Cum s-au metamorfozat cele “peste” 43 de miliarde de euro anunţate de consilierii lui Băsescu, în doar 39,8 mld. euro pe care îi primeşte România de la UE între 2014-2020

Răspunsurile (date prin SMS) au stârnit nedumerire pentru că suma era mai mare cu aproape 4 mld. euro decât cea care se anticipa, adică 39 şi ceva de miliarde de euro. Dar, cum răspunsul avea un caracter cvasioficial, – Consiliul se terminase, lucrurile erau bătute în cuie – era de neînchipuit ca sfetnicii şefului statului să nu ştie despre ce este vorba. Informaţia primită a fost rapid asimilată şi diseminată.

Ziariştii din presa scrisă au refăcut depeşele de presă, cei din televiziuni au solicitat reveniri, aşa că, la o oră de maximă audienţă (la Bucureşti era între 6 şi 7 din seară) ştirea în ţară (“cea bună”) a ajuns că România a obţinut o creştere însemnată a bugetului, 8-9 mld. euro în plus faţă de exerciţiul financiar 2007-2013. Doar că, la conferinţa de presă de după, preşedintele a anunţat suma exactă: 39, 88 mld. euro (“hai să zicem 40”, a rotunjit Traian Băsescu cifrele). Preşedintele nu a pronunţat niciodată, în cursul conferinţei de presă de la Bruxelles, de vineri seară, suma de 43 mld. euro, dar în mod cu totul “surprinzător”, dacă adăugăm la banii ce au fost promişi pentru 2014-2020 cele 4 mld. euro cum somează şeful statului, suma coincide cu cea anunţată presei de consilierii săi – “43 de miliarde şi chiar peste”.

Mai multe pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *