BusinessMagazin

Tag: riscuri

  • Cinci riscuri uriaşe pentru fragila economie mondială

    10 ani de la criza creidetelor ipotecare din SUA, care a declanşat o undă de şoc uriaşă în întreaga lume, economia mondială se confruntă cu o situaţie nu tocmai favorabilă, iar cinci riscuri majore enumnerate de CNBC pot accentua stresul economic şi financiar.

    Perspectiva unei alte recesiuni globale este reală, în Statele Unite şi în cele mai mari economii din Europa şi Asia.

    Primul risc este cel al unei încetiniri a economiei SUA. „Când America strănută, lumea se îmbolnăveşte de gripă”, se spune. Şi, pe măsură ce efectele relaxării impozitelor, în valoare de 1,5 trilioane de dolari, impuse de preşedintele Donald Trump încep să se reducă, economia Statelor Unite arată că este pe cale să strănute. Din aprilie până în iunie, investiţiile în afaceri au scăzut cu 1% faţă de acelaşi trimestru din 2018. În plus, încrederea consumatorilor a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele nouă luni în septembrie. De asemenea, aşteptările consumatorilor cu privire la perspectivele pe termen scurt au scăzut brusc în aceeaşi lună. Producţia industrială a scăzut la cel mai scăzut nivel din 128 de luni, ceea ce a dus la o scăderea cu 800 de puncte a indicelui Dow Jones în doar două zile. Şi profiturile corporaţiilor au scăzut. S&P 500 înregistrând o scădere a veniturilor atât în ​​primul trimestru cât şi în cel de-al doilea trimestru ale anului 2019. Fed se aşteaptă acum la o creştere economică de 2,2% în acest an, sub ţinta de 3% a administraţiei Trump. Pilula este îndulcită de creşterile din retail, care continuă să depăşească previziunile, precum şi scăderea şomajului şi majorarea veniturilor.

    Datoriile Chinei sunt al doilea factor de risc. China şi-a alimentat economia din datorii, iar numerele au devenit uimitor de mari. Institute of International Finance (IIF) din Washington a estimat că, în primul trimestru al anului 2019, valoarea totală a datoriilor companiilor, populaţiei şi guvernamentală din China a atins 303% din PIB. China spune că poate gestiona situaţia, însă pârghiile de politică sunt împiedicate de riscul de a accelera încetinirea creşterii economice, care se resimte deja. Agenţia de rating Moody’s a confirmat ratingul datoriei A1 din China în iulie a acestui an, dar a avertizat: „Episoadele de stres financiar pentru unele bănci locale sau companii de stat vor continua să testeze capacitatea guvernelor centrale şi regionale de a preveni contagiunea“. În ultimul deceniu, China a reprezentat aproximativ o treime din creşterea economică globală în fiecare an. Orice aterizare dură pentru economie ar afecta imediat alte părţi ale lumii, iar investitorii s-ar grăbi să îşi protejeze activele. Analiştii spun că principala problemă a Chinei este datoria corporativă, care a crescut constant de la criza financiară globală din 2008.

    Protestele din Hong Kong sunt al treilea risc. Tulburările publice din Hong Kong au avut loc de mai bine de patru luni. Au început ca o opoziţie la influenţa puterii Chinei continentale, dar acum au apărut şi solicitări de reformă a proprietăţii. Dar Hong Kong este un hub esenţial pentru activităţi financiare şi pentru comerţ. Bank for International Settlements a calculat că oraşul a efectuat tranzacţii valutare în valoare de 437 miliarde de dolari în 2016. De asemenea, este o sursă uriaşă de export – livrând mărfuri în întreaga lume. Centrul financiar acţionează ca o poartă de intrare şi de ieşire pentru economia chineză, prin intermediul băncilor care se astabilesc aici. Prin urmare, tulburările civile continue ar putea afecta economiile din întreaga lume, deoarece comerţul şi investiţiile sunt perturbate. În cazul în care China va vrea să îşi consolideze influenţa şi mai mut, atunci ar putea fi pus sub semnul întrebării viitorul aranjamentului „o singură ţară, două sisteme”, consemnau în 1997.

    Situaţia din Argentina. La începutul anului 2019, renumitul investitor Mark Mobius a anunţat că firma sa nu va mai investi în Argentina. „Calitatea vieţii a scăzut; nivelul învăţământului a scăzut şi nu suntem mulţumiţi de situaţia macroeconomică”, a spus investitorul, care a spus că îşi va schimba poziţia doar dacă preşedintele Mauricio Macri va obţine un mandat la alegeri. Votul a venit în august, Macri a pierdut, iar piaţa l-a urmat pe Mobius. Bursa din Argentina a scăzut cu peste 30% în zilele următoare votului. cea mai mare cădere de acest fel pe plan mondial, din 1950. În orele imediate de după vot, peso a pierdut 15% din valoare faţă de dolarul american. Acest lucru va face împrumuturile în dolari mai scumpe. Ţara are datorii scadente în valoare de 80 de miliarde de dolari în 2019 şi 2020, iar perspectivei ca ţara să îşi dorească rostogolirea datoriilor, pentru a treia oară în mai puţin de 20 de ani, este din ce în ce mai puternică. Andrea Iannelli, directorul investiţiilor la Fidelity International, a declarat, în august, pentru CNBC, că se aştepta ca situaţia să afecteze şi alte state.

    Căderea „dictatorului preferat” al lui Trump este al cincilea risc. Luna trecută, mijloacele de informare din întreaga lume au raportat manifestaţii împotriva guvernului egiptean în mai multe oraşe, inclusiv Alexandria şi capitala Cairo. Manifestările din Egipt sunt ilegale fără aprobarea guvernului din 2013, când preşedintele Abdel Fattah el-Sisi a condus o lovitură de stat împotriva lui Mohamed Morsi. Morsi a murit în timpul procesului din iunie. Protestele au avut un efect direct asupra bursei egiptene EGX 30, provocând o scădere de 11% care a eliminat toate câştigurile acumulate în 2019. Analistul Farouk Soussa de la Goldman Sachs a declarat într-o notă din septembrie că impactul negativ asupra activelor din Egipt ar putea fi mai susţinut dacă instabilitatea politică continuă. Cifrele Departamentului de Stat arată că investiţiile directe ale SUA în Egipt au fost de 21,8 miliarde de dolari şi relaţiile dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit recent. Se spune că preşedintele Donald Trump a întrebat „Unde este dictatorul meu preferat?” când aşteaptă să se întâlnească cu Sisi la summitul G-7 din august. Sisi a consolidat legăturile cu Arabia Saudită vecină. Orice încercare de a-l înlătura ar duce probabil la creşterea tensiunilor, cel puţin pe termen scurt, între Riyadh şi Cairo.

  • SONDAJ: Majoritatea bogătaşilor lumii se aşteaptă la o recesiune în 2020. Ce metode aleg pentru atenuarea riscurilor

    Rezultatele au arătat că 55% dintre respondenţi se aşteaptă la o recesiune în 2020, iar pentru atenuarea riscurilor, 45% dintre acestea îşi modifică, deja, portofoliile, reprofilându-se inclusiv spre obligaţiuni şi imobiliare, în timp ce 42% îşi măresc rezervele de bani.

    „Suntem foarte precauţi, chiar şi acum, cu situaţia pieţei, nu ne simţim foarte confortabil”, a declarat un respondent al sondajului.

    Intensificarea războiului comercial dintre China şi Sua au amplificat temerile companiilor pentru o recesiune, mulţi investitori şi economişti avertizând despre ce efecte ar putea produce acestea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt paşii prin care un start-up poate să obţină o primă rundă de finanţare

    Fondul românesc de investiţii cu capital de risc (venture capital) Early Game Ventures (EGV) a fost lansat anul trecut în luna decembrie, având în spate trei parteneri: Cristian Munteanu, managing partner, cu o carieră de 15 ani în marketing şi o serie de start-up-uri la a căror fondare a contribuit în SUA; Dan Călugăreanu, fost preşedinte al TechAngels, cea mai mare asociaţie de business angels din ţară; şi Radu Stoicoviciu, cu o experienţă de 25 de ani în consultanţă, care a condus în ultimii zece ani divizia de fuziuni şi achiziţii a PwC în România şi Europa de Sud-Est. Cu o dimensiune ţintă de 28 de milioane de euro, finanţat în majoritate prin Programul Operaţional de Competitivitate şi cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Early Game Ventures a realizat o primă tranzacţie în acest an, investiţia în SymphoPay, un start-up care a dezvoltat o platformă de integrare a plăţilor cu cardul la POS.

    Reprezentanţii Early Game Ventures au lansat recent şi un accelerator prin intermediul căruia se vor face anual investiţii de 50.000-200.000 de euro în câte 5-6 start-up-uri locale de tehnologie, pentru un procent de 7%-10% din acţiuni. În prezent, ei se află deja în discuţii avansate cu cinci start-up-uri. „Discutăm cu încă cinci companii, iar în patru din cele cinci cazuri probabil vom finaliza investiţia. Ajungem astfel la cinci investiţii de peste o jumătate de milion de euro în prima jumătate a acestui an. Sunt mai entuziasmat acum decât la momentul lansării fondului“, a declarat Cristian Munteanu, managing partner la EGV, fără să ofere însă detalii despre identitatea respectivelor businessuri.

    Ca model de funcţionare, reprezentanţii EGV spun că programul de accelerare este unul foarte selectiv, deoarece, prin prisma faptului că vor accepta anual doar cinci sau şase echipe, nu vor funcţiona „în sistemul de cohorte folosit de celelalte programe de accelerare din România, ci vom fi deschişi către start-up-uri pe tot parcursul anului. Practic, de câte ori vom găsi o echipă în care credem, vom face investiţia pe loc şi vom începe imediat să lucrăm cu antreprenorii. Acesta este un alt lucru foarte important: în programul nostru, echipele de antreprenori lucrează direct cu partenerii EGV“, a spus Munteanu. El susţine că programul de accelerare constă în „tot ceea ce antreprenorii au nevoie şi nimic din ceea ce nu îi interesează, îi face să îşi piardă timpul sau focusul“, oferind, de pildă, acces la alţi investitori, atât din Europa cât şi din SUA, la servicii de recrutare, business development, marketing, legal sau operaţiuni.

    Când este momentul oportun ca antreprenorii români să pornească un start-up?

    „Istoric vorbind, în acest moment avem cele mai bune condiţii pentru ca un start-up să apară pe lume, să ia finanţare, să crească şi cineva să facă şi exit”, spune Dan Călugăreanu, partener al Early Game Ventures. Potrivit lui, acest lucru înseamnă că pe piaţa locală există măcar un hub de tehnologie şi un mind space, precum şi alte spaţii de coworking, huburi, apoi o mulţime de evenimente „how to web” în care să se regăsească împreună atât fondatorii start-up-ului, cât şi finanţatorii, oamenii tehnici, de marketing, de vânzări care pot fi parte a ecosistemului, precum şi incubatoare – cel mai reprezentativ, în opinia lui, rămânând Innovation Labs –, dar şi destul de multe acceleratoare. „Cine îşi doreşte are posibilităţi multiple în acest moment, atât în Bucureşti, cât şi în Cluj sau Iaşi. Sunt destul de multe locuri unde oamenii pot învăţa că nu e de ajuns să cunoşti programare, ci trebuie să ştii o mulţime de alte lucruri adiacente.”

    Un prim moment în care un start-up poate atrage atenţia unui angel investor este atunci când fondatorul acestuia aplică online pe diverse platforme sau participă la un demo day, unde poate fi văzut de o mulţime de angeli, spune Călugăreanu. Ulterior, dacă fondatorul ştie să îşi prezinte produsul suficient de bine, după acel moment în care se pot regla întrebările şi neclarităţile legate de start-up, se încearcă evident, încă de la prima întâlnire, o evaluare a companiei. „Acela este un moment foarte delicat, în care fondatorul crede că are o idee atât de frumoasă care valorează milioane, fără a se gândi obligatoriu la partea de execuţie, care va dura destul de mult şi care va aduce poate întârzieri sau pivotări legate de evoluţia businessului respectiv.” După o primă evaluare a start-up-ului, între angel investors are loc o sindicalizare. „Astfel, dacă start-up-ul prezintă interes, există discuţii între aceştia, care au încredere unii în ceilalţi şi înţeleg că trebuie să participe împreună la riscurile şi beneficiile respective, dacă acelea vor exista.”

    În principiu apare o a doua întâlnire, la care vor participa mai mulţi angeli şi unde se pot stabili nişte KPI (indicatori de performanţă – n.red.), astfel încât respectivul start-up să poată fi într-o formă sau alta cuantificat. O a treia întâlnire este cea în care se stabilesc condiţiile contractuale, „pentru că în principiu pe masă apare un term sheet (document cu termenii şi condiţiile agreate în contract – n.red.). De multe ori condiţiile contractuale sunt doar pe o singură pagină, în care se aşază, printre altele, condiţiile de bază.” În acest interval, potenţialii investitori supun start-up-ul unui process de due diligence, „legat evident de fondatorii start-up-ului, ce au făcut aceştia înainte – ce background au, cum arată compania, dacă există, dacă a avut alte aplicaţii către diverse surse de bani înainte sau nu. Şi în principiu apare investiţia”, explică reprezentantul Early Game Venture. Cu toate acestea, lucrurile nu se opresc în momentul în care este realizată investiţia, deoarece, susţine Călugăreanu, cel mai căutat lucru care poate veni de la un angel este suportul permanent pe care îl oferă fondatorului, fără acel suport permanent investiţia nejustificându-se cu adevărat.

    Investesc sau nu şi de ce să investesc

    Înainte ca un angel investor să ia decizia de a investi într-un start-up, va analiza o serie de factori. În primul rând, acel value proposition (elementul care aduce valoare adăugată), care trebuie să fie „cu adevărat marcant, definitoriu, diferenţiator”. La fel de important este ca fondatorul start-up-ului să-şi poată explica simplu activitatea, un lucru pe care nu doar fondatorii de start-up-uri de tehnologie, ci majoritatea oamenilor nu ştiu în general să-l facă, susţine Călugăreanu. „Dacă nu poţi să defineşti lucrul pe care vrei să-l faci într-o propoziţie, maximum două, înseamnă că ţie nu îţi e foarte clar şi atunci trebuie să vezi ce se întâmplă, unde e neînţelegerea personală pe care o ai.”

    Echipa este următorul factor extrem de important care îşi spune cuvântul în luarea unei astfel de decizii, şi mai ales „chimia pe care angelul o are cu echipa respectivă”. „A lucra în echipă este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le poţi cere unui fondator de start-up. În principiu, oamenii sunt obişnuiţi să lucreze fie pe cont propriu, fie să îşi suprapună sarcinile astfel încât nimic nu este foarte clar. De aceea spun că echipa e foarte importantă”, adaugă el.

    Viziunea reprezintă un alt element cheie care va contribui la obţinerea finanţării. „Trebuie să înţeleg că acel start-up are din prima secundă valenţe internaţionale, prin care vrea să scaleze pe alte pieţe decât cea mică pe care porneşte.”

    Tehnologia este, la rândul său, un factor decisiv, deoarece faptul că un start-up foloseşte o tehnologie cât mai apropiată de momentul pe care îl trăim, dar are totodată şi deschiderea spre tehnologia viitorului, de a vedea mai departe cum poate fi adaptat businessul la lucrurile noi care vor apărea, reprezintă cu siguranţă un plus.

    Nu în ultimul rând, „şi tare important în România, este modelul de business. Pentru că avem o moştenire legată de competenţe matematice sau de tehnologie, de dezvoltare soft, dar, din păcate, în România în continuare nu avem educaţie în zona de business, de lucru în echipă, de model de business, cum să intri în piaţă, ce să faci mai departe. Şi atunci modelul de business e foarte important pentru că ne arată dacă respectivii fondatori au înţelegerea acestui lucru”, conchide Călugăreanu.

    Banii nu sunt totuşi singurul lucru cu care un angel investor vine la masa start-up-ului în care investeşte. „Pentru că în momentul în care fondatorii îşi dau o parte din companie – îşi rup practic din sufletul lor, din bucăţica pe care o deţineau atât de fericiţi – trebuie să primească totuşi ceva la schimb. Şi aş spune că mijlocirea între el şi el, între fondator şi fondator, între ideea despre cum este el nativ şi cum va trebui să devină pentru a creşte cu adevărat este cel mai important dintre lucrurile pe care un investitor le aduce la masă.”

    Un alt lucru de care start-up-ul beneficiază prin prisma unui angel investor este zona de networking, pentru că „din momentul în care un angel intră în companie, îi arată fondatorului că nu doar dezvoltarea de produs este importantă, ci sunt o mulţime de alte elemente care ajută şi trebuie să existe în dezvoltarea respectivei companii. Şi atunci relaţiile pe care le are în piaţă respectivul angel ajută foarte mult ca fondatorii să aibă întâlnirile corecte cu cei care îi pot ajuta mai bine în domeniul respectiv.”

    Partea de finanţare este, de asemenea, o zonă în care start-up-ul va primi sprijin pentru a doua oară după investiţia propriu-zisă, din partea unui angel investor – prin încercarea de relaţionare a acestuia cu investitorii din runda viitoare. „Orice investitor într-o companie ar trebui să pândească nu numai runda în care intră el, ci neapărat să gândească relaţionarea cu runda viitoare.” „Acesta e un punct foarte delicat pentru că există aceste etape de finanţare. Mai întâi iei bani de la «friends, family, fools» (familie, prieteni, fraieri – n.red.), apoi iei bani de la angel investors, următoarea etapă fiind fondurile de investiţii, iar la final private equity, care te cumpără. Ori tranziţia asta de la angels către fonduri are un moment extrem de delicat”, spune Cristian Munteanu, managing partner al Early Game Ventures.

    De ce? Explicaţia pe care el o oferă este că un angel investor care intră într-un start-up contribuie cu 50.000 – 100.000 de euro, o sumă care nu este neapărat foarte importantă. În schimb, acesta ia 30% din compania respectivă, 30% din acţiuni. „În momentul în care un angel ia 30% din companie, compania este aproape neinvestibilă de către un fond, pentru că investitorul instituţional vine, se uită la structura de acţionariat a companiei şi vede că 30% din acele acţiuni sunt moarte. Aparţin unui investitor care da, a contribuit cu nişte bani într-o etapă foarte incipientă în dezvoltarea companiei, dar care în momentul de faţă nu mai poate să contribuie.”

    Şi asta, adaugă el, pentru că un angel investor, la fel ca şi un mentor, are o agendă de telefon, îi organizează fondatorului nişte întâlniri, îl ajută cu nişte relaţii, dar valoarea pe care o adaugă el scade foarte repede în timp. „Eu ca fondator iau 50.000 de euro de la un angel investor, trei luni mai târziu el nu prea mai are cu ce să mă mai ajute. Între timp eu m-am întâlnit cu toată lumea cu care el mă putea pune în contact, am discutat cu el cam tot ce puteam discuta, poate între timp am pivotat, m-am dus cu start-up-ul în altă direcţie, în care omul ăla iniţial nu are cu ce să mă mai ajute, dar rămâne cu 30% din companie.” Chiar dacă execuţia şi echipa sunt foarte bune, tehnologia extraordinară, start-up-ul e foarte atractiv pentru investitor, totuşi felul în care arată acţionariatul poate să facă start-up-ul neinvestibil, completează Munteanu. „Şi atunci vine un fond de investiţii şi pune pe masă documentul cu termeni şi condiţii în care spune că vrea să investească, de pildă, o jumătate de milion de euro, dar numai în condiţiile în care angel investorul, care avea până ieri 30% din acţiuni, coboară la 5%, altfel investiţia nu are loc.”

    El spune că, în ciuda faptului că acest lucru, văzut din perspectiva angelului, pare abuziv, această percepţie ţine de lipsa de educaţie, „nu e doar la nivelul antreprenorului ci şi la nivelul investitorilor din ţară”. Astfel, dacă angel investorul nu este dispus să cedeze o parte din acţiuni, start-up-ul, cu fiecare propunere venită pe care o va refuza, îşi va pierde treptat din valoare, riscând în cele din urmă să moară, în lipsa unei investiţii din partea unui fond de investiţii. În opinia lui Munteanu, pentru ca un start-up să rămână un business sănătos, nu ar trebui să cedeze mai mult de 10-15% din acţiuni la fiecare rundă de finanţare.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Monica Cadogan, CEO şi fondator { Vivre }

    •   În 2012 a înfiinţat Vivre, unul dintre primele magazine exclusiv online de home & deco din România, prezent astăzi pe nouă pieţe europene, cu peste 3 milioane de comenzi livrate.
    •   Crede că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este nevoie de o cultură a muncii şi mai ales de înţelegerea afacerii pe care o porneşti, de o echipă, de oameni care să te susţină şi să te ajute, fie că e vorba despre echipa efectivă de lucru sau de comunităţile la care ai acces.
    •   Le transmite celor care îşi doresc să înceapă un parcurs antreprenorial că trebuie să ştie de la început de unde pleacă, unde vor sa ajungă şi ce înseamnă concret acest parcurs, să fie pregătiţi să îşi asume riscuri, să înveţe din greşeli şi să se adapteze rapid la condiţiile de pe piaţă. 

    Cifră de afaceri (2018): 50 mil. lei
    Număr de angajaţi: 350

  • 100 cele mai puternice femei din business: Carmina Dragomir, CEO { Metropolitan Life }

    •   Are o experienţă de aproape două decenii în servicii financiare şi ocupă funcţia actuală din octombrie 2017.

    •   Principalele elemente care îi ghidează cariera sunt pasiunea, pe care o consideră un diferenţiator în orice carieră, pentru că te defineşte ca persoană, curajul şi dedicarea.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România trebuie să ai un management al timpului impecabil pentru a fi eficient, dar că este esenţial şi să fii aproape de oameni, să păstrezi mereu dialogul deschis, să asculţi, să ai o relaţie bazată pe încredere şi comunicare, să ştii să menţii un nivel de energie pozitivă şi să îţi exprimi creativitatea.
    •   Îi sfătuieşte pe cei care vor să înceapă o carieră în acest domeniu să înveţe să citească printre rânduri şi să îşi dorească să înţeleagă ce se află în spatele imaginii, să se apropie de oameni, echipa fiind un element cheie în domeniul financiar, să înveţe să fie echilibraţi şi să-şi folosească resursele în mod eficient şi să nu renunţe niciodată la pasiuni sau la hobby-uri, întrucât acestea vor oferi o motivaţie în plus care, de cele mai multe ori, este şi un motor de dezvoltare în carieră.

    Prime brute subscrise (2017): 280 mil. lei
    Număr de angajaţi: 160

  • Opinie: Despre Whistleblowing – Rolul avertizorilor de integritate în prevenirea riscurilor în companii şi organizaţii

    Burcin Atakan este Partener Consultanţă Financiară în cadrul Deloitte România

    De asemenea, va proteja avertizorii împotriva concedierii, demiterii şi a altor forme de represalii, cerând autorităţilor naţionale să informeze cetăţenii şi să ofere instruire autorităţilor publice cu privire la modul de abordare a avertizorilor.

    În consecinţă, toate companiile care au mai mult de 50 de angajaţi trebuie să implementeze mecanisme şi proceduri interne pentru a aborda corect rapoartele de avertizare şi pentru a preveni/sancţiona orice formă de represalii. Înainte de aceasta, a cincea directivă privind combaterea spălării banilor adoptată de Parlamentul European la 19 aprilie 2018 prevedea, de asemenea, o protecţie sporită şi dreptul la anonimat pentru avertizorii care au raportat spălarea banilor.

    Există, fără îndoială, o recunoaştere din ce în ce mai mare a valorii whistleblowing-ului ca mijloc de abordare a diferitelor nereguli. Scandaluri recente precum Dieselgate, Luxleaks, Panama Papers şi Cambridge Analytica ilustrează rolul cheie pe care avertizorii îl pot juca în descoperirea unor acte ilegale care reprezintă o ameninţare la adresa bunăstării societăţii şi necesitatea unei protecţii sporite pentru avertizorii de integritate. Potrivit site-ului Whistleblowerprotection.eu, 7% dintre toţi angajaţii vor avea nevoie de protecţia care se acordă avertizorilor de integritate la un moment dat în decursul carierei.

    Fenomenul whistleblowing poate fi definit simplu ca un act de dezvăluire a informaţiilor sau a activităţilor care sunt considerate ilegale sau imorale în cadrul unei organizaţii. La nivel personal, există un simţ de responsabilitate civică ce determină mulţi oameni să raporteze activităţi ilegale sau să dezvăluie comportamente greşite, deoarece consideră că este de datoria lor ca cetăţeni să facă acest lucru.

    În funcţie de caz, avertizorii de integritate au câteva opţiuni în ceea ce priveşte maniera şi canalul prin care pot dezvălui informaţia. Acest lucru se poate face fie intern, aducând la cunoştinţă problema persoanelor sau organelor corespunzătoare din cadrul organizaţiilor, fie extern, contactând entităţi din afara organizaţiei.

    Ca şi în multe alte aspecte civice şi etice, stabilirea unui mediu adecvat pentru a le aborda necesită timp. Avertizorii de integritate, în special, se află într-o poziţie foarte delicată odată ce expun un act greşit, iar protecţia acestora trebuie tratată cu seriozitate. Deşi doar zece state membre ale UE au în acest moment o lege cuprinzătoare care protejează avertizorii, noua lege a Comisiei Europene oferă perspective promiţătoare în acest sens, servind ca o recunoaştere atât a rolului avertizorilor de integritate, cât şi a necesităţii de a răspunde riscului de represalii la care sunt expuşi.

    Ca urmare a introducerii noii directive a UE, companiile trebuie să-şi înfiinţeze linii proprii de avertizare sau să colaboreze cu terţe entităţi care pot furniza această soluţie pentru a proteja avertizorii. Odată implementată o astfel de platformă, următoarea provocare pentru companii va fi modul de gestionare a rapoartelor de avertizare.

  • Câţi asiatici lucrează în România şi cum se calculează salariile lor? – Zoe Dobre, director de resurse umane, City Grill Group – VIDEO

    “Modificarea de la salariul mediu la salariul minim este o măsură pentru care noi am militat, am fost printre antreprenorii care au făcut inclusiv partea de text a legii, ne-am dus cu toate avantajele şi dezavantajele, ce e de păstrat, ce ar fi de schimbat. Mă bucur că am reuşit, mi se pare absolut normal, este vorba de egalitate şi este vorba că nu poţi să constitui într-o ţară o nouă categorie a forţei de muncă; imigranţii vor deveni o categorie foarte importantă, chiar pe un picior de inegalitate faţă de cetăţenii propriei ţări.

    Iniţial cred că au vrut să facă acest salariu mai mare tocmai pentru a descuraja. Au înţeles totuşi că noi nu avem cu cine să muncim, şi a ajuns atât de tare cuţitul la os încât s-a reglementat şi această treabă. Mi se pare normal şi cred că ăsta este viitorul, este o nouă categorie care va intra în România.

    Contingentul pe anul acesta este de 20.000; din câte ştiu, avem vreo 14.000 care lucrează în România. Va fi din ce în ce mai mare. Se va întâmpla exact ce s-a întâmplat şi în alte state dezvoltate. Va fi principala sursă pentru blue collar pe piaţă, vor începe şi ei să migreze de la un angajator la altul, dar important este că e infuzie, sunt câteva mii de oameni care muncesc.”

  • SURPRIZĂ de la ANAF: Operaţiunea ”Iceberg”, unul dintre cele mai temute nume de cod

    „În cadrul opearţiunii Iceberg este vorba despre contribuabilii care figurează cu cele mai mari riscuri în evidenţele noastre. În acest moment avem în analză 487 de contribuabili mari şi mijlocii cu riscuri estimate, unde în funcţie de concretizare vom dispune efectuarea inspecţiilor sau nu. Acum lucrăm în zona de analiză de risc”, spune Virgil Pîrvulescu, vicepreşedinte ANAF.
     
    În vederea realizării obiectivelor, la nivelul ANAF s-a constituit o echipă de lucru formată din spe­cialişti din cadrul Agenţiei, care va iniţia verificări fiscale la contribuabilii cu activitate de impact în toate domeniile de activitate economică. Acestea vor avea la bază evaluarea riscului pentru fiecare contribuabil, raportat la dispoziţiile Codului de procedură fiscală, precum şi a legislaţiei din domeniu, au detaliat reprezentanţii ANAF luna trecută.
     
    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • KPMG: Consumatorii sunt tot mai îngrijoraţi de riscurile aduse de noile tehnologii

    Studiul, publicat de KPMG Global Consumer Insights Program ca parte din ediţia 2018 a raportului  Me, My Life, My Wallet, arată că aproape jumătate (47%) dintre consumatori sunt mai îngrijoraţi decât anul trecut şi acelaşi număr de consumatori sunt mai îngrijoraţi decât acum cinci ani. În pofida îngrijorării tot mai crescute şi a scandalurilor recente cu privire la datele personale, trei sferturi (75%) dintre consumatori încă sunt dispuşi să ofere companiilor informaţiile lor.

    Studiul arată că un sfert dintre consumatori (24%) nu şi-ar comercializa datele; cu toate acestea, este mai probabil ca generaţia „millennials” (21%) să îşi ofere datele în schimbul îmbunătăţirii experienţei şi personalizării acesteia, faţă de generaţia „baby boomers” (5%). În mod similar, o cincime (19%) din consumatorii generaţiei „millenials” şi-ar oferi datele în schimbul îmbunătăţirii produselor şi serviciilor, în comparaţie cu generaţia „baby boomers” (doar 8%). Consumatorii mai tineri sunt la fel de îngrijoraţi şi preocupaţi de fraudarea identităţii, însă este mai probabil ca aceştia să vadă beneficiile partajării datelor personale, arată studiul KPMG.

     „Noile tehnologii pot ajuta companiile să dezvolte noi produse şi servicii, ajustate nevoilor în revoluţia 4.0. Pe măsură ce acestea redefinesc strategiile de afaceri, este important ca liderii să se concentreze pe experienţa clientului ca una dintre cele mai importante componente ale succesului. Produsele şi serviciile bune au un viitor mai bun când sunt livrate cu servicii deosebite, iar viitorul va aparţine acelor companii care vor oferi clienţilor o experienţă integrată, personalizată, care vor investi în descifrarea datelor clienţilor astfel încât să poată dezvolta produse inovative pe baza acestora”, explică Aura Giurcăneanu, Partener, Head of Consumer Markets & Retail, KPMG în România.

    În timp ce majoritatea consumatorilor sunt dispuşi să ofere date companiilor, jumătate (51%) dintre consumatori sunt îngrijoraţi de furtul identităţii, iar majoritatea (72%) nu au încredere în nimeni când vine vorba de propriile date din reţelele de socializare. Mai mult, cercetări suplimentare* evidenţiază faptul că 42% dintre consumatori şi-au actualizat setările de confidenţialitate din reţelele de socializare în ultimele 12 luni.

    Constatările raportului indică faptul că loialitatea consumatorilor poate fi câştigată prin respectarea următoarelor patru reguli privind transparenţa datelor:
    •    Fiţi deschişi cu privire la motivul pentru care solicitaţi anumite tipuri de date.
    •    Exprimaţi în mod clar modul în care le veţi proteja.
    •    Fiţi sinceri dacă sunt vândute sau divulgate în afara organizaţiei.
    •    Nu fiţi egoişti în privinţa valorii datelor – răsplătiţi consumatorii pentru că vă oferă datele personale.

    Consumatorii sunt din ce în ce mai conştienţi de valoarea propriilor date. Cercetarea* dezvăluie că 85% dintre consumatori doresc ca propriile date să fie protejate de către companii fără să fie nevoie să solicite acest lucru, iar 77% dintre aceştia sunt împotriva vânzării propriilor date. Companiile care respectă aceste reguli ar putea să se descurce mai bine decât concurenţa.

    Comentând rezultatele, Julio J. Hernandez, Global Head of Customer Advisory, declară: „Consumatorii sunt îngrijoraţi, în special cei din generaţiile mai tinere. Aceştia apreciază tehnologiile noi, dar sunt îngrijoraţi de divulgarea datelor personale şi de ceea ce ar putea însemna acest lucru pentru intimitatea şi securitatea lor. Cercetările noastre demonstrează că organizaţiile trebuie să aibă în vedere  conştientizarea sporită a oamenilor cu privire la valoarea propriilor date; aceştia vor să simtă că au controlul asupra fiecărei etape a relaţiei de afaceri. Multe companii nu au înţeles încă pe deplin preocupările consumatorilor de a-şi partaja datele sau modul în care acest aspect ar putea afecta loialitatea consumatorilor. Cu toate acestea, din ce în ce mai multe companii încearcă să valorifice datele pe care le deţin – indiferent dacă vizează ceea ce adăugăm în coşul nostru de cumpărături, de câte ori pe săptămână facem mişcare sau conţinutul pe care îl urmărim. Consumatorii sunt mai conştienţi de valoarea propriilor date, iar companiile trebuie să răspundă la această nouă tipologie a clientului, stimulat de tehnologie şi familiarizat cu datele. Cele mai inteligente companii cu care lucrez înţeleg mediul acesta nou şi se concentrează pe câştigarea încrederii clienţilor lor pentru modul în care deţin şi folosesc datele lor.”

    Consumatorii au mai multă încredere în companiile din anumite sectoare şi partajează tipuri diferite de date cu acestea. Ei au clasificat sectoarele de activitate în funcţie de nivelul de încredere, sănătatea fiind pe primul loc şi publicitatea pe ultimul loc:

    Primele trei locuri:                    
    •    Furnizorii de servicii medicale (60%)
    •    Furnizorii de servicii bancare (59%)
    •    Companiile de tehnologie (54%)

    Ultimele trei locuri:  
    •    Administrarea averii (37%)
    •    Autorităţi publice (37%)
    •    Publicitatea (26%)
     
    Consumatorii sunt mai predispuşi să îşi încredinţeze datele companiilor atunci când acestea sunt relevante pentru operaţiunile lor. La nivel global, 71% din consumatori vor avea încredere într-un furnizor de servicii bancare când vine vorba de date financiare, însă doar 9% dintre aceştia ar avea încredere în comercianţii în ceea ce priveşte acest tip de informaţii. În mod similar, 47% dintre consumatori şi-ar încredinţa datele mobile unui furnizor de telecomunicaţii, însă doar 8% dintre aceştia ar avea încredere în agenţiile de publicitate.

    Consumatorii sunt mai dispuşi să împărtăşească informaţii financiare decât datele de pe reţelele de socializare sau datele care vizează istoricul navigării pe internet, arată studiul. 72% dintre consumatori nu au încredere să dezvăluie nimănui propriile date de pe reţelele de socializare sau cele care vizează istoricul căutării sau navigării pe internet (68%), iar 81% dintre aceştia nu au încredere în reclamele care se bazează pe urmărirea comportamentului; doar 41% dintre consumatori refuză să ofere informaţiile privind plăţile oricărui tip de companie.

    Rezultatele studiului KPMG demonstrează faptul că mediul de afaceri se confruntă cu tot mai mulţi consumatori care deţin cunoştinţe avansate despre date şi care doresc să deţină controlul. Două treimi (67%) dintre consumatori susţin că pot identifica informaţiile demne de încredere, iar o treime (30%) aleg să se deconecteze de la tehnologie atunci când se simt copleşiţi.

    Studiul arată că două treimi (66%) dintre consumatori sunt interesaţi sau foarte interesaţi de tehnologie. Acest număr creşte când vine vorba de economiile cu ritm alert de creştere din India (83%) şi China (81%). Consumatorii din aceste ţări care experimentează o expansiune tehnologică sunt mai predispuşi să cumpere online – în China (59%) şi India (54%), în comparaţie cu media la nivel global (37%), şi sunt mai predispuşi să aibă încredere în companii când vine vorba de încredinţarea propriilor date – 91% dintre consumatorii din China şi 85% dintre cei din India îşi oferă datele către companii.  

    La nivel global, 51% dintre consumatori sunt îngrijoraţi de furtul identităţii, 48% de atacurile cibernetice care vizează informaţiile financiare, medicale sau alte informaţii personale din mediul online, 46% de furtul informaţiile aferente cardurilor de credit atunci când fac cumpărături online, iar 38% de urmărirea neautorizată a propriilor obiceiuri din mediul online de către companii, autorităţi publice sau infractori.

    Aproape jumătate (47%) dintre consumatori sunt mai îngrijoraţi decât anul trecut şi acelaşi număr de consumatori – mai îngrijoraţi decât acum cinci ani. Emiratele Arabe Unite (60%) şi Brazilia (58%) înregistrează cele mai ridicate niveluri de îngrijorare, iar Franţa (37%), Canada (40%) şi Marea Britanie (40%) pe cele mai scăzute. Generaţiile mai tinere sunt mai îngrijorate decât cele mai vârstnice. Mai mult de jumătate (51%) din consumatorii generaţiei Y sunt mai îngrijoraţi decât anul trecut, comparativ cu 46% din cei din generaţia X şi 36% din cei din generaţia „baby boomers”.

    Colleen Drummond, Partener KPMG în SUA şi Head of KPMG Innovation Lab, adaugă: „Companiile văd de prea multe ori schimbul de date ca pe o stradă cu un singur sens, aşteptându-se ca datele să fie divulgate de către consumatori fără să li se ofere prea multe beneficii. Totuşi, pe măsură ce dependenţa noastră faţă de tehnologie creşte, devenim din ce în ce mai conştienţi de datele pe care le creăm şi începem să le vedem ca pe o monedă valoroasă pe care companiile trebuie să o câştige dacă doresc să obţină banii noştri. Acele companii care nu reuşesc să sporească încrederea consumatorilor în modul în care deţin, protejează şi utilizează datele vor pierde pe termen lung, iar consumatorii nu îi vor mai alege.”

    Willy Kruh, KPMG Global Chair of Consumer & Retail, comentează: „Companiile trebuie să înceapă să aprecieze că un consumator modern este conştient de modurile de utilizare greşită a datelor. De la atacurile cibernetice la publicitatea bazată pe urmărirea comportamentului, consumatorii sunt îngrijoraţi în mod justificat. Transparenţa şi o mai bună comunicare ar putea contribui la asigurarea clienţilor că datele lor sunt în siguranţă şi că sunt folosite în beneficiul lor. Fiecare companie trebuie să se gândească bine la modul responsabil de utilizare a datelor pentru a construi relaţii mai profunde cu clienţii lor. Şi ar trebui să ştie că dacă nu fac ei acest lucru, o va face competiţia.”