BusinessMagazin

Tag: munca

  • Cele opt lucruri de care ai nevoie atunci când începi căutarea unui nou loc de muncă

    Căutarea unui loc de muncă nu este un proces uşor, însă poate fi mai bine gestionat dacă este privit ca un proiect, sugerează Cheryl Hyatt, cofondatorul Hyatt-Fennell Executive Search, într-un articol publicat pe site-ul fastcompany.com.
    „Listele strategice te pot ajuta să îţi concentrezi energia pe calitatea aplicaţiilor şi interviurilor mai degrabă decât să te pierzi în detaliile care te distrag”, a spus ea. Iată cele opt lucruri de bază de care trebuie să ţineţi cont când vine vorba despre progresul dvs. profesional:

    1. Angajatorii

    Începeţi cu o listă cu între 10 şi 15 potenţiali angajatori, spune Jill Gugino Panté, directorul Lerner Career Services Center din cadrul Universităţii Delaware. „Lista aceasta este importantă fiindcă vă ajută să aveţi parte de o căutare mai ţintită şi mai uşor de administrat”, adaugă el. „Odată ce ai lista alcătuită, poţi să începi să vezi ce job-uri sunt postate, ce studenţi lucrează acolo, la ce evenimente vor participa, ce conexiuni există pe LinkedIn şi, mai important, poţi să împărtăşeşti asta cu reţelele tale interne. Este greu de spus oamenilor că ai nevoie de ajutor pentru a te angaja în domeniul finanţelor, spre exemplu. Când spui că vrei să te angajezi la compania XYZ (în finanţe), oamenii pot deja să facă legăturile potrivite în reţelele lor.”

    2. Posturi

    Posturile interesante pot veni la voi prin multe căi, consideră Hyatt. „Fie că vezi un post pe LinkedIn, ai auzit de la el de la un prieten sau eşti contactat de o firmă de recrutare, trebuie să salvaţi postul respectiv pe o listă la care să reveniţi mai târziu”, adaugă el. „Căutarea job-urilor în această listă poate să vă ajute să stabiliţi dacă vi se potrivesc sau nu, să adunaţi informaţii despre companie pentru a scrie scrisoarea de intenţie şi CV-ul vostru.”

    3. Conexiuni

    Alcătuiţi o listă a persoanelor pe care le cunoaşteţi şi interacţionaţi cu ele atât personal, cât şi profesional, spune Debora Roland, vicepreşedinte de resurse umane pentru CareerArc, o firmă de angajare şi recrutări.
    „Oferiţi-le un discurs în care să le comunicaţi ce faceţi şi ce căutaţi la următorul vostru rol” spune ea. „Nu poţi să ştii niciodată de unde va veni noul tău job. Faceţi o listă a oamenilor care lucrează în companiile de care sunteţi interesaţi şi vedeţi dacă vreunul dintre contactele voastre cunosc pe cineva dintre aceşti oameni. Câteodată poţi să fii mai aproape de job doar solicitând o introducere.”

    4. Evenimente locale de networking

    Socializarea este una dintre cele mai bune modalităţi de găsire a unui loc de muncă fiindcă astfel veţi putea construi relaţii face to face sau chiar şi digitale cu persoane care vă pot pava drumul spre oportunităţi sau care vă pot oferi sfaturi şi informaţii, spune Carisa Miklusak, CEO al aplicaţiei de resurse umane tilr.  „Faceţi cercetări şi compilaţi o listă cu următoarele evenimente de networking din zona voastră, iar apoi alegeţi două sau trei la care participaţi, ca parte a procesului de vânătoare de joburi”, spune el. „Ajută de asemenea să pregătiţi o listă succintă de lucruri pe care speraţi să le realizaţi astfel încât să vă concentraţi pe misiunea voastră.”

    5. Răspunsuri la interviuri

    Majoritatea celor care vă intervievează vor solicita câteva dintre întrebările standard de interviu, precum „spune-mi câteva lucruri despre tine” sau „ce poţi aduce companiei noastre?” Faceţi o listă cu răspunsurile voastre şi repetaţi-le, astfel încât să le aveţi pregătite. „Acestea sunt câteva dintre cele mai populare întrebări referitoare la un interviu de angajare, totodată şi cele mai dificile”, spune ea. „Atleţii fac exerciţii de multe ori înainte să joace jocul propriu-zis. Gândiţi-vă la o carieră de atlet şi exersaţi singur, împreună cu prietenii, dar şi cu familia, înainte de <proba> propriu-zisă.”

    6. Puneţi întrebări

    În perioada interviului, trebuie să ţineţi cont de faptul că aveţi oportunitatea să şi puneţi întrebări. Faceţi o listă de întrebări pe care aţi putea să le adresaţi unui potenţial angajator sau recrutor – interviul trebuie să meargă în ambele feluri, adaugă Miklusak. „Trebuie să vă asiguraţi că postul este potrivit pentru voi înainte să semnaţi contractul de angajare, aşadar, gândiţi-vă la o serie de întrebări care vă pot ajuta să înţelegeţi cultura organizaţională a companiei, ce presupune postul respectiv, structura managementului, politicile de lucru de acasă şi procesul de evaluare a performanţei”, spune ea.

    7. Follow-up

    Odată ce ai înscris o aplicaţie, este normal ca acolo să existe lipsuri referitoare la faptul că managerul care angajează sau comitetul de căutare se va uita peste toate aplicaţiile primite, spune Hyatt.
    „Verificarea faptului că aveţi toate materialele necesare poate să preîntâmpine ignorarea aplicaţiei voastre din cauză că aceasta a fost incompletă”, adaugă ea. „Puteţi folosi asta şi ca să ţineţi cont de notiţele pe care le-aţi făcut la un moment dat referitoare la un interviu.”

    8. Paşi de acţiune săptămânali

    Specialistul în resurse umane Gugino Pante spune că, într-un final, ar fi bine să faceţi o listă de paşi de acţiune săptămânali. „Să staţi şi să aşteptaţi în procesul de căutare a unui loc de muncă nu este niciodată o idee bună”, adaugă ea. „E important să aveţi locuri de muncă în fiecare săptămână.” „Trebuie să vă stabiliţi obiective pe care să le realizaţi în fiecare săptămână.” Spre exemplu, să vă stabiliţi un număr de locuri de muncă la care să aplicaţi, oameni cu care să aveţi contact, locuri în care să faceţi networking şi companii pe care să le căutaţi. „Căutarea unui loc de muncă este ca un business plan pentru cariera voastră”, spune Roland. „Faceţi o listă cu activităţile voastre în fiecare zi, realizând câte puţin treptat – fiecare CV trimis, fiecare interviu, fiecare conversaţie. Asta vă poate ajuta să recunoaşteţi că mutaţi lucrurile înainte şi vă poate menţine pe linia de plutire.”

     

  • Holuri studenţeşti pentru adulţi sau sindromul Peter Pan în real estate

    „Vestea proastă este că nu poţi să ai 19 ani le nesfârşit. Vestea bună este că poţi să trăieşti la nesfârşit în acelaşi tip de locuinţă ca atunci când aveai 19 ani”, descriu jurnaliştii de la Financial Times termenul de „coliving” într-un articol publicat recent. Într-adevăr, sindromul Peter Pan, care se referă la adulţii care se comportă ca adolescenţii sau copiii, pare să se suprapună perfect pe conceptul de coliving, în care adulţii par să trăiască o adolescenţă perpetuă, ca la căminele studenţeşti. 

    În timp ce conceptul de shared economy şi al locuinţelor private închiriate pe durate scurte turiştilor prin Airbnb nu mai este de mult o noutate, conceptul de coliving îşi face loc în viaţa adulţilor moderni (în special a celor mai tineri dintre ei).

    Mişcarea se referă la extinderea modelului de chirie folosit în general de studenţi, care stau de obicei mai mulţi într-un apartament, la un nou tip de dezvoltare imobiliară. Start-up-urile active pe această nişă dezvoltă proprietăţi pe care le transformă în spaţii de coabitare, care ţintesc, în general, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Aceste spaţii includ atât zone individuale, private, destinate fiecărui chiriaş (în general garsoniere, cu suprafeţe variate), cât şi zone comune tuturor chiriaşilor: bucătăria, sufrageria, zonele de dining – toate folosite de persoanele care stau într-un astfel de spaţiu.

    Din ce în ce mai mulţi locuitori ai marilor oraşe îmbrăţişează conceptele spaţiilor de acest tip. Jurnaliştii din presa internaţională vorbesc chiar de mai multe niveluri ale acestei nişe din real estate: spre exemplu, spaţiile de coliving 1.0 îi au drept clienţi ţintă pe absolvenţii de universităţi care se mută în spaţii individuale de dimensiuni reduse, dar care le oferă accesul la spaţii comune vaste. Acest tip de proiecte funcţionează bine şi pentru angajaţii în regim remote care caută soluţii de cazare pe termen scurt.

    Acum piaţa aduce o nouă propunere de coliving, 2.0, care ţinteşte persoanele cu vârste mai mari, care îşi doresc atât apartenenţa la o comunitate, cât şi mai mult spaţiu. Îşi preţuiesc intimitatea, le pasă de ceea ce împărtăşesc şi de cine sunt înconjuraţi. Jurnaliştii din presa internaţională scriu că acest trend ar putea aduce următoarea revoluţie în imobiliare.

    Conceptul este baza unor iniţiative precum cel al start-up-ului britanic The Collective, care este descris drept furnizorul unei noi modalităţi de a trăi în oraşe. The Collective deţine în prezent trei astfel de proiecte – două în Londra (Canary Wharf, Old Oak) şi unul în Long Island, New York (Paper Factory).

    Collective Old Oak, din Londra, este cel mai mare spaţiu de coliving din lume. Preţul pentru o garsonieră de 12 metri pătraţi aici porneşte de la 1.300 de dolari pe lună. Spre comparaţie, dimensiunea medie a unei garsoniere în Anglia este de 31,94 de metri pătraţi. Proiectul include însă o sală de sport, un bar, un restaurant, o sală de cinema, terasă pe acoperiş, spa şi un lounge comun. Un tânăr de 29 de ani care locuieşte acolo mărturiseşte jurnaliştilor de la refinery29.com: „Pe hârtie pare destul de scump, dar valoarea constă în toate facilităţile suplimentare pe care le găseşti aici”. Principalul dezavantaj este lipsa spaţiului. 

    Un alt avantaj al proprietăţilor de acest tip este lipsa bătăilor de cap legate de facturi şi de furnizorii de servicii: facturile sunt incluse în preţul chiriei, iar chiriaşii nu mai trebuie să aştepte săptămâni întregi până la instalarea Wi-Fi-ului, de pildă. Totodată, mobila este oferită de proprietarul proiectului, iar curăţenia de două ori pe săptămână şi chiar şi schimbarea aşternuturilor fac parte din ofertă. În Londra există însă şi proiecte de coliving care includ spaţii mai generoase de locuit: spre exemplu Tipi, unde chiriaşii pot sta într-un apartament nemobilat de 50 de metri pătraţi în schimbul unei chirii de 1.895 de dolari lunar. La fel ca alte proiecte similare, Tipi oferă programe de evenimente comune precum cinele sau serile de concursuri cu întrebări. 

    Antil Kehra, fondatorul şi CEO-ul Node, este un pionier al conceptului de coliving 2.0. Potrivit unui interviu acordat de acesta publicaţiei internaţionale Forbes, Node este o companie globală de spaţii de coliving care creează astfel de proiecte, în jurul cărora sunt construite comunităţi în capitale creative din toată lumea. Potrivit presei internaţionale, compania înfiinţată în 2016 operează astfel de proiecte în Statele Unite, Irlanda şi Regatul Unit şi are planuri de expansiune la nivel global, fiind liderul pieţei de profil. În iunie, compania a anunţat un nou proiect rezidenţial în Kitchener, Ontario (Canada), pe care urmează să îl livreze în toamna acestui an.

    Designul interior al apartamentelor din cadrul proiectelor Node este creat astfel încât să fie unic pentru fiecare proiect – iar compania colaborează chiar şi cu artişti locali în acest sens.

    „Puţini oameni vor să cheltuie peste 1.000 de dolari sau euro pe lună, să trăiască într-un spaţiu de 100 de metri pătraţi şi să împartă o bucătărie cu zece oameni. Trebuie să existe un spaţiu de coliving care adoptă conceptul spaţiilor comune de locuit şi cel de sharing economy, dar cu puţin mai mult spaţiu privat pentru un trai independent şi sustenabil în acelaşi timp”, spune CEO-ul Node în interviul acordat Forbes.
    Clienţii vizaţi de Node sunt persoanele de peste 25 de ani sau care au în jur de 30 de ani, singure sau căsătorite, fără copii, fiecare câştigând în jur de 70.000 de dolari anual. Mare parte dintre cei care locuiesc aici sunt femei şi persoane care s-au mutat recent într-un anumit oraş. În general, caută un loc în care să se simtă ca acasă, care este privat şi oferă un sentiment de siguranţă, fiind de asemenea foarte incluziv.

    CEO-ul Node este de părere că acest nou format ar putea crea un segment de piaţă cu totul nou, care va atrage persoane creative, antreprenori, freelanceri şi profesionişti care nu sunt chiar „nomazi digitali”, ci mai degrabă „cetăţeni globali”. Acest tip de persoane ar putea avea trei oraşe pe care să le numească acasă în următorii cinci până la zece ani şi se vor muta între acestea pentru perioade medii de timp. În prezent, nu există nicio modalitate reală prin care aceşti oameni să simtă că aparţin unei comunităţi, aspect care poate duce la sentimente de singurătate şi izolare. Viziunea Node presupune crearea unei reţele globale de clădiri care să permită locuitorilor acestora să simtă în continuare că aparţin de comunităţile în care nu mai trăiesc fiindcă s-au mutat dintr-un oraş sau în care încă nu au ajuns încă să trăiască.

    Ei îşi vor avea locuinţa proprie într-un oraş principal, dar pot beneficia de perioade mai scurte de şedere în clădiri ale Node în alte locuri în care călătoresc. Potrivit lui Khera, „pe măsură ce oamenii se mută în toată lumea, există o nevoie în creştere de apartenenţă la o comunitate globală – chiar dacă vorbim despre un grup de prieteni, colegi şi chiar şi mentori care trăiesc şi se mută în jurul lumii. Restartul vieţii de comunitate la fiecare mutare este disruptiv, iar creşterea unei comunităţi globale ar putea să mai domolească problema singurătăţii şi izolării pentru oamenii mobili la nivel global”.

    Ideea nu este total nouă şi îşi are originile în schemele de locuit din urmă cu un secol, în care trăiau comunităţile hippie din anii ’70, observă jurnaliştii de la refinery29.com.

    Conceptul de coliving al prezentului este diferit însă fiindcă ţinteşte tinerele generaţii care trăiesc în oraşe şi constă mai ales în dezvoltări uriaşe care includ mici unităţi sau apartamente cu spaţii recreaţionale comune – asemănătoare cu hostelurile premium sau cu holurile de studenţi. Unii specialişti numesc creşterea numărului de astfel de spaţii în toată lumea drept o reacţie la criza locuinţelor cu care se confruntă tinerele generaţii din cauza preţurilor ridicate ale locuinţelor în oraşe, cât şi a preţurilor ridicate ale chiriilor şi salariilor care nu cresc semnificativ. Conceptul a fost descris de asemenea şi ca un antidot împotriva singurătăţii.

    Nu trebuie neglijat nici faptul că beneficiile proprietarilor unor astfel de proiecte sunt evidente: astfel de dezvoltări pot aduce un ROI (return of investment) pe metrul pătrat mai mare decât în situaţia locuinţelor tradiţionale – zece chiriaşi dispuşi să împartă o sufragerie înseamnă, în cele din urmă, că au nevoie de mai puţin spaţiu de relaxare în spaţiul individual pe care îl au, lăsând loc pentru alte unităţi, închiriate de alţi locuitori ai acestor spaţii.

    Pe de altă parte, jurnaliştii de la Financial Times cred că există mai multe probleme legate de această soluţie. Riscul investiţiilor în acest tip de active este unic şi grav: activul principal este o cameră într-o clădire, iar valoarea depinde, în mare măsură, de camerele aflate în apropiere care nu sunt deţinute de cumpărător. Aceste camere ar putea fi obiectul unor decizii manageriale ale propreietarului, astfel că orice proprietar care ocupă o astfel de cameră este expus modului în care vecinii le folosesc pe ale lor. Un studiu citat de FT indică faptul că aproximativ jumătate dintre participanţi au identificat „vecinii nepotriviţi” ca fiind cea mai mare preocupare a lor legată de achiziţia unui spaţiu de coliving.
    Din acest motiv, valoarea unui astfel de activ poate să fluctueze semnificativ în funcţie de tiparele comportamentele ale vecinilor, înspre un nivel mult mai ridicat decât în situaţia caselor sau apartamentelor obişnuite.

  • Prima ţară care SCHIMBĂ TOATE REGULILE şi introduce săptămâna de muncă de patru zile. Vezi care este primul oraş unde s-a făcut deja schimbarea

    300 de angajaţi ai municipalităţii Odsherred, din nord-vestul regiunii daneze Zealand, urmează să primească liber în zilele de vineri, începând de săptămâna aceasta, a declarat şeful departamentului de resurse umane al acesteia, Kirsten Lund Markvardsen, citată de thelocal.dk.

    La baza proiectului săptămânii de lucru mai scurte stă un proces de trei ani cu diferite iniţiative noi aduse în faţa consiliului local. O altă modificare adusă va permite locuitorilor să contacteze municipalitatea în afara orelor de program din zilele de lucru.

    „Membrii comunităţii vor putea suna mai devreme şi mai târziu de luni până joi, pentru a recompensa faptul că vineri va fi închis. Acest lucru ar trebui să ne permită să avem un serviciu municipal mai bun, oferind personalului nostru o zi liberă în plus”, a spus Markvardsen.

    Cele patru zile prelungite de lucru vor reprezenta o săptămână de lucru de 35 de ore pentru personal. O săptămână de lucru tipică în Danemarca este de aproximativ 37,5 ore.

    Cititi aici articolul integral

     

     

  • A început: Unii dintre cei mai mari jucători din economiile globale anunţă 60.000 de concedieri

    Concedierile din sectorul bancar la nivel global se apropie de 60.000 de persoane, cu majoritatea care se regăsesc în pericol de a-şi pierde locul de muncă localizaţi în Europa, unde dobânzile negative şi încetinirea economică determină creditori precum Commerzbank să îşi treacă la reduceri de costuri, potrivit Bloomberg.

    Nemţii de la Commerzbank au anunţat săptămâna trecută că plănuiesc să elimine 4.300 de poziţii, ceea ce ar adânci efectele unei restructurări care a început în urmă cu trei ani.

    Astfel, numărul reducerilor de personal anunţate la nivel global se ridică la 58.200, cu circa 90% dintre ele în Europa.

    Cifrele arată că 52.424 de poziţii sunt ameninţate în Europa, 2.769 în America de Nord, 2.487 în regiunea Orientului Mijlociu şi Africa şi 513 poziţii în regiunea Asia Pacific.

    Situaţia actuală reflectă slăbiciunea industriei financiare din Europa, care trebuie să se confrunte cu o piaţă bancară fragmentată, încetinirea creşterii economice şi dobânzile negative au erodat încasările din creditare deja de jumătate de deceniu.

    Aşteptările conform cărora dobânzile vor începe să crească au fost estompate anul acesta când războiul comercial dintre SUA şi China au lovit în exporturile regiunii şi au forţa Banca Centrală Europeană să scadă şi mai mult dobânzile deja negative.

    Băncile germane, care depind de exporturi mai mult decât celelalte economii mari, anunţă cele mai mari restructurări.

    Deutsche Bank anunţă 18.000 de concedieri până în 2022, în timp ce alţi creditori anunţă de asemenea mii de concedieri în următoarea perioadă. Prin urmare, Santander anunţă peste 5.400 de concedieri, Commerzbank cu 4.300, HSBC cu 4.000, Barclays cu 3.000 sau SocGen cu peste 2.100.

     

     

  • `Cel mai bun job’, care oferă un salariu anual de 108.000 de dolari şi are un număr mare de poziţii vacante

    Majoritatea oamenilor vor să găsească un loc de muncă prin care să câştige mai mulţi bani, dar îşi doresc şi să fie fericiţi.

    Cum poţi să le ai pe amândouă? Există un job care să îţi ofere un salariu anual de şase cifre, o satisfacţie mare la locul de muncă şi are destule posturi vacante pentru ca acest vis să se transforme într-o posibilitate reală?

    Potrivit marketwatch.com, nu a existat niciodată o perioadă mai bună de la Marea Recesiune încoace de a începe căutările unui astfel de job. Economia Statelor Unite încetineşte şi 130.000 de noi locuri de muncă au fost adăugate acesteia în august, potrivit raportărilor autorităţilor americane.

    Companiile sunt mereu dornice să îşi îmbunătăţească eficienţa şi să înveţe mai mult despre clienţii lor, prin urmare, postul de data scientists (specialist în interpretarea datelor) este la mare cerere. Acest post se află pe locul I în clasamentul platformei de resurse umane Glasdoor care se referă la cele mai bune 50 de locuri de muncă din America, pentru al patrulea an la rând. Salariul mediu este de 108.000 de dolari anual. Acest post este urmat în clasament de managerii din domeniul asistenţei medicale (83.000 de dolari) şi managerii de marketing (82.000 de dolari), terapeuţi ocupaţionali (74.000 de dolari) şi manageri de produs (115.000 de dolari).


    Clasamentul Glasdoor a fost realizat luând în calcul factori precum: potenţialul de câştig, ratingul general de satisfacţie la locul de muncă şi numărul de locuri de muncă vacante. Pentru ca un job să fie luat în calcul,  utilizatorii platformei trebuie să posteze un număr de cel puţin 100 de raportări salariale şi cel puţin 100 de recenzii referitoare la satisfacţia la locul de muncă. Job-urile de internship şi cele de nivelul C au fost excluse din acest studiu.

    Specialiştii în interpretarea datelor au însă parte de competiţie: un raport separat, realizat de US News & World Report îi listează pe dezvoltatorii software pe primul loc când vine vorba despre cele mai bune slujbe. Această poziţie oferă un orar flexibil, oportunitatea de a lucra în regim remote, în timp ce indivizii pot investi atât în dezvoltarea lor personală, dar şi profesională.

     

  • Dacă nu aţi apucat să primiţi o mărire salarială sau o ofertă mai bună de la o altă companie, s-ar putea să fie prea târziu

    „Şase din zece respondenţi au declarat că au în plan să-şi caute activ alt loc de muncă, iar lor li se adaugă şi alţi aproape 7% care iau în calcul această posibilitate. Un sfert dintre respondenţi afirmă că nu-şi vor căuta alt loc de muncă, însă dacă vor primi o ofertă mai bună o vor accepta”, menţionează sondajul BestJobs.
    Chiar dacă nu vor reuşi să îşi găsească alt job, 55% dintre respondenţi au spus că au de gând să ceară o mărire salarială de cel puţin 20%, alţi 17% sunt indecişi dacă vor face acest lucru şi doar 28% afirmă că nu intenţionează să ceară angajatorului mai mulţi bani.
    Angajaţii ar vrea să schimbe jobul, dar în realitate nu găsesc ceva mai bun.
    În acte, companiile, angajatorii, patronii susţin că piaţa de muncă este tensionată, dar nu este chiar aşa.
    În altă parte, la alt angajator, salariile nu sunt cu mult mai mari şi poate nici condiţiile nu sunt mai bune. Plus că un om îşi schimbă jobul nu din cauza companiei, ci din cauza şefilor, şi dacă ai „şansa” unui şef mai bun, nu pleci aşa uşor.
    Conform sondajului BestJobs, 44% dintre angajaţi, deci aproape jumătate, şi-ar da demisia pe loc dacă ar găsi în altă parte un salariu între 500 şi 1.000 de euro. Trei din zece angajaţi ar renunţa imediat la jobul actual pentru un salariu între 1.000 şi 2.000 de euro, în timp ce 12% ar schimba jobul pentru un salariu care depăşeşte 2.000 de euro.
    Un sfert dintre angajaţi spun că nu şi-ar schimba jobul pentru o ofertă mai mare, pentru că lucrează într-o echipă de care s-au ataşat.
    Conform unui articol din Ziarul Financiar care citează datele de la Inspecţia muncii, aproape un milion de români au contracte de muncă cu salarii de peste 1.000 de euro brut, ceea ce înseamnă aproape 600 de euro net.
    Patru din zece angajaţi care câştigă peste 1.000 de euro brut lucrează în Bucureşti, 63.000 în Cluj, 53.000 în Timişoara, 36.000 în Ilfov şi 34.000 în Iaşi.
    Dacă coroborăm aceste date, respectiv un milion de angajaţi care câştigă 600 de euro net cu faptul că aproape jumătate dintre angajaţi şi-ar schimba jobul dacă ar primi o ofertă cuprinsă între 500 şi 1.000 de euro net, rezultă că în piaţă nu sunt atât de multe joburi mai bune.
    Într-adevăr, fluctuaţia de personal este mare, dar asta nu înseamnă că se găsesc joburi mult mai bine plătite.
    În cele zece judeţe mari din punct de vedere economic poate mai ai loc să te mişti, să găseşti joburi mai bune, cu salarii mai mari. Dar în celelalte 32 de judeţe şansele sunt extrem de reduse pentru că nu se creează locuri de muncă cu grad mai înalt de calificare, care să necesite o specializare mai mare şi pentru care companiile ar plăti mai mulţi bani.
    Din 2012 încoace salariul mediu s-a dublat de la 1.500 de lei la 3.100 de lei net. În euro, salariul mediu a crescut de la 370 de euro net la 660 euro net. Salariul minim a crescut de la 700 de lei la 1.200 de lei net.
    În toată această perioadă s-au creat aproape 700.000 de locuri de muncă în plus astfel încât, în acest moment, conform Inspecţiei Muncii, sunt 5,6 milioane de contracte de muncă pentru 4,9 milioane de salariaţi. Un angajat poate să aibă mai multe contracte de muncă.
    Cred că această creştere salarială susţinută şi accelerată din 2012 încoace se apropie de final: statul, care plăteşte mai bine decât sectorul privat, nu mai are resurse de creştere a salariilor, iar angajatorii privaţi încep să se confrunte cu încetinirea creşterii economice.
    Deja se vede în marile companii că multe proiecte sunt puse pe hold, se refac bugetele în funcţie de rezultatele economice care vin din afară şi care încep să fie afectate de războiul comercial, de încetinirea economiilor occidentale şi chiar intrarea în recesiune, de tensiunile tehnologice, pentru că multe firme vor să schimbe tehnologiile din mers pentru a fi mai productive.
    Companiile mari încep să se protejeze şi nici nu va fi vorba de majorări salariale. De altfel, toată Europa Occidentală nu cred că a majorat salariile cu mai mult de 10% în ultimii şapte ani.
    Deci creşterile salariale din România, procentuale, de 100%, chiar dacă pornesc de la o bază mică, nu sunt văzute cu ochi buni.
    Sunt companii care nu mai fac investiţii pentru a nu căuta oameni pe care să-i plătească mai bine decât pe cei cu care lucrează în prezent.
    Companiile preferă să renunţe la investiţie decât să majoreze salariile pentru a atrage oameni.
    Exact cum spunea şi Marian Popa, şeful centrului de la Bucureşti al gigantului german Deutsche Bank, România a atins un platou – el dădea exemplul din IT – şi pentru a obţine creşteri salariale mai mari trebuie să vină cu o valoare adăugată mai mare decât cea din prezent.
    În aceste condiţii, dacă nu aţi primit o majorare salarială până acum, dacă nu v-aţi schimbat jobul, s-ar putea să fie prea târziu pentru acest ciclu economic.
    S-ar putea să mai aşteptaţi mai mulţi ani până când revin din nou investiţiile şi companiile sunt dispuse să plătească salarii cu mult mai mari. 

  • BestJobs: Peste jumătate dintre angajaţi vor să ceară o majorare salarială până la finele anului sau să îşi caute alt job pe mai mulţi bani

    Peste jumătate dintre angajaţi au în plan să ceară o mărire salarială sau să îşi caute un nou loc de muncă până la finele acestui an, nivelul insuficient al veniturilor fiind principala nemulţumire a acestora, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.

    Astfel, şase din zece respondenţi au declarat că au în plan să îşi caute activ alt loc de muncă, iar lor li se adaugă alţi aproape 7% care iau în calcul această posibilitate. Un sfert dintre respondenţi afirmă că nu îşi vor căuta alt loc de muncă, însă dacă vor primi o ofertă mai bună, o vor accepta cu siguranţă. Doar sub 4% dintre respondenţi afirmă cu tărie că nu sunt interesaţi deloc de alt job, fiind mulţumiţi cu cel actual.

    Chiar dacă nu vor reuşi să îşi găsească alt job, 55% dintre respondenţi au spus că au de gând să ceară o mărire salarială de cel puţin 20%. Alţi 17% sunt indecişi dacă vor face acest lucru şi doar 28% afirmă că nu intenţionează să ceară angajatorului mai mulţi bani.

    Interesul pentru un job în străinătate rămâne ridicat, date fiind nivelurile salariale mult mai ridicate din alte ţări. Doi din zece respondenţi au în vedere să îşi caute un job inclusiv în străinătate până la finalul anului, iar 22,3% nu exclud această variantă.

    Cei mai mulţi angajaţi (44%) şi-ar da demisia pe loc dacă ar găsi în altă parte un salariu între 500 şi 1.000 de euro. Trei din zece angajaţi (30%) ar renunţa imediat la jobul actual pentru un salariu între 1.000 şi 2.000 de euro, în timp ce 12% ar schimba mâine jobul pentru un salariu care depăşeşte 2.000 de euro. Doar 14% dintre respondenţi au afirmat că nu şi-ar da demisia doar pentru bani.

    Principalul motiv care i-ar reţine pe angajaţi să îşi schimbe jobul este că lucrează într-o echipă de care s-au ataşat foarte mult (25% dintre respondenţi). Pentru alţi 16,8% motivul principal pentru care şi-ar păstra jobul actual este că biroul e aproape de casă. Aproape tot atâţia se tem să nu „cadă din lac în puţ”, iar 12,7% sunt reţinuţi de faptul că în domeniul în care activează sunt puţine locuri de muncă disponibile.
     

  • „–Ţi-ai trimite acum copiii la muncile agricole sau la practică industrială în fabrică, cum era pe vremuri?! –I-aş trimite oriunde, pentru că oricum nu fac nimic, stau toată ziua degeaba.”

    În 1989 a venit Revoluţia, a căzut regimul şi decreţeii au aruncat cu basca în aer, fericiţi că scapă de această corvoadă.
    În urmă cu o săptămână, cu ocazia începutului de an şcolar, am adus în discuţie subiectul muncilor agricole, practicilor agricole de pe vremuri: „Ai fost la muncile agricole, mai ştii cum era? Ţi-ai trimite copiii la muncile agricole să scoată cartofi, cum eram trimişi noi, sau la practică industrială în fabrică? Ştii ceva, i-aş trimite oriunde, pentru că oricum nu fac nimic, stau toată ziua degeaba” a fost răspunsul primit.
    Ce ironie! Elevii şi studenţii de atunci, deveniţi părinţii de acum şi-ar trimite de bună voie copiii la muncile agricole – nu degeaba ProTV a venit cu show-ul Ferma – să vadă cum e, că poate învaţă ceva, şi nu mai stau toată ziua pe telefon Facebook, pe Instagram, în malluri, în cafenele, fără să înveţe nimic, pierzând timpul degeaba şi cerând bani tot timpul.
    Iar părinţii ar plăti fericiţi pentru acest lucru.
    Copiii de astăzi ai decreţeilor, care au ajuns corporatişti, antreprenori, patroni, bancheri, consultanţi, avocaţi, expaţi au de toate, li s-a pus la dispoziţie totul încă de mici, părinţii încercând să compenseze cu bani lipsa timpului petrecut alături de ei.
    Dar de cele mai multe ori banii, telefoanele, vacanţele de mii şi zeci de mii de euro, maşinile nu pot să înlocuiască lipsa de ambiţie, lipsa de determinare, lipsa unui job pentru o parte din copiii de astăzi.
    Părinţii, care au tras ca nebunii în ultimii 30 de ani să fie cineva, să nu aibă grija zilei de mâine, să poată să se plimbe oriunde în lume, să-şi cumpere lucruri fără să se uite la preţ, ar da bucuroşi mii de euro să-şi trimită copiii în locurile pe care ei le-au urât când erau de vârsta lor: la muncile şi practicile agricole, la săptămânile în fabrici unde nu exista căldură şi nici apă caldă, la ţară cu WC-urile în fundul grădinii, în magazinele unde nu găseai nimic, în apartamente unde învăţai  la lumina lumânării, cu apa caldă de două ori pe zi, în faţa unor televizoare alb-negru cu programe numai de 4 ore, fără telefoane mobile, fără Instagram, în speranţa că odraslele lor cărora li s-a pus la dispoziţie de toate vor vedea cum a fost atunci şi poate le va schimba puţin atitudinea faţă de viaţă.
    Dacă ar putea, taţii şi mamele şi-ar trimite bucuroşi băieţii în armată – mai puţin în Irak şi în Afganistan, acolo unde se trage – pentru a deveni bărbaţi.
    Dacă cineva ar organiza, pe bani, tabere „de sărăcie” unde nu ai nimic, unde nu stai întins toată ziua pe canapea, fără televizor, fără telefon, cu deşteptarea la 6 dimineaţa, cu spălatul la comun, cu mâncare la cazan, ar da lovitura.
    Părinţii de astăzi care au avut noroc să prindă un job sau o afacere bună, nu ştiu cum să vorbească cu copiii lor, ce să le spună, cum să-i îndrume în carieră, încotro să se ducă. Şi atunci speră ca altcineva să găsească soluţii pe care ei să le cumpere şi să le ofere copiilor lor, în speranţa că le va fi de folos.
    Deci, cine vrea să facă tabere ale sărăciei şi experienţe de neuitat la muncile agricole?!
    Bineînţeles, toate împachetate într-o formă adaptată timpurilor noastre.
    Că cerere există! 

  • Începe să iasă la iveală câţi români câştigă peste 100.000 de lei brut lunar: Inspecţia Muncii are în evidenţă 87 de contracte de muncă active cu salarii între 100.000 de lei şi 200.000 de lei brut lunar, adică între 12.500 şi 25.000 de euro net pe lună

    Salariile brute lunare de peste 100.000 de lei sunt obţinute de angajaţi cu funcţii de directori generali, directori adjuncţi, directori tehnici, consultanţi în management şi manageri financiari, potrivit informaţiilor transmise de Inspecţia Muncii.

    Inspecţia Muncii are în evidenţă 87 de contracte de muncă active cu normă întreagă care înregis­trează salarii brute lunare între 100.000 de lei (peste 21.000 de euro) şi 200.000 de lei (42.000 de euro), potrivit infor­maţiilor furnizate de reprezentanţii instituţiei la solicitarea ZF. Un nivel salarial brut de 100.000 de lei se traduce într-un salariu net de 58.500 de lei (peste 12.000 de euro), iar un salariu brut de 200.000 de lei înseamnă un salariu net de 117.000 de lei (25.000 de euro).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cel mai bogat bucătar din lume NU VREA să îşi lase averea copiilor săi. „Averea mea nu va fi lăsată pur şi simplu copiilor, doar pentru simplul motiv că nu vreau să fie răsfăţaţi”

    Gordon Ramsay, chef cunoscut pentru restaurantele sale cu multe stele Michelin şi show-urile televizate, a spus că nu îşi va lăsa averea de milioane de lire sterline copiilor săi, care, după dezvăluirile lui, nu au voie să stea cu el la first class sau să mănânce în restaurante sale.

    Ramsay a declarat că le va da copiilor săi doar 25% din banii pentru un apartament pentru că îşi doreşte ca aceştia „să lucreze din greu“ pentru lucrurile lor. Chef-ul, în vârstă de 52 de ani, a mai spus: „Averea mea nu va fi lăsată pur şi simplu copiilor, doar pentru simplul motiv că nu vreau să fie răsfăţaţi”.

    „Ultima dată când am fost la Royal Hospital Road, restaurantul din Chelsea, a fost la ziua fiicei mele Megan, când a împlinit 16 ani. A fost prima dată când am mâncat aici împreună cu copiii. De asemenea, nu au stat niciodată cu noi la first class. Nu au muncit până acum atât de mult încât să îşi permită asta, iar acestea sunt nişte lucruri pe care le apreciezi altfel după ce ai muncit pentru ele”, a mai spus acesta.

    Domnul Ramsay s-a născut în Scoţia şi a avut un tată violet şi alcoolic, după spusele sale. La 42 de ani s-a căsătorit cu Tana, iar cei doi au patru copii împreună. „Nu pot spune că stau şapte nopţi pe săptămână acasă să gătesc cu copii. Ce am încercat să îi învăţ şi pe ei este, însă, munca etică. Aşadar, timpul nostru împreună este limitat, dar este de calitate”, a declarat chef-ul.

    În 2016 a câştigat la fel de mult ca Beyonce, anume 54 de milioane de dolari, ambii clasându-se pe locul 34 al celor mai bogate 100 de vedete din lume.

    Acesta câştigă zeci de milioane de dolari din cele 25 de restaurante pe care le deţine. 7 din cele 25 de restaurante au stele Michelin. Ramsay a creat un imperiu şi în televiziune cu ajutorul a trei hituri- Hells Kitchen, MasterChef şi MasterChef Junior. Cele trei show-uri au ratinguri mari, iar Ramsay are un salariu de 400,000 de dolari per episod (51 de episoade pe an înseamnă o sumă importantă). De asemenea, acesta a scris mai multe cărţi de bucate care se vând foarte bine.