BCR a raportat şi un rezultat operaţional de 740,9 milioane de lei (159,2 milioane de euro), un volum de credite nou generate de 4,1 miliarde de lei în semestrul 1 din 2018 şi o pondere de peste 20% din piaţa creditării imobiliare din România (credite noi generate).
„În semestrul I, veniturile nete din dobânzi au crescut cu 9,5% (la 962,3 milioane de lei – 206,7 milioane de euro), veniturile nete din comisioane au fost mai mari cu 3,1% (349,4 milioane de lei – 75,1 milioane de euro), dar rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 0,9% (până la 187,8 milioane de lei – 40,4 milioane de euro)”, se arată într-un comunicat al băncii.
De asemenea, a crescut şi venitul operaţional, cu 7,1% (1,54 miliarde de lei – 331,2 milioane de euro), iar cheltuielile administrative generale au crescut cu 12,8% (până la 800,7 milioane de lei – 172 de milioane de euro).
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Leave a Reply