Tag: primire

  • Ţara în care oamenii, după ce au pierdut posibilitatea de a vedea like-urile de pe Instagram, nu le vor mai vedea nici pe cele de pe Facebook

    Utilizatorii de Facebook nu vor mai vedea numărul de like-uri, reacţii şi vizualizări de la postările celorlalţi, ca parte a unei schimbări la nivel mondial, care începe astăzi. Primii utilizatori „afectaţi” de decizie sunt australienii. Like-urile vor fi private şi vor fi vizibile numai pentru autorul postării, proces similar celui implementat de aplicaţa Instagram, şi care a început în iulie, în Australia.

    Mia Garlick, responsabilă de politica Facebook în Australia, a declarat că schimbarea s-a bazat pe cercetarea legată de bunăstarea şi feedback-ul primit de la profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale, care a arătat că numărarea aprecierilor primite poate declanşa o obsesie privind compararea cu ceilalţi. „Am avut un feedback cu adevărat pozitiv de la o mulţime de grupuri anti-intimidare şi organizaţii de sănătate mintală cu care colaborăm”, a declarat Garlick, citată de The Sydney Morning Herald, ca răspuns la această schimbare. „Oamenii se vor putea concentra asupra calităţii interacţiunilor lor şi a calităţii conţinutului, mai degrabă decât asupra numărului de like-uri sau reacţii”, a adăugat ea.

    Garlick speră că oamenii se vor simţi mai confortabil postând pe platformă, în loc să se simtă într-o competiţie. De asemenea, le-a oferit asigurări companiilor care se bazează pe baza de date a Facebook că vor primi în continuare aceleaşi informaţii pe care le-au accesat anterior. Ea a spus că este prea devreme pentru a vedea dacă testul se va derula şi în alte ţări, ca Brazilia, Canada, Noua Zeelandă, Japonia, Italia şi Irlanda.


     

  • Dacă nu aţi apucat să primiţi o mărire salarială sau o ofertă mai bună de la o altă companie, s-ar putea să fie prea târziu

    „Şase din zece respondenţi au declarat că au în plan să-şi caute activ alt loc de muncă, iar lor li se adaugă şi alţi aproape 7% care iau în calcul această posibilitate. Un sfert dintre respondenţi afirmă că nu-şi vor căuta alt loc de muncă, însă dacă vor primi o ofertă mai bună o vor accepta”, menţionează sondajul BestJobs.
    Chiar dacă nu vor reuşi să îşi găsească alt job, 55% dintre respondenţi au spus că au de gând să ceară o mărire salarială de cel puţin 20%, alţi 17% sunt indecişi dacă vor face acest lucru şi doar 28% afirmă că nu intenţionează să ceară angajatorului mai mulţi bani.
    Angajaţii ar vrea să schimbe jobul, dar în realitate nu găsesc ceva mai bun.
    În acte, companiile, angajatorii, patronii susţin că piaţa de muncă este tensionată, dar nu este chiar aşa.
    În altă parte, la alt angajator, salariile nu sunt cu mult mai mari şi poate nici condiţiile nu sunt mai bune. Plus că un om îşi schimbă jobul nu din cauza companiei, ci din cauza şefilor, şi dacă ai „şansa” unui şef mai bun, nu pleci aşa uşor.
    Conform sondajului BestJobs, 44% dintre angajaţi, deci aproape jumătate, şi-ar da demisia pe loc dacă ar găsi în altă parte un salariu între 500 şi 1.000 de euro. Trei din zece angajaţi ar renunţa imediat la jobul actual pentru un salariu între 1.000 şi 2.000 de euro, în timp ce 12% ar schimba jobul pentru un salariu care depăşeşte 2.000 de euro.
    Un sfert dintre angajaţi spun că nu şi-ar schimba jobul pentru o ofertă mai mare, pentru că lucrează într-o echipă de care s-au ataşat.
    Conform unui articol din Ziarul Financiar care citează datele de la Inspecţia muncii, aproape un milion de români au contracte de muncă cu salarii de peste 1.000 de euro brut, ceea ce înseamnă aproape 600 de euro net.
    Patru din zece angajaţi care câştigă peste 1.000 de euro brut lucrează în Bucureşti, 63.000 în Cluj, 53.000 în Timişoara, 36.000 în Ilfov şi 34.000 în Iaşi.
    Dacă coroborăm aceste date, respectiv un milion de angajaţi care câştigă 600 de euro net cu faptul că aproape jumătate dintre angajaţi şi-ar schimba jobul dacă ar primi o ofertă cuprinsă între 500 şi 1.000 de euro net, rezultă că în piaţă nu sunt atât de multe joburi mai bune.
    Într-adevăr, fluctuaţia de personal este mare, dar asta nu înseamnă că se găsesc joburi mult mai bine plătite.
    În cele zece judeţe mari din punct de vedere economic poate mai ai loc să te mişti, să găseşti joburi mai bune, cu salarii mai mari. Dar în celelalte 32 de judeţe şansele sunt extrem de reduse pentru că nu se creează locuri de muncă cu grad mai înalt de calificare, care să necesite o specializare mai mare şi pentru care companiile ar plăti mai mulţi bani.
    Din 2012 încoace salariul mediu s-a dublat de la 1.500 de lei la 3.100 de lei net. În euro, salariul mediu a crescut de la 370 de euro net la 660 euro net. Salariul minim a crescut de la 700 de lei la 1.200 de lei net.
    În toată această perioadă s-au creat aproape 700.000 de locuri de muncă în plus astfel încât, în acest moment, conform Inspecţiei Muncii, sunt 5,6 milioane de contracte de muncă pentru 4,9 milioane de salariaţi. Un angajat poate să aibă mai multe contracte de muncă.
    Cred că această creştere salarială susţinută şi accelerată din 2012 încoace se apropie de final: statul, care plăteşte mai bine decât sectorul privat, nu mai are resurse de creştere a salariilor, iar angajatorii privaţi încep să se confrunte cu încetinirea creşterii economice.
    Deja se vede în marile companii că multe proiecte sunt puse pe hold, se refac bugetele în funcţie de rezultatele economice care vin din afară şi care încep să fie afectate de războiul comercial, de încetinirea economiilor occidentale şi chiar intrarea în recesiune, de tensiunile tehnologice, pentru că multe firme vor să schimbe tehnologiile din mers pentru a fi mai productive.
    Companiile mari încep să se protejeze şi nici nu va fi vorba de majorări salariale. De altfel, toată Europa Occidentală nu cred că a majorat salariile cu mai mult de 10% în ultimii şapte ani.
    Deci creşterile salariale din România, procentuale, de 100%, chiar dacă pornesc de la o bază mică, nu sunt văzute cu ochi buni.
    Sunt companii care nu mai fac investiţii pentru a nu căuta oameni pe care să-i plătească mai bine decât pe cei cu care lucrează în prezent.
    Companiile preferă să renunţe la investiţie decât să majoreze salariile pentru a atrage oameni.
    Exact cum spunea şi Marian Popa, şeful centrului de la Bucureşti al gigantului german Deutsche Bank, România a atins un platou – el dădea exemplul din IT – şi pentru a obţine creşteri salariale mai mari trebuie să vină cu o valoare adăugată mai mare decât cea din prezent.
    În aceste condiţii, dacă nu aţi primit o majorare salarială până acum, dacă nu v-aţi schimbat jobul, s-ar putea să fie prea târziu pentru acest ciclu economic.
    S-ar putea să mai aşteptaţi mai mulţi ani până când revin din nou investiţiile şi companiile sunt dispuse să plătească salarii cu mult mai mari. 

  • Cine este avocata de doar 26 de ani care a apărat doi dintre cei mai celebri şi periculoşi infractori din istorie

    În aprilie 2017, Mariel Colón Miró  terminase Facultatea de Drept şi căuta o modalitate prin care să facă bani, în timp ce aştepta rezultatele examenului de barou. A găsit un job de asistent paralegal vorbitor de spaniolă pe platforma Craigslist, astfel că a aplicat imediat.
    A participat la un interviu, unde i s-a spus că firma avea nevoie de cineva ca să comunice cu un client referitor la un caz foarte important. Odată ce a obţinut jobul, a aflat cine era clientul apărat.

    „Am căutat pe Google numele persoanei – care îmi suna cunoscut”, povesteşte ea într-un interviu acordat publicaţiei americane New York Magazine.

    Numele pe care l-a căutat era „El Chapo”Archivaldo Guzmán Loera, liderul cartelului Sinaloa. Ea a ajuns astfel să facă parte din echipa clientului şi i-a impresionat pe ceilalţi avocaţi atât de mult, încât unul dintre ei a angajat-o apoi pentru a se alăturat echipei de apărare care urma să îl reprezinte pe Jeffrey Epstein, acuzat de agresiuni sexuale (înainte ca acesta să se sinucidă).

    La 26 de ani, Colón Miró poate spune că primii ei clienşi au fost doi dintre cei mai „populari” acuzaţi ai secolului.
    Ea a crescut în Puerto Rico şi a studiat businessul industriei muzicale la Universitatea Loyola din New Orleans. S-a înscris la studii de drept în Puerto Rico şi s-a transferat la Hofstra în primul an. Cântă într-un cor din care fac parte şi Justin Bieber, Chris Pratt şi Kevin Durant.
    „Suntem cu toţii păcătoşi. Câţiva dintre noi sunt păcătoşi care au încălcat legea” a răspuns ea referitor la modul în care se raportează la clienţii pe care i-a apărat şi la faptele acestora.

    Când a lucrat la apărarea lui El Chapo, a fost nevoită să se întâlnească singură cu el într-una dintre ocazii. Potrivit articolului citat, ea l-a salutat, iar el a răspuns punând mâna pe sticla care îi despărţea la închisoare. A reprodus gestul în scopul unei imitaţii a unei strângeri de mână în condiţii de maximă securitate. În următoarele trei ore, cei doi au povestit despre trecutul lor, politică şi despre alegerile care urmau în Mexic.

    „Este o persoană care se face uşor plăcută. M-am simţit foarte confortabil”, a spus tânăra avocat.
    Vizitele ei au continuat, ajungând apoi să fie avocatul principal care îl punea la curent cu evoluţia cazului său. Când a fost admisă în barou, El Chapo a întrebat-o dacă vrea să fie unul dintre avocaţii lui litiganţi.


    Într-o noapte din iulie – lui El Chapo i s-a alăturat un vecin în închisoare – după ce  fost arestat pe aeroportul Terebero, Epstein a fost pus într-o celulă chiar lângă el (timp de o noapte). La puţin timp după, tânăra avocat a fost aleasă în echipa care se ocupa şi de cazul acestuia.
    Cu trei zile înainte de sinuciderea acestuia, tânăra l-a vizitat şi a fost martor la momentul realizării testamentului său. Bloomberg a publicat un articol pe tema acestuia, care includea numele ei, în urma căruia a primit o serie de mesaje de revoltă: „Cum poţi dormi noaptea?” era principala întrebare.

    „Dorm cu conştiinţa împăcată”, răspunde tânăra în cadrul interviului publicat de New York Magazine. „Dacă ai o dilemă morală, atunci această profesie nu este pentru tine. Este uşor să pierzi perspectiva umană în această profesie. Ai crede că detaşarea face lucrurile mai uşoare pentru client, dar nu este aşa. Nu poţi să pierzi niciodată empatia pentru ei. Nu vreau să o pierd niciodată. Este ceea ce mă diferenţiază.”
     

  • Gestul neaşteptat al unei profesoare din Buzău, în prima zi de şcoală. Ce a cerut să primească în loc de flori

    Înainte de începerea anului nou şcolar, profesoara de limba română Veronica Bulf de la Şcoala Gimnazială „George Emil Palade” din Buzău a dat un mesaj părinţilor de la trei clase, una unde este dirigente şi două de a 8-a, prin care i-a rugat să nu îi aducă flori, ci, dacă vor, rechizite.

    „Ideea a venit, pur şi simplu, văzând la TV sau pe internet că sunt foarte mulţi copii fără posibilităţi. Le-am transmis părinţilor mesaj, părinţii au fost de acord. Mi-au trimis foarte multe flori virtuale, cu acestea sunt de acord. Fiecare copil a adus un pacheţel, le-am strâns şi le-am trimis unei asociaţii. Au mai rămas câteva pe care urmează să le donăm”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Veronica Bulf.

    Potrivit acesteia, şcolarii au adus caiete, cărţi, acuarele, pixuri, carioci.

    „A fost o dorinţă de a face ceva bun. Florile se usucă şi ajung la gunoi. Aşa, rechizitele sunt folosite un an. M-aş bucura dacă şi alţi colegi ar face la fel”, a spus profesoara din Buzău.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul unde autorităţile pun oamenii fără adăpost şi cerşetoril la muncă. Programul a functionat asa bine că primarul a propus extinderea sa

    Autorităţile unui oraş din statul american Arkansas au decis să plătească cerşetori cu 9,25 dolari pe oră, adică 8,37 euro pentru a ridica gunoaiele de pe străzi.
     
    Încă din luna aprilie autorităţile din Little Rock, capitala statului Arkansas, au decis să le dea oamenilor fără adăpost şi cerşetorilor care vor să strângă gunoaiele aruncate pe străzi 9,25 dolari (în jur de 39 de lei) pe oră, peste salariul minim pe economie în SUA, relatează Daily Mail.

    În cele 5 luni, primăria a cheltuit 80.000 de dolari pentru acest program destinat cerşetorilor iar primarul a propus extinderea sa până în septembrie 2020.

    Până în prezent, cerşetorii au muncit 1832 de ore în acest program, strângând de pe străzi 2056 de saci de gunoi. În total 380 de oameni ai străzii au muncit în echipe de 8 pentru a curăţa străzile şi spaţiile verzi de deşeuri.

     

  • Cât câştigă un actor din România pentru filmarea unei reclame

    Odată cu campaniile de publicitate pentru sezonul de toamnă, companiile din România sunt în mare căutare de actori pentru materialele în care îşi vor promova cele mai noi servicii şi produse – fie că vorbim despre reclame TV, în online sau prin intermediul bannerelor stradale (Out-of-Home Advertising).

    Astfel, site-urile firmelor de profil, care se axează pe căutarea de actori, dar şi de oameni fără studii de actorie pentru anumite roluri, sunt pline de astfel de anunţuri.


    Cât se poate câştiga din filmarea unei reclame?
    Potrivit unui anunţ publicat recent de o astfel de firmă, un actor care va participa la realizarea unui spot publicitar pentru o platformă românească de recrutare, ar primi, pentru o zi de filmare, 1.900 de lei. Materialele rezultate în urma proiectului, care vor fi difuzate la TV, în cadrul unor evenimente, precum şi în mediul online, vor fi difuzate timp de două luni.

    Un alt anunţ, care se referă la căutarea unui actor pentru reclama unui retailer din domeniul bricolajului, ar primi 1.200 de lei/ziua de filmare; actorul ar trebui să fie de acord cu exclusivitatea pe categoria de produs, iar materialele ar fi difuzate timp de un an, la TV şi în mediul online.

    Un alt exemplu este pentru un rol dedicat promovării produselor unui mare lanţ de restaurante fast-food de pe piaţa locală: în această situaţie, actorul ar primi 1.700 de lei pentru ziua de filmare, difuzarea materialelor rezultate se face timp de un an, în toate formele de difuzare media, iar actorul îşi asumă exclusivitatea pe categoria de produs.

  • Sistemele de operare care nu mai primesc actualizări sunt încă folosite de 41% dintre consumatori

    Chiar dacă sunt disponibile versiuni mai noi ale respectivului sistem de operare, aproximativ 41% dintre consumatori utilizează în continuare un sistem de operare pentru desktop care fie nu mai este actualizat, fie se apropie de acest moment, cum ar fi Windows XP sau Windows 7. În acelaşi timp, aproape 40% dintre firmele foarte mici (VSB) şi 47% dintre întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) şi companii mari se bazează încă pe aceste sisteme. Această situaţie creează un risc de securitate.

    În cele mai multe cazuri, sfârşitul ciclului de viaţă al unui sistem de operare înseamnă că nu vor fi mai fi emise alte actualizări de către furnizor, inclusiv actualizări legate de securitatea cibernetică. Cu toate acestea, cercetătorii în domeniul securităţii sau atacatorii cibernetici pot găsi vulnerabilităţi necunoscute anterior în aceste sisteme. Ulterior, aceste vulnerabilităţi pot fi utilizate în atacuri cibernetice şi utilizatorii vor fi expuşi, deoarece nu vor mai primi un patch care să rezolve problema. Pentru a încerca să evalueze câte astfel de sisteme cu risc există şi a estima amploarea riscului, cercetătorii Kaspersky au analizat datele anonimizate despre utilizarea sistemelor de operare, furnizate de utilizatorii Kaspersky Security Network (cu acordul lor). Rezultatele arată că 4 din 10 consumatori folosesc încă sisteme învechite, inclusiv cele extrem de vechi precum Windows XP sau Vista.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Te-ai gandit sa pleci din Romania? Locuri in care esti platit doar sa vii si sa vrei sa locuiesti acolo. Ba, uneori ti se da si o vaca

    Baltimore, Maryland

    Baltimore, Maryland, SUA, e iar un loc unde esti asteptat cu bratele deschise. Al saptelea cel mai periculos oras din America vrea sa-si schimbe renumele si oamenii sa vada ca nu e asa de rau. Asa ca vei primi 5.000 de dolari ca sa-ti cumperi o casa aici. Iar daca vei lua una abandonata, vei capata chiar 10.000 de dolari!

    New Richland si Harmony, Minnesota

    Daca iti plac ideea de pustiu si temperaturile mici in mare parte a anului, exista cateva astfel de orase in Minnesota si toate te vor. Atata vreme cat reusesti sa-ti construiesti o casa in decurs de un an, pamantul va fi al tau gratuit.

    In New Richland si Harmony, golful e traditie, iar foarte aproape e si un lac care s-ar putea sa iti placa, St. Olaf.

    Mishima, Japonia

    Daca te atrag zone mai exotice de atat, poti incerca satul Mishima, din Japonia. Iar daca esti o persoana singura, care nu mai e la prima tinerete, esti cu atat mai binevenit! Satul e asezat pe trei insule mici, iar populatia e formata din circa 400 de persoane, cei mai multi in etate.

    Ti se vor oferi 100.000 de yeni, adica 840 de dolari, pentru mutat, si bani lunar, pentru primii trei ani in care locuiesti aici.In plus, casele sunt chiar ieftine. Poti inchiria una cu trei dormitoare cu mai putin de 200 de dolari pe luna.

    Esti binevenit aici si daca ai pereche. Daca apare si un copil, nasterea e suportata de autoritati, la fel si scoala. Iar daca esti singur, vei fi platit sa mergi la intalniri. Bonus, vei primi si o vaca!

    Insula Pitcairn, Pacific

    Iar daca visul tau de-o viata e sa locuiesti pe una dintre cele mai izolate insule, poate vrei sa iei in considerare Pitcairn, situata in Pacific. Cu o populatie de 50 de persoane si o intindere de uscat de circa 3,2 kilometri, e de ajuns doar sa te prezinti aici si vei primi pamant gratuit.

    Chiar daca e vorba de un paradis in adevaratul sens al cuvantului, in 2015, de exemplu, o singura persoana s-a aratat interesata sa locuiasca aici. Asta si pentru ca e un singur magazin “cu de toate”, deschis doar trei zile pe saptamana. Altfel, trebuie sa comanzi orice ai nevoie din Noua Zeelanda (aflata la o distanta de peste 6.000 dde kilometri), o data la fiecare trei luni. Dar ce conteaza asta, cand ai la picioare una dintre cele mai frumoase plaje din lume!

  • Este oficial: Sute de mii de români vor primi bani de la ANAF. Care sunt condiţiile

    Ordinul nr. 2643/2019 pentru aprobarea procedurilor de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora ce fac obiectul prevederilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Veşti bune pentru milioane de români: Salariaţii vor primi un nou tip de beneficiu pentru care nu trebuie să plătească taxe

    Conform celui mai recent proiect de ordonanţă iniţiat de MFF (Ministerul Finanţelor Publice), salariaţii din România pot primi un ajutor financiar pentru adopţie, din partea angajatorului, nu sunt impozabile, nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu se cuprind în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale.

    Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pus recent în dezbatere publică, prevede o serie de noi modificări, printre care şi ajutorul de adopţie.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro