Ce riscuri presupune tehnologizarea educaţiei

Astăzi s-a ajuns cu strategia de digitalizare a manualelor şcolare pentru clasele V-VIII, însă nu se ştie când se vor desfăşura licitaţiile, pentru ce clase şi în ce condiţii; pe de altă parte, nu se ştie nici dacă cei de la Minister mai doresc varianta digitală, spune acesta. „Mulţi din <<elefanţii>> pieţei de carte tot <<cântă>> renunţarea la varianta digitală. Pot spune ca aceeaşi lipsă de predictibilitate caracteristică Ministerului Educaţiei îşi spune cuvântul şi în domeniul digitalizării educaţiei”, declară Cosmin Mălureanu, director general al Ascendia (ASC), compania românească specializată pe domeniul eLearning. Nu se consideră adeptul extremelor – dând exemplul Norvegiei, unde scrisul de mână a devenit materie opţională, dar suita Office se predă obligatoriu – însă „a refuza să faci paşi în această direcţie este ca şi când ai observa că există trenul, dar ai prefera să mergi folosind căruţa”. Cel mai mare avantaj al tehnologizării modului de educaţie, din punctul de vedere al Veronicăi Dogaru, rporate communication manager la Orange, este accesul rapid, facil şi variat la învăţare, la schimbul de experienţă şi noi opotunităţi de dezvoltare, pe care internetul le pune acum la dispoziţie. „E un fapt că educaţia transformă lumea. E un fapt că internetul şi conectivitatea au schimbat modul în care relaţionăm, în care facem afaceri, în care învăţăm”, spune aceasta. Referitor la riscuri, Veronica Dogaru consideră că digitalizarea făcută nedocumentat şi pe repede înainte se poate transforma într-un pericol, fiind vorba de un proces de durată şi complex. 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *