Au mers să vadă Delta noastră şi jurnaliştii unora dintre cele mai mari trusturi de presă din Europa. Ce impresie le-a făcut ‘tărâmul dintre ape’, aflaţi, în exclusivitate, într-un reportaj de Cătălin Deacu şi Sorin Eşeanu.
Murghiol, “poarta” de intrare în Deltă. Un grup de jurnalişti de la prestigioase publicaţii şi televiziuni din Europa a venit în România să scrie reportaje despre “Tărâmul dintre ape”.
Nick Thorpe este corepondentul BBC pentru Europa de Est. Relatează despre România încă de la Revoluţie. Pentru el, Delta are o semnificaţie aparte, aşa că i-a dedicat o carte.
Încet dar sigur, Delta Dunării se transformă. Tot mai mulţi pescari deschid pensiuni agro-turistice. Se aşteaptă să crească numărul turiştilor după ce Tulcea va avea un aeroport funcţional, anul acesta.
Pentru a stimula construcţia de pensiuni agro-turistice cu bani europeni, Ministerul Turismului a redus suprafaţa minimă de teren eligibilă de la 1.000 de metri la 200 de metri.
Vizita jurnaliştilor străini a fost organizată de Ministerul Turismului şi Ministerul Afacerilor Externe pentru a promova România ca destinaţie turistică, în contextul în care ţara noastră va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, timp de şase luni, scrie stiriletvr.ro
Leave a Reply