Paisprezece start-up-uri şi echipe aflate la început de drum au prezentat soluţii tehnologice destinate îmbunătăţirii mobilităţii urbane în cadrul unui eveniment de tip Demo Day care a marcat finala ediţiei din 2025 a acceleratorului inVest. Evenimentul, desfăşurat la Timişoara, reprezintă o premieră, inVest fiind primul accelerator din România dedicat exclusiv acestui segment.
Programul, care a început în luna mai şi a inclus peste două luni de mentorat şi validare, este rezultatul unei colaborări strategice între EIT Urban Mobility (o iniţiativă a Institutului European de Inovaţie şi Tehnologie, organism al UE) şi ADR Vest. Scopul este de a consolida ecosistemul de inovaţie în Regiunea de Vest a României, respectiv în judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.
Implementarea primei etape (2025) a fost asigurată de partenerii locali Iceberg+, o companie de consultanţă în inovare şi fonduri UE, şi Cowork Timisoara, un hub antreprenorial activ în dezvoltarea ecosistemului de start-up-uri din vestul ţării. Proiectul este structurat în două faze: prima, din 2025, este co-finanţată de EIT Urban Mobility, urmând ca etapa a doua, din 2026, să fie susţinută de ADR Vest.
Soluţiile prezentate vizează probleme critice ale oraşelor moderne, de la eficientizarea livrărilor de tip last-mile şi siguranţa traficului, până la transportul multimodal şi aplicaţii pentru un stil de viaţă urban sustenabil.
Ce soluţii au prezentat cele 14 echipe
• CautCurier: O infrastructură “elastică” de curierat pentru livrări urgente şi în aceeaşi zi. Compania susţine că reduce timpul de livrare urbană cu până la 70% şi timpul de inactivitate al flotei cu 40%.
• Volvero: O platformă de car-sharing peer-to-peer care permite utilizatorilor să închirieze vehicule private subutilizate, oferind o alternativă flexibilă de transport.
• Renter Mobility: Oferă abonamente pe termen lung pentru biciclete electrice destinate curierilor şi companiilor de logistică (3PL), incluzând GPS, protecţie antifurt şi garanţie de reparaţie sau înlocuire în 30 de minute.
• BraveX Aero: Un start-up de logistică urbană care foloseşte drone pentru livrări last-mile, vizând în special bunurile de mare valoare sau urgente, combinând tehnologii autonome cu un impact redus asupra mediului.
• Drop: O platformă de livrare all-in-one care utilizează curieri pe bicicletă pentru retail şi sectorul alimentar, promovând logistica urbană sustenabilă.
• Blume Technologies: O soluţie pentru creşterea siguranţei la trecerile de pietoni, folosind lumini LED pentru a atrage atenţia şoferilor. Include şi un sistem AI care analizează fluxul video pentru a detecta şi clasifica vehiculele, oferind autorităţilor date de trafic.
Echipe în stadiu incipient:
• Smart-Spot: O soluţie inteligentă de parcare urbană care foloseşte recunoaşterea în timp real a numerelor de înmatriculare şi automatizare bazată pe camere pentru a ghida şoferii către locurile disponibile şi a ajuta autorităţile să aplice regulile de parcare.
• Pedale: O platformă digitală din Timişoara care conectează bicicliştii şi municipalităţile. Utilizatorii pot mapa şi raporta probleme de infrastructură, transformând datele comunităţii în informaţii utile pentru planificarea urbană.
• Greenmart: Un serviciu de livrare last-mile pentru micii comercianţi şi producători urbani, care integrează logistica şi gestionarea stocurilor.
• smarTMove: Proiect în stadiu incipient care explorează problemele de mobilitate ale oraşelor pentru a construi o soluţie sustenabilă.
• Kulth: O aplicaţie mobilă care permite explorarea oraşelor prin intermediul artei, oferind rute inspirate de contextele operelor de artă contemporană.
• LogWhisper (LogzAI): O platformă de analiză a jurnalelor (log-urilor) sistemelor de management al traficului, permiţând interogarea acestora în limbaj natural (“Chat with your traffic logs”).
• RouteMix: O aplicaţie de mobilitate multimodală unificată, care integrează transportul public, micromobilitatea şi serviciile de ride-hailing, având deja proiecte pilot în derulare.
• DMD Solutions: Un set de instrumente de tip “digital twin” (geamăn digital) pentru proiectarea, dezvoltarea şi operarea sigură a vehiculelor şi dispozitivelor smart din ecosistemul V2X (vehicle to everything).
Leave a Reply