BusinessMagazin

Tag: profil

  • Digitalizarea, noul trend în farma

    La această soluţie s-a gândit Doctrina, un start-up din Slovenia, care a dezvoltat în anul 2012 o platformă online cu acelaşi nume ce facilitează interacţiunea directă a companiilor farmaceutice cu profesioniştii din această industrie – farmacişti, asistenţi de farmacie şi medici, prin intermediul conţinutului video. Din anul 2014, platforma Doctrina.biz este disponibilă şi în România, aceasta fiind practic o soluţie de marketing B2B (business to business) pentru digitalizarea comunicării în industria farma.

    „Demersul este unul relativ nou pentru piaţa de profil. În România, Doctrina este singura platformă de interacţiune directă şi bidirecţională cu specialiştii din domeniu, iar la nivel european mai sunt doar 1-2 proiecte similare”, a explicat Doru Mircea, antreprenorul local care a adus Doctrina în România în regim de franciză. De altfel, România a fost prima ţară în care s-a extins start-up-ul, după ţara de origine.

    Cum a ajuns însă soluţia dezvoltată de Doctrina să fie disponibilă şi în România? Povestea începe cu un SMS primit de Doru Mircea, de profesie medic, dar care şi-a dedicat întreaga carieră industriei farma, în urma unei întâlniri avute cu reprezentanţii start-up-ului din Slovenia, la insistenţele unui cunoscut.

    „Am plecat de la întâlnire cu gândul că aş putea dezvolta local un proiect similar, însă calculele pe hârtie mi-au arătat că investiţia ar fi fost prea mare, iar timpul de dezvoltare s-ar fi ridicat la peste un an. Aşa că, atunci când am primit prin SMS propunerea de a deveni partenerul Doctrina în România, am continuat discuţia”, povesteşte Doru Mircea. El a terminat Facultatea de Medicină la Târgu-Mureş, însă nu a profesat ca medic, ci a ales industria farma, vânzările şi marketingul ca direcţie de dezvoltare a carierei. Astfel, după mai bine de 15 ani în domeniul farma, în marketing şi vânzări, a luat calea antreprenoriatului într-un proiect dezvoltat alături de Cătălin Chiş, proprietarul grupului de firme APS. Era anul 2011 şi împreună au pus bazele Business Academy, o şcoală de vânzări. De altfel, persoana de legătură cu start-up-ul Doctrina din Slovenia a fost chiar un fost cursant al Business Academy.
    „Am mers la întâlnire mai mult din curiozitate, însă am realizat că soluţia propusă de Doctrina rezolva multe dintre provocările cu care mă confruntam în calitate de manager în farma”, a punctat el.

    Ca atare, Doru Mircea s-a hotărât să aducă Doctrina şi pe piaţa locală şi a negociat cu start-up-ul sloven să nu plătească taxa de franciză, care în prezent se ridică la circa 40.000 de euro, în condiţiile în care România era prima ţară în care se extindea proiectul. Împreună cu partenera sa Ioana Mircea, antreprenorul local a investit 60.000 euro pentru a susţine dezvoltarea Doctrina în România, banii fiind alocaţi în principal pentru marketing astfel încât să poată atrage în platformă specialiştii din domeniu. În prezent, pe lângă Slovenia şi România, platforma Doctrina mai este disponibilă şi în Croaţia, Polonia, Rusia, Marea Britanie şi Turcia, având în total peste un milion de utilizatori din industria farma.

    „După primii ani de funcţionare, Doctrina.biz acoperă 70% dintre farmaciştii şi asistenţii de farmacie din România, care sunt deja înscrişi în platformă. Anul trecut am triplat şi numărul medicilor înscrişi în platformă. De asemenea, am diversificat serviciile către producţie, consultanţă şi alte unelte de digital marketing, astfel încât prezentările disponibile în platformă să fie cât mai performante şi mai interesante pentru audienţă, specialiştii din industria sănătăţii”, a precizat Doru Mircea. El a adăugat că în ultimii doi ani, obiectivul Doctrina a fost creşterea engagementului şi mai puţin creşterea numărului de farmacişti. „Există, bineînţeles, o dinamică naturală, avem în fiecare zi utilizatori noi în platfomă, 10-15 conturi. Însă, în paralel, dezactivăm conturi pasive, rezultând o creştere netă de câteva zeci de utilizatori lunar. Interacţiunea şi vizualizările complete reprezintă cel mai important indicator pentru noi.”

    În primele luni ale acestui an, procentul farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie care au urmărit complet cel puţin o prezentare de produs sau brand farmaceutic prin platforma Doctrina.biz a crescut la 50%, respectiv la 53%. „O prezentare este vizualizată complet în medie de 5.000 de farmacişti, asistenţi de farmacie şi medici, care răspund ulterior întrebărilor pe care le adresăm pentru feedback.”

    Doctrina lucrează la nivel global cu cele mai mari companii farmaceutice din lume, cum ar fi GSK, Novartis, Roche sau Pfizer, iar în total pe platforma din România sunt disponibile în prezent 50 de prezentări, pe care utilizatorii le pot urmări pentru informare şi training. Iar conţinutul este actualizat cu periodicitate, în fiecare lună fiind circa 2-3 noi prezentări active în platformă.

    „Practic, producătorii de medicamente realizează, alături de noi de cele mai multe ori, videouri de prezentare sau cu un conţinut educativ pentru farmacişti şi medici, care este apoi transmis în platformă şi urmărit de acest public specializat”, a menţionat Doru Mircea.

    Care este însă modelul de business din spatele Doctrina.biz? Acesta se bazează pe rezultate, compania farmaceutică plătind doar vizionările întregului material. La finalul fiecărei prezentări se generează un scurt chestionar celor care au urmărit prezentarea, pentru ca reprezentanţii Doctrina să se asigure că a fost înţeles conţinutul şi urmărit cu atenţie.

    „Tarifele sunt personalizate, în funcţie de client, portofoliul de produse, patologia căreia se adresează şi serviciul ales. Cel mai apreciat aspect de către clienţi este că noi asigurăm clientului un interes minim garantat din partea audienţei targetate, pentru materialul transmis”, a punctat el.

    Medicii şi farmaciştii nu plătesc însă nicio taxă de însciere în platformă. Odată înscrişi, aceştia au acces gratuit la conţinutul din platformă, Doctrina.biz fiind pentru ei o formă de informare, educare şi specializare constantă.

    Anul trecut, afacerile locale ale Doctrina s-au situat la 220.000 euro, România plasându-se astfel pe locul doi ca venituri în rândul ţărilor europene în care este disponibilă platforma, pe primul loc fiind ţara de origine, Slovenia.

    „Un procent foarte mic din business este generat momentan de consultanţă şi suport în realizarea prezentărilor video, însă reprezintă sub 10% din total.”
    În 2018, numărul de proiecte dezvoltate de Doctrina în România a crescut cu 10% faţă de 2017, pe fondul diversificării serviciilor digitale şi consolidării audienţei.

    Anul acesta, Doctrina are în plan să-şi majoreze veniturile locale cu 30%, la 300.000 euro, în condiţiile în care mizează pe atragerea de noi clienţi ca urmare a dezvoltării portofoliului de servicii şi a creşterii interesului industriei faţă de oportunităţile digitale.

    „Creşterea digitalului pe acest segment de clienţi este într-un ritm destul de lent comparativ cu alte ţări europene, deşi interesul din partea profesioniştilor din sănătate pentru conţinut este cel mai ridicat din regiune. Este un paradox – farmaciştii vor să se informeze online, printr-o platformă specializată a celor din industrie, însă producătorii şi companiile farma nu sunt încă la fel de pregătiţi să iasă din zona de confort şi să renunţe la vechile tactici, chiar dacă acestea nu sunt la fel de cost-eficiente şi nici măcar măsurabile, cum este digitalul”, spune Doru Mircea, făcând referire la faptul că industria farma din România alocă în continuare circa 90% din bugetele de marketing către canalele tradiţionale de comunicare, TV-ul, radioul şi evenimentele tip simpozion, conferinţă sau congres.
    În ceea ce priveşte planurile de viitor ale Doctrina, acestea vizează furnizarea de servicii complete de digital marketing şi social media marketing, atât cu target de audienţă profesioniştii din sănătate, cât şi consumatorii. Reprezentanţii locali ai Doctrina lucrează îndeaproape cu dezvoltatorii din Slovenia, pentru optimizarea platformei şi introducerea de funcţionalităţi noi. „În plus, a fost dezvoltată o extensie a platformei Doctrina, sub numele Doctrina Academy, care are deja peste un milion de profesionişti abonaţi din întreaga lume. Scopul Doctrina Academy este de a oferi cursuri online on demand, plătite de profesionişti. Temele cele mai solicitate sunt cardiologie, diabet, oncologie”, a menţionat Doru Manea.

    „În România, ne propunem să dezvoltăm conţinut în limba engleză, împreună cu autori români, pe care să îi promovăm la nivel mondial”, a conchis el.

    Bilanţ în medicină digitală

    În prezent, în România sunt peste 8.000 de farmacişti, 7.000 de asistenţi de farmacie şi 2.000 de medici înregistraţi ca utilizatori în cadrul platformei Doctrina.biz. Anul trecut, 44% dintre farmaciştii înregistraţi şi 50% dintre asistenţii de farmacie au urmărit complet cel puţin o prezentare de produs sau brand farmaceutic prin platforma Doctrina.biz. În medie, prezentările din platforma Doctrina.biz au fost urmărite în 2018 de către 4.500 farmacişti, asistenţi de farmacie şi medici.

  • Noua generaţie de antreprenori, în viziunea unui tânăr manager de top: Curioasă, ambiţioasă, curajoasă, energică, smart, „online” şi perseverentă

    Profilul lui Sorin Moldoveanu a apărut în catalog în 2016, când aventura sa antreprenorială de-abia începuse. El se află şi astăzi la conducerea Sir Ludovic, furnizor de costume high-end la comandă.

    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?

    Curioasă, ambiţioasă, curajoasă, energică, smart, „online” şi perseverentă. Merg la multe evenimente ce ţin de antreprenoriat şi pot spune că noua generaţie este surprinzător de bine ancorată în mediul de business. Au contat anii de după revoluţie, perioadă în care s-au format, pentru că au avut acces la multă informaţie, iar internetul a devenit ceva comun. Văd exemple de succes, dar şi mai important: înţeleg că eşecul nu înseamnă linia de final, ci mereu un nou început. Se organizează şi se încurajează reciproc, întreabă ce nu ştiu fără ruşine sau grija de „penibil”, caută mereu soluţii şi formule noi de a ataca pieţe de nişă şi sunt optimişti! Cred că, din generaţie în generaţie, tinerii manageri români devin tot mai calitativi.

    Noua generaţie de antreprenori, în viziunea unui tânăr manager de top: Curioasă, ambiţioasă, curajoasă, energică, smart, „online” şi perseverentă

  • Traseu de antreprenor

    Profilul lui Sorin Moldoveanu a apărut în catalog în 2016, când aventura sa antreprenorială de-abia începuse. El se află şi astăzi la conducerea Sir Ludovic, furnizor de costume high-end la comandă.

    Care a fost, din punctul dvs. de vedere, cel mai important moment din anii ce au urmat apariţiei dvs. în catalog?

    După apariţia în catalog, cred că cel mai important moment din businessul românesc a fost apariţia pe radarele de afaceri a primului unicorn românesc în persoana celor de la UiPath. Peste tot auzeam că se aşteaptă şi iar se aşteaptă ca România să aibă un unicorn şi iată cum, mai direct sau mai indirect, îl avem şi ne putem uita cu mândrie în sus. Bineînţeles că acum sunt în stadiul de finanţare şi evaluare, însă cifrele ne indică un succes enorm pentru imaginea noastră ca lideri de business români.

    Ce efect a avut asupra carierei dvs. apariţia în catalogul 100 Tineri manageri de top?

    Unul categoric pozitiv. Iniţial nu ştiam la ce să mă aştept. Nici nu m-am gândit vreodată că aş putea apărea în Business Magazin. Chiar au fost persoane care au „zvonit” că aş fi plătit ca să apar, însă a fost un editorial la al cărui conţinut nu am avut acces decât în momentul în care am cumpărat 10 reviste de la magazin pentru a le avea ca amintire. Ulterior apariţiei am constatat mai multă încredere din partea celor care ne alegeau serviciile de croitorie, iar în mediul de business am simţit cum unii manageri îmi ascultau părerile mai cu interes. Este adevărat, asta am simţit.

    Cum aţi descrie evoluţia dvs. profesională după apariţia în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP

    Ascendentă. Îmi amintesc şi acum una dintre zilele ce au urmat după apariţia unui articol din revista Business Magazin, ediţia februarie 2016, în care a apărut povestea mea, zi când stăteam cu o cafea în faţă şi mă gândeam care este următorul pas. Atunci am primit un telefon de la un om de afaceri din provincie care mi-a zis că are revista Business Magazin în faţă şi că de mult caută o persoană care să se ocupe de garderoba sa. Şi acum este prezent în portofoliul de clienţi, ba chiar suntem şi prieteni. A fost ceva neaşteptat, iar mai apoi am constatat că apariţia mea în acel articol m-a ajutat în stadiul incipient al afacerii şi în alte situaţii, din punctul de vedere al imaginii şi al încrederii.

    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?

    Curioasă, ambiţioasă, curajoasă, energică, smart, „online” şi perseverentă. Merg la multe evenimente ce ţin de antreprenoriat şi pot spune că noua generaţie este surprinzător de bine ancorată în mediul de business. Au contat anii de după revoluţie, perioadă în care s-au format, pentru că au avut acces la multă informaţie, iar internetul a devenit ceva comun. Văd exemple de succes, dar şi mai important: înţeleg că eşecul nu înseamnă linia de final, ci mereu un nou început. Se organizează şi se încurajează reciproc, întreabă ce nu ştiu fără ruşine sau grija de „penibil”, caută mereu soluţii şi formule noi de a ataca pieţe de nişă şi sunt optimişti! Cred că, din generaţie în generaţie, tinerii manageri români devin tot mai calitativi.

    În ediţia de anul acesta a catalogului 100 Tineri manageri de top, care va fi disponibilă începând cu 1 iulie, continuăm demersul de a-i aduce în prim-plan pe tinerii câştigători ai competiţiei bazate pe curaj, dedicare şi muncă susţinută.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Luminiţa Teodorescu, managing director { BASF }

    •   S-a alăturat în urmă cu 16 ani echipei BASF – companie care activează în aproape toate sectoarele, de la tradiţionala agricultură, la construcţii sau industria auto, inclusiv a maşinilor electrice, prin elementele de bază pe care le furnizează; anterior a lucrat timp de un deceniu în cadrul companiei Colgate-Palmolive.
    •   Este de părere că fiecare va avea succes fiind în primul rând el însuşi – „Nu poţi susţine la nesfârşit performanţa simulând o persoană care nu îţi seamănă”.
    •   Din punctul său de vedere, regulile în carieră nu pot fi separate de regulile de viaţă, câteva după care ea însăşi se ghidează fiind perseverenţa în ceea ce faci, respectarea principiilor atunci când aceasta nu este soluţia cea mai uşoară, atenţia la detaliu şi, nu în ultimul rând, tactul, deoarece crede că tactul te poate ajuta să obţii rezultate importante chiar şi în situaţii complicate.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este nevoie de predictibilitate, infrastructură, educaţie adaptată nevoilor mediului de afaceri şi o mai mare deschidere programatică a ţării către evoluţiile curente. 

    Cifră de afaceri (2017, la nivel global): 62,7 mld. euro
    Număr de angajaţi (pe plan local): 130

  • Cum ajung „impostorii” la conducerea celor mai mari companii din România

    Mulţi ani la rând perfecţionismul şi autoflagelarea au fost foarte naturale pentru mine şi am crezut că acestea mă făceau să fiu cine sunt. Mă hrăneam din succes, însă purtam mereu o umbră în mintea mea, unde se ascundea gândul că sunt mult mai puţin valoros decât mă văd sau mă apreciază oamenii şi că nu merit atenţia, poziţia sau încrederea primite”, explică Magor Csibi, head of leadership practice în cadrul firmei de training şi consultanţă Trend Consult. El spune că a suferit de acest sindrom al impostorului şi că, în acea perioadă, îşi imagina mereu că dacă trage şi mai tare, citeşte mai mult şi obţine mai mult succes, atunci „poate o să merit şi eu sentimente pozitive de la mine şi de la alţii, însă doar atunci, condiţionat”.
    Potrivit unor studii realizate la nivel internaţional, 70% din populaţie a experimentat, la un moment dat în carieră, sindromul impostorului, astfel că toate stările asociate cu acest sindrom au rezonat cu o mare parte a locuitorilor.
    „Când suferi de acest sindrom, ţi se pare că lucrurile care ţi se întâmplă se datorează circumstanţelor, norocului sau altor oameni şi nu meritelor tale. Simţi că nu eşti niciodată destul de pregătit, că nu ai cele mai bune răspunsuri la întrebările din jurul tău, nu eşti destul de competent, sau, altfel zis, că niciodată nu eşti destul de bun”, mai spune Csibi. În opinia lui, atunci când cineva trăieşte în acest mindset, faptul că nu se consideră suficient de bun îl face să se simtă ca un om care ocupă fraudulos poziţia în societate sau în companie şi cumva se aşteaptă ca în orice clipă să fie demascat. „Şi, evident, crezi că eşti singurul în această situaţie”, adaugă Csibi.
    Astfel, această suferinţă continuă se accentuează, iar cel care suferă încearcă să se apropie din ce în ce mai mult de cum arată perfecţiunea în capul său „pentru ca într-un final să poţi să accepţi lucrurile care ţi se întâmplă ca fiind meritate”. Cu această mentalitate, liderul nu are niciodată dreptul de a fi fericit sau mulţumit, pentru că aceste lucruri se leagă de ideea de a fi complet, perfect chiar, aşa că tindem să credem că ne vom putea împăca cu noi înşine abia după ce ne vom mai apropia de idealul pe care ni-l imaginăm despre noi, cumva într-un viitor îndepărtat”.
    „Acest comportament este foarte legat de culturile pasiv-agresive, caracterizate prin perfecţionism, statut, putere şi competiţie, aşa că pot fi întâlnite frecvent şi în România. Avem o întreagă generaţie de oameni care au fost crescuţi cu mindsetul că doar a fi cel mai bun este acceptabil şi că nota 10, care te făcea să vii acasă cu entuziasm, nu are nicio valoare dacă şi alţii au reuşit să ia note similare”, mai explică Magor Csibi. Astfel, când în mentalitatea unei persoane se instaurează ideea că merită ceva doar dacă nu face o greşeală sau dacă nu afişează vreo vulnerabilitate, atunci este foarte greu să accepte că merită lucrurile bune care i se întâmplă şi astfel generează un cerc vicios care se autosusţine.


    „Oamenii de bună calitate sunt cei mai crunţi judecători ai lor înşişi”

    Atunci când un om are dubii vizavi de el însuşi, este un lucru cât se poate de firesc şi un semn al faptului că este un om „de bună calitate”, cu conştiinţă, iar întotdeauna oamenii de bună calitate „sunt cei mai crunţi judecători ai lor înşişi”, crede Radu Furnică, unul dintre cei mai experimentaţi „vânători de capete” din România, care conduce compania de executive search Leadership Development Solutions.
    „Un om care în mod continuu îşi cere lui însuşi mai mult decât îi cere lumea din jur are o acută dorinţă de dezvoltare şi îşi creează propriile standarde. Cred că aceste simptome se regăsesc mai mult în rândul femeilor, care, de obicei, sunt foarte conştiincioase şi foarte serioase, pe când bărbaţii au în general o atitudine macho, de tipul «I am the best»”, explică Radu Furnică.
    De altfel, atunci când a apărut pentru prima data terminologia „fenomenul impostorului”, în urmă cu 41 de ani, aceasta a fost rezultatul unei cercetări realizate pe un eşantion format din femei cu performanţe deosebite. Astfel, în 1978, cercetătoarele Pauline Clance şi Suzanne Imes au definit fenomenul impostor ca fiind o experienţă individuală a unei fraude autopercepute. În urma cercetării, efectuată pe un eşantion de 150 de femei cu performanţe ridicate, a rezultat că participantele erau recunoscute de către colegi pentru rezultatele profesionale şi academice foarte bune, dar nu aveau recunoaşterea internă a realizărilor lor şi manifestau simptome precum depresie, încredere în sine scăzută sau anxietate.
    „Îmi amintesc de situaţia unei candidate care concura, în urmă cu mulţi ani, pentru un post de CFO într-o companie de bunuri de larg consum. Eu aveam deja candidaţi foarte buni pe care să îi prezint clientului, dar am decis să o văd, pe ultima sută de metri, pe această doamnă despre care am crezut că ar putea fi foarte bună, după ce i-am văzut CV-ul”, povesteşte Radu Furnică. Întâmplarea avea loc în urmă cu aproximativ zece ani, iar Radu Furnică a programat candidata la finalul programului, într-o perioadă aglomerată pentru el, când avea câte 8 interviuri pe zi.
    „A venit seara, era o femeie mărunţică, la vreo 45 de kg, care a intrat în birou arătând ca un semn de întrebare. Când am întrebat-o ce a păţit, a început să plângă. Într-un interval de câteva luni, îi muriseră părinţii, soţul divorţase de ea, iar înainte de a-şi trimite CV-ul la noi cu o săptămână a descoperit că şeful ei fura din companie, ea fiind CFO. Toate nenorocirile care i s-au întâmplat femeii nu aveau nicio legătură cu calităţile sale profesionale”, adaugă Furnică. El spune că întâmplările din viaţa personală o testau la maximum şi că ea purta această greutate care i-a generat dubii pe plan profesional dar că, în final, după o discuţie care a durat până la 11 noaptea, a luat decizia să o prezinte pe candidată clientului, chiar dacă acesta agrease să vadă deja un anumit număr de candidaţi.
    „I-am spus: Interviul cu clientul este luni şi am luat decizia să vă prezint clientului indiferent dacă va exista rezistenţă din partea lui. Dar vreau ca până atunci să faceţi nu ştiu ce, să luaţi o vacanţă sau orice altă activitate, iar atunci când mergeţi la interviu să vă prezentaţi nu ca un semn de întrebare, cum v-aţi prezentat azi, ci ca un semn de exclamare şi să spuneţi exact adevărul, tot ce credeţi că puteţi face şi de ce vreţi să ajungeţi să aveţi şansa asta. Şi, bineînţeles, a luat jobul respectiv, iar clientul m-a sunat de mai multe ori ulterior să îmi mulţumească pentru că i-am prezentat această candidată extraordinară”, adaugă Radu Furnică. În opinia lui, această situaţie arată că presiunea pe care oamenii o pun asupra lor uneori îi poate rupe şi, dacă aceştia nu au norocul să întâlnească pe cineva care să îi încurajeze, mai mult ca sigur ar intra într-o spirală coborâtoare.
    Sunt mulţi care ajung să se frângă şi care poate nu ar merita acest lucru”, explică Furnică.

    „Există oameni captivi într-un vârtej care le macină nervii şi încrederea în sine”

    Unui CEO care suferă de sindromul impostorului îi este greu să îşi dea singur seama de acest diagnostic.
    Magor Csibi de la Trend Consult spune că, după ani în care a luptat pentru perfecţionism, a auzit un fost manager – o femeie, prima persoană promovată de el într-o organizaţie – povestind despre acest sindrom şi despre faptul că o încercau gânduri similare cu ale sale, trăind o suferinţă aproape identică.
    „De atunci am citit mult despre subiect şi odată ce am ajuns într-o cultură constructivă, unde ai voie să nu fii perfect şi unde poţi să te arăţi aşa cum eşti, am aflat că sunt mulţi oameni captivi în acest vârtej nemilos care uşor-uşor îţi macină nervii, încrederea de sine şi inclusiv abilitatea de a considera că poţi să fii o persoană valoroasă, demnă de aprecieri”, a mai spus Csibi.
    Pe de altă parte, în mediul de business local există o dorinţă de afirmare total falsă, nevocaţională pentru o mare parte dintre manageri, deoarece nu sunt în echilibru cu ei înşişi. Această dorinţă de afirmare a lor este exploatată de către angajatori, ei practic fiind victimele acestei oportunităţi de a face carieră în management, explică Aliz Kosza, business mentor şi unul dintre cei mai experimentaţi executivi din managementul românesc.
    „Şi superiorii sunt responsabili, pentru că îi împing în nişte poziţii în care nu se potrivesc. Oamenii trebuie să îşi găsească echilibrul personal, să vadă dacă le place ceea ce fac, care sunt factorii de stres şi de ce fac ceea ce fac – poate pentru bani, poate pentru familie. După ce lămuresc acest aspect, trebuie să îşi caute calea personală, care tot din interior va veni”, a adăugat Kosza. Există unii manageri care au comportament similar cu al politicienilor, sunt atât de avizi de putere încât sunt orbiţi. E o patologie, doar cei orbiţi de putere şi de bani se stresează, adaugă ea. „Un lider normal, care are pasiune şi vocaţie, se stresează eventual când are deadline-uri, de exemplu, dar reuşeşte întotdeauna să îşi găsească echilibrul şi să transmită această stare şi oamenilor din organizaţie”, a mai spus Kosza.


    În loc să aleagă lideri, angajatorii aleg persoane care dau bine la interviu
    Cine nu reuşeşte să îşi găsească echilibrul la nivel individual nu va reuşi să creeze un echilibru la nivel colectiv, iar aceasta este diferenţa dintre un lider şi un manager. Liderul nu se stresează, iar managerul se stresează peste măsură.
    „Fenomenul s-a înrădăcinat mai ales în corporaţii, pentru că greşesc încă de la profilul omului pe care îl recrutează. În loc să aleagă lideri, unele companii aleg oameni care la interviu spun că vor să se afirme, să se autodepăşească, să facă performanţă de vârf, să devină manageri de top. Problema este că cei care sunt recrutaţi şi promovaţi pentru că «au dat bine» la interviu nu sunt pregătiţi din punctul de vedere al echilibrului psihologic şi personal. Când sunt promovaţi, tinerii nu au de unde să ştie dacă sunt sau nu pregătiţi, ei ştiu doar că vor să acceadă ierarhic, să se afirme în societate sau să-şi acopere ratele la bancă”, explică Aliz Kosza.
    Un comportament autodistructiv în rândul liderilor are rădăcini şi în copilăria fiecărei persoane, în neîmpliniri, traume şi frustrări sau în relaţia complicată cu părinţii, a mai spus Aliz Kosza.


    Sindromul impostorului este hrănit de dorinţa de perfecţiune
    Rezolvarea problemei legate de sindromul impostorului nu este dependentă doar de voinţa unui lider sau a unei persoane, ci ţine foarte mult şi de cultura organizaţiei în care acesta lucrează. În momentul în care într-o companie valorile dominante sunt pasiv-agresive, adică oamenii sunt foarte competitivi între ei, sunt opoziţionali sau perfecţionişti şi se pune accent pe autoritate, este foarte greu pentru un lider să fie diferit, spune Magor Csibi. Totuşi, vestea bună este că liderii, cu învăţarea skillsetului necesar, au abilitatea de a crea sau de a schimba culturi; în acest fel ei pot transforma atât călătoria şi trăirile lor la nivel personal, cât şi interacţiunile şi comportamentele din compania lor.
    „Sindromul impostorului este hrănit de dorinţa de perfecţiune şi rezistă cu greu într-o cultură unde oamenii se simt confortabili să se arate vulnerabili, să fie umani şi generează conexiuni reale între ei. În secunda în care liderul înţelege că puterea, performanţa sau creativitatea grupului pe care îl conduce nu sunt reprezentate doar de puterea lui personală şi că fiecare om are capacitatea de a visa şi de a crea lucruri noi, povara devine mai uşoară, iar calea spre o transformare personală şi organizaţională devine posibilă”, a adăugat Magor Csibi.
    Totuşi, el explică faptul că nu trebuie să fii în fruntea ierarhiei ca să trăieşti astfel de sentimente de impostor, însă pe măsură ce mergi în sus pe scara ierarhică, presiunea, aşteptările şi povara cresc, astfel că şansa de apariţie a acestui fenomen se multiplică. Prin urmare, de fiecare dată când vedem o organizaţie cu o cultură agresivă, perfecţionistă, şansa de a găsi un lider cu acest mindset devine probabilă şi, din păcate, în piaţa din România avem încă multe companii cu astfel de cultură.
    „Într-o companie cu o cultură constructivă astfel de comportamente ori se reduc, ori oamenii care refuză să-şi schimbe mindsetul vor migra spre culturi unde comportamentul lor este acceptat sau chiar încurajat”, explică Csibi. Sindromul impostorului nu vine niciodată izolat, este doar o părticică dintr-o gamă largă de sentimente şi comportamente cauzate de perfecţionism şi competitivitate exagerată. Dorinţa de a crea conexiuni reale este o necesitate de bază a oamenilor, însă încercarea de a fi perfect subminează exact această comunicare.
    „Nu avem cum să creăm conexiuni când ne pretindem perfecţi, pentru că în fiecare clipă trebuie să protejăm acest avatar al perfecţiunii, iar în momentul în care ajungem conectaţi la oameni, riscăm să fim văzuţi nu cum vrem noi, ci cum suntem, iar asta în mindsetul deschis este un coşmar de evitat cu orice preţ”, spune el. Perfecţiunea este incompatibilă cu a fi uman, pentru că oamenii, prin definiţie, nu sunt perfecţi, iar a pretinde că eşti perfect te împinge într-un cadru de suferinţă continuă, din care poţi să ieşi doar dacă începi să-ţi accepţi propria vulnerabilitate.
    „Nu ai cum să fii lider dacă nu eşti vulnerabil, pentru că leadershipul este despre autenticitate, despre a-i inspira şi a-i ajuta pe alţii. În momentul în care nu poţi să fii sincer cu tine, atunci nu te inspiri nici pe tine, nu esţi lider nici măcar în faţa ta şi nu ai cum să fii lider în faţa altora”, concluzionează Magor Csibi.

    O altă latură a imposturii: o societate bolnavă de dorinţa de autopromovare
    Folosirea termenului de „impostură” poate avea o conotaţie diferită, care este extrem de importantă în societatea actuală. Radu Furnică spune că sunt multe conferinţe de personal branding care încearcă să îi facă pe oameni să spună într-un mod credibil că sunt mai mult decât sunt în realitate, iar toată societatea s-a transformat într-o societate consumatoare de diplome (există chiar şi formulări precum „MBA de weekend”), de plăci cu statuete de merit.
    „Este avidă societatea de oameni care sunt tapetaţi cu diplome şi care urlă despre cine sunt ei şi ce diplome au, care chipurile sugerează că ei sunt buni. De obicei, oamenii de foarte bună calitate sunt şi foarte modeşti, în sensul că nu le place să vorbească despre ei şi despre cât de multe diplome au, le place să vorbească despre ce au făcut ei împreună cu echipa. Trăim într-o societate centrată pe impostură”, mai spune Furnică.
    În opinia lui, chiar şi sistemul democratic din România este un sistem de selecţie inversă, care atrage impostorii către centrul sistemului şi îi împinge pe cei cu adevărat buni în afara lui. Iar acest tip de superficialitate a devenit atât de generalizată în societate încât a pătruns şi în sectorul privat, în corporaţii.
    „Impostorii nu sunt numai români, sunt şi impostori occidentali care ajung CEO aici pentru că au fost trimişi nu pentru calităţile lor profesionale, ci pentru că sunt foarte bine conectaţi la nivel de board, fie prin nepotism, fie prin alte mecanisme. Şi sunt multe corporaţii occidentale care au trimis astfel de lighioane aici, pe care românii noştri îi văd. Impostori sunt şi românii care îşi falisifică diplomele sau CV-urile spunând că au fost la nu ştiu ce companii pe când ei nici nu au trecut pe acolo, iar cei care îi recrutează nu mai verifică aceste aspecte. Acum 25 de ani era altfel”, a mai spus Furnică. El spune că, în societatea actuală, dacă un angajat a furat din companie, de exemplu, angajatorii tac din gură şi astfel „hoţii şi impostorii se mută de la o companie la alta şi nimeni nu află ce au făcut decât dacă ies scandaluri foarte mari”.
    S-a ajuns în această situaţie din cauza imposturii sistemului şi a societăţii care îi favorizează şi îi admiră pe impostori. Astfel, impostura devine o activitate continuă în societate, în economie, în business şi pare o activitate fără sfârşit a „lichelelor care fac orice ca să crească în poziţie şi să lase o imagine cât mai bună”.
    „Acesta este un fenomen extraordinar de dăunător pentru economie. Nu era atâta minciună înainte, există un tupeu, o vervă şi o energie prin care unii se străduiesc să pară mai mult decât sunt, iar acest lucru este nociv inclusiv pentru cariera lor. De ce să nu laşi rezultatele să vorbească despre tine? Un element central al leadershipului este altruismul şefului care îşi doreşte să îi facă pe oameni să ajungă la maximul potenţialului lor, să le dea energie, sfaturi şi susţinere pentru ca oamenii de sub el să se ridice acolo unde nici ei nu au crezut că pot ajunge vreodată. Şi de aceea e important să afli despre un conducător adevărat de la cei a căror viaţă a fost modificată de el. Este o cale lungă până la a avea o astfel de societate, pentru că, momentan, impostura ca formă de autopromovare în lumea de business este probabil cel mai mare rău din societatea noastră actuală”, concluzionează Furnică.

  • Dragoste în vremea portocalilor. Cum arată cea mai ”fierbinte” regiune a Spaniei, un Paradis pe pământ

    Cei mai înalţi munţi din Spania continentală sunt în Andaluzia. Vârful Mulhacén din lanţul muntos Sierra Nevada s-a oprit din crescut la puţin sub 3.500 de metri. Unul dintre cele mai frumoase castele din lume – Alhambra – a fost construit tot în această regiune din sudul Spaniei. O salbă de sate albe (celebrele Pueblos Blancos) încununează zonele de coastă ale Andaluziei. Un exemplu este Tarifa – un oraş-sat cunoscut de surferii, windsurferii şi kitesurferii din toată lumea. Cu o mare turcoaz mai mereu supărată (de vântul puternic din zonă), această localitate este clar o destinaţie pentru pasionaţii de sporturi de apă, că doar aici şi-au dat întâlnire Mediterana şi Atlanticul. La o privire mai atentă însă, descoperi că la doar câţiva paşi de plajă se află un orăşel alb ce îşi poartă cu mândrie influenţele maure, dar care a împrumutat şi ceva din liniştea insulelor greceşti. Aerul tot spaniol rămâne.

    Andaluzia este cea mai fierbinte regiune a Spaniei, atât la propriu, cât şi la figurat. Vara, temperaturile din termometre se apropie vertiginos de 40 de grade Celsius. Dar e o căldură care arde, care iese din asfalt. Iar iernile, blânde de altfel, sunt încălzite de ceva spectacole de flamenco în timp ce în aer se simte un parfum fin de portocale.

    În Japonia mi-am dorit să ajung primăvara, atunci când înfloresc cireşii. E o imagine ruptă din picturile marilor impresionişti. Nu degeaba an de an japonezii se bat cu turiştii străini pentru a surprinde cele mai frumoase cadre.

    În Provence, deşi nu am ajuns încă, vreau să aterizez vara, ca să miros lavanda în floare. Îmi pare un peisaj greu de egalat. Nu degeaba Cezanne, Van Gogh şi Picasso s-au îndrăgostit de această regiune din sudul Franţei.

    În Andaluzia nu ştiam că trebuie să ajung când portocalii sunt perioada lor de glorie. Nu ştiam de fapt când ar fi mai bine să merg, dar uneori lucrurile se întâmplă de la sine. La final de decembrie şi început de ianuarie, când temperatura coboară chiar sub pragul de 20 de grade (în timpul zilei, pentru ca nopţile să fie mai reci), toate drumurile sunt flancate de portocali încărcaţi până la refuz. Pe alocuri mai vezi şi unul-doi lămâi, iar norocoşii se pot întâlni şi cu un pomelo.

    În Cordoba – una dintre cele mai cunoscute trei minuni ale Andaluziei, alături de Sevilia şi Granada –, în faţa catedralei Mezquita, ai o grădină de portocali unde vizitatorii şi turiştii deopotrivă stau la un pahar de vorbă, iau prânzul sau pur şi simplu admiră arhitectura locului. Mezquita, perla coroanei din Cordoba, este unul dintre puţinele locuri din lume unde poţi merge la slujbă într-o moschee. Influenţa maură este peste tot în sudul Spaniei. În Mezquita, în Alhambra, în cartierele istorice din Granada, în Alcazarul (Palatul Regal, care încă este folosit de capetele încoronate ale Spaniei) din Sevilia. Aici ghidul ne-a povestit că putem vedea stilul Mudejár, care se află la intersecţia dintre arhitectura europeană şi cea maură. Este caracteristic pentru sudul Spaniei şi este o încântare pentru privire şi o dovadă în plus că măiestria omului nu ţine de tehnologie şi de studii, ci de înzestrare şi răbdare.

    Alcazarul este „sora mai mică”, dar nu mai puţin încântăroare, a palatului Alhambra, acesta din urmă fiind unul dintre, dacă nu cel mai important obiectiv turistic al Spaniei. Zilnic, mii de oameni trec pragul acestui loc pentru a descoperi cum se „croşetează” în piatră, pentru a vedea cum atenţia la detalii poate da naştere unor adevărate opere de artă. Aceeaşi Alhambra este locul celor mai apropiate de perfecţiune „piscine” din lume. Nu sunt piscine infinite (infinity pools), dar în apa lor cristalină se oglindeşte cel mai bine cerul. Iar în grădinile acestui loc trebuie să îşi fi dat masteratul cei mai importanţi hairstylişti din lume, pentru că niciun fir de iarbă nu iese din rând. Totul este aranjat şi ferchezuit la milimetru. Nu lipsesc nici portocalii din acest tablou în care palatul se profilează în cadru secund, cu o serie de culmi înzăpezite în spate, culmi ce se înalţă semeţe în spate. Alhambra se bate cu Versailles în multe clasamente pentru cel mai important palat al Europei. Se întrec în frumuseţe, în grandoare, în decadenţă. Dar sunt la fel de diferite ca un vin de Bordeaux (Franţa) şi unul de Rioja (Spania). Amândouă câştigă premii la competiţiile internaţionale de profil, dar iubitorii şi cunoscătorii ştiu că sunt cum nu se poate mai diferite. Este ca o competiţie de Miss Popularitate, iar rezultatul va fi mereu subiectiv.

    La fel de greu îmi e mie să aleg ce mi-a plăcut mie cel mai tare în Andaluzia. Sunt la fel de subiectivă şi ar fi incorect să aleg între minunea care se numeşte Sevilla şi Cordoba cea de poveste cu a ei Mezquita împrejmuită de curţile îmbrăcate în muşcate. E de altfel o competiţie în Cordoba între localnici, primăvara, pentru a primi titlul de cea mai frumos „coafată” curte din oraş. Locuitorii urbei îşi deschid porţile pentru vizitatori şi lupta începe. Câştigătorii cei mari sunt însă turiştii, care se pot bucura de această privelişte.

    Despre Sevilia cred că s-ar putea scrie romane întregi în care autori de top din lume să îi pună frumuseţea în versuri sau în proză. Dacă nu i-a cântat-o sau pictat-o încă niciun artist, atunci cu siguranţă urmează, pentru că oricât ai vrea să te opui, de Sevilia te îndrăgosteşti fără drept de apel. Am realizat de-a lungul anilor că îmi amintesc fraze şi citate fără să ştiu de multe ori unde le-am auzit sau când. Când am plecat spre Andaluzia, mi-a răsunat în minte „Si no has visto Sevilla, no has visto meraviglia”. În traducere, „Dacă nu ai vazut Sevilia, nu ai văzut minunea”. Ca de obicei, la pomul lăudat m-am dus sceptică şi, ca de alte multe ori, m-a cucerit. Definitiv şi irevocabil. Şi nu doar cu un loc, cu celebra ei piaţă Plaza de España, cu un fel de mâncare sau cu un vibe, ci cu totul.

    Că tot am amintit de frumuseţe şi dragoste, ar mai fi şi adormitele Pueblos Blancos, sate de un alb imaculat, mai ceva ca Albă-ca-Zăpada, şi zona de coastă unde marea se îmbrăţişează cu oceanul. Şi dacă mai adaugi pe listă şi Granada cu al ei Alhambra, atunci toate piesele acestui puzzle numit Andaluzia sunt gata, aşezate la locul lor. Iar imaginea finală este greu de uitat.

    Cred că aş putea să îl parafrazez pe Pablo Neruda, care zicea: „I want to do with you, what spring does to the cherry trees“ („Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii“). Eu aş adapta versurile şi aş spune: „Vreau să fac cu tine ce face iarna cu portocalii în Andaluzia”.

  • Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath

    Start-up-ul local UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, care a devenit primul unicorn al României după ce anul trecut a fost evaluat la peste 3 miliarde de dolari, odată cu cea de-a patra rundă de finanţare primită, în valoare de 265 milioane dolari, are în total zece investitori dintre care trei sunt din Europa – Early Bird Ventures (Germania), Credo Ventures (Cehia) şi Seedcamp (Marea Britanie). Aceştia sunt de altfel şi primii trei investitori ai UiPath, care au finanţat start-up-ul local cu 1,5 milioane de dolari în 2015, în cadrul rundei de finanţare de tip seed, condusă de fondul Early Bird Ventures prin intermediul partenerului român Dan Lupu.

    Înainte de prima finanţare, UiPath s-a remarcat în cadrul ediţiei din 2015 a acceleratorului Seedcamp din Londra, în care a fost ales să intre alături de alte două start-up-uri din România – Devicehub.net şi Traderion, în total fiind selectate 17 companii din Europa aflate la început de drum.

    Astfel, UiPath a reuşit să atragă atenţia celor trei fonduri de investiţii din Europa, Early Bird Ventures, Credo Ventures şi Seedcamp, care au simţit potenţialul de creştere al start-up-ului local şi i-au anticipat succesul.

    Pe lângă Seedcamp şi Early Bird Ventures, care provin din ţări europene puternic dezvoltate, Marea Britanie şi Germania, Credo Ventures din Cehia este un investitor neobişnuit în peisajul listei de finanţatori ai UiPath.

    Fondul de investiţii cu sediul central la Praga a fost înfiinţat în 2009 de către Ondrej Bartos şi Jan Habermann, fiind specializat în finanţarea companiilor din domeniul tehnologiei şi al serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Până în prezent, acesta a realizat în total 47 de investiţii, dintre care a condus 23, şi a făcut exit pentru şase: două din Cehia – Appiary, achiziţionat de Oracle ulterior – şi Cognitive Security, una în SUA, Represent, două în Marea Britanie, Beepl şi Click2Contact, şi una din România – Teads.tv, cunoscut şi sub numele Branient.

    Start-up-ul local Branient, fondat de Emi Gal în urmă cu zece ani, a primit în total o finanţare de 2,7 milioane de dolari în trei runde de finanţare desfăşurate în 2009 (seed), 2010 (seed) şi 2012 (series A), Credo Ventures conducând ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,8 milioane de dolari, alături de alţi cinci investitori. Brainient s-a dezvoltat în baza conceptului că publicitatea video poate fi mai eficientă dacă este personalizată şi interactivă. Brainient poate realiza un profil detaliat al userului, bazat pe date contextuale, de la profilul sociodemografic la localizare şi dispozitivul folosit la momentul din zi sau starea vremii. Ulterior, în septembrie 2016, start-up-ul local a fost cumpărat de compania Teads din New York (SUA), care deţine cea mai mare platformă de tip marketplace din lume pentru reclame video online.

    Partenerii fondurilor de investiţii Early Bird Ventures şi Credo Ventures, Dan Lupu şi Ondrej Bartos, fac parte şi din boardul UiPath, iar împreună cu Seedcamp au continuat să susţină financiar UiPath şi în următoarele două runde de finanţare, în valoare de 30 milioane de dolari, respectiv 153 milioane de dolari, acestora alăturându-se şi alte fonduri de investiţii, însă din SUA – Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG.

    Accel, primul investitor din SUA al UiPath, care s-a numărat şi printre primii investitori ai Facebook, a fost reprezentat de românca Luciana Lixandru, partener în cadrul fondului de investiţii american, care a condus tranzacţia, cea de-a doua finanţare, din cadrul biroului de la Londra. Ea a intrat în boardul UiPath din care fac parte, pe lângă fondatorul Daniel Dines, şi partenerii fondurilor de investiţii care au finanţat start-up-ul, Early Bird Ventures, Credo Ventures, Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, CapitalG şi Accel – Dan Lupu, Ondrej Bartos, Carl Eschenbach, S. Somasegar, Laela Sturdy, respectiv Rich Wong – şi vicepreşedintele gigantului american NetApp, prezent în topul celor mai valoaroase 500 de companii din lume (Fortune 500), Tom Mendoza.

    Totodată, în finanţarea de 30 de milioane de dolari a fost implicată şi Ana-Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT, care ocupă poziţia de head of intellectual property and technology în cadrul societăţii DLA Piper.

    Pe lângă fondurile americane de investiţii Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG, la cea de-a patra rundă de finanţare, de 265 milioane de dolari, s-au alăturat listei de investitori UiPath alte patru fonduri din SUA: Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, IVP (Institutional Venture Partners) şi Maritech Capital Partners.

    Astfel în prezent, şapte din cei zece investitori ai UiPath sunt din SUA.

    De altfel, înaintea de primirea celei de-a doua finanţări, start-up-ul UiPath, desprins în 2015 dintr-o companie locală specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a mutat sediul central în New York (SUA), centrul de dezvoltare rămânând însă în România. Compania are de asemenea birouri şi în alte ţări din întreaga lume – în Marea Britanie (Londra), Franţa (Paris), India (Bangalore), Singapore şi în Japonia (Tokio), finanţările primite fiind utilizate atât pentru dezvoltarea produsului, cât şi pentru extinderea echipei la nivel local, dar şi mondial.

    Potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, UiPath SRL este deţinută în totalitate de entitatea din SUA – UiPath Inc., administrator fiind Marilena Vişan. În decurs de doi ani, afacerile UiPath SRL au sărit de la 1,1 milioane lei în 2015 la 47,6 milioane lei (10 milioane euro) în 2017, conform datelor raportate de companie la Finanţe. 

  • Cum poate să coste un peşte milioane de dolari? – VIDEO

    Un campion la un festival dedicat acestei specii de peşte din Japonia a fost vândut cu 1,8 milioane de dolari în 2017. Acesta a fost cel mai scump peşte din această specie vândut vreodată.

    A fost vândut de ferma japoneză Sakai Fish, specializată pe creşterea peştilor Koi de peste 100 de ani. Peştii din această rasă, originară din Japonia, sunt de o varietate enormă. Distincţiile între ei se fac în funcţie de criterii precum coloritul şi dimensiunea.

    Japonia este responsabilă de 90% din producţia totală de astfel de peşti. În 2016,  a exportat 295 de tone de peşti Koi. Dar nu doar japonezii vând crapi japonezi. Pe site-urile româneşti de profil sunt populare anunţurile de vânzare de icre sau de peşti Koi, cu preţuri care ajung la câteva sute de lei pentru un crap japonez.

  • Dora, robotul care ţine interviuri de angajare în locul oamenilor de HR. Cum funcţionează şi ce limbi vorbeşte

    Elementul de noutate:
    Dora este primul robot de recrutare de pe piaţa locală, care, prin intermediul inteligenţei artificiale, caută singur candidaţi în mediul online şi îi intervievează conform specificaţiilor angajatorilor.

    Descrierea inovaţiei:
    „Dora este o unealtă a unui recrutor, îl scapă de lucrurile din recrutare care mănâncă cel mai mult timp, de timpul de căutat candidaţi, de a-i verifica în prima etapă dacă s-ar potrivi cu jobul respectiv. În jur de 60% din timpul unui recrutor este scutit de Dora. Aceasta este disponibilă nonstop”, descrie Călin Ştefănescu,  cofondator al Happy Recruiter, modul în care robotul funcţionează. Potrivit lui, Dora transformă cerinţele unui angajator într-o discuţie cu un candidat. Totodată, robotul face CV-urile pentru candidaţii care nu le au. Dora cere date din CV-uri, însă extrage doar informaţiile esenţiale pentru angajator. Pe de altă parte însă, observă reprezentantul Happy Recruiter, CV-urile nu mai sunt folosite atât de mult, iar recrutorii se uită strict la datele care îi interesează – experienţă, studii, competenţe etc. Potrivit lui, robotul Dora a devenit între timp şi poliglot, vorbeşte fluent şi engleza şi olandeza şi deja sunt companii internaţionale care îl folosesc ca unealtă în activitatea de recrutare. Aceasta face şi follow-up discuţiilor cu un candidat – îi reaminteşte acestuia data, ora şi locul interviului. Dacă un candidat se retrage, Dora caută automat noi candidaţi, aceştia fiind paşi care economisesc timpul recrutorului. Happy Recruiter are şapte cofondatori, o parte dintre aceştia fiind persoane cu experienţă în recrutare, marketing, product development şi dezvoltare agilă. Toţi cei şapte cofondatori sunt din Târgu-Mureş şi au lucrat împreună la Tjobs, platformă de recrutare cu oferte de muncă pentru străinătate deţinută acum de un holding olandez. Cei şapte cofondatori ai Happy Recruiter sunt Mădălina Rigo (recruiter), Raluca Ştefănescu (recruitment manager), Liviu Livanu (sales manager), Dragoş Lup (project manager), George Cheteles (CTO), Andrei Cornea (data analyst) şi Călin Ştefănescu (business developer).
    Întrebat într-un interviu ZF de investiţiile făcute în platformă şi de sursa finanţării, Călin Ştefănescu a răspuns: „În cazul investiţiei am ales abordarea că banii nu sunt un impediment în a dezvolta ceva. Deşi am avut câteva oferte de finaţare iniţială, le-am refuzat şi am pornit Happy Recruiter cu absolut zero cash, am lucrat într-un apartament la subsolul unui bloc din Târgu-Mureş, puţin înghesuiţi, dar foarte motivaţi, cu un scop comun foarte bine definit”.

    Efectele inovaţiei:
    Lansată la 1 martie anul acesta, Dora a avut peste 200.000 de interviuri, iar peste 24.800 de candidaţi s-au angajat sau sunt în proces de angajare prin intermediul „ei”, potrivit informaţiilor de pe platforma Happy Recruiter.

  • Afacerile se mută în birouri all-inclusive – VIDEO

    „Mindspace s-a născut atunci când eu şi partenerul meu, Yotam Alroy, am descoperit o schimbare fundamentală în mediul de lucru şi că modelul tradiţional de închiriere nu mai funcţionează”, explică Dan Zakai, cofondator şi CEO al companiei Mindspace, o nevoie sesizată pe piaţa de birouri. Înainte de a cofonda Mindspace, Dan Zakai a pus bazele companiei G Systems Solar Solutions, în domeniul energiei solare, pe care a vândut-o ulterior. A lucrat însă şi în zona de investiţii bancare la instituţii cunoscute, precum Lehman Brothers şi HSBC.

    În 2014 a pornit la drum cu soluţiile de co-working cu două spaţii în centrul oraşului Tel Aviv. În prezent, Mindspace deţine spaţii de lucru în 13 oraşe – Londra, Varşovia, San Francisco, Washington, Amsterdam, Utrecht, Tel Aviv, Herzliya (Israel), Berlin, Frankfurt, München, Hamburg şi Bucureşti, unde planurile se referă la trei spaţii, printr-un parteneriat cu Globalworth. Compania a cunoscut o creştere rapidă, de la 50 de angajaţi în 2017 la peste 180 anul acesta.

    În Bucureşti, preţurile pleacă de la 150 de euro pe lună şi pot ajunge până la 350 de euro pentru un birou privat. Cele trei spaţii din Bucureşti au o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi.
    Sistemul de co-working e relativ simplu: pentru o anumită sumă, chiriaşii primesc atât birouri cât şi diferite servicii, aşa cum ar fi accesul la săli de conferinţă sau posibilitatea de a folosi multifuncţionale.

    „Oferim orice, de la accesul în cafenea sau bucătării aprovizionate în permanenţă până la conexiune ultrarapidă la internet, suport IT, cabine private de telefon, recepţie, servicii de corespondenţă şi multe altele”, spune Zakai. „Unii membri beneficiază de oferte speciale de la parteneri globali precum Google, Amazon, Uber sau Microsoft, dar şi de la unii locali – restaurante, companii de închirieri auto sau hoteluri.”

    Companiile de co-working au închiriat suprafeţe record de 16.800 mp, cele mai mari provenind de la două nume noi importante – Mindspace (12.000 mp) şi Spaces (3.000 mp). Cererea din partea acestui sector este deja de două ori mai mare decât pentru întreg anul 2017 şi astfel de tranzacţii vor continua să apară în contextul în care România urmează tendinţa globală, potrivit raportului Mid-Year Market Update, realizat de Colliers International.

    „Tendinţa de pe pieţele vestice, în care operatorii de spaţii de co-working au început să acapareze o cotă din ce în ce mai mare din activitatea tranzacţională, a început cu adevărat să se manifeste şi în piaţa birourilor din Bucureşti. Anul trecut, 21% din spaţiile închiriate pe piaţa birourilor din Londra au fost preluate de operatori de spaţii de co-working. În prima jumătate a acestui an, 13,4% din birourile închiriate în Bucureşti au ca destinaţie spaţii de co-working. Miza acestor firme o reprezintă atât liber profesioniştii şi start-up-urile, cât şi companiile care pot şi doresc să le ofere angajaţilor posibilitatea de a lucra dintr-un alt birou, situat mai aproape de casă, pentru a reduce din timpul petrecut în trafic. În condiţiile în care traficul din Bucureşti continuă să fie un factor major de disconfort, iar presiunea pe atragerea şi menţinerea forţei de muncă este ridicată, companiile găsesc soluţii pentru a-şi menţine angajaţii eficienţi şi fericiţi”, notează şi Mădălina Cojocaru, partner în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, în deschiderea raportului Marketbeat Bucharest Office H1 2018.

    Unul din avantajele oferite de Mindspace, dar întâlnit şi la alte companii de profil, este accesul în orice clădire de birouri deţinută în Europa sau în altă parte a lumii. „Dacă eşti membru al Mindspace, poţi lucra de la sediile noastre din oraşe precum Berlin, Londra, San Francisco sau Tel Aviv”, explică CEO-ul companiei.

    Care sunt însă principalii clienţi ai unor astfel de servicii? „Sistemul de co-working are multe avantaje; în primul rând, în zonele metropolitane aglomerate, co-workingul îţi poate permite să lucrezi în locuri centrale, care în mod normal ar costa extrem de mult. E un contract lunar, flexibil, care nu necesită un capital semnificativ şi care nu implică alte bătăi de cap. În al doilea rând, spaţiul e deja amenajat – infrastructura e acolo, nu mai ai nimic de făcut. Serviciile adiacente fac şi ele o diferenţă destul de mare, pentru că e important să ai personal specializat la faţa locului”, explică Dan Zakai. Pe de altă parte, spune el, un element important este cel al networkingului, pentru că poţi intra în contact cu alţi antreprenori sau oameni de afaceri aflaţi într-o etapă similară a dezvoltării companiei.

    Globalworth, cel mai mare investitor pe piaţa de birouri din Europa Centrală şi de Est, a semnat un contract de închiriere cu furnizorul global de spaţii de co-working Mindspace. Totodată, Globalworth a devenit acţionar al Mindspace printr-o investiţie de 10 milioane de dolari în companie, susţinându-şi astfel strategia de creştere, potrivit ZF.

    Mindspace Business District, aflat în interiorul Globalworth Campus, s-a deschis pe 1 decembrie; spaţiul disponibil este de 4.500 de metri pătraţi, desfăşuraţi pe două etaje, care pot primi până la 700 de persoane. Mindspace Victoriei se va deschide pe 1 februarie 2019 în Tower Center International, cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Cel de-al treilea spaţiu de lucru, Mindspace City, se va deschide tot la începutul lunii februarie în partea de sud a Capitalei, cu un spaţiu total de 4.400 de metri pătraţi.

    Celălalt jucător important de pe piaţa locală de co-working este Spaces, deţinut de International Workspace Group, care a închiriat recent 4.100 de metri pătraţi de spaţii de birouri în proiectul Expo Business Park, dezvoltat de Portland Trust în zona Expoziţiei din nordul Capitalei; potrivit ZF, tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară CBRE, centrul urmând să fie deschis la jumătatea anului viitor. International Workspace Group (IWG) mai deţine în portofoliu brandurile Regus, Basepoint, No. 18, Signature şi Open Office, compania fiind activă pe piaţa locală de mai bine de 19 ani prin intermediul brandului Regus.