BusinessMagazin

Tag: stres

  • 1 din 2 angajaţi români sunt foarte stresaţi la locul de muncă. Factorii care generează neplăceri

    Totodată, pentru alţi 27% angajaţi români stresul este moderat şi doar 7,7% declară că este scăzut sau lipseşte.

    Potrivit sursei citate, mdiul de lucru dezorganizat şi haotic, supraîncărcarea şi primirea de responsabilităţi care ies din aria lor de competenţe reprezintă principalii trei factori de stres invocaţi de jumătate dintre angajaţi.

    De asemenea, patru din zece angajaţi explică stresul ridicat prin faptul că sunt nevoiţi să preia din responsabilităţile colegilor, iar 37% sunt stresaţi de comunicarea slabă între manageri şi echipă.

    Studiul arată că trei din zece spun că aşteaptă prea mult ca superiorii să ia anumite decizii şi că nu există muncă în echipă, fiecare fiind pe cont propriu. Alţi factori de stres pentru doi din zece respondenţi sunt faptul că li se impun obiective greu de realizat, că primesc deadline-uri nerealiste sau că nu li se dau toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi face treaba. E-mailurile sau SMS-urile primite de la superiori în afara orelor de program contribuie, de asemenea, la gradul ridicat de stres al angajaţilor.

    „Aproape opt din zece respondenţi au spus că nivelul de stres a crescut în ultimii trei ani, iar pentru mai bine de jumătate dintre aceştia, chiar s-a dublat. Dacă pentru 43,4% dintre respondenţi nivelul de stres este ridicat doar în anumite perioade din an, patru din zece spun că este la fel pe tot parcursul anului, iar 8,8% – doar în apropierea unor deadline-uri. În aceste condiţii, doi din zece respondenţi afirmă că deja au ajuns la burnout, trei din zece cred că în cel mult o jumătate de an vor ajunge la epuizare dacă nivelul de stres se va menţine la acelaşi nivel, iar 15% estimează că se vor epuiza în cel mult un an”, arată rezultatele analizei.

    Şase din zece respondenţi au spus că şi-au căutat alt job mai puţin stresant, în condiţiile în care 46% dintre angajaţi au răspuns că au avut insomnii din cauza stresului de la job, iar un sfert – că au avut probleme grave de sănătate pe fond de stres. De asemenea, 37% dintre respondenţi admit că şi-au descărcat stresul acumulat la job asupra familiei sau prietenilor, în timp ce 28% au recunoscut că şi-au pierdut cumpătul la job. Foarte puţini angajaţi – sub 5% – au apelat la consilierea unui psiholog sau au depus plângeri oficiale la departamentul de HR. Mulţi nu au făcut nimic, admiţând că s-au obişnuit pur şi simplu cu stresul de la job.

    Cei mai mulţi angajaţi care au răspuns la sondajul BestJobs (54%) spun că firma nu face nimic pentru a reduce stresul la locul de muncă, iar 42% nu sunt siguri că angajatorul face ceva în acest sens.

    În acelaşi timp, angajaţii ştiu deja care ar fi soluţiile care i-ar ajuta să reducă stresul de la birou. Cei mai mulţi dintre respondenţi (52%) sunt de părere că e nevoie în primul rând ca managerii să comunice mai bine cu angajaţii şi aproape tot atâţia (49%) cred că e nevoie ca firmele să angajeze mai mulţi oameni. În plus, 32% au nevoie ca angajatorul să le ofere un mediu de lucru mai relaxat, iar 30% ar vrea să li se mărească salariul. Totodată, aproape un sfert consideră că nivelul de stres ar scădea dacă angajatorul le-ar oferi un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, iar circa 13% ar vrea ca acesta să introducă posibilitatea de a lucra şi de acasă, ori să ofere mai multe zile libere decât cele legale.

    Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 2- 18 octombrie 2019, pe un eşantion de 1.018 de utilizatori de internet.

    BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România.

    Foto: Hepta

  • Un corporatist din Bucureşti îşi povesteşte viaţa de coşmar: Când ajung acasă nu pot mânca din cauza stresului şi ţip fără motiv la copil

    Mitul românului care stă mult peste program încă circulă în multe corporaţii, iar motivaţiile obiceiului sunt numeroase –  lipsa de productivitate sau de colaborare între departamente, teama de şef, supraaglomerarea cu sarcini de serviciu, dar şi frica de a da piept cu cea de-a doua realitate a  vieţii lor care îi aşteaptă odată ce ies pe uşa biroului şi ajung acasa.

    “La serviciu, până la finalul zilei, intri într-un ritm, eşti nervos, agitat şi ajungi să ţipi mai mult decât vorbeşti. Aveam o perioadă când ajungeam acasă şi priveam cam 30 de minute prin televizor şi nici nu puteam să mănânc mai devreme de 22.00 pentru că mi se făcea rău. Pe lângă asta, am şi un copil, care necesită foarte multă atenţie şi nu puteam să i-o acord aşa cum mi-aş fi dorit sau să nu mă enervez pentru lucruri mărunte când eu mă gândeam la cum pot să fac un milion de euro în luna respectivă. Ajungi la un moment dat să vezi lucrurile distorsionat din cauza stresului“, spune Florin, un manager din industria auto în vârstă de 34 de ani.

    Astfel de cazuri sunt la ordinea zilei în multe companii din România, iar stresul îşi spune cuvântul mai mult decât oricând atunci când ajungi pe o poziţie de management. De altfel, un studiu realizat de compania emitentă de tichete Edenred şi firma de cercetare de piaţă Ipsos arată că 70% din salariaţii europeni lucrează adesea în afara orelor de program, iar top şi middle managerii tind să găsească cel mai greu echilibrul dintre sarcinile de serviciu şi viaţa privată, 90%, respectiv 84% dintre ei spunând că rezolvă şi în timpul liber probleme care ţin de locul de muncă.
    Amalia Sterescu, senior business con-sultant şi fondatoare a Public Speaking School, este de părere că una dintre cele mai mari provocări ale angajaţilor este găsirea unui mod în care pot să jongleze cu familia, cariera, relaţia de cuplu şi nevoile personale, într-un ritm alert pe care îl impune societatea, dar şi angajaţii însişi.

    ”Imaginile cu acei oameni care le îmbină perfect pe toate fără nici cel mai mic efort şi cu zâmbetul pe buze sunt nişte stereotipuri departe de adevăr. Acel echilibru pe care ni-l dorim cu toţii şi pe care fiecare caută să-l atingă nu se obţine fără efort, fără sacrificii, fără momente în care ţi-ai dori să fii acasă în loc să stai la birou sau momente în care preferi să inventezi task-uri urgente pentru a evita agitaţia de-acasă„, explică ea.

    Deşi avem deseori senzaţia că odată ieşiţi pe uşa biroului toate problemele se vor termina, iar stresul va fi înlocuit cu oaza de linişte de acasă, mulţi angajaţi, specialişti în resurse umane şi psihologi susţin că această reţetă pentru fericire este valabilă mai mult în rândul salariaţilor tineri, care încă nu au grija ratelor, a facturilor sau a unei familii pe care trebuie să o întreţină. Cei din urmă nici acasă nu reuşesc să se relaxeze şi ajung să îşi găsească un al treilea loc în care pot să îşi acorde puţin timp liber. Unii îl confundă tot cu serviciul (unde pot sta peste program o oră sau două, fără ca alţi colegi sau şeful să îi deranjeze, ascultând muzică sau navigând pe internet), iar alţii se refugiază în sport, citit sau mers pe jos până acasă.

    Cititi aici materialul integral

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Un tânăr de 33 de ani a găsit o metodă inedită de a scoate bani din furia bucureştenilor. Vrea să facă 100.000 de euro în primul an

    Stresul este una din bolile vieţii moderne, iar eliberarea de acesta este imperativă pentru o sănătate bună. În timp ce unii se relaxează gătind sau privind la televizor, alţii se simt bine după ce sparg obiecte, dar ar putea fi un obicei costisitor dacă s-ar apuca să spargă ce au prin casă. 

    Marius Neagoe, un arhitect de 33 de ani, a deschis primul loc din Bucureşti unde oricine poate sparge un televizor sau un WC, cu o rangă, un baros ori o bâtă de baseball. El vrea să câştige 100.000 de euro din furia bucureştenilor.

    Break Room este un loc unde poţi merge pentru a distruge obiecte care nu mai sunt de folos, cu bâta de baseball, cu ranga sau cu barosul. Ce poate fi spart? Pahare, vaze de flori, bibelouri de porţelan, imprimante, televizoare, telefoane, vase de WC, mobilier de bucătarie, busturi din ghips. ”Obiectele se colectează de la donatori voluntari, de la persoane fizice, de la centrele de depanare radio-TV, service-uri auto şi GSM-uri“, spune Marius Neagoe, fondatorul Break Room, care adaugă faptul că după spargere rămăşiţele sunt reciclate.

    Totuşi, dacă cineva doreşte să spargă un anume obiect, o poate face asta prin serviciul numit ”Bring your own breakable“ (joc de cuvinte după celebra sintagmă Bring you own device). Clienţii pot aduce obiecte ce nu sunt periculoase şi care pot fi aduse la hala Break Room fără ajutor, potrivit lui Neagoe.

    Spaţiul unde pot fi spulberate tot felul de obiecte este situat pe platforma Industria Bumbacului de pe Splaiul Unirii din Bucureşti; investiţia iniţială a fost de 15.000 de euro şi a inclus costurile cu ”spaţiul şi amenajarea lui adecvată, costuri de logistică specifică, echipamente de siguranţă, branding şi comunicare“. Marius Neagoe, care mai are alte două afaceri (un studio de proiectare şi design interior şi unul de design mobilier şi prototipare), se aşteaptă ca Break Room să aibă 50 de clienţi pe zi în timpul săptămânii şi 100 pe zi în weekend; în acest context ar putea să-şi amortizeze investiţia în trei luni şi să şi obţină un profit net de 100.000 de euro în primul an de activitate. ”Modelul poate fi francizat şi vrem să găsim parteneri la nivel naţional dacă evaluarea businessului, după primul an, corespunde planificării iniţiale.“

    Cât costă să spargi televizoare? Pachetele cu obiectele ce pot fi sparte încep de la 50 de lei şi ajung la 80 de lei sau 150 de lei pentru două persoane. Aceste pachete includ 12 obiecte mici, trei medii, un obiect electronic mare, obiect de distrugere la alegere, echipament de protecţie (halat, ochelari, mănuşi). ”Pentru încă 20 de lei oferim şi imortalizarea momentului în slow motion şi un set de trei fotografii. Punem la dispoziţia clienţilor şi pachete corporate, special gândite şi adaptate în funcţie de mărimea grupului şi chiar de specificul organizaţiei“, spune arhitectul.

    Cine sunt cei interesaţi să spargă obiecte într-o hală? În principu, oricine. ”Ne adresăm tinerilor corporatişti sau nu, celor stresaţi de trafic sau de job, dar şi celor care vor o experienţă inedită“, spune Neagoe. Tot el adaugă că ”activitatea este pur recreaţională, nu are pretenţii terapeutice şi de fapt nicio altă pretenţie în afară de o oferi o porţie bună de fun, eliberare şi relaxare“.

  • Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program

    Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?
     
    În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.
     
    Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.
     
    Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.
     
    “Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.”

  • REVOLUŢIE totală de la eMag: Lansează o nouă reţea, iar clienţii vor putea ridica SINGURI coletele, fără cozi, fără plată, fără stres

    Iniţial reţeaua va fi formată din 40 de automate, care vor fi montate în spaţii unde să poată accesate 24 de ore din 24, respectiv benzinării OMV / Petrom. Până la finele anului reţeaua din Bucureşti va ajunge la 100 de automate, iar din 2019 aceasta va fi extinsă la nivel naţional, a precizat Iulian Stanciu.

    Spaţiile de depozitare din automate sunt suficient de mari încât să permită livrarea unui laptop sau a unui televizor mai mic, a explicat şeful eMAG.

    Clienţii care aleg această modalitate de livarre vor primi o notificare prin SMS când coletul ajunge în automatul de livrare, iar acesta va putea fi ridicat pe baza unui cod livrat prin SMS sau scanarea unui cod QR, care deblochează sertarul care conţine produsul.

    Iulian Stanciu a explicat că magazinul a preferat să îşi înfiinţeze propria reţea de automate şi nu să apeleze la una existentă pentru a putea să se dezvolte rapid. “Noi vrem viteză foarte mare de extindere şi servicii îmbunătăţite foarte rapid. Reţeaua va fi operată de compania Sameday Courier”, conform lui Stanciu. eMAG este acţionar majoritar al companiei de curierat Sameday.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Back to school: Cât costă să cumperi rechizite şi să pregăteşti un copil de şcoală

    În timp ce pentru copii începerea şcolii vine cu teme şi trezit de dimineaţă, iar pentru părinţi reprezintă un stres în plus şi multe cheltuieli, producătorii de rechizite pot să se plângă doar de volumul de muncă, generat de dublarea vânzărilor din această perioadă. 

    “Aproximativ 40% din volumul total de rechizite vândute de companie pe parcursul unui an de zile este realizat în intervalul iulie-septembrie”, spune Marilena Zamfir, directorul executiv al Dacris, distribuitor la nivel naţional, în toate lanţurile mari de retaileri şi librării, al unei serii de branduri de profil precum Pilot, Casio şi Toy Color.

    Reprezentanta Dacris spune că în ultimii doi ani a remarcat o creştere de 10-15% a bonului mediu şi se aşteaptă ca trendul să îşi continue traiectoria ascendentă. „Din datele pe care le avem din online, valoarea medie a unei achiziţii de la persoane juridice a crescut cu aproximativ 25%, în cazul celor fizice creşterea fiind mai liniară.” Zamfir observă că printre factorii care au dus la o evoluţie pozitivă a pieţei şi a consumului de rechizite se numără creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor şi accesul facil la o diversitate mare de produse atât în mediul online, cât şi în cel offline. Herlitz România, parte integrantă a grupului Pelikan, cu o prezenţă de peste 25 de ani pe piaţa locală, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 11 milioane euro, iar trendul în 2018 este unul ascendent. În acest moment, compania are un număr de 77 de angajaţi, plus colaboratori externi.

    În ceea ce priveşte grupul Dacris, acesta a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, iar creşterea de 10% pe care reprezentanţii companiei o preconizau la începutul anului a fost deja atinsă în primul semestru al acestui an. 

    Valoarea pieţei locale de profil este greu de determinat, susţin reprezentanţii celor două companii, deoarece „piaţa rechizitelor se întrepătrunde în anumite zone cu cea de office şi există chiar şi firme care nu sunt de profil şi îşi adjudecă proiecte care fac parte din piaţa rechizitelor”, argumentează Horaţiu Nicolau, directorul general al Herlitz România.

    Totuşi, „dacă ar fi să luăm în calcul atât faptul că piaţa de articole pentru şcoală şi hobby în zona UE este estimată la 30 de miliarde de euro, din care Germania are un consum de 4 miliarde de euro şi Marea Britanie 3,5 miliarde de euro, cât şi faptul că în România piaţa de carte se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, estimăm că în total această categorie de produse tinde spre aproximativ 100 de milioane de euro în România, din care 40-50% se realizează în perioada de Back To School”, spune Marilena Zamfir.

    În opinia lui Horaţiu Nicolau, comparativ cu pieţele din vestul Europei, România stă destul de bine, deoarece „în ultimii trei ani piaţa s-a maturizat destul de mult, devenind una la fel de dinamică şi selectivă ca şi cea din vest”.

    Pe de altă parte, Marilena Zamfir observă că, momentan, românii alocă rechizitelor circa 10% din salariul mediu lunar, valoarea medie a achiziţiilor încadrându-se între 100 şi 300 de lei, „departe de consumul înregistrat în UE unde, în medie, un consumator alocă 350 de euro acestor produse”.

    Una dintre schimbările esenţiale pe care Nicolau le remarcă pe piaţă în ultimii ani este „migrarea vânzărilor din zona tradiţională înspre online. Clientul devine tot mai comod şi mai dornic de a fi informat corect”.

    Totodată, tendinţele consumatorilor sunt orientate din ce în ce mai mult spre zona de produse premium. Zamfir remarcă o rafinare a gusturilor consumatorilor români în ceea ce priveşte alegerea rechizitelor şcolare şi că aceştia sunt tot mai atenţi la calitatea materialelor din care sunt confecţionate.

    „Consumatorul român apreciază din ce în ce mai mult diversitatea şi calitatea crescută în rândul produselor pentru şcoală şi nu numai. Vedem, din ce în ce mai des, clienţi care caută produse care îmbină eficienţa cu atenţia la detalii şi finisaje şi chiar acordă o grijă mai mare asupra calităţii materialelor folosite.” Ea spune că, în prezent, accentul nu mai cade pe preţul cel mai mic, iar acesta a ajuns să conteze mult mai puţin, aceasta fiind o consecinţă normală a faptului că avem de-a face cu un consumator cu multe surse de informare la îndemână, pe care le foloseşte, ceea ce îl face avizat, educat şi cu aşteptări mai mari.

    Ideea este susţinută şi de Horaţiu Nicolau: „Clienţii doresc să aibă cele mai noi produse, fiind la zi cu toate trendurile şi inovaţiile apărute în piaţa de profil. Deci vorbim de un client selectiv. Totuşi, în continuare un factor important, alături de gusturi, rămâne aspectul financiar, fiecare având un buget destul de clar stabilit pentru achiziţiile de şcoală”.

    În ciuda trendului digitalizării şi a dezvoltării mediilor de informare şi comunicare moderne, rechizitele rămân o categorie de produse importante în viaţa fiecărui copil. „Deşi ne-am aşteptat la o restrângere a pieţei de profil, ultimii ani au fost caracterizaţi de o creştere uşoară a apetitului de consum”, spune Horaţiu Nicolau.

    În ceea ce priveşte digitalizarea, reprezentanţii celor două companii nu o văd ca pe un pericol pentru businessurile pe care le conduc. „Digitalizarea este o realitate a timpurilor noastre şi nu vedem în ea o ameninţare. Încercăm să o integrăm, înţelegând şi explicând în acelaşi timp că tradiţia nu va dispărea niciodată. Conexiunile emoţionale, trăirile, gândirea şi creativitatea sunt stimulate de scrisul de mână”, spune reprezentantul Herlitz. „Aceasta (digitalizarea – n.red.) afectează mai mult rechizitele clasice, care sunt substituite de mijloace moderne de învăţare, însă cele două pot coexista, le putem chiar combina ca să obţinem maximul din orice situaţie educaţională.

    Digitalizarea este parte a progresului şi a schimbărilor la care asistăm”, spune şi Marilena Zamfir. 

    Se poate lua în calcul situaţia în care copiii nu vor mai apela la pix şi hârtie în cadrul cursurilor? „Putem vorbi de situaţii punctuale în care anumite materii, anumiţi profesori sau anumite şcoli vor demara proiecte pilot complet digitalizate, dar să extrapolăm asta la un astfel de scenariu este deocamdată imposibil. Modernul şi tradiţionalul se vor îmbina mereu, iar arta de a le îmbina în pas cu timpul este cheia reuşitei”, crede Nicolau. La fel, Marilena Zamfir este de părere că „este necesar un echilibru care să ne ajute să ţinem pasul cu tehnologia, dar care să nu ne îndepărteze de spiritul creativ care stă la baza caracterului uman. Părinţii şi profesorii ar trebui să încurajeze copiii să scrie şi să citească cât mai mult şi să le dea ustensilele potrivite: creioane, pixuri, stilouri, hârtie colorată, iar copiii vor avea o satisfacţie mult mai mare devenind din spectatori (la televizor), creatori”.

    Educaţia este considerată astăzi un subiect destul de controversat, crede Nicolau. „Informaţiile sunt mult mai uşor accesibile copiilor în mod direct fără intermediari, rolul educatorului schimbându-se de la cel care înainte aducea informaţia, la cel de paznic sau gardian al acesteia. Astăzi părinţii îşi asumă din ce în ce mai mult responsabilitatea educării propriilor copii, pe când copiii au posibilitatea de a încerca mult mai multe modalităţi de învăţare, se simt mai implicaţi în deciziile propriului parcurs educativ. Totodată, faptul că au în permanenţă acces la tehnologie le oferă posibilitatea să fie autodidacţi”, concluzionează el.

  • Back to school

    “Aproximativ 40% din volumul total de rechizite vândute de companie pe parcursul unui an de zile este realizat în intervalul iulie-septembrie”, spune Marilena Zamfir, directorul executiv al Dacris, distribuitor la nivel naţional, în toate lanţurile mari de retaileri şi librării, al unei serii de branduri de profil precum Pilot, Casio şi Toy Color.

    Reprezentanta Dacris spune că în ultimii doi ani a remarcat o creştere de 10-15% a bonului mediu şi se aşteaptă ca trendul să îşi continue traiectoria ascendentă. „Din datele pe care le avem din online, valoarea medie a unei achiziţii de la persoane juridice a crescut cu aproximativ 25%, în cazul celor fizice creşterea fiind mai liniară.” Zamfir observă că printre factorii care au dus la o evoluţie pozitivă a pieţei şi a consumului de rechizite se numără creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor şi accesul facil la o diversitate mare de produse atât în mediul online, cât şi în cel offline. Herlitz România, parte integrantă a grupului Pelikan, cu o prezenţă de peste 25 de ani pe piaţa locală, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 11 milioane euro, iar trendul în 2018 este unul ascendent. În acest moment, compania are un număr de 77 de angajaţi, plus colaboratori externi.

    În ceea ce priveşte grupul Dacris, acesta a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, iar creşterea de 10% pe care reprezentanţii companiei o preconizau la începutul anului a fost deja atinsă în primul semestru al acestui an. 

    Valoarea pieţei locale de profil este greu de determinat, susţin reprezentanţii celor două companii, deoarece „piaţa rechizitelor se întrepătrunde în anumite zone cu cea de office şi există chiar şi firme care nu sunt de profil şi îşi adjudecă proiecte care fac parte din piaţa rechizitelor”, argumentează Horaţiu Nicolau, directorul general al Herlitz România.

    Totuşi, „dacă ar fi să luăm în calcul atât faptul că piaţa de articole pentru şcoală şi hobby în zona UE este estimată la 30 de miliarde de euro, din care Germania are un consum de 4 miliarde de euro şi Marea Britanie 3,5 miliarde de euro, cât şi faptul că în România piaţa de carte se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, estimăm că în total această categorie de produse tinde spre aproximativ 100 de milioane de euro în România, din care 40-50% se realizează în perioada de Back To School”, spune Marilena Zamfir.

    În opinia lui Horaţiu Nicolau, comparativ cu pieţele din vestul Europei, România stă destul de bine, deoarece „în ultimii trei ani piaţa s-a maturizat destul de mult, devenind una la fel de dinamică şi selectivă ca şi cea din vest”.

    Pe de altă parte, Marilena Zamfir observă că, momentan, românii alocă rechizitelor circa 10% din salariul mediu lunar, valoarea medie a achiziţiilor încadrându-se între 100 şi 300 de lei, „departe de consumul înregistrat în UE unde, în medie, un consumator alocă 350 de euro acestor produse”.

    Una dintre schimbările esenţiale pe care Nicolau le remarcă pe piaţă în ultimii ani este „migrarea vânzărilor din zona tradiţională înspre online. Clientul devine tot mai comod şi mai dornic de a fi informat corect”.

    Totodată, tendinţele consumatorilor sunt orientate din ce în ce mai mult spre zona de produse premium. Zamfir remarcă o rafinare a gusturilor consumatorilor români în ceea ce priveşte alegerea rechizitelor şcolare şi că aceştia sunt tot mai atenţi la calitatea materialelor din care sunt confecţionate.

    „Consumatorul român apreciază din ce în ce mai mult diversitatea şi calitatea crescută în rândul produselor pentru şcoală şi nu numai. Vedem, din ce în ce mai des, clienţi care caută produse care îmbină eficienţa cu atenţia la detalii şi finisaje şi chiar acordă o grijă mai mare asupra calităţii materialelor folosite.” Ea spune că, în prezent, accentul nu mai cade pe preţul cel mai mic, iar acesta a ajuns să conteze mult mai puţin, aceasta fiind o consecinţă normală a faptului că avem de-a face cu un consumator cu multe surse de informare la îndemână, pe care le foloseşte, ceea ce îl face avizat, educat şi cu aşteptări mai mari.

    Ideea este susţinută şi de Horaţiu Nicolau: „Clienţii doresc să aibă cele mai noi produse, fiind la zi cu toate trendurile şi inovaţiile apărute în piaţa de profil. Deci vorbim de un client selectiv. Totuşi, în continuare un factor important, alături de gusturi, rămâne aspectul financiar, fiecare având un buget destul de clar stabilit pentru achiziţiile de şcoală”.

    În ciuda trendului digitalizării şi a dezvoltării mediilor de informare şi comunicare moderne, rechizitele rămân o categorie de produse importante în viaţa fiecărui copil. „Deşi ne-am aşteptat la o restrângere a pieţei de profil, ultimii ani au fost caracterizaţi de o creştere uşoară a apetitului de consum”, spune Horaţiu Nicolau.

    În ceea ce priveşte digitalizarea, reprezentanţii celor două companii nu o văd ca pe un pericol pentru businessurile pe care le conduc. „Digitalizarea este o realitate a timpurilor noastre şi nu vedem în ea o ameninţare. Încercăm să o integrăm, înţelegând şi explicând în acelaşi timp că tradiţia nu va dispărea niciodată. Conexiunile emoţionale, trăirile, gândirea şi creativitatea sunt stimulate de scrisul de mână”, spune reprezentantul Herlitz. „Aceasta (digitalizarea – n.red.) afectează mai mult rechizitele clasice, care sunt substituite de mijloace moderne de învăţare, însă cele două pot coexista, le putem chiar combina ca să obţinem maximul din orice situaţie educaţională.

    Digitalizarea este parte a progresului şi a schimbărilor la care asistăm”, spune şi Marilena Zamfir. 

    Se poate lua în calcul situaţia în care copiii nu vor mai apela la pix şi hârtie în cadrul cursurilor? „Putem vorbi de situaţii punctuale în care anumite materii, anumiţi profesori sau anumite şcoli vor demara proiecte pilot complet digitalizate, dar să extrapolăm asta la un astfel de scenariu este deocamdată imposibil. Modernul şi tradiţionalul se vor îmbina mereu, iar arta de a le îmbina în pas cu timpul este cheia reuşitei”, crede Nicolau. La fel, Marilena Zamfir este de părere că „este necesar un echilibru care să ne ajute să ţinem pasul cu tehnologia, dar care să nu ne îndepărteze de spiritul creativ care stă la baza caracterului uman. Părinţii şi profesorii ar trebui să încurajeze copiii să scrie şi să citească cât mai mult şi să le dea ustensilele potrivite: creioane, pixuri, stilouri, hârtie colorată, iar copiii vor avea o satisfacţie mult mai mare devenind din spectatori (la televizor), creatori”.

    Educaţia este considerată astăzi un subiect destul de controversat, crede Nicolau. „Informaţiile sunt mult mai uşor accesibile copiilor în mod direct fără intermediari, rolul educatorului schimbându-se de la cel care înainte aducea informaţia, la cel de paznic sau gardian al acesteia. Astăzi părinţii îşi asumă din ce în ce mai mult responsabilitatea educării propriilor copii, pe când copiii au posibilitatea de a încerca mult mai multe modalităţi de învăţare, se simt mai implicaţi în deciziile propriului parcurs educativ. Totodată, faptul că au în permanenţă acces la tehnologie le oferă posibilitatea să fie autodidacţi”, concluzionează el.

  • Cu corporatistul la psiholog. „Stereotipul care încă persistă în România este acela că a merge la psiholog sugerează sau spune explicit că există o tulburare – «Nu merg la psiholog, pentru că nu sunt nebun» este consecinţa acestui stereotip”

    În România, majoritatea persoanelor care apelează la un astfel de specialist se confruntă cu probleme legate de suprasolicitarea la locul de muncă, combinate cu stresul provenit din problemele cotidiene sau cu cel furnizat de problemele de acasă. Britanicii au analizat deja impactul suprasolicitării asupra economiei globale, iar concluzia unui studiu semnat Harvard şi citat de publicaţia Fortune este că munca peste program şi suprasolicitarea angajaţilor generează pierderi de circa 715 miliarde de euro pe an pentru economia mondială, adică de peste trei ori PIB-ul României.

    „Stereotipul care încă persistă în România este acela că a merge la psiholog sugerează sau spune explicit că există o tulburare – «Nu merg la psiholog, pentru că nu sunt nebun»  este consecinţa acestui stereotip”, explică prof. dr. Dragoş Iliescu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti.

    Decizia de a apela la un astfel de specialist este una caracteristică generaţiilor actuale, privită însă de o mare parte a societăţii româneşti prin prisma stereotipului. Cu toate acestea, specialiştii susţin că alegerea unui specialist în astfel de situaţii nu este ceva ce ar trebui privit „cu ochi răi”, ci din contră, o soluţie potrivită. „Da, în mod clar a apela la un psiholog când te simţi stresat sau blocat într-o anumită stare este de fapt o dovadă de maturitate şi arată interesul omului de a vrea să funcţioneze cât mai sănătos şi constructiv. Există şi acum percepţia că dacă mergi la psiholog trebuie să ai mari probleme psihice, însă aceasta este de fapt o falsă concepţie, care te poate face să te adânceşti şi mai mult în problemele pe care le ai deja”, explică psihologul Delia Bebi. „Mulţi care apelează la psiholog au văzut în cercul lor de cunoştinţe sau apropiaţi alte persoane care au făcut asta deja, observă că se simt mai bine şi atunci se gândesc să încerce şi ei. Cu siguranţă, se şi documentează despre ce implică aceste şedinţe de consiliere şi aflând despre beneficii renunţă la ideile preconcepute care s-au vehiculat.”

    Există două probleme principale întâlnite la cei care lucrează în corporaţii: stresul perceput şi starea de burnout, explică psihologul. „În corporaţii se lucrează cu termene limită, există presiuni asupra angajatului să performeze cât mai bine şi într-un timp cât mai scurt, toate acestea favorizează apariţia stresului şi senzaţia de a fi copleşit de evenimente. Din perspectiva mea de fostă corporatistă pot să înţeleg ce consum psihic există la nivelul angajatului atunci când nu ştii să îţi gestionezi stresul într-un mod sănătos. La toate acestea se adaugă şi dificultatea de a găsi un echilibru între job şi viaţa personală”, adaugă ea.

    Unul dintre cele mai stresante medii de lucru poate fi regăsit în industria bancară, în special în rândul funcţiilor de top management şi în băncile mari. Andreea Voinea, director de resurse umane în cadrul BCR, a doua cea mai mare bancă din România, consideră că stresul este un subiect ce trebuie abordat urgent şi subliniază nevoia unui specialist.

    „Din perspectiva unui profesionist în resurse umane, managementul stresului e un subiect care ne preocupă şi îl monitorizăm permanent, în special prin prisma controalelor periodice la medicina muncii, precum şi a incidentelor pe care ni le semnalează colegii. În sectorul bancar, 70-80% din angajaţi sunt femei, cele mai multe dintre ele în segmentul de vârstă 35-45 ani. Prin urmare, multe dintre ele sunt la muncă bancheri şi acasă mame. Această dublă responsabilitate vine cu sacrificii personale mari şi e un element de stres în sine”, explică Andreea Voinea.

    Directorul de HR al BCR susţine că „organizaţiile ar putea beneficia de psiholog organizaţional care să ofere consiliere psihologică colegilor care au nevoie”. Totuşi, Voinea atrage atenţia asupra modului de implementare a acestui beneficiu, astfel încât angajaţii să nu se simtă inhibaţi, abordarea fiind în continuare una delicată în societatea românească.

    „Din perspectiva confidenţialităţii, cred că cel mai bine însă ar fi ca aceste servicii să fie prestate de persoane terţe, nu persoane care sunt angajate ale organizaţiei. Un astfel de suport ar fi mai uşor de acceptat de colegii care au nevoie şi s-ar simţi mai confortabil din punctul de vedere al confidenţialităţii. Noi, de exemplu, facilităm accesul la astfel de servicii prin intermediul furnizorului nostru de servicii medicale. Colegii pot apela la aceste servicii în strictă confidenţialitate”, explică directorul de resurse umane al BCR.

    Profesorul Dragoş Iliescu susţine ideea psihologului în companie şi spune că „psihologii sunt prezenţi în companii deja de mult timp şi sunt interlocutori credibili ai managementului şi angajaţilor – până la urmă cea mai mare parte a pachetului de activităţi arondate funcţiei de resurse umane se desfăşoară cu metodele ştiinţelor comportamentale, în principal metodele psihologiei, iar o parte semnificativă din angajaţii de resurse umane şi consultanţii de HR sunt psihologi”.

    Însă, din altă perspectivă, specialistul crede că „întrebarea este probabil alta”. Ar trebui să existe o normă în a oferi angajaţilor sprijin psihologic formal, suportat de companii? „Eu cred că şi aceasta este o chestiune de normalitate şi că mai devreme sau mai târziu vom ajunge acolo. Companiile responsabile fac deja asta – recunosc faptul că presiunile de la locul de muncă au un aport semnificativ în generarea unor probleme de ordin psihologic pentru angajaţii lor. Chiar ignorând responsabilitatea etică în astfel de situaţii, sunt destule companii care pe baza unor calcule mercantile recunosc faptul că este mai eficient din punctul de vedere al costurilor să ajute angajaţii să treacă peste aceste probleme decât să aibă repercusiuni la nivel individual şi organizaţional şi din acest motiv investesc în psihologi care să discute astfel de aspecte cu angajaţii care au nevoie de sprijin”, spune profesorul.

    Delia Bebi consideră că psihologul ar trebui să devină o normă la nivelul companiilor. „Cred cu tărie acest nou concept, care în Occident s-a implementat deja şi pot să vă spun că are efecte miraculoase asupra întregului climat profesional. Odată ce un angajat şi-a echilibrat stările, va produce acest efect de domino şi cei cu care el va intra în contact vor prelua în diferite grade din energia lui pozitivă. Ar fi o revelaţie la nivel social să se introducă şi la noi aceste idei. Momentan, în România la nivelul corporate se promovează mai degrabă ideea de coaching, care este foarte OK, doar că nu se focalizează neapărat pe om la nivelul profund, ci doar la suprafaţă, deci nu este suficientă.”

    Pe această idee, directorul de resurse umane de la BCR, bancă deţinută de grupul austriac Erste, susţine că există o serie de măsuri pe care angajatorii le pot lua pentru a ajuta la o mai bună gestionare a stresului.

    „De exemplu, pentru a crea flexibilitate, lucru din ce în ce mai valorizat în ziua de azi, am apelat la programe de lucru flexibile – adică ore flexibile de începere şi finalizare a zilei de lucru – şi teleworking. Astfel de soluţii au fost extrem de bine preluate de organizaţie şi productivitatea chiar a crescut. Pentru colegii care au avut perioade îndelungate de stres şi au nevoie de o pauză mai consistentă, am introdus posibilitatea de a-şi lua o vacanţă mai lungă pentru a-şi reîncărca bateriile”, explică Voinea.

    Nevoia vizitelor la psiholog va înflori în generaţia actuală, cu precădere pe generaţia millennials, potrivit studiilor citate de publicaţia britanică GraziaDaily. Studiile arată că generaţia millennials este înclinată atât spre a face parte din corporaţii gigant, unde salariile sunt pe măsură, cât şi înspre a contacta psihologi sau diverşi specialişti pentru a-şi rezolva problemele ce erau privite în urmă cu 20 de ani drept cazuri de „nebunie”.

  • Patru lucruri pe care nu ar trebui SĂ LE SPUI NICIODATĂ la un interviu de angajare

    În primul rând, nu pune pe lista de calităţi faptul că eşti perfecţionist. Dale Williams, director managerial în cadrul unui departament de recrutare, avertizează că angajatorii, sătuli de răspunsuri învăţate pe de rost, nu vor fi impresionaţi, aşa că cel mai bine este să fi sincer.

    În al doilea rând, nu îţi vorbi de rău actualul angajator. Dacă totuşi prezinţi laturile negative ale job-ului curent, este bine să echilibrezi balanţa şi cu câteva aspecte pozitive.

    De asemenea, este foarte important să îi spui angajatorului că nu este singura ta opţiune, şi că sunt şi alte job-uri pe lista ta. Altfel, cel mai probabil te va considera leneş, sau va crede că îl minţi.

    Ultimul sfat al expertului este să eviţi să aduci în discuţie concediile de la prima interacţiune cu angajatorul.   

  • Lauren Simmons, singura femeie trader de la New York

    În sala de tranzacţionare a bursei din New York, bărbaţi în costume scumpe se uită concentraţi la ecranele computerelor. Bărbaţi pronunţă numere. Bărbaţi aleargă frenetic de la un compartiment de tranzacţionare la celălalt, cu căşti în urechi. Chiar şi cel care face curat după ei este bărbat.

    Aproape inobservabilă în mijlocul agitaţiei, Lauren Simmons poate fi găsită la standul de tranzacţionare al firmei de investiţii Rosenblatt Securities. Cu o înălţime mai mică de 1,60 metri, îmbrăcată într-o fustă scurtă şi cu tocuri înalte, Simmons este singura femeie din uriaşa sală de trading.

    „Cred că povestea mea este aşa de unică pentru că nu sunt doar cel mai tânăr om de aici, ci şi singura femeie. Mai mult, sunt şi singurul reprezentant al unei minorităţi”, spune fata.

    Ea s-a mutat la New York după ce a absolvit Universitatea de Stat din Kennesaw în decembrie 2016, scrie CNBC. Născută în Georgia, tânăra a lucrat ca intern la un centru local de tratament clinic în timp ce învăţa pentru o diplomă de licenţă în genetică cu o specializare în statistică. Avea de gând să urmeze o carieră în domeniul medical, dar după ce a înţeles că medicina nu este pasiunea ei, a început să caute oportunităţi în alte industrii. Şi pentru că, spune ea, iubeşte numerele încă din vremea liceului, a aplicat pentru posturi în domeniul finanţelor. Şi-a încercat talentul ca manager de vânzări, ca intern pentru resurse umane şi supervizor la un parc de distracţii acvatic. A încercat să se angajaze pe un post la bursa din New York, dar a fost respinsă, pentru ca, în cele din urmă, să câştige poziţia pe care o are acum la Rosenblatt Securities aplicând la un anunţ publicat pe LinkedIn.

    „Ceea ce iubesc cel mai mult la numere şi statistici şi motivul pentru care am venit la Bursa de Valori din New York este că numerele sunt un limbaj universal”, explică ea. „Când le puneţi pe o tablă, acestea îi leagă pe toţi, iar acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Bursa de Valori din New York este atât de emblematică.”

    Simmons şi-a preluat rolul în martie 2017, dar până atunci, povesteşte ea, angajarea a fost condiţionată de trecerea de Seria 19, examenul pe care toţi brokerii trebuie să-l treacă pentru a-şi câştiga insigna.

    „Am avut o lună la dispoziţie să iau examenul”, spune Simmons, „şi când vă spun că mulţi oameni nu credeau că voi trece înseamnă că ei chiar au crezut că nu voi trece.”

    Examenul îşi are rădăcinile în principiile şi conceptele financiare. În pofida cunoştinţelor solide de matematică, Simmons nu a studiat finanţele în facultate şi a trebuit să se pună cu burta pe carte  intens. Când a trecut („şi am şocat pe toată lumea cu acest lucru”), a înlăturat îndoielile cu privire la posibilitatea de a-şi juca rolul, spune ea. De asemenea, a demonstrat bărbaţilor din sala de trading că este pregătită să lucreze alături de ei.

    „Când văd statisticile care spun că «80% nu trec», eu mă uit la ceilalţi 20%”, spune tânăra. „Atunci când toată lumea spunea: «Este un test greu, să nu puneţi la inimă dacă nu treceţi», în cazul meu trebuia să trec pentru a-mi demonstra că pot face acest lucru.”

    Familia şi prietenii ei au fost la început îngrijoraţi când le-a spus că intenţionează să devină trader la bursă, notează Deutsche Welle. „Singura frică a mamei mele a fost: «Câte femei mai lucrează acolo?»”, spune ea. În afară de patru traderi-femei cu jumătate de normă, Lauren este singura femeie care lucrează cu normă întreagă în sala de tranzacţionare de la New York. În întreaga istorie a pieţei de valori a mai existat o singură femeie afro-americană cu insigna NYSE. Îngrijorările iniţiale ale lui Lauren Simmons s-au evaporat de îndată ce a intrat în sala traderilor a celei mai mari bursiere din lume  o zi pe care nu o va uita niciodată.

    „Tocmai trecusem testul şi îmi primisem insigna. Mi s-a permis să sun din clopotul bursier”, povesteşte tânăra cu mândrie.

    Acum, Lauren Simmons obişnuieşte să stea pe balcon alături de Richard Rosenblatt, fondatorul companiei pentru care lucrează, afişând un zâmbet uriaş.

    Mai sunt câteva lucruri cu care Lauren, cu un chip mai degrabă de om timid decât de parior cu sânge rece, trebuie să se obişnuiască. Într-o lume dominată de bărbaţi, prevalează reguli şi obiceiuri diferite, spune ea. „Am învăţat destul de repede că aici, dacă vrei să fii ascultat, trebuie să fii la fel de tare ca bărbaţii.”

    Cu toate acestea, Lauren apreciază comunitatea din sala de trading. „Aici, bărbaţii doresc ca femeile să avanseze şi să-şi poată construi o carieră de suces”, spune ea.

    Rolul lui Simmons este de a cumpăra şi vinde acţiuni în numele investitorilor. Un pic de hotărâre, cu asumare de riscuri şi capacitate de a gestiona stresul sunt atribute vitale, spune ea. Şi, deşi aceste trăsături sunt în mod tradiţional atribuite mai ales bărbaţilor, tânăra consideră că şi femeile pot fi traderi excelenţi. Ceea ce le lipseşte sunt modelele de urmat, spune ea. „Cred că multe femei se tem să-şi părăsească zona de confort, în sensul: «Oh, dacă voi fi singură, singurul reprezentant al unei minorităţi?».”

    De aceea, a fost extrem de bucuroasă când, în luna mai, Stacey Cunningham a fost numită al 67-lea preşedinte al Bursei de Valori din New York  prima dată când o femeie urcă pe scara valorilor pentru a prelua acest rol de la înfiinţarea bursei în 1792. Lauren consideră că acesta este un pas important spre egalitatea de gen.

    „Dacă sunt mai mulţi oameni ca tine şi cu mine sau cu alţii subreprezentaţi aici… veţi vedea o schimbare în modul în care oamenii respectă oamenii.”

    Lauren Simmons speră ca povestea ei să servească drept sursă de inspiraţie pentru alte femei tinere pentru a nu mai fi singurul trader-femeie de la NYSE care părăseşte sala de tranzacţionare seara pe tocuri.

    Ea declară că industria serviciilor financiare are încă un drum lung de parcurs pentru a crea locuri de muncă care să fie privite cu inters de femei.

    În 1967, Muriel Siebert a devenit prima femeie cu dreptul de a face trading la bursă. La acea vreme, nu exista toaletă pentru femei, aşa că bursa a trebuit să construiască o cabină, una singură, în sala de trading. „Aceasta este o poveste «amuzantă» pe care mi-au spus-o când mi-am primit insigna”, spune Simmons.

    De atunci, cabina de toaletă a fost desfiinţată pentru a crea spaţiul necesar noilor computere şi ecranelor mari de afişare. Există acum o toaletă specială pentru femei  dar este mai departe decât cea a bărbaţilor.

    Simmons povesteşte că legendarele jachete pe care le poartă traderii în sala de tranzacţionare nu au fost concepute pentru femei. „Vin doar în mărimi bărbăteşti, din păcate”, spune ea. „Am câteva care au fost adaptate, dar pe sacou sunt cam zece buzunare, aşa că atunci când îl croieşti pe măsura ta, devine ciudat.”

    Peter Tuchman, unul dintre cei mai fotografiaţi traderi de pe Wall Street, este la New York Stock Exchange din 1985, când a prins o slujbă de vară ca teledactilograf. El descrie mediul de atunci din sala de tranzacţionare ca fiind foarte orientat spre familie  nu era ceva neobişnuit să vezi tatăl sau bunicul unui coleg lucrând acolo – însă erau foarte puţine femei.

    „Este un club de bărbaţi şi întotdeauna a fost aşa”, spune el. „De ce nu există femei în această afacere? Pentru că bărbaţii sunt nasoli.”
    Tuchman spune că bărbaţii din sala de trading tind să interacţioneze şi să comunice în moduri care nu sunt întotdeauna prietenoase cu femeile. „Este cumva ca la vestiare”, spune el. „Bărbaţii folosesc un limbaj pe care, probabil, nu ar trebui să-l folosească. Sunt o mulţime de ţipete, strigăte şi stresul este foarte mare. Nu este ca şi cum femeile nu pot face faţă stresului, ci pur şi simplu nu este un loc unde vin femeile.”

    Odată ce dezvoltaţi o cultură la locul de muncă dominată de bărbaţi, adaugă Tuchman, femeile cu greu se pot simţi binevenite. Însă a venit timpul schimbării.

    „Noi vedem aceasta în fiecare parte a Corporate America şi o vedem şi mai mult acum cu #MeToo”, spune el. „Mediul faţă de femei încă nu s-a schimbat în multe aspecte – şi trebuie să se întâmple.”

    Deşi sala de tranzacţionare ar putea părea în mare măsură neschimbată faţă de acum 50 de ani, există semnale că schimbarea este pe drum. Stacey Cunningham este unul dintre ele. „Sunt foarte încântată de ascensiunea lui Cunningham”, spune Simmons. „Cunningham este la fel de calificată ca orice bărbat, poate chiar mai mult. Într-adevăr, cred că vor veni noi schimbări. Ea e preşedinte, povestea mea o ştiţi, sper că şi alte femei se vor simţi încurajate să vină aici.” Cunningham, care are acum 43 de ani, a venit la bursă când acolo lucrau nici 40 de femei şi peste 1.000 de bărbaţi. 

    Simmons spune că cel mai bun sfat pe care îl poate oferi oricui încearcă să se pregătească pentru o carieră pe Wall Street, în special dacă e femeie, este să nu se limiteze.

    „Lasă confortul şi du-te după ce vrei”, spune ea. „Aplicaţi pentru acel loc de muncă  nu aveţi nicio idee ce se află în spatele uşii. Iar dacă nu obţineţi locul de muncă, nu-i nimic. Aplicaţi pentru următorul post şi mergeţi mai departe. Nu lăsaţi ca aceasta să fie o barieră în carieră, în viaţă sau în orice aţi vrea să faceţi. Cred că este important să mergem mai departe.”

    Pentru Simmons, chiar şi acum faptul că a ajuns trader este „ireal”.

    Semnătura ei apare în constituţia bursei, alături de cea a legendarului industriaş John D. Rockefeller.