Tag: pensiuni

  • Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia pentru că investiţia se recuperează mai repede ca în Mamaia“

    Sinaia, staţiune care atrage anual peste 300.000 de turişti, devine tot mai atractivă pentru investitori astfel că în prezent mai multe vile, hoteluri şi pensiuni sunt puse la vânzare. Recent, omul de afaceri Octavian Radu a preluat pachetul majoritar de acţiuni în cadrul hotelului de cinci stele Ioana Hotels din Sinaia şi în cadrul restaurantului adiacent Forest.

    „Piaţa din Sinaia este în curs de maturizare. Investiţia în Sinaia este mult mai atractivă decât în Mamaia de exemplu pentru că amortizarea este mai rapidă. În Sinaia poţi avea turişti tot timpul anului, în timp ce în Mamaia sezonul este scurt. Există o tendinţă către aparthoteluri. Însă, dacă în Mamaia închiriezi un apartament cu 200-300 de lei pe zi, în Sinaia preţul este de doar 120-150 de lei pe zi”, a spus Lucian Gabriel Asănăchescu, CEO al IMRA Group, din care face parte şi agenţia imobiliară IMRA Real Estate, care are clienţi în special în Constanţa. Însă, IMRA Real Estate se ocupă şi de vânzarea unui boutique hotel în Sinaia. Unitatea, situată lângă drumul spre Cota 1.400 (zona Furnica), are o suprafaţă construită de peste 3.300 mp, dar nu este finalizată astfel că se poate transforma chiar şi în hotel. Preţul de vânzare este de 1,15 milioane de euro, conform datelor de pe site-ul agenţiei imobiliare. De asemenea, în Sinaia este pus la vânzare şi un hotel de trei stele tot în zona Furnica, cu un preţ de 1,9 milioane de euro. Hotelul are 30 de camere. De asemenea, se vinde un hotel nerenovat la ieşire din Sinaia spre Buşteni. Unitatea are 60 de camere, conform datelor de pe site-ul spatiicomerciale.ro.

    Iar tranzacţia prin care Octavian Radu a intrat în acţionariatul Ioana Hotels din Sinaia nu este singura de acest fel.

    În 2018, grupul Alexandrion, cel mai mare jucător român din sectorul băuturilor alcoolice, a cumpărat hotelul New Montana. Hotelul de patru stele are o capacitate de 360 de locuri şi găzduieşte orice tip de evenimente, de la o simplă conferinţă până la cocktail-uri cu 1.000 de invitaţi.

    Cele mai multe hoteluri din Sinaia sunt clasificate la trei şi patru stele, printre unităţile de patru stele prezente se numără Carpathia, hotelul Arca lui Noe, singurul hotel de cinci stele fiind Ioana Hotels. În Sinaia erau anul trecut 28 de hoteluri dintr-un total de 89 de unităţi de cazare, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. În total, în oraş sunt peste 4.500 de locuri în unităţile de cazare înregistrate.
     
  • Pachetele de Crăciun în pensiunile din Maramureş, epuizate de câteva luni

    Pachetele de Crăciun în pensiunile din Maramureş au fost epuizate de câteva luni bune. De sărbători, turiştii sunt răsfăţaţi cu meniuri tradiţionale, participă la tăierea porcului şi sunt colindaţi. Mai mult, localnicii sacrifică deja porci, pentru că „bucatele trebuie afumate domol”.

    La o pensiune din satul Glod, pachetele de Crăciun s-au epuizat încă în luna aprilie a acestui an, fiind cumpărate de turiştii care au fost cazaţi aici anul trecut şi care şi-au adus şi prietenii.

    „Capacitatea pensiunii este de 8 camere cu 16 locuri în total. Pachetul nostru este cu demipensiune, mic dejun şi cină, dar avem şi o masă din Ajunul Crăciunului, care înseamnă pomana porcului – cu platouri tradiţionale, la ceaun şi porc la proţap. Primim zeci de colindători din sat îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, printre care şi copii, se merge la biserică şi avem şi masă festivă în ziua de Crăciun, dar şi plimbare cu sania, focuri de tabără. Pregătim sarmale şi cozonaci, dar le oferim şi horincă şi afinată. Preţurile sunt între 490-550 de lei de persoană pe noapte pe o perioadă de patru zile. Turiştii pe care îi aşteptăm de Crăciun sunt din ţară”, a declarat pentru MEDIAFAX Ileana Sas, reprezentant al pensiunii din Glod.

    Pensiunea din Glod se află la o distanţă de 39 de kilometri de Baia Mare, având o terasă şi vedere la munte. Toate camerele au baie proprie şi sunt dotate cu televizor cu ecran plat.

    O altă pensiune, din comuna Borşa, oferă un pachet de Crăciun cu cazare cu demipensiune, la un tarif de 350 lei/noapte/persoană, pentru un sejur de minim 4 nopţi, preţul total fiind de 1400 lei/persoană.

    „Nu mai avem locuri pentru pachetul de Crăciun din luna septembrie: Sunt 30 de locuri rezervate de turişti din România. Pachetul include meniu masa festivă, cu aperitiv tradiţional, ciorbă, preparat de bază, sarmale, cozonaci şi prăjituri de casă. Băuturile nealcoolice incluse la masa festivă sunt apă, suc, cafea iar cele alcoolice sunt de tip horincă, vişinată, vin şi bere”, a spus Claudia Bujor, reprezentant al pensiunii.

    Pachetul de Crăciun oferit include participarea turiştilor, în dimineaţa zilei de Ajun, la tăiatul porcului, iar seara vor fi colindaţi de săteni. În ziua de Crăciun, vor fi prezentate obiceiuri şi tradiţii de un ansamblu din zona Borşa.

    Pensiunea se află în apropiere de centrul oraşului Borşa, iar turiştii pot explora mai multe obiective din zonă, cum ar fi Monumentul Eroilor de la Moisei, situat la 2 kilometri, Lacul Iezer şi Cascada Cailor care se află la 7 kilometri, respectiv 15 kilometri.

    O altă pensiune, din comuna Onceşti, a epuizat pachetul pentru Crăciun încă din luna august, toate cele 65 de locuri fiind ocupate.

    Administratorul pensiunii, Ana Maria Godja, a subliniat că turiştii vor fi răsfăţaţi cu meniuri tradiţionale, cu preparate din carne de porc, cozonaci şi cu horincă sau afinată, toate pregătite în casă

    „Oaspeţii vor participa la tăierea porcului, vom avea ceteraşi din sat şi jocuri populare, colindători, plimbări cu sania, focuri de tabără. Pachetul special de Crăciun s-a dat cu 1.800 de lei pe persoană, un sejur de 5 zile”, a spus Godja.

    Comuna Onceşti, situată la 60 de kilometri de Baia Mare, este aproape şi de o serie de obiective turistice din zonă, precum Mănăstirea Bârsana, Muzeul Satului din Sighetu Marmaţiei sau Cimitorul Vesel din Săpânţa.

    De asemenea, localnicii din satele Maramureşului au început încă din lunile de toamnă să pregătească preparate pentru sărbătorile de iarnă, mulţi dintre aceştia sacrificând deja porci, pentru a pune slănină, cârnaţi, caltaboşi şi carne la afumat.

    „Pregătim din timp bucatele, care se afumă domol, încet, la lemn, în afumătoare. Nu de pe o zi pe alta. Cînd vin sărbătorile de iarnă vor avea un gust de îţi lingi degetele. Avem şi multe rude în străinătate, în Italia sau Spania, le facem şi lor porţii generoase”, a spus un localnic din comuna Petrova.

  • Vânătorul de comori: Un antreprenor descoperă case vechi din zona Transilvaniei, le recondiţionează şi le transformă în pensiuni. Cum arată cele mai frumoase proiecte? Galerie FOTO

    „Urmare a unor perioade petrecute în străinătate şi cochetând de mai multă vreme cu antichităţile, decora­ţiu­nile şi grădinăritul, am ajuns la concluzia că petrecerea unui timp, chiar şi limitat, în mijlocul unui ambient în care vechiul se îmbină armonios cu noul poate face diferenţa într-un peisaj turistic care se vrea cât mai atrăgător“, spune Călin Noru Stamatoiu.

    Astfel, proiectul Dominic Boutique a început cu achiziţia primei proprietăţi în Sighişoara, pe Strada Tâmplarilor, în anul 2008. Achiziţia a fost un fel de evadare din Bucureşti şi a fost mânată şi de o pasiune mai veche legată de salvarea arhitecturală.
     
    „Nu în ultimul rând, eram în căutarea culorilor şi a energiilor pozitive la care Transilvania excelează.“
     
  • Au investit câteva sute de mii de euro într-o pensiune în Braşov, şi au avut parte de o surpriză de proporţii. Ce s-a întâmplat când a aflat lumea

    Investiţiile în transformarea unor vechi imobile în unităţi de cazare de talie mică le întorc proprietarilor grade de ocupare peste aşteptări, semn că este o categorie din ce în ce mai numeroasă de turişti care preferă o cazare de nişă faţă de experienţa unui hotel clasic, scrie revista După Afaceri Premium, suplimentul de lifestyle al ZF.

    The Pines Boutique Villa din Braşov este un astfel de proiect, o apariţie relativ nouă pe scena locală, în contextul în care investiţia a fost terminată spre finalul lui 2016.

    „Efortul financiar a fost destul de consistent, de câteva sute de mii de euro, dar şi satisfacţiile personale au fost pe măsură“, spun repre­zentanţii The Pines. În esenţă, proiectul The Pines Boutique Villa a urmărit reamenaja­rea unei case existente, lucrările desfăşu­rându-se timp de aproxi­mativ un an. „Casa existentă a fost construită într-un stil destul de greoi în anii ’80, iar interiorul a necesitat intervenţii structurale pentru a putea adapta locuinţa la noua funcţiune de pensiune.“ Astfel, întreaga structură a casei a fost schimbată, faţadele, tâmplăria şi terasa exterioară fiind şi ele modificate. „A fost un proces anevoios din care ne bucurăm că am ieşit cu bine şi foarte multumiţi de rezultat.“ Proiectul este aşezat chiar la marginea unei păduri de pini, foarte aproape de centrul oraşului şi în imediata vecinătate a drumului care merge în Poiana Braşov. La finalul tuturor lucrărilor au rezultat şase spaţii de cazare, două apartamente şi patru camere.

    Au investit câteva sute de mii de euro într-o pensiune în Braşov, şi au avut parte de o surpriză de proporţii. Ce s-a întâmplat când a aflat lumea 

  • Un milion de vizitatori în vacanţe la ţară. Numărul de turişti din pensiunile agroturistice s-a dublat în cinci ani

    Numărul turiştilor care au mers în se­jururi în pensiunile agroturistice s-a du­blat în ultimii cinci ani, anul trecut de­pă­şind un milion de vizitatori, în creş­tere cu 23% faţă de 2016, potrivit da­te­lor de la Institutul Naţional de Statistică.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată cele mai frumoase pensiuni care schimbă sudul litoralului românesc? “Credem foarte tare în potenţialul acestei zone”

    Anul trecut, chiar în centrul staţiunii 2 Mai, s-a deschis Casa Stavros. Cu pool bar şi o plajă privată, Casa Stavros a rezultat în urma unui proiect de reamenajare care a durat circa un an de zile.
     
    Rezultatul aduce o schimbare substanţială faţă de opţiunile clasice de cazare din 2 Mai, deschizând astfel staţiunea către noi categorii de turişti.
     
    „Achiziţionată în 2016 şi reamenajată complet, atât la interior, cât şi la exterior în 2017, Casa Stavros îşi aşteaptă turiştii cu aer de Grecia, pool bar şi plajă privată“, spune Laura Iancu, project managerul echipei care a imaginat proiectul Casa Stavros.
     
    Pereţii albi, cu aspect nefinisat, mobilierul alb şi el şi elementele de decor care, la fel, amintesc de lemnul nefinisat completează în interior logica de exterior a proiectului. Casa Stavros ar putea fi oriunde în Grecia, dar din fericire o găsim chiar în centrul staţiunii 2 Mai.
     
    „Ca amplasare, proprietatea se află la 3 minute de Primăria 2 Mai şi la 7 minute de plajă, foarte aproape de zona de magazine şi restaurante din staţiune. Proiectul este destinat turiştilor nostalgici şi îndrăgostiţi de staţiunea 2 Mai de altădată, cât şi celor dornici de un loc liniştit, foarte aproape de mare.“
     
    În contextul în care din 2 Mai până în Vama Veche (sau invers) drumul se parcurge în mai puţin de 5 minune cu maşina sau jumătate de oră pe jos, pe malul mării, Casa Stavros face casă bună şi cu petrecăreţii din Vamă, care totuşi au trecut de o anumită vârstă, aşă că dau cu drag nebunia cortului pe relaxarea unui pat grozav.
     
  • Locul din România care a impresionat mai multi jurnalişti străini de la cele mai mari trusturi de presă europene

    Un sfert dintre turiştii care au ajuns anul trecut în Delta Dunării au fost străini. Interesul pentru această zonă creşte, dovadă că multe pensiuni sunt deja rezervate până la toamnă. 

    Au mers să vadă Delta noastră şi jurnaliştii unora dintre cele mai mari trusturi de presă din Europa. Ce impresie le-a făcut ‘tărâmul dintre ape’, aflaţi, în exclusivitate, într-un reportaj de Cătălin Deacu şi Sorin Eşeanu.

    Murghiol, “poarta” de intrare în Deltă. Un grup de jurnalişti de la prestigioase publicaţii şi televiziuni din Europa a venit în România să scrie reportaje despre “Tărâmul dintre ape”.

    Nick Thorpe este corepondentul BBC pentru Europa de Est. Relatează despre România încă de la Revoluţie. Pentru el, Delta are o semnificaţie aparte, aşa că i-a dedicat o carte.

    Încet dar sigur, Delta Dunării se transformă. Tot mai mulţi pescari deschid pensiuni agro-turistice. Se aşteaptă să crească numărul turiştilor după ce Tulcea va avea un aeroport funcţional, anul acesta.

    Pentru a stimula construcţia de pensiuni agro-turistice cu bani europeni, Ministerul Turismului a redus suprafaţa minimă de teren eligibilă de la 1.000 de metri la 200 de metri.

    Vizita jurnaliştilor străini a fost organizată de Ministerul Turismului şi Ministerul Afacerilor Externe pentru a promova România ca destinaţie turistică, în contextul în care ţara noastră va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, timp de şase luni, scrie stiriletvr.ro

  • Hotelierii români raportează un grad de ocupare de peste 85% de 1 Decembrie

    De asemenea, în topul destinaţiilor preferate rămân staţiunile montane, satele din Transilvania, Bucovina şi Maramureş, precum şi Alba Iulia. Un trend crescător înregistrează şi city break-urile cu avionul în România, încurajate fiind şi de numărul mare de zboruri low cost.

    Mini-vacanţa de 1 Decembrie este ocazia optimă de care turiştii profită pentru a părăsi marile aglomeraţii urbane şi a se îndrepta către staţiunile montane din România. Şi anul acesta, cele mai solicitate destinaţii sunt cele de pe Valea Prahovei, precum şi Bran sau Moeciu. Ofertele încep de la 350-400 de lei pentru un sejur de 3 nopţi, camera dublă.

    De asemenea, interesul românilor se îndreaptă şi către satele din Transilvania, Bucovina şi Maramureş, datorită autenticităţii şi tradiţiilor acestor locuri. Pentru un sejur de 3 nopţi, camera dublă, ofertele de cazare încep de la 300-350 de lei.

    Şi Alba Iulia este o opţiune în agenda de călătorii a românilor, fiind o destinaţie-reper pentru semnificaţia istorică a acestei perioade. Astfel, cei care vor să participe la parada de ziua naţională şi să se bucure de evenimentele muzicale de 1 Decembrie găsesc oferte începând cu 300 de lei, sejur de 3 zile, camera dublă.

    Surprinzătoare este creşterea înregistrată în numărul city break-urilor în ţară, în care turiştii optează pentru transport cu avionul, potrivit reprezentanţilor hotelguru.ro. Astfel, oraşe precum Oradea, Timişoara şi Cluj devin alternative de vacanţă pentru turiştii din zone îndepărtate ale ţării prin cursele aeriene operate de companiile low cost. Oferta de cazare pentru acestea începe de la 350 de lei, sejur de 3 zile, camera dublă.

    HotelGuru.ro este un portal de rezervări online care are listate 1700 de unităţi de cazare din România, din totalul celor 127.000 de unităţi de cazare din întreaga Europă, afişate pe site. Pe HotelGuru.ro pot fi făcute rezervări atât la pensiuni, cât şi la hoteluri de 5 stele. HotelGuru.ro este parte a grupului Szallas.hu din Ungaria, ce a generat rezervări de peste 25 de milioane de euro, anul trecut, în Europa Centrală şi de Est. 

  • Ce e mai important decât maşina de lux

    În ultimii ani, în domeniul echitaţiei s-a petrecut o veritabilă explozie, acest sport devenind tot mai popular în rândul românilor. Dincolo de pasiunea pentru cai, mai mulţi antreprenori au decis să dezvolte businessuri pe baza acestei tendinţe, înfruntând parcă starea în care se află hergheliile din România. Centrele de agrement din domeniu s-au înmulţit în ultimii ani, dar costurile pentru practicarea echitaţiei nu sunt mici, nici pentru întreţinerea cailor, iar pentru performanţe în concursuri sumele necesare sunt ameţitoare. Cât de profitabile sunt centrele de echitaţie sau afacerile de turism ecvestru?

    Îmi aduc bine aminte de prima mea experienţă pe şaua unui cal: să fi avut vreo 7 sau 8 ani, iar părinţii s-au gândit să ne ducă, pe mine şi pe sora mea, la un centru de echitaţie. La vremea respectivă era ceva destul de rar, ţin minte că am stat o bună perioadă de timp pe bancheta din spate a maşinii până să ajungem acolo; odată ajuns, însă, am fost fascinat de frumuseţea şi nobleţea cailor. Nu mi-am închipuit că o să ajung, mulţi ani mai târziu, să scriu despre popularitatea tot mai mare a acestui sport.

    Deşi nu am mai mers de multe ori la un centru de echitaţie, fascinaţia mea pentru cai a rămas aceeaşi. Pare, de altfel, că tot mai mulţi români încep să împartă sentimente de acelaşi tip. Dincolo de pasiune, însă, calul poate fi şi un business – mai profitabil sau mai puţin profitabil.

    Cele mai recente date ale Ministerului Agriculturii, din luna iunie a acestui an, arată că în România există puţin peste 511.000 de cai; dintre aceştia, doar 2.500 aparţin unor companii sau asociaţii private. Acesta ar trebui să fie, în teorie, numărul cailor folosiţi pentru echitaţie sau alte activităţi în cadrul centrelor de agrement. Numărul este însă mai mare, pentru că în România există un număr ridicat de pensiuni sau alte unităţi de agroturism ce oferă clienţilor posibilitatea de a se plimba pe cal, fără a declara aceste lucruri autorităţilor. La nivelul întregii ţări sunt în jur de 150 de centre de echitaţie şi tot mai mulţi români sunt interesaţi de acest sport. Astfel, creşte şi numărul celor care deţin cai pentru agrement, fie ca afacere, fie pentru uzul personal, în condiţiile în care doar cazarea unui cal costă în jur de 350 de euro pe lună. La care se adaugă însă tot felul de alte costuri – de pildă cele cu medicamente, cu antrenamentul sau cu participarea la concursuri.

    „Nici în visele mele cele mai optimiste nu am crezut că în ultimii trei ani va fi aşa un boom în dezvoltarea echitaţiei româneşti”, povesteşte Sorin Săveja, secretarul general al Federaţiei Ecvestre Române. „E ceva de necrezut, o veritabilă explozie, mai ales în zona Bucureştiului: cererea depăşeşte oferta cu mult, nu găseşti un loc unde să laşi un cal în pensiune”, argumentează Sorin Săveja.

    În afară de cluburile oficiale afiliate federaţiei, spune el, sunt numeroase cluburi private deţinute sau administrate de cascadori sau de persoane private. Între avantajele cluburilor care se afiliază la Federaţia Ecvestră Română, explică Săveja, în primul rând se numără faptul că astfel beneficiază de avantajele legii sportului şi nu sunt plătitoare de TVA. „Apoi, beneficiază de posibilitatea de a fi sponsorizate în limita legii, cu 6% – sigur, legea e foartă proastă, de asta călăria e în proporţie de 99,9% privată în România. Noi ne jucăm cu jucăriile altora; printr-un sistem educaţional pe care noi, ca federaţie, îl impunem, încercăm să ridicăm gradul de pregătire inclusiv în centrele de echitaţie. Persoanele pe care le vedeţi la televizor că prestează prin pensiuni nu au dreptul de practică decât dacă dau un examen şi au minimum un carnet de monitor, ca să nu mai zic instructor. Mai mult, la doi ani de zile trebuie să urmezi un curs scurt de verificare, altfel îţi pierzi dreptul de practică. Când organizăm un curs sunt cozi cât casa, pentru că ei răspund juridic; în călărie se poate întâmpla orice, de la a rupe un deget până la a omorî un om”, spune reprezentantul Federaţiei.

    Tot el povesteşte că în 2013, în Statele Unite s-a calculat numărul accidentelor în ramurile sportive; faţă de motociclism, călăria are un grad de risc de 27 de ori mai mare. „Sigur, era vorba de cazuri spitalizate: în călărie 40% din accidente sunt pe jos, nu călare; calul te loveşte, te muşcă, te împinge sau te calcă.”