Pierderile Oltchim s-au dublat anul trecut, la 403,3 mil.lei, iar vânzările au scăzut la jumătate

 În exerciţiul financiar anterior, combinatul chimic a consemnat pierderi de 198,3 milioane lei şi vânzări de 1,528 miliarde lei.

În condiţiile în care activitatea a fost oprită în luna august a anului trecut, Oltchim a înregistrat în 2012 pierderi din exploatare de 276,4 milioane lei (62 milioane euro), de trei ori mai mari decât cele consemnate în 2011, de 83,2 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare preliminare şi întocmite conform standardelor internaţionale de raportare financiară.

Cheltuielile cu materiile prime şi materialele au scăzut de peste două ori, la 426,7 milioane lei (95,7 milioane euro), în timp ce costurile cu salariile au avansat cu 4%, la 154,4 milioane lei (34,6 milioane euro).

Oltchim a încheiat anul trecut cu datorii totale de 2,789 miliarde lei, în creştere cu peste 30%. Printre creditori Oltchim se numără BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM şi CFR Marfă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *