Tag: scenariu

  • ONU avertizează: „Riscăm un scenariu unde bogaţii plătesc pentru a scăpa de supraîncălzire, foamete şi conflict, în timp ce restul lumii rămâne să sufere”

    Comunităţile bogate vor avea capabilităţile de a se proteja mai bine de criza climatică prin care trece planeta, însă oamenii săraci vor avea cel mai mult de suferit, se arată într-un raport al Naţiunilor Unite, citat de The Independent.

    Chiar şi în cazul nerealist, considerat cel mai bun scenariu, în care temperatura globală va creşte în medie cu 1,5 grade Celsius până în 2100, milioane de oameni vor avea de ales între foamete sau migraţie, avertizează Philip Alston, numitul special al ONU pe sărăcie extremă şi drepturile omului.

    El prezice o ruptură între oamenii care vor putea atenua efectele încălzirii globale, şi cei care nu vor dispune de mijloacele materiale pentru asta, ceea ce va duce la un „apartheid climatic”.

    Acesta mai atrage atenţia că urmările încălzirii globale vor avea implicaţii majore pentru drepturile omului şi pentru instituţia democraţiei la nivel global.

    „Ceea ce era considerat la un moment dat catastrofic, ar putea fi acum cel mai bun scenariu. (…) În timp ce oamenii aflaţi în sărăcie extremă sunt responsabili doar pentru o mică parte din emisiile globale, ei vor resimţi cel mai puternic urmările schimbărilor climatice, cu cele mai slabe posibilităţi de a se apăra”, adaugă Alston.

    El a amintit de momentul în care o bună parte a locuitorilor oraşului New York s-au regăsit într-o situaţie relativ imposibilă în momentul în care Uraganul Sandy a lovit în 2012, în timp ce „sediul central al băncii Goldman Sachs era protejat de zeci de mii de saci de nisip şi electricitate de la propriul generator”.

    „Riscăm un scenariu de apartheid climatic unde bogaţii plătesc pentru a scăpa de supraîncălzire, foamete şi conflict, în timp ce restul lumii rămâne să sufere”, notează Alston.

    CITIT CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

  • Scene din serialul “Urzeala tronurilor”, neincluse în montajul final, ar putea explica finalul controversat

    Finalul controversat al serialului o arată pe Daenerys Targaryen, interpretată de Emilia Clarke, călcând pe urmele tatălui ei, distrugând King’s Landing şi luând vieţile locuitorilor inocenţi.

    Astfel, fanii au criticat construcţia grăbită a personajului, denunţând că nu au fost explicate suficient de bine motivele care au generat acţiunile lui Daenerys.

    Cu toate acestea, scenele ce nu au fost incluse în montajul final ar explica evoluţia personajului. O scenă scoasă la montaj din cel de-al patrulea episod al sezonului final i-ar fi arătat pe Daenerys şi pe Jon Snow discutând despre moştenitorul de drept al Tronului de Fier. În acest context, Daenerys i-ar fi reproşat lui Jon că “îl dezgustă” sentimentele pe care le are faţă de ea.

    Totodată, o altă secvenţă îi aducea în prim-plan pe Jon şi pe Varys, cel dintâi manifestându-şi teama faţă de Daenerys, mătuşa lui, cu care a avut o relaţie incestuoasă.

    “Situaţia este complicată pentru el. O iubeşte. Dezaprobă cu fermitate acţiunile ei. Tânjeşte după ea. Îi este teamă de ea. Ea îi simte confuzia. Daenerys simte nevoia disperată de a avea o legătură; nu-şi poate aminti când s-a mai simţit atât de singură”, a fost scris în scenariul aflat la biblioteca Writers Guild Foundation.

    Cel de-al optulea sezon al seriei “Game of Thrones” s-a încheiat în luna mai, mulţi fani fiind nemulţumiţi de finalul poveştii. Aproape două milioane de persoane au semnat o petiţie care solicita refacerea ultimului sezon. Totuşi, ultimul sezon a stabilit un record al nominalizărilor la premiile Emmy, adunând nu mai puţin de 32 de selecţii pentru reputatele trofee dedicate televiziunii în 2019.

    Încă de la lansare, în 2011, “Urzeala Tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. “Game of Thrones” a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award. Inspirat din seria de romane “A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc”, de George R.R. Martin, serialul “Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din “Urzeala tronurilor”.

  • Strategia energetică ce ar putea genera o creştere a producţiei industriale de 1 – 3 mld. euro în România, contribuind la crearea unui număr de 30.000 până la 52.000 de noi locuri de muncă

    Tranziţia energetică ar putea genera în România o valoare suplimentară de 1-3 miliarde de euro a producţiei industriale, contribuind la crearea unui număr de 30.000 până la 52.000 de noi locuri de muncă în perioada 2017-2030, arată studiul “Just E-Volution 2030.v

    Studiul a fost elaborat de think-tank-ul The European House – Ambrosetti împreună cu Fundaţia Enel şi include contribuţii şi sugestii din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), a mediului de afaceri internaţional şi românesc (Alcoa, Dacia, UNTRR, AFEER), a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), BNEF şi alţii.

    Rezultatele modelului au evidenţiat faptul că tranziţia energetică, posibilă în urma procesului de electrificare generată prin intermediul surselor de energie regenerabilă (RES) şi al digitalizării, reprezintă o oportunitate, iar rezultatele sale sunt deosebit de pozitive pentru stimularea producţiei industriale şi a ocupării forţei de muncă în ţările UE-28, precum şi în Italia, Spania şi România.

    Studiul ia în calcul estimările rezultate în urma aplicării a trei scenarii diferite (Scenariul de Referinţă al UE, Scenariul EUCO3232.5 şi Scenariul Eurelectric), bazate pe evoluţia cererii finale de energie, care ia în calcul metode alternative de trecere la noi surse de producere a energiei electrice.

    România are o cotă de energie din surse regenerabile peste nivelul Uniunii Europene, dar cu un PIB pe cap de locuitor de 9.600 de euro, care se situează sub media Uniunii Europene.

    În 2030, se preconizează că România va înregistra o reducere cu 43,9% a producţiei de energie generată de sectoarele incluse în schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) şi de 2% a energiei provenită din sursele care nu sunt incluse în schema ETS, care raportează emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) faţă de nivelurile din 2005. În aceste condiţii, România va reuşi să atingă o pondere de 27,9% a energiei regenerabile din consumul final şi sa îşi îmbunătăţească eficienţa energetică cu 37,5% (Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice).

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Sfârşitul civilizaţiei aşa cum o ştim este tot mai apoape. Specialiştii avertizează că mai avem foarte putini ani până la distrugerea planetei dacă nu facem schimbări cât mai repede

    Un raport australian relevă un scenariu apocaltic pentru populaţie, în cazul în care oamenii nu vor începe cât mai curând să ia măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice, şi sugerează că degradarea survenită până în 2050 ar putea fi ireversibilă – iar distrugerea ecosistemului global ar putea avea ca rezultat o lume a haosului, unde instabilitatea politică va conduce la sfârşitul civilizaţiei. 
     
    Cel mai rău lucru însă, spun experţii, este că oamenii au o atitudine foarte calmă faţă de gravitatea situaţiei şi faţă de cât de repede se înrăutăţesc lucrurile. Ian Dunlop şi David Spratt, specialişti în schimbări climatice, susţin că o creştere cu 3 grade Celsius a temperaturilor globale până în 2050 ar determina apariţia anuală a unor valuri de căldură letale, care vor persista 20 de zile şi vor afecta 55% din populaţia lumii, de pe 35% din suprafaţa planetei.

    Printre cele mai afectate ecostisteme vor fi cele din pădurile amazoniene, recifurile de corali sau zonele arctice, care, odată cu declanşarea unui astfel de scenariu, vor dispărea. Dispariţia mai multor specii de insecte va avea la rândul său efecte catastrofale, ducând la scăderea producţiei de alimente, ducând la creşteri masive ale costurilor, imposibil de suportat de milioane de oameni, iar lipsa apei este trecută, de asemenea, pe listă.

    Peste 141 de milioane de oameni sunt expuşi în mod curent la aerul poluat, potrivit raportului „Statutul aerului 2019” al American Lung Association. Raportul indică faptul că numărul persoanelor afectate este cu peste 7 milioane mare faţă de anul precedent, potrivit USA Today. Pe măsură ce schimbările climatice continuă să provoace gaze cu efect de seră, poluarea cu ozon – unul dintre cel mai puţin controlaţi şi cei mai periculoşi poluanţi – se înrăutăţeşte. Deoarece comunităţile cu venituri mici tind să se situeze lângă districtele industriale, autostrăzi şi centrale electrice, locuitorii acestor comunităţi sunt adesea expuşi la cele mai înalte niveluri de poluare. Persoanele care inhalează particulele de gaze toxice prezintă un risc considerabil mai mare de îmbolnăvire, iar cei care suferă de astm, boli pulmonare cronice şi diabeticii, precum şi persoanele în vârstă şi cele foarte tinere sunt în pericol şi mai mare. Alte riscuri pentru sănătate includ apariţia unor dificultăţi ale căilor respiratorii şi boli cardiovasculare. 

    Anul trecut, raportul interguvernamental al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a arătat că naţiunile din întreaga lume trebuie să reducă rapid utilizarea combustibililor fosili pentru a menţine creşterea temperaturilor globale sub 1,5 grade Celsius. Acest proces ar trebui să înceapă acum şi să se desfăşoare în următorii 20 de ani, altfel efectele ignoranţei vor fi ireversibile.
     

  • RECESIUNEA globală, un scenariu INEVITABIL: Care sunt cele şase ţări care se află în pericol

    Argentina, Tunisia, Bahrain, Turcia, Iordania şi Cipru sunt cele şase state care, conform unei analize Euler Hermes, sunt în special în pericol în cazul unei recesiuni globale.
     
    Alte 12 ţări sunt “mai vulnerabile” şi ar necesita o monitorizare atentă în cazul în care încetinirea globală va fi deosebit de puternică. Această listă include, de asemenea, o economie avansată, anume Italia, arată un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Banca Naţională a României (BNR) a menţinut rata dobânzii de politică monetară la 2,5%, chiar dacă inflaţia a crescut din luna februarie de la 3,8%, la 4% în martie şi 4,1% în aprilie. Îngrijorările exprimate la nivelul unor membri ai Consiliului de Administratie ai BNR cuprind o serie de riscuri ascendente pentru inflaţia viitoare. Materializarea acestora indică o creştere substanţială a inflaţiei prognozate pentru sfârşitul anului în curs de la 3% anterior la 4.2%. Rata şomajului a rămas la un nivel istoric de doar 3,3% în luna martie, în timp ce creşterea salariilor (câştigurile salariale medii nete) s-a accelerat la + 14% anual la martie 2019, de la + 13% în al 4-lea trimestru din 2018. În plus, moneda naţională, care a fost remarcabil de stabilă în 2018, a scăzut anul acesta (-2.1% faţă de EUR YTD) pe fondul lărgirii deficitelor de cont curent, respectiv deficitului bugetar. „Ne aşteptăm ca BNR să încerce in continuare reducerea dezechilibrelor macroeconomice, menţinând un control ferm asupra lichidităţii pieţei monetare, dar acest lucru este probabil să fie însoţit chiar si de majorarea ratei dobânzii în cursul acestui an”, arată analiza.

    „Într-adevăr, la nivelul ţărilor din CEE inflaţia în creştere (mai ales în România şi Ungaria) a fost asociată şi cu o creştere economică mult peste nivelul ţărilor mai dezvoltare din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, creşterea de 5.1% a Produsului Intern Brut din România pentru primul trimestru are ataşată şi deficitele cele mai ridicate enunţate mai sus. Acestea, potenţate de anumite incertitudini la nivel politic şi în lipsa măsurilor de ajustare a dezechilibrelor care se completeze politica monetară se pot uşor materializa în presiuni asupra cursului de schimb, ca supapă de reglare pe termen scurt”, spune Mihai Chipirliu, CFA, Head of Risk Analysis Euler Hermes România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scenariu pesimist privind Brexit. Ce urmează după respingerea variantelor propuse

    Votul Camerei Comunelor are rolul de recomandare, fără a exista obligativitatea de aplicare a deciziilor de către Guvernul Marii Britanii.

    Moţiunea C care prevedea negocierea unei uniuni vamale cu Uniunea Europeană a fost respinsă cu 276 voturi la 273.
     
    Aceasta cerea guvernului să garanteze că orice acord de retragere şi orice declaraţie politică negociată cu UE include un angajament de a negocia o uniune vamală permanentă şi cuprinzătoare pentru Marea Britanie şi de a consacra acest obiectiv prin lege.
     
    Aceeaşi propunere, săptămâna trecută, a fost respinsă cu o diferenţă de doar 6 voturi, 265 parlamentari au susţinut-o şi 271 au respins-o.
     
    Moţiunea D privind “Piaţa comună 2.0” a fost respinsă cu 282 de voturi la 261. Aceasta prevedea ca guvernul să negocieze un acord consolidat în stilul Norvegiei, care să includă aderarea la piaţa unică a UE, precum şi un acord vamal cu UE.
     
    O propunere similară prezentată ​​săptămâna trecută a fost susţinută de 189 parlamentari şi respinsă de 283.
     
    Moţiunea E care se referea la convocarea unui nou referendum a fost respinsă cu 292 de voturi la 280.
     
  • UE se pregăteşte pentru ce e mai rău: Comisia Europeană şi-a încheiat pregătirile în vederea scenariului Brexit fără niciun acord

    În acelaşi timp, Comisia furnizează în continuare sprijin administraţiilor publice pentru propriile lor acţiuni de pregătire şi îndeamnă toţi cetăţenii şi toate întreprinderile din UE să se informeze în continuare cu privire la consecinţele unui posibil scenariu fără acord şi să îşi ducă la capăt activităţile de pregătire pentru această eventualitate, transmite un comunicat al instituţiei.
     
    În felul acesta, Comisia dă urmare concluziilor Consiliului European (articolul 50) de săptămâna trecută, în care se solicită continuarea eforturilor pentru asigurarea pregătirii şi a contingenţei. Scenariul fără acord nu este de dorit, dar UE este pregătită pentru această eventualitate. 
     
    Acţiunile întreprinse de UE în vederea asigurării pregătirii pentru scenariul fără niciun acord şi a contingenţei:
     
    Comisia Europeană se pregăteşte încă din decembrie 2017 pentru un scenariu fără niciun acord. Astfel, Comisia a publicat 90 de avize de pregătire şi 3 comunicări şi a prezentat 19 propuneri legislative. 
     
    De asemenea, Comisia a purtat discuţii tehnice de anvergură cu statele membre ale UE-27, atât în ceea ce priveşte chestiunile generale legate de asigurarea pregătirii şi a contingenţei, cât şi pe marginea unor aspecte specifice legate de asigurarea pregătirii sectoriale, juridice şi administrative.
     
    Comisia Europeană a efectuat un tur al capitalelor celor 27 de state membre ale UE, care tocmai a fost finalizat. Prin aceste vizite s-a urmărit să se furnizeze toate clarificările necesare privind măsurile de asigurare a pregătirii şi a contingenţei luate de Comisie şi să se discute pregătirile şi planurile de contingenţă de la nivel naţional. Vizitele au evidenţiat un nivel ridicat de pregătire a statelor membre pentru toate scenariile, mai transmit reprezentanţii CE.
  • Cumpăr sau vând? Cum va arăta piaţa imobiliară în 2022?

    ​Aproape că nu există săptămână în care un dezvoltator imobiliar să nu anunţe o nouă investiţie într-unul din oraşele mari din România. În acelaşi timp, preţurile apartamentelor cresc, majoritatea companiilor caută să-şi extindă birourile, iar centrele logistice devin un business tot mai profitabil. Sunt toate acestea caracteristicile unei creşteri sănătoase sau asistăm la primele semne ale unei recesiuni? 

    Business MAGAZIN şi-a propus să descrie principalele tendinţe care vor modela piaţa imobiliară locală într-un orizont de patru ani şi să afle care sunt deciziile potrivite pentru asigurarea unei aterizări line, în situaţia unui scenariu pesimist.

    „Estimăm că ritmul creşterii pentru următorii patru ani va fi diferit: în 2022, piaţa se va regăsi într-o fază de stagnare sau chiar scădere a anumitor segmente”, anticipează Oana Iliescu, managing director al Cushman & Wakefield Echinox, evoluţia pieţei imobiliare în următorii patru ani. Ea observă că toate segmentele acesteia au cunoscut o creştere sănătoasă în ultimii ani, proiectele finalizate fiind rezultatul unui raport corect între cerere şi ofertă, iar cele în curs de dezvoltare sunt sustenabile.

    Următorul ciclu de dezvoltare a pieţei imobiliare poate fi descris ca fiind şi unul de maturizare: „Aşa cum perioada 2009-2011 a contribuit la profesionalizarea pieţei, perioada până în 2022 ar trebui să contribuie la maturizarea pieţei imobiliare locale”, spune Silviana Petre Badea, managing director al JLL România.

    De asemenea, observă ea, în tranzacţiile instituţionale, cu proprietăţi imobiliare comerciale, asistăm deocamdată la o creştere sănătoasă. „Semnele supraîncălzirii nu se văd încă. Finanţările bancare sunt sustenabile, dezvoltatorii şi investitorii analizează mult mai atent noile proiecte înainte de a lua o decizie, atât yieldurile, cât şi chiriile sunt încă departe de nivelurile din 2008”, spune Petre Badea.

    Analiştii intervievaţi de Business MAGAZIN se aşteaptă la o creştere susţinută a pieţei în următorii ani, în linie cu creşterile înregistrate în ultima perioadă pentru toate segmentele, dar în special pentru segmentul industrial/logistic, precum şi pentru cel de birouri. „Este foarte probabil să asistăm şi la o dezvoltare mai acelerată a principalelor oraşe regionale, unde se observă deja un interes sporit din partea companiilor şi a dezvoltatorilor imobiliari”, crede Valentin Lupu, associate director capital markets al Knight Frank.

    Majoritatea proiectelor din segmentele industrial/logistic şi de birouri au fost fie preînchiriate într-o mare proporţie, fie închiriate aproape complet la scurt timp de la data livrarii. Prin urmare, cererea susţinută a fost principalul motor al dezvoltatorilor şi nu au fost multe proiecte dezvoltate speculativ, ceea ce reduce semnificativ riscul supraîncălzirii, la fel ca în anteriorul boom imobiliar, argumentează specialistul de la Knight Frank.

    În ceea ce priveşte motoarele de creştere ale pieţei, acestea vor fi în continuare birourile şi spaţiile logistice, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Dezvoltarea de retail va urma nevoia de expansiune a marilor ancore de food, iar pe lângă galeriile comerciale vor apărea şi câteva centre de mari dimensiuni – de exemplu în Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Târgovişte, anticipează Oana Iliescu.

    Analiştii sunt optimişti şi prin prisma modului în care marii investitori se raportează la piaţa locală: „România a intrat deja pe radarele marilor investitori instituţionali activi din Europa de Vest, Statele Unite şi Asia, care analizează deja intrarea pe piaţa din România şi caută produse stabile, cu venituri pe termen lung, generate de chiriaşi blue chip”, spune Iliescu.

    România se află pe harta acestor investitori, iar interesul lor pentru piaţa locală este unul crescut, absenţa lor în număr mare fiind un motiv al lipsei produselor disponibile de vânzare de pe piaţă, întrucât investitorii deja prezenţi pe piaţa locală sunt interesaţi de achiziţii şi de consolidarea portofoliilor, crede şi Valentin Lupu. „Încălzirea pieţelor din regiune (de exemplu Cehia, Polonia, Ungaria) şi randamentele în scădere de pe pieţele respective vor reprezenta un factor decisiv şi atunci vom asista la o prezenţă mult mai activă din partea unor noi jucători”, previzionează şi analistul de la Knight Frank.

    Ce este de făcut pentru evitarea efectelor unei eventuale recesiuni?

    În primul rând, dezvoltatorii trebuie să ţină cont de cererea din piaţă şi mai ales de faptul că cererea nu trebuie să se bazeze excesiv pe finanţare bancară. Din punctul de vedere al Oanei Iliescu, structura şi disponibilitatea finanţărilor de pe piaţă reprezintă deja un prim factor de triere a proiectelor imobiliare, astfel încât o nouă recesiune să fie evitată. „Pe lângă experienţă şi o contribuţie mai mare din fonduri proprii, dezvoltatorii imobiliari trebuie să demonstreze fezabilitatea proiectelor prin studii specializate şi grade de preînchiriere pentru accesarea finanţărilor”, descrie ea una dintre măsurile necesare dezvoltării sustenabile a pieţei. 

    „Ciclurile economice nu pot fi evitate, dar în ultimii ani am asistat la o «disciplinare» crescută a tuturor categoriilor de jucători de pe piaţa imobiliară (dezvoltatori, finanţatori, vânzători şi cumpărători) şi este important ca această evoluţie să continue pentru a evita o scădere aceelerată a pieţei în cazul unui viitor ciclu de contracţie a economiei”, avertizează Valentin Lupu.

    Pe de altă parte, Silviana Petre Badea este de părere că „o recesiune are rol corector şi purificator, uneori necesar în economie”. Ea identifică drept măsuri pentru a ne pune la adăpost de o următoare recesiune o politică de investiţii defensivă, în active cu venituri sustenabile pe termen lung, cu finanţare conservatoare; potrivit ei, o astfel de abordare poate să ajute la punerea la adăpost a unor anumite categorii de investitori. Împărţirea riscului pe mai multe categorii de active pentru diversificare ajută şi ea.

    „Cea mai eficientă măsură care ne poate ajuta ca naţiune să fim pregătiţi pentru o recesiune (indiferent când vine ea) este educaţia economică şi financiară a populaţiei, care să înţeleagă mecanismele economice de bază şi care să poată lua decizii personale, dar şi politice în cunoştinţe de cauză”, crede Petre Badea.

    În ceea ce priveşte intrarea pe piaţa locală a marilor investitori instituţionali activi în Europa de Vest, reprezentantul Knight Frank vorbesc de un interes crescut, problema fiind însă lipsa unui număr semnificativ de produse disponibile spre vânzare, întrucât investitorii deja prezenţi pe piaţa locală sunt interesaţi de achiziţii şi de consolidarea portofoliilor. Încălzirea pieţelor din regiune – aşa cum sunt Cehia, Polonia şi Ungaria – şi randamentele în scădere de pe pieţele respective vor reprezenta un factor decisiv şi atunci vom asista la o prezenţă mult mai activă din partea unor noi jucători, consideră Valentin Lupu.

    „Urmărirea echilibrului între cerere şi ofertă ar trebui să plaseze piaţa imobiliară din România într-o poziţie mai puţin vulnerabilă în contextul unei recesiuni globale”, concluzionează Iliescu.

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Un SCENARIU SF a devenit realitate: 20.000 de angajaţi Amazon rămân fară loc de muncă chiar in perioada sărbătorilor

    Gigantul în e-commerce Amazon a anunţat că va angaja doar 100.000 de oameni pentru perioada sărbătorilor, folosind în schimb roboţi în depozite şi pentru alte sarcini ce nu presupun precizie umană. 
      
     În anii 2016 şi 2017, Amazon angajase 120.000 de oameni pentru a satisface cererea crescută din timpul sărbătorilor de iarnă. 
      
     “Ideea că roboţii iau locurile de muncă e doar un mit”, a comentat un reprezentant Amazon. “În prezent, angajaţii noştri lucrează alături de peste 130.000 de roboţi.” El a insistat că rolul maşinilor este acela de a asista oamenii, cu precădere în ceea ce priveşte sarcinile repetitive. 
      
     Amazon a fost implicată, în ultimul an, în mai multe scandaluri referitoare la condiţiile de muncă în care lucrează angajaţii.