Tag: Sova

  • Dan Şova, ARESTAT preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce a luat mită 100.000 euro în contractul CET Govora

    Dan Şova era, din 4 decembrie, în arest la domiciliu, măsură luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia a fost contestată atât de Dan Şova, cât şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au cerut atât în 4 decembrie, cât şi la contestaţie arestarea preventivă a senatorului.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile a lui Dan Şova. Decizia este definitivă, Dan Şova fiind deja dus de la domiciliu în Arestul Poliţiei Capitalei, potrivit unor surse judiciare.

    “În baza art. 223 alin. 2 C.pr.pen rap. la art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. e C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului Şova Dan-Coman, pentru o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 14 decembrie 2015 până la data de 02 ianuarie 2016, inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen., dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Şova Dan-Coman”, potrivit deciziei instanţei.

    Dan Şova a fost la instanţa supremă luni, când s-a judecat contestaţia, el nefăcând nicio declaraţie nici înainte de începerea judecării contestaţiei şi nici la finalul dezbaterilor, care au avut loc în şedinţă nepublică.

    Şova a mai stat din 3 până în 4 decembrie în Arestul Poliţiei Capitalei, după ce a fost reţinut de procurori, care au obţinut avizul Senatulului privind atât reţinerea, cât şi arestarea preventivă a parlamentarului.

    În noul dosar, senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

    Este al treilea dosar în care Dan Şova este acuzat de corupţie şi este pentru a treia oară când senatorii au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea arestării, ei respingând, în martie şi în iunie, o altă solicitare referitoare la dosarul “Turceni- Rovinari”, în care este judecat alături de fostul premier Victor Ponta.

    Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă fostul director general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

    Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

    Mihai Bălan a fost reţinut în 19 noiembrie, de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă, în 20 noiembrie, de instanţă, care a dispus ca directorul general CET Govora să fie cercetat în libertate, sub control judiciar. Hotărârea a rămas definitivă, joi, când instanţa supremă a respins contestaţia DNA. Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o firmă, influenţat de senatorul Dan Şova.

    Dan Şova este acuzat şi în dosarul “Turceni-Rovinari”, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

    De asemenea, senatorul este urmărit penal de DNA într-un dosar privind contracte de consultanţă juridică cu CET Govora, cu prejudiciul de peste un milion de euro, alături de senator fiind cercetaţi şi Mihai Bălan şi Constantin Lăpădat, directorul general, respectiv directorul economic de la CET Govora. Procurorii îl acuză pe Dan Şova, senator, la data faptelor reprezentant al Societăţii Civile de Avocaţi “Şova şi Asociaţii”, de două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine pentru altul un folos necuvenit.

  • Dan Şova, în AREST LA DOMICILIU în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă – FOTO

    Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a lui Dan Şova şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu.

    Contestaţia procurorilor DNA şi cea a lui Dan Şova vor fi judecate tot la instanţa supremă, care va decide definitiv ce măsură preventivă va fi luată în cazul senatorului, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

    În urma deciziei de vineri, Dan Şova va fi eliberat din Arestul Capitalei când îi va expira ordonanţa de reţinere emisă joi de procurorii anticorupţie. Senatorul va fi plasat, de vineri după-amiază, în arest la domiciliu, având de respectat mai multe obligaţii dispuse de instanţă în cadrul măsurii preventive.

    Avocatul lui Dan Şova, Veronel Rădulescu, a declarat că apărarea nu consideră că trebuie luată vreo măsură pe numele lui Şova, pentru că acesta nu a comis faptele de care este acuzat de procurori, iar toate probele prezentate de aceştia ar fi indirecte.

    “Consider că decizia reprezintă îndoiala instanţei că proble de la dosar sunt susceptibile de a crea acea suspiciune rezonabilă”, a spus avocatul.

    El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că este exclusă recunoaşterea acuzaţiilor de către Dan Şova, pentru că acesta nu a săvârşit faptele care i se impută.

    Senatorul Dan Şova a fost adus în jurul orei 09.30 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Dan Şova a fost reţinut joi de procurori, după ce Senatul a avizat cererea DNA privind atât reţinerea, cât şi arestarea preventivă a parlamentarului. În aceeaşi zi, procurorii au trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de arestare preventivă a lui Şova, însă instanţa a stabilit pentru vineri judecarea cauzei.

    În noul dosar, senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

    Dan Şova a declarat, joi, înaintea votului din plenul Senatului privind reţinerea şi arestarea sa, că din cele 3.000 de file din dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, nu există nicio probă împotriva sa, ci doar un denunţ, el adăugând că se apropie de recorduri nedorite.

    Este al treilea dosar în care Dan Şova este acuzat de corupţie şi este pentru a treia oară când senatorii sunt chemaţi să se pronunţe cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea arestării, ei respingând, în martie şi în iunie, o altă solicitare referitoare la dosarul “Turceni- Rovinari”, în care este judecat alături de fostul premier Victor Ponta.

    Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

    Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

    Mihai Bălan a fost reţinut în 19 noiembrie, de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă, în 20 noiembrie, de instanţă, care a dispus ca directorul general CET Govora să fie cercetat în libertate, sub control judiciar. Hotărârea a rămas definitivă, joi, când instanţa supremă a respins contestaţia DNA. Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o firmă, influenţat de senatorul Dan Şova.

    Dan Şova este acuzat şi în dosarul “Turceni-Rovinari”, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

    De asemenea, senatorul este urmărit penal de DNA într-un dosar privind contracte de consultanţă juridică cu CET Govora, cu prejudiciul de peste un milion de euro, alături de senator fiind cercetaţi şi Mihai Bălan şi Constantin Lăpădat, directorul general, respectiv directorul economic de la CET Govora. Procurorii îl acuză pe Dan Şova, senator, la data faptelor reprezentant al Societăţii Civile de Avocaţi “Şova şi Asociaţii”, de două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine pentru altul un folos necuvenit.

  • Senatorul Dan Şova, REŢINUT de DNA pentru că a luat 100.000 euro mită privind un contract cu CET Govora – FOTO

    Senatorul Dan Şova nu a făcut nicio declaraţie înainte de a intra în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    Senatul a aprobat, joi, în şedinţă de plen, solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, rezultatul fiind de 95 de voturi “pentru” şi 30 “împotrivă”. Senatorul PSD este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

    Potrivit rezultatului anunţat în plenul Senatului de social-democratul Ioan Chelaru, şi-au exprimat votul 127 de senatori din totalul de 165, dintre care 95 au votat “pentru” solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, 30 au votat “împotrivă”, iar 2 voturi au fost anulate.

    PSD şi PNL anunţaseră că vor vota pentru încuviinţarea cererii justiţiei în cazul senatorului Dan Şova, în timp ce preşedintele Senatului şi lider ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, le-a recomandat senatorilor ALDE să voteze împotriva solicitării de reţinere şi arestare preventivă a acestuia. Tăriceanu a absentat însă joi, iar şedinţa a fost prezidată, în locul său, de vicepreşedintele social-democrat al acestui for, Ioan Chelaru. 

    UPDATE 13:06 – Cine a absentat de la şedinţa de joi

    127 din 165 de senatori au votat, joi, în şedinţă de plen, pentru a decide asupra solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova, în rândul absenţilor înregistrându-se numeroşi senatori PNL şi UDMR.

    18 liberali au absentat de la vot, în condiţiile în care, potrivit senatorului PNL Octavian Motoc, au fost prezenţi 45 din totalul de 63 de senatori cât are grupul. Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga anunţaseră miercuri seara că liberalii au fost mobilizaţi pentru şedinţa de joi.

    De la UDMR au lipsit 6 din cei 8 senatori UDMR, potrivit liderului de grup Tánczos Barna, iar de la PSD ar fi lipsit doar 6 senatori.

    UPDATE 10:40 – Şova: Cred că mă apropii de recorduri nedorite. Nu există nicio probă, există un denunţ. Atât

    Senatorul Dan Şova a declarat, joi, în plenul Senatului, că din cele 3000 de file din dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi abuz în serviciu, nu există nicio probă împotriva sa, ci doar un denunţ, el adăugând că se apropie de recorduri nedorite.

    “Cred că încep să mă apropii de recordui nedorite”, şi-a început Şova discursul în plenul Senatului, în condiţiile în care este pentru a treia oară când senatorii trebuie să decidă ridicarea imunităţii sale parlamentare.

    Şova a mai spus că la dosar nu există nicio probă împotriva sa şi că nu reprezintă un pericol public, astfel încât măsura arestării preventive nu se justifică. “Nu am văzut să se sperie lumea de mine în staţia de tramvai”, a spus Şova.

    “S-a prezentat în faţa dvs un dosar de 3000 de file, acel dosar se referă la două infracţiuni- abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Din cele 3000 de file doar 60 de pagini sunt legate de mine. Nu sunt probe, sunt un denunţ si ordonanţele procurorilor. În afară de denunţ nu există nicio probă, există un denunţ. Atât”, a mai spus Şova. 

    În urma apelului, la şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 115 senatori,  Dan Şova fiind în sală. Cvorumul de lucru este de 84 de senatori din totalul de 165, iar aprobarea cererii se face cu votul majorităţii celor prezenţi. Votul este secret cu bile.

    PSD şi PNL au anunţat că vor vota pentru încuviinţarea cererii Justiţiei în cazul senatorului Dan Şova, în timp ce preşedintele Senatului şi lider ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, le-a recomandat senatorilor ALDE să voteze împotriva solicitării de reţinere şi arestare preventivă a acestuia.

    Cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova a primit, marţi, 24 noiembrie, raport favorabil la Comisia juridică a Senatului, cu cinci voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi trei abţineri.

    Este al doilea dosar în care Dan Şova este acuzat de corupţie şi este pentru a treia oară când senatorii sunt chemaţi să se pronunţe cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea arestării, ei respingând, în martie şi în iunie, o altă solicitare referitoare la Dosarul Turceni- Rovinari.

    Procurorii DNA au cerut, pe 23 noiembrie, aviz de la Senat privind reţinererea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova.

    Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

    Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

    Mihai Bălan a fost reţinut joi de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă vineri de instanţă, care a dispus luarea măsuri controlului judiciar, în dosarul în care Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o firmă, influenţat de senatorul Dan Şova. Dan Bălan a fost pus în libertate, însă decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA la aceeaşi instanţă.

    Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

    În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit 79 de voturi “pentru” şi 67 “împotrivă”, senatorii susţinând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată în baza regulamentului şi a statutului parlamentarilor care au fost invocate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi care erau în dezacord cu prevederile Constituţiei, respectiv art. 76, alin. 2, potrivit cărora hotărârile Parlamentului (implicit cele referitoare la  încuviinţarea cererilor Justiţiei) se adoptă cu majoritatea celor prezenţi, în condiţiile de cvorum.

    Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA. Între timp, regulamentul a fost pus în acord cu Legea fundamentală şi cu deciziile CCR.

  • Cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Dan Şova va fi votată săptămâna viitoare

    “Programul aprobat de Biroul Permanent este acela ca mâine (marţi – n.r.) Comisia juridică să deschidă materialul şi să facă şi raportul, iar săptămâna viitoare, miercuri, pentru că luni şi marţi vor fi zile libere, să fie înaintat către plen spre vot”, a declarat Boboc, luni, la Senat.

    Boboc a mai spus că Şova va fi invitat luni să studieze materialele la Comisia juridică, dacă va avea susţinere din partea membrilor Comisiei juridice de la Senat.

    “Eu o să discut cu colegii mei de la Comisia juridică şi o să le sugerez ca astăzi (luni – n.r.) să deschidem dosarele, că avem timp suficient şi poate chiar mâine să întocmim raportul”, a mai spus Boboc.

    Preşedintele Comisiei juridice a mai spus că, la şedinţa Biroului Permanent, PNL a propus ca cererea să intre în plen săptămâna aceasta, marţi, însă propunerea liberalilor nu a întrunit numărul de voturi în BP.

    Materialele de la Comisia juridică, în acest caz, însumează şapte volume.

    Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova a ajuns vineri la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fiind trimisă Biroului Permanent al Senatului.

    Procurorii DNA au cerut aviz de la Senat privind reţinererea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova.

    Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

    Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

    Mihai Bălan a fost reţinut joi de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă vineri de instanţă, care a dispus luarea măsuri controlului judiciar, în dosarul în care Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o firmă, influenţat de senatorul Dan Şova. Dan Bălan a fost pus în libertate, însă decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA la aceeaşi instanţă.

    Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

    În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit 79 de voturi “pentru” şi 67 “împotrivă”, senatorii susţinând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deşi Constituţia prevede că încuviinţarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenţi.

    Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.

  • Senatorul Dan Şova spune că nu îşi va da demisia şi că nici premierul nu ar trebui să demisioneze – FOTO

    Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a analizat, luni, la primul termen din dosarul “Turceni-Rovinari”, măsurile asiguratorii şi preventive dispuse de procurori, senatorul Dan Şova fiind trimis în judecată cu măsura controlului judiciar.

    Discuţiile în dosar, care au avut loc cu uşile închise, au durat aproximativ o oră, senatorul Dan Şova declarând, la ieşirea din sediul ICCJ, că a cerut ridicarea controlului juridiciar, fără a face alte precizări.

    Întrebat dacă are emoţii în privinţa judecării dosarului, Şova a spus că nu are niciun fel de emoţie, pentru că-şi va prezenta argumentele, după care magistratul va lua o decizie în cazul său.

    Întrebat dacă el crede că Victor Ponta îşi va da demisia din funcţia de premier, după trimiterea dosarului în instanţă, Dan Şova a spus că nu vede de ce primul ministru ar face acest lucru. Dan Şova a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu îşi va da demisia din funcţia de senator.

    Dan Şova a mai arătat că nu-l derajează interdicţia stabilită de procurori de a lua legătura cu premierul Victor Ponta, adăugând că dosarul se dezbate în sala de judecată.

    Întrebat cum vede faptul că “Ungaria ne arată cu degetul”, respectiv că suntem prima ţară al cărei premier în funcţie este trimis în judecată, Şova a răspuns: “Prin prisma prezumţiei de nevinovăţie reglementată de Constituţia României”.

    De asemenea, Dan Şova a spus, răspunzând unei întrebări, că a respectat întotdeauna Constituţia României.

    Şova a mai arătat, întrebat dacă se consideră vinovat de faptul că Victor Ponta are probleme după ce a colaborat cu cabinetul său de avocatură: “Îmi pare rău, s-a interpretat că ar avea vreo legătură….”.

    Premierul Victor Ponta nu a fost la ICCJ, el fiind prezent la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, care a votat, în unanimitate, sprijinul pentru menţinerea la guvernare cu Victor Ponta premier.

    Magistratul Cristina Rotaru, de la ICCJ, care trebuia să analizeze dosarul premierului Victor Ponta, în 18 septembrie, în cameră preliminară, s-a abţinut, ea fiind judecătorul care în dosarul “Trofeul calităţii” a decis, în opinia separată, achitarea lui Adrian Năstase. Astfel, dosarul a fost din nou repartizat aleatoriu, unui alt judecător, fiind stabilit primul termen pentru 21 septembrie.

    În 17 septembrie, premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat “Ponta Victor-Viorel”.

    În acelaşi dosar, Dan-Coman Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi “Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, va fi judecat, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Şova a fost trimis în judecată sub control judiciar.

    Procurorii i-au trimis în judecată, în libertate, şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

    Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor-Viorel Ponta a obţinut de la SCA “Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi care, în realitate, nu s-au efectuat.

    Procurorii DNA spun că în 30 august 2007 între SCA “Şova şi Asociaţii”, reprezentată de Dan-Coman Şova şi Cabinetul Individual de Avocat “Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o “convenţie de conlucrare profesională”, având ca obiect “conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea”.

    Convenţia a fost încheiată pe o perioadă nedeterminată, în aceasta fiind ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar Victor Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro, pentru care va emite o factură lunară.

    “Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007 inculpaţii au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel pentru luna octombrie 2007 (lună în care Şova Dan-Coman s-a înţeles cu inculpatul Cristea Dumitru să încheie un contract de asistenţă juridică prevăzut cu comision de succes). În data de 27 martie 2008, inculpaţii au încheiat un act adiţional la convenţia de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexe energetice încheiaseră cu SCA Şova şi Asociaţii alte contracte de asistenţă juridică prevăzute cu comision de succes)”, au arătat procurorii DNA în actul de sesizare a instanţei.

    Conform procurorilor anticorupţie, convenţia de conlucrare a fost încheiată în luna decembrie 2008, moment în care Victor Ponta a devenit ministru.

    DNA mai spune că în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 pentru presupusele activităţi efectuate în conlucrare Victor Ponta a emis, în calitate de avocat, un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societăţii de avocaţi SCA “Şova şi Asociaţii”, care a efectuat plata contravalorii lor, după care le-a înregistrat în contabilitate.

    Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, având în vedere că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare, mai arată DNA.

    “Şova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziţie în privinţa oricăror acţiuni de orice natură care implicau societatea de avocaţi. Din probele administrate a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea inculpatului Ponta Victor Viorel pentru contractele încheiate de SCA Şova şi Asociaţii cu complexurile energetice, având în vedere că a rezultat că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepţia că Şova Dan Coman beneficiază de susţinerea inculpatului Ponta Victor Viorel”, au precizat procurorii.

    Potrivit procurorilor, în 18 iulie 2011, în timpul desfăşurării unui control fiscal, Victor Ponta a răspuns în scris în cadrul unei note explicative la trei întrebări adresate de inspectorii ANAF, în cuprinsul căreia a prezentat o stare de fapt inexistentă, în sensul că a acordat “Consultanţă în dosare penale aflate pe rolul Parchetelor”.

    Ulterior, pe fondul aceluiaşi control fiscal, Victor Ponta s-ar fi înţeles cu Dan Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică ce ar fi fost prestată de Ponta în cele 16 luni cât a durat convenţia.

    “Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal, s-a stabilit ca activităţile să vizeze asistenţa juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienţii societăţii de avocaţi.
    În cursul lunii august 2011, în vederea depunerii la organele fiscale, inculpaţii Şova Dan Coman şi Ponta Victor-Viorel au întocmit în fals 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008, prin care atestau că Ponta Victor-Viorel ar fi desfăşurat diferite activităţi juridice în mai multe cauze ale SCA „Şova şi asociaţii” aflate pe rolul instanţelor de judecată. Cele 16 înscrisuri falsificate au fost tehnoredactate prin metoda «copy paste» după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA Şova şi Asociaţii, avocaţi care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte”, au scris procurorii în rechizitoriu.

    În ceea ce priveşte infracţiunile de spălare de bani, anchetatorii notează că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta şi Dan Şova au disimulat adevărata natură a provenienţei banilor (181.439,98 lei) obţinuţi de Ponta şi justificaţi în baza convenţiei de conlucrare profesională între SCA “Şova şi Asociaţii” şi cabinetul de avocat “Ponta Victor-Viorel”. În realitate, susţin procurorii, “banii reprezentau bonificarea lui Victor Ponta în considerarea facilitării, de către acesta, a încheierii şi derulării contractelor de asistenţă juridică a SCA «Şova şi Asociaţii» cu cele două complexuri energetice, cunoscând că banii provin din săvârşirea de infracţiuni”.

    Procurorii mai spun că o parte din aceste sume a fost folosită, în perioada octombrie 2007 – 2009, inclusiv pentru achiziţionarea în anul 2008 a două apartamente situate în Bucureşti, care ulterior, în anul 2013, au revenit în mod gratuit în proprietatea lui Victor Ponta, în urma lichidării patrimoniului Cabinetului de Avocat “Ponta Victor-Viorel”. Totodată, cabinetul de Avocat “Ponta Victor-Viorel” a folosit sumele provenite de la SCA “Şova şi Asociaţii” pentru achitarea unor obligaţii contractuale şi a unor obligaţii fiscale, iar o parte din aceste sume i-au revenit direct actualului premier.

    “În perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societăţii de avocaţi, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocaţi a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) şi alte obligaţii către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societăţii de avocaţi. Autoturismul a fost achiziţionat de societatea de avocaţi SCA Şova şi Asociaţii, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel, care a participat la alegerea acestuia şi l-a preluat personal”, mai spune DNA.

    Procurorii susţin, de asemenea, că în perioada aprilie 2010 – 2011, în condiţiile în care în presă au apărut o serie de articole cu privire la contractele de asistenţă juridică semnate cu complexurile energetice Rovinari şi Turceni, Dan Şova a conceput şi semnat 11 înscrisuri denumite procese-verbale ale Adunării Generale a Asociaţilor SCA “Şova şi Asociaţii”, înscrisuri antedate şi care prezintă în cuprinsul lor o stare de fapt inexistentă, astfel încât să corespundă interesului actual al inculpatului Şova Dan-Coman.

    “Concret, înscrisurile au fost întocmite pentru a susţine ideea că Şova Dan-Coman nu s-ar fi implicat în negocierea contractelor cu cele două complexuri energetice. Respectivele înscrisuri au fost folosite în datele de 01.10.2014 şi 20.02.2015 în faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar unul dintre acestea (procesul-verbal datat 15.01.2007) a fost folosit la data de 27.04.2010 în faţa Tribunalului Bucureşti, în cadrul unui dosar având ca obiect acţiune în răspundere delictuală, mai arată anchetatorii.

  • Unul din procesele verbale falsificate de Şova, folosit în procesul intentat Monicăi Macovei

    Dan Şova a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, în legătură cu contractele încheiate de casa de avocatură Şova şi Asociaţii cu complexurile Turceni şi Rovinari.

    Potrivit rechizitoriului DNA, Şova ar fi falsificat 11 procese verbale ale Adunării Generale a Asociaţilor SCA Şova şi Asociaţii.

    “În ordine cronologică, primul proces-verbal datat 19.12.2005 semnat de Şova Dan-Coman şi (…) impunea o regulă în cadrul SCA „Şova şi Asociaţii” în sensul că începând cu 01.01.2006 fiecare client cu care societatea are sau va avea încheiat un contract de asistenţă juridică pentru consultanţă lunară va fi coordonat de un avocat partener sau colaborator care va fi stabilit printr-un proces-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor „Şova şi Asociaţii”, respectivul avocat fiind denumit avocat coordonator de client. Un al doilea proces-verbal datat 15.01.2007 vizează hotărârea adunării generale în sensul că datorită plecărilor dese în străinătate ale inculpatului Şova Dan-Coman a fost împuternicit (…) să semneze şi să negocieze contracte de asistenţă juridică. Din declaraţiile (…) şi (…),(…) rezultă faptul că aceştia au semnat acele procese verbale în perioada 2010 – 2011 pe fondul scandalului mediatic apărut în presă în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate de societatea de avocaţi cu cele două complexuri energetice. De asemenea (…) că nu au avut loc niciodată adunările generale atestate prin procesele verbale respectiveale Adunării Generale a Asociaţilor SCA Şova şi Asociaţii”, se arată în rechizitoriu.

    Procurorii precizează că aceste procese-verbale sunt false “în sensul că sunt antedate, prezintă o stare de fapt inexistentă la datele respective iar conţinutul lor este conceput astfel încât să corespundă interesului actual al inculpatului Şova Dan-Coman”.

    Astfel, toate cele 11 procese-verbale au fost folosite la datele de 01.10.2014 şi 20.02.2015 în faţă Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cadrul anchetei în dosarul Turceni-Rovinari.

    Totodată, “procesul-verbal datat 15.01.2007 care vizează hotărârea adunării generale a SCA „Şova şi Asociaţii” în sensul că datorită plecărilor dese în străinătate ale inculpatului Şova Dan-Coman a fost împuternicit (…) a fost folosit în data de 27.04.2010 când inculpatul l-a depus la dosarului nr. (…)/3/2009 al Tribunalului Bucureşti având ca obiect acţiune în răspundere delictuală în care la data de 06.10.2009 reclamantul Şova Dan-Coman a chemat-o în judecata pe pârâta (…)”.

    Pe site-ul Tribunalului Bucureşti, se arată că singurul dosar cu numărul …./3/2009 în care Dan Şova este parte este cel în care acesta a reclamat-o pe Monica Macovei pentru calomnie.

    Acţiunea a fost intentată de Şova în urma acuzaţiilor Monicăi Macovei privind contractele de consultanţă juridică încheiate de casa de avocatură a acestuia cu complexurile Turceni şi Rovinari.

    Dan Şova a câştigat procesul, în noiembrie 2013, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Monica Macovei fiind obligată să îi plătească 10.000 de lei.

    Macovei spunea, după decizia definitivă, că se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi că s-a referit în declaraţiile sale la contractele lui Şova cu statul a căror valoare ar fi crescut după ce Victor Ponta i-a devenit partener la casa de avocatură, semnând o Convenţie de conlucrare la data de 30 august 2007.

    “Este vorba, mai exact, de contracte pe care casa de avocatură a lui Şova le-a avut cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari, în timpul mandatului de parlamentar de Gorj al lui Victor Ponta”, spunea Macovei, adăugând că presa a demonstrat cu documente legătura directă dintre contractele făcute de Şova cu complexurile Turceni şi Rovinari, precum şi mărirea valorii acestora după ce Victor Ponta i-a devenit partener.

    În dosarul Turceni-Rovinari, senatorul Dan Şova, fost ministru al Transporturilor, este acuzat de trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în legătură cu contractele încheiate cu complexurile Turceni şi Rovinari

    În acelaşi dosar, procurorii l-au trimis în judecată şi pe premierul Victor Ponta pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

    Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor-Viorel Ponta a obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care în realitate nu s-au efectuat.

    Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

  • Mutarea pe care Victor Ponta nu a anticipat-o. Vestea pe care premierul a primit-o în urmă cu scurt timp. „Trebuie să se supună legii”

    La o zi după ce premierul Victor Ponta a fost inculpat oficial în dosarul în care este anchetat pentru fals în înscrisuri şi evaziune fiscală, o mutare pe care nu a anticipat-o schimbă situaţia de până acum. Unul dintre oamenii săi de încredere a făcut un anunţ neaşteptat, recunoscând pentru prima oară adevărata miză a scandalului politic al anului.

    Mutarea pe care Victor Ponta nu a anticipat-o. Vestea pe care premierul a primit-o în urmă cu scurt timp. „Trebuie să se supună legii”

  • Dan Şova: Procurorii au extins acuzaţiile în dosarul Turceni-Rovinari. Tot ce s-a făcut e public

    “Este public din 2011. Ceea ce s-a făcut atunci e public din 2011. Domnul Ponta a pus şi pe blog de atunci nu e niciun secret. Nu sunt sume mari, sumele de bani sunt justificate profesional”, a declarat Dan Şova, referitor la noile acuzaţii ale DNA.

    Ulterior părăsirii sediului DNA, reprezentanţii instituţiei au anunţat că au extins cercetările penale faţă de Şova pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

    În acelaşi dosar, a fost chemat, vineri, la DNA, şi premierul Victor Ponta. Procurorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

    Procurorii susţin că există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA “Şova şi Asociaţii” de la cele două complexe energetice (Turceni şi Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Şova Dan-Coman şi a persoanelor din sfera sa relaţională.

    Conform sursei citate, în 30 august 2007, între SCA “Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova Dan-Coman şi Cabinetul Individual de Avocat “Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect “conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea”.

    “Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenţie s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară”, precizează procurorii în ordonanţă.

    Printr-un act adiţional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul lui Victor Ponta, care la acel moment era avocat.

    Convenţia de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru, precizează procurorii anticorupţie.

    În acest context, una dintre acuzaţii se referă la faptul că Victor Ponta ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii susţin că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.

    Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-a înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, “pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”, mai spun procurorii anticorupţie.

    “Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA „Şova şi Asociaţii”, avocaţi care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte. Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti”, precizează DNA.

    Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA “Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti.

    Conform sursei citate, firma lui Dan Şova i-ar fi dat premierului dreptul gratuit de folosinţă al unui autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, “la solicitarea expresă” a lui Victor Ponta.

    În tot acest timp, precizează DNA. societatea de avocaţi a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aproximativ 6.000 lei/lună) şi alte obligaţii către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societăţii de avocaţi.

    În urma acestor foloase primite de premier din partea lui Dan Şova, procurorii anticorupţie susţin că se impune cercetarea penală pe numele lui Victor Ponta şi pentru conflict de interese.

    Astfel, procurorul şef al DNA a sesizat Camera Deputaţilor cerând avizarea urmăririi penale a lui Victor Ponta, pentru conflict de interese, având în vedere că, în calitate de premier, l-a numit pe Dan Şova în funcţia de ministru, în condiţiile în care în trecut a primit foloase din partea senatorului Şova.

    Conform sursei citate, în calitate de prim-ministru al României, Ponta l-a desemnat pe Dan Şova, în august 2012, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcţia de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor şi în luna martie 2014 ministru al Transporturilor.

    Victor Ponta a făcut aceste numiri în condiţiile în care premierul a beneficiat în trecut de foloase din partea senatorului Dan Şova, constând în sume de bani – în total aproximativ 250.000 lei – şi dreptul de folosinţă gratuită a unui autoturism.

    “Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei şi 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenţii fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova Dan-Coman şi Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 – iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosinţă al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziţionat de SCA „Şova şi Asociaţii” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul şi alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei”, conform DNA.

    În acest context, procurorul şef al DNA a iniţiat procedura de sesizare a Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă Victor Ponta, care este deputat şi care în perioada în care se presupune că a săvârşit infracţiunile de conflict de interese a îndeplinit funcţia de prim-ministru.

    Cercetările penale faţă de Ponta au fost făcute în dosarul “Turceni-Rovinari”, în care senatorul PSD Dan Şova este urmărit penal din august 2014, pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma “Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

    Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al CET, să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

    În acest fel, Şova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA “Şova şi Asociaţii”. De asemenea, ar fi conceput termenii şi condiţiile contractului şi l-a semnat din partea SCA “Şova şi Asociaţii”, obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), susţin procurorii anticorupţie.

    Într-un alt caz, în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, Dan Şova ar fi insistat pe lângă Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, “contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional la contractul de asistenţă juridică”. Şi în acest caz, Şova ar fi conceput termenii şi condiţiile actului adiţional, l-a semnat din partea SCA “Şova şi Asociaţii”, obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

    Totodată, în perioada ianuarie – 14 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

    Astfel, Şova ar fi contribuit la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistenţă juridică, la 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari şi SCA “Şova şi Asociaţii”, ar fi conceput termenii şi contractului, semnându-l din partea societăţii pe care o reprezenta. În urma acestui contract, societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

    Potrivit DNA, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA “Şova şi Asociaţii”, ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari este estimată la valoarea de 3.455.754 de lei.

    În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Dan Laurenţiu Ciurel, director de Investiţii la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.

    Dan Şova este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc.

  • DNA: Dan Şova, pus sub control judiciar, pentru fals în înscrisuri, evaziune şi spălare de bani

    Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 5 iunie, faţă de Dan Coman Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi “Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, în dosarul privind acte asimilate corupţiei săvârşite la companiile energetice Turceni şi Rovinari, în legătură cu încheierea unor contracte de asistenţă juridică.

    Faptele pentru care Dan Şova a fost pus sub control judiciar sunt fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

    În perioada în care se află sub control judiciar, Dan Şova are interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi să se apropie sau că comunice, direct sau indirect, cu mai multe persoane menţionate de anchetatori în ordonanţa de dispunere a măsurii preventive.

    De asemenea, Dan Şova este obligat să se prezinte la poliţie în zilele care vor fi stabilite prin programul de supraveghere, dar şi la procurori şi în faţa instanţei, ori de câte ori este chemat, precum şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.

    Dan Şova a fost vineri la DNA, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă calităţile procesuale şi acuzaţiile.

    În aceeaşi cauză, Dan Şova este urmărit penal şi pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, fapte care i-au fost aduse la cunoştinţă în martie. În cazul acestor fapte, procurorii anticorupţie au solicitat Senatului încuviinţarea reţinererii şi arestării preventive a lui Dan Şova, însă cererea a fost respinsă de plenul Senatului, comunicarea oficială fiind primită de DNA în 4 iunie.