Tag: pensii

  • Găurile negre din bugetul de pensii. Asigurările de stat la şase luni au o gaură de 3,2 miliarde de lei: Deficitul bugetului de pensii a ajuns la 1,4 mld. lei, cel al Casei de Asigurări de Sănătate, la 1,8 miliarde de lei

    Deficitul bugetului de pensii a ajuns, la şase luni, la 1,4 mld. lei. Bugetul de stat şi nu bugetul de asi­gurări plăteşte şi pensiile speciale (militari, poliţişti, judecători etc) – în total 9 mld. lei, sume care, la rându-le, pot fi socotite drept deficit al sis­te­­mului public de pensii. Şi acesta este doar înce­pu­tul: de la 1 septembrie curent pensiile au fost ma­jorate, iar efortul, doar pentru această creş­te­re, în ultimele patru luni din an este socotit la 8 mld. lei.

    Ministerul de Finanţe nu a acordat bugetului asigurărilor sociale de stat (pensiile) niciun leu în primele şase luni din an, un lucru care nu s-a mai întâmplat din vremea în care bugetul de pensii era pe excedent. Ultimul an în care pensiile nu au solicitat sprijinul bugetului de stat este 2009. Acest lucru nu înseamnă că bugetul de pensii este din nou echilibrat sau pe excedent.

    Deficitul bugetului de pensii a ajuns, la şase luni, la 1,4 miliarde de lei (8,5% din veniturile bugetului de pensii), bani pe care, până la final, Ministerul Finanţelor trebuie să-i acopere din fondurile bugetului de stat. Bugetul de stat plăteşte, prin intermediul ministerelor de resort şi pensiile speciale (militari, poliţişti, judecători etc.) – în total 9 mld. lei.

    Aşadar, bugetul de stat nu a subvenţionat bugetul asigurărilor de pensii publice în primele şase luni, faţă de o subvenţie de 2,3 mld. lei acordată în primele şase luni din 2018. Veniturile pensiilor au fost la şase luni de 33,1 mld. lei, în creştere cu 17,4% faţă de primele şase luni din an din 2018. În aceeaşi vreme, cheltuielile au crescut de la 31,5 mld. lei în primele şase luni din 2018 la 34,7 mld. lei, un plus de 10,5%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ministrul Muncii face anunţul: S-a finalizat recalcularea pensiilor persoanelor care au lucrat în grupa I-a de muncă

    „S-a finalizat recalcularea pensiilor persoanelor care au lucrat în grupa I-a de muncă, dar care nu au beneficiat de punctajul aferent, atunci când s-au pensionat. Este vorba despre 81.000 de persoane, dintre care 76.000 au primit, deja, banii din urmă, diferenţele pentru perioada scursă de la 1 octombrie 2018, aşa cum prevede Legea 221. Restul vor primi banii luna aceasta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Muncii.

    Marius Budăi a precizat că în paralel, ministerul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care să le fie recunoscute aceste drepturi şi persoanelor care au lucrat în subteran, la întreprinderile de prospecţiuni geologice. „Este vorba de 2.000-3.000 de persoane în toată ţara”, a mai precizat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Teodorovici, despre legea prin care vrea taxarea pensiile mai mari de 7.000 de lei cu până la 50%: Nu putea face obiectul unei OUG/ Cred că este o măsură de urgenţă

    Eugen Teodorovici a depus la Senat, în caliate de senator PSD, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede şi taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte iniţial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.

    „Dacă nu mă înşel nici nu a fost pe legea de abilitare şi nu putea să fie aprobat de Guvern ca ordonanţă simplă, iar ca ordonanţă de urgenţă este încă destul de complicat să convingi ministerele avizatoare sau ministerul principal avizator că este o urgenţă, asta trebuie să o stabilească nu juridic cineva ci ca şi oportunitate din punct de vedere economic, că dacă e o măsură care aduce un beneficiu bugetului de stat per total, sau bugetul consolidat dacă doriţi.

    Eu cred că este o măsură de urgenţă, mai ales că este banii sunt necesari la nivel de buget pentru diferite alte măsuri, acesta e un aspect. Al doilea aspect este un mecanism, spunem noi foarte în regulă şi în limita legii, adică nu cred că vor fi acţiuni de contestare acestei propuneri sau dacă vor fi, ele vor fi sortite eşecului.

    Sunt în Parlament dacă ştiţi foarte bine alte două iniţiative, dacă nu mă înşel din partea colegului senator Pop şi din partea colegilor de la USR, atunci cred că este foarte bună situaţia în momentul în care în luna septembrie să se discute în Parlament această propunere făcută din partea noastră ca şi Guvern să spunem cu un mecanism foarte corect şi foarte flexibil, să se conexeze eventual cele trei variante şi atunci parlamentarii sau oamenii politici care tot timpul au spus că este o măsură care trebuie să fie urgent aplicată să îşi arate dorinţa şi putinţa în Parlament şi să dea un vot”, a spus ministrul la ieşirea de la Forumul Românilor de Pretutindeni. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lumea pensiilor resimte din plin „vandalismul financiar“ al dobânzilor negative şi al prăbuşirii randamentelor

    Instituţii americane care administrează economii pentru pensii de ordinul miilor de miliarde de dolari îşi reduc pu­ter­nic aşteptările privind randamentele. Fondul guverna­men­tal de investiţii în pensii din Japonia, cel mai mare din lume, aver­tizează că administratorii de active riscă pierderi la nive­lul tuturor categoriilor de active. În Europa, fondurile de pen­sii ar putea fi obligate să reducă beneficiile în parte din cauza dobânzilor în declin.
     
    Investitorii îşi asumau deja mai mult risc de credit pentru a compensa veniturile în scădere de pe alte segmente. Acum, în condiţiile în care peste un sfert din obligaţiunile investment grade au randamente negative, managerii de portofolii văd o urgenţă şi mai mare în a găsi noi surse de câştiguri.
     
    „Adevărata nebunie este că fondurile de pensii sunt obli­ga­te să investească în active care vor înregistra garantat pier­deri“, arată Mark Dowding, de la BlueBay Asset Manage­ment. „Este vandalism financiar, iar guvernul şi băncile cen­tra­le trebuie să devină conştiente de acest lucru“.
     
  • Pensiile cresc cu 15% de la 1 septembrie. Anunţul făcut de ministrul Muncii

    „Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcţie de valoarea punctului de pensie, şi anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu uităm de cei mai sărmani dintre pensionari, adică cei care încasează indemnizaţia socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei.

    Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poşta Română şi primele sume au fost achitate către Poşta Română, şi începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face şi primele plăţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Budăi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale.

    Potrivit lui Budăi, procentual, majorarea va fi de 15% „în mână”. „Dacă ne referim la procente, este vorba de aproximativ 15% pentru toţi pensionarii. Această majorare este stabilită prin Ordonanţa 114 şi Noua Lege a Pensiilor”, spune Budăi.

    Ministrul dă asigurări că există bani la buget pentru acerastă creştere.

    „În momentul în care noi aprobam şi elaboram în Parlament Legea Pensiilor, ştiţi că se discuta de acele atacuri sucesive la Curtea Constituţională, iar noi am estimat bine atunci, astfel încât la construcţia bugetului pe anul 2019 am avut baza legală, încât să bugetăm aceste sume. Plăţile se vor face şi nu vom avea sincope până la sfârşitul anului”, precizează Budăi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 18.300 lei – pensia medie pentru magistraţi. Câte pensii de serviciu se plătesc în România

    În total, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii, la sârşitul lunii iulie 2019 exista un număr total de 9.326 de beneficiari de pensii de serviciu.

    Dintre aceştia, cei mai mulţi, cu un număr de 3.814, sunt beneficiari ai statulului procurorilor şi judecătorilor.

    Pensia medie în cazul acesteor categorii a fost, la sfârşitul lunii iulie 2019, de 18.315 lei, din care 17.143 de lei cotă suportată din bugetul de stat, iar 3.273 cotă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

    Pensia medie în cazul membrilor corpului diplomatic şi consular era de 5.537 lei, din care 3.373 lei suportaţi de la bugetul de stat. De această pensie, beneficiau la sfârşitul lui iulie 850 de persoane.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Topul pensiilor medii, pe judeţe. Pensia medie din Bucureşti este de 1.500 de lei pe lună, cu 37% mai mare decât pensia medie din Botoşani

    Cele mai mari venituri din pensii se înregistrează în Bucureşti, unde un pensionar are un venit lunar mediu de 1.504 lei, cu 21% mai mult decât media naţională a valorii pensiilor la sfârşitul primului trimestru al acestui an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) şi ale Ministerului Muncii.

    Hunedoara se află pe locul secund în clasamenul naţional al veniturilor din pensii, cu o medie de 1.499 de lei în primul trimestru al acestui an. Veniturile mari din pensii în acest judeţ se explică prin pensionarea minerilor din Valea Jiului..

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • CSM, avertisment clar faţă de introducerea “taxei de solidaritate” pentru pensiile mai mari de 10.000 de lei: Un conflict juridic de natură constituţională

    “În majoritatea statelor este instituită obligaţia constituţională de a garanta judecătorilor şi procurorilor, la încetarea funcţiei, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimei remuneraţii, în acord cu jurisprudenţa europeană în materie. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cu referire şi la decizii ale instanţelor similare din alte state ale Uniunii Europene, s-a statuat constant şi fără echivoc că eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor contravine principiului independenţei justiţiei, fiind o măsură neconstituţională, dat fiind statutul special al acestei categorii profesionale. În acelaşi sens, contravin principiului independenţei justiţiei şi măsurile echivalente, precum cele preconizate, care în fapt ar diminua beneficiul şi cuantumul pensiilor magistraţilor, reprezentând o eliminare mascată a acestora”, arată Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), referitor la declaraţiile ministrului Finanţelor, care a propus plafonarea pensiilor speciale mai mari de 10.000 de lei, inclusiv cele ale magistraţilor, şi instituirea unei taxe de solidaritate pentru ceea ce depăşeşte acest plafon.

    CSM transmite că garantarea existenţei, stabilităţii şi cuantumului pensiei magistraţilor este un corolar al dispoziţiilor legislative speciale privind statutul magistraţilor, inclusiv al celor care instituie incompatibilităţi şi interdicţii pe care legea le stabileşte în sarcina acestei categorii profesionale pe tot parcursul carierei.

    “Subliniem că potrivit art. 125 şi art. 132 din Constituţia României, funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Totodată, nu poate fi ignorat faptul că la nivel infraconstituţional, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stabileşte o serie de incompatibilităţi şi interdicţii pentru judecători şi procurori, cum ar fi cele de a desfăşura activităţi comerciale, de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, de a avea calitatea de asociat sau membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome ori de a avea calitatea de membru al unui grup de interes economic”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Răspunsul lui Marius Budăi, ministrul Muncii, întrebat dacă sunt bani pentru pensii

    Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la Târgu-Jiu, că în trimestrul doi al anului excedentul la fondul de pensii este de 218 milioane de lei. Întrebat dacă sunt bani pentru plata pensiilor, ministrul a spus că acest subiect merită o discuţie serioasă, astfel încât nu poate răspunde cu da sau nu.

    „Nu răspund cu da au nu. Pot spune da simplu, dar eu zic că merită o discuţie foarte serioasă acest subiect. Am explicat şi nu o să obosesc să explic foarte clar, din respect pentru părinţii şi bunicii noştri, cum le spun eu, pentru că au nevoie, din partea autorităţilor să aibă această siguranţă a zilei de mâine, aşa cu pensiile încă mici pe care le avem în România. Suntem în situaţia în care, în 2017, am avut un deficit la fondul de pensii de aproximativ 18 miliarde de lei. Suntem în situaţia în care în 2018, deficitul a scăzut extrem de mult, spre 4,2 miliarde lei. Am spus eu la un moment dat, spre zero.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Olguţa Vasilescu: Recalcularea a peste cinci milioane pensii, o muncă titanică. Au blocat-o şase luni

    “Au blocat această lege a pensiilor mai bine de şase luni de zile. (…) S-a întârziat şase luni de zile, timp foarte important pentru specialiştii noştri de la Casa Naţională de Pensii, care trebuie să înceapă deja recalcularea a peste 5 milioane de pensii. Vă daţi seama ce muncă titanică. Timp în care se putea organiza licitaţia pentru soft, pentru că, conform legislaţiei din România, nu poţi să faci o achiziţie până când legea nu apare în Monitorul Oficial. Au pierdut şase luni de zile pe care nu ştiu cât de repede le vor recupera cei de la Casa de Pensii. Este o presiune uriaşă pe cei de la Casa Naţională de Pensii. Vor trebui probabil să se reorganizeze, pentru că nu este foarte uşor ca într-un termen de un an şi jumătate în loc de doi ani să te organizezi şi cu o licitaţie pentru soft să faci o recalculare pentru peste 5 milioane de pensii”, a declarat, luni, fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

    În ceea ce priveşte o eventuală lege de impozitare a pensiilor speciale, Lia Olguţa Vasilescu a spus că nu este normal să existe pensii de peste 10.000 lei fără contributivitate, iar, în cazul în care va exista un proiect de lege pe această temă, ea va vota pentru.

    “Nu este normal să existe pensie de peste 10.000 lei, în condiţiile în care nu vorbim despre contributivitate. Sunt şi pensii de peste 10.000 de lei, plătite de Casa Naţională de Pensii, dar care sunt pe contributivitate, şi atunci acolo este clar că nu poţi să faci alt tip de impozitare. (Impozitarea progresivă a pensiilor speciale -n.red.) chiar este o soluţie bună. Este o chestiune pe care o vom clarifica în momentul în care va veni la vot. Din punct de vedere personal, pentru că nu ştiu să fie luată o decizie în partid pe tema aceasta, eu aş vota o asemenea lege”, a afirmat social-democratul.

    Vasilescu susţine că toate legile privind pensiile speciale care au trecut prin Parlament nu au vizat eliminarea acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro