BusinessMagazin

Tag: politica

  • Povestea uneia dintre puţinele afaceri începute în perioada lui Ceauşescu şi care face profit şi în zilele noastre

    Povestea Petromidiei a început în perioada socialistă şi a continuat cu drumul către capitalism. Rafinăria A trecut prin crize financiare sau crize politice, dar a reuşit de fiecare dată să rămână în picioare. Petromidia a supravieţuit.

    Intrând pe platforma Petromidia, puţine sunt lucrurile care să-ţi sugereze că te afli în mijlocul unui proiect cu o vechime de doar patru decenii. Milioanele de tone de oţel care formează labirintul de ţevi şi instalaţii par să existe acolo dintotdeauna. Pe alocuri, clădiri noi din sticlă punctează faptul că Petromidia a trecut prin multe transformări, ajungând azi să fie privită ca una dintre cele mai performante rafinării din Europa.

    „Eu lucrez de 41 de ani şi sunt martorul ocular al evoluţiilor pozitive din 1979 şi până astăzi”, povesteşte Alexandru Nicolcioiu, unul dintre cei care au ajutat la ridicarea rafinăriei. El a fost director al rafinăriei din 1979 până în 2007 şi ocupă, în prezent, funcţia de adviser al CEO-ului KMG International, Zhanat Tussupbekov. „Dacă ar fi să facem o comparaţie între 1979 şi 2019, sunt practic două lumi paralele. Nimeni nu îşi poate închipui cum era atunci, când erau atât de multe probleme şi era atât de greu doar să menţii funcţionarea, faţă de cum este astăzi, când suntem complet automatizaţi, suntem pe pilot automat.”

    Petromidia este în prezent cea mai mare rafinărie din România, precum şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre. Rafinăria este operată de Rompetrol Rafinare, care mai are în portofoliu Vega Ploieşti, cea mai longevivă unitate de prelucrare – funcţionează de aproape 120 de ani – dar şi divizia de petrochimie, unicul producător de polimeri din ţară.

    Compania este deţinută de KMG International (54,63%; direct şi indirect) şi de statul român prin Ministerul Energiei (44,69%). Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. Cu 6.000 de angajaţi, KMG International Group activează în zona Mării Negre şi Marea Mediterană, fiind prezentă în 11 pieţe principale. Rompetrol are peste 1.100 de staţii de distribuţie a carburanţilor în patru ţări.

    Istoria Petromidia începe însă în 1975, odată cu semnarea decretului de înfiinţare a Întreprinderii Socialiste de Stat Combinatul Petrochimic Năvodari. Un nume lung pentru ambiţii mari.

    La mijlocul anilor 1970, zona din jurul oraşului Năvodari era practic o mlaştină. La acel moment 6.000 de oameni trăiau în Năvodari; spre finalul anilor ’80 numărul ajunsese la 26.000, iar astăzi populaţia se apropie de 40.000.

    Combinatul petrochimic urma să aibă o capacitate anuală de prelucrare de 3,5 milioane tone de ţiţei, la standarde ridicate pentru acea perioadă. Pentru construcţia rafinăriei a fost nevoie să se recupereze din mare 37 de hectare de teren. Timp de patru ani, între 1975 şi 1979, lucrările s-au derulat în ritm alert, pentru dezvoltarea unei rafinării care să se integreze în planul general de la acea vreme. Lucrările la combinat au durat 13 ani şi la ridicarea rafinăriei au pus umărul 5.000-6.000 de oameni.

    Prima instalaţie a fost pornită în 1979 – cea de distilare atmosferică; cu timpul, rafinăria a început să introducă în fluxul tehnologic tot mai multe instalaţii, inclusiv pe cele din Divizia de Petrochimie. De altfel, astăzi, Petromidia este unicul producător naţional de polietilene şi polipropilene.
    În anul 1989, Petromidia reuşea pentru a doua oară să depăşească pragul de 3,6 milioane de tone de materii prime procesate – era capacitatea proiectată cu aproape 15 ani înainte şi care integra Petromidia într-o reţea de rafinării menită să proceseze, cumulat, peste 30 de milioane de tone în fiecare an. A venit apoi anul 1990, iar transformările prin care trecea România au generat efecte serioase asupra sectorului industrial. Combinatul Petrochimic Midia a devenit Societatea Comercială Petromidia, 70% dintre acţiuni fiind deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat, iar 30% de Fondul Proprietăţii Private. Rafinăria a trecut prin momente grele, salvarea venind în anul 1992.

    Atunci, Petromidia a avut posibilitatea să acceseze un credit de 50 de milioane de dolari garantat de către guvernul României şi de către Banca Naţională. Aceşti bani au ajutat la modernizarea unei părţi din rafinărie şi la retehnologizare, transformând rafinăria într-un obiectiv de mare importanţă.

    A urmat un moment de cotitură pentru Petromidia: după ce e trecută de guvern pe o listă a societăţilor ce trebuie lichidate, în 1998 Fondul Proprietăţii de Stat decide să scoată la vânzare pachetul de 65,3% deţinut la rafinărie. În ianuarie 1999, semnează un contract cu o societate din Turcia, prin care turcii acceptau să plătească peste 470 de milioane de dolari pentru acţiuni şi investiţii; compania rezistă însă doar câteva luni la Petromidia. În cele din urmă, Petromidia s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat în anul 2000 de Grupul Rompetrol.

    În 2008, în urma unor investiţii de peste 40 milioane dolari, Rompetrol Rafinare începe producţia de benzină Euro 5; pentru prima dată în istorie, Petromidia depăşeşte pragul de 4 milioane de tone de ţiţei procesat.

    Trecerea la carburanţi de calitate superioară a fost realizată în mai multe etape: după modernizările făcute la începutul anilor 1990, rafinăria a început să producă din 1996 carburant Euro 2. La patru ani distanţă, din Petromidia au plecat carburanţi Euro 3, iar în 2005 a fost atins standardul de calitate Euro 4. În 2007, anul preluării de către KMG International, Petromidia a început să livreze intern carburanţi Euro 5, cu doi ani înainte de impunerile Comisiei Europene. Pasul a fost realizat ca urmare a măririi volumelor reactoarelor de peste trei ori. Carburantul Euro 5 (sub 10 părţi de sulf per milion) este îmbunătăţit şi optimizat constant, ca urmare a modernizării instalaţiilor din rafinărie.

    De la preluarea Rompetrol de către KazMunayGas, au fost realizate investiţii totale de peste 1,6 miliarde de dolari. Din această sumă, aproximativ un miliard de dolari a fost direcţionat către Petromidia, iar cel mai amplu proiect, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari, a vizat modernizarea şi creşterea capacităţii procesate anual.

    Acest moment definitoriu pentru Petromidia s-a consemnat în 2012, odată cu finalizarea programului de creştere a capacităţii de la 3,5 milioane de tone la 5 milioane de tone pe an. Valoarea totală a investiţiilor a fost de 380 de milioane de dolari, iar numărul companiilor implicate în proiect a fost de 280.

    Patruzeci de ani mai târziu

    „Rafinăria Petromidia este, practic, inima activităţii noastre la nivel de grup. Se bazează pe stâlpi extrem de importanţi, care îi dau practic eficienţa pe care o vedem cu toţii astăzi: un acţionar extrem de puternic, care a fost alături de grup de la bun început în momentele grele şi care este alături de rafinărie şi astăzi; o echipă de specialişti unde se îmbină tinereţea cu maturitatea, unde se îmbină elanul cu entuziasmul; gradul de modernizare a rafinăriei, modul în care s-a investit – logic şi anticipând mişcările de piaţă; nu în ultimul rând, extrem de important, poziţionarea geografică a Petromidia”, subliniază Cătălin Dumitru, director de trading al grupului KMG International. „Este elementul cheie pentru grupul nostru şi aş îndrăzni să spun chiar pentru economia naţională, pentru că Petromidia reprezintă una dintre porţile de intrare a materiilor prime din industria energetică românească şi este de asemenea o rampă extrem de importantă pentru activitatea de export.”

    El spune că „această organizaţie complexă” funcţionează de câţiva ani la un ritm extrem de înalt. „În ultimii ani, peste 51 de milioane de tone de ţiţei – pentru că rafinăriile acestea trebuie hrănite, dacă îmi permiteţi metafora – au fost aprovizionate prin propriile facilităţi de descărcare. După cum ştiţi, rafinăria beneficiază de un port mobil în largul mării, ţiţeiul vine descărcat de pe vapoare pe o conductă submarină de aproape 10 kilometri şi care alimentează neîntrerupt, de peste 10 ani de zile, activitatea rafinăriei noastre într-un mod eficient.”

    Cătălin Dumitru explică faptul că portul poate primi vapoare cu până la 160.000 de tone, iar ritmul de descărcare – zi şi noapte, atunci când este cazul – ajunge până la 7.000 de metri cubi pe oră. „Toate aceste investiţii au fost făcute în mod judicios, au costat peste 120-130 de milioane de dolari la vremea respectivă, împreună cu facilităţile de descărcare. Rafinăria produce şi produce bine; prin capacitatea pe care o avem astăzi, putem teoretic să acoperim pste 60-70% din nivelul pieţei româneşti, din punctul de vedere al cererii de combustibil, întrucât este o piaţă liberă, este un joc al importului şi al exportului.”

    În afară de distribuţia realizată în România, prin intermediul propriei reţele de distribuţie a Rompetrol, compania comercializează importante cantităţi de produse albe pentru diverşi beneficiari şi exportă masiv în ţările în care există prezenţă Rompetrol – Bulgaria, Moldova, Georgia. „Exportăm în ţările din jurul bazinului Mării Negre – Ucraina, Turcia – sunt produse de calitate europeană şi care fac cinste activităţii din rafinărie”, spune Cătălin Dumitru. „Mai mult, prin rafinăria Vega suntem singurii producători de bitum, suntem producători de solvenţi, produse cu o căutare importantă pe piaţă şi care sunt comercializate pe teritoriul ţării şi în export. Toate aceste activităţi contribuie din plin la o angajare judicioasă a forţei de muncă, contribuie din plin la degajarea unor impozite şi taxe extrem de importante pentru funcţionarea corectă a economiei româneşti. Planurile pe care grupul nostru le are stabilite în continuare şi care vor duce la o mărire a producţiei, la o susţinere a calităţii vor contribui din plin la dezvoltarea economică a regiunii şi a grupului nostru.”

    Evoluţia rafinăriei devine evidentă când privim asupra modului în care a evoluat producţia: aproximativ 26 milioane de tone între 1979 şi 1989, ca parte a unui sistem centralizat de aprovizionare cu materii prime şi de comercializare a produselor finite; 23,2 milioane de tone între 1990 şi 2000, pe fondul tranziţiei la economia de piaţă; 22,6 milioane de tone între 2001 şi 2007, odată cu alinierea la standardele obligatorii şi crearea propriei reţele de distribuţie de carburanţi în România şi în regiune; 51 milioane de tone între 2008 şi 2018 după investiţii importante pentru modernizarea şi creşterea capacităţii de rafinare.

    KMG International este deţinută de Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas. În România, pe lângă Petromidia şi Vega Ploieşti, KMG International operează şi o vastă reţea de distribuţie a carburanţilor. Anul trecut, rafinăria din Năvodari a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care producţia de benzine (1,36 milioane de tone) şi producţia de motorine (2,75 milioane de tone). „Petromidia este un pilon de dezvoltare a României, este un pilon de dezvoltare a sistemului de prelucrare din Kazahstan, pentru că atât rafinăria noastră cât şi cele trei din Kazahstan sunt practic integrate, colaborăm în ceea ce priveşte schimbul de experienţă”, adaugă Alexandru Nicolcioiu. „Nu sunt mulţi petrolişti în lume, dar petroliştii sunt oameni puternici, sunt oameni devotaţi.”

    Viitorul Petromidiei: Investiţii de miliarde de dolari

    Petromidia este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante active ale grupului Rompetrol şi chiar ale KazMunayGas. Kazahii au investit sume semnificative atât în rafinăria de la Năvodari, cât şi în celelalte unităţi operate, iar planurile de viitor includ investiţii de ordinul miliardelor de dolari.

    Aniversarea a patru decenii de existenţă a fost aşadar marcată atât de amintirea momentelor prin care a trecut rafinăria, cât şi de prezentarea intenţiilor pentru următoarea perioadă – în acest caz ani, nu decenii.

    Industria energetică este un sector în care investiţiile sunt mari, de milioane sau sute de milioane de euro, iar interesul tuturor părţilor implicate este ca acestea să genereze ulterior profit într-un mod sustenabil.

    Pentru a facilita aceste investiţii, KazMunayGas şi statul român au înfiinţat Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român în cea de-a doua parte a anului trecut. Mai exact, asocierea s-a realizat între KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de Ministerul Energiei. Fondul a fost înfiinţat conform prevederilor memorandumului de înţelegere dintre statul român şi KMG International. Fondul kazah – român preconizează un nivel investiţional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani.

    Contribuţia KMG International la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMG International. KMG International deţine 80% din acţiunile fondului, iar statul român 20%. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.

    Unul dintre proiectele vizate de fondul mixt de investiţii se referă la construcţia unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia. Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât oraşul Năvodari, cât şi rafinăria Petromidia. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari şi se estimează că proiectul va fi finalizat în patru ani din momentul demarării. Centrala termică în cogenerare ar urma să aducă o scădere a costului energiei electrice atât pentru rafinăria Petromidia, cât şi pentru oraşul Năvodari, potrivit reprezentanţilor KMG International.

    Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de staţii a reţelei de benzinării pe piaţa locală. Noile staţii vor fi dezvoltate prin investiţii de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.

    În ceea ce priveşte extinderea pe alte pieţe, Alexei Golovin, chief legal and corporate affairs la KMG International, a declarat recent că „există o strategie pas cu pas. Cu alte cuvinte, nu se intenţionează achiziţionarea unei reţele în altă ţară, pentru că asta ar îngreuna atingerea potenţialului maxim în statele în care Rompetrol activează deja. „În România încă trebuie să atingem o cotă de piaţă de 20%, a adăugat Golovin. El s-a referit la planurile companiei pentru următorii 3-5 ani. În 2020, Rompetrol intenţionează deschiderea a 20 de noi staţii de alimentare, fiecare dintre acestea având un cost de 1-1,2 milioane dolari.

    Tot în cadrul unei conferinţe de presă ţinute cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Petromidia, Alexei Golovin a declarat că s-a analizat posibilitatea de a creşte capacitatea de procesare până la aproximativ 10 milioane de tone pe an, iar costurile s-ar ridica la aproximativ 2 miliarde de dolari. Golovin nu a oferit un termen exact legat de începerea efectivă a lucrărilor sau de durata lor.

    Iniţial, pentru 2019, la nivelul Rompetrol Rafinare fusese aprobat un buget de investiţii de 63 de milioane dolari, din care peste 50 de milioane dolari urma să fie folosiţi pentru lucrări de imbunătăţire, mentenanţă şi conformare la principalele instalaţii din Petromidia.

    2018, anul recordurilor

    Petromidia a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care niveluri istorice la materiile prime procesate, produse petroliere obţinute, randamentele produselor albe, producţia de benzine şi motorine, combustibilul pentru avioane şi gradul de utilizare a capacităţii de rafinare.
    Entitatea care operează rafinăria, Rompetrol Rafinare, a continuat şi în prima jumătate a acestui an să îşi majoreze rezultatele operaţionale; astfel, volumul total de materii prime procesate la nivelul rafinăriei Petromidia a depăşit în perioada ianuarie – iunie pragul de 3,1 milioane de tone. Estimările reprezentanţilor KMG International arată un volum total procesat, la finalul anului, de peste 6 milioane de tone, ceea ce ar reprezenta un nou record.

    Indepedent de activitatea operaţională, rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare au fost influenţate semnificativ de evoluţia factorilor externi. Volatilitatea contextului global, fluctuaţiile ridicate ale cotaţiilor de piaţă la materiile prime şi produsele finite, presiunea semnificativă asupra marjelor de rafinare şi deprecierea monedelor locale în raport cu dolarul (moneda de referinţă pentru ţiţei şi produsele petroliere) au condus la rezultatele în scădere. În acord cu evoluţia cotaţiilor la tiţei şi produse petroliere, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare a înregistrat o reducere de circa 4%, până la un nivel total de peste 2,5 miliarde dolari în primele şase luni ale anului, faţă de 2,6 miliarde dolari în perioada similară din 2018.

    Pe fondul extinderii segmentului de distribuţie a carburanţilor pe plan intern, dar şi al cererii de produse petroliere, compania şi-a majorat în prima jumătate a anului cu 10% livrările în România, aceasta fiind şi principala sa piaţă de desfacere. În acelaşi timp, diviziile de rafinare şi petrochimie au reuşit să exporte aproape 1,4 milioane de tone de produse petroliere, în uşoară scădere faţă de volumul exportat în perioada similară a anului trecut. În primul semestru al anului, Rompetrol Rafinare a virat peste 728 milioane dolari către bugetul de stat. În 2018, aportul companiei la buget s-a ridicat la 1,5 miliarde dolari.

    În ceea ce priveşte zona de rafinare, compania a realizat o cifră de afaceri brută de 2,15 miliarde dolari în primul semestru al anului, în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu semestrul I din 2018. Pe de altă parte, profitul operaţional a fost înjumătăţit în prima jumătate a acestui an la aproape 38 de milioane de dolari, ca urmare a marjei brute de rafinare în scădere cu peste 38%. În perioada ianuarie – iunie, rafinăria Petromidia şi-a îmbunătăţit rezultatele operaţionale, ajungând la 3,1 milioane de tone materii prime procesate şi un randament al produselor albe obţinute de 86,2%. De asemenea, a fost atins un record istoric în ceea ce priveşte producţia de carburant pentru aviaţie (Jet A1), ca rezultat al optimizărilor, reţetei îmbunătăţite şi minimizării nivelulul de jet în amestecurile de motorină.

    În prima jumătate a acestui an, vânzările de carburanţi au înregistrat creşteri semnificative pe plan intern, de la 1,08 milioane de tone în primul semestru din 2019, la 1,19 milioane de tone în aceeaşi perioadă a acestui an. În acceaşi perioadă, rafinăria Petromidia a obţinut circa 2,43 milioane tone carburanţi, din care peste 67% au fost carburanţi diesel şi cel special pentru aviaţie – jet A1.

    Unul dintre motivele cărora li se datorează evoluţia pozitivă a Rompetrol Rafinare este procesul de implementare a primei etape a Advanced Process Control (APC), o soluţie digitală care va permite îmbunătăţirea activităţilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari. Cu un cost estimat de circa 4 milioane dolari, APC este un soft complex de control predictiv al instalaţiilor şi al fluxurilor operaţionale şi urmăreşte identificarea punctelor optime pentru creşterea capacităţilor, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea consumului de energie şi un control mai strict al parametrilor-cheie. Programul de implementare a APC la nivelul întregii rafinării a fost împărţit în patru etape importante în funcţie de complexitatea fluxurilor tehnologice, termenul de finalizare a acestuia fiind finele lui 2020.

  • Povestea uneia dintre puţinele afaceri începute în perioada lui Ceauşescu şi care face profit şi în zilele noastre

    Povestea Petromidiei a început în perioada socialistă şi a continuat cu drumul către capitalism. Rafinăria A trecut prin crize financiare sau crize politice, dar a reuşit de fiecare dată să rămână în picioare. Petromidia a supravieţuit.

    Intrând pe platforma Petromidia, puţine sunt lucrurile care să-ţi sugereze că te afli în mijlocul unui proiect cu o vechime de doar patru decenii. Milioanele de tone de oţel care formează labirintul de ţevi şi instalaţii par să existe acolo dintotdeauna. Pe alocuri, clădiri noi din sticlă punctează faptul că Petromidia a trecut prin multe transformări, ajungând azi să fie privită ca una dintre cele mai performante rafinării din Europa.

    „Eu lucrez de 41 de ani şi sunt martorul ocular al evoluţiilor pozitive din 1979 şi până astăzi”, povesteşte Alexandru Nicolcioiu, unul dintre cei care au ajutat la ridicarea rafinăriei. El a fost director al rafinăriei din 1979 până în 2007 şi ocupă, în prezent, funcţia de adviser al CEO-ului KMG International, Zhanat Tussupbekov. „Dacă ar fi să facem o comparaţie între 1979 şi 2019, sunt practic două lumi paralele. Nimeni nu îşi poate închipui cum era atunci, când erau atât de multe probleme şi era atât de greu doar să menţii funcţionarea, faţă de cum este astăzi, când suntem complet automatizaţi, suntem pe pilot automat.”

    Petromidia este în prezent cea mai mare rafinărie din România, precum şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre. Rafinăria este operată de Rompetrol Rafinare, care mai are în portofoliu Vega Ploieşti, cea mai longevivă unitate de prelucrare – funcţionează de aproape 120 de ani – dar şi divizia de petrochimie, unicul producător de polimeri din ţară.

    Compania este deţinută de KMG International (54,63%; direct şi indirect) şi de statul român prin Ministerul Energiei (44,69%). Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. Cu 6.000 de angajaţi, KMG International Group activează în zona Mării Negre şi Marea Mediterană, fiind prezentă în 11 pieţe principale. Rompetrol are peste 1.100 de staţii de distribuţie a carburanţilor în patru ţări.

    Istoria Petromidia începe însă în 1975, odată cu semnarea decretului de înfiinţare a Întreprinderii Socialiste de Stat Combinatul Petrochimic Năvodari. Un nume lung pentru ambiţii mari.

    La mijlocul anilor 1970, zona din jurul oraşului Năvodari era practic o mlaştină. La acel moment 6.000 de oameni trăiau în Năvodari; spre finalul anilor ’80 numărul ajunsese la 26.000, iar astăzi populaţia se apropie de 40.000.

    Combinatul petrochimic urma să aibă o capacitate anuală de prelucrare de 3,5 milioane tone de ţiţei, la standarde ridicate pentru acea perioadă. Pentru construcţia rafinăriei a fost nevoie să se recupereze din mare 37 de hectare de teren. Timp de patru ani, între 1975 şi 1979, lucrările s-au derulat în ritm alert, pentru dezvoltarea unei rafinării care să se integreze în planul general de la acea vreme. Lucrările la combinat au durat 13 ani şi la ridicarea rafinăriei au pus umărul 5.000-6.000 de oameni.

    Prima instalaţie a fost pornită în 1979 – cea de distilare atmosferică; cu timpul, rafinăria a început să introducă în fluxul tehnologic tot mai multe instalaţii, inclusiv pe cele din Divizia de Petrochimie. De altfel, astăzi, Petromidia este unicul producător naţional de polietilene şi polipropilene.
    În anul 1989, Petromidia reuşea pentru a doua oară să depăşească pragul de 3,6 milioane de tone de materii prime procesate – era capacitatea proiectată cu aproape 15 ani înainte şi care integra Petromidia într-o reţea de rafinării menită să proceseze, cumulat, peste 30 de milioane de tone în fiecare an. A venit apoi anul 1990, iar transformările prin care trecea România au generat efecte serioase asupra sectorului industrial. Combinatul Petrochimic Midia a devenit Societatea Comercială Petromidia, 70% dintre acţiuni fiind deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat, iar 30% de Fondul Proprietăţii Private. Rafinăria a trecut prin momente grele, salvarea venind în anul 1992.

    Atunci, Petromidia a avut posibilitatea să acceseze un credit de 50 de milioane de dolari garantat de către guvernul României şi de către Banca Naţională. Aceşti bani au ajutat la modernizarea unei părţi din rafinărie şi la retehnologizare, transformând rafinăria într-un obiectiv de mare importanţă.

    A urmat un moment de cotitură pentru Petromidia: după ce e trecută de guvern pe o listă a societăţilor ce trebuie lichidate, în 1998 Fondul Proprietăţii de Stat decide să scoată la vânzare pachetul de 65,3% deţinut la rafinărie. În ianuarie 1999, semnează un contract cu o societate din Turcia, prin care turcii acceptau să plătească peste 470 de milioane de dolari pentru acţiuni şi investiţii; compania rezistă însă doar câteva luni la Petromidia. În cele din urmă, Petromidia s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat în anul 2000 de Grupul Rompetrol.

    În 2008, în urma unor investiţii de peste 40 milioane dolari, Rompetrol Rafinare începe producţia de benzină Euro 5; pentru prima dată în istorie, Petromidia depăşeşte pragul de 4 milioane de tone de ţiţei procesat.

    Trecerea la carburanţi de calitate superioară a fost realizată în mai multe etape: după modernizările făcute la începutul anilor 1990, rafinăria a început să producă din 1996 carburant Euro 2. La patru ani distanţă, din Petromidia au plecat carburanţi Euro 3, iar în 2005 a fost atins standardul de calitate Euro 4. În 2007, anul preluării de către KMG International, Petromidia a început să livreze intern carburanţi Euro 5, cu doi ani înainte de impunerile Comisiei Europene. Pasul a fost realizat ca urmare a măririi volumelor reactoarelor de peste trei ori. Carburantul Euro 5 (sub 10 părţi de sulf per milion) este îmbunătăţit şi optimizat constant, ca urmare a modernizării instalaţiilor din rafinărie.

    De la preluarea Rompetrol de către KazMunayGas, au fost realizate investiţii totale de peste 1,6 miliarde de dolari. Din această sumă, aproximativ un miliard de dolari a fost direcţionat către Petromidia, iar cel mai amplu proiect, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari, a vizat modernizarea şi creşterea capacităţii procesate anual.

    Acest moment definitoriu pentru Petromidia s-a consemnat în 2012, odată cu finalizarea programului de creştere a capacităţii de la 3,5 milioane de tone la 5 milioane de tone pe an. Valoarea totală a investiţiilor a fost de 380 de milioane de dolari, iar numărul companiilor implicate în proiect a fost de 280.

    Patruzeci de ani mai târziu

    „Rafinăria Petromidia este, practic, inima activităţii noastre la nivel de grup. Se bazează pe stâlpi extrem de importanţi, care îi dau practic eficienţa pe care o vedem cu toţii astăzi: un acţionar extrem de puternic, care a fost alături de grup de la bun început în momentele grele şi care este alături de rafinărie şi astăzi; o echipă de specialişti unde se îmbină tinereţea cu maturitatea, unde se îmbină elanul cu entuziasmul; gradul de modernizare a rafinăriei, modul în care s-a investit – logic şi anticipând mişcările de piaţă; nu în ultimul rând, extrem de important, poziţionarea geografică a Petromidia”, subliniază Cătălin Dumitru, director de trading al grupului KMG International. „Este elementul cheie pentru grupul nostru şi aş îndrăzni să spun chiar pentru economia naţională, pentru că Petromidia reprezintă una dintre porţile de intrare a materiilor prime din industria energetică românească şi este de asemenea o rampă extrem de importantă pentru activitatea de export.”

    El spune că „această organizaţie complexă” funcţionează de câţiva ani la un ritm extrem de înalt. „În ultimii ani, peste 51 de milioane de tone de ţiţei – pentru că rafinăriile acestea trebuie hrănite, dacă îmi permiteţi metafora – au fost aprovizionate prin propriile facilităţi de descărcare. După cum ştiţi, rafinăria beneficiază de un port mobil în largul mării, ţiţeiul vine descărcat de pe vapoare pe o conductă submarină de aproape 10 kilometri şi care alimentează neîntrerupt, de peste 10 ani de zile, activitatea rafinăriei noastre într-un mod eficient.”

    Cătălin Dumitru explică faptul că portul poate primi vapoare cu până la 160.000 de tone, iar ritmul de descărcare – zi şi noapte, atunci când este cazul – ajunge până la 7.000 de metri cubi pe oră. „Toate aceste investiţii au fost făcute în mod judicios, au costat peste 120-130 de milioane de dolari la vremea respectivă, împreună cu facilităţile de descărcare. Rafinăria produce şi produce bine; prin capacitatea pe care o avem astăzi, putem teoretic să acoperim pste 60-70% din nivelul pieţei româneşti, din punctul de vedere al cererii de combustibil, întrucât este o piaţă liberă, este un joc al importului şi al exportului.”

    În afară de distribuţia realizată în România, prin intermediul propriei reţele de distribuţie a Rompetrol, compania comercializează importante cantităţi de produse albe pentru diverşi beneficiari şi exportă masiv în ţările în care există prezenţă Rompetrol – Bulgaria, Moldova, Georgia. „Exportăm în ţările din jurul bazinului Mării Negre – Ucraina, Turcia – sunt produse de calitate europeană şi care fac cinste activităţii din rafinărie”, spune Cătălin Dumitru. „Mai mult, prin rafinăria Vega suntem singurii producători de bitum, suntem producători de solvenţi, produse cu o căutare importantă pe piaţă şi care sunt comercializate pe teritoriul ţării şi în export. Toate aceste activităţi contribuie din plin la o angajare judicioasă a forţei de muncă, contribuie din plin la degajarea unor impozite şi taxe extrem de importante pentru funcţionarea corectă a economiei româneşti. Planurile pe care grupul nostru le are stabilite în continuare şi care vor duce la o mărire a producţiei, la o susţinere a calităţii vor contribui din plin la dezvoltarea economică a regiunii şi a grupului nostru.”

    Evoluţia rafinăriei devine evidentă când privim asupra modului în care a evoluat producţia: aproximativ 26 milioane de tone între 1979 şi 1989, ca parte a unui sistem centralizat de aprovizionare cu materii prime şi de comercializare a produselor finite; 23,2 milioane de tone între 1990 şi 2000, pe fondul tranziţiei la economia de piaţă; 22,6 milioane de tone între 2001 şi 2007, odată cu alinierea la standardele obligatorii şi crearea propriei reţele de distribuţie de carburanţi în România şi în regiune; 51 milioane de tone între 2008 şi 2018 după investiţii importante pentru modernizarea şi creşterea capacităţii de rafinare.

    KMG International este deţinută de Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas. În România, pe lângă Petromidia şi Vega Ploieşti, KMG International operează şi o vastă reţea de distribuţie a carburanţilor. Anul trecut, rafinăria din Năvodari a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care producţia de benzine (1,36 milioane de tone) şi producţia de motorine (2,75 milioane de tone). „Petromidia este un pilon de dezvoltare a României, este un pilon de dezvoltare a sistemului de prelucrare din Kazahstan, pentru că atât rafinăria noastră cât şi cele trei din Kazahstan sunt practic integrate, colaborăm în ceea ce priveşte schimbul de experienţă”, adaugă Alexandru Nicolcioiu. „Nu sunt mulţi petrolişti în lume, dar petroliştii sunt oameni puternici, sunt oameni devotaţi.”

    Viitorul Petromidiei: Investiţii de miliarde de dolari

    Petromidia este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante active ale grupului Rompetrol şi chiar ale KazMunayGas. Kazahii au investit sume semnificative atât în rafinăria de la Năvodari, cât şi în celelalte unităţi operate, iar planurile de viitor includ investiţii de ordinul miliardelor de dolari.

    Aniversarea a patru decenii de existenţă a fost aşadar marcată atât de amintirea momentelor prin care a trecut rafinăria, cât şi de prezentarea intenţiilor pentru următoarea perioadă – în acest caz ani, nu decenii.

    Industria energetică este un sector în care investiţiile sunt mari, de milioane sau sute de milioane de euro, iar interesul tuturor părţilor implicate este ca acestea să genereze ulterior profit într-un mod sustenabil.

    Pentru a facilita aceste investiţii, KazMunayGas şi statul român au înfiinţat Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român în cea de-a doua parte a anului trecut. Mai exact, asocierea s-a realizat între KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de Ministerul Energiei. Fondul a fost înfiinţat conform prevederilor memorandumului de înţelegere dintre statul român şi KMG International. Fondul kazah – român preconizează un nivel investiţional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani.

    Contribuţia KMG International la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMG International. KMG International deţine 80% din acţiunile fondului, iar statul român 20%. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.

    Unul dintre proiectele vizate de fondul mixt de investiţii se referă la construcţia unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia. Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât oraşul Năvodari, cât şi rafinăria Petromidia. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari şi se estimează că proiectul va fi finalizat în patru ani din momentul demarării. Centrala termică în cogenerare ar urma să aducă o scădere a costului energiei electrice atât pentru rafinăria Petromidia, cât şi pentru oraşul Năvodari, potrivit reprezentanţilor KMG International.

    Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de staţii a reţelei de benzinării pe piaţa locală. Noile staţii vor fi dezvoltate prin investiţii de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.

    În ceea ce priveşte extinderea pe alte pieţe, Alexei Golovin, chief legal and corporate affairs la KMG International, a declarat recent că „există o strategie pas cu pas. Cu alte cuvinte, nu se intenţionează achiziţionarea unei reţele în altă ţară, pentru că asta ar îngreuna atingerea potenţialului maxim în statele în care Rompetrol activează deja. „În România încă trebuie să atingem o cotă de piaţă de 20%, a adăugat Golovin. El s-a referit la planurile companiei pentru următorii 3-5 ani. În 2020, Rompetrol intenţionează deschiderea a 20 de noi staţii de alimentare, fiecare dintre acestea având un cost de 1-1,2 milioane dolari.

    Tot în cadrul unei conferinţe de presă ţinute cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Petromidia, Alexei Golovin a declarat că s-a analizat posibilitatea de a creşte capacitatea de procesare până la aproximativ 10 milioane de tone pe an, iar costurile s-ar ridica la aproximativ 2 miliarde de dolari. Golovin nu a oferit un termen exact legat de începerea efectivă a lucrărilor sau de durata lor.

    Iniţial, pentru 2019, la nivelul Rompetrol Rafinare fusese aprobat un buget de investiţii de 63 de milioane dolari, din care peste 50 de milioane dolari urma să fie folosiţi pentru lucrări de imbunătăţire, mentenanţă şi conformare la principalele instalaţii din Petromidia.

    2018, anul recordurilor

    Petromidia a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care niveluri istorice la materiile prime procesate, produse petroliere obţinute, randamentele produselor albe, producţia de benzine şi motorine, combustibilul pentru avioane şi gradul de utilizare a capacităţii de rafinare.
    Entitatea care operează rafinăria, Rompetrol Rafinare, a continuat şi în prima jumătate a acestui an să îşi majoreze rezultatele operaţionale; astfel, volumul total de materii prime procesate la nivelul rafinăriei Petromidia a depăşit în perioada ianuarie – iunie pragul de 3,1 milioane de tone. Estimările reprezentanţilor KMG International arată un volum total procesat, la finalul anului, de peste 6 milioane de tone, ceea ce ar reprezenta un nou record.

    Indepedent de activitatea operaţională, rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare au fost influenţate semnificativ de evoluţia factorilor externi. Volatilitatea contextului global, fluctuaţiile ridicate ale cotaţiilor de piaţă la materiile prime şi produsele finite, presiunea semnificativă asupra marjelor de rafinare şi deprecierea monedelor locale în raport cu dolarul (moneda de referinţă pentru ţiţei şi produsele petroliere) au condus la rezultatele în scădere. În acord cu evoluţia cotaţiilor la tiţei şi produse petroliere, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare a înregistrat o reducere de circa 4%, până la un nivel total de peste 2,5 miliarde dolari în primele şase luni ale anului, faţă de 2,6 miliarde dolari în perioada similară din 2018.

    Pe fondul extinderii segmentului de distribuţie a carburanţilor pe plan intern, dar şi al cererii de produse petroliere, compania şi-a majorat în prima jumătate a anului cu 10% livrările în România, aceasta fiind şi principala sa piaţă de desfacere. În acelaşi timp, diviziile de rafinare şi petrochimie au reuşit să exporte aproape 1,4 milioane de tone de produse petroliere, în uşoară scădere faţă de volumul exportat în perioada similară a anului trecut. În primul semestru al anului, Rompetrol Rafinare a virat peste 728 milioane dolari către bugetul de stat. În 2018, aportul companiei la buget s-a ridicat la 1,5 miliarde dolari.

    În ceea ce priveşte zona de rafinare, compania a realizat o cifră de afaceri brută de 2,15 miliarde dolari în primul semestru al anului, în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu semestrul I din 2018. Pe de altă parte, profitul operaţional a fost înjumătăţit în prima jumătate a acestui an la aproape 38 de milioane de dolari, ca urmare a marjei brute de rafinare în scădere cu peste 38%. În perioada ianuarie – iunie, rafinăria Petromidia şi-a îmbunătăţit rezultatele operaţionale, ajungând la 3,1 milioane de tone materii prime procesate şi un randament al produselor albe obţinute de 86,2%. De asemenea, a fost atins un record istoric în ceea ce priveşte producţia de carburant pentru aviaţie (Jet A1), ca rezultat al optimizărilor, reţetei îmbunătăţite şi minimizării nivelulul de jet în amestecurile de motorină.

    În prima jumătate a acestui an, vânzările de carburanţi au înregistrat creşteri semnificative pe plan intern, de la 1,08 milioane de tone în primul semestru din 2019, la 1,19 milioane de tone în aceeaşi perioadă a acestui an. În acceaşi perioadă, rafinăria Petromidia a obţinut circa 2,43 milioane tone carburanţi, din care peste 67% au fost carburanţi diesel şi cel special pentru aviaţie – jet A1.

    Unul dintre motivele cărora li se datorează evoluţia pozitivă a Rompetrol Rafinare este procesul de implementare a primei etape a Advanced Process Control (APC), o soluţie digitală care va permite îmbunătăţirea activităţilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari. Cu un cost estimat de circa 4 milioane dolari, APC este un soft complex de control predictiv al instalaţiilor şi al fluxurilor operaţionale şi urmăreşte identificarea punctelor optime pentru creşterea capacităţilor, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea consumului de energie şi un control mai strict al parametrilor-cheie. Programul de implementare a APC la nivelul întregii rafinării a fost împărţit în patru etape importante în funcţie de complexitatea fluxurilor tehnologice, termenul de finalizare a acestuia fiind finele lui 2020.

  • De ce capitalismul în forma lui actuală nu mai poate exista

    Aceste vorbe nu sunt ale vreunui filosof, influencer sau socialist. îi aparţin lui Ray Dalio, fondatorul Bridgewater, cel mai mare fond de hedging din lume, un investitor în angajatori notorii pentru faptul că oferă salarii mici, ca Walmart şi KFC. Dalio, un om cu o avere de apromativ 18 miliarde de dolari, potrivit Forbes, este un produs model al capitalismului. Totuşi, el şi alţi miliardari de succes au început să se teamă pentru sistemul care le-a adus o prosperitate pe care n-o au nici regii.

    Capitalismul creează prosperitate, după cum scrie Bloomberg. Prin canalizarea energiilor în producţie şi inovaţie, a permis la miliarde de oameni să trăiască mai bine decât împăraţii de demult. Însă capitalismul concentrează puterea în mâinile celor care deţin proprietatea, inclusiv ale miliardarilor greu de iubit şi ale corporaţiilor multinaţionale. Este învinovăţit pentru lărgirea decalajului dintre bogaţi şi săraci. Mulţi oameni îl echivalează cu cronismul şi cu guvernele captive unor interese speciale.

    În umbra capitalismului cronic s-au dezvoltat guverne care acum pun în pericol ordinea şi valorile liberale şi au crescut companii cu puteri mai mari decât cele ale guvernelor.

    Există o tabără care spune că soluţia pentru aceste dezechilibre este curăţarea capitalismului: stoparea subvenţiilor şi protecţiilor pentru întreprinderi, distrugerea monopolurilor şi reducerea birocraţiei. O altă tabără spune că guvernul trebuie să joace un rol mai mare, deoarece pe motivaţia capitaliştilor – profitul – nu se poate pune baza pentru îndeplinirea nevoilor societăţii.

    Inegalitatea a devenit atât mai benefică, cât şi mai rea. Inegalitatea dintre naţiuni s-a diminuat odată cu ascensiunea Chinei, Indiei şi a altor naţiuni care au adoptat capitalismul şi pieţele libere. În acelaşi timp, inegalitatea dintre bogaţii şi săracii unei ţări s-a agravat. În general, jumătatea de jos a lumii, pe scara averii, deţine mai puţin de 1% din averea la nivel mondial, în timp ce primii 1% dintre adulţi deţin 47%. Capitalismul şi pieţele libere sunt contestate atât de stânga politică, cât şi de dreapta. Doi senatori americani care fac campanie pentru a deveni candidaţi la preşedinţie ai Partidului Democrat, Bernie Sanders şi Elizabeth Warren, susţin că sistemul economic este „manipulat” pentru a aduce beneficii bogaţilor.

    În spectrul politic de dreapta, preşedintele Donald Trump s-a etichetat drept „omul tarifelor” şi spune că vrea să restricţioneze imigraţia, chiar dacă fluxul liber de bunuri şi oameni este combustibil pentru creşterea economiilor capitaliste. Ray Dalio, miliardarul fondator al Bridgewater Associates, avertizează că nemulţumirea faţă de distribuirea inegală a avuţiei ar putea duce la revoluţie.

    Capitalismul este construit pe principiul căutării de profit de către proprietari privaţi. Persoanele fizice şi companiile deţin terenuri, maşini şi alte active şi angajează muncitori pentru a utiliza acest „capital” cu scopul de a crea produse şi servicii destinate vânzării. În teorie – şi, de obicei, în practică – concurenţa pentru clienţi îi forţează pe capitalişti să progreseze, să aducă îmbunătăţiri ofertei lor. Mai degrabă „mâna invizibilă” a pieţei libere decât guvernul ghidează cine ce face, spune teoria.

    Economistul scoţian Adam Smith scria în 1776: „Nu de la bunăvoinţa măcelarului, a producătorului de bere sau a brutarului ne aşteptăm să ne vină cina, ci de la nevoia lor de a-şi urma interesul”. Economistul american Milton Friedman argumenta în anii ’70 că maximizarea profiturilor pentru acţionari, sub rezerva respectării legii, ar trebui să fie singurul obiectiv al corporaţiilor. Boardurile companiilor au îmbrăţişat în mare parte până acum acest mesaj. Însă acum este în plină ascensiune un curent care promovează aşa-numitul capitalism pentru stakeholderi, care cere corporaţiilor să echilibreze interesele acţionarilor cu cele ale angajaţilor, clienţilor şi societăţii.

    În august 2019, Business Roundtable, o asociaţie a executivilor unora dintre cele mai puternice companii din SUA, a susţinut această idee, abandonând sprijinul pentru principiile lui Friedman. Noile principii ale Business Roundtable spun că deciziile nu ar mai trebui să ia în considerare doar cum să fie realizat şi maximizat profitul pentru acţionari, ci să-i ia în calcul pe toţi cei care au interese la companie, adică pe angajaţi, clienţi şi societatea în general – stakeholderii.

    Este o schimbare de filosofie majoră pentru asociaţie, în care sunt membri directori executivi ai zeci de companii mari precum Amazon, Apple, Bank of America, BlackRock, BP, IBM, Chevron, Citigroup, Exxon, Morgan Stanley, Coca-Cola, Pepsi, Procter & Gamble, Walmart, Whirpool, S&P, Pfizer, Motorola, Mastercard şi KPMG. Grupul, condus de James Dimon, CEO-ul JPMorgan, este o voce puternică la Washington pentru interesele businessului american.

    Germania cere deja o reprezentare de 50% a angajaţilor în consiliile de supraveghere ale marilor corporaţii, care iau decizii strategice. Remediul pieţei libere pentru capitalism este şi mai mult capitalism: spargerea giganţilor din tehnologie ar echilibra condiţiile de joc pentru concurenţi. Renunţarea la tarife ar aduce beneficii celor fără avere, care cheltuiesc o parte mai mare din veniturile lor pe produsele importate. Relaxarea limitelor privind tipurile de case care pot fi construite ar face ca locuinţele să fie mai abundente şi mai accesibile.

    Restricţiile privind activităţile de lobby ar oferi companiilor neconectate din punct de vedere politic şanse mai mari de succes. Multe dintre aceste corecţii sunt susţinute de politicieni de centru-stânga, cum ar fi Elizabeth Warren, care se descrie ca fiind „capitalistă până în măduva oaselor”. În ceea ce priveşte impozitele, capitaliştii sunt împărţiţi. Unii spun că impozitele mai mici vor stimula creşterea şi prosperitatea. Alţii menţionează ca model Scandinavia, cu impozite ridicate: dezlănţuiţi antreprenoriatul privat pentru a crea prosperitate, apoi folosiţi impozitele şi transferurile pentru a compensa distribuirea inegală a veniturilor – un rezultat inevitabil.

    O altă abordare – fie în loc de, fie, mai des, în plus faţă de îmbunătăţirea capitalismului – este ca guvernul să preia anumite părţi ale economiei în care sistemul capitalist nu a reuşit să acopere nevoile de bază. În această viziune, guvernul ar construi mai multe locuinţe în loc să ofere pur şi simplu stimulente pentru construcţii private. Aceasta ar garanta locuri de muncă la stat pentru persoanele care au fost concediate în sectorul privat, evitându-se reducerea ocupării forţei de muncă de fiecare dată când economia încetineşte. Aceste idei vin din stânga spectrului politic.
    În dreapta, mişcarea „conservatorismului naţional” ar ţine în frâu pieţele libere prin implicarea în planificarea industrială şi protejarea industriilor cheie împotriva concurenţei externe. Rezultatul: unii din stânga îmbrăţişează capitalismul, iar alţii din dreapta nu au încredere în el.

    O reformă a capitalismului cere Thomas Piketty, un tânăr economist francez în vogă, cu orientări socialiste, cu conexiuni politice şi specializat pe inegalitate şi avuţie. Ultimul său blockbuster a adus inegalitatea în centrul dezbaterilor economice şi politice. În cea mai recentă analiză, francezul propune soluţii radicale, îndreptate contra miliardarilor, în care cuvântul de ordine este exproprierea.

    „A venit vremea să ieşim din această fază unde proprietatea este sacră şi să trecem dincolo de capitalism”, a spus economistul într-un interviu pentru revista franceză L’Obs. Piketty spune că este o greşeală să consideri inegalitatea ca fiind înrădăcinată în natură sau determinată de schimbările tehnologiei. Cauzele sale reale se regăsesc în politică şi ideologie – iar acest lucru o face mai uşor de abordat.

    Corecţiile propuse de Piketty sub stindardul „socialismului participativ” presupun schimbări dramatice în economiile dezvoltate ale lumii – iar până acum succesul ideilor sale la urnele de vot a fost limitat.

    Candidatul socialist pe care economistul l-a susţinut în alegerile din Franţa din 2017 s-a prăbuşit chiar în primul tur, deşi guvernul preşedintelui Emmanuel Macron cel puţin a imitat îndemnul lui Piketty de a regândi capitalismul, aminteşte Bloomberg.
    În noua sa lucrare, potrivit L’Obs, Piketty scrie că niciun acţionar nu ar trebui să controleze mai mult de 10% din drepturile de vot la o companie – chiar dacă deţine o participaţie mult mai mare.

    El sprijină un fel de predare a capitalului în mâinile publicului – o variantă a banilor aruncaţi din elicopter. Ideea lui Piketty de „moştenire pentru toată lumea” presupune a acorda tuturor cetăţenilor o sumă forfetară, de 120.000 de euro în cazul Franţei, la împlinirea vârstei de 25 de ani.
    Apoi, economistul susţine aplicarea un impozit pe avere pentru a consacra ideea că dreptul de proprietate peste o anumită valoare nu poate fi decât „temporar”. În Franţa, de exemplu, scara ar varia de la o taxă de 0,1% pentru o avere sub media naţională de 200.000 de euro până la 90%.

    „Sistemul pe care îl propun face posibilă deţinerea câtorva milioane de euro, sau chiar zeci de milioane, cel puţin pentru un timp“, a explicat Piketty pentru L’Obs. „Dar cei cu câteva sute de milioane de euro, sau câteva miliarde, va trebui să împartă puterea.”

  • “România fără clanuri”: Cumpănaşu vrea să revoluţioneze politica locală, dar primeşte bani lunar de la mai multe instituţii. Venitul mediu lunar ajunge la 19.000 de euro

    Alexandru Cumpănaşu, care îşi propune să candideze la alegerile prezidenţiale de anul acesta, are o avere impresionantă.
     
    Potrivit declaraţiei de avere depusă la Biroul Electoral Central pe 22 septembrie, Cumpănaşu deţine două terenuri (ambele intravilane, cu o suprafaţă de 250 de metri fiecare), patru apartamente (78,92 mp, 164,39 mp, 153,70 mp respeciv 228,05 mp) şi două case de locuit (171,96 mp şi 78,42 mp). 
     
    Alexandru Cumpănaşu deţine două autoturisme – un Subaru achiziţionat în 2008 şi un Mercedes cumpărat în 2018.
     
    În ceea ce priveşte activele financiare, candidatul la alegerile prezidenţiale are un cont curent deschis la BCR (în valoare de 200.862 lei la data depunerii declaraţiei de avere) şi două depozite bancare la Credit Europe Bank (17.000 euro, respectiv 60.000 lei la data depunerii declaraţiei).
     
    La capitolul datorii, Cumpănaşu a notat suma de 300.000 de euro (creditor o persoană fizică) şi cea de 171.000 de lei, credit contractat de la ING cu scadenţa în 2023. Cumpănaşu a acordat un împrumut de 152.972 de lei Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei.
     
    La capitolul venituri realizate, Cumpănaşu a încasat în 2018 următoarele sume: 66.762 lei de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), 78.983 lei de la Romaqua Group SA, 8.000 lei de la Asociaţia de Acreditare din România şi 58.800 lei de la UEFISCDI. La secţiunea venituri din activităţi independente, Cumpănaşu a declarat următoarele: 580.262 lei încasaţi pe drepturi de autor de la Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei; 47.000 de lei pe drepturi de autor de la Asociaţia Centrul pentru Integritate; 120.000 lei pentru prestări servicii de la CNCIR SA; şi 66.878 lei, tot pentru prestări servicii, de la Asociaţia de Acreditare din România. Cumpănaşu a mai încasat, anul trecut, peste 106.000 lei din două contracte de închiriere a unor bunuri.
     
    Toate informaţiile provin din declaraţia de avere depusă de Alexandru Cumpănaşu la Biroul Electoral Central, care poate fi consultată aici: http://prezidentiale2019.bec.ro/wp-content/uploads/2019/09/da_cumpanasu.pdf

  • Băncile centrale se împiedică de tensiunile politice, iar economia globală stă pe marginea prăpastiei

    „Ne confruntăm cu o serie de şocuri politice majore. Cel mai recent exemplu este cel de ieri”, a declarat guvernatorul Băncii din Australia, Philip Lowe, în cadrul conferinţei.

    Lowe face referire la evenimentul de duminică, atunci când atât SUA cât şi China au eliminat reciproc o parte din tarifele puse pe bunurile chineze şi americane. După această reducere a tarifelor, preşedintele SUA, Donald Trump a cerut companiilor americane să îşi încheie operaţiunile desfăşurate în naţiunea asiatică.

    „Din cauza acestor şocuri politice toată lumea crede că banca centrală ar trebui să rezolve pur şi simplu această problemă. Realitatea este mai mult mai complicată decât atât”, iar efectele tensiunilor politice nu vor putea fi remediate doar prin intermediul politicii monetare pe care plănuiesc să o lanseze cele mai importante bănci centrale, mai scrie Reuters.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a ajuns una dintre cele mai mici ţări din Europa cel mai bun loc în care să trăieşti şi să munceşti. De anul trecut au primit şi românii drept de muncă în această ţară

    Elveţia a devenit anul trecut cel mai bun loc în care să trăieşti şi să munceşti, detronând astfel Singapore, care a condus acest clasament timp de cinci ani consecutiv.

    Standardele înalte de viaţă şi salariile competitive au poziţionat de mult timp Elveţia  printre locurile cele mai bune de trai din lume. Dar stabilitatea politică şi economică de aici au urcat Elveţia anul acesta pentru prima dată pe primul loc în clasamentul „HSBC Expat’s annual survey”.

    În 2018, Elveţia se afla pe locul opt în acest clasament. Aproximativ 82% dintre oamenii care s-au mutat în Elveţia pentru a munci au declarat că s-au bucurat de îmbunătăţirea standardelor de viaţă prin comparaţie cu ţara lor de origine.

    Şapte din 10 dintre cei care s-au mutat în Elveţia se bucură acum de niveluri mai mari ale unor venituri disponibile. 70% dintre ei au declarat că împrejurimile sunt mai curate, iar 42% au spus că se simt mai sănătoşi. Raportul de anul acesta se bazează pe răspunsuri primite de la mai mult de 18.000 de expaţi de pe 163 de pieţe.

    Oraşul-stat Singapore  s-a aflat pe locul doi.

     

  • Iohannis, despre postul nepermanent la ONU: România a fost boicotată de declaraţiile politice

    “Din păcate nu putem marca faptul că România a fost aleasă pe o poziţie de membru nepermanent în Consiliul ONU, chiar dacă aţi făcut eforturi susţinute. România a fost boicotată de declaraţiile politice ale unor înalţi demnitari români, formulate fără mandat şi contrare unor poziţii tradiţionale alle României. Aceste grave derapaje au dus la eliminarea sprijinului fiind creionată o percepţie, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate”, a declarat Klaus Iohannis.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AEP: Partidele politice au primit subvenţii de 20 de milioane de lei în luna august

    Conform datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă într-un comunicat de presă, mai bine de 11 milioane de lei din cele 20 de milioane de lei acordate în luna august sub formă de subvenţie către PSD, PNL, USR, ALDE, PMP şi UNPR au fost acordate social-democraţilor.

    Partidul Naţional Liberal a primit subvenţii în valoare de 5,1 milioane de lei, urmat la diferenţă mare de Uniunea Salvaţi România cu 1,5 milioane de lei. ALDE a primit subvenţii de 1,1 milioane de lei de la buget, iar Partidului Mişcarea Populară i-au revenit 726.973 lei, de 15 ori mai puţin decât a primit PSD.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jean-Claude Juncker se retrage din viaţa politică după mandatul de preşedinte al CE

    „Mulţi ani, am lucrat 12, 14 sau 16 ore pe zi”. După încheierea mandatului, “nu voi mai fi activ din punct de vedere politic. Voi scrie, voi face plimbări lungi. Nu mă voi mai implica activ în actualele politici, cu excepţia cazului în care observ ceva care să mă preocupe foarte mult”, a declarat Jean-Claude Juncker.

    Referindu-se la principalele crize din timpul mandatului de preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a enumerat situaţia financiară a Greciei, Brexit şi lipsa de solidaritate a ţărilor europene în problema imigraţiei.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • FT: “Ce se întâmplă când lumea nu se poate baza pe SUA?”/ Crizele din lume, efectul politicilor imprevizibile ale Administraţiei Trump

    “După Războiul Rece, cuvântul-cheie în sistemul de securitate american a fost «credibilitate». Ideea este că, dacă America vrea să îşi menţină statutul de superputere şi jandarm mondial, atunci angajamentele internaţionale trebuie să fie clare şi credibile. Se argumentează că orice altceva mai puţin ar genera confuzie în rândul prietenilor şi adversarilor. Iar confuzia poate conduce la interpretarea greşită a unor situaţii, amplificând riscurile de conflict. Această predicţie s-ar putea să se adeverească acum, în contextul izbucnirii unei serii de conflicte în lume – pe fondul politicii externe incoerente şi imprevizibile a SUA sub conducerea lui Donald Trump, preşedintele care transmite în mod compulsiv mesaje prin Twitter, insultă aliaţii, laudă dictatorii şi destituie rapid principalii consilieri”, explică editorialistul Gideon Rachman, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul “Ce se întâmplă când lumea nu se poate baza pe SUA? / Din Kashmir în Ucraina, numeroase zone de criză evidenţiază instabilitatea generată de politicile externe imprevizibile”.

    “Să luăm, spre exemplu, cazul Iranului: o anumită perioadă, Administraţia Trump părea să aplice o politică riscantă, dar clară. S-a retras din Acordul nuclear şi părea dispusă la acceptarea riscului unei confruntări militare. Dar, în iunie, preşedintele Trump a anulat brusc un raid aerian asupra Iranului care ar fi fost menit să pedepsească Teheranul pentru doborârea unei drone americane. Efectul a fost o situaţie de instabilitate, care probabil i-a încurajat pe iranieni să asume riscuri suplimentare, capturând trei petroliere în Strâmtoarea Hormuz în ultimele săptămâni”, notează editorialistul FT.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro