Tag: transport

  • Proiect: Reduceri de 50% la transport pe perioada vacanţei pentru studenţii români din Diaspora

    PSD a depus un proiect de lege pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale privind reducerile de transport pentru studenţi. Astfel, studenţii cu burse la studii universitare în străinătate vor avea dreptul la reduceri de minimum 50% pe perioada vacanţei şi la o cursă gratuită dus-întors cu trenul.

    Potrivit proiectului de lege, articolului 205 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011 i se mai adaugă un alineat care prevede că studenţii bursieri la universităţi din afara ţării care se află pe perioada vacanţei în Româna, beneficiază de tarif redus cu minim 50% pentru transportul local în comun, subteran sau de suprafaţă, precum şi pe mijloacele de transport intern auto, feroviar şi naval.

    De asemenea, se mai adaugă un alineat nou care prevede că studenţii care au obţinut bursă de studii universitare şi post-universitare în străinătate, beneficiază de gratuitate la o singură călătorie, dus-întors, la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

    Totodată, prin această propunere legislativă se face precizarea clară a obligativităţii acordării reducerii de transport în comun, de minimum 50%,în timpul anului universitar, pentru studenţi, atât pentru mijloacele de transport terestru cât şi subteran.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ucraina vrea de la Rusia recuperarea completă a tuturor costurilor de transport al gazelor

    Ucraina vrea să obţină o plată substanţială de la Rusia pentru folosirea conductelor sale la transportul gazelor ruseşti spre Europa începând cu 2020, dar încă nu a primit răspunsul Rusiei la propunerea sa, a declarat, vineri, directorul executiv al Naftogaz, Andriy Kobolyev, potrivit Reuters.

    “Căutăm deplina recuperare a tuturor costurilor relevante, inclusiv recuperarea valorii reziduale a sistemului ucrainean de transport a gazelor. Nu dăm publicităţii cifrele, dar este vorba de o valoare mare”, a afirmat Kobolyev, conform sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ucraina vrea de la Rusia recuperarea completă a tuturor costurilor de transport al gazelor

    Ucraina vrea să obţină o plată substanţială de la Rusia pentru folosirea conductelor sale la transportul gazelor ruseşti spre Europa începând cu 2020, dar încă nu a primit răspunsul Rusiei la propunerea sa, a declarat, vineri, directorul executiv al Naftogaz, Andriy Kobolyev, potrivit Reuters.

    “Căutăm deplina recuperare a tuturor costurilor relevante, inclusiv recuperarea valorii reziduale a sistemului ucrainean de transport a gazelor. Nu dăm publicităţii cifrele, dar este vorba de o valoare mare”, a afirmat Kobolyev, conform sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Noul magnet pentru chiriaşii de birouri

    Companiile din IT&C, banking şi consultanţă, trei domenii care au o pondere semnificativă în profilul chiriaşilor de birouri din Bucureşti, sunt şi printre cei mai activi în ceea ce priveşte tranzacţiile de schimbare a sediului.
    Noile clădiri din zona de centru-vest a Capitalei vor atrage cei mai mulţi chiriaşi în acest an, urmate de cele din Floreasca şi b-dul. Expoziţiei, potrivit consultanţilor imobiliari, pe măsură ce mii de oameni urmează
    să-şi schimbe biroul.
    „Criteriile care făceau ca un proiect office să fie un succes în perioada 2005-2012 nu mai sunt neapărat de actualitate. Prin urmare, proprietarii clădirilor respective trebuie să înţeleagă că singura paradigmă aplicabilă în prezent este experienţa totală oferită chiriaşului, iar elemente precum poziţionarea clădirii sau mărimea etajului nu mai garantează o rată de închiriere mare doar prin ele“, a spus George Didoiu, director, tenant services, în cadrul Colliers International România.
    La finele semestrului al doilea, din întreg stocul de clădiri de birouri din Bucureşti, de aproximativ 2,84 milioane metri pătraţi, rata de neocupare era de 7,5%, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară JLL. Cu toate că au avut loc câteva livrări importante de noi spaţii de birouri, noua ofertă a fost absorbită de cererea care s-a menţinut la un nivel semnificativ.
    „Totuşi, acest procent variază în funcţie de sub-piaţa la care ne raportăm. Există zone, precum Centru-Nord, Vest sau Floreasca-Barbu Văcărescu, unde procentul de spaţii disponibile este foarte scăzut, între 0% – 1,5%, acest lucru datorându-se lipsei de noi dezvoltări din ultima perioadă“, a spus Alesandra Sin, consultant Office Department din cadrul JLL.
    Tendinţa de relocare în clădiri de birouri noi, mai performante din punct de vedere tehnic, este firească, consideră consultanţii din piaţa imobiliară.
    „Proprietarii clădirilor de birouri sunt nevoiţi ca la un ciclu de aproximativ 10 ani să aducă îmbunătăţiri clădirilor, cum ar fi modernizarea zonei de recepţie, schimbarea sistemului de ventilaţie etc. Din aceste considerente, suntem de părere că proprietarii de clădiri de birouri care vor urma să aibă spaţii generoase vacante vor trebui să investească în reîmprospătarea imobilului pentru a atrage noi clienţi“, a subliniat Alesandra Sin.
    Nu în ultimul rând, un factor important pentru închirierea spaţiilor vacante este zona în care este amplasată clădirea. În acelaşi timp, există chiriaşi care sunt concentraţi pe eficientizarea şi optimizarea costurilor, aşa că o clădire mai veche, renovată, va deveni cu siguranţă atractivă din punct de vedere comercial pentru acest tip de clienţi şi va avea în continuare un grad de ocupare ridicat.
    Anul trecut, dezvoltatorii au finalizat proiecte de birouri noi care au totalizat 145.000 de metri pătrati, în condiţiile în care suprafaţa închiriată prin intermediul consultanţilor imobiliari a fost de 335.000 de metri pătrati, din care 45% (150.000 mp) reprezintă cerere nouă (preînchirieri, contracte noi, extinderi de suprafeţe existente şi relocări din alte imobile decât clădiri de clasă A şi B).
    Potrivit datelor JLL, gradul de neocupare a atins la finele anului trecut un minim istoric de 6,6%, pe fondul livrărilor reduse de noi spaţii şi al menţinerii unui nivel semnificativ al cererii.
    Printre proiectele ce urmează a fi sau care au fost livrate în de­cursul acestui an se numără Business Garden Bucharest dezvoltat de Vastint pe Calea Plevnei (aprox. 41.000 mp), Expo Business Park lângă Romexpo dezvoltat de Portland Trust (38.000 mp), Oregon Park C construit de Portland Trust şi vândut către Lion’s Head (25.000 mp), Equilibrium – faza I (20.000 mp), Globalworth Campus III la Dimitrie Pompeiu (30.000 mp) şi Timpuri Noi Square, dezvoltat tot de Vastint – faza III (20.000 mp). Dacă toate aceste proiecte sunt livrate la timp, stocul total al spaţiilor de birouri de clasă A şi B va depăşi pragul de 3 milioane de metri pătraţi la sfârşitul anului 2019.
    Prima mare mutare din acest an a fost cea a birourilor Renault, care începe luna aceasta şi se vă încheia la jumătatea anului. În noul sediu Renault Bucharest Connected dezvoltat de Globalworth vizavi de West Gate pe str. Preciziei, grupul francez a mutat actualele birouri ale Group Renault România alături de cele ale Renault Technologie Roumanie şi ale centrului de design.
    Tot luna aceasta ING a plecat din Crystal Tower în proiectul dezvoltat de Portland Trust în Expoziţiei, iar Enel s-a mutat în Day Tower pe b-dul. Unirii. De asemenea, Deloitte a plecat din America House din Piaţa Victoriei şi s-a mutat în The Mark de pe str. Buzeşti.
    „Decizia de a se reloca este bazată, în principal, pe oportunitatea pe care o oferă noile clădiri de birouri din subpieţe aflate mult mai aproape de cartierele unde locuiesc angajaţii – de aici şi succesul din Centru-Vest şi Timpuri Noi. Chiriaşii pleacă, în general, din clădirile cu probleme tehnice, construite de dezvoltatori fără experienţă, aflate în zone fără acces facil la mijloacele de transport în comun (în special metrou) şi /sau administrate în mod deficitar de proprietari. Din păcate, va fi dificil pentru unele din aceste clădiri să fie închiriate ulterior, dacă proprietarii nu înţeleg că, în mod natural, este nevoie de o îmbunătăţire a specificaţiilor tehnice, de completarea serviciilor oferite chiriaşilor şi de inovaţie în promovare“, a subliniat Sebastian Dragomir, director Office Advisory în cadrul Colliers.
    Pe de altă parte, el a subliniat totuşi că există clădiri care vor avea succes, în ciuda vechimii, ai căror proprietari se bucură de o imagine pozitivă în piaţă de birouri, pentru că au ştiut sau au învăţat să fidelizeze atât companiile chiriaşe, cât şi angajaţii acestora.

  • Povestea avocatului care a transformat Boeing într-un gigant al industriei aviaţiei

    William McPherson Allen s-a născut în Lolo, statul american Montana, pe 1 septembrie 1900. Allen a studiat la Universitatea din Montana, dar a obţinut licenţa în Drept la Harvard în 1925, obţinând ulterior o slujbă ca avocat stagiar la firma Donworth, Todd şi Higgins din Seattle. La casa de avocatură la care Allen era stagiar, unul din clienţi era Boeing Airplane Co., iar tânărul a fost desemnat să se ocupe de treburile legale minore ale companiei. În 1928, Allen a elaborat documentaţia pentru fuziunea dintre Boeing Air Transport şi Pacific Air Transport, ce a rezultat în United Airlines. El a avut grijă de problemele legislative ale companiei, iar în 1930 s-a alăturat Consiliului de Administraţie al Boeing şi firma a devenit Todd, Holman, Sprague şi Allen.

    În septembrie 1944, preşedintele companiei Boeing a murit brusc, iar consiliul de administraţie a căutat un înlocuitor care să se ocupe de tensiunile apărute între ingineri şi angajaţii din producţie. Allen a refuzat oferta de a prelua acea funcţie, argumentând că este avocat, nu inginer sau specialist în industrie. El s-a considerat necalificat în contextul aşteptărilor lăsate în urmă de fostul preşedinte, Philip Johnson. Cu toate acestea, şase luni mai târziu, el a preluat conducerea companiei în urma insistenţelor preşedintelui interimar, Claire Egtvedt.

    Allen a preluat compania Boeing într-o perioadă critică. Contractele pentru avioanele militare Boeing B-17 şi B-29 au fost anulate ca urmare a încheierii celui de-al doilea război mondial, lăsând Boeing într-o situaţie incertă, în timp ce industria aviaţiei civile se extindea. Pe baza acestui aspect s-au creat avioanele Lockheed Constellation cu patru motoare şi Douglas DC-4, superioare celor existente la acel moment în circulaţie.

    Prima ofertă postrăzboi de la Boeing pentru a profita de călătoriile aeriene a fost modelul 377 Stratocruiser, adaptat de la bombardierul B-29. Acesta a fost proiectat iniţial pentru transportul militar, astfel că oferea destul spaţiu şi părea ideal pentru serviciile de linii aeriene transcontinentale şi transoceanice nonstop. Dar, în ciuda performanţelor impresionante ale aeronavei, Boeing a vândut doar 55 de unităţi. Până la jumătatea anilor ’50, Boeing a continuat să genereze profit din contractele cu statul.

    Lucrurile aveau să se schimbe în 1954, când Allen a ales să dedice 16 milioane de dolari pentru a dezvolta un avion şi o cisternă de alimentare în aer pe care nimeni încă nu părea interesat să le cumpere; acest model avea să devină Boeing 707.

    În săptămâna în care prototipul 707 şi-a luat zborul, în iulie 1954, Allen a apărut pe coperta revistei Time, care a menţionat trei atribute principale ale sale, „A ştiut când să rişte. A avut încredere în designerii săi. A ştiut cum să creeze o echipă”.

    În 1968, când Allen s-a apropiat de cea de-a 68-a zi de naştere, s-a retras din funcţia de preşedinte şi a preluat rolul de preşedinte al consiliului. În 1970, a revenit pentru câteva luni după atacul de cord aproape fatal al preşedintelui în funcţie, T.A. Wilson. În 1972, Allen s-a retras complet din companie, păstrând doar funcţia de preşedinte onorific. În 1975, a fost inclus în Hall of Fame al revistei Fortune. William McPherson Allen a murit la 29 octombrie 1985, suferind de mai mulţi ani de Alzheimer.

    În prezent, Boeing este una dintre cele mai prolifice companii din domeniul aviaţiei, producând anul trecut 806 avioane comerciale şi 96 de avioane militare. Veniturile companiei s-au ridicat la 101 miliarde de dolari în 2018, cu un profit operaţional de aproape 12 miliarde de dolari, în vreme ce numărul angajaţilor este de peste 153.000 la nivel global.

  • Statele Unite comemorează 400 de ani de la primul transport de sclavi ajuns pe tărâm american

    Un vas care aducea aproximativ 20 de persoane de culoare răpite din regatul Ndongo, din Angola a ajuns în portul Point Confort, care era o coonie britanică din America, în a doua jumătate a lunii august a anului 1619.

    Prizonierii aveau propria poveste deja tragică. La începutul călătoriei erau 350 de africani, înghesuiţi la bortul unei nave portugheze, San Juan Bautista. mai bine de jumătate dintre aceştia îşi pierduseră deja viaţa în timpul traversării Atlanticului. În largul coastei Mexicului, nava portugheză a fost atacată de piraţi englezi. Aceştia au luat 50 dintre prizonieri pentru a-i vinde la rândul lor. Cei 20 ajunşi în Virginia coborau de pe unul dintre cele două vase ale piraţilor, White Lion. Momentul a fost înregistrat de secretarul coloniei din Point Confort, John Rolfe. Celebrul văduv al băştinaşei Pocahontas. Căpitanul vaporului avea sarcina să schimbe prizonierii pentru alimente. În Mexic, San Juan Bautista a ancorat în apropiere de locul actual al oraşului Veracruz, pe 30 August. Doar 147 dintre africanii înghesuiţi sub punte mai erau în viaţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STB, licitaţie de ZECI de milioane lei pentru amenajarea tramvaielor Bucur din Capitală

    Licitaţia are ca obiect amenajarea interioară şi exterioară a tramvaielor Bucur din Capitală. Aceasta vizează servicii de proiectare specializată proiectare, design şi matriţe, proiectare de execuţie, parbrize, asistenţă montaj prototip, conform caietului de sarcini. De asemenea, licitaţia cuprinde achiziţionarea de piese pentru locomotive sau material rulant feroviar sau de tramvai; echipament pentru controlul traficului feroviar.

    Valoarea totală a licitaţiei deschise este de 31.021.482,32 lei.

    Potrivit anunţului publicat pe SEAP, durata contractului este de 24 de luni, fără posibilitatea de reînnoire.

    Achiziţia implică încheierea unui acord-cadru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FedEx renunţă la contractul cu Amazon. Care sunt motivele

    FedEx renunţă la contractul de colaborare privind transportul mărfurilor cu Amazon din momentul în care acesta va expira, în august, conform Business Insider.

    Această mişcare din partea FedEx vine ca urmare a creşterii înregistrată de Amazon privind operaţiunile de logistică, care s-a transformat într-un competitor pentru firma de transporturi.

    „Această schimbare face parte din strategia noastră, de a ne concentra pe piaţa de e-commerce. De asemenea, poziţia noastră este bună datorita reţelei noastre FedEx”, au spus reprezentanţii companiei într-un e-mail.

    Amazon speră că va putea face pentru reţeaua de logistică acelaşi lucru pe care l-a făcut pentru serviciul de web hosting sau cloud. În prezent, reţeaua companiei este folosită doar pentru produsele de uz casnic, cu o reţea de transport care a crescut de 15 ori şi cu o dublare a vânzărilor, din 2008 până în 2018.

    În urma unei analize realizate de Wall Street, reţeaua de transport a Amazon nu reprezintă un pericol momentan, chiar dacă compania deţine 70 de avioane şi 10.000 de camioane. Astfel, pentru a putea prinde din urmă liderii infrastructurii de transport precum UPS şi FedEx ar mai fi nevoie de investiţii în valoare de aproximativ 122 miliarde dolari.

  • Noua metodă de a fenta legislaţia din România. Cum au reuşit micii comercianţi să înlocuiască pungile din plastic ecologice cu mâner

    Micii comercianţii au gasit o nouă metodă prin care să plătească mai puţin pentru ambalaje, după interzicerea comercializării pungilor de plastic cu mâner de la 1 ianuarie 2019 ce presupunea înlocuirea acestora cu pungi din materiale ecologice.

    Conform informaţiilor oferite de un proprietar de cantină din centrul Bucureştiului, acesta a început să cumpere pungi din plastic fără mâner pentru a evita costul crescut al celor ecologice cu mâner.

    „Pungile cu mâner sunt de trei ori mai scumpe decât cele fără mâner, care au exact aceeaşi dimensiune. Acestea arată exact ca o pungă cu mâner…dar nu au mâner”, a spus proprietarul cantinei din centrul Bucureştiului, care a decis să ofere clienţilor acest tip de pungi pentru transportul alimentelor cumpărate.

    Un alt comerciant, care are un aprozar într-un cartier din Bucureşti, spune că nu mai oferă clienţilor pungi în care să îşi transporte legumele sau fructele cumpărate, ca urmare a creşterii recente a preţului pentru pungile de plastic: „Dacă eu pun un preţ de 40 de bani pe acele, nimeni nu va dori să o plătească”.

    Valoarea ecotaxei pentru pungi de plastic a crescut de la 0,1 lei la 0,15 lei pentru fiecare pungă, potrivit OUG 50/2019, publicată la începutul lunii iulie în Monitorul Oficial. Astfel, ecotaxa, în valoare de 0,15 lei/bucată, aplicată tuturor pungilor de transport, cu excepţia celor fabricate din materialele care respectă anumite cerinţe specifice; ecotaxa se încasează de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere şi se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează la loc vizibil la punctul de vânzare, în vederea informării consumatorilor finali, conform documentului oficial citat de ZF.

    „Sunt vizate, în primul rând, acele pungi din plastic foarte subţire fără mâner, disponibile gratuit, de obicei, la raioanele de fructe şi legume, si pe care, ulterior, le reîntâlnim în natură. Nu putem asista pasivi la distrugerea ecosistemelor şi trebuie, deci, să acţionăm“, a declarat recent Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministrul Mediului.

    În afară de creşterea cuantumului eco-taxei, noile prevederi obligă taxarea oricărui tip de pungi din plastic, indiferent de grosimea sau forma lor. Sunt exceptate de la plată alternativele ecologice (biodegradabile şi compostabile), ca de exemplu produse din amidon sau celuloză. 

    În ceea ce priveşte pungile de plastic cu mâner, acestea au fost interzise de la începutul anului în România, potrivit unui act normativ care modifica Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională.

     

     

     

  • Federaţia Elevilor cere Guvernului să intervină legat de transportul pentru elevi,după cazul Caracal

    Federaţia Elevilor din România solicită Guvernului să ia măsuri de urgenţă pentru remedierea situaţiei transportului, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural din România sunt nevoiţi să călătorească la ocazie, deoarece transportatorii nu practică toate traseele.

    “Din informaţiile apărute în mass-media, în data de 24 aprilie, o elevă pleca de la liceul la care învăţa, aflat în localitatea Caracal, spre localitatea sa de domiciliu. Din nefericire, pe ruta dintre cele două localităţi, nu exista nicio firmă care să transporte oamenii prin intermediul transportului public în comun şi, ca urmare, eleva a fost nevoită să caute o cursă de ocazie, cu un străin. Situaţia nu este singulară, în urmă cu 3 luni o altă fată fiind nevoită să folosească aceeaşi metodă de transport la întoarcere din Caracal”, transmite Federaţia Elevilor din România.

    Una dintre cauzele care au dus la această situaţie, cred reprezentanţii Federaţia Elevilor din România, o constituie gestionarea defectuoasă a transportului de către Consiliul Judeţean Olt.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro