BusinessMagazin

Tag: minerit

  • Din „mineritul” web rezultă anual 800 de tone de emisii de CO2

    În 2018, aplicaţiile care rulează în browser-ul unui utilizator şi urmăresc să obţină criptomonede – aşa-numitul minerit web – au consumat până la 18,8 gigawaţi de energie electrică, potrivit unei cercetări Kaspersky, de unde rezultă aproape 800 de tone de emisii de CO2.

    Valorile sunt comparabile cu rata de consum energetic a Poloniei. Mineritul web sau cryptojacking-ul de browser este o ameninţare căreia este posibil ca mulţi utilizatori să îi fie victimă cu regularitate, fără să ştie. Ei pot afla numai dacă verifică un cod sursă al paginii web sau dacă observă că anumite resurse web le supraîncărcă dispozitivele atunci când sunt deschise. Mineritul web este o metodă alternativă de a obţine criptomonede, care foloseşte vizitatorii site-urilor pentru a-şi atinge obiectivul. Proprietarii de site-uri convertesc capacitatea dispozitivelor utilizatorilor lor în criptomonede în timp ce browser-ul utilizatorului este activ sau rulează în fundal. Cu toate acestea, în anumite cazuri, paginile web notifică utilizatorii despre expunerea lor la această practică şi le solicită consimţământul, explicând că mineritul web se realizează pentru a monetiza pagina web fără a afişa reclame enervante sau abonamente plătite.

    Mineritul web este, de obicei, considerat o activitate nevinovată care nu duce la o pierdere semnificativă de bani şi consumă doar o cantitate mică de energie. Pentru a elimina aceste mituri, cercetătorii au analizat statisticile din rapoartele soluţiilor de securitate Kaspersky care au împiedicat activitatea de minerit web în 2018. Astfel, au ajuns la concluzia că, deşi pierderile individuale ar putea fi considerate nesemnificative, impactul global este surprinzător de sumbru.

    Conform acestor calcule, cantitatea de energie consumată prin mineritul web ar putea fi de până la 1.670 de MWh, cu excepţia cazului în care pagina web blochează codul responsabil pentru iniţierea mineritului. Convertit în emisii de dioxid de carbon raportat la nivelurile globale ale Agenţiei Energetice Internaţionale (IEA), nivelul este echivalent cu aproximativ 800 de tone de gaze cu efect de seră (CO2) emise în atmosferă în 2018.

    Taxele de energie electrică pentru un nivel atât de ridicat de energie pot varia de la câteva sute de mii de dolari până la jumătate de milion de dolari, în funcţie de ţara de origine. Cantitatea de energie necesară pentru acest lucru ar fi de peste trei ori mai mare decât producţia centralei nucleare de la Cernobîl, cu un an înainte de tragicul incident.

    Citişi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MINISTRUL ECONOMIEI, Nicolae Bădălău: „Avem aur foarte mult. Ne facem ghiuluri, inele”

    „Până în august, am primele contracte. Le fac publice”, a afirmat, miercuri seara, Nicolae Bădălău, într-o emisiune la TVR 1, întrebat despre când va reîncepe mineritul în România.

    „Remin Baia Mare îi dau drumul. Acum câteva săptămâni au încercat unii să îi vândă sediul central care este în Baia Mare, o frumuseţe. I-am oprit şi nu vând nimic. Cupru Min – Lulescu – Moldomin va deveni a doua din Europa, ca metalurgie. Firma care va veni are condiţia să facă metalurgie, vreo 200 şi ceva de milioane. Atunci începem să contăm şi noi în Europa. Mai am Băiţa şi restul care sunt mai mici”, a precizat Bădălău.

    „Avem aur foarte mult. Îl vindem, îl ia Banca Naţională, ne facem inele, ghiuluri”, a afirmat Bădălău, întrebat ce resurse de aur are România şi cum pot fi acestea exploatate.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

     

  • Care este cea mai apreciată atracţie turistică din România de către străini – GALERIE FOTO, VIDEO

    Salina Turda constituie astazi un adevarat muzeu de istorie a mineritului în sare, se arată pe site-ul atracţiei turistice. Muzeul este vizitat de mii de români în fiecare lună, dar şi de străini atraşi de imaginile 

    “Dacă în iulie anul trecut am avut 81.592 de turişti, în iulie anul acesta au fost 89.434. Perioada de vârf de vizitare este luna august. Anul trecut, de exemplu, am avut în această lună aproape 120.000 de turişti.

    Salina Turda este deschisă zilnic între orele 9.00 – 19.00. Intrarea costă 20 de lei pentru adulţi, 12 lei pentru pensionari, 10 lei pentru elevi şi studenţi, iar copiii până la trei ani au acces gratuit.

    Salina Turda este o atracţie şi pentru fotografii străini, Richard John Seymour, celebrul fotograf britanic, s-a declarat fascinat de Salina Turda, pe care a descris-o ca fiind un monument istoric de o frumuseţe incontestabilă.

    Vizitatorii minei se pot destinde la biliard, ping-pong sau bowling, aceştia având posibilitatea de a închiria mese de biliard sau ping-pong sau pista pentru bowling. De asemenea, cuplurile care doresc să se căsătorească într-un loc inedit, o pot face la Salina Turda.

    Vezi cele mai noi imagini din Salina Turda realizate de Ana Maria Catalin sau Cristian Bortes. Iar clipul aparţine binecuvantare.ro
     

  • Vast Resources atrage peste 9 milioane de dolari pentru minerit în România

     Noul partener, Mercuria Energy Trading Group, este una dintre cele mai mari companii integrate de energie şi de comercializare a mărfurilor la nivel global, iar fondurile atrase vor fi investite de Vast Resources în construirea complexului metalurgic din apropierea minei Mănăila, judeţul Suceava şi repornirea activităţii miniere în Bihor, la mina din Băiţa Plai. Cei 9,5 milioane de dolari vor ajunge la Vast Resources în două tranşe, în primele şapte luni ale acestui an. Acordul are în vedere perioada ianuarie 2018 – decembrie 2021, şi include vânzarea în procent de până la 100% a concentratelor de cupru şi zinc procesate în minele din România către Mercury Energy Trading Group, pe toată perioada colaborării.


    Vast Resources îşi continuă astfel planul de a-şi concentra atenţia asupra dezvoltării minelor pe care le administrează pe teritoriul ţării noastre. “Suntem bucuroşi să intrăm în acest parteneriat întrucât anticipăm că fondurile ne vor permite să ne îndeplinim toate obiectivele pe termen scurt şi mediu în România. Eforturile noastre se îndreaptă înspre extinderea şi optimizarea minei Mănăila şi, sub rezerva asocierii la licenţă, demararea producţiei în mina noastră Băiţa Plai, fără o diluare de acţiuni ale acţionarilor”, a declarat Andrew Prelea, CEO Vast Resources.


    Din fondurile atrase la în acest an, 1,6 milioane de dolari vor fi alocaţi restituirii a unei părţi din împrumutul oferit de Sub Sahara Goldia Investments (SSGI) în cursul anului trecut, iar restul sumei va fi investită în totalitate în România.

    „Acordul care va fi semnat cu Mercuria nu doar că ne va permite să realizăm un program accelerat de returnare a fondurilor agreate cu SSGI, dar ne va oferi şi oportunitatea de a reduce costurile lunare ale companiei. Aş vrea să mulţumesc, pe această cale, partenerilor de la SSGI
    Compania Vast Resources a fost fondată la sfârşitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe şi Africa de Sud. În completarea activităţii din Africa, în mai 2013, Vast Resources şi-a îndreptat atenţia către România, în vederea dezvoltării business-ului.

    Fondată în 2004, Mercuria a devenit o companie globală de comercializare a energiei şi mărfurilor. Mercuria este acum una dintre cele mai mari întreprinderi private de acest tip din lume, cu o cifră de afaceri brută de 91 miliarde de dolari.
    Activităţile Mercuria la început au avut accent pe comerţul cu ţiţei, dar activităţile sale includ acum toate produsele energetice cheie şi o gamă largă de mărfuri uscate în vrac. Mercuria a dezvoltat, de asemenea, elementele fizice ale activităţii sale şi operează un portofoliu semnificativ de active, inclusiv de producţie, de logistică şi de interese de depozitare.
    Reţeaua Mercuria cuprinde 38 de birouri în 27 de ţări, iar grupul are peste 1.000 de persoane de 40 de naţionalităţi care tranzacţionează în mai mult de 50 de ţări.

     

  • Brazilia deschide pentru minerit o zonă din rezervaţia naţională din AMAZON. Ce zăcământ vrea să exploateze cel mai mare stat din America de Sud

    Zona, care acoperă 46.000 de km pătraţi şi este localizată între statele Amapa şi Para, ar fi bogată în aur, fier şi alte minerale.

    Cunoscută ca National Reserve of Copper and Associates (Renca), zona va fi desfiinţată, potrivit unei hotărâri semnate de preşedintele Michel Temer.

    Temer a căutat să stimuleze activităţile economice în contextul în care economia Americii Latine iese din cea mai mare criză economică din ultimul secol.

    Ministrul Energiei din Brazilia a propus, în martie, ridicarea ordinelor de protecţie pentru stimularea dezvoltării economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A construit în 25 de ani o afacere cu aparatură pentru laboratoare din aproape toate domeniile

    „O zi obişnuită de muncă? Nu am. Cel mai frumos lucru la munca mea este că în fiecare zi fac altceva. Aseară am venit de la Viena, azi discut cu dvs., apoi cu colegii mei de la tehnic şi şeful de laborator, o să văd care sunt iniţiativele lor pentru perioada următoare, voi lucra şi cu colega de la marketing. Mâine plec la Iaşi“, spune Carmen Bittenbinder, antreprenoarea care a construit afacerea Sartorom pe parcursul unui sfert de secol. Anul trecut, compania, din domeniul echipamentelor de laborator, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,4 milioane de euro, mai mare decât în 2014 (5,8 milioane de euro), motoarele de creştere fiind cererea de aparatură specifică în agricultură, institute de cercetări şi industria auto.

    „Anul trecut a fost mult mai bun decât începutul lui 2016, când am resimţit reţinere din partea clienţilor, deşi nu am înţeles de ce“, afirmă Bittenbinder, care se aşteaptă ca anul acesta rulajele să nu mai ajungă la nivelul de anul trecut. Cât priveşte profitabilitatea, în acest domeniu, antreprenoarea ţine să prezinte cele două unghiuri din care poate fi privit acest indicator: „Pe de o parte sunt concurenţii noştri care îşi plătesc angajaţii cu minimul pe economie şi mai scot bani pe care îi dau la negru; în acest caz profitabilitatea este extraordinară. Dacă eşti o firmă corectă ca noi – de când ne-am înfiinţat şi până acum ce e în mână e şi în cartea de muncă, ne plătim toate impozitele la stat – profitabilitatea e aşa cum e, 7-8%. Alţii, care lucrează şi cu foarte multe şpăgi pe la stat şi dau cu plicul, au altă profitabilitate. Noi preferăm să fim corecţi“. Marja de profitabilitate a Sartorom este similară însă cu cea a altor firme de profil din pieţele dezvoltate. În fiecare din industriile pe care le adresează, Sartorom concurează cu alte maximum zece firme, dintre care doar jumătate sunt „serioase“, după cum le califică antreprenoarea.

    Cum a ajuns însă o absolventă de mecanică fină să dezvolte o afacere cu aparatură de laborator? „Imediat după revoluţie au venit la expoziţiile care se organizau pe atunci multe firme din străinătate, de profil tehnic, din Germania, şi mergeam la standuri ca să fac traduceri.“ S-a întâmplat ca una dintre firme să fie un producător de aparatură de laborator care i-a propus ca la terminarea facultăţii să reprezinte firma în România, ceea ce a şi făcut. A primit sprijinul companiei producătoare de echipamente de laborator şi pentru documentaţia de care a avut nevoie pentru lucrarea de diplomă; la câteva luni de la terminarea facultăţii Carmen Bittenbinder a înregistrat firma şi a mers la câteva traininguri în Germania. „Nu aveam nimic, decât o maşină second-hand, cu care umblam de colo-colo. Era o perioadă în care luam avans de la client, pentru că erau timpuri foarte tulburi. Nu se găsea valută, trebuia să stai în fiecare zi să licitezi valută şi dacă erai un nimeni, ca mine, luai, eventual, 100 de dolari. Dacă erau binedispuşi; dacă nu, nu-ţi dădeau nimic. Şi stăteam cu banii clientului câteva zile sau săptămâni până reuşeam să schimb leii în valută, să plătesc furnizorului şi să aduc marfa. Aşa am început, în 1991“, povesteşte antreprenoarea de 48 de ani, cu alură atletică şi cu discurs rezervat.

    La început făcea singură tot ce era necesar: emitea facturi, chitanţe, se ocupa de importul mărfurilor, interacţiona cu vameşii („Nu pot să vă spun ce înseamnă să interacţionezo cu vameşii din România“), ducea marfa la clienţi. „Nu erau curieri, ca acum, iar Poşta din România transporta sau nu, nu existau asigurări de transport; dacă chiar voiai să te asiguri că ajunge marfa, o puneai frumos în maşină, te duceai la client şi o instalai, indiferent unde era.“ Antreprenoarea spune că de mare folos în dezvoltarea firmei a fost participarea la târguri, mai întâi ca translator şi apoi ca parteneră a producătorilor; „importanţa târgurilor a scăzut foarte mult acum, în era internetului, dar atunci nu aveai informaţii despre clienţi şi nici clienţii despre produse, iar târgurile erau un prilej foarte bun de interacţiune“, spune Bittenbinder.

    O altă modalitate de a găsi clienţi noi era să meargă din uşă în uşă, în zonele industriale; „de pildă la Iaşi, era fabrică lângă fabrică. La fabrica de ulei din Iaşi, care nu mai există acum, am dotat un laborator cap-coadă în anii 90“, spune antreprenoarea. Ea completează că deşi este o persoană foarte optimistă şi nu obişnuieşte să-şi facă gânduri negre, dar în evoluţia firmei au fost două perioade foarte dificile. Una a fost provocată de criza valutară şi naţionalizarea valutei, la mijlocul anilor ’90, „când peste noapte s-au luat nişte decizii la nivel de BNR, a căzut cursul valutar cu 30% şi tot profitul nostru pe un an s-a dus naibii“. Firma a avut de suferit pentru că avea semnate contracte la preţ fix în lei. Un alt moment de cumpănă a fost provocat de criza financiară: „Industria alimentară şi cea auto nu au mai funcţionat, farma a funcţionat cum a funcţionat – nu era un motor aşa important ca acum pentru Sartorom, institutele de cercetare şi universităţile nu au primit vreme de trei ani niciun fel de buget pentru dotarea laboratoarelor“.

  • A construit în 25 de ani o afacere cu aparatură pentru laboratoare din aproape toate domeniile

    „O zi obişnuită de muncă? Nu am. Cel mai frumos lucru la munca mea este că în fiecare zi fac altceva. Aseară am venit de la Viena, azi discut cu dvs., apoi cu colegii mei de la tehnic şi şeful de laborator, o să văd care sunt iniţiativele lor pentru perioada următoare, voi lucra şi cu colega de la marketing. Mâine plec la Iaşi“, spune Carmen Bittenbinder, antreprenoarea care a construit afacerea Sartorom pe parcursul unui sfert de secol. Anul trecut, compania, din domeniul echipamentelor de laborator, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,4 milioane de euro, mai mare decât în 2014 (5,8 milioane de euro), motoarele de creştere fiind cererea de aparatură specifică în agricultură, institute de cercetări şi industria auto.

    „Anul trecut a fost mult mai bun decât începutul lui 2016, când am resimţit reţinere din partea clienţilor, deşi nu am înţeles de ce“, afirmă Bittenbinder, care se aşteaptă ca anul acesta rulajele să nu mai ajungă la nivelul de anul trecut. Cât priveşte profitabilitatea, în acest domeniu, antreprenoarea ţine să prezinte cele două unghiuri din care poate fi privit acest indicator: „Pe de o parte sunt concurenţii noştri care îşi plătesc angajaţii cu minimul pe economie şi mai scot bani pe care îi dau la negru; în acest caz profitabilitatea este extraordinară. Dacă eşti o firmă corectă ca noi – de când ne-am înfiinţat şi până acum ce e în mână e şi în cartea de muncă, ne plătim toate impozitele la stat – profitabilitatea e aşa cum e, 7-8%. Alţii, care lucrează şi cu foarte multe şpăgi pe la stat şi dau cu plicul, au altă profitabilitate. Noi preferăm să fim corecţi“. Marja de profitabilitate a Sartorom este similară însă cu cea a altor firme de profil din pieţele dezvoltate. În fiecare din industriile pe care le adresează, Sartorom concurează cu alte maximum zece firme, dintre care doar jumătate sunt „serioase“, după cum le califică antreprenoarea.

    Cum a ajuns însă o absolventă de mecanică fină să dezvolte o afacere cu aparatură de laborator? „Imediat după revoluţie au venit la expoziţiile care se organizau pe atunci multe firme din străinătate, de profil tehnic, din Germania, şi mergeam la standuri ca să fac traduceri.“ S-a întâmplat ca una dintre firme să fie un producător de aparatură de laborator care i-a propus ca la terminarea facultăţii să reprezinte firma în România, ceea ce a şi făcut. A primit sprijinul companiei producătoare de echipamente de laborator şi pentru documentaţia de care a avut nevoie pentru lucrarea de diplomă; la câteva luni de la terminarea facultăţii Carmen Bittenbinder a înregistrat firma şi a mers la câteva traininguri în Germania. „Nu aveam nimic, decât o maşină second-hand, cu care umblam de colo-colo. Era o perioadă în care luam avans de la client, pentru că erau timpuri foarte tulburi. Nu se găsea valută, trebuia să stai în fiecare zi să licitezi valută şi dacă erai un nimeni, ca mine, luai, eventual, 100 de dolari. Dacă erau binedispuşi; dacă nu, nu-ţi dădeau nimic. Şi stăteam cu banii clientului câteva zile sau săptămâni până reuşeam să schimb leii în valută, să plătesc furnizorului şi să aduc marfa. Aşa am început, în 1991“, povesteşte antreprenoarea de 48 de ani, cu alură atletică şi cu discurs rezervat.

    La început făcea singură tot ce era necesar: emitea facturi, chitanţe, se ocupa de importul mărfurilor, interacţiona cu vameşii („Nu pot să vă spun ce înseamnă să interacţionezo cu vameşii din România“), ducea marfa la clienţi. „Nu erau curieri, ca acum, iar Poşta din România transporta sau nu, nu existau asigurări de transport; dacă chiar voiai să te asiguri că ajunge marfa, o puneai frumos în maşină, te duceai la client şi o instalai, indiferent unde era.“ Antreprenoarea spune că de mare folos în dezvoltarea firmei a fost participarea la târguri, mai întâi ca translator şi apoi ca parteneră a producătorilor; „importanţa târgurilor a scăzut foarte mult acum, în era internetului, dar atunci nu aveai informaţii despre clienţi şi nici clienţii despre produse, iar târgurile erau un prilej foarte bun de interacţiune“, spune Bittenbinder.

    O altă modalitate de a găsi clienţi noi era să meargă din uşă în uşă, în zonele industriale; „de pildă la Iaşi, era fabrică lângă fabrică. La fabrica de ulei din Iaşi, care nu mai există acum, am dotat un laborator cap-coadă în anii 90“, spune antreprenoarea. Ea completează că deşi este o persoană foarte optimistă şi nu obişnuieşte să-şi facă gânduri negre, dar în evoluţia firmei au fost două perioade foarte dificile. Una a fost provocată de criza valutară şi naţionalizarea valutei, la mijlocul anilor ’90, „când peste noapte s-au luat nişte decizii la nivel de BNR, a căzut cursul valutar cu 30% şi tot profitul nostru pe un an s-a dus naibii“. Firma a avut de suferit pentru că avea semnate contracte la preţ fix în lei. Un alt moment de cumpănă a fost provocat de criza financiară: „Industria alimentară şi cea auto nu au mai funcţionat, farma a funcţionat cum a funcţionat – nu era un motor aşa important ca acum pentru Sartorom, institutele de cercetare şi universităţile nu au primit vreme de trei ani niciun fel de buget pentru dotarea laboratoarelor“.

  • Mineritul în spaţiu, mai ieftin decât o centrală de gaze?

    O misiune pe Ceres, o planetă pitică situată la o distanţă de 411 de milioane de kilometri faţă de Soare şi de dimensiunea Texasului, ar putea costa circa 27 de miliarde de dolari. Cheltuielile includ 10 lansări de rachetă pentru transportul echipamentelor, extragerea metalelor şi a apei, precum şi construcţia unei facilităţi pe orbita Pământului pentru procesarea materiilor prime.

    Costurile au fost estimate de absolvenţi ai facultăţii de business ai University of New South Wales din Australia, care colaborează cu National Aeronautics and Space Administration în domeniul economiei mineritului în spaţiu. Prin comparaţie, cel mai mare proiect unic în domeniul resurselor, centrala de gaze lichefiate Gorgon a grupului Chevron în Australia, are un cost estimat la circa 54 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, să convingi investitorii să creadă că omenirea are un viitor în stele este departe de a fi uşor. „Investitorii există, dar trebuie să cunoască riscurile şi avantajele“, a spus Rene Fradet, director adjunct pentru ştiinţă şi inginerie la Jet Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California, vorbitor la Forumul pentru Minerit în Spaţiu organizat la Sydney.

    POSIBILĂ COLONIZARE.

    Un fapt crucial este că promotorii proiectului nu mai intenţionează să trimită metalele extrase pe Pământ pentru înlocuirea resurselor epuizate. Costurile unei călătorii dus-întors sunt considerate neeconomice, iar atenţia se va concentra în schimb pe asigurarea de materiale pentru operaţiunile din spaţiu, pentru alimentarea cu energie a activităţilor de explorare şi pe eventuala colonizare a planetei Marte sau dincolo de aceasta. Exploatarea minieră a Lunii ar fi un relativ chilipir, cu cheltuieli de capital de aproximativ 9 miliarde de dolari, potrivit cercetării. Captarea unora dintre asteroizii din apropierea Pământului, ţinta companiilor care dezvoltă deja programe pentru începerea mineritului în spaţiu, ar costa numai 492 de milioane de dolari.

    Susţinătorii insistă că mineritul în spaţiu se va dezvolta într-o industrie de 1.000 de miliarde de dolari care va furniza metale şi apă pentru habitate şi carburanţi pentru rachete, pe o piaţă condusă iniţial de programe de explorare a spaţiului şi de operatorii de sateliţi.
    CONOMIA SPAŢIALĂ. „Chiar dacă s-ar descoperi aur, l-aş lăsa acolo“, a spus Julian Malnic, membru în board‑ul Deep Space Industries, din Moffett Field, California, care intenţionează să exploateze resursele asteroizilor şi să desfăşoare activităţi de procesare şi producţie în spaţiu. El a arătat că poate fi construită o adevărată economie în spaţiu, unde există resursele necesare.

    Dovezile că tehnologia pentru activităţile miniere în spaţiu este fezabilă sunt aduse de programe precum Asteroid Redirect Mission al NASA, a arătat Fradet. Pasul esenţial este construirea unui caz de business credibil, care să convingă scepticii din industria minieră. „Nu este încă o investiţie care să aducă profit“, a arătat Jeff Coulton, lector senior la Şcoala de Contabilitate a UNSW, ai cărui studenţi au efectuat calculul costurilor mineritului în spaţiu şi care a vorbit la rândul său la forumul găzduit de universitate. În opinia sa, aceste activităţi ar putea deveni profitabile peste 20-50 de ani. Fiecare misiune de exploatare minieră  pe un asteroid ar putea costa numai 50-100 milioane de dolari, estimează Planetary Resources, companie finanţată de miliardarii fondatori ai Google Larry Page şi Eric Schmidt. Planetary Resources a discutat planurile de investiţii în mineritul spaţial cu şefi de companii miniere, a spus preşedintele acesteia, Chris Lewicki.

    Directorii companiilor miniere nu resping ideea. Directorul general al gigantului Rio Tinto Group, Sam Walsh, a spus în februarie că mineritul spaţial ridică întrebări interesante şi, dacă poate fi dezvoltat, compania pe care o conduce se va implica.

    MINERITUL PE ASTEROIZI POATE DEVENI REALITATE ÎN 2025

    Planetary Resources a lansat în octombrie un prim satelit de pe Staţia Spaţială Internaţională, iar compania cu sediul în Washington, specializată în mineritul pe asteroizi, vrea să lanseze o serie de teste ambiţioase în anii următori. Obiectivul este să înceapă să transforme apa de pe asteroizi în carburant pentru rachete, în decurs de un deceniu, şi eventual să extragă metale din grupa platinei, din roci spaţiale. „Ne aşteptăm ca obţinerea apei de pe asteroizi şi crearea unei economii de realimentare cu carburant în spaţiu să devină realitate în următorii 10 ani, chiar în prima jumătate a anilor 2020. Ulterior, va fi vorba despre cum se va dezvolta piaţa“, a spus preşedintele Planetary Resources, Chris Lewicki, pentru Space.com. El a arătat că de-a lungul istoriei a existat tendinţa de a face estimări exagerate pentru următorul an şi de a ignora ce se întâmplă în următorii 10 ani. „Progresăm foarte rapid, lumea se schimbă foarte rapid în jurul nostru, aşa că am putea progresa mai repede decât ne putem imagina“, a mai spus Lewicki.

    Companiile Planetary Resources şi Deep Space Industries vor să ajute omenirea ca prin intermediul exploatării resurselor asteroizilor să îşi extindă prezenţa în sistemul solar şi, desigur, să obţină şi profit din aceste activităţi. Acest plan ambiţios începe cu apa, care este prezentă din belşug într-un tip de rocă cunoscut sub numele de „carbonaceous chondrite“. Apa de pe asteroizi poate face mai mult decât să potolească setea astronauţilor, să ajute la protejarea lor de radiaţiile periculoase şi, când este descompusă în hidrogen şi oxigen, să permită alimentarea din mers cu carburant a navelor spaţiale. Tehnologia de detectare şi extragere a apei pe asteroizi nu este foarte dificilă sau costisitoare, a explicat Lewicki. Vehiculele spaţiale de cercetare identifică în mod curent substanţe pe corpurile cereşti, iar extragerea apei pe un asteroid ar putea implica extragerea unei roci şi expunerea acesteia la căldura soarelui.

    Rocile de tipul carbonaceous chondrite conţin în mod obişnuit metale precum fierul, nichelul şi cobaltul, iar exploatarea lor ar permite minerilor să înceapă să construiască lucruri în afara Pământului. Este următorul pas logic după exploatarea apei, a explicat Lewicki. „Aurul de la capătul curcubeului“ este extracţia şi exploatarea metalelor din grupa platinei, care sunt rare pe Pământ dar extrem de importante în fabricarea electronicelor şi a altor bunuri high‑tech.

    „În final, ceea ce vrem să facem este să creăm o afacere în spaţiu, un motor economic care să deschidă spaţiul pentru restul economiei“, a spus Lewicki, care consideră că dezvoltarea resurselor din afara Pământului ar trebui să aibă ca efect deschiderea ultimei frontiere. „Fiecare frontieră pe care am deschis-o pe Pământ a fost în căutarea resurselor sau am fost capabili să rămânem in interiorul acelei frontiere pentru că au fost disponibile resursele necesare. Nu există niciun motiv ca spaţiul să fie diferit în această privinţă“, a apreciat şeful Planetary Resources.

    Compania Planetary Resources nu desfăşoară încă activităţi de minerit pe asteroizi, dar deţine deja echipamente în spaţiu. Astfel, în luna octombrie a lansat pe orbita Pământului satelitul Arkyd-3R, de pe Staţia Spaţială Internaţională, într-o misiune de 90 de zile pentru testarea tehnicii electronice de aviaţie, softuri şi alte tehnologii. Planetary Resources lucrează în prezent la un nou satelit, Arkyd-6, care va fi lansat pe orbită în decembrie, la bordul rachetei Falcon 9 construite de SpaceX. Arkyd-6 va fi dotat cu tehnică electronică de aviaţie avansată, precum şi cu o cameră selfie. Satelitul va fi dotat şi cu un instrument proiectat să detecteze apă şi apă cu conţinut de minerale, a spus Lewicki. Următorul pas va fi Arkyd 100, de două ori mai mare decât Arkyd-6 şi care va căuta posibile ţinte care să fie exploatate, de pe orbita joasă a Pământului.  Lansarea Arkyd 100 este programată pentru sfârşitul anului 2016. După Arkyd 100 vor urma Arkyd 200 şi Arkyd 300. Acestea două vehicule spaţiale, cunoscute şi ca interceptori şi prospectori de întâlnire, vor fi capabile să efectueze inspecţii pe asteroizi din apropierea Pământului. Dacă totul va merge bine, primul Arkyd 200 va fi lansat pe orbita Pământului pentru testări în 2017 şi 2018, iar Arkyd 300 la sfârşitul anului 2018 sau începutul lui 2019.

    O posibilă problemă poate fi obţinerea drepturilor de proprietate asupra resurselor minerale din spaţiu. Extragerea şi vânzarea resurselor de pe asteroizi respectă în totalitate Tratatul Spaţial din 1967, explică Lewicki. Există însă un anumit grad de confuzie în legătură cu această industrie în formare şi drepturile participanţilor, iar Lewicki s-a declarat mulţumit de faptul că Congresul Statelor Unite începe să se ocupe de subiectul exploatării asteroizilor. Camera Reprezentanţilor a aprobat recent un proiect de lege care recunoaşte drepturile de proprietate ale companiilor care desfăşoară activităţi de minerit pe asteroizi, iar Senatul analizează la rândul său proiectul.

  • Cum au ajuns ţările cu mari bogăţii naturale mai sărace decât statele care le cumpără resursele

    Paradoxul se explică prin lipsa, deliberată în unele cazuri, a unei strategii de creştere sustenabilă care nu permite guvernelor să investească veniturile din exploatarea materiilor prime în mijloace de dezvoltare economică mai durabilă, cum ar fi educaţia sau transportul. Astfel, pe măsură ce-şi epuizează resursele, statele devin mai sărace.

    Deşi ţări precum Nigeria, Liberia, Venezuela şi chiar Rusia sunt bogate în resurse, o mare parte din populaţia acestora trăieşte sub pragul sărăciei, nu are acces la apă curentă şi canalizare, la electricitate, spitale, şcoli sau transport adecvat. Paradoxul are şi un nume, „blestemul bogăţiei în resurse naturale“, iar ingredientele acestuia sunt bine cunoscute. Ţările bogate în resurse tind să aibă monede puternice, ceea ce face alte exporturi necompetitive, explică Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, într-un articol publicat în august anul trecut în Project Syndicate sub titlul de „Bogate în resurse, sărace în bani“.

    Apoi, deoarece exploatarea resurselor de obicei nu asigură multe locuri de muncă, şomajul creşte. De asemenea, din cauza preţurilor volatile ale resurselor, creşterea economică este instabilă. Volatilitatea este exacerbată adesea de băncile internaţionale, care se grăbesc să intre şi să investească atunci când preţurile sunt mari şi se retrag fără să ezite în perioadele dificile, totul în concordanţă cu principiul că bancherii îi împrumută doar pe cei care nu au nevoie de banii lor.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Cineva să-i mai oprească pe experţi!

    O poveste despre experţi: în vara anului 1998, John Meriwether, o legendă a Wall Streetului, s-a asociat cu doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, Myron Scholes şi Robert Merton, au angajat un număr de tineri extrem de bine cotaţi pe acelaşi Wall Street, toţi genii în matematică, şi au înfiinţat fondul de investiţii Long-Term Capital Management, formând ceea ce un analist numea Proiectul Manhattan al investiţiilor. Şi, pentru că lumea era convinsă că o asemenea echipă nu poate da greş, a fost o îmbulzeală grozavă pentru intrarea în fond, chiar dacă doritorii trebuia să vină cu cel puţin 10 milioane de dolari, iar un sfert din câştiguri mergeau la managerii fondului.

    Nu multe luni mai târziu a izbucnit criza economică din Rusia, care aproape a îngenuncheat ţara vecină şi prietenă; ceva mai înainte şi Asia trecuse printr-un şoc major. Aşa că investitorii s-au isterizat şi au început să se ferească de instrumente financiare de risc. LTCM s-a trezit cu sacul plin de acţiuni care nu mai interesau pe nimeni, iar preţurile se prăbuşeau văzând cu ochii. În numai două luni fondul a pierdut 4,5 miliarde de dolari, bani serioşi în urmă cu un deceniu şi jumătate, iar încercările de a-l redresa şi de a mai recupera câte ceva din pierderi au dus la noi scăderi de preţuri şi la pagube considerabile pentru toate instituţiile financiare de pe Wall Street.

    De atunci au apărut o sumedenie de articole şi cărţi care explică unde au greşit starurile în investiţii şi laureaţii cu Nobel în economie. Fundamental, toate mişcările pe care le-au făcut au fost corecte şi au ales acţiuni cât se poate de sigure – erau, de exemplu, obligaţiuni ipotecare daneze.

    Dar, dacă matematic erau acoperiţi, specialiştii în cauză au greşit în privinţa reacţiilor oamenilor: credeau că preţurile vor reveni la valorile mari anterioare, că alţi investitori se vor dovedi în continuare interesaţi de acţiuni şi că aceştia îşi vor asuma riscuri în orice condiţii ale pieţei. Dar investitorii, mai inteligenţi sau mai puţin inteligenţi, au reacţionat cu toţii la fel, iar diferenţele de inteligenţă nu au mai contat deloc, pentru că erau prea asemănători ca să mai fie inteligenţi.

    Ce vreau să spun este că, pentru a fi inteligent, pentru a judeca şi pentru a decide, trebuie să ai în faţă toate datele problemei, să ştii, în cazul LTCM, nu numai matematică şi economie, ci şi psihologie, sociologie, istorie sau geografie. Altfel, poţi înghiţi pe nemestecate tot soiul de baliverne, spuse pe un ton academic. Sau superior. Un alt exemplu, criza dotcom. A fost o perioadă când traficul creştea cu 1.000% pe an, iar mantra era „Investeşte, investeşte, investeşte, oriunde, oricum!„.

    Când creşterea s-a mai temperat, oamenii au refuzat să vadă asta, pentru că li se repeta 1.000%, investeşte, investeşte.
    Dacă cineva nu-i opreşte pe experţi, atunci măcar încercaţi, din când în când, să evaluaţi situaţia la rece.
    Avem o dantelăreasă pictată de olandezul Caspar Netscher, o reprezentare delicată a ideii de muncă, expertiză şi cunoaştere, bazată pe nişte principii burgheze ce astăzi par puţin perimate. Pentru că o spun experţii.