Pax ungureana. Când puterea şi opoziţia îşi dau mâna peste ţară

După discursul şocant de împăciuitor al lui Victor Ponta la învestirea guvernului, care a eclipsat de departe în percepţia publică (conform unui sondaj CSCI) discursul lui Ungureanu, USL s-a mărginit să facă opoziţie prin absenţa din Parlament, validând tacit teza că executivul nou e compus din oameni proaspeţi şi competenţi care trebuie lăsaţi să lucreze.

În acelaşi timp, puterea, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, dă tot mai multe semne că l-a acceptat pe “preşedintele Ponta” drept un interlocutor valabil, nu mai puţin de 7 din cele 15 puncte de politici publice asumate de acesta din urmă fiind socotite de şeful statului drept coincidente cu programul de guvernare al cabinetului Ungureanu.

Deşi preşedintele n-a specificat care sunt acestea, e de presupus că între punctele compatibile pot figura dezbaterea tratatului european de guvernanţă fiscală, impozitarea averilor mari, lupta contra corupţiei şi controlul cheltuielilor publice, anchete privind contractele “băieţilor deştepţi” din energie, majorarea salariilor şi pensiilor în măsura în care condiţiile macroeconomice o vor permite după trimestrul I şi eventuala reducere a CAS, ideea ca privatizarea marilor companii de stat să nu se facă la orice preţ, precum şi susţinere pentru aderarea la Schengen şi ridicarea Mecanismului de Control şi Verificare în justiţie.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *