„Traiectoria anticipată a ratei anuale a inflaţiei se menţine pe coordonate cvasi-similare celor din prognoza precedentă pe termen scurt, dar uşor revizuită în sens descendent pe orizontul mai îndepărtat de timp”, a precizat Mugur Isărescu, la un briefing de presă care a urmat şedinţei de politică monetară a băncii centrale.
Potrivit BNR, incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei au ca principale surse „evoluţia preţurilor administrate (gaze şi energie electrică), a preţurilor volatile ale produselor alimentare şi ale unor produse alimentare procesate, precum şi condiţiile de pe piaţa muncii şi conduita politicii fiscale”. Relevante sunt, de asemenea, „evoluţiile viitoare ale preţului internaţional al petrolului, ritmul creşterii economice şi dinamica inflaţiei în zona euro şi în UE şi, implicit, conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply