Tag: calculatoare

  • Cum să ţii copiii departe de ecrane, dar totuşi să îi înveţi logică, gândire analitică şi programare?

    EduClass, business pornit în online de Anca şi Lucian Leibovici în 2010, care s-a dezvoltat ulterior şi în zona de distribuţie de jucării şi offline, a introdus recent în portofoliu un nou brand de jucării pe piaţa locală – Learning Resources, ce produce o serie de jocuri inspirate din lumea reală, prin care copiii pot învăţa lucruri practice. Spre exemplu, aceştia pot învăţa să numere cu ajutorul unei case de marcat, să descopere natura şi detaliile obiectelor cu o lupă sau să programeze prin intermediul unui roboţel, pregătindu-se astfel pentru un viitor dominat de tehnologie.

    „Seria de jucării STEM de la Learning Resources, care se bazează pe programa şcolară STEM (science, technology, engineering and mathematics) în care copiii învaţă la o singură materie ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică, sunt printre cele mai bine primite produse noi din portofoliul EduClass. Deşi reprezintă aplicaţii ale tehnologiei, aceste jucării îi ţin departe pe cei mici de tabletă sau telefoanele mobile, prin experimente cu elemente din viaţa de zi cu zi, care să îi ajute pe cei mici să înţeleagă cu uşurinţă diferite fenomene şi concepte”, a explicat pentru Business MAGAZIN Anca Leibovici, cofondator şi director de vânzări al EduClass.ro.

    Jocurile educative – lingvistice, ştiinţă, tehnică, inginerie, matematice – se află în top 3 cel mai vândute cate­gorii de jocuri de către EduClass.ro, alături de jucăriile de creativitate şi cele din lemn. În primele nouă luni ale acestui an, vânzările totale ale EduClass s-au ridicat la 5,3 milioane de lei – jocuri educative şi produse de puericultură, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Vânzările online prin EduClass.ro reprezintă circa 50% din cifra de afaceri totală, restul fiind generat prin distribuţie către alţi retaileri, online sau offline.
    „Valoarea medie a unei comenzi online variază în funcţie de lună, fiind undeva în jurul a 170 lei (TVA inclus). În afară de Bucureşti, cele mai multe comenzi online provin din judeţele Cluj, Timiş şi Iaşi”, a precizat ea. În prezent, portofoliul EduClass.ro numără în total peste 2.000 de produse – majoritatea jucării care vin de la producători din Marea Britanie, Belgia, India, Germania şi Italia.

    „Noi nu comercializam jucării digitale. Filosofia noastră este să încurajăm joaca în sensul clasic. Atât noi, adulţii, cât şi cei mici avem parte zilnic de un bombardament de informaţii, vedem peste tot ecrane, devine obositor. Jocurile clasice au acea capacitate pe care o astepţi de la un joc: să relaxeze, să dezvolte mintea, gândirea, creativitatea, imaginaţia sau să uşureze acumularea de cunoştinţe. Dar mai ales, pentru că joaca este mai distractivă cu minimum două persoane, să dezvolte interacţiuni, relaţii, empatia, răbdarea, asertivitatea”, a punctat antreprenoarea.

    Astfel, jocurile dezvoltate de Learning Resources – un brand american cu o vechime de 30 ani ce vinde peste 1.000 de tipuri de jocuri şi jucării educative în peste 80 ţări din întreaga lume – s-au potrivit mănuşă în portofoliul EduClass.ro. Una dintre jucăriile Learning Resources comercializate de EduClass.ro este roboţelul Botley, pe care copiii cu vârsta peste 5 ani îl pot programa.

    Cu ajutorul lui Botley, ei pot învăţa noţiuni primare de logică şi codare, contribuind la dezvoltarea gândirii analitice şi critice, la rezolvarea de probleme, la dezvoltarea spiritului de echipă şi a comunicării, precum şi la îmbunătăţirea vederii spaţiale. Mai exact, copiii îl pot programa cu uşurinţă pe Botley să facă peste 80 de acţiuni – să se deplaseze înainte (câte un pas pe rând), să se deplaseze la stânga sau la dreapta, să se deplaseze în sens invers (câte un pas pe rând), să identifice un obiect, să evite un obiect, să scoată un sunet, să repete un pas sau o secvenţă de paşi. 

    „Jucăriile de codare sunt foarte apreciate de părinţii care cumpără de la noi, pentru că le captează atenţia celor mici şi le dezvoltă pasiunea pentru tehnologie într-un mod inedit, fără a-i expune la ecrane. Iar limitarea expunerii la ecrane este una dintre cele mai mari provocări ale părinţilor în ziua de astăzi”, a subliniat Anca Leibovici. Ea a adăugat că tot mai mulţi părinţi încep să realizeze că dispozitivele electronice, chiar dacă ocupă timpul celor mici şi îi captivează, nu au tot timpul un efect pozitiv.

    „De exemplu, un copil care urmăreşte foarte multe clipuri pe YouTube învaţă să cânte, să fredoneze. Ceea ce este bine. Dar în schimb nu are răbdare să îşi astepte rândul la un joc cu mai mulţi jucători sau nu ştie să colaboreze cu un coechipier. Iar exemplele pot continua. Sunt părinţi care observă astfel de lucruri şi folosesc jocurile noastre pentru a-i face pe cei mici să descopere şi alte forme de distracţie.” Ca atare, tot mai mulţi părinţi din România caută soluţii pentru a-şi desprinde copiii de tabletă sau de televizor, alegând jocuri creative sau educative pentru aceştia.

    „Piaţa de profil este în creştere şi, în ciuda penetrării tot mai mari a dispozitivelor electronice şi mobile, jucăriile educative sunt în continuare apreciate şi, cumva, devin soluţiile la care se întorc mulţi părinţi când vor să ajute dezvoltarea unor abilităţi specifice ale celor mici”, a mai spus cofondatoarea şi directorul de vânzări al EduClass.ro.

    Topul celor mai vândute cinci jucării marca Learning Resources pe EduClass.ro sunt Bormaşina magică, Primul meu glob pământesc, Magie cu magneţi, Spumă modelatoare şi Sistemul solar motorizat. Pentru jocurile educative marca Learning Resources, EduClass.ro estimează vânzări de un milion de lei anul acesta. Pentru întreg businessul însă, EduClass.ro mizează anul acesta pe o cifră de afaceri totală de 9 milioane lei, cu 25% mare faţă de 2018.

    O bună parte din vânzări se realizează chiar la final de an, în perioada sărbătorilor de iarnă.
    „Din punctul de vedere al sezonalităţii, Crăciunul este vârful de sezon, fireşte. Suntem aliaţii lui Moş Crăciun în demersul de a oferi cadouri care să bucure, dar şi să contribuie la educaţia şi dezvoltarea celor mici. De astfel, Moş Crăciun este cel mai bun client al nostru şi an de an lista lui creşte, la fel şi vânzările noastre în perioada sărbătorilor. Vânzările aferente sărbătorilor de iarnă reprezintă circa 30% din cifra de afaceri totală”, a precizat Anca Leibovici.

    Cu ajutorul jocurilor educative, părinţii reuşesc să rezolve două provocări. Pe de-o parte, aceştia completează educaţia copiilor lor într-un mod interactiv şi distractiv, oferindu-le o experienţă de învăţare plăcută, iar pe de altă parte, reuşesc să le stimuleze abilităţi psiho-sociale, precum imaginaţia, creativitatea, răbdarea şi lucrul în echipă.

    „Jucăriile educative nu ţin de trenduri. Noi vindem jucării clasice, care sunt în continuare apreciate de către părinţi. Cele mai bune exemple sunt jucăriile de lemn şi puzzle-urile.”

  • Antreprenorul din Timişoara care a trecut de la calculatoare second-hand la piaţa imobiliară

    Achiziţia acestui imobil a venit la pachet cu multe lucruri de învăţat, testând diverse tehnici şi modele de achiziţie şi închiriere. Practic, am adaptat modelul refurbished din IT în zona de real estate”, descrie antreprenorul Dan Iliescu cele mai recente proiecte ale sale. Timişoreanul a dezvoltat, încă din 2002, CIT Group, care a ajuns în prezent principalul jucător de pe piaţa produselor IT refurbished (distribuitor de echipamente IT second-hand sau recertificate – n.red.), după cum descrie el compania. În 2017, CIT Grup a înregistrat venituri de peste 6 milioane de euro, iar aproximativ 70% din venituri au fost asigurate de reţeaua proprie de distribuţie de produse IT refurbished, care depăşeşte 3.500 de distribuitori înregistraţi.

    Cel mai recent pariu al său însă este în imobiliare: în urma efectuării unor workshopuri de real estate cu Robert Kiosaki (om de afaceri american, fondator al Rich Dad Company, instituţie care oferă consultanţă în finanţe – n.red.), Dan Iliescu a identificat pe piaţa din Timişoara o nişă pe care a ales să se poziţioneze. Astfel, el a creat în Dumbrăviţa (cea mai bogată comună din România, aflată în imediata proximitate a Timişoarei) un office hub pentru companii.

    „Achiziţionăm clădiri vechi, cu structură de calitate, iar uneori suntem uimiţi cât de bine au gândit arhitecţii acum 15 – 20 – 30 de ani clădirile, ce structură de rezistenţă au”, descrie Iliescu strategia prin care şi-a propus să dezvolte proiectele imobiliare, anunţată în această toamnă.  

    Suprafaţa totală a clădirii este de 2.400 de metri pătraţi. Parterul este destinat retailului, iar etajele, spaţiilor de birouri, având suprafeţe cuprinse între 22 şi 132 metri pătraţi.

    Pentru Dan Iliescu, clădirile vechi sunt fascinante şi oferă ca exemplu în acest sens clădirea cumpărată de la Nokia, prima clădire de office din Timişoara, pentru care arhitecţii au gândit acum câteva decenii terase interioare verzi şi terase exterioare, dar şi numeroase spaţii de socializare. „Spaţiile de birouri sunt absolut customizabile ca suprafeţe, cu o înălţime suficientă, suprafeţe vitrate foarte mari, multă lumină, parcare proprie în centrul oraşului – această clădire putem spune că este cea mai bine deservită din zona centrală a oraşului.”

    Pentru achiziţia clădirii Nokia, CIT Grup a plătit 6,2 milioane de euro, tranzacţia fiind susţinută şi prin credite obţinute de la instituţii bancare.

    „Ne bucurăm că noi am reuşit să ţinem această proprietate în portofoliul unei firme bănăţene. Este o realizare importantă şi ne dorim ca prin această achiziţie, aşa cum am reuşit în Dumbrăviţa, să creăm un office hub, un pol de business destinat în special firmelor mici şi medii care au nevoie de o locaţie centrală, la costuri decente.”

    În ceea ce priveşte viitorii chiriaşi, ca structură, 60% din suprafaţă va fi destinată companiilor mici, 30% unor multinaţionale cu birouri de talie mică sau medie, iar 10% va fi alocat conceptului de shared office. „Ne-am propus ca în final, pe lângă terasele interioare şi exterioare existente, să avem inclusiv piscină, rooftopuri verzi, iar clădirea să devină smart şi autonomă, să îşi producă propria energie electrică”, descrie antreprenorul următoarele planuri de dezvoltare a proiectului.

    „Timişoara are o ofertă diversă şi bine consolidată, cunoaşte un val de dezvoltare fără precedent”, remarcă Dan Iliescu. „Noi ne vom poziţiona diferit. Deşi avem un amplasament central, vom practica un nivel al chiriei de 8 euro/mp. În zonă, preţurile de închiriere cu serviciile incluse pentru o astfel de clădire trec de 15 euro/mp şi pot ajunge chiar şi la 20 euro/mp.”

    În ceea ce priveşte piaţa imobiliară de la nivelul întregii ţări, Iliescu spune că aceasta are un mare potenţial. „În acest moment cunoaştem în detaliu doar piaţa din Timişoara, dar începem să studiem şi alte oraşe. Sunt foarte multe oportunităţi şi posibilităţi de nişare. Bătaia mare este în zona clădirilor A, dar majoritatea firmelor din România nu sunt acolo.” Prin urmare, fondatorul CIT Grup spune că se gândeşte la achiziţionarea unor clădiri aflate în alte oraşe importante.
    „După finalizarea implementării procesului de refurbishing a clădirii Nokia, vom analiza în ce măsură mai oferă Timişoara alte oportunităţi pe această nişă şi în funcţie de acest lucru vom decide dacă următoarea noastră achiziţie va fi sau nu locală.”

    Conceptul dezvoltărilor imobiliare în spaţii vechi poate fi considerat o replică a primei afaceri a antreprenorului timişorean, distribuitorul de echipamente second-hand, axat pe comercializarea de produse precum calculatoare, laptopuri, monitoare, culminând cu serverele vechi, între 20 – 60% mai ieftine decât cele noi.

    CIT Group se adresează cu aceste produse deopotrivă persoanelor fizice, dar mai ales companiilor, deopotrivă consumatori finali, cum ar fi companiile cu parcuri IT mari care aleg produsele refurbished pentru că au o garanţie de până la trei ani, dar şi servicii de postvânzare la fel ca în cazul echipamentelor noi, precum şi redistribuitori de echipamente IT de dimensiuni mici şi medii. Fondatorul CIT Grup remarcă faptul că firmele mici şi medii au început să înţeleagă – uneori cu costuri imense – că nu se pot lupta cu marii retaileri care au discounturi mari la furnizori şi că nu pot rezista pe piaţă cu marje de 2 – 5%.  

    Potrivit unui interviu acordat anterior, Dan Iliescu a intrat în afaceri încă din adolescenţă: a primit două calculatoare de la tatăl său – „nu ştiu nici azi de ce a cumpărat două“ – şi s-a gândit că ar putea să facă bani lăsându-i şi pe alţii să le folosească. „M-am gândit să le închiriez, să dau şi altora acces la calculator. Şi aşa, de la două calculatoare am ajuns la zece. Am pus apoi bazele unui club de PC şi am reuşit să fac o înţelegere cu o firmă mare de IT din Timişoara. Ei apelau la mine pentru testarea produselor în cadrul acelui club.“

    A petrecut un an în Statele Unite, în cadrul unui program de student exchange, şi s-a întors decis să urmeze calea antreprenoriatului. „Când m-am întors în ţară am reuşit să vând calculatoarele cu un preţ apropiat de cel cu care le cumpărasem. Am înţeles că era o oportunitate acolo şi acela a fost practic momentul zero al companiei“, povesteşte Iliescu. Au urmat apoi o serie de contracte cu mai multe firme din Timişoara, CIT Grup devenind practic distribuitor. Timp de cinci ani au vândut numai monitoare, ulterior dezvoltând şi partea de calculatoare, servere şi alte componente.

    Compania a crescut chiar şi în perioada de criză, atunci când mulţi comercianţi au avut probleme în a-şi vinde produsele. „Pe noi criza ne-a ajutat, pentru că oamenii au început să cumpere lucruri care să merite banii. Erau mult mai atenţi, iar pe noi acea atenţie ne-a ajutat. Am avut creşteri în acea perioadă şi avem creştere şi acum, de 30 – 40% pe an“, spunea Iliescu.

    În prezent, aproximativ 70% din venituri sunt asigurate de reţeaua proprie de distribuţie de produse IT refurbished, care depăşeşte 3.500 de distribuitori înregistraţi. În acelaşi timp, 25% din cifra de afaceri este asigurată de vânzarea către segmentul B2B, iar diferenţa, de achiziţiile făcute de persoane fizice.
    Cererea de birouri din afara Bucureştiului – Timişoara, Braşov, Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca – a totalizat în primul trimestru al anului 2018 17.000 metri pătraţi.

    Aproape jumătate din cererea din afara Bucureştiului a fost înregistrată în Timişoara (8.239 metri pătraţi), în timp ce 30% din spaţiile închiriate (5.100 metri pătraţi) au vizat Cluj-Napoca, potrivit ZF. Companiile din domeniile IT şi servicii profesionale au fost cele mai active, cu aproape 60% din totalul închiriat. În ceea ce priveşte stocul de birouri, în Timişoara, dezvoltatorii au anunţat proiecte de 83.000 metri pătraţi, în Cluj-Napoca, stocul va creşte cu 43.000 metri pătraţi, în Braşov urmează să fie livraţi 25.000 metri pătraţi, iar în Iaşi doar 9.200 metri pătraţi.

    „Din păcate, stilul de viaţă actual face ca tot mai mulţi români să nu mai aloce timp pentru a achiziţiona produse de calitate, ci doar în funcţie de aparenţe, fără să aprofundeze costurile ulterioare de utilizare, durabilitate, impactul asupra sănătăţii, timpul pierdut în utilizare sau rezistenţa”, descrie Dan Iliescu comportamentul pe care l-a observat în rândul clienţilor. „La început am vrut să fim cei mai ieftini, dar am înţeles cu timpul că acest lucru nu se poate. Aşa că am decis să fim cei mai buni, să încercăm permanent să inovăm în branşă. Avem în continuare şi produse ieftine, pentru cei care le doresc, dar ne concentrăm pe alte aspecte“, descrie antreprenorul strategia companiei. 

  • Tânărul de 22 ani care a descoperit una dintre cele mai mari erori din industria calculatoarelor

    Tânărul de origine germană Jann Horn (22 de ani) a devenit faimos după ce s-a dezvăluit faptul că a descoperit una dintre cele mai mari erori ale unui cip de calculator, potrivit unui articol publicat de Daily Mail.

    Eroarea ar fi existat de mai bine de două decenii, interval de timp în care nu a fost observată. Tânărul a reuşit să o descopere după ani de cercetare. Mai uimitor de atât este faptul că a dat peste aceasta accidental, în timp ce citea manuale de mii de pagini despre procesoare pentru un proiect complet diferit.

    Cercetarea lui l-a condus spre un proces cunoscut drept ”execuţie speculativă”, prin care un cip încearcă să ghicească ce i s-ar putea solicita să facă şi începe să facă task-ul respectiv înainte de a primi solicitarea, cu scopul măririi vitezei. Pentru a face acest lucru, începe să acumuleze informaţii din mai multe locuri ale computerului şi să stocheze aceste informaţii în memorie.

    Horn a descoperit că, chiar dacă cipul a greşit în  a ghici sarcina ce îi va fi alocată, informaţiile primite de acesta vor fi oricum stocate şi ar putea fi furate de un hacker. Horn lucrează pentru proiectul Google Project Zero din Zurich şi a informat Intel, cel mai mare producător de cipuri de calculator, despre descoperirea sa.

    Tânărul împreună cu alţi câţiva specialiaşti din domeniu şi-au unit  apoi eforturile pentru a rezolva această problemă şi până în ianuarie au oferit şi o soluţie. Intel a anunţat descoperirea şi i-a atribuit lui Horn meritele pentru aceasta. ”Nu este o one-hit wonder. Asta face el”, l-a descris pe Horn pentru Bloomberg Mario Heiderich, fondatorul companiei berlineze de securitate cibernetică Cure53.

  • Cosmin Pătroiu, director general / TeraSteel: „Consider că un lider este cel care contribuie activ la construirea mediului profesional în care activează şi se dezvoltă continuu atât pe sine cât şi echipa, prin împărtăşirea experienţelor şi transmiterea cunoştinţelor acumulate”

    Carte de vizită
    ¶ A studiat Automatică, Calculatoare şi Electronică la Universitatea din Craiova şi a urmat un Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la Universitatea din Ottawa
    ¶ A ajuns în grupul Teraplast în 2013, când a început să lucreze ca director comercial la Plastsistem, actuala TeraSteel, în funcţia actuală fiind ales la începutul anului trecut; înainte, a ocupat mai multe funcţii de conducere în companiile Arabesque, Trimo Slovenia, Satjam România şi Satjam SRO
    ¶ Anul trecut, grupul Teraplast a finalizat cu o cifră de afaceri de 427 de millioane de lei, subsidiara TeraSteel acoperind circa 40% din venituri, cu o cifră de afaceri de peste 174 mil. lei

  • Primăria unui sector, atacată cibernetic. Edil: Tot sistemul nostru de date în momentul acesta e blocat

    „Joi am avut un atac cibernetic şi în toată primăria calculatoarele sunt blocate. Am anunţat DIICOT, am anunţat SRI. În momentul de faţă se verifică toate calculatoarele. Tot sistemul nostru de date în momentul acesta e blocat. Important e să rezolvăm cât mai repede situaţie”, a precizat Tudorache, vineri, la începutul şedinţei Consiliului Local 1.

    Primarul Sectorului 1 aprecizat că în urma atacului cibernetic a sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI).

     Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul de 22 ani care a descoperit una dintre cele mai mari erori din industria calculatoarelor

    Tânărul de origine germană Jann Horn (22 de ani) a devenit faimos după ce s-a dezvăluit faptul că a descoperit una dintre cele mai mari erori ale unui cip de calculator, potrivit unui articol publicat de Daily Mail.

    Eroarea ar fi existat de mai bine de două decenii, interval de timp în care nu a fost observată. Tânărul a reuşit să o descopere după ani de cercetare. Mai uimitor de atât este faptul că a dat peste aceasta accidental, în timp ce citea manuale de mii de pagini despre procesoare pentru un proiect complet diferit.

    Cercetarea lui l-a condus spre un proces cunoscut drept ”execuţie speculativă”, prin care un cip încearcă să ghicească ce i s-ar putea solicita să facă şi începe să facă task-ul respectiv înainte de a primi solicitarea, cu scopul măririi vitezei. Pentru a face acest lucru, începe să acumuleze informaţii din mai multe locuri ale computerului şi să stocheze aceste informaţii în memorie.

    Horn a descoperit că, chiar dacă cipul a greşit în  a ghici sarcina ce îi va fi alocată, informaţiile primite de acesta vor fi oricum stocate şi ar putea fi furate de un hacker. Horn lucrează pentru proiectul Google Project Zero din Zurich şi a informat Intel, cel mai mare producător de cipuri de calculator, despre descoperirea sa.

    Tânărul împreună cu alţi câţiva specialiaşti din domeniu şi-au unit  apoi eforturile pentru a rezolva această problemă şi până în ianuarie au oferit şi o soluţie. Intel a anunţat descoperirea şi i-a atribuit lui Horn meritele pentru aceasta. ”Nu este o one-hit wonder. Asta face el”, l-a descris pe Horn pentru Bloomberg Mario Heiderich, fondatorul companiei berlineze de securitate cibernetică Cure53.

  • evoMAG: începerea şcolii creşte vânzările de calculatoare cu 25%

    În acelaşi timp, bugetul alocat de clienţi pentru pregătirile necesare începerii anului şcolar este în creştere, consumatorii fiind dispuşi să cheltuiască circa 2.000 de lei pentru achiziţia unui calculator, a unei imprimante, a unui monitor şi a accesoriilor necesare: tastatură, mouse, boxe, consumabile etc. Bugetul este cu aproximativ 10% mai mare faţă de anul trecut, ca urmare a creşterii consumului la nivel general, al disponibilităţii consumatorilor de  a cheltui mai mult, dar şi a promoţiilor oferite de retailerii specializaţi.

    Românii îşi doresc calculatoare de ultimă generaţie, cu tehnologie nouă şi putere de procesare mare. Pentru un astfel de sistem, sunt dispuşi să plătească un preţ mediu de 1.600 de lei, mai mare cu aproximativ 10% decât anii trecuţi. 

  • FlorideLux deschide un nou atelier-florărie în Ploieşti

    „Deschiderea unei noi florării în Ploieşti a fost un pas firesc în dezvoltarea noastră, mai ales că exista deja o cerere expresă a clienţilor noştri din Prahova. Aici am descoperit o piaţă matură, în care clienţii acordă o atenţie deosebită calităţii florilor şi designului floral”, declară Marius Dosinescu, CEO şi fondator FlorideLux.

    Printre beneficiile pe care FlorideLux le pune la dispoziţia clienţilor din Ploieşti se numără livrarea rapidă, oriunde în judeţ, în toate zilele săptămânii, dar şi livrarea directă, concept cunoscut ca hand delivery. În curând, FlorideLux va organiza şi sesiuni de cursuri de florişti la atelierul din Ploieşti

  • Fundaţia Orange lansează Platforma Together – conexiune între companii şi şcoli din mediul rural

    „Şcolile româneşti trebuie dotate cu calculatoare, pentru ca elevii să poată învăţa mai uşor prin intermediul noilor tehnologii. În ziua de azi, digitalul este absolut necesar pentru a te integra în societate şi pentru a reuşi în proiectele profesionale. Cele mai multe şcoli din mediul rural, din lipsa dotărilor, nu reuşesc să ofere elevilor un program de educaţie digitală şi acces la internet.”, declară Amalia Fodor – director Fundaţia Orange.

    „Together” este un proiect dezvoltat de Asociaţia „Freedom Smile”, cu o finanţare de 7000 de euro oferită de Fundaţia Orange, prin programul Susţine un ONG!

    Platforma îşi propune să reducă diferenţele legate de nivelul de digitalizare al şcolilor din sate, în raport cu cele din zonele urbane şi să ofere elevilor din mediul rural acces la tehnologie. Pe lângă funcţia de a conecta companiile care donează echipamente IT cu beneficiarii, platforma are şi o secţiune de voluntariat, în care se pot înscrie persoanele care se oferă să predea cursuri de informatică elevilor din mediul rural.

    Asociaţia „Freedom Smile” este o organizaţie non-profit din Bucureşti, fondată în anul 2012 pentru a promova democraţia şi drepturile omului, pentru a ajuta copiii şi persoanele cu dizabilităţi şi pentru a combate corupţia şi traficul de persoane.

    Programul Susţine un ONG! este un fond care oferă finanţare pentru proiecte de filantropie propuse de angajaţi şi dezvoltate alături de o organizaţie non-profit.

  • Familia care a băgat în faliment unul dintre cele mai mari magazine de calculatoare din România. În 2008 vindeau de 80 de milioane de euro

    În prima ediţie a catalogului Tineri Manageri de Top apăreau soţii Alina şi Cristian Fughină, director general, respectiv preşedinte al companiei K-Tech Ultra Pro, la acea vreme al doilea lanţ de distribuţie IT din România, după Flamingo.

     

    ifrele erau impresionante: 82 de magazine în martie 2006, 850 de angajaţi, cifră de afaceri 80 de milioane de dolari în 2005 şi aproape 100 de milioane de dolari în 2006.  Dar în mai 2009 o copertă a BUSINESS Magazin afişa un titlu scurt: Ultra Faliment, iar cifrele se schimbaseră: datorii neachitate la bănci şi furnizori de 15 milioane de euro, circa 150 de angajaţi care mai lucrau în circa 20 de magazine funcţionale.

     

    Cu totul imaginea unei companii în derivă, care se lupta pentru supravieţuire. Nu a supravieţuit, pentru că în vara anului 2010 K Tech Ultra Pro a intrat în faliment, cu datorii de 28 de milioane de euro la 114 creditori. Activitatea soţilor Fughină şi a apropiaţilor lor a intrat în vizorul DIICOT, într-un dosar privind falimentarea controlată a companiei.