Tag: bucurie

  • Tânărul de 34 de ani responsabil de gestionarea crizelor pentru unul dintre cei mai mari producători locali de bere

    Atanas Boychev este legal & corporate affairs director pe România şi Bulgaria, departamentul pe care îl conduce fiind format din nouă persoane, dintre care şase sunt în România.

    „Acoperim o varietate de domenii, cum ar fi guvernanţa juridică, afacerile corporatiste, inclusiv PR, respectarea, gestionarea crizelor”, explică el. Una dintre principalele borne din parcursul său profesional spune că a fost numirea în funcţia actuală. Un pas dificil din carieră, povesteşte el, a fost cel în care a fost ales în calitate de specialist în compliance al unei înţelegeri în cadrul unui „vast proiect multinaţional, care implica mai multe jurisdicţii, numeroase părţi interesate, interne şi externe, şi o mulţime de activităţi organizaţionale, legale şi de conformitate”, proiect la a cărui structurare a lucrat, alături de colegii din departamentul său, aproape un an.

    Atanas Boychev are un master în drept acordat de Universitatea St. Kliment Ohridski din Sofia, şi îşi descrie experienţa internaţională într-un cuvânt: intensă. Spune că îi place foarte mult să lucreze în mediul multinaţional deoarece, prin prisma faptului că anterior acestei funcţii a ocupat-o pe cea de director de conformitate pentru segmentul european de business al companiei Molson Coors, care produce Bergenbier, este obişnuit să lucreze cu oameni din diferite ţări şi culturi, lucru care îi face plăcere „dintr-un motiv simplu – pasiunea pentru succes”, care, spune el, ne uneşte pe toţi, indiferent de origine sau de diferenţele noastre culturale.

    În ceea ce priveşte activitatea pe piaţa din România, spune: „Mi se pare uşor să lucrez în România, în principal datorită persoanelor prietenoase şi destupate la minte din compania Bergenbier. În fiecare zi învăţ mai multe despre ţară, despre afaceri, despre mersul pieţei şi mă bucur că sunt înconjurat de profesionişti dovediţi”.

  • Cine este tânăra care coordonează din România 200.000 de vânzători din Europa de Sud-Est

    Corina Anghel este training manager South-East Europe în cadrul companiei Avon, funcţie din care este responsabilă de construirea şi coordonarea strategiei de dezvoltare a aproximativ 200.000 de reprezentanţi şi lideri Avon din România, Moldova, Bulgaria, Albania şi Macedonia, având în subordine 11 oameni. 

    „Am primit prima ofertă de job de la o firmă de consultanţă în HR, pe vremea când oamenii din jur îmi spuneau că ai nevoie de experienţă înainte de a lucra într-o astfel de firmă. Din fericire, primul meu şef nu a crezut la fel şi m-a şi provocat să coordonez un proiect pe fonduri europene de 4 milioane de lei. Apoi primul meu şef din Avon m-a învestit cu aceeaşi încredere, recrutând o tânără de 25 de ani să coordoneze o echipă formată din oameni cu mult mai multă experienţă decât ea”, povesteşte Corina Anghel.

    Cel mai dificil moment din parcursul în cadrul Avon a venit atunci când, din cauza strategiei globale a organizaţiei, a pierdut un headcount şi a trebuit să reorganizeze munca, ce a presupus şi deplasări pe arii geografice destul de mari, fără vreo compensare suplimentară. Potrivit Corinei Anghel, printre reuşitele sale profesionale se numără prima sa strategie la Avon, care a ajutat la creşterea cu 20% a numărului de participanţi la care a putut ajunge,  câştigarea unui hackathon de inovaţie şi apoi organizarea lui cu rezultate în business, ce au ajuns să fie promovate apoi chiar de CEO, ca model, dar şi echipa pe care o conduce. Absolventă a Facultăţii de Management Economic a ASE şi a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti, Corina Anghel deţine şi o diplomă de master în antropologie şi a studiat un semestru în Italia, fiind plecată de mai multe ori, în diverse ţări, pentru cursuri de perfecţionare.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Anca Năstase-Marinică, senior brand manager Fanta, Coca-Cola Central Eastern Europe BU Coca-Cola România

    Anca Năstase-Marinică este senior brand manager Fanta în cadrul companiei Coca-Cola, pe regiunea Europa Centrală şi de Est, funcţie din care conduce o echipă de peste 35 de persoane la nivel regional, jumătate dintre aceştia deţinând poziţii de brand management, având drept responsabilităţi coordonarea strategiei de marketing la nivel regional a brandului Fanta pentru cele 26 ţări din business unit, inclusiv România.

    Ea spune că anul trecut brandul Fanta a înregistrat cele mai bune rezultate din istorie la nivel de rezultate trimestriale şi volum în regiunea Europa Centrală şi de Est. Cu o experienţă de peste 15 ani în marketing, cariera Ancăi Năstase-Marinică în cadrul companiei Coca-Cola România a început în urmă cu zece ani, în 2009. Ulterior, a preluat întregul portofoliu de produse Coca-Cola, după care a migrat către zonă de băuturi necarbozagoase şi apă, pentru ca în prezent să revină pe zona de sparkling.

    Ea spune că printre cele mai mari reuşite din carieră se numără campaniile pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului, mai ales că „multe dintre ele au fost recompensate cu premii locale şi internaţionale”. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE, Anca Năstase-Marinică spune că în prezent poziţia pe care o deţine vine la pachet cu responsabilităţi la nivel regional, pentru Europa Centrală şi de Est. „Aş spune că este un echilibru perfect, pentru că am ocazia să lucrez din România, la nivel internaţional. Practic, deşi biroul meu a rămas în Bucureşti, lucrez cu o echipă virtuală alcătuită din oameni de marketing din peste 20 de ţări din regiune.”

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Anca Năstase-Marinică, senior brand manager Fanta, Coca-Cola Central Eastern Europe BU Coca-Cola România

    Anca Năstase-Marinică este senior brand manager Fanta în cadrul companiei Coca-Cola, pe regiunea Europa Centrală şi de Est, funcţie din care conduce o echipă de peste 35 de persoane la nivel regional, jumătate dintre aceştia deţinând poziţii de brand management, având drept responsabilităţi coordonarea strategiei de marketing la nivel regional a brandului Fanta pentru cele 26 ţări din business unit, inclusiv România.

    Ea spune că anul trecut brandul Fanta a înregistrat cele mai bune rezultate din istorie la nivel de rezultate trimestriale şi volum în regiunea Europa Centrală şi de Est. Cu o experienţă de peste 15 ani în marketing, cariera Ancăi Năstase-Marinică în cadrul companiei Coca-Cola România a început în urmă cu zece ani, în 2009. Ulterior, a preluat întregul portofoliu de produse Coca-Cola, după care a migrat către zonă de băuturi necarbozagoase şi apă, pentru ca în prezent să revină pe zona de sparkling.

    Ea spune că printre cele mai mari reuşite din carieră se numără campaniile pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului, mai ales că „multe dintre ele au fost recompensate cu premii locale şi internaţionale”. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE, Anca Năstase-Marinică spune că în prezent poziţia pe care o deţine vine la pachet cu responsabilităţi la nivel regional, pentru Europa Centrală şi de Est. „Aş spune că este un echilibru perfect, pentru că am ocazia să lucrez din România, la nivel internaţional. Practic, deşi biroul meu a rămas în Bucureşti, lucrez cu o echipă virtuală alcătuită din oameni de marketing din peste 20 de ţări din regiune.”

  • Lucrează în telecom încă din primul an de facultate, iar astăzi antrenează echipe de vânzări şi dezvoltă strategii

    Elisabeta Mihăilescu conduce o echipă de opt persoane, având responsabilitatea de a antrena echipa de vânzări şi de a dezvolta strategii care să stimuleze piaţa B2G.

    „Misiunea departamentului pe care îl conduc este de a creşte amprenta serviciilor telecom  în sectorul public”, explică ea. Elisabeta Mihăilescu lucrează încă din primul an de facultate şi şi-a început activitatea într-o companie de telecom care intrase recent pe piaţa din România. „Orizontul deschis atunci, în 1999, a fost decisiv pentru mine. După mai mulţi ani am  ales însă să fac o schimbare şi să activez în domeniul serviciilor medicale”, povesteşte ea.

    „Un alt moment cheie al traseului meu profesional a fost acela în care am decis să fac trecerea de la gestionarea portofoliului de clienţi B2B la sectorul B2G. Rigurozitatea segmentului B2G te face să fii întotdeauna foarte bine pregătit şi documentat, te pregăteşte să fii agil şi atent la schimbări.” Nu are experienţă internaţională, însă crede că o astfel de experienţă deschide noi orizonturi şi perspective. „Momentan nu iau în calcul acest lucru, dar pot spune că mi-aş continua, cu siguranţă, cariera în ţară – România are nevoie de oameni bine pregătiţi şi responsabili.” Elisabeta Mihăilescu a absolvit Facultatea de Drept şi este mediator certificat, deţinând totodată numeroase certificări specifice zonei B2B-B2G.

    Profilul Elisabetei Mihăilescu a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

  • Preşedintele României, Klaus Iohannis: „La noi, cei care conduc instituţional destinele o fac ca şi cum ar fi la meteo”

    „Mă bucur foarte mult că am putut să revin cu această ocazie aici în Târgul Ieşilor, unde am fost de multe ori şi dacă îmi permiteţi să spun că de fiecare dată mi-a plăcut. Vorbim despre educaţie. La noi, ştiţi bancul acela educaţie, agricultură şi meteo toată lumea se pricepe. Doar că la noi cei care conduc instituţional destinele o fac ca şi cum ar fi la meteo. Sunt bucuros că am ajuns aici cu oameni care ştiu ce vorbesc care chiar ştiu ce vorbim când rostim sintagma „România educată”, a afirmat Klaus Iohannis, la Forumul Educaţiei 2019, o dezbatere pe marginea proiectului „România Educată”, care a avut loc sâmbătă la Iaşi.

    Şeful statului a adăugat că PSD va primi un răspuns de la români, la referendumul pe justiţie din 26 mai, dată la care au loc şi alegerile europarlamentare.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Secretul unei poveşti de succes pornită la Timişoara. Cum face o afacere de familie aproape 4 milioane de euro

    Firma Varuna’s a reusit sa se impuna rapid pe piata, astfel ca, in scurta vreme, a devenit unic distribuitor Lego in Romania si a legat relatii cu cele mai importante firme din domeniu, la nivel international.

    „Nu a fost usor, mai ales la inceput, dar am inteles ca este important sa colaboram cu cei mai buni dintre cei mai buni. Am avut o cumpana in anul 2000, insa tocmai acel moment ne-a ambitionat sa mergem mai departe si sa crestem constant”, spune directorul Varuna’s, Edda Fey.

    Cheia succesului companiei a stat in grija pentru detalii. Niciodata nu s-a facut rabat de la calitate, astfel ca micutii sa se poata bucura de jucariile lor pentru o perioada indelungata.

    „Avem jucarii dintre cele mai calitative. Ne ocupam aici de tot ce inseamna localizarea produsului. Asta inseamna ca facem traducerile, inregistram vocile pentru jucarii, realizam ambalajul tradus in limba romana, tot ceea ce este necesar pentru ca cei mici sa se poata bucura de jucarii cat mai mult”, a completat Edda Fey.

    La aniversarea de 20 de ani, reprezentantii Varuna’s vin in intampinarea clientilor cu o multime de surprize.

    „Ne bucuram ca aniversarea noastra coincide cu perioada sarbatorilor, pentru ca, mai ales acum, toata lumea este in cautare de jucarii si jocuri. Pentru a sarbatori impreuna cu clientii nostri aniversarea de 20 de ani avem o promotie la produsele selectate, care vor fi disponibile cu o reducere de pana al 50%”, au spus reprezentantii firmei.

    In prezent, compania de familie are nu mai putin de 5 magazine in cele mai importante orase din Romania: Timisoara, Bucuresti, Cluj, Iasi si Brasov. Iar cei care doresc pot face si cumparaturi online, pe site-ul Varuna’s.
    Oferta este una spectacol: de la jucarii pentru bebelusi la produse de arta si indemanare, de la figurine si papusi la Lego, ori de la jocuri educative la masinute, toate pot fi gasite la Varuna’s.

    Cu o cifra de afaceri de aproape 18 milioane de lei, Varuna’s a ocupat, in ultimii ani, locul I in Topul Firmelor organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, in domeniul in care activeaza, o confirmare a excelentei in afaceri.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

  • Calendarul sărbătorilor legale 2019: De câte zile libere se bucură angajaţii din România. Când sunt următoarele zile libere pentru români

    Din cele 15 zile nelucrătoare de sărbătoare legală doar 10 pică în timpul săptămânii. Deoarece 5 dintre cele 15 zile zile nelucrătoare de sărbătoare legală pică în weekend, salariaţii care au un program de lucru de luni până vineri se vor bucura de doar 10 zile libere.

    Zilele libere în 2019 sunt:

    1 ianuarie – Anul Nou

    2 ianuarie — Anul Nou

    24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române

    28 aprilie (duminică) – Paştele – duminică

    29 aprilie (luni) — Paştele

    1 mai — Ziua Muncii

    1 iunie – Ziua Copilului – sâmbătă

    16 iunie (duminică) — Rusalii – duminică

    17 iunie (luni) — Rusalii

    15 august — Adormirea Maicii Domnului

    30 noiembrie — Sfântul Andrei – sâmbătă

    1 decembrie — Ziua Naţională a României – duminică

    25 decembrie – Crăciunul

    26 decembrie — Crăciunul

    Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

    Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

    Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

     

  • E cel mai mic oraş din România, dar l-au transformat intr-o atracţie mondială

    Aerul curat de la Băile Tuşnad este principalul atu al staţiunii situate la 32 de kilometri de Miercurea Ciuc. Dar şi curele de tratament cu ape minerale făcute la Tuşnad sunt renumite nu doar în România, fiind an de an căutate de sute de mii de turişti români şi străini. Despre apele minerale din zona Tuşnadului există dovezi scrise încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în care se menţionează prezenţa unor izvoare de ape minerale cu efecte curative, folosite de către localnicii satelor din apropiere.


    În prezent, peste 450.000 de turişti înnoptează anual la Băile Tuşnad, iar numărul celor care doar vizitează staţiunea ajunge la 1,5 milioane în fiecare an. 80% din ei sunt români, iar restul, din ţări precum Ungaria, Israel, Germania, Olanda, Franţa.

    Mofetele scad tensiunea

    „La Tuşnad avem ca factori naturali de cură apa cu bioxid de carbon şi gazul sub formă de emanaţie naturală. Apa cu bioxid de carbon o folosim sub formă de baie individuală, emanaţia naturală de bioxid de carbon o folosim sub formă de mofetă. Mofeta este o încăpere sub formă de amfiteatru cu scări, iar în mijloc ies gazele acelea pe care pacienţii le inhalează.

    În locul în care Dumnezeu a lăsat această emanaţie de gaz omul a construit jur împrejur. În principiu, ca şi tehnică, se stă treptat. Se începe cu cinci minute şi se ajunge la o cură de 20 de minute. Tot treptat, pacientul face cura mai întâi sus în amfiteatru, apoi coboară progresiv în timpul curei. Atât baia individuală, cât şi mofeta, deci bioxidul de carbon, fac vasodilataţie arterială, scad tensiunea şi îmbunătăţesc circulaţia. Acestea sunt principiile pe care ne bazăm noi în tratamentul pe care îl facem la Băile Tuşnad“, explică Marieta Motricală, medic primar balneologie şi recuperare medicală în cadrul unuia dintre hotelurile dotate cu bază de tratament din Băile Tuşnad.

    Ce indicaţii au toate acestea? „Evident, având în vedere proprietăţile factorilor de cură, principalele indicaţii sunt bolile cardiovasculare, şi aici ar fi hipertensiunea arterială, în primul rând, arteriopatiile periferice, cardiopatiile ischemice, stările după infarctul miocardic acut, dar nu mai degrabă de şase luni de la externare, stările după accident vascular cerebral, la fel, nu mai degrabă de şase luni de la externare“, completează specialista.

    Cititi mai multe pe www.all4romania.eu

  • Pasul surprinzător pe care trebuie să îl faceţi pentru a vă găsi următorul job

    Jurnaliştii de la Entrepreneur.com amintesc de o modalitatate mai puţin practicată prin care să vă simplificaţi munca: angajarea unei firme specializate în recrutare.

    Odată ce contactaţi o astfel de companie, veţi avea un recrutor personal al cărui scop principal va fi să vă conecteze cu oportunităţile potrivite.

    Recrutorii vă vor ajuta să aflaţi „ce căutaţi şi de ce, spre exemplu: Doriţi flexibilitatea contractului de muncă? Căutaţi ceva permanent?”, spune Ryan Lynch, specialistul în relaţii cu clienţii care lucrează pentru o firmă americană de profil, citat de Glasdoor. „Odată ce ne punem de acord asupra căii pe care trebuie să o iei sau în ce direcţie vrei să evolueze cariera ta, vei avea mai mulţi asociaţi din cadrul firmei care să relaţioneze în numele tău cu clienţii (potenţialii angajatori)”, explică specialistul.