BusinessMagazin

Tag: financiar

  • Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri: Există finanţare din belşug în România, dar multe firme sunt supraîndatorate

    Fondurile de investiţii apărute în piaţă în ultimul an, de la cele de private equity şi până la cele de tip growth, alături de programele de finanţare publice precum Startup Nation oferă antrprenorilor mai multe variante de finanţare ca niciodată, însă gradul de îndatorare extrem de ridicat pe care îl au multe companii din România reprezintă o piedică, apreciază pentru ZF Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri.

    „Finanţare, la modul general, există în România. Chiar din belşug. Problema este că multe firme din România sunt în general supraîndatorate. Fie nu fac profit şi apelează la datorie pentru a supravieţui, fie fac profit, însă antreprenorul îl scoate din firmă ca dividende. Există statistici care spun că sub 10% din firmele din România sunt finanţabile pe termen lung de către bănci şi alte instituţii financiare. Aşadar, întrebarea pentru un antreprenor este: cum faci să ai indicatori financiari pentru a fi între acei 10%”, explică Cristian Tudorescu, consultant financiar experienţă de peste 15 ani în pieţele de capital şi de peste 4 ani în consilierea financiară a IMM-urilor.

    Citiţi mai multe pe ZF.ro

  • Mai mulţi bani pentru IMM-uri

    Înfiinţată în octombrie 2016, Iniţiativa pentru IMM-uri (program operaţional aferent exerciţiului financiar multianual 2014-2020, fondurile putând fi accesate până în 2023) face parte dintr-un program mai amplu al Comisiei Europene şi al grupului BEI, care beneficiază de finanţare din partea Uniunii Europene prin programele operaţionale FEDER şi Horizon 2020. Iniţiativa urmăreşte încurajarea statelor membre să îşi dubleze volumul fondurilor structurale şi de investiţie disponibile prin instrumente financiare în perioada 2014-2020 şi stimularea competitivităţii IMM-urilor printr-un acces mai bun la finanţare. Iniţiativa pentru IMM-uri a fost dezvoltată ca instrument de răspuns rapid şi eficient pentru majorarea creditării în economia reală, creării de locuri de muncă şi stimulării creşterii.

    Luând ca punct de reper succesul de până acum al Iniţiativei pentru IMM-uri în România, autorităţile române au alocat suplimentar 150 milioane de euro din Programul Operaţional Regional, cu cofinanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), ridicând bugetul Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) din cadrul iniţiativei până la 250 milioane de euro. Prin această creştere şi împreună cu resursele suplimentare din partea grupului BEI şi a Comisiei Europene, până la 1,38 miliarde euro sunt disponibili pentru companiile româneşti graţie Iniţiativei pentru IMM-uri. Acordurile cu instituţiile financiare urmăresc să faciliteze accesul la finanţare al firmelor româneşti, prin garanţii de 60% pentru fiecare împrumut şi prin scăderea ratelor dobânzilor percepute de bănci.

    Potrivit reprezentanţilor BEI, 5.000 de IMM-uri ar putea primi finanţări până în 2023. De la lansarea programului şi până în prezent, instituţia a oferit finanţări de 451 milioane euro unui număr de 1.801 beneficiari. În aceeaşi perioadă de timp, cu ajutorul finanţărilor garantate prin Fondul European de Investiţii (FEI – parte a grupului BEI care dezvoltă instrumente de capital de risc şi pentru creştere, garanţii şi instrumente de microfinanţare, care vizează în mod specific acest segment de piaţă) s-au creat peste 63.000 de locuri de muncă, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Băncile incluse în programul extins, care au semnat sau sunt pe cale să semneze acorduri cu BEI, sunt CEC Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD-SocGen, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank, ING Bank şi UniCredit Bank.

    Contribuţia statului român era de 100 de milioane de euro, iar acum a crescut la 250 de milioane de euro, a explicat Andrew McDowell, vicepreşedintele BEI, în cadrul unui interviu acordat Business Magazin. „Băncile sunt, evident, cele care împrumută companiile, având garanţii din partea FEI care acoperă 60% din valoarea acestor împrumuturi. Acest sistem funcţionează pentru că garanţia este valabilă indiferent de valoarea împrumutului, prin urmare, oricare ar fi expunerea băncii, riscul este redus cu 60%.” Capitalul pe care banca trebuie să îl pună la dispoziţie pentru aceste împrumuturi este mult mai mic, în condiţiile în care creditarea IMM-urilor este oricum un proces extrem de riscant. În concluzie, întreaga procedură este mai profitabilă pentru bănci, acestea având o dispoziţie crescută spre creditarea IMM-urilor.

    „Este vorba de bănci comerciale, este normal să aibă în vedere profitul”, notează McDowell. Mai mult, datorită susţinerii FEI, băncile pot acum oferi credite IMM-urilor fără a mai cere garanţii. „Dacă ne uităm la sectoarele care cresc astăzi în România – IT, spre exemplu – companiile au început să investească în aşa-numitele bunuri intangibile pe care nu le pot oferi drept garanţie la bănci. Astfel, în economia modernă apar probleme de autofinanţare; acest program merge bine pentru că societăţile răspund bine la el.” Grupul BEI nu are cum să satisfacă toate nevoile de finanţare ale IMM-urilor din economia românească, subliniază McDowell, care însă crede că aportul este unul substanţial. „Investiţiile net în România se ridică la aproximativ 25-30 de miliarde de euro; sectorul privat reprezintă o treime, deci vorbim de aproximativ 10 miliarde, iar IMM-urile reprezintă jumătate, deci probabil 5 miliarde – e un calcul «pe şerveţel», dar ideea este că finanţarea oferită de FEI e una destul de importantă.”

    Iniţiativa IMM există în mai multe state, iar nivelul garanţiilor diferă, dar cea de 60% e în partea superioară, de obicei fiind vorba de un nivel de 50%, explică vicepreşedintele BEI. „Depinde de bănci, pentru că ele trebuie să plătească pentru aceste garanţii. McDowell spune însă că sumele plătite de bănci sunt mici, fiind programe derulate pe baza fondurilor structurale. „În opinia mea, aş spune că Iniţiativa IMM a avut, de departe, cel mai mult succes în România, pentru că aici am găsit o capitalizare de piaţă mai mare decât în Spania, Finlanda sau în alte state unde derulăm programul.”

    Andrew McDowell crede că situaţia economică actuală e una stabilă, dar spune că dacă nu există suficiente investiţii în economie, BEI va lucra alături de guvernul României pentru îmbunătăţirea mediului pentru finanţare, „pentru că fără investiţii nete directe nu se va putea susţine creşterea economică pe termen lung. Aceasta e o serioasă provocare. Investiţiile străine pot genera un transfer de tehnologie care e de multe ori extrem de folositor, dar cheia pentru ţările care îşi doresc investiţii străine este să aibă politici care să permită absorbţia tehnologiei şi economia locală să aibă de câştigat din asta. Aş spune totuşi că provocarea este creşterea investiţiilor private în general, atât cele străine cât şi cele din interiorul ţării”, încheie el.

    Hubert Cottogni, director în cadrul Fondului European de Investiţii, a declarat la rândul său că folosirea resurselor FESI împreună cu cele ale grupului BEI şi ale UE „este o modalitate excelentă de a obţine mai mult cu mai puţin. Aceasta permite FEI să îşi asume o parte din riscul intermediarilor financiari în beneficiul final al IMM-urilor româneşti. Resursele suplimentare FESI puse la dispoziţie de România, multiplicate prin împrumuturi comerciale, vor genera până la 1,38 miliarde EUR în împrumuturi noi pentru IMM-urile din România.” Banca Europeană de Investiţii (BEI) este banca Uniunii Europene, instituţia de creditare pe termen lung a UE – de altfel, este entitatea cu cel mai mare volum de împrumuturi şi credite din lume. Instituţia oferă finanţare şi expertiză pentru proiecte de investiţii solide şi durabile, care contribuie la promovarea obiectivelor politicii UE. Peste 90% din activitatea BEI vizează Europa, însă Banca sprijină, de asemenea, politicile externe şi de dezvoltare ale UE. 

  • Roboţii vor înlocui aproximativ 200.000 de angajaţi din sectorul bancar în următorii 10 ani doar în Statele Unite

    Progresele tehnologice şi răspândirea automatizărilor vor genera în cea mai mare reducere a numărului de angajaţi înregistrată vreodată de industria bancară americană, conform unui studiu Wells Fargo & Co, citat de Bloomberg.

    Companiile din industria financiară cheltuie anual circa 150 de miliarde de dolari în dezvoltarea noilor tehnologii, mai mult decât orice altă industrie.

    Scopul investiţiilor masive derulate de grupurile financiare este de a-şi reduce costurile pe termen lung, în contextul în care, în prezent, jumătate din cheltuielile unei bănci sunt reprezentate de remuneraţiile angajaţilor.

    Angajaţii care urmează să fie afectaţi vor fi atât cei din back office şi sucursale, cât şi cei din call center şi corporate, astfel încât numărul celor afectaţi de concedieri poate varia între 20% şi 33% din totalul angajaţilor. Joburile din tech, vânzări şi consultanţă vor avea cel mai puţin de suferit.

    „Vor fi schimbări dramatice în punctele de lucru cu publicul, atât interne, cât şi externe. (…) Vedem deja semne de schimbare în ceea ce priveşte chatboţii. Unii oameni nu au idee că discută cu un robot IA pentru că tot ce fac este să răspună la întrebări”, spune Michael Tang, unul dintre consultanţii principali în serviciile de inovare financiară la nivel global, în studiul realizat pentru Wells Fargo.

    Analistul veteran Mike Mayo s-a alăturat şefilor de bănci şi firmelor de consultanţă care încearcă să prezică reduceri masive de personal în industria bancară în toiul procesului de automatizare. Bancherii şi comercianţii sunt, din punct de vedere istoric, cele mai valoroase active ale firmelor de finanţe, iar numărul acestora urmează să se reducă cu aproape o treime, odată cu progresele robotizării, declara McKinsey & Co în luna mai.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

     

  • Pădurile amazoniene ard cu bani de la cei mai mari finanţatori ai lumii, care cer altora să fie mai responsabili

    Bătălia contra defrişărilor în Brazilia preşedintelui extremist Jair Bolsonaro este o luptă împotriva reţelelor criminale şi corupţiei, contra politicienilor, miliţiilor şi cartelurilor de droguri. Este, de asemenea, o luptă contra capitalismului pur.
    În frunte cu Franţa şi Germania, G7, grupul celor mai industrializate naţiuni din lume, s-a angajat să contribuie la protejarea pădurii amazoniene în timp ce incendiile continuau să distrugă unul dintre cele mai importante ecosisteme din lume.
    Însă G7 nu poate finanţa cu succes protecţia pădurilor Amazoniei în timp ce băncile şi investitorii din aceste ţări continuă să finanţeze distrugerea lor, scrie EUobserver.
    În timp ce Emmanuel Macron şi Angela Merkel au reuşit să strângă de la G7 un sprijin modest de 22 milioane de dolari, pe care Brazilia preşedintelui extremist Jair Bolsonaro l-a respins, companiile financiare din aceste ţări finanţează fermele de bovine şi culturile de soia la o scară de miliarde de dolari în fiecare an.
    Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, BNP Paribas, una dintre cele mai mari bănci franceze, şi fondurile americane de investiţii BlackRock şi Vanguard deţin cumulat mai mult de 1,1 miliarde de dolari în datorii la cei mai mari cultivatori de soia şi la cei mai mari trei crescători de bovine şi au în portofoliu acţiuni în valoare de 6 miliarde de dolari la aceste companii. Preşedinţii BlackRock şi Vanguard sunt membri ai acum celebrei Business Roundtable, organizaţia liderilor din business din SUA care spune că responsabilitatea companiilor ar trebui să fie şi faţă de angajaţi, clienţi şi societate, nu doar faţă de acţionari.
    Sute de alte instituţii financiare mari din ţările G7 sunt acţionari importanţi şi creditori la firme care schimbă peisajul în Amazonia. Prin aceste participaţii şi deţineri de datorii, companii financiare din Franţa, Germania, SUA şi alte state mari finanţează aceste afaceri care se bazează pe defrişarea padurii amazoniene şi pe alterarea ecosistemelor învecinate la o scară de 2.000 de ori mai mult decât oferta de sprijin a G7.
    Zonele de pădure din Brazilia au fost incendiate intenţionat pentru a oferi terenuri pentru producţia agricolă. Totuşi, această producţie nu ar fi posibilă fără creditarea şi investiţiile venite din partea instituţiilor financiare de anvergură globală.
    Finanţatori şi investitori de talia BlackRock, BNP Paribas şi Deutsche Bank continuă să finanţeze companiile care beneficiază de defrişarea Amazonului, în ciuda dovezilor privind legăturile companiilor cu defrişările şi planurile viitoare de extindere a producţiei în zonele forestiere.
    Iată un exemplu: JBS, cel mai mare ambalator de carne din Brazilia, cu legături cunoscute cu despăduriri violente şi corupţia şi acuzat că foloseşte forţă de muncă în regim de sclavie, primeşte peste 20 miliarde de dolari sub formă de finanţare a datoriei de la instituţii financiare internaţionale. Numai Deutsche Bank deţine acţiuni în valoare de peste 38 mililoane de dolari la JBS.
    Finanţarea operaţiunilor de bovine ale JBS continuă chiar şi în condiţiile în care JBS are în plan noi instalaţii de ambalare a cărnii, încurajând extinderea creşterii animalelor pentru sacrificare în Amazonia şi biomul – complex de ecosisteme vast – Cerrado, extrem de important pentru planetă.
    Deşi producţia de bovine şi soia joacă un rol important în economia Braziliei, cercetările arată că există suprafeţe suficiente de terenuri potrivite pentru producţia agricolă, dar degradate, care ar putea permite  o producţie extinsă fără a sacrifica pădurile sau savanele. Finanţarea continuă a companiilor precum JBS vine în ciuda angajamentelor băncilor investitoare de a rezolva problema defrişărilor pentru producţia de materii prime precum soia şi carnea de vită.
    Spre exemplu, Deutsche Bank  are un cadru de politică socială şi de mediu care arată că este „de preferat” ca producătorii de soia şi bovine să aibă operaţiuni durabile.
    Însă o simplă preferinţă nu este suficientă. Atât timp cât activitatea de finanţare va continua să se îndrepte către companii care defrişează pădurea amazoniană şi alte zone valoroase pentru mediu, companiile vor continua să taie pădurile.
    Larry Fink, directorul executiv al BlackRock, companie care are sub administrare investiţii de 6.000 de miliarde de dolari, ţine ca publicul să ştie că îşi foloseşte influenţa enormă pentru a presa companii să „servească unui ţel social”. El le-a scris anul trecut firmelor în care fondul său investeşte să ia în considerare „impactul pe care-l au asupra mediului” şi ameninţările schimbărilor climatice.
    „Stakeholderii presează companiile să se implice în chestiuni politice şi sociale sensibile, mai ales când guvernele nu reuşesc să o facă eficient”, le-a comunicat investitorul firmelor.
    Astfel, problema finanţării conservării ecosistemelor alimentate de Amazon şi a combaterii incendiilor devine cum să se definanţeze distrugerea pădurii. Băncile şi toate instituţiile de finanţare trebuie să adopte politici mai puternice pentru a solicita companiilor să funcţioneze sustenabil.
    Profitând de nevoia de a avea acces la împrumuturi şi capital de afaceri fundamental, o bancă sau instituţie de finanţare poate face ca o companie să se confrunte cu presiuni pozitive pentru a adopta practici de aprovizionare şi producţie durabile.
    De asemenea, consumatorii joacă un rol indirect în finanţarea acestor companii prin intermediul fondurilor de pensii. Fondul de Pensii Canadian, de exemplu, deţine o participaţie de 40% în Glencore Agriculture, un trader de materii prime imens care defrişează cu bună ştiinţă pentru a produce soia în Amazonia, conform Bloomberg.
    A da vina doar pe fermieri pentru incendiile care distrug pădurea Amazonului înseamnă să ignori sistemul economic mai larg care închide ochii la, sau chiar recompensează, tăierea pădurilor.
    Dacă finanţatorii şi, la rândul lor, companiile pe care le finanţează ar solicita sisteme de asigurare pentru a împiedica aducerea pe pieţe a produselor care au legătură cu  defrişarea, implicaţiile ar fi resimţite pe întregul lanţ de aprovizionare, până la fermierii din teren.
    Aceşti finanţatori au puterea nu numai de a lăsa fără finanţare activităţile de defrişare, ci pot oferi stimulente financiare pentru o producţie durabilă. În timp ce o acţiune internaţională este necesară, în special din partea G7, leadershipul ţărilor ca Franţa şi Germania trebuie să fie însoţit şi de acţiunea comunităţii financiare din aceste ţări. În caz contrar, istoria se va repeta.
    După cum scrie Washington Post, crescătorii de bovine din Brazilia „şi-au împins efectivele în Amazon, defrişând complet şi arzând pădurea pe măsură ce avansează” pentru a răspunde cererii crescânde de carne de vită exportată de firmele braziliene în China, Iran, Egipt, Rusia şi Statele Unite.
    Aproximativ o treime din carnea de vită este exportată de JBS. În SUA, unul din importatori este chiar guvernul. Dar, chiar dacă Fink a cerut public liderilor de afaceri să ia în considerare impactul lor asupra mediului, BlackRock şi-a mărit participaţia la JBS cu 41 de milioane de dolari între 2016 şi 2018, conform cercetărilor publicate de Prietenii Pământului.
    Din documente reiese însă şi că BlackRock a votat contra alegerii a cinci din nouă directori ai JBS anul trecut în urma unui scandal de corupţie.
    Biroul pentru Jurnalism de Investigaţie, The Guardian şi Repórter Brasil au arătat în februarie că o companie gigant de ferme de bovine a fost amendată pentru defrişări în pădurea amazoniană a livrat sute de animale crescute în Amazonia altor ferme pe care firma le deţinea pentru îngrăşat. Bovinele au ajuns apoi la abatoarele JBS.
    BlackRock nu este singurul care a găsit oportunităţi de investiţii în fermele amazoniene. Cei mai mari 20 de investitori europeni şi americani ai JBS deţin aproape 500 de milioane de acţiuni la această companie, evaluată la 2 miliarde de dolari.
    Însă, alături de BlackRock, Capital Group, Fidelity Investments şi Vanguard au cele mai importante participaţii.
    În august, Business Roundtable, asociaţia executivilor multora dintre cele mai mari corporaţii americane, şi-a schimbat enunţul privind „scopul unei companii“. Astfel, spun liderii de business, deciziile nu ar mai trebui să ia în considerare doar cum să fie realizat profit pentru acţionari, ci să-i ia în calcul pe toţi cei care au interese la companie, adică pe angajaţi, clienţi şi societatea în general – stakeholderii.
    Amazonia a fost lovită de peste 74.000 de incendii de vegetaţie anul acesta, număr în creştere cu peste 80% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Multe dintre incendii sunt sezoniere, dar pentru o parte din ele au fost identificaţi ca vinovaţi crescători de vite care, încurajaţi de retorica anticonservaţionistă a preşedintelui Jair Bolsonaro, au folosit focul pentru a curăţa terenurile. Defrişările s-au accelerat de când Bolsonaro a preluat preşedinţia, notează Financial Times. De asemenea, de la venirea lui Bolsonaro agenţia guvernamentală care a amendat compania gigant pentru defrişare şi-a pierdut un sfert din finanţare. Preşedintele, fost ofiţer în armată cu înclinaţii de extremă dreapta, este poreclit „Căpitanul Drujbă”.

  • Cum au reuşit fiii unui miner să creeze unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din lume

    Crescuţi într-o familie modestă, fraţii Karl şi Theo Albrecht şi-au depăşit condiţia şi au pus bazele lanţului de retail alimentar Aldi, transformat într-un imperiu financiar cu venituri anuale de peste 30 de miliarde de euro.
     
    Karl Albrecht, născut pe 20 februarie 1920, şi Theo Albrecht, născut pe 28 martie 1922, au crescut într-o familie de condiţie umilă, în oraşul industrial Essen, din Renania de Nord, Germania. Tatăl lor era miner, dar după ani de muncă sub pământ a contractat emfizem şi a trebuit să renunţe la această meserie, aşa că s-a angajat într-o brutărie.

    Familia a fost obligată să găsească un alt mod de a se întreţine, aşa că a decis să deschidă un mic magazin alimentar pentru a putea trăi decent. Fiii familiei Albrecht erau determinaţi să nu se facă mineri, ca tatăl lor. O perioadă, Theo a rămas să lucreze în magazinul familiei şi a învăţat comerţul cu alimente, în timp ce Albrecht a învăţat arta delicateselor. Cei doi fraţi au luptat şi în al Doilea Război Mondial.

    După război, s-au întors în Essen, unde au preluat conducerea micului business de familie şi au decis să îl extindă prin deschiderea mai multor filiale.

    Ideea lor s-a bazat pe faptul că muncitorii din regiunea industrială Ruhr nu erau atraşi de magazinele de lux, ci îşi doreau mărfuri accesibile pe care le puteau cumpăra zilnic. Fraţii au început să îşi extindă afacerea în Ruhr în anii ’40. Până în anul 1954 au deschis 50 de filiale, păstrând sloganul businessului: „Cea mai bună calitate la cel mai mic preţ”.

    Până la acel moment, cei doi fraţi reuşiseră să îşi câştige o reputaţie destul de puternică în rândul furnizorilor. Amândoi erau cunoscuţi pentru stilul lor nemilos de negociere şi pentru dexteritatea cu care îi convingeau pe furnizori să le dea cea mai bună ofertă pentru a-şi menţine cele mai mici preţuri în magazinele Aldi. De asemenea, îşi câştigaseră o reputaţie pentru economia pe care o făceau pentru magazinele lor – de pildă, stingeau întotdeauna luminile dintr-o cameră pentru a avea facturi mai mici, nu îşi făceau niciodată publicitate şi de multe ori nu foloseau nici măcar rafturi.

    Numele lanţului de magazine Aldi, ales oficial în 1961, a fost creat din primele litere ale numelui Albrecht şi primele litere din cuvântul discount.
    Karl Albrecht şi-a permis un singur lux, acela fiind golful. Această pasiune l-a determinat să construiască în sudul Germaniei, în anul 1976, un hotel destinat iubitorilor de golf, ridicându-şi de asemenea propria vilă, aşezată astfel încât sa fie conectată la traseul de golf al hotelului.

    Theo Albrecht, pe de altă parte, era un împătimit al jocurilor de noroc. După ce a strâns o datorie de aproximativ 3,5 milioane de euro, în 1971 a fost răpit de un avocat şi ţinut ostatic timp de 17 zile până a plătit datoria. Mai târziu s-a aflat că cerut o scutire la plata impozitului susţinând că a fost o cheltuială de afaceri.

    La sfârşitul anilor ’60, cei doi fraţi şi-au împărţit imperiul financiar, împărţind businessul în Aldi Nord, condus de Theo, şi Aldi Süd, condus de Karl. În acea perioadă, Aldi începuse să devină foarte cunoscut în Germania, iar magazinele companiei începuseră să primească şi clienţi bogaţi, dornici să profite de reducerile lanţului de retail.

    Karl Albrecht a murit în anul 2014, la vârsta de 94 de ani, lăsând în urmă o avere estimată la 18,4 miliarde de euro. Fratele său, Theo, a murit în 2010, la vârsta de 88 de ani.

    În prezent, Aldi operează 3.230 de filiale în Germania, cu o echipă de 50.000 de angajaţi. De asemenea, are sucursale în toată Europa, în Australia şi în Statele Unite, ceea ce duce la o cifră de afaceri globală de pste 30 de miliarde de euro la nivelul întregului grup; Aldi Nord a înregistrat anul trecut venituri de 13 miliarde de euro, iar Aldi Süd, de 17,3 miliarde de euro, potrivit site-ului Statista.com. Compania susţine că 87% dintre nemţi fac cumpărături la Aldi în mod regulat. 

  • Povestea uneia dintre puţinele afaceri începute în perioada lui Ceauşescu şi care face profit şi în zilele noastre

    Povestea Petromidiei a început în perioada socialistă şi a continuat cu drumul către capitalism. Rafinăria A trecut prin crize financiare sau crize politice, dar a reuşit de fiecare dată să rămână în picioare. Petromidia a supravieţuit.

    Intrând pe platforma Petromidia, puţine sunt lucrurile care să-ţi sugereze că te afli în mijlocul unui proiect cu o vechime de doar patru decenii. Milioanele de tone de oţel care formează labirintul de ţevi şi instalaţii par să existe acolo dintotdeauna. Pe alocuri, clădiri noi din sticlă punctează faptul că Petromidia a trecut prin multe transformări, ajungând azi să fie privită ca una dintre cele mai performante rafinării din Europa.

    „Eu lucrez de 41 de ani şi sunt martorul ocular al evoluţiilor pozitive din 1979 şi până astăzi”, povesteşte Alexandru Nicolcioiu, unul dintre cei care au ajutat la ridicarea rafinăriei. El a fost director al rafinăriei din 1979 până în 2007 şi ocupă, în prezent, funcţia de adviser al CEO-ului KMG International, Zhanat Tussupbekov. „Dacă ar fi să facem o comparaţie între 1979 şi 2019, sunt practic două lumi paralele. Nimeni nu îşi poate închipui cum era atunci, când erau atât de multe probleme şi era atât de greu doar să menţii funcţionarea, faţă de cum este astăzi, când suntem complet automatizaţi, suntem pe pilot automat.”

    Petromidia este în prezent cea mai mare rafinărie din România, precum şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre. Rafinăria este operată de Rompetrol Rafinare, care mai are în portofoliu Vega Ploieşti, cea mai longevivă unitate de prelucrare – funcţionează de aproape 120 de ani – dar şi divizia de petrochimie, unicul producător de polimeri din ţară.

    Compania este deţinută de KMG International (54,63%; direct şi indirect) şi de statul român prin Ministerul Energiei (44,69%). Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. Cu 6.000 de angajaţi, KMG International Group activează în zona Mării Negre şi Marea Mediterană, fiind prezentă în 11 pieţe principale. Rompetrol are peste 1.100 de staţii de distribuţie a carburanţilor în patru ţări.

    Istoria Petromidia începe însă în 1975, odată cu semnarea decretului de înfiinţare a Întreprinderii Socialiste de Stat Combinatul Petrochimic Năvodari. Un nume lung pentru ambiţii mari.

    La mijlocul anilor 1970, zona din jurul oraşului Năvodari era practic o mlaştină. La acel moment 6.000 de oameni trăiau în Năvodari; spre finalul anilor ’80 numărul ajunsese la 26.000, iar astăzi populaţia se apropie de 40.000.

    Combinatul petrochimic urma să aibă o capacitate anuală de prelucrare de 3,5 milioane tone de ţiţei, la standarde ridicate pentru acea perioadă. Pentru construcţia rafinăriei a fost nevoie să se recupereze din mare 37 de hectare de teren. Timp de patru ani, între 1975 şi 1979, lucrările s-au derulat în ritm alert, pentru dezvoltarea unei rafinării care să se integreze în planul general de la acea vreme. Lucrările la combinat au durat 13 ani şi la ridicarea rafinăriei au pus umărul 5.000-6.000 de oameni.

    Prima instalaţie a fost pornită în 1979 – cea de distilare atmosferică; cu timpul, rafinăria a început să introducă în fluxul tehnologic tot mai multe instalaţii, inclusiv pe cele din Divizia de Petrochimie. De altfel, astăzi, Petromidia este unicul producător naţional de polietilene şi polipropilene.
    În anul 1989, Petromidia reuşea pentru a doua oară să depăşească pragul de 3,6 milioane de tone de materii prime procesate – era capacitatea proiectată cu aproape 15 ani înainte şi care integra Petromidia într-o reţea de rafinării menită să proceseze, cumulat, peste 30 de milioane de tone în fiecare an. A venit apoi anul 1990, iar transformările prin care trecea România au generat efecte serioase asupra sectorului industrial. Combinatul Petrochimic Midia a devenit Societatea Comercială Petromidia, 70% dintre acţiuni fiind deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat, iar 30% de Fondul Proprietăţii Private. Rafinăria a trecut prin momente grele, salvarea venind în anul 1992.

    Atunci, Petromidia a avut posibilitatea să acceseze un credit de 50 de milioane de dolari garantat de către guvernul României şi de către Banca Naţională. Aceşti bani au ajutat la modernizarea unei părţi din rafinărie şi la retehnologizare, transformând rafinăria într-un obiectiv de mare importanţă.

    A urmat un moment de cotitură pentru Petromidia: după ce e trecută de guvern pe o listă a societăţilor ce trebuie lichidate, în 1998 Fondul Proprietăţii de Stat decide să scoată la vânzare pachetul de 65,3% deţinut la rafinărie. În ianuarie 1999, semnează un contract cu o societate din Turcia, prin care turcii acceptau să plătească peste 470 de milioane de dolari pentru acţiuni şi investiţii; compania rezistă însă doar câteva luni la Petromidia. În cele din urmă, Petromidia s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat în anul 2000 de Grupul Rompetrol.

    În 2008, în urma unor investiţii de peste 40 milioane dolari, Rompetrol Rafinare începe producţia de benzină Euro 5; pentru prima dată în istorie, Petromidia depăşeşte pragul de 4 milioane de tone de ţiţei procesat.

    Trecerea la carburanţi de calitate superioară a fost realizată în mai multe etape: după modernizările făcute la începutul anilor 1990, rafinăria a început să producă din 1996 carburant Euro 2. La patru ani distanţă, din Petromidia au plecat carburanţi Euro 3, iar în 2005 a fost atins standardul de calitate Euro 4. În 2007, anul preluării de către KMG International, Petromidia a început să livreze intern carburanţi Euro 5, cu doi ani înainte de impunerile Comisiei Europene. Pasul a fost realizat ca urmare a măririi volumelor reactoarelor de peste trei ori. Carburantul Euro 5 (sub 10 părţi de sulf per milion) este îmbunătăţit şi optimizat constant, ca urmare a modernizării instalaţiilor din rafinărie.

    De la preluarea Rompetrol de către KazMunayGas, au fost realizate investiţii totale de peste 1,6 miliarde de dolari. Din această sumă, aproximativ un miliard de dolari a fost direcţionat către Petromidia, iar cel mai amplu proiect, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari, a vizat modernizarea şi creşterea capacităţii procesate anual.

    Acest moment definitoriu pentru Petromidia s-a consemnat în 2012, odată cu finalizarea programului de creştere a capacităţii de la 3,5 milioane de tone la 5 milioane de tone pe an. Valoarea totală a investiţiilor a fost de 380 de milioane de dolari, iar numărul companiilor implicate în proiect a fost de 280.

    Patruzeci de ani mai târziu

    „Rafinăria Petromidia este, practic, inima activităţii noastre la nivel de grup. Se bazează pe stâlpi extrem de importanţi, care îi dau practic eficienţa pe care o vedem cu toţii astăzi: un acţionar extrem de puternic, care a fost alături de grup de la bun început în momentele grele şi care este alături de rafinărie şi astăzi; o echipă de specialişti unde se îmbină tinereţea cu maturitatea, unde se îmbină elanul cu entuziasmul; gradul de modernizare a rafinăriei, modul în care s-a investit – logic şi anticipând mişcările de piaţă; nu în ultimul rând, extrem de important, poziţionarea geografică a Petromidia”, subliniază Cătălin Dumitru, director de trading al grupului KMG International. „Este elementul cheie pentru grupul nostru şi aş îndrăzni să spun chiar pentru economia naţională, pentru că Petromidia reprezintă una dintre porţile de intrare a materiilor prime din industria energetică românească şi este de asemenea o rampă extrem de importantă pentru activitatea de export.”

    El spune că „această organizaţie complexă” funcţionează de câţiva ani la un ritm extrem de înalt. „În ultimii ani, peste 51 de milioane de tone de ţiţei – pentru că rafinăriile acestea trebuie hrănite, dacă îmi permiteţi metafora – au fost aprovizionate prin propriile facilităţi de descărcare. După cum ştiţi, rafinăria beneficiază de un port mobil în largul mării, ţiţeiul vine descărcat de pe vapoare pe o conductă submarină de aproape 10 kilometri şi care alimentează neîntrerupt, de peste 10 ani de zile, activitatea rafinăriei noastre într-un mod eficient.”

    Cătălin Dumitru explică faptul că portul poate primi vapoare cu până la 160.000 de tone, iar ritmul de descărcare – zi şi noapte, atunci când este cazul – ajunge până la 7.000 de metri cubi pe oră. „Toate aceste investiţii au fost făcute în mod judicios, au costat peste 120-130 de milioane de dolari la vremea respectivă, împreună cu facilităţile de descărcare. Rafinăria produce şi produce bine; prin capacitatea pe care o avem astăzi, putem teoretic să acoperim pste 60-70% din nivelul pieţei româneşti, din punctul de vedere al cererii de combustibil, întrucât este o piaţă liberă, este un joc al importului şi al exportului.”

    În afară de distribuţia realizată în România, prin intermediul propriei reţele de distribuţie a Rompetrol, compania comercializează importante cantităţi de produse albe pentru diverşi beneficiari şi exportă masiv în ţările în care există prezenţă Rompetrol – Bulgaria, Moldova, Georgia. „Exportăm în ţările din jurul bazinului Mării Negre – Ucraina, Turcia – sunt produse de calitate europeană şi care fac cinste activităţii din rafinărie”, spune Cătălin Dumitru. „Mai mult, prin rafinăria Vega suntem singurii producători de bitum, suntem producători de solvenţi, produse cu o căutare importantă pe piaţă şi care sunt comercializate pe teritoriul ţării şi în export. Toate aceste activităţi contribuie din plin la o angajare judicioasă a forţei de muncă, contribuie din plin la degajarea unor impozite şi taxe extrem de importante pentru funcţionarea corectă a economiei româneşti. Planurile pe care grupul nostru le are stabilite în continuare şi care vor duce la o mărire a producţiei, la o susţinere a calităţii vor contribui din plin la dezvoltarea economică a regiunii şi a grupului nostru.”

    Evoluţia rafinăriei devine evidentă când privim asupra modului în care a evoluat producţia: aproximativ 26 milioane de tone între 1979 şi 1989, ca parte a unui sistem centralizat de aprovizionare cu materii prime şi de comercializare a produselor finite; 23,2 milioane de tone între 1990 şi 2000, pe fondul tranziţiei la economia de piaţă; 22,6 milioane de tone între 2001 şi 2007, odată cu alinierea la standardele obligatorii şi crearea propriei reţele de distribuţie de carburanţi în România şi în regiune; 51 milioane de tone între 2008 şi 2018 după investiţii importante pentru modernizarea şi creşterea capacităţii de rafinare.

    KMG International este deţinută de Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas. În România, pe lângă Petromidia şi Vega Ploieşti, KMG International operează şi o vastă reţea de distribuţie a carburanţilor. Anul trecut, rafinăria din Năvodari a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care producţia de benzine (1,36 milioane de tone) şi producţia de motorine (2,75 milioane de tone). „Petromidia este un pilon de dezvoltare a României, este un pilon de dezvoltare a sistemului de prelucrare din Kazahstan, pentru că atât rafinăria noastră cât şi cele trei din Kazahstan sunt practic integrate, colaborăm în ceea ce priveşte schimbul de experienţă”, adaugă Alexandru Nicolcioiu. „Nu sunt mulţi petrolişti în lume, dar petroliştii sunt oameni puternici, sunt oameni devotaţi.”

    Viitorul Petromidiei: Investiţii de miliarde de dolari

    Petromidia este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante active ale grupului Rompetrol şi chiar ale KazMunayGas. Kazahii au investit sume semnificative atât în rafinăria de la Năvodari, cât şi în celelalte unităţi operate, iar planurile de viitor includ investiţii de ordinul miliardelor de dolari.

    Aniversarea a patru decenii de existenţă a fost aşadar marcată atât de amintirea momentelor prin care a trecut rafinăria, cât şi de prezentarea intenţiilor pentru următoarea perioadă – în acest caz ani, nu decenii.

    Industria energetică este un sector în care investiţiile sunt mari, de milioane sau sute de milioane de euro, iar interesul tuturor părţilor implicate este ca acestea să genereze ulterior profit într-un mod sustenabil.

    Pentru a facilita aceste investiţii, KazMunayGas şi statul român au înfiinţat Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român în cea de-a doua parte a anului trecut. Mai exact, asocierea s-a realizat între KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de Ministerul Energiei. Fondul a fost înfiinţat conform prevederilor memorandumului de înţelegere dintre statul român şi KMG International. Fondul kazah – român preconizează un nivel investiţional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani.

    Contribuţia KMG International la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMG International. KMG International deţine 80% din acţiunile fondului, iar statul român 20%. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.

    Unul dintre proiectele vizate de fondul mixt de investiţii se referă la construcţia unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia. Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât oraşul Năvodari, cât şi rafinăria Petromidia. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari şi se estimează că proiectul va fi finalizat în patru ani din momentul demarării. Centrala termică în cogenerare ar urma să aducă o scădere a costului energiei electrice atât pentru rafinăria Petromidia, cât şi pentru oraşul Năvodari, potrivit reprezentanţilor KMG International.

    Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de staţii a reţelei de benzinării pe piaţa locală. Noile staţii vor fi dezvoltate prin investiţii de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.

    În ceea ce priveşte extinderea pe alte pieţe, Alexei Golovin, chief legal and corporate affairs la KMG International, a declarat recent că „există o strategie pas cu pas. Cu alte cuvinte, nu se intenţionează achiziţionarea unei reţele în altă ţară, pentru că asta ar îngreuna atingerea potenţialului maxim în statele în care Rompetrol activează deja. „În România încă trebuie să atingem o cotă de piaţă de 20%, a adăugat Golovin. El s-a referit la planurile companiei pentru următorii 3-5 ani. În 2020, Rompetrol intenţionează deschiderea a 20 de noi staţii de alimentare, fiecare dintre acestea având un cost de 1-1,2 milioane dolari.

    Tot în cadrul unei conferinţe de presă ţinute cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Petromidia, Alexei Golovin a declarat că s-a analizat posibilitatea de a creşte capacitatea de procesare până la aproximativ 10 milioane de tone pe an, iar costurile s-ar ridica la aproximativ 2 miliarde de dolari. Golovin nu a oferit un termen exact legat de începerea efectivă a lucrărilor sau de durata lor.

    Iniţial, pentru 2019, la nivelul Rompetrol Rafinare fusese aprobat un buget de investiţii de 63 de milioane dolari, din care peste 50 de milioane dolari urma să fie folosiţi pentru lucrări de imbunătăţire, mentenanţă şi conformare la principalele instalaţii din Petromidia.

    2018, anul recordurilor

    Petromidia a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care niveluri istorice la materiile prime procesate, produse petroliere obţinute, randamentele produselor albe, producţia de benzine şi motorine, combustibilul pentru avioane şi gradul de utilizare a capacităţii de rafinare.
    Entitatea care operează rafinăria, Rompetrol Rafinare, a continuat şi în prima jumătate a acestui an să îşi majoreze rezultatele operaţionale; astfel, volumul total de materii prime procesate la nivelul rafinăriei Petromidia a depăşit în perioada ianuarie – iunie pragul de 3,1 milioane de tone. Estimările reprezentanţilor KMG International arată un volum total procesat, la finalul anului, de peste 6 milioane de tone, ceea ce ar reprezenta un nou record.

    Indepedent de activitatea operaţională, rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare au fost influenţate semnificativ de evoluţia factorilor externi. Volatilitatea contextului global, fluctuaţiile ridicate ale cotaţiilor de piaţă la materiile prime şi produsele finite, presiunea semnificativă asupra marjelor de rafinare şi deprecierea monedelor locale în raport cu dolarul (moneda de referinţă pentru ţiţei şi produsele petroliere) au condus la rezultatele în scădere. În acord cu evoluţia cotaţiilor la tiţei şi produse petroliere, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare a înregistrat o reducere de circa 4%, până la un nivel total de peste 2,5 miliarde dolari în primele şase luni ale anului, faţă de 2,6 miliarde dolari în perioada similară din 2018.

    Pe fondul extinderii segmentului de distribuţie a carburanţilor pe plan intern, dar şi al cererii de produse petroliere, compania şi-a majorat în prima jumătate a anului cu 10% livrările în România, aceasta fiind şi principala sa piaţă de desfacere. În acelaşi timp, diviziile de rafinare şi petrochimie au reuşit să exporte aproape 1,4 milioane de tone de produse petroliere, în uşoară scădere faţă de volumul exportat în perioada similară a anului trecut. În primul semestru al anului, Rompetrol Rafinare a virat peste 728 milioane dolari către bugetul de stat. În 2018, aportul companiei la buget s-a ridicat la 1,5 miliarde dolari.

    În ceea ce priveşte zona de rafinare, compania a realizat o cifră de afaceri brută de 2,15 miliarde dolari în primul semestru al anului, în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu semestrul I din 2018. Pe de altă parte, profitul operaţional a fost înjumătăţit în prima jumătate a acestui an la aproape 38 de milioane de dolari, ca urmare a marjei brute de rafinare în scădere cu peste 38%. În perioada ianuarie – iunie, rafinăria Petromidia şi-a îmbunătăţit rezultatele operaţionale, ajungând la 3,1 milioane de tone materii prime procesate şi un randament al produselor albe obţinute de 86,2%. De asemenea, a fost atins un record istoric în ceea ce priveşte producţia de carburant pentru aviaţie (Jet A1), ca rezultat al optimizărilor, reţetei îmbunătăţite şi minimizării nivelulul de jet în amestecurile de motorină.

    În prima jumătate a acestui an, vânzările de carburanţi au înregistrat creşteri semnificative pe plan intern, de la 1,08 milioane de tone în primul semestru din 2019, la 1,19 milioane de tone în aceeaşi perioadă a acestui an. În acceaşi perioadă, rafinăria Petromidia a obţinut circa 2,43 milioane tone carburanţi, din care peste 67% au fost carburanţi diesel şi cel special pentru aviaţie – jet A1.

    Unul dintre motivele cărora li se datorează evoluţia pozitivă a Rompetrol Rafinare este procesul de implementare a primei etape a Advanced Process Control (APC), o soluţie digitală care va permite îmbunătăţirea activităţilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari. Cu un cost estimat de circa 4 milioane dolari, APC este un soft complex de control predictiv al instalaţiilor şi al fluxurilor operaţionale şi urmăreşte identificarea punctelor optime pentru creşterea capacităţilor, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea consumului de energie şi un control mai strict al parametrilor-cheie. Programul de implementare a APC la nivelul întregii rafinării a fost împărţit în patru etape importante în funcţie de complexitatea fluxurilor tehnologice, termenul de finalizare a acestuia fiind finele lui 2020.

  • Povestea uneia dintre puţinele afaceri începute în perioada lui Ceauşescu şi care face profit şi în zilele noastre

    Povestea Petromidiei a început în perioada socialistă şi a continuat cu drumul către capitalism. Rafinăria A trecut prin crize financiare sau crize politice, dar a reuşit de fiecare dată să rămână în picioare. Petromidia a supravieţuit.

    Intrând pe platforma Petromidia, puţine sunt lucrurile care să-ţi sugereze că te afli în mijlocul unui proiect cu o vechime de doar patru decenii. Milioanele de tone de oţel care formează labirintul de ţevi şi instalaţii par să existe acolo dintotdeauna. Pe alocuri, clădiri noi din sticlă punctează faptul că Petromidia a trecut prin multe transformări, ajungând azi să fie privită ca una dintre cele mai performante rafinării din Europa.

    „Eu lucrez de 41 de ani şi sunt martorul ocular al evoluţiilor pozitive din 1979 şi până astăzi”, povesteşte Alexandru Nicolcioiu, unul dintre cei care au ajutat la ridicarea rafinăriei. El a fost director al rafinăriei din 1979 până în 2007 şi ocupă, în prezent, funcţia de adviser al CEO-ului KMG International, Zhanat Tussupbekov. „Dacă ar fi să facem o comparaţie între 1979 şi 2019, sunt practic două lumi paralele. Nimeni nu îşi poate închipui cum era atunci, când erau atât de multe probleme şi era atât de greu doar să menţii funcţionarea, faţă de cum este astăzi, când suntem complet automatizaţi, suntem pe pilot automat.”

    Petromidia este în prezent cea mai mare rafinărie din România, precum şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre. Rafinăria este operată de Rompetrol Rafinare, care mai are în portofoliu Vega Ploieşti, cea mai longevivă unitate de prelucrare – funcţionează de aproape 120 de ani – dar şi divizia de petrochimie, unicul producător de polimeri din ţară.

    Compania este deţinută de KMG International (54,63%; direct şi indirect) şi de statul român prin Ministerul Energiei (44,69%). Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. Cu 6.000 de angajaţi, KMG International Group activează în zona Mării Negre şi Marea Mediterană, fiind prezentă în 11 pieţe principale. Rompetrol are peste 1.100 de staţii de distribuţie a carburanţilor în patru ţări.

    Istoria Petromidia începe însă în 1975, odată cu semnarea decretului de înfiinţare a Întreprinderii Socialiste de Stat Combinatul Petrochimic Năvodari. Un nume lung pentru ambiţii mari.

    La mijlocul anilor 1970, zona din jurul oraşului Năvodari era practic o mlaştină. La acel moment 6.000 de oameni trăiau în Năvodari; spre finalul anilor ’80 numărul ajunsese la 26.000, iar astăzi populaţia se apropie de 40.000.

    Combinatul petrochimic urma să aibă o capacitate anuală de prelucrare de 3,5 milioane tone de ţiţei, la standarde ridicate pentru acea perioadă. Pentru construcţia rafinăriei a fost nevoie să se recupereze din mare 37 de hectare de teren. Timp de patru ani, între 1975 şi 1979, lucrările s-au derulat în ritm alert, pentru dezvoltarea unei rafinării care să se integreze în planul general de la acea vreme. Lucrările la combinat au durat 13 ani şi la ridicarea rafinăriei au pus umărul 5.000-6.000 de oameni.

    Prima instalaţie a fost pornită în 1979 – cea de distilare atmosferică; cu timpul, rafinăria a început să introducă în fluxul tehnologic tot mai multe instalaţii, inclusiv pe cele din Divizia de Petrochimie. De altfel, astăzi, Petromidia este unicul producător naţional de polietilene şi polipropilene.
    În anul 1989, Petromidia reuşea pentru a doua oară să depăşească pragul de 3,6 milioane de tone de materii prime procesate – era capacitatea proiectată cu aproape 15 ani înainte şi care integra Petromidia într-o reţea de rafinării menită să proceseze, cumulat, peste 30 de milioane de tone în fiecare an. A venit apoi anul 1990, iar transformările prin care trecea România au generat efecte serioase asupra sectorului industrial. Combinatul Petrochimic Midia a devenit Societatea Comercială Petromidia, 70% dintre acţiuni fiind deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat, iar 30% de Fondul Proprietăţii Private. Rafinăria a trecut prin momente grele, salvarea venind în anul 1992.

    Atunci, Petromidia a avut posibilitatea să acceseze un credit de 50 de milioane de dolari garantat de către guvernul României şi de către Banca Naţională. Aceşti bani au ajutat la modernizarea unei părţi din rafinărie şi la retehnologizare, transformând rafinăria într-un obiectiv de mare importanţă.

    A urmat un moment de cotitură pentru Petromidia: după ce e trecută de guvern pe o listă a societăţilor ce trebuie lichidate, în 1998 Fondul Proprietăţii de Stat decide să scoată la vânzare pachetul de 65,3% deţinut la rafinărie. În ianuarie 1999, semnează un contract cu o societate din Turcia, prin care turcii acceptau să plătească peste 470 de milioane de dolari pentru acţiuni şi investiţii; compania rezistă însă doar câteva luni la Petromidia. În cele din urmă, Petromidia s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat în anul 2000 de Grupul Rompetrol.

    În 2008, în urma unor investiţii de peste 40 milioane dolari, Rompetrol Rafinare începe producţia de benzină Euro 5; pentru prima dată în istorie, Petromidia depăşeşte pragul de 4 milioane de tone de ţiţei procesat.

    Trecerea la carburanţi de calitate superioară a fost realizată în mai multe etape: după modernizările făcute la începutul anilor 1990, rafinăria a început să producă din 1996 carburant Euro 2. La patru ani distanţă, din Petromidia au plecat carburanţi Euro 3, iar în 2005 a fost atins standardul de calitate Euro 4. În 2007, anul preluării de către KMG International, Petromidia a început să livreze intern carburanţi Euro 5, cu doi ani înainte de impunerile Comisiei Europene. Pasul a fost realizat ca urmare a măririi volumelor reactoarelor de peste trei ori. Carburantul Euro 5 (sub 10 părţi de sulf per milion) este îmbunătăţit şi optimizat constant, ca urmare a modernizării instalaţiilor din rafinărie.

    De la preluarea Rompetrol de către KazMunayGas, au fost realizate investiţii totale de peste 1,6 miliarde de dolari. Din această sumă, aproximativ un miliard de dolari a fost direcţionat către Petromidia, iar cel mai amplu proiect, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari, a vizat modernizarea şi creşterea capacităţii procesate anual.

    Acest moment definitoriu pentru Petromidia s-a consemnat în 2012, odată cu finalizarea programului de creştere a capacităţii de la 3,5 milioane de tone la 5 milioane de tone pe an. Valoarea totală a investiţiilor a fost de 380 de milioane de dolari, iar numărul companiilor implicate în proiect a fost de 280.

    Patruzeci de ani mai târziu

    „Rafinăria Petromidia este, practic, inima activităţii noastre la nivel de grup. Se bazează pe stâlpi extrem de importanţi, care îi dau practic eficienţa pe care o vedem cu toţii astăzi: un acţionar extrem de puternic, care a fost alături de grup de la bun început în momentele grele şi care este alături de rafinărie şi astăzi; o echipă de specialişti unde se îmbină tinereţea cu maturitatea, unde se îmbină elanul cu entuziasmul; gradul de modernizare a rafinăriei, modul în care s-a investit – logic şi anticipând mişcările de piaţă; nu în ultimul rând, extrem de important, poziţionarea geografică a Petromidia”, subliniază Cătălin Dumitru, director de trading al grupului KMG International. „Este elementul cheie pentru grupul nostru şi aş îndrăzni să spun chiar pentru economia naţională, pentru că Petromidia reprezintă una dintre porţile de intrare a materiilor prime din industria energetică românească şi este de asemenea o rampă extrem de importantă pentru activitatea de export.”

    El spune că „această organizaţie complexă” funcţionează de câţiva ani la un ritm extrem de înalt. „În ultimii ani, peste 51 de milioane de tone de ţiţei – pentru că rafinăriile acestea trebuie hrănite, dacă îmi permiteţi metafora – au fost aprovizionate prin propriile facilităţi de descărcare. După cum ştiţi, rafinăria beneficiază de un port mobil în largul mării, ţiţeiul vine descărcat de pe vapoare pe o conductă submarină de aproape 10 kilometri şi care alimentează neîntrerupt, de peste 10 ani de zile, activitatea rafinăriei noastre într-un mod eficient.”

    Cătălin Dumitru explică faptul că portul poate primi vapoare cu până la 160.000 de tone, iar ritmul de descărcare – zi şi noapte, atunci când este cazul – ajunge până la 7.000 de metri cubi pe oră. „Toate aceste investiţii au fost făcute în mod judicios, au costat peste 120-130 de milioane de dolari la vremea respectivă, împreună cu facilităţile de descărcare. Rafinăria produce şi produce bine; prin capacitatea pe care o avem astăzi, putem teoretic să acoperim pste 60-70% din nivelul pieţei româneşti, din punctul de vedere al cererii de combustibil, întrucât este o piaţă liberă, este un joc al importului şi al exportului.”

    În afară de distribuţia realizată în România, prin intermediul propriei reţele de distribuţie a Rompetrol, compania comercializează importante cantităţi de produse albe pentru diverşi beneficiari şi exportă masiv în ţările în care există prezenţă Rompetrol – Bulgaria, Moldova, Georgia. „Exportăm în ţările din jurul bazinului Mării Negre – Ucraina, Turcia – sunt produse de calitate europeană şi care fac cinste activităţii din rafinărie”, spune Cătălin Dumitru. „Mai mult, prin rafinăria Vega suntem singurii producători de bitum, suntem producători de solvenţi, produse cu o căutare importantă pe piaţă şi care sunt comercializate pe teritoriul ţării şi în export. Toate aceste activităţi contribuie din plin la o angajare judicioasă a forţei de muncă, contribuie din plin la degajarea unor impozite şi taxe extrem de importante pentru funcţionarea corectă a economiei româneşti. Planurile pe care grupul nostru le are stabilite în continuare şi care vor duce la o mărire a producţiei, la o susţinere a calităţii vor contribui din plin la dezvoltarea economică a regiunii şi a grupului nostru.”

    Evoluţia rafinăriei devine evidentă când privim asupra modului în care a evoluat producţia: aproximativ 26 milioane de tone între 1979 şi 1989, ca parte a unui sistem centralizat de aprovizionare cu materii prime şi de comercializare a produselor finite; 23,2 milioane de tone între 1990 şi 2000, pe fondul tranziţiei la economia de piaţă; 22,6 milioane de tone între 2001 şi 2007, odată cu alinierea la standardele obligatorii şi crearea propriei reţele de distribuţie de carburanţi în România şi în regiune; 51 milioane de tone între 2008 şi 2018 după investiţii importante pentru modernizarea şi creşterea capacităţii de rafinare.

    KMG International este deţinută de Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas. În România, pe lângă Petromidia şi Vega Ploieşti, KMG International operează şi o vastă reţea de distribuţie a carburanţilor. Anul trecut, rafinăria din Năvodari a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care producţia de benzine (1,36 milioane de tone) şi producţia de motorine (2,75 milioane de tone). „Petromidia este un pilon de dezvoltare a României, este un pilon de dezvoltare a sistemului de prelucrare din Kazahstan, pentru că atât rafinăria noastră cât şi cele trei din Kazahstan sunt practic integrate, colaborăm în ceea ce priveşte schimbul de experienţă”, adaugă Alexandru Nicolcioiu. „Nu sunt mulţi petrolişti în lume, dar petroliştii sunt oameni puternici, sunt oameni devotaţi.”

    Viitorul Petromidiei: Investiţii de miliarde de dolari

    Petromidia este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante active ale grupului Rompetrol şi chiar ale KazMunayGas. Kazahii au investit sume semnificative atât în rafinăria de la Năvodari, cât şi în celelalte unităţi operate, iar planurile de viitor includ investiţii de ordinul miliardelor de dolari.

    Aniversarea a patru decenii de existenţă a fost aşadar marcată atât de amintirea momentelor prin care a trecut rafinăria, cât şi de prezentarea intenţiilor pentru următoarea perioadă – în acest caz ani, nu decenii.

    Industria energetică este un sector în care investiţiile sunt mari, de milioane sau sute de milioane de euro, iar interesul tuturor părţilor implicate este ca acestea să genereze ulterior profit într-un mod sustenabil.

    Pentru a facilita aceste investiţii, KazMunayGas şi statul român au înfiinţat Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român în cea de-a doua parte a anului trecut. Mai exact, asocierea s-a realizat între KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de Ministerul Energiei. Fondul a fost înfiinţat conform prevederilor memorandumului de înţelegere dintre statul român şi KMG International. Fondul kazah – român preconizează un nivel investiţional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani.

    Contribuţia KMG International la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMG International. KMG International deţine 80% din acţiunile fondului, iar statul român 20%. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.

    Unul dintre proiectele vizate de fondul mixt de investiţii se referă la construcţia unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia. Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât oraşul Năvodari, cât şi rafinăria Petromidia. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari şi se estimează că proiectul va fi finalizat în patru ani din momentul demarării. Centrala termică în cogenerare ar urma să aducă o scădere a costului energiei electrice atât pentru rafinăria Petromidia, cât şi pentru oraşul Năvodari, potrivit reprezentanţilor KMG International.

    Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de staţii a reţelei de benzinării pe piaţa locală. Noile staţii vor fi dezvoltate prin investiţii de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.

    În ceea ce priveşte extinderea pe alte pieţe, Alexei Golovin, chief legal and corporate affairs la KMG International, a declarat recent că „există o strategie pas cu pas. Cu alte cuvinte, nu se intenţionează achiziţionarea unei reţele în altă ţară, pentru că asta ar îngreuna atingerea potenţialului maxim în statele în care Rompetrol activează deja. „În România încă trebuie să atingem o cotă de piaţă de 20%, a adăugat Golovin. El s-a referit la planurile companiei pentru următorii 3-5 ani. În 2020, Rompetrol intenţionează deschiderea a 20 de noi staţii de alimentare, fiecare dintre acestea având un cost de 1-1,2 milioane dolari.

    Tot în cadrul unei conferinţe de presă ţinute cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Petromidia, Alexei Golovin a declarat că s-a analizat posibilitatea de a creşte capacitatea de procesare până la aproximativ 10 milioane de tone pe an, iar costurile s-ar ridica la aproximativ 2 miliarde de dolari. Golovin nu a oferit un termen exact legat de începerea efectivă a lucrărilor sau de durata lor.

    Iniţial, pentru 2019, la nivelul Rompetrol Rafinare fusese aprobat un buget de investiţii de 63 de milioane dolari, din care peste 50 de milioane dolari urma să fie folosiţi pentru lucrări de imbunătăţire, mentenanţă şi conformare la principalele instalaţii din Petromidia.

    2018, anul recordurilor

    Petromidia a înregistrat 11 noi recorduri operaţionale, printre care niveluri istorice la materiile prime procesate, produse petroliere obţinute, randamentele produselor albe, producţia de benzine şi motorine, combustibilul pentru avioane şi gradul de utilizare a capacităţii de rafinare.
    Entitatea care operează rafinăria, Rompetrol Rafinare, a continuat şi în prima jumătate a acestui an să îşi majoreze rezultatele operaţionale; astfel, volumul total de materii prime procesate la nivelul rafinăriei Petromidia a depăşit în perioada ianuarie – iunie pragul de 3,1 milioane de tone. Estimările reprezentanţilor KMG International arată un volum total procesat, la finalul anului, de peste 6 milioane de tone, ceea ce ar reprezenta un nou record.

    Indepedent de activitatea operaţională, rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare au fost influenţate semnificativ de evoluţia factorilor externi. Volatilitatea contextului global, fluctuaţiile ridicate ale cotaţiilor de piaţă la materiile prime şi produsele finite, presiunea semnificativă asupra marjelor de rafinare şi deprecierea monedelor locale în raport cu dolarul (moneda de referinţă pentru ţiţei şi produsele petroliere) au condus la rezultatele în scădere. În acord cu evoluţia cotaţiilor la tiţei şi produse petroliere, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare a înregistrat o reducere de circa 4%, până la un nivel total de peste 2,5 miliarde dolari în primele şase luni ale anului, faţă de 2,6 miliarde dolari în perioada similară din 2018.

    Pe fondul extinderii segmentului de distribuţie a carburanţilor pe plan intern, dar şi al cererii de produse petroliere, compania şi-a majorat în prima jumătate a anului cu 10% livrările în România, aceasta fiind şi principala sa piaţă de desfacere. În acelaşi timp, diviziile de rafinare şi petrochimie au reuşit să exporte aproape 1,4 milioane de tone de produse petroliere, în uşoară scădere faţă de volumul exportat în perioada similară a anului trecut. În primul semestru al anului, Rompetrol Rafinare a virat peste 728 milioane dolari către bugetul de stat. În 2018, aportul companiei la buget s-a ridicat la 1,5 miliarde dolari.

    În ceea ce priveşte zona de rafinare, compania a realizat o cifră de afaceri brută de 2,15 miliarde dolari în primul semestru al anului, în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu semestrul I din 2018. Pe de altă parte, profitul operaţional a fost înjumătăţit în prima jumătate a acestui an la aproape 38 de milioane de dolari, ca urmare a marjei brute de rafinare în scădere cu peste 38%. În perioada ianuarie – iunie, rafinăria Petromidia şi-a îmbunătăţit rezultatele operaţionale, ajungând la 3,1 milioane de tone materii prime procesate şi un randament al produselor albe obţinute de 86,2%. De asemenea, a fost atins un record istoric în ceea ce priveşte producţia de carburant pentru aviaţie (Jet A1), ca rezultat al optimizărilor, reţetei îmbunătăţite şi minimizării nivelulul de jet în amestecurile de motorină.

    În prima jumătate a acestui an, vânzările de carburanţi au înregistrat creşteri semnificative pe plan intern, de la 1,08 milioane de tone în primul semestru din 2019, la 1,19 milioane de tone în aceeaşi perioadă a acestui an. În acceaşi perioadă, rafinăria Petromidia a obţinut circa 2,43 milioane tone carburanţi, din care peste 67% au fost carburanţi diesel şi cel special pentru aviaţie – jet A1.

    Unul dintre motivele cărora li se datorează evoluţia pozitivă a Rompetrol Rafinare este procesul de implementare a primei etape a Advanced Process Control (APC), o soluţie digitală care va permite îmbunătăţirea activităţilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari. Cu un cost estimat de circa 4 milioane dolari, APC este un soft complex de control predictiv al instalaţiilor şi al fluxurilor operaţionale şi urmăreşte identificarea punctelor optime pentru creşterea capacităţilor, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea consumului de energie şi un control mai strict al parametrilor-cheie. Programul de implementare a APC la nivelul întregii rafinării a fost împărţit în patru etape importante în funcţie de complexitatea fluxurilor tehnologice, termenul de finalizare a acestuia fiind finele lui 2020.

  • Şi băncile salută decizia britanicilor de a promova bursa românească. “Este poate cea mai mare realizare a României în plan economico-financiar din ultimii ani”

    Asociaţia Română a Băncilor (ARB) consideră că promovarea pieţei de capital din România cu treaptă, de la statutul de piaţă de frontieră la cel piaţă emergentă secundară, ar putea genera un apetit sporit din partea fondurilor administrate specializate pe pieţele emergente, creşterea capitalului disponibil şi a preţurilor acţiunilor listate.

    “Piaţa de capital din România intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Intrarea în liga pieţelor emergente este poate cea mai mare realizare a României în plan economico-financiar din ultimii ani. De altfel, dezvoltarea pieţei de capital reprezintă un deziderat inclusiv pentru îndeplinirea criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei unice euro.

    Această clasificare reprezintă un element transformator al pieţei de capital din România, dar şi un imbold pentru creşterea importanţei acesteia în susţinerea antreprenorilor şi a economiei României”, spune Sergiu Oprescu, preşedinte al consiliului director al Asociaţiei Române a Băncilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Bărbaţii care au jefuit Europa: procesul bancherilor care au sifonat 60 de miliarde de euro

    Li se spune bărbaţii care au jefuit Europa”: un grup de traderi, avocaţi specializaţi şi matematicieni care au conspirat în City-ul londonez pentru a sifona cel puţin 60 miliarde de euro din banii contribuabililor din mai multe ţări din UE.

    În Marea Britanie scandalul „cum-ex”, numit astfel după complexele instrumente financiare folosite, nu s-a bucurat de prea mare atenţie, pe fondul dezbaterilor legate de Brexit, dar în Europa continentală Le Monde l-a descris drept „jaful secolului”, mass-media olandeză l-a numit „crimă organizată în costume în dungi” iar unul dintre informatorii germani spune că acum salută ieşirea Marii Britanii din UE, în speranţa că acest lucru ar putea slăbi influenţa băncilor de investiţii londoneze asupra instituţiilor financiare europene, relatează The Guardian.

    Săptămâna aceasta, un fost bancher britanic de investiţii implicat în dezvoltarea schemei a oferit publicului, pentru prima dată, o perspectivă asupra modului de funcţionare a sistemului.

    Vorbind la o instanţă regională din Bonn, Martin Shields, unul dintre cei doi foşti bancheri implicat în 34 de cazuri de fraudă fiscală gravă între 2006 şi 2011, a descris imaginea unei scene bancare londoneze care a ademenit oameni de ştiinţă strălucitori din universităţile de top din ţară şi i-a folosit pentru a-şi spori marjele de profit – fără a le vorbi despre consecinţele morale şi legale ale acţiunilor lor.

    “Acesta a fost mediul în acea perioadă: o industrie financiară care – cel puţin din câte am putut vedea – era orientată spre optimizarea maximă a profitului”, a declarat bancherul în vârstă de 41 de ani în faţa unei săli de judecată pline.

    „Un instrument pentru atingerea acestui obiectiv a fost optimizarea impozitelor: evitarea impozitării pe cât posibil – şi valorificarea oricăror oportunităţi. Nu a fost abordarea câtorva ci mai degrabă o aşteptare clară a majorităţii băncilor majore şi a clienţilor lor. ”

    Un geniu în matematică, Shields a acceptat o poziţie de junior la Merrill Lynch după ce a studiat ingineria, economia şi managementul la Universitatea Oxford, pentru că sala de tranzacţionare i-a oferit un mediu dinamic şi atrăgător. Nu a fost singur: din 120 de ingineri din grupul său de la universitate, a adăugat Shields, doar cinci şi-au practicat meseria.

    Purtând un costum albastru bleumarin şi cel mai recent Apple Watch 5 cu o curea albă, Shields a folosit o prezentare Powerpoint pentru a prezernta instanţei „ecosistemul cum-ex” de lanţuri de tranzacţionare pe care le-a conceput şi controlat, despre care procurorii spun că au costat statul german 450 milioane de euro. Un traducător însărcinat să redea jargonul traderilor din City în limba germană s-a străduit să ţină pasul.

    Recompensele financiare au fost uluitoare: pentru cei cinci ani în care Shields a practicat tranzacţii cum-ex prin intermediul vehiculului de investiţii Ballance Capital, cu sediul în Gibraltar, venitul său personal a fost de 12 milioane de euro. În 2010, Shields şi soţia sa au reuşit să achiziţioneze un conac de 9,7 milioane lire sterline, urmat de o reşedinţă de 6 milioane de euro pe Shrewsbury Road, cea mai scumpă stradă rezidenţială din Dublin.

    Shields nu a răspuns direct acuzaţiilor de fraudă fiscală, dar a spus că regretă conceperea schemelor care au acumulat bani care altfel ar fi putut fi cheltuiţi pentru construirea de drumuri, spitale sau creşe.

    El a luat „decizia dificilă” de a coopera, ceea ce îi creşte şansa de a scădea pedeapsa potenţială de 10 ani de închisoare. Co-acuzatul Nick Diable (39 de ani), care a lucrat cu Shields pentru a patra cea mai mare bancă din Germania, HypoVereinsbank (HVB), va face o depoziţie în proces, care ar putea dura până anul viitor.

    Shields a declarat că tranzacţiile cum-ex au fost practicate la scară industrială în prima decadă a secolului XXI şi au implicat o vastă reţea de bănci, companii, brokeri, avocaţi şi consultanţi financiari.

    Băncile şi instituţiile financiare pe care le-a menţionat în şedinţa de judecată de miercuri şi joi au inclus Clearstream AG, o filială deţinută 100% a Deutsche Börse AG, care procesează dividendelor şi despre care Shields pare să sugereze că a jucat un rol activ în menţinerea activităţii cum-ex.

    Un purtător de cuvânt al Deutsche Börse, care a făcut obiectul unor percheziţii în august, a declarat că instituţia a cooperat cu autorităţile.

    În timpul apariţiei lui Shields săptămâna aceasta, bancile din sală au fost pline de numeroşi avocaţi reprezentând bănci de top şi instituţii financiare care ar putea fi atrase în scandal, dacă judecătorul din Bonn decide că tranzacţiile cum-ex nu exploatau doar o lacună legală ci au încălcat legea.

    Trei personaje menţionate în mărturie s-au remarcat prin absenţa lor din procedurile judiciare: şeful lui Shield şi ulterior partener de afaceri Paul Mora, renumitul avocat financiar german Hanno Berger, care ar fi adus cum-ex la HVB, precum şi cetăţeanul britanic Sanjay Shah, stabilit în Dubai, bănuit că a fraudat finanţele daneze folosind aceleaşi metode.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Noi probleme din cauza Brexitului: Londra nu se mai află pe primul loc în clasamentelor principalelor centre financiare ale lumii/ Ce metropolă i-a luat locul

    Deşi exodul angajaţilor din sectorul financiar preconizat în lunile de după votul Brexit nu s-a înregistrat, băncile şi alte companii de servicii financiare au fost reticente în privinţa investiţiilor, din cauza lipsei de certitudine în ceea ce priveşte modul în care îşi vor putea conduce afacerile, se arată într-un raport al firmei de consultanţă Z/Yen.

    În urma acestor evoluţii, au beneficiat şi alte oraşe din Europa, inclusiv Dublin, Frankfurt, Amsterdam, Paris, care au atras firmele ce şi-au stabilit sedii în UE, pe fondul temerilor că dreptul de paşaport ar putea să nu fie prelungit după Brexit.

    “Londra rămâne pe locul al doilea, dar semnalele pentru viitor sunt îngrijorătoare, centrele financiare din Asia şi alte centre din Europa înregistrând o creştere solidă”, a apreciat Michael Mainelli, preşedintele Z/Yen. “Incertitudinile politice, Brexitul, războaiele comerciale şi turbulenţele geopolitice cauzează multă volatilitate în principalele centre financiare globale”, a completat acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro