Tag: rezultat

  • Mâncarea festivalierilor

    Răzvan Pavel şi Marius Vrânceanu aveau la activ peste zece ani de experienţă fiecare în domeniul HoReCa, atât în managementul de restaurant, cât şi direct în bucătărie, atunci când s-au hotărât să înfiinţeze Wing Eat, amenajând o rulotă în care se prepară şi se vinde mâncare pe bază de carne de pui.

    „Startul a fost dat în 2019, iar rezultatele deja au început să apară. Drept dovadă, la sfârşitul lui august, am înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 200.000 de lei (43.000 de euro) şi un profit de 50.000 de lei, adică 11.000 de euro (în perioada martie-august – n. red.)”, spune Răzvan Pavel, cofondator în această afacere.

    În food truck-ul Wing Eat lucrează, în general, cei doi fondatori alături de încă un angajat, dar, în funcţie de complexitatea evenimentelor la care merg, numărul poate ajunge şi la nouă sau zece oameni, contractaţi în sistem de colaborare. Până acum, Wing Eat a mers la evenimente precum Untold şi mai multe festivaluri tip street food în Sibiu, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Bucureşti.

    „Investiţia în business a fost de circa 30.000 de euro, bani care au fost investiţi în rulotă, mobilier, echipamente, cheltuieli de transport, înmatriculare şi obţinerea autorizaţiilor. Uşor-uşor, businessul a început să facă şi profit”, adaugă Răzvan Pavel.

    Iar planul lui şi al lui Marius Vrânceanu este să crească în continuare. În 2020, se gândesc la un al doilea food truck, astfel încât să poată merge la toate evenimentele de street food din România. Cum se vede piaţa rulotelor cu mâncare chiar din interiorul acesteia?

    „Cultura street food a apărut recent pe piaţa din România, însă aceasta se consolidează de la an la an, iar clienţii încep să fie atraşi din ce în ce mai mult de diversitate şi gusturi autentice. Clienţii Wing Eat sunt tineri, cu venituri peste medie, care au o plăcere foarte mare de a mânca în oraş şi care preferă produsele cu un gust autentic”, mai spune Răzvan Pavel.

    Autentic, deoarece furnizorii sunt locali şi contribuie cu produse crescute natural, în România. În ceea ce priveşte sosurile, acestea sunt pregătite de un bucătar propriu al Wing Eat. O porţie de cartofi costă 10 lei, iar un meniu format din cartofi şi cinci aripioare de pui se vinde la un preţ de 27 de lei.
    Poftă bună!


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Intraţi pe platforma
    www.zf.ro/afaceri-de-la-zero
    şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    ZF şi Banca Transilvania
    au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri
    de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


    Legoomi – aprozar şi producţie de legume (Bucureşti şi jud. Dâmboviţa)
    Fondatori: Ilie Ciorchină, Marius Tudorache, Andrei Drăgan
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro (doar în aprozar)
    Cifră de afaceri în 2018: 100.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Muri Chocolatier – ciocolaterie artizanală (Cluj-Napoca)
    Fondator: Gabriela Mureşan
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: Cluj-Napoca, Bucureşti, online


    Suento şi Gram Bistro – restaurante (Bucureşti)
    Fondatori: Stelian Olaru şi Adriana Dănilă
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro (în Suento)
    Cifră de afaceri estimată în 2019: 350.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Bianca Georgescu – producţie de încălţăminte (Bucureşti)
    Fondator: Bianca Georgescu
    Investiţie iniţială:
    5.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    Darlington – atelier floral (Iaşi)
    Fondatori: Marina şi Marius Curcudel
    Investiţie iniţială: 150.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 120.000 de euro
    Prezenţă: Iaşi

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Vlad Căpuşan, Development manager Trust Invest Holding

    Vlad Căpuşan se ocupă de dezvoltare în cadrul afacerii înfiinţate de tatăl său, Nicolae Căpuşan. Grupul de firme al antreprenorilor clujeni, Trust Invest Holding, se axează pe investiţii în turism, imobiliare şi industrie. În rândul acestor investiţii se numără hotelurile SunGarden din Turda, SunGarden Therme din Dej, precum şi complexul hotelier SunGarden Resort din Cluj. În următorii trei ani, antreprenorii clujeni vizează atingerea unui prag de 25 de milioane de euro şi extinderea în Herculane, dar şi în apropierea Bucureştiului.  „A fost un an al investiţiilor, în care am deschis noi puncte de lucru, iar anul acesta intenţionăm să deschidem o locaţie turistică nouă, într-o zonă superbă. Suntem într-o continuă ascensiune, deşi ne aflăm într-o piaţă dificilă şi impredictibilă, în care cea mai valoroasă resursă este cea umană”, enumeră el cele mai recente realizări. „Momentele-cheie, dar şi cele mai dificile au fost cele de resetare totală, în care a trebuit să renunţ la un anumit proiect de suflet, după ani de zile de muncă şi de investiţii, şi să refac schiţele de la zero, dar de această dată cu un know-how consistent. Am învăţat din alpinism că succesul de mâine se construieşte pe eşecul de azi, dar prima dată trebuie să ai forţa să renunţi total la un proiect la care ţii cu adevărat şi să ieşi din zona de confort. Iar acest lucru înseamnă un stres deosebit şi multe nopţi nedormite înainte de a lua o decizie”, îşi descrie el evoluţia de până acum. Vlad Căpuşan s-a întors în afacerea de familie a tatălui său după ce a studiat, timp de doi ani, arta conceptuală la Accademia Albertina di Belle Arti di Torino, Italia, având, spune el, în mai multe rânduri posibilitatea de a începe o carieră acolo. „Mi-am dat seama că nu rezonez cu sistemul occidental, în care oamenii sunt mult mai reci, iar relaţiile interumane sunt în multe cazuri doar de faţadă, neexistând o relaţie reală între oameni şi colegi. Fiind un jucător de echipă, consider că trebuie să savurezi fiecare pas al călătoriei, iar atât timp cât nu există o sinergie în echipă, e mai bine să cobori la prima staţie.” De asemenea, consideră că România oferă multe oportunităţi pentru tinerii antreprenori.

  • Cum a ajuns un grup de arhitecţi să dezvolte un business cu venituri de milioane de euro in România

    Cumulus a fost înfiinţat în anul 2017, în urma fuziunii birourilor de arhitectură PZP, SYAA şi ARXTUDIO, fondatorii businessului fiind partenerii din cadrul celor trei businessuri. „Scopul a fost să creăm o structură care să răspundă mai bine provocărilor pieţei; integrând cunoştinţele şi portofoliile firmelor până la acel moment pentru a orienta noua companie către eficienţă şi creşterea calităţii în proiectare”, spune Răzvan Puchici, senior marketing partner în cadrul companiei.

    Businessul activează pe segmentele HoReCa – industria hotelieră, rezidenţial, fit-out, birouri, retail fit-out, environmental branding şi industrial. În planurile reprezentanţilor companiei intră însă şi un departament de urbanism. „Putem acoperi o gamă foarte largă de programe de la A la Z, însemnând că preluăm un proiect din faza incipientă de strategie şi urbanism şi îl ducem până în etapa de implementare şi design de interior, iar în curând ne propunem să putem oferi tot pachetul de servicii interdisciplinare de proiectare şi planificare necesare pentru a realiza o astfel de investiţie”, adaugă el.

    Prima investiţie pe care partenerii de la Cumulus au realizat-o a fost în spaţiul unde se află în prezent biroul companiei. Investiţia s-a ridicat la peste 100.000 de euro, din fondurile firmelor care au fuzionat. Fondatorii acestora sunt Liviu Zăgan, Răzvan Puchici şi Adrian Soare, Eliza Yokina, Elena Dragu, Ivona Amariţei, Ioana Moangă şi Costin Beekman. Toţi sunt, deopotrivă, absolvenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti şi arhitecţi practicieni, fiecare având o experienţă în proiectare de minimum 15 ani. „Fiecare a avut un parcurs profesional mai mult sau mai puţin similar. În ciuda asemănărilor, ceea ce ne apropie este faptul că suntem foarte diferiţi şi acest fapt ne permite să ne completăm. Hobby-urile noastre sunt diferite, unii dintre noi facem sailing, alţii se plimbă cu motorul prin lume, mergem pe munte, pe bicicletă, la concerte, ieşim cu caiacul. Toţi partenerii au vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani”, spune Eliza Yokina, senior partner.

    Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, dublă faţă de anul precedent, iar profitul s-a situat între 10 şi 15%. Pentru anul în curs reprezentanţii Cumulus estimează o creştere de 10% a businessului. „Suntem optimişti, iar aşteptările noastre se raportează şi la evoluţia pieţei, care credem că va stagna. Tocmai de aceea, nu ne aşteptăm la o creştere spectaculoasă, precum cea din anii precedenţi. Ne dorim să ne consolidăm poziţia pe piaţă şi să finalizăm proiectele importante începute şi urmărim în acelaşi timp mărirea portofoliului de servicii, aceasta fiind zona în care am putea înregistra o creştere.”

    Ei spun că decizia de a se uni într-o singură structură de proiectare le-a permis să contracteze mult mai uşor lucrări, rezultat la care entităţile anterioare nu ar fi ajuns pe cont propriu. A fost un moment în care fiecare dintre ei a trebuit să cântărească această decizie în plan personal şi profesional.

    Unul dintre obiectivele lor pe termen lung este să devină un birou de proiectare full-service, pentru a putea răspunde nevoilor tot mai variate de pe piaţa construcţiilor. „Considerăm că arhitectul trebuie să fie alături de client în toate etapele proiectului – de la alegerea terenului potrivit investiţiei, capacitarea acestuia, concept şi bugetare până în fazele de licitaţie şi execuţie. De aceea, recent, am încheiat un parteneriat cu Erigo Engineering – firmă de proiectare specializată în inginerie structurală, ca prim pas pentru a ne atinge acest obiectiv.” De altfel, Erigo Engineering a contribuit şi la mărirea echipei, celor 40 de arhitecţi adăugându-li-se încă zece ingineri din partea noului partener. În viitorul apropiat compania vizează extinderea şi pe partea de proiectare de instalaţii şi de project management.

    Portofoliul Cumulus include proiecte din categorii variate, atât în ceea ce priveşte mărimea sau fazele de proiectare, cât şi ca specific al construcţiei. „Avem lucrări unde investiţia porneşte de la 1-2 milioane de euro şi ajunge până la 30 de milioane de euro, de pildă în cazul aeroportului aferent bazei militare Mihail Kogălniceanu, sau 60 de milioane de euro, în cazul ansamblului de birouri Timpuri Noi Square, unde am fost implicaţi în faza de proiect de execuţie”, exemplifică Răzvan Puchici.

    Printre investiţiile frecvente ale companiei se numără acelea de formare şi dezvoltare profesională a angajaţilor, cărora compania le facilitează participarea la cursuri şi prezentări. De asemenea, compania investeşte anual, în medie, 35.000 de euro în amenajarea sediului, extinderea şi dotarea acestuia cu tot ceea ce e nevoie pentru a crea o ambianţă plăcută şi condiţii de lucru optime. „Pentru că ne dorim să fim eficienţi în munca noastră, suntem la curent cu ultimele inovaţii tehnologice în materie de softuri din domeniul arhitecturii şi cel al construcţiilor. Un exemplu în acest sens este achiziţia platformei BIM (business information modelling), care înseamnă un cost de 30.000 de euro anual, Cumulus fiind printre primele birouri de arhitectură care au adoptat această tehnologie.” Lucrul în platforma BIM, spun ei, presupune ca echipa de proiectare şi cea de management să utilizeze acelaşi mediu de lucru, 3D de tip BIM.

    Proiectanţii lucrează în softuri care utilizează elemente inteligente 3D, iar coordonatorul BIM urmăreşte conflictele între elementele 3D ale diferitelor specialităţi implicate – arhitectură, structură şi instalaţii – într-un soft dedicat coordonării, care detectează automat conflictele şi le inventariază. În plus, echipele de project mangement şi cost control au acces la tot proiectul şi listele de cantităţi, constructorul poate urmări modelul 3D al arhitecturii, instalaţiilor şi structurii, iar clientul vede în timp real modelul 3D al clădirii exact ca în realitate, în orice loc s-ar afla, printr-un browser. Scopul utilizării sale este o aliniere mai bună a tuturor echipelor în timpul proiectului cu până la 20-30% mai puţine pierderi pe şantier, care apar în urma unei lipse de coordonare, spun reprezentanţii Cumulus.

    Portofoliul actual al companiei include lucrări aferente atât segmentelor B2B cât şi B2C. De-a lungul timpului însă, reprezentanţii Cumulus spun că au lucrat mai mult pe proiecte din zona B2B. „Portofoliile noastre anterioare au fost gândite să conţină şi clienţi B2C, iar în urma fuziunii i-am păstrat. A contat nu numai experienţa noastră în gestionarea unor astfel de proiecte, ci şi clienţii, care mulţumiţi fiind, au ales să rămână alături de noi în continuare.”

    Potrivit fondatorilor businessului, preţurile serviciilor Cumulus se situează în partea de mijloc-superioară a pieţei de proiectare, fiind similare cu ale celorlalte birouri concurente care oferă servicii de calitate pe piaţă, iar marja de preţ, una realistă, în strânsă legătură cu preţul concurenţei.

    În ceea ce priveşte clienţii companiei, aceştia au, în general, „vârsta similară cu a noastră, sunt cei care au şi caută o viziune pentru proiectele lor şi totodată un serviciu integrat – investitori şi dezvoltatori ai segmentelor de rezidenţial, office, retail şi HoReCa, corporaţii pentru fit-out, instituţii publice pentru urbanism”, spune Eliza Yokina. Potrivit lui Liviu Zăgan, senior managing partner al Cumulus, în ultima perioadă consumatorul a devenit mai exigent şi mai informat, este mult mai calculat şi ia decizii bine documentate. „Informaţia e la îndemâna oricui, opţiunile sunt din ce în ce mai variate, iar consumatorii îşi doresc servicii foarte bune şi calitate, ceea ce ne bucură.” Cu toate acestea, spune el, nivelul de investiţie pe metru pătrat este mult mai mic decât în restul Europei şi acest fapt atrage după sine inevitabil un produs cu o calitate mai scăzută. „Consider că mai avem de lucru la acest capitol, atât investitorii şi arhitecţii, cât şi consumatorii, ca să îmbunătăţim cât de mult posibil produsul final şi să nu mai acceptăm produse care se abat de la normele de calitate. Suntem conştienţi totuşi că ne aflăm în perimetrul unui cerc, pe raza căruia se află dezvoltarea economică a ţării şi creşterea standardului de viaţă”.

    Principalii competitori ai businessului sunt birourile de best practice din domeniul proiectării. „Facem parte din această categorie şi dorim să ne menţinem la acest nivel. Credem că este loc pentru toţi cei din branşă, iar prin profesionalism şi principii corect setate, toţi putem să aducem valoare comunităţii din care facem parte”, susţine Puchici.

    Aproape fiecare proiect vine cu provocări, spun reprezentanţii Cumulus. „Relaţiile dificile cu autorităţile îngreunează uneori partea de avizare. În mod normal aceasta trebuie să se încadreze în nişte termene ce permit investitorului să atingă un anumit profit pe an sau cel puţin să-şi programeze activitatea pe anumite perioade. De multe ori, acest proces devine un impediment, iar anumiţi investitori preferă să se retragă pe pieţe mai sigure şi mai previzibile.” O altă provocare este, potrivit lor, calitatea şi pregătirea profesională a celor din industrie, începând de la proiectanţi până la execuţie şi management. „Ne confruntăm din ce în ce mai des, iar în ultima perioadă situaţia a devenit normalitate, cu lipsa cadrelor pregătite şi neprofesionalism.”

    În momentul de faţă compania este prezentă în Bucureşti însă are proiecte şi la nivel naţional, „şi am putea livra chiar mai mult”, spun reprezentanţii businessului. „Am luat în calcul posibilitatea de a ne extinde şi în alte oraşe din ţară şi ne dorim să intrăm şi pe pieţe din afara României. În trecut biroul de arhitectură PZP a avut experienţa acestui gen de parteneriate cu companii străine. Deocamdată vizăm piaţa din Europa.”

  • Sectorul de construcţii a trecut Valea Plângerii şi încearcă să obţină cel mai bun rezultat din 2008 încoace

    Datele INS relevă o revenire spectaculoasă a sectorului de construcţii, animat de fa­cilităţile fiscale introduse la finalul anului trecut, de costul redus al finanţării, dar şi de un început de an bun pentru „lucrările inginereşti“, prepon­derent investiţii ale statului. Sectorul în ansamblu a crescut în primele patru luni din an cu 17,8% (9% serie ajustată), acesta fiind cel mai bun rezultat din 2008 încoace, când avansul a fost de 30%.

    „Statisticile indică continuarea pro­cesului de accelerare a dinamicii anuale spre maximul din iunie 2008, evoluţie susţinută de nivelul accesibil al costurilor reale de finanţare“, constată Andrei Rădulescu, directorul de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania.

    Lucrările de construcţii au avut în ultimul deceniu un parcurs complicat: în ultimii zece ani, au fost trei ani de creştere şi şapte de cădere. Anul trecut sectorul a înregistrat un minus de 4,1% cu o restrângere drastică a sectorului rezidenţial (minus 24%), a celui nerezidenţial (minus 5,5%), în vreme ce sectorul construcţiilor inginereşti (investiţiile statului) a crescut cu 8%. Orice judecată în privinţa evoluţiei sectorului trebuie să înceapă de la această bază aflată foarte jos.  Sectorul construcţiilor a ajuns să însemne din ce în ce mai puţin în PIB: anul trecut a avut o pondere de doar 5,4% din PIB şi o contribuţie la creşterea economică de minus 0,3%, la o creştere reală de 4%. În primul trimestru din acest an, la o creştere eco­nomică de 5%, sectorul a avut o contribuţie la PIB de 3,2%, contribuţia la creşterea economică fiind de 0,3%.

    Datele la aprilie indică un reviriment puternic al sectorului. În primele patru luni din an, an/an, creşterea a fost, pe ansamblu, de 17,8% (serie brută). Pe elemente de structură, construcţiile noi au crescut cu 25,6%, reparaţiile capitale cu 1%, iar zona de întreţinere şi reparaţii curente cu 0,4%.

    Mai spectaculoasă este creşterea în aprilie faţă de aprilie trecut. Pe total, construcţiile au crescut cu 33,4%. Construcţiile noi au avansat cu 40,8%, sectorul reparaţiilor capitale a avansat cu 11,4%, iar sectorul de întreţinere şi reparaţii curente cu 20,4%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • După mai multe amânări, IKEA a anunţat când îşi va deschide cel de-al doilea magazin din România. Este rezultatul unei investiţii de 90 de milioane de euro

    Retailerul suedez de mobilă şi decoraţiuni interioare IKEA anunţă deschiderea magazinului Pallady pe data de 24 iunie 2019, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Aceştia spun că IKEA Pallady va fi cel mai mare magazin IKEA din Sud-Estul Europei, oferind şi mai multă inspiraţie, expertiză în amenajarea locuinţei, şi soluţii accesibile.

    „După progresele excelente din ultimele luni în procesul construcţiei, sunt bucuros să anunţ că vom deschide magazinul pe 24 iunie şi vom aduce viziunea noastră de a crea o viaţă de zi cu zi mai bună mai aproape de şi mai mulţi oameni din România. Pe lângă amenajarea magazinului nostru, am finalizat şi procesul de recrutare, iar angajaţii noştri sunt pregătiţi să-i întâmpine pe oaspeţii şi clienţii noştri la deschiderea mult aşteptată,” a spus Cas Lachaert, Store Manager.

    Magazinul se întinde pe 37.000 de metri pătraţi, iar în cadrul acestuia vor lucra peste 500 de locuri de angajaţi. Valoarea totală a investiţiei în magazin este de aproape 90 de milioane de euro. Iniţial, deschiderea magazinului era programată pentru vara anului trecut, potrivit informaţiilor anterioare publicate de ZF.

     

  • După mai multe amânări, IKEA a anunţat când îşi va deschide cel de-al doilea magazin din România. Este rezultatul unei investiţii de 90 de milioane de euro

    Retailerul suedez de mobilă şi decoraţiuni interioare IKEA anunţă deschiderea magazinului Pallady pe data de 24 iunie 2019, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Aceştia spun că IKEA Pallady va fi cel mai mare magazin IKEA din Sud-Estul Europei, oferind şi mai multă inspiraţie, expertiză în amenajarea locuinţei, şi soluţii accesibile.

    „După progresele excelente din ultimele luni în procesul construcţiei, sunt bucuros să anunţ că vom deschide magazinul pe 24 iunie şi vom aduce viziunea noastră de a crea o viaţă de zi cu zi mai bună mai aproape de şi mai mulţi oameni din România. Pe lângă amenajarea magazinului nostru, am finalizat şi procesul de recrutare, iar angajaţii noştri sunt pregătiţi să-i întâmpine pe oaspeţii şi clienţii noştri la deschiderea mult aşteptată,” a spus Cas Lachaert, Store Manager.

    Magazinul se întinde pe 37.000 de metri pătraţi, iar în cadrul acestuia vor lucra peste 500 de locuri de angajaţi. Valoarea totală a investiţiei în magazin este de aproape 90 de milioane de euro. Iniţial, deschiderea magazinului era programată pentru vara anului trecut, potrivit informaţiilor anterioare publicate de ZF.

     

  • Lenovo a lansat primul PC cu tehnologia 5G

    Project Limitless este rezultatul unei lungi colaborări între Lenovo şi Qualcomm pentru dezvoltarea unei noi clase de PC-uri cu 5G, conectate în permanenţă3 şi dezvoltate pentru experienţe mai smart. 
     
    Parteneriatul şi noul procesor Snapdragon 8cx 5G vor oferi noi experienţe, 
    atât pentru utilizatorii finali, cât şi pentru companii.
     
    Prezentat la târgul de tehnologie COMPUTEX, acest laptop Lenovo ultraportabil este primul dispozitiv de acest fel cu modem Qualcomm Snapdragon X55 5G, capabil să se conecteze la o reţea super rapidă 5G. 
     
    Project Limitless permite traducerea în timp real a conversaţiilor la distanţă între utilizatorii englezi şi colegii lor chinezi, vorbitori de mandarină. De asemenea, permite colaborarea studenţilor la cinematografie care lucrează online la montajul în timp real a unei filmări şi apoi încarcă materialul final aproape instantaneu. 
     
    Lenovo este o companie globală din top Fortune 500, cu o cifră de afaceri de 50 miliarde dolari, cu 57.000 de angajaţi, prezentă în 180 de pieţe.
  • Lider PSD, despre rezultatul neaşteptat la alegerile europarlamentare: Am primit un semnal foarte clar şi trebuie să luăm act de el

    „Este un rezultat slab, la care nu mă aşteptam. Mă aşteptam la un rezultat în jurul a 30% care, de asemenea, nu era un rezultat foarte bun pentru noi, dar 25% e un rezultat slab pentru PSD şi sper ca fiecare dintre cei care au de învăţat din ceea ce ne-au transmis cetăţenii să o facă”, a spus Emil Radu Moldovan.

    Întrebat despre eventuale demisii la nivelul conducerii PSD, Moldovan a spus că rezultatul „este prea fierbinte pentru a avea o decizie”.

    „Ceea ce este foarte clar pentru mine este că am primit un semnal foarte clar, pe care vom vedea cum arată şi la nivelul judeţul Bistriţa-Năsăud şi trebuie să luăm act de el. Cetăţenii ştiu de fiecare dată cel mai bine ce îşi doresc şi fiecare dintre noi trebuie să învăţăm din acest rezultat”, a afirmat preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud.

    În opinia acestuia, prezenţa spectaculoasă este un lucru foarte bun pentru democraţia din România.

    „Când oamenii reîncep să devină interesaţi de politică, de alegeri, este un lucru bun. Dacă pentru mine s-a întâmplat un lucru bun, acesta este, din punctul meu de vedere cel mai pozitiv lucru – numărul mare de alegători care s-au prezentat la urne. Cred că cel puţin în municipiul Bistriţa, în permanenţă au fost oameni la secţia de votare. Noi vorbim în momentul de faţă de o prezenţă de aproape 50% din cei înscrişi în listele, însă dacă îi calculăm pe cei 4 milioane plecaţi o să vedeţi că prezenţa este de 80%, nu de 50%. Comparaţia trebuie făcută aici, că România a ajuns fruntaşă în ţările europene cu prezenţa la vot lucru care pe mine mă bucură pentru că este un lucru foarte bun”, a conchis Moldovan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara din Europa unde copiii din şcoli sunt învăţaţi să tragă cu mitraliera – VIDEO

    Creşterea naţionalismului din Polonia a avut ca rezultat o cerere mărită pentru organizarea de ore de militărie în licee, după cum reiese dintr-un material video publicat de BBC. Această tendinţă este rezultatul alegerilor unui guvern conservator şi vine în contextul tensiunilor cu Rusia.

    Unele şcoli poloneze testează orele de militărie ţinute în paralel cu disciplinele obişnuite de studiu.

    Materialul video publicat de BBC arată cum se desfăşoară orele de militărie la o şcoală din Polonia. În material, un profesor îi învaţă pe elevi cum să încarce armele; profesorul este în acelaşi timp liderul unui grup paramilitar polonez. La încheierea acestor cursuri, unde deseori elevii folosesc arme de foc, elevii îşi văd de viaţa normală de adolescent.

    Orele sunt realizate de experţi în militărie, care îi învaţă pe elevi să tragă cu adevărat, iar paramedici îi învaţă lecţii de prim ajutor. Interesul în orele de militărie a izbucnit după ce un nou guvern populist a a fost ales.

     

     

     

     

     

     

     

  • ALEGERI în Spania: Alegătorii merg la urne astăzi, pentru scrutinul legislativ anticipat. Rezultatul ar putea fragmenta Parlamentul

    Cel puţin cinci partide din Spania au o şansă de a forma următorul guvern, existând posibilitatea ca acestea să încerce să ajungă la o înţelegere. Repetarea alegerilor este, de asemenea, una dinte posibilităţi.
    Cu toate acestea, câteva lucruri sunt clare, având în vedere sondajele de opinie şi conversaţiile cu mai mulţi oficiali din cadrul partidelor.

    În primul rând, este cel mai posibil ca niciun partid să nu obţină o majoritate. Premierul Pedro Sanchez este favorit, iar mulţi parlamentari vor fi din partidul Vox.
    Votul a început la ora locală 9.00 (ora România, 10.00) şi se va încheia la ora 20.00. Acesta este al treilea scrutin legislativ al Spaniei în ultimii patru ani.

    Nu este clar dacă Pedro Sanchez îşi va putea păstra funcţia de premier şi de câţi aliaţi va avea nevoie pentru acest lucru.

    Potrivit sondajelor e opinie publicate luni, va fi mai dificil pentru o extremă-dreapta împărţită în trei partide să obţină majoritatea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro