Clever Taxi a introdus în premieră în România sistemul touchpoint de comandă taxi, disponibil şi la Aeroportul Otopeni. Potrivit reprezentanţilor Clever Taxi, cu toate că sistemul a fost scos între timp de către managemetul aeroportului, reintroducerea acestuia reprezintă cea mai bună variantă de a asigura maşini, optimizeazând timpul de aşteptare şi fluidizeazând procesul. Sistemul-agregator presupune accesul tuturor şoferilor disponibili din raza aeroportului, indiferent de companie, sub acelaşi buton, similar cu soluţia Clever Taxi din oraşe, astfel încât oferta să fie mult mai mare.
Odată cu lansarea sistemului, compania a introdus şi un sistem de rating al şoferilor după fiecare cursă, sporind astfel siguranţa clienţilor. În plus, şoferii parcurg un proces riguros de verificare şi validare, atât la înregistrarea în sistemul Clever Taxi, cât şi ulterior, pe parcursul întregii colaborări. Aplicaţia permite monitorizarea locaţiei maşinii în timp real, aspect esenţial pentru siguranţa pasagerilor. Aproximativ 90% dintre cei care folosesc aplicaţia se declară mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de felul în care aceasta funcţionează, ratingul mediu al şoferilor fiind 4,7/5.
Compania a implementat şi sistemul de plată cu cardul, pentru combaterea evaziunii fiscale din domeniu. O treime din şoferi au adoptat deja sistemul.
Leave a Reply