Stângăcia (aparentă?) cu care reprezentanţii Executivului au negociat cu Roşia Montană Gold Corporation s-a îmbinat cu stângăcia (aparentă?) cu care premierul Victor Ponta a anunţat pasul înapoi şi posibilitatea respingerii în Parlament a proiectului de exploatare a aurului la Roşia Montană, precum şi cu şirul de declaraţii ulterioare, care nici nu mai merită categorisite: sumele avansate de oficialii români, cele 2 sau 4 miliarde de dolari despăgubiri către Gabriel Resources (pe ce bază?), dar şi toate bălmăjelile care încep cu “soluţia respingerii proiectului” şi se termină cu “votul conform cu conştiinţa”; iar toate acestea se traduc printr-un comportament tipic de “yesman” cu care nu se negociază, ci i se trasează sarcini. În acelaşi timp, devine tot mai evidentă necesitatea sporirii rolului, a implicării autorităţilor locale în dezvoltarea socială şi economică a zonelor pe care le gospodăresc.
În ton cu cele de mai sus, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu declara că un litigiu cu Gold Corporation poate însemna cereri de despăgubiri din partea ambelor părţi şi s-ar putea încheia chiar cu renunţarea la proiect. Compania a fost “invitată” de comportamentul imprudent al premierului Victor Ponta şi al ministrului Dan Şova, spune Cătălin Predoiu: “Nu vorbeşti de posibile despăgubiri, e ca şi cum te predai. Nu cred că îi e atât de simplu companiei să înceapă un proces”.
Nu se ştie în ce măsură comisia parlamentară care s-ar putea pronunţa asupra proiectului, anunţată vineri de liderii USL, ar putea ajunge la un rezultat fezabil şi mulţumitor; o “platformă democratică de manifestare” a celor care contestă proiectul, dar şi a celor care îl susţin, aşa cum a denumit-o premierul Victor Ponta, nu va face decât să încurce şi mai mult situaţia.
Leave a Reply