BusinessMagazin

Tag: iulian anghel

  • Pisa-n sus şi pisa-n jos. Da pisa ce mănâncă? Are săracul bani să-i dea să mănânce lui Pisa?

    Motto: „Omul trebuie să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte mort” (vicepremierul Raluca Turcan)

    Prin Parlament este înscris un proiect liberal de reducere a TVA care circulă aşa, ca tembelul, prin adoptări tacite, până va ajunge la votul final, cine ştie când – o lună-două. Să vezi atunci veselie.

    PNL, rupt în fund ca preşedintele care-l conduce, promite să elimine taxe peste taxe – ultima dată a eliminat supraaciza la carburant de 0,32 lei pe litru. Şi ordonanţa 114: un gol bugetar de cel puţin un miliard de euro/an.

    Dar PNL respectă calendarul majorării pensiilor decs de PSD şi promite o nouă lege şi mai şi. Efort bugetar este de 5-6 miliarde de euro în 2020.

    PSD, scăpat acum de povara unei guvernări pe care nu avea cum să o ducă la capăt fără să fie gonit de la putere cu pietre, râde pe margine: să vedem cum vă închideţi bugetul! Vă vom îndopa cu amendamente de majorări de cheltuieli până vă va crăpa ficatul, ca la raţele pe care le mâncaţi voi la Marriott. Aşa cum ne-aţi îndopat voi cu dublări de alocaţii pentru copii şi alte, anul trecut.

    PNL a căzut într-o capcană în care un partid inteligent nu trebuie să cadă. Nefiind atât de încorsetată de o doctrină, judecata liberală ar trebui să fie mult mai adaptată la mediu. PSD le-a furat liberalilor jucăria reducerilor de taxe. Şi le-a redus până ce deficitul bugetar a ajuns la 4,5% din PIB. Practic, cam 15% din ceea ce cheltuieşte statul, anual, este din împrumuturi, având în vedere ca ponderea veniturilor în PIB este de 30%, iar a veniturilor din taxe de 27%. An de an. Datoria publică a statului a ajuns la 75 de miliarde de euro, în vreme ce toate veniturile statului au fost, în 2018, de 61 de miliarde de euro. Nu e dramatic, dar, în ritmul acesta, în cinci ani, o economie de talia celei a României va avea probleme mari.

    PNL, care crede (în teorie) că taxele scăzute sunt cheia prosperităţii, s-a văzut fără obiectul muncii după ce PSD le-a furat jucăria reducerilor de taxe. Şi, în loc să se reinventeze, merge ca mistreţul pe cărarea lui cunoscută: reduce şi el taxe. Părând că nu ştie că, dacă toate animalele din pădure încep să pască aceeaşi iarba, iarba se va termina. Uitând că o reducere de taxe este doar primul pas spre şlefuirea unei economii dinamice.

    De ce nu laşi zarurile aşa cum au căzut? De ce nu cauţi alternativa?

    Teoretic, la un plin de 60 de litri, care înseamnă în medie 350 de lei, şoferul face o economie de 4-5% (18 de lei), după eliminarea supraaccizei. E bună economia asta, dar, un şofer care-şi permite un plin de 400 de lei, se îmbogăţeşte de la o economie de 18 de lei? Bugetul pierde însă 600 de milioane de euro/an. În condiţiile în care tocmai ai majorat deficitul bugetat de la 2,8% la 4,4%.

    Ordonanţa 114 nu a fost bună – şi nu a fost bună pentru că, în primul şi în primul rând, PSD intrat cu buldozerul într-o casă normală, în ziua de Crăciun. Dar credeţi că doar ura PSD faţă de burghezie a determinat adoptarea ei? Nu, lipsa de bani. Acum să fim serioşi – chiar era insurmontabil pentru sistemul bancar să plătească în plus bugetului câteva sute de milioane de lei, la active de 460 de miliarde de lei? Din câte ştiu, România nu este unicat – Europa are multe astfel de taxe.

    De câteva zile toată lumea este cu pisa-n sus şi pisa-n jos. Că, ce nasol e! Dar pisa nu trebuie să mănânce şi gura ei? Ce să mănânce?

    Vicepremierul Raluca Turcan îi promite pisei 5% din PIB pentru anul viitor, adică dublul faţă de anul acesta. Şi Sănătăţii încă pe atât pentru că, să o cităm pe doamna vicepremier: „Omul trebuie să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte mort”. Corect!

    Dar cu ce? De unde dai Educaţiei 5% din PIB (15% din buget)? Apărării 2% din PIB (6% din buget) – că nu o fi prost dl. Iohannis să cedeze să cumpere rachete americane, după ce Donald Trump i-a făcut cinste cu o ciorbă de linte.

    E bine ca taxele să fie jos, dar cu ce întreţii, pe partea de dezvoltare, educaţia, sănătatea, sportul, infrastructura? Când salariile şi pensiile înghit 70% din veniturile consolidate ale statului?

    Să fie clar: în lumea de azi diferenţele dintre liberalism şi socialism, cum le ştiam noi în trecut, sunt infime. Nu vorbim aici în termeni de doctrină, prin urmare. Vorbim despre cum sunt organizate lucrurile în corpul de legi şi norme universal liberale (în lumea liberă, desigur).

    PNL reduce taxele în mod inutil. Aşa a făcut şi PSD. Cei care plătesc sunt cei săraci – taxa pe benzină o plătesc unii, inflaţia şi devalorizarea monedei le plătesc, în principal, cei săraci. Cei bogaţi îşi duc copii la şcoli private şi trec testele PISA. Cei săraci rămân în şcoli publice cu profesori mediocri şi au rezultatele pe măsură. Taxele nu trebuie să fie o povară. Reducerile absurde de taxe nu ajută economia, ci o distrug.

     

  • Legea pensiilor, cartoful fierbinte din mâna guvernului, merge mai departe pentru că nimeni nu-şi asumă costul politic al suspendării ei

    Aplicarea, de la 1 septembrie, a legii pensiilor produce în ultimele trei luni din an o „pagubă” în buget de 8 mld. lei, adică 0,76% din PIB-ul estimat la 1.040 mld. lei. Dar, dacă pentru trei luni şi cu o majorare de doar 15% impactul este atât de puternic, ce se va întâmpla din septembrie 2020, când punctul de pensie va fi majorat cu 40%? Calculele făcute de economişti nu lasă loc de optimism, în ciuda faptului că ministrul finanţelor, Florin Cîţu, susţine altceva.

    Aplicarea calendarului înseamnă un efort suplimentar pentru buget de 25 de miliarde de lei în 2020, de 51 de miliarde de lei în 2021 şi de 81 de miliarde de lei pentru 2022.

    Pentru 2020, impactul aplicării legii pensiilor ar fi de 1% din PIB, susţine optimist şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă. Ca impactul să fie de 1% din PIB, PIB-ul nominal ar trebui să fie însă de 2.500 de miliarde de lei, adică aproape o dată şi jumătate în plus faţă de produsul intern brut estimat pentru 2019, de 1.040 mld. lei. Şi asta în condiţiile în care economia, chiar dacă nu este pe tobogan, descreşte, ca orice economie la final de ciclu economic. În 2019, la o creştere reală de 4%, PIB-ul nominal estimat ar urma să fie mai mare faţă de 2018 cu 90 de miliarde de lei, adică un plus de 9%. Prin urmare, calculele economiştilor care au cerut prorogarea termenelor de aplicare a legii sunt mai aproape de realitate, chiar dacă unele seamănă acum a exagerare. Bunăoară, şeful Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, arată că, pe actualul calendar de majorare a pensiilor, deficitul bugetar va ajunge în 2022 la 8% din PIB. Este o cifră care, în raport cu procesul de consolidare fiscală înregistrat peste tot în Uniunea Europeană, pare desprinsă dintr-un film de groază. Însă şeful Finanţelor, Florin Cîţu, promite că în 2020 va exista această consolidare, de vreme ce, faţă de deficitul înregistrat în 2019, de 4,4% din PIB, bugetul pe 2020 va fi construit pe un deficit bugetar de 3,5% din PIB. Într-o apariţie la Digi 24, ministrul finanţelor a promis că, sub mandatul său, economia nu va mai funcţiona prociclic şi s-a declarat convins că investitorii – cei care sunt chemaţi să acopere deficitul – vor înţelege situaţia şi nu vor penaliza România cerând dobânzi exorbitante.

    Decizia de a respecta calendarul ma­jo­rării pensiilor este una politică. Aceeaşi obser­vaţie a făcut-o joia trecută şi guver­natorul BNR, Mugur Isărescu, care s-a trezit într-o postură stânjenitoare pentru un şef de bancă centrală obligat să colaboreze cu guvernul pentru ca politica fiscală şi cea monetară să nu-şi pună uneia alteia piedici. Situaţia fost creată de economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, unul dintre econo­miştii care au cerut public prorogarea ter­me­nelor de aplicare a legii pensiilor: „Nu există alternativă la prorogarea, la amânarea articolului 86, aliniatul 2, litera b, din Legea 127/2019, aceasta fiind singura măsură capa­bi­lă a aduce deficitul în apropiere, dar mar­gi­nal peste limita de deficit bugetar de 3% din PIB”.

    Poziţia lui Lazea este pertinentă pentru mulţi alţi economişti, însă Lazea este economistul-şef al BNR, iar căderea băncii centrale nu este de a comenta deciziile politice ale guvernului şi, cu atât mai puţin, de a-l trage de urechi, fapt subliniat de guvernator care a fost obligat să fie pompier pentru o zi pentru a stinge focul ce risca să se întindă: „Desigur, cu profesionalism putem discuta şi despre legea pensiilor, dar, dacă din dezbaterea despre pensii singurul lucru care apare pe burtierele televiziunilor este că Valentin Lazea, economistul-şef al BNR (nu Banca Naţională), cere prorogarea legii pensiilor, nu am făcut nimic. Valentin Lazea nici nu are el dreptul să ceară aşa ceva. Şi nici noi, BNR. E o decizie politică”.

    Aşadar legea pensiilor merge mai departe pentru că nimeni – cu atât mai puţin premierul Ludovic Orban sau preşedintele Klaus Iohannis, care vor să-şi conserve puterea – nu este dispus să-şi rişte pielea. Suntem în an electoral şi o prorogare a termenelor majorării pensiilor ar putea avea efecte politice devastatoare pentru cei care ar îndrăzni să ia o astfel de decizie.

  • Domnule Preşedinte, România este o ţară. Nu aveţi chef să vorbiţi cu ţara, mergeţi acasă

    Din momentul în care aţi aruncat furios paltonul pe maşina celor care vă apăra de duşmani închipuiţi au trecut cinci ani.

    Nu aţi vorbit cu supărare atunci. Iar oamenii au înţeles, Dar vremea macină lumina. Cum e posibil? Abia de aici încep toate.

    Cum ar fi să nu vorbiţi cu copiii, pentru că ei „oricum nu înţeleg”? Cum ar fi să nu mai vorbiţi cu mine, când voi fi bătrân, pentru că voi fi dacă am noroc, pentru că nu v-aş mai fi de folos?

    Cum ar fi ca ţara să fie goală, dar revistele de dincolo de graniţe să ve laude că sunteţi un preşedinte minunat?

    Ce ţară conduceţi sau credeţi că conduceţi, dle Iohannis?

    Dvs. nu v-a arătat nimeni statisticile? Dle preşedinte, 22%, scorul doamnei Dăncilă în primul tur al prezidenţialelor este imens. Dvs aţi luat ceva mai mult. Probabil că Sfântul Petru vă va da mai multă colivă la întrunirile de apoi – îl şi văd pe Sfântul Petru făcând plecăciuni: ia mai luaţi, ia mai gustaţi, domnule Iohannis, nişte colivă.

    Dar, pe pământul ăsta, un sfert din ţară a votat cu doamna Dăncilă. Nu schimbă nimic asta, dle Iohannis?

    V-a dat Sfântul Petru dezlegare să nu participaţi la întruniri electorale?

    Democraţia nu este a „învingătorului care ia totul”. România este a tuturor, a celor care v-au votat şi a celor care nu v-au votat, domnule Iohannis.

    Şi, mai apoi. Pe mine mă interesează ce gândesc alegătorii doamnei Dăncilă. Pentru că stau uşă în uşă cu ei. Alegătorii doamnei Dăncilă au cheile de la casa noastră. Când plecăm în concediu, ei ne udă florile. Cum aş putea eu să spun că nu mai vorbesc cu ei pentru că ei votează cu PSD, iar eu cu PNL?

    Această înţelegere limitată a lumii mă umple de supărare. În faţa dvs, dle Iohannis, nu este doar Viorica Dăncilă, ci 22% din oamenii din România, cu drept de vot. Şi încă: sunt eu. Eu voiam să aflu ce gândeşte preşedintele. Dar dvs. v-aţi încolăcit coada pe la şolduri şi v-aţi dus la culcare.

     

  • Cum s-au metamorfozat cele “peste” 43 de miliarde de euro anunţate de consilierii lui Băsescu, în doar 39,8 mld. euro pe care îi primeşte România de la UE între 2014-2020

    Răspunsurile (date prin SMS) au stârnit nedumerire pentru că suma era mai mare cu aproape 4 mld. euro decât cea care se anticipa, adică 39 şi ceva de miliarde de euro. Dar, cum răspunsul avea un caracter cvasioficial, – Consiliul se terminase, lucrurile erau bătute în cuie – era de neînchipuit ca sfetnicii şefului statului să nu ştie despre ce este vorba. Informaţia primită a fost rapid asimilată şi diseminată.

    Ziariştii din presa scrisă au refăcut depeşele de presă, cei din televiziuni au solicitat reveniri, aşa că, la o oră de maximă audienţă (la Bucureşti era între 6 şi 7 din seară) ştirea în ţară (“cea bună”) a ajuns că România a obţinut o creştere însemnată a bugetului, 8-9 mld. euro în plus faţă de exerciţiul financiar 2007-2013. Doar că, la conferinţa de presă de după, preşedintele a anunţat suma exactă: 39, 88 mld. euro (“hai să zicem 40”, a rotunjit Traian Băsescu cifrele). Preşedintele nu a pronunţat niciodată, în cursul conferinţei de presă de la Bruxelles, de vineri seară, suma de 43 mld. euro, dar în mod cu totul “surprinzător”, dacă adăugăm la banii ce au fost promişi pentru 2014-2020 cele 4 mld. euro cum somează şeful statului, suma coincide cu cea anunţată presei de consilierii săi – “43 de miliarde şi chiar peste”.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Iulian Anghel, ZF: Despre legi şi despre bunul plac

    Întâi a zis că pleacă în Belgia. Dar Belgia l-a anunţat că nu-i poate acorda cetăţenie întrucât nu îndeplineşte condiţiile legale – să fi stat un anume timp în această ţară. Dar în Rusia e altfel. “Dacă Gerard vrea un paşaport rusesc atunci afacerea e încheiată” spunea Vladimir Putin la 20 decembrie. Ieri Kremlinul a anunţat că preşedintele rus a semnat decretul prin care Depardieu primeşte cetăţenia rusă. Nu spune dacă a semnat şi un decret prin care Depardieu nu mai plăteşte impozit pe venit. Înainte de a se “exila” fiscal, Depardieu s-a întâlnit cu preşedintele Franţei Francois Hollande. Preşedintele nu i-a putut acorda o derogare fiscală pentru că Franţa rămâne, totuşi, măcar pe hârtie, ţara “libertăţii, egalităţii şi fraternităţii”. Belgia nu i-a putut acorda cetăţenie (“la Belgique refuse d etre le buc emissaire”) pentru că nu putea să-şi încalce propriile-i reguli chiar şi atunci când este vorba despre unul dintre cei mai cunoscuţi şi mediatizaţi actori în viaţă.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Iulian Anghel, ZF: Muzeul Antipa vă prezintă Guvernul Ponta 2. Mami pot să pup pe botic brontozaurul?

    Ecaterina Andronescu a ratat la mustaţă să se ocupe de educaţia viitoarei generaţii de brontozărei, dar ar fi fost culmea ca, într-o atât de scurtă viaţă de om, Varujan Vosganian să aibă doar un mandat de ministru sau Eugen Nicolaescu, din nou la Sănătate, să rămână fără colegi.

    “Prospăturile”?Fenechiu, Dragnea!

    Ce-l recomandă pe Fenechiu în guvern? Faptul că cercetat de DNA? Ce-l recomandă pe Vosganian? Faptul că a cheltuit banii din privatizatea BCR pe pensii şi nu se vede nimic de pe urma lor? Ce-l recomandă pe Dragnea? Faptul că a fost ministru al internelor vreo 12 zile, în 2009, şi nu s-au înţeles la controlul serviciului secret din MAI cu alde Vanghelie şi Voicu şi, pe deasupra, stăpâneşte Teleormanul ca pe o feudă? Ce-l recomandă pe Şova la “marile proiecte de infrastructură” – că stie bine istoria Holocaustului? Pe Niţă, pus la energie – că nu ştie câţi metri pătraţi are un hectar?

    Nu contest nicio secundă dreptul legitim al USL de a conduce ţara. Dacă oamenii de mai sus ar fi şomeri, l-aş înţelege pe Ponta. Mănâncă şi ei o pâine. Dar nu sunt. Sunt toţi parlamentari. Cei mai mulţi au avut funcţii publice din ’90 încoace. Au deţinut, majoritatea, poziţii ministeriale şi în trecut – miniştri sau secretari de stat. Numai portofoliul pentru relaţia cu Iisus Christos nu l-au avut.

    Cu ce au performat?

    Nu e doar problema celor două principale partide la guvernare aici. Ci a tuturora. O problemă de “cadre”.

    Băsescu a promovat valori, spunea el. Ce s-a ales din garda pretoriană a lui Traian Băsescu? Una cercetată de DNA (Monica Ritzi ajunsă, culmea, din nou în Parlament sub umbrela lui Dan Diaconescu), alta fostă şefă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase – furt pe faţă la legea pensiilor. Un altul, ajuns cel mai sus dintre suşi – Emil Boc – executant umil al ordinelor prezidenţiale.

    La PDL este de fapt cheia înţelegerii acestei neputinţe de a duce ceva nou în viaţa politică. Când ridici capul ţi se taie. Traian Băsescu i-a executat pe toţi pe cei care nu i s-au supus şi nu au rămas umili. Dacă au răbdare, razvrătiţii stau şi înghit şi se răzbună când sunt pe val (Geoană s-a executat pe Năstase, iar Năstase l-a executat pe Geoană cu arma Ponta). Ceilalţi nu se bagă.

    De ce să intri în politică, dacă tot ce trebuie să faci este să pupi în fund ca să ajungi ministru?

    Aşa am ajuns ca cel mai tânăr prim-ministru din istoria noastră modernă să aibă un guvern ruginit. Aceşti oameni ar fi trebuit să fie lorzi ai înţelepciunii, să-i pregătească pe alţii, să aibă discursuri minunate în Parlament, să fie profesori. Să spună, de pildă: uite, cât am guvernat am făcut următoarele greşeli. Nu le repeta şi tu.

    Nu, nici vorbă, ei mai vor o tură.

    O coaliţie cu 400 de parlamentari nu găseşte 10 oameni buni, măcar pentru imagine?

    A, noutăţile? Un Daniel Barbu, la cultură? Merge. Un Teodorovici la fonduri europene? Încercăm. Grapini la IMM-uri? Merge şi ea. Voinea? Merită încercat.

    Dar poziţiile solide în guvern sunt ale lui Dragnea, Fenechiu, Nicolăescu, Stroe, Niţă – dinozaurii politicii.

    Nu găsea Ponta alţii?

    Nu, nu găseşte pentru că cei care pun mâna pe putere se comportă ca animalele de pradă – nu lasă prada din colţi decât atunci când un alt animal de pradă le-a secţionat jugulara.

    Premierul Ponta dă dovadă de inteligenţă. Nu se pune cu t-rexii. Dar jungla lui arată sinistru. Doar brontozauri şi ici colo câte o veveriţă ştirbă.

    Mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro/opinii

  • Iulian Anghel, ZF: Cât costă democraţia în România – 20 de milioane de euro

    După trei ani de austeritate, dă bine la electorat să arăţi cât de econom eşti. Aşa s-a întâmplat şi în alegerile prezidenţiale din 2009 în timpul cărora a fost impus şi referendumul pentru Parlamentul unicameral – tot în numele economiilor care ar fi făcute. Ce s-a ales din referendum? Nimic. Dar tema a fost bună în campanie. Pentru ceva alegători lipsiţi de perspectiva de a vedea lucrurile îmbunătăţite în plan economic, ideea că cineva face economii spre binele lor ar putea prinde bine. Dar un lucru nu ar trebuie să scape aceştia din vedere. Că totul este o farsă electorală.

    O farsă electorală şi nimic mai mult este decizia de comasare a alegerilor. Pentru că nicăieri în lumea bună nu se întâmplă asta. În Franţa, oamenii vor veni la vot anul viitor de patru ori în două luni. Pentru alegeri prezidenţiale în două tururi şi alegeri legislative tot în două tururi, dar nimeni nu se gândeşte că sunt prea multe sau prea scumpe.

    Americanii au alegeri naţionale din doi în doi ani şi de “n” ori la nivel local şi nimeni nu s-a gândit să le comaseze. Recomandările Comisiei de la Veneţia sunt ca legislaţia electorală să nu fie schimbată cu 12 luni înainte de alegeri. Dacă lui Sarkozy i-ar trece prin cap să comaseze vreo prostie pentru un ce profit, la Paris ar începe revoluţia.

    Doar la Bucureşti Emil Boc şi Traian Băsescu cred că oamenii se hrănesc cu iluzii. Orice specialist în legislaţie electorală poate spune că alegerile trebuie clar delimitate pentru că vizează sfere diferite de competenţe şi putere.

    Dar dacă prima dată a mers de ce nu ar merge şi a doua oară?

    “Prima dată” a fost când preşedintele a impus referendumul pentru Parlament, în 2009, şi i-a ieşit. Hodoronc-tronc Parlament unicameral, doar că dă bine la electorat. A doua oară, când preşedintele şi Guvernul au încercat regionalizarea pe care au scos-o din mânecă peste noapte, negândită, nejustificată, de parcă rezolvaseră deja toată birocraţia din România şi asta mai lipsea. Apoi s-a încercat să se schimbe legea Capitalei şi să se desfiinţeze sectoarele, doar-doar o ieşi ceva şi de aici, pentru că alegerile sunt aproape.

    Când Ion Iliescu era atotputernic, PD ţipa ca din gură de şarpe că alegerile prezidenţiale şi cele legislative care se desfăşurau în aceeaşi zi trebuie despărţite pentru este bine ca oamenii să judece proiecte şi programe şi nu să meargă după locomotive electorale ca Iliescu. Acum tronc. Hai să le lipim pentru că ele ne aduc câştig întrucât primarii noştri vor avea interesul să pună osul la treabă şi pentru parlamentari nu doar pentru ei.

    Până la urmă unde este democraţia pe care o invoci când tu schimbi legi în funcţie de interesul tău electoral?

    Unde este democraţia domnule Boc când dumneavoastră guvernaţi doar prin angajarea răspunderii (e drept prevăzută de Constituţie) fără nicio dezbatere parlamentară? Când PSD vă racola parlamentarii urlaţi că legea trebuie să-i spânzure pe traseişti. Acum îi pupaţi în bot pentru că vă sprijină!

    Vreţi economii? Faceţi cum a făcut Mario Monti în Italia şi renunţat la salariu, dacă vă dă mâna. Dispuneţi ca miniştri să vină la serviciu cu tramvaiul pentru că numai pe benzină ministerele cheltuiesc anual 45 de milioane de euro, o sumă nu mare, dar oricum dublă faţă de economia pe care o faceţi schilodind democraţia şi aşa vai de capul ei de pe aici.

    Uitaţi-vă cum faceţi ca în România să apară din nou locurile de muncă, să vină creştere economică, să vină speranţa în inimile oamenilor. Acestea sunt lucrurile importante în România, nu economia de 20 de milioane de euro. Aţi condus Guvernul în 2009 cu frâna trasă dintr-un considerent strict electoral. Uitaţi de asta. Pentru că nu Constituţia pe care vreţi să o modificaţi, nu lipsa parlamentului unicameral şi nu lipsa regionalizării sau faptul că alegerile sunt separate au condus economia la prăbuşire. Întrebaţi-vă dacă nu cumva aceasta are legătură şi cu modul în care conduceţi ţara şi cu deciziile pe care le luaţi. Gândiţi-vă că democraţia nu înseamnă dreptul celui de la putere de a face ce vrea. Nu fiţi zgârcit cu democraţia. Dacă nu o schilodiţi acum s-ar putea să vă prindă bine peste câţiva ani.

    Citiţi mai multe opinii ale jurnaliştilor Ziarului Financiar pe www.zf.ro/opinii

  • Iulian Anghel, ZF: Războiul de la Bruxelles

    În vară, când cei doi lideri ai principalelor economii ale Uniunii au propus un guvern al zonei euro, nu l-au pus în temă pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, şi nici nu au oferit Comisiei Europene, cum era de aşteptat, vreun rol în această poveste. Nu au dat vreo explicaţie clară despre ce ar urma să aducă în plus Guvernul sau guvernanţa faţă de ceea ce este Comisia în prezent.

    Comisia este garantul tratatelor UE, drept urmare a fost considerată, aproape firesc, drept un guvern de facto al Uniunii.

    Nu aşa vede problema Parisul şi Berlinul şi aici intră în conflict cu Comisia, dar şi cu Parlamentul European care, nu mai departe de săptămâna trecută, a votat şase legi importante menite să întărească guvernanţa economică în sânul UE, iar aplicarea acestor norme cade în sarcina Comisiei Europene.

    Săptămâna trecută, Barroso a fost aplaudat în Parlamentul European când, prezentând “starea Uniunii” a vorbit despre nevoia de a trece peste orgolii, de a întări rolul Comisiei. Şi este clar că nici Comisia şi nici Parlamentul nu agrează formula “guvernului zonei euro” propusă de Germania şi Franţa. Partizanii întăririi rolului Comisiei susţin că o serie de blocaje – principalul blocaj fiind chiar prelungirea suspansului privind soarta Greciei – au rădăcini în politica internă a statelor.

    Merkel va avea de explicat în faţa lui Barroso, dar şi a şefilor Parlamentului European propria-i viziune în privinţa ieşirii din criză, dar nu se poate aştepta să fie aplaudată.

    Criza politică din măruntaiele instituţiilor UE apasă brutal peste criza economică şi răspunsul la întrebarea “cum de cea mai puternică uniune economică a lumii, care este UE, nu poate rezolva o problemă care nu reprezintă decât 2% din economia ei” îşi poate găsi răspunsul şi aici.

    Cu un produs intern brut de 12.280 mld. euro (16.600 mld. dolari) în 2010, Uniunea Europeană este cea mai puternică zonă economică a lumii, în faţa SUA cu un PIB de 14.520 mld. dolari.

    Zona euro (cele 17 ţări membre) are un PIB de 9.200 mld. euro şi o datorie publică de 7.837 mld euro (85% din PIB), în vreme ce datoria întregii Uniuni este de 9.828 mld. euro (80% din PIB în 2010, faţă de 59% în 2007.). Dar datoria SUA a depăşit în august 100% din PIB.

    Cu un PIB de 230 mld. euro în 2010 (dar cu datorii de 143% din PIB), Grecia nu reprezintă decât 1,9% din economia UE şi 2,4% din economia zonei euro.

    La cealaltă extremă, cu un PIB de 2.498 mld. euro în 2010, Germania reprezintă 20,3% din economia UE, urmată de Franţa cu 15,8% (1.947 mld. euro PIB în 2010), Marea Britanie cu 13,6% (1.453 mld. lire, adică 1.678 mld. euro PIB în 2010) şi Italia cu 12,8% (1.548 mld. euro PIB în 2010).

    Ultimele 10 ţări care au aderat la UE începând din 2004 nu reprezintă împreună decât 6-7% din economia UE. (România reprezintă 1% din economia Uniunii.)

    Dar, mai mari sau mai mici, toate aceste ţări (cele aflate în zona euro) contribuie la FESF (Fondul European de Stabilitate Financiară) de 440 mld. euro, chiar dacă, îndeobşte, suntem înclinaţi să credem că Marea Britanie joacă în altă ligă, Italia are probeleme şi nu se legă la cap, iar “noua Europă” nu contează.

    Pe de altă parte, nici nu poţi cere Germaniei sau Franţei să-şi asume datoria uriaşă a zonei euro de 7.800 mld. euro echivalentă cu 85% din PIB-ul ei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Iulian Anghel: Romania are de astazi un nou prim-ministru

    Tantos ca un cocos, premierul a refuzat, in doua episoade
    succesive, sa raspunda intrebarilor presei referitoare la starea
    economiei: “Trebuie sa va obisnuiti cu un alt fel de prim-ministru
    care nu mai da declaratii in orice loc, in orice moment, despre
    orice si oricum. Asa ca v-as ruga sa intelegeti ca asta este
    rigoarea functiei pe care o am”.

    In aceeasi vreme, premierul a continuat si astazi sa numere precum
    Pristanda steagurile, contractele de munca care i-au ajuns, la 25
    mai a.c., la 250.000, de la 200.000 mai zilele trecute. Care sunt
    companiile care au facut noi angajari, a fost intrebarea pe care a
    pus-o ZF saptamana trecuta atat Guvernului cat si inspectoratelor
    de munca. Nimeni nu a dat un raspuns, dar premierul o tine pe a
    lui: am depasit numarul contractelor de munca pe care le aveam in
    2008! Ceea ce vrea sa spuna ca premierul vorbeste, dar incepand de
    astazi doar despre ce vrea el, nu despre ce vor altii.

    Incepand cu februarie trecut, partidul de guvernamant si
    presedintele Basescu o tin una si buna cu schimbarea imaginii
    Guvernului care sa readuca increderea populatiei in actul
    guvernamental, acum cand economia da semne sa iasa din amortire.
    Dincolo de ce se carcoteste pe la colturi si de ce spune opozitia,
    nimeni nu i-a sugerat mai direct lui Emil Boc sa plece de la
    Palatul Victoria in afara presedintelui Traian Basescu si nimeni nu
    a evocat cu ceva sanse o remaniere guvernamentala in afara
    partidului pe care dl. Boc il conduce.

    Premierul ingroapa astazi subiectul si pare ca spune: schimbarea
    s-a produs; incepand de astazi sunt un om nou; mi-am adus aminte de
    rigoare functiei si de responsabilitatile mele; sunt de azi, 25
    mai, un nou om, deci un nou premier.

    “Sunt nou domnule!” A bon entendeur, salut!

    Iulian Anghel este redactor al Ziarului Financiar.

    Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro