Gabriela Firea vrea o lege de includere a unor spaţii pentru after school în proiectele viitoarelor biserici

 Ea precizează, într-un comunicat, că a avut “bucuria şi privilegiul de a participa, în ultimele zile, la două evenimente încărcate de spritualitate – Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi oficierea Sfântei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Catedrala din Voluntari, care poartă Hramul Sfintei Parascheva, ocrotitoarea oraşului”.

“Am fost impresionată de numărul mare al credincioşilor prezenţi la fiecare dintre aceste evenimente, dovadă a rolului extraordinar de important pe care îl are credinţa în sufletul românilor. Dar, mai ales, am fost bucuroasă să constat că se aflau acolo mulţi copii şi tineri. Ei mi-au reamintit de pelerinajele pe care le-am făcut în copilărie alături de familia mea, de entuziasmul cu care aşteptam să mergem împreună la Liturghie, de seriozitatea cu care ascultam învăţăturile despre credinţă ale bunicii”, afirmă Firea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *