an din localitatea ieşeană către fabrici din Uniunea Europeană. Doar că anul acesta, cireşele sunt foarte puţine. După ploile de acum două săptămâni, cireşele au început să mucegăiască, sunt umflate cu apă, iar căldura din ultimele zile le-au făcut să crape. Din cinci fructe de pe o ramură, trei sunt stricate şi una este crăpată.
„E perioada recoltării şi în momentul recoltării, dacă vremea nu este prielnică, automat ele se depreciază. Anul ăsta au fost mai puţine din prima fază, de la polenizare. Tot din cauza curenţilor, din cauza vremii. Nici în zonele în care au rămas, că am în mai multe zone livezi, cu diferite înclinaţii, cu expunere spre sud, spre vest nu ne putem bucura, nu putem încheia bucuroşi un ciclu de producţie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Niţucă, unul dintre producătorii din Comarna, judeţul Iaşi.
-
Pierderile anuale cauzate de contrafacere şi piraterie sunt estimate în România la 5,5 mld.lei
O nouă estimare a EUIPO plasează pierderile anuale cauzate de contrafacere şi piraterie în 11 sectoare economice majore din UE aproape de nivelul de 269 de miliarde de lei anual. Această analiză actualizată estimează pierderi globale de 7,4% din totalul vânzărilor în următoarele sectoare: produse cosmetice şi de îngrijire personală; îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii; articole sportive; jucării şi jocuri; bijuterii şi ceasuri; genţi de mână şi de voiaj; muzică înregistrată; băuturi spirtoase şi vin; produse farmaceutice; pesticide; şi telefoane inteligente.
Din cauza faptului că producătorii legitimi fabrică mai puţin decât ar fi reuşit în absenţa contrafacerii, deci angajează mai puţini lucrători, analiza estimează că în aceste sectoare se pierd în mod direct până la 468 000 de locuri de muncă pe tot cuprinsul UE.
Per ansamblu, valoarea totală a pierderilor de vânzări din România echivalează cu 280 de lei pe cetăţean român pe an, potrivit analizei.
Aceasta este a doua evaluare sectorială publicată de EUIPO privind impactul economic al contrafacerii şi al pirateriei în sectoarele economice majore cunoscute ca fiind vulnerabile la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Studiul estimează că, de la prima analiză efectuată în 2018, volumul pierderilor de vânzări înregistrate la nivelul UE a scăzut în toate sectoarele studiate, cu excepţia a două dintre ele: îmbrăcămintea, accesoriile şi încălţămintea; şi produsele cosmetice şi de îngrijire personală.
Sectorul îmbrăcămintei, al încălţămintei şi al accesoriilor este cel mai mare dintre sectoarele studiate din punctul de vedere al volumului de vânzări şi al numărului de angajaţi. Potrivit estimării, la nivelul UE sectorul înregistrează pierderi de vânzări care echivalează cu aproximativ 127,5 miliarde lei în fiecare an, respectiv 9,7% din totalul vânzărilor.