Tag: trafic

  • Un psiholog spune că firmele îi obligă de multe ori pe şoferii de tir să exagereze. Mulţi conduc obosiţi

    Psihologul Keren Rosner a precizat, pentru MEDIAFAX, că, de multe ori, şoferii de TIR conduc obosiţi şi vor să recupereze timpul pierdut în trafic, fiind de multe ori „forţaţi” şi de patroni. Pecizările, făcute în contextul accidentului soldat cu 10 morţi, după ce un TIR ar fi intrat pe contrasens.

    „Şoselele foarte proaste din România şi timpul petrecut în trafic determină întârzieri de program, iar şoferii sunt obligaţi să recupereze timpul pierdut. Pe de altă parte, oboseala duce la reacţii întâziate, iar pe şosea contează şi o minisecundă. Oboseala deformează realitatea, este ca şi cum ai reacţiona cu încetinitorul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, psihologul Keren Rosner.

    Potrivit psihologului, de foarte multe ori şoferii sunt obligaţi de către patroni să exagereze şi li se solicită acţiuni la limita legii. „Aici discutăm şi despre responsabilitatea firmelor, pentru că de multe ori firmele îi obligă pe cei care conduc astfel de vehicule să exagereze şi li se solicită în mod tacit lucruri care sunt la limita legii. Ca să se încadreze, şoferul doarme mai puţin şi conduce mai mult. Trebuie responsabilizate mai mult aceste firme şi penalizate şi implicit să le ceară şoferilor să fie mai disciplinaţi”, mai precizează Rosner.

    Psihologul mai spune că, de multe ori, şoferii de TIR au o aroganţă în trafic, dată de dimensiunea vehiculelor pe care le conduc.

    „Mai este o caracteristică a şeferilor de TIR şi asta trebuie să recunoaştem, că au o oarecare aroganţă în trafic, pentru că ştiu că vehiculul lor este masiv şi impun prin acest aspect. Cred că oricui i s-a întâmplat, de exemplu, să vrea să depăşească un TIR şi să nu fie lăsat. Este vorba de un joc de putere pe şosea, care este determinat de dimensiunea vehiculului”, a mai precizat Keren Rosner.

    Sursa: Mediafax

  • Restricţii de trafic pe mai multe tronsoane ale autostrăzii A1, pentru lucrări

    Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, joi, pe A1 Sibiu-Deva, sunt instituite restricţii între km. 277+500 – 276, B1 şi BU, sensul Deva-Sibiu, pentru măsurători şi expertize, iar lucrarea se executa între orele 9.00-12.00 şi între km 384+400-384+200, BU, sensul Ilia-Sibiu, pentru lucrări la panouri antifonice, între orele 8.00-19.00.

    De asemenea, pe sensul către Capitală al Autostrăzii A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea, pe tronsonul kilometric 93 – 94, în zona localităţii Căteasca, judeţul Argeş, se restricţionează circulaţia rutieră joi, până la ora 18.00, pentru lucrări de asfaltare a suprafeţei carosabile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conectivitatea, noul cuvânt de ordine pentru companiile din tehnologie

    Signify (fosta Philips Lighting), unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente şi soluţii de iluminat la nivel global, prezent şi pe piaţa din România, a prezentat în cadrul unui eveniment cu presa mai multe soluţii inovatoare, printre acestea numărându-se noua gamă
    Li-Fi dezvoltată de companie, Trulifi.

    LiFi este o tehnologie de comunicaţii fără fir de mare viteză care utilizează lumină vizibilă (în prezent, folosind LED-uri) pentru a transmite informaţii. WiFi şi LiFi sunt similare, deoarece ambele tehnologii sunt wireless, dar şi foarte diferite, deoarece, spre deosebire de WiFi, care se bazează pe unde radio, LiFi utilizează comunicaţii de lumină vizibilă (VLC) sau unde de spectru în infraroşu şi în apropierea UV. Cu alte cuvinte, LiFi funcţionează utilizând lumină vizibilă, cum ar fi lumina emisă de orice lampă obişnuită sau bec.

    În acest fel, tehnologia LiFi utilizează impulsuri de la lumini cu LED-uri pentru a transmite date şi pentru a oferi conectivitate mult mai rapidă la internet. Gama Trulifi, prezentată de Signify, include şi un sistem fix end-to-end, viteză de până la 250 Mbps, care funcţionează ca un cablu wireless, ideal pentru conectarea dispozitivelor. Aplicaţiile potenţiale includ conectarea roboţilor sau a maşinilor în medii dure de radiofrecvenţă (RF), cum ar fi instalaţiile industriale sau spitalele în care este posibil să nu fie permisă comunicaţiile pe frecvenţe radio.

    Globalworth, dezvoltator prezent şi pe piaţa din România, a instalat deja LiFi la birourile sale din turnul Spektrum din Varşovia. Compania a lucrat cu Signify pentru a îmbunătăţi utilizarea proprietăţilor de birou ale companiei. Trulifi 6002, produsul dezvoltat de compania olandeză, este acum instalat în trei săli de conferinţe de la birourile Globalworth.

    Reprezentanţii Signify au mai prezentat, în cadrul aceluiaşi eveniment, noua generaţie de stâlpi stradali inteligenţi precum şi noua gamă a becurilor inteligente Hue, produse-fanion ale companiei olandeze.

    Noul stâlp inteligent BrightSites găzduieşte o gamă largă de aplicaţii IoT (Internet of Things), conectivitate, camere şi senzori de mediu, precum şi iluminare LED controlată, de înaltă calitate, eficientă din punct de vedere energetic. Reprezentanţii Signify au adăugat că noii stâlpi BrightSites IoT se bazează pe o tehnologie dezvoltată alături de Ericsson, care furnizează iluminare LED şi conectivitate wireless 4G.

    Principalele caracteristici oferite de stâlpii inteligenţi BrightSites includ senzori pentru a asigura monitorizarea mediului şi care colectează date pentru a sprijini deciziile care pot îmbunătăţi condiţiile urbane; camere care pot urmări condiţiile rutiere pentru a ajuta la îmbunătăţirea traficului; ecrane care pot afişa mesaje de urgenţă sau pot fi folosite ca panouri publicitare.

    Noii stâlpi inteligenţi au fost deja implementaţi în mai multe oraşe din întreaga lume, printre care San Jose, California, în Statele Unite ale Americii şi Hospitalet din Spania.

    În fine, noua generaţie a Philips Hue a venit cu noutatea conectivităţii prin Bluetooth, care permite controlarea de pe smartphone a dispozitivelor disponibile. Olandezii au pus la dispoziţie şi o serie de scenarii (culoare şi intensitate) prestabilite pentru a crea ambianţa sau pentru a o adapta rutinei zilnice. Compatibilitatea şi configurarea prin Bluetooth cu ajutorul dispozitivelor Google Home şi Google Nest va fi disponibilă în curând. Până atunci, noile becuri Hue cu Bluetooth vor funcţiona cu Google Assistant doar prin intermediul bridge-ului Hue (o consolă ce coordonează produsele Hue disponibile în casă).

    Piaţa globală a dispozitivelor pentru locuinţe inteligente ar urma să crească cu 26,9% în 2019, la 832,7 milioane de produse livrate, potrivit raportului Worldwide Quarterly Smart Home Device Tracker, realizat de compania de consultanţă International Data Corporation (IDC). Creşterea susţinută va continua cu o rată anuală de 16,9% în perioada 2019-2023, ajungându-se la aproximativ 1,6 miliarde de dispozitive livrate anual, pe măsură ce consumatorii adoptă mai multe dispozitive în casele lor şi pe măsură ce disponibilitatea globală a produselor şi serviciilor creşte.

    „2018 a fost un an marcat de intrarea produselor în casele consumatorilor, atât Amazon cât şi Google au excelat prin acest lucru prin boxe inteligente low-cost şi multiple pachete pe categorii de dispozitive”, a declarat managerul de cercetare Jitesh Ubrani pentru IDC Mobile Device Trackers. „Cu toate acestea, 2019 va fi mai mult despre legarea diferitelor dispozitive pentru a forma o experienţă mai coerentă şi, mai important, stratificarea serviciilor suplimentare.”

    Deşi piaţa va fi dominată în esenţă de două companii, Amazon şi Google, Apple ar avea de asemenea de aşteptat să recupereze teren în următorii ani. Dincolo de Apple, Samsung este o altă companie care merită urmărită, întrucât produsele sale se extind în fiecare categorie, iar compania continuă să investească în Bixby şi Tizen.

    „O tendinţă importantă de urmărit este modul în care asistenţii inteligenţi devin integraţi în toată casa”, a declarat Ramon T. Llamas, director de cercetare pentru Programul IoT al IDC. „Asistenţii inteligenţi vor acţiona ca punct de contact cu mai multe dispozitive inteligente pentru acasă şi vor deveni, în esenţă, piatra de temelie a experienţei inteligente pentru acasă. Deja am văzut asta cu difuzoarele inteligente şi acest lucru va trece în cele din urmă la aparate, termostate şi diverse produse de divertisment.”

    Potrivit raportului de activitate aferent trimestrului al doilea din 2019, numărul terminalelor de lumină Signify instalate a crescut cu 3 milioane faţă de valoarea din primul trimestru, până la 50 de milioane de unităţi.

    „Ne-au fost confirmate perspectivele că, în 2019, motoarele noastre de creştere a profitului (LED, Professional şi Home combinate) trebuie să asigure o creştere a vânzărilor comparabile, în intervalul de la 2% la 5%”, nota în cadrul raportului Eric Rondolat, CEO al Signify. „În ceea ce priveşte semnificaţia totală, ne propunem să atingem în 2019 o marjă EBITDA ajustată în intervalul 11% – 13%, valoare stabilită la momentul listării din mai 2016.”

    Signify şi-a majorat în 2018 businessul local cu peste 10%, în condiţiile în care sectorul privat, în special retailul şi sectorul industrial, a realizat proiecte de iluminat de anvergură. În 2017, afacerile Philips Lighting România s-au situat la peste 292 mil. lei (aprox. 64 mil. euro), potrivit ZF. La nivel global, Signify a avut venituri de 6,4 mili­arde de euro în 2017. Compania are aproximativ 30.000 de angajaţi în peste 70 de ţări.

  • Noul magnet pentru chiriaşii de birouri

    Companiile din IT&C, banking şi consultanţă, trei domenii care au o pondere semnificativă în profilul chiriaşilor de birouri din Bucureşti, sunt şi printre cei mai activi în ceea ce priveşte tranzacţiile de schimbare a sediului.
    Noile clădiri din zona de centru-vest a Capitalei vor atrage cei mai mulţi chiriaşi în acest an, urmate de cele din Floreasca şi b-dul. Expoziţiei, potrivit consultanţilor imobiliari, pe măsură ce mii de oameni urmează
    să-şi schimbe biroul.
    „Criteriile care făceau ca un proiect office să fie un succes în perioada 2005-2012 nu mai sunt neapărat de actualitate. Prin urmare, proprietarii clădirilor respective trebuie să înţeleagă că singura paradigmă aplicabilă în prezent este experienţa totală oferită chiriaşului, iar elemente precum poziţionarea clădirii sau mărimea etajului nu mai garantează o rată de închiriere mare doar prin ele“, a spus George Didoiu, director, tenant services, în cadrul Colliers International România.
    La finele semestrului al doilea, din întreg stocul de clădiri de birouri din Bucureşti, de aproximativ 2,84 milioane metri pătraţi, rata de neocupare era de 7,5%, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară JLL. Cu toate că au avut loc câteva livrări importante de noi spaţii de birouri, noua ofertă a fost absorbită de cererea care s-a menţinut la un nivel semnificativ.
    „Totuşi, acest procent variază în funcţie de sub-piaţa la care ne raportăm. Există zone, precum Centru-Nord, Vest sau Floreasca-Barbu Văcărescu, unde procentul de spaţii disponibile este foarte scăzut, între 0% – 1,5%, acest lucru datorându-se lipsei de noi dezvoltări din ultima perioadă“, a spus Alesandra Sin, consultant Office Department din cadrul JLL.
    Tendinţa de relocare în clădiri de birouri noi, mai performante din punct de vedere tehnic, este firească, consideră consultanţii din piaţa imobiliară.
    „Proprietarii clădirilor de birouri sunt nevoiţi ca la un ciclu de aproximativ 10 ani să aducă îmbunătăţiri clădirilor, cum ar fi modernizarea zonei de recepţie, schimbarea sistemului de ventilaţie etc. Din aceste considerente, suntem de părere că proprietarii de clădiri de birouri care vor urma să aibă spaţii generoase vacante vor trebui să investească în reîmprospătarea imobilului pentru a atrage noi clienţi“, a subliniat Alesandra Sin.
    Nu în ultimul rând, un factor important pentru închirierea spaţiilor vacante este zona în care este amplasată clădirea. În acelaşi timp, există chiriaşi care sunt concentraţi pe eficientizarea şi optimizarea costurilor, aşa că o clădire mai veche, renovată, va deveni cu siguranţă atractivă din punct de vedere comercial pentru acest tip de clienţi şi va avea în continuare un grad de ocupare ridicat.
    Anul trecut, dezvoltatorii au finalizat proiecte de birouri noi care au totalizat 145.000 de metri pătrati, în condiţiile în care suprafaţa închiriată prin intermediul consultanţilor imobiliari a fost de 335.000 de metri pătrati, din care 45% (150.000 mp) reprezintă cerere nouă (preînchirieri, contracte noi, extinderi de suprafeţe existente şi relocări din alte imobile decât clădiri de clasă A şi B).
    Potrivit datelor JLL, gradul de neocupare a atins la finele anului trecut un minim istoric de 6,6%, pe fondul livrărilor reduse de noi spaţii şi al menţinerii unui nivel semnificativ al cererii.
    Printre proiectele ce urmează a fi sau care au fost livrate în de­cursul acestui an se numără Business Garden Bucharest dezvoltat de Vastint pe Calea Plevnei (aprox. 41.000 mp), Expo Business Park lângă Romexpo dezvoltat de Portland Trust (38.000 mp), Oregon Park C construit de Portland Trust şi vândut către Lion’s Head (25.000 mp), Equilibrium – faza I (20.000 mp), Globalworth Campus III la Dimitrie Pompeiu (30.000 mp) şi Timpuri Noi Square, dezvoltat tot de Vastint – faza III (20.000 mp). Dacă toate aceste proiecte sunt livrate la timp, stocul total al spaţiilor de birouri de clasă A şi B va depăşi pragul de 3 milioane de metri pătraţi la sfârşitul anului 2019.
    Prima mare mutare din acest an a fost cea a birourilor Renault, care începe luna aceasta şi se vă încheia la jumătatea anului. În noul sediu Renault Bucharest Connected dezvoltat de Globalworth vizavi de West Gate pe str. Preciziei, grupul francez a mutat actualele birouri ale Group Renault România alături de cele ale Renault Technologie Roumanie şi ale centrului de design.
    Tot luna aceasta ING a plecat din Crystal Tower în proiectul dezvoltat de Portland Trust în Expoziţiei, iar Enel s-a mutat în Day Tower pe b-dul. Unirii. De asemenea, Deloitte a plecat din America House din Piaţa Victoriei şi s-a mutat în The Mark de pe str. Buzeşti.
    „Decizia de a se reloca este bazată, în principal, pe oportunitatea pe care o oferă noile clădiri de birouri din subpieţe aflate mult mai aproape de cartierele unde locuiesc angajaţii – de aici şi succesul din Centru-Vest şi Timpuri Noi. Chiriaşii pleacă, în general, din clădirile cu probleme tehnice, construite de dezvoltatori fără experienţă, aflate în zone fără acces facil la mijloacele de transport în comun (în special metrou) şi /sau administrate în mod deficitar de proprietari. Din păcate, va fi dificil pentru unele din aceste clădiri să fie închiriate ulterior, dacă proprietarii nu înţeleg că, în mod natural, este nevoie de o îmbunătăţire a specificaţiilor tehnice, de completarea serviciilor oferite chiriaşilor şi de inovaţie în promovare“, a subliniat Sebastian Dragomir, director Office Advisory în cadrul Colliers.
    Pe de altă parte, el a subliniat totuşi că există clădiri care vor avea succes, în ciuda vechimii, ai căror proprietari se bucură de o imagine pozitivă în piaţă de birouri, pentru că au ştiut sau au învăţat să fidelizeze atât companiile chiriaşe, cât şi angajaţii acestora.

  • Cum se trece ITP-ul în România: RAR a verificat în trafic peste 33.000 de maşini, aproape jumătate aveau deficienţe tehnice majore

    Peste 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic de la începutul acestui an de inspectorii RAR prezentau pericol iminent de accident

    Cele mai des întâlnite deficienţe tehnice au fost la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,56%), vizibilitate (12%) precum şi la sistemele de frânare (4%) şi direcţie (1,5%).

    Aproximativ două procente dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

    În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare.

    În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Bucureştiul, în vârful creşterilor de trafic pe aeroport în iunie, cu plus 9,3%, dublu faţă de media europeană

     Aeroportul din Bucureşti, cel mai mare din ţară, a înregistrat în iunie o creştere a numărului de pasageri de 9,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, avans mai mare decât al unor aerogări din regiune precum cele din Budapesta, Praga şi Varşovia, arată datele de la ACI Europe, care reprezintă peste 500 de aeroporturi din 45 de ţări din Europa. Astfel, terminalul din Capitală a avut 1,37 milioane de pasageri în această lună.

    În aceeaşi perioadă, aeroportul din Varşovia a raportat un avans de 2,7% al numărului de călători, iar cel din Budapesta de 9,1%. În iunie, numărul de pasageri de pe aeroporturile din  Europa a crescut în medie cu 4,7%.  Avan­sul din prima lună de vară vine în contextul în care, deşi sezonul va­can­ţelor începuse, pe­rioada de vârf a trafi­cului pe toate aero­por­turile este de departe august.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.
     

  • Scandalul autostrăzii terminate, care nu poate fi folosită. Ministrul Transporturilor: „Compania spaniolă şantajează”

    „Lotul se putea deschide, dar ambiţia acestui constructor de nu prelungi (perioada de garanţie) şi practic de a aplica un şantaj. Nu deschid în circulaţie decât dacă îmi accepţi ca garanţia să rămâna la 4 ani. Nu, ori acceptă condiţiile statului român care sunt de bun simţ şi nu exagerăm cu nimic. Ştiţi bine că termenul de implementare a proiectului a fost depăşit. Îl reziliem, îl punem noi în trafic şi facem noi lucrările care sunt”, a declarat Răzvan Cuc.

    Acesta a mai adăugat că „săptămâna trecută de 2 ori a cerut recepţia finală a lucrărilor, o dată miercuri, o dată vineri. Şi i s-a spus că nu sunt finalizate. Lucrările pot fi făcute şi sub trafic. Poate fi deschisă traficului autostrada, dar nici nu putem să nu admitem că sunt anumite probleme şi să închidem ochii. Mergem pe calea legală, şi facem lucrurile aşa cum trebuie”.

    Ministrul spune că firma spaniolă şantajează, şi este decis să îşi păstreze condiţiile. „Nu cedez la şantaje. Ori fac lucruri de calitate ori dacă nu pleci acasă cu certificat negativ constatator, cu penalităţi, aşa cum trebuiau aplicate de mult”, a spus Răzvan Cuc.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Încep lucrările pentru construirea Stadionului Naţional Arcul de Triumf. Restricţii în trafic

    Astfel, va fi restricţionat traficul auto pe breteaua destinată virajului la dreapta de pe Strada Alexandru Constantinescu pe Bulevardul Mărăşti, cu asigurarea în permanenţă a unui culoar pietonal protejat cu lăţimea de min. 1,00 m, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

    Lucrarea nu va afecta benzile de circulaţie existente pe Strada Alexandru Constantinescu şi Bd. Mărăşti.

    Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă un drum de poveste deschis traficului în România. Acesta poate rivaliza cu Transalpina sau Transfăgăraşanul

    Pastrand proportiile, s-ar putea alinia cu usurinta altor sosele spectaculoase din tara, cum ar fi Transfagarasanul, Transalpina si, de cativa ani, Transalpina banateana ori Trans-Semenicul, care ofera un circuit complet de pe DN 6 prin Slatina Timis – Brebu Nou – Garana – Valiug – Resita.
     
    Vorbim de cea mai spectaculoasa sosea sapata in munte, din Timis, proaspat inaugurata, un drum despre care opiniatimisoarei.ro va povestea inca de acum 5 ani ca ar putea deveni unul care sa intre in topul celor mai fascinante din Romania.
     
    De cateva zile, din comuna Tomesti, aflata la 100 de km de Timisoara, au fost finalizate doua drumuri agricole cu bani europeni.
     
    Unul este asfaltat, iar altul pietruit, prin Munţii Poiana Ruscai. Ambele au fost realizate printr-un proiect de 1 milion de euro.
     
    Cel asfaltat, in lungime de 5,4 kilometri, porneste din satul Luncanii de Jos inspre locul cunoscut de localnici drept ‘La Oboare’, care urca pana la o altitudine de 700 de metri. Are o singura banda, este marcat si semnalizat, prevazut cu parapeti, are peste 10 curbe desosebit de periculoase, ce serpuiesc prin munte, iar multe dintre pante au inclinatii ce ajung si la 25 de grade.
     
    Al doilea drum realizat prin proiect, de 3,2 km, este pietruit si porneste tot din Luncanii de Jos si ajunge pe Valea Lupului, pana in Gladna Romana, comuna Fardea.
     
    „In fapt, noi am amenajat un drum agricol, un proiect prin programul AFIR. Are doua segmente, unul de 5,4 km care este asfaltat, La Oboare i se spune, si al doilea segment de 3,4 km pietruit, care deserveste Valea Lupului. Cel asfaltat pleaca din Luncani, deserveste terenurile agricole din Oboare si se inchide in DJ 684, care face legatura cu judetul Caras-Severin la Tau Ursului – DJ de la Cosava – Curtea – Tomesti – Luncani si Ruschita.
     
    Din Luncani sunt 17 km neasfaltati pana la limita de judet cu Carasul, care sunt impracticabili si din Ruschita pana in Tau Ursului mai e un drum de 5 km neasfaltat. Daca s-ar asfalta cate 5 km in cele doua judete, s-ar uni drumul de Otelu Rosu cu Margina si mai departe cu autostrada. Stiu ca s-a depus de catre Consiliul Judetean un proiect comun la ADR Vest pentru continuare.
  • TomTom: Bucureşti, locul 3 în Europa şi 11 în lume la aglomeraţia din trafic

    Capitala României se află pe locul 11 la nivel global, în coborâre cu un loc faţă de 2017. 
     
    Statisticile colectate arată că bucureştenii petrec cu 48% timp suplimentar în trafic în fiecare zi, în condiţiile în care media din Moscova ajunge la 57%, iar cea din Instanbul la 53%. Alte oraşe aglomerate din Europa sunt  Saint Petersburg (47%), Kiev (46%) Bruxelles (37%), Londra (37%) şi Paris (36%). 
     
    În Bucureşti, cele mai aglomerate perioade ale zilei sunt dimineaţa, când şoferii pierd în trafic cu 89% mai mult timp, şi seara, cu o medie de 94%. În general, bucureştenii pierd aproape 30 de minute blocaţi în trafic, dimineaţa şi seara.