Compania în care angajaţii vor lucra doar 4 zile pe săptămână, pe aceleaşi salarii. “Productivitatea a crescut, nivelul de stres a scăzut”

Decizia vine după ce compania a făcut un experiment de opt săptămâni în care angajaţii au avut program redus, dar au fost plătiţi integral, s-a dovedit un succes, informează DPA, preluată de Agerpres.

“Productivitatea a crescut, nivelul de stres a scăzut”, a declarat Andrew Barnes, directorul executiv al Perpetual Guardian, miercuri pentru emisiunea AM Show.

Compania a demarat în luna martie un experiment prin care le-a permis tuturor celor 240 de angajaţi să muncească timp de doar patru zile pe săptămână, fără a li se micşora salariul.

O echipă de cercetători de la Auckland University a monitorizat experimentul pentru a evalua impactul asupra angajaţilor.
“Am constatat o creştere masivă a implicării personalului şi a gradului de satisfacţie referitor la munca pe care o desfăşoară, creşterea masivă a intenţiei angajaţilor de a lucra în continuare pentru aceeaşi companie şi nu am observat niciun semn de scădere a productivităţii”, a spus Barnes pentru New Zealand Herald.

Dacă anterior demarării experimentului doar 54% dintre angajaţi erau mulţumiţi de echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie, numărul acestora a urcat la 78% în timpul perioadei în care programul a fost redus la patru zile lucrătoare.

Experimentul nu s-a axat pe numărul de zile sau de ore lucrate de angajaţi, ci mai degrabă asupra faptului că firma plătea pentru productivitate în loc de timp lucrat.

“Facem o distincţie clară între numărul de ore pe care cineva îl petrece la birou şi rezultatele acestui fapt”, a mai spus directorul companiei, scrie incont.stirileprotv.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *