BusinessMagazin

Tag: jurnalisti

  • Holuri studenţeşti pentru adulţi sau sindromul Peter Pan în real estate

    „Vestea proastă este că nu poţi să ai 19 ani le nesfârşit. Vestea bună este că poţi să trăieşti la nesfârşit în acelaşi tip de locuinţă ca atunci când aveai 19 ani”, descriu jurnaliştii de la Financial Times termenul de „coliving” într-un articol publicat recent. Într-adevăr, sindromul Peter Pan, care se referă la adulţii care se comportă ca adolescenţii sau copiii, pare să se suprapună perfect pe conceptul de coliving, în care adulţii par să trăiască o adolescenţă perpetuă, ca la căminele studenţeşti. 

    În timp ce conceptul de shared economy şi al locuinţelor private închiriate pe durate scurte turiştilor prin Airbnb nu mai este de mult o noutate, conceptul de coliving îşi face loc în viaţa adulţilor moderni (în special a celor mai tineri dintre ei).

    Mişcarea se referă la extinderea modelului de chirie folosit în general de studenţi, care stau de obicei mai mulţi într-un apartament, la un nou tip de dezvoltare imobiliară. Start-up-urile active pe această nişă dezvoltă proprietăţi pe care le transformă în spaţii de coabitare, care ţintesc, în general, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Aceste spaţii includ atât zone individuale, private, destinate fiecărui chiriaş (în general garsoniere, cu suprafeţe variate), cât şi zone comune tuturor chiriaşilor: bucătăria, sufrageria, zonele de dining – toate folosite de persoanele care stau într-un astfel de spaţiu.

    Din ce în ce mai mulţi locuitori ai marilor oraşe îmbrăţişează conceptele spaţiilor de acest tip. Jurnaliştii din presa internaţională vorbesc chiar de mai multe niveluri ale acestei nişe din real estate: spre exemplu, spaţiile de coliving 1.0 îi au drept clienţi ţintă pe absolvenţii de universităţi care se mută în spaţii individuale de dimensiuni reduse, dar care le oferă accesul la spaţii comune vaste. Acest tip de proiecte funcţionează bine şi pentru angajaţii în regim remote care caută soluţii de cazare pe termen scurt.

    Acum piaţa aduce o nouă propunere de coliving, 2.0, care ţinteşte persoanele cu vârste mai mari, care îşi doresc atât apartenenţa la o comunitate, cât şi mai mult spaţiu. Îşi preţuiesc intimitatea, le pasă de ceea ce împărtăşesc şi de cine sunt înconjuraţi. Jurnaliştii din presa internaţională scriu că acest trend ar putea aduce următoarea revoluţie în imobiliare.

    Conceptul este baza unor iniţiative precum cel al start-up-ului britanic The Collective, care este descris drept furnizorul unei noi modalităţi de a trăi în oraşe. The Collective deţine în prezent trei astfel de proiecte – două în Londra (Canary Wharf, Old Oak) şi unul în Long Island, New York (Paper Factory).

    Collective Old Oak, din Londra, este cel mai mare spaţiu de coliving din lume. Preţul pentru o garsonieră de 12 metri pătraţi aici porneşte de la 1.300 de dolari pe lună. Spre comparaţie, dimensiunea medie a unei garsoniere în Anglia este de 31,94 de metri pătraţi. Proiectul include însă o sală de sport, un bar, un restaurant, o sală de cinema, terasă pe acoperiş, spa şi un lounge comun. Un tânăr de 29 de ani care locuieşte acolo mărturiseşte jurnaliştilor de la refinery29.com: „Pe hârtie pare destul de scump, dar valoarea constă în toate facilităţile suplimentare pe care le găseşti aici”. Principalul dezavantaj este lipsa spaţiului. 

    Un alt avantaj al proprietăţilor de acest tip este lipsa bătăilor de cap legate de facturi şi de furnizorii de servicii: facturile sunt incluse în preţul chiriei, iar chiriaşii nu mai trebuie să aştepte săptămâni întregi până la instalarea Wi-Fi-ului, de pildă. Totodată, mobila este oferită de proprietarul proiectului, iar curăţenia de două ori pe săptămână şi chiar şi schimbarea aşternuturilor fac parte din ofertă. În Londra există însă şi proiecte de coliving care includ spaţii mai generoase de locuit: spre exemplu Tipi, unde chiriaşii pot sta într-un apartament nemobilat de 50 de metri pătraţi în schimbul unei chirii de 1.895 de dolari lunar. La fel ca alte proiecte similare, Tipi oferă programe de evenimente comune precum cinele sau serile de concursuri cu întrebări. 

    Antil Kehra, fondatorul şi CEO-ul Node, este un pionier al conceptului de coliving 2.0. Potrivit unui interviu acordat de acesta publicaţiei internaţionale Forbes, Node este o companie globală de spaţii de coliving care creează astfel de proiecte, în jurul cărora sunt construite comunităţi în capitale creative din toată lumea. Potrivit presei internaţionale, compania înfiinţată în 2016 operează astfel de proiecte în Statele Unite, Irlanda şi Regatul Unit şi are planuri de expansiune la nivel global, fiind liderul pieţei de profil. În iunie, compania a anunţat un nou proiect rezidenţial în Kitchener, Ontario (Canada), pe care urmează să îl livreze în toamna acestui an.

    Designul interior al apartamentelor din cadrul proiectelor Node este creat astfel încât să fie unic pentru fiecare proiect – iar compania colaborează chiar şi cu artişti locali în acest sens.

    „Puţini oameni vor să cheltuie peste 1.000 de dolari sau euro pe lună, să trăiască într-un spaţiu de 100 de metri pătraţi şi să împartă o bucătărie cu zece oameni. Trebuie să existe un spaţiu de coliving care adoptă conceptul spaţiilor comune de locuit şi cel de sharing economy, dar cu puţin mai mult spaţiu privat pentru un trai independent şi sustenabil în acelaşi timp”, spune CEO-ul Node în interviul acordat Forbes.
    Clienţii vizaţi de Node sunt persoanele de peste 25 de ani sau care au în jur de 30 de ani, singure sau căsătorite, fără copii, fiecare câştigând în jur de 70.000 de dolari anual. Mare parte dintre cei care locuiesc aici sunt femei şi persoane care s-au mutat recent într-un anumit oraş. În general, caută un loc în care să se simtă ca acasă, care este privat şi oferă un sentiment de siguranţă, fiind de asemenea foarte incluziv.

    CEO-ul Node este de părere că acest nou format ar putea crea un segment de piaţă cu totul nou, care va atrage persoane creative, antreprenori, freelanceri şi profesionişti care nu sunt chiar „nomazi digitali”, ci mai degrabă „cetăţeni globali”. Acest tip de persoane ar putea avea trei oraşe pe care să le numească acasă în următorii cinci până la zece ani şi se vor muta între acestea pentru perioade medii de timp. În prezent, nu există nicio modalitate reală prin care aceşti oameni să simtă că aparţin unei comunităţi, aspect care poate duce la sentimente de singurătate şi izolare. Viziunea Node presupune crearea unei reţele globale de clădiri care să permită locuitorilor acestora să simtă în continuare că aparţin de comunităţile în care nu mai trăiesc fiindcă s-au mutat dintr-un oraş sau în care încă nu au ajuns încă să trăiască.

    Ei îşi vor avea locuinţa proprie într-un oraş principal, dar pot beneficia de perioade mai scurte de şedere în clădiri ale Node în alte locuri în care călătoresc. Potrivit lui Khera, „pe măsură ce oamenii se mută în toată lumea, există o nevoie în creştere de apartenenţă la o comunitate globală – chiar dacă vorbim despre un grup de prieteni, colegi şi chiar şi mentori care trăiesc şi se mută în jurul lumii. Restartul vieţii de comunitate la fiecare mutare este disruptiv, iar creşterea unei comunităţi globale ar putea să mai domolească problema singurătăţii şi izolării pentru oamenii mobili la nivel global”.

    Ideea nu este total nouă şi îşi are originile în schemele de locuit din urmă cu un secol, în care trăiau comunităţile hippie din anii ’70, observă jurnaliştii de la refinery29.com.

    Conceptul de coliving al prezentului este diferit însă fiindcă ţinteşte tinerele generaţii care trăiesc în oraşe şi constă mai ales în dezvoltări uriaşe care includ mici unităţi sau apartamente cu spaţii recreaţionale comune – asemănătoare cu hostelurile premium sau cu holurile de studenţi. Unii specialişti numesc creşterea numărului de astfel de spaţii în toată lumea drept o reacţie la criza locuinţelor cu care se confruntă tinerele generaţii din cauza preţurilor ridicate ale locuinţelor în oraşe, cât şi a preţurilor ridicate ale chiriilor şi salariilor care nu cresc semnificativ. Conceptul a fost descris de asemenea şi ca un antidot împotriva singurătăţii.

    Nu trebuie neglijat nici faptul că beneficiile proprietarilor unor astfel de proiecte sunt evidente: astfel de dezvoltări pot aduce un ROI (return of investment) pe metrul pătrat mai mare decât în situaţia locuinţelor tradiţionale – zece chiriaşi dispuşi să împartă o sufragerie înseamnă, în cele din urmă, că au nevoie de mai puţin spaţiu de relaxare în spaţiul individual pe care îl au, lăsând loc pentru alte unităţi, închiriate de alţi locuitori ai acestor spaţii.

    Pe de altă parte, jurnaliştii de la Financial Times cred că există mai multe probleme legate de această soluţie. Riscul investiţiilor în acest tip de active este unic şi grav: activul principal este o cameră într-o clădire, iar valoarea depinde, în mare măsură, de camerele aflate în apropiere care nu sunt deţinute de cumpărător. Aceste camere ar putea fi obiectul unor decizii manageriale ale propreietarului, astfel că orice proprietar care ocupă o astfel de cameră este expus modului în care vecinii le folosesc pe ale lor. Un studiu citat de FT indică faptul că aproximativ jumătate dintre participanţi au identificat „vecinii nepotriviţi” ca fiind cea mai mare preocupare a lor legată de achiziţia unui spaţiu de coliving.
    Din acest motiv, valoarea unui astfel de activ poate să fluctueze semnificativ în funcţie de tiparele comportamentele ale vecinilor, înspre un nivel mult mai ridicat decât în situaţia caselor sau apartamentelor obişnuite.

  • Facebook oferă posibilitatea plăţii unor utilizatori cu 350 de dolari. Ce condiţii trebuie să îndeplinească şi ce trebuie să facă ei pentru a primi banii

    O firmă de consultanţă care lucrează pentru Facebook a anunţat că gigantul american oferă jurnaliştilor posibilitatea să primească câte 350 de dolari de la companie. În schimb, Facebook doreşte ca jurnaliştii să le comunice perspectiva lor asupra social media, potrivit unui articol publicat de Business Insider.

    Astfel, compania de cercetare de piaţă Luce Research a trimis e-mailuri către reporteri specializaţi pe tehnologie, în numele gigantului din Silicon Valley, solicitându-le să ia parte la interviuri în care să discute despre securitatea cibernetică, moderarea conţinutului, precum şi „integritatea informaţiilor pe social media”, oferindu-le câte 350 de dolari fiecăruia în schimbul acestor informaţii.

    Luce Research le-a comunicat jurnaliştilor că le oferă banii în schimbul unui interviu de 45 de minute, precizând că aceştia ar putea fi donaţi unei organizaţii caritabile, dacă ei preferă. Un purtător de cuvânt al Facebook a spus că nu i-a selectat pe niciunul dintre participanţii la studiu.

    Mai mulţi angajaţi ai Business Insider au fost contactaţi prin intermediul e-mailului companiei de cercetare, inclusiv articolul autorului în cauza, şi cel puţin un editor de la publicaţia New York Times. În e-mail, reprezentanţii Luce Research au spus că sunt în căutarea unor „formatori de opinie cheie din Statele Unite pentru a capta esenţa discuţiilor” despre problemele menţionate.

    Cercetarea ar veni ca o consecinţă a faptului că reputaţia Facebook a fost pătată de o serie de plângeri referitoare la încălcarea intimităţii şi de dezinformarea cauzată de reţeaua socială. Această decizie ridică numeroase întrebări, inclusiv respectiv la cât de neadecvat este ca o companie să ofere bani cash jurnaliştilor care raportează nereguli referitoare la activitatea reţelei, subliniază reprezentanţii Business Insider.

     

  • Libertatea presei: Doi jurnalişti turci care lucrează pentru Bloomberg se confruntă cu pedepse de până la cinci ani de închisoare, după reportaje privind criza valutară de anul trecut din Turcia

    Bloomberg a anunţat joi seară că reporterii Fercan Yalinkilic şi Kerim Karakaya au fost acuzaţi că ar fi încercat să submineze stabilitatea economică din Turcia în urma unui articol publicat de aceştia în august 2018.

    Agenţia de presă a denunţat, de asemenea, că alţi 36 de jurnalişti au fost acuzaţi de procurorii turci în urma comentariilor publicate de aceştia pe conturile de socializare online pentru criticile aduse economiei ţării.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Încă o categorie de salariaţi ar putea fi scutită de la plata impozitului pe venit

    Jurnaliştii ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit pe fondul unui proiect de lege pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, după ce Senatul a adoptat tacit propunerea – care s-ar putea oficializa după şedinţa de astăzi.

    Astfel, potrivit propunerii, Codul Fiscal ar urma să fie completat cu un nou punct la articolul 7 – „48. Activitate de jurnalism – cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, amrine sau aeriene, care se desfăşoara în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”, în conformitate cu forma iniţiatorului.

    Propunerea a fost trimisă spre Senat încă din luna februarie şi a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

    „Mass-media reprezintă un fenomen valoros şi eficient în transmiterea informaţiilor, având, în acest context, receptivitate şi influenţe modelatoare şi educaţionale deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profesiile, de toate convingerile. Jurnaliştii se ocupă atât cu informarea cetăţenilor cu privire la lucrurile relevante din societate, dar şi cu obţinerea de informaţii concrete şi corecte, deoarece nu orice informaţie are putere de a stârni curiozitatea publicului. Fiecare jurnalist intră în contact cu diferite informaţii şi le alege numai pe acelea pe care le consideră demne de interes, demne de a fi făcute publice, demne de a justifica efortul necesar verificării şi prelucrării lor pentru a deveni material de presă. Principala valoare la care ţin jurnaliştii şi la care trebuie să ţină societatea este libertatea presei, aceasta presupune recunoaşterea dreptului jurnalistului de a căuta informaţii şi de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate”, se arată în expunerea de motive.

    Astfel, jurnaliştii s-ar alătura celorlalte categorii de salariaţi scutite de la plata impozitului, precum programatorii, muncitorii din construcţii, sezonierii din turism, cercetătorii şi persoanele cu handicap.

    Scutirea ar fi aplicată atât veniturilor obţinute dintr-un contract de muncă, cât şi celor din drepturi de autor.

    Pentru ca proiectul să devină lege trebuie să primească şi aprobarea deputaţilor.

     

     

  • În România lucrează cei mai puţini jurnalişti din UE. Doar 0,1% din totalul forţei de muncă lucrează în media

    În Uniunea Europeană (UE) lucrau ca jurnalişti aproximativ 0,4 milioane de persoane anul trecut, echivalentul a 0,2% din totalul ocupării forţei de muncă din UE, conform datelor Eurostat.

    Statele membre cu cea mai mare pondere a jurnaliştilor au fost Suedia şi Croaţia, ambele reprezentând 0,4% din totalul ocupării forţei de muncă. În schimb, cota cea mai scăzută, de 0,1% din totalul ocupării forţei de muncă, se afla în cinci state membre: Italia, Polonia, Lituania, România şi Slovacia.

    În ceea ce priveşte activităţile economice asociate jurnalismului, 1,3 milioane de persoane, 0,5% din totalul ocupării forţei de muncă, au fost angajate în activităţi de publicare, cum ar fi publicarea de ziare şi reviste.

  • Reuters, Bloomberg, Le Monde, Wall Street Journal acoperă mediatic Summitul de la Sibiu, unul dintre cele mai importante evenimente politice la nivel european

    Având în vedere interesul foarte mare acordat Summitului Uniunii Europene de la Sibiu şi prezenţa şefilor de stat din 27 de state membre care vor discuta despre viitorul Uniunii, sunt aşteptaţi la reuniune sute de jurnalişti din toate ţările UE şi nu numai.

    În calitate de reprezentanţi oficiali ai mass-media din statele membre, toate agenţiile naţionale de presă sunt aşteptate la Sibiu să relateze despre evenimentul care îi aduce laolaltă pe liderii europeni.

    Printre reprezentanţii mass-media străină se numără agenţia franceză AFP, agenţia spaniolă EFE, agenţia austriacă APA şi cea germană DPA. De asemenea, vor fi prezenţi corespondenţi ai agenţiilor internaţionale Reuters, Associated Press (AP) şi Bloomberg.

    Presa belgiană din Capitala instituţională a Uniunii Europene va fi reprezentată de publicaţiile De Standard, Le Soir, VRT TV.

    Totodată, nu vor lipsi jurnaliştii şi reporterii redacţiilor Politico, Le Monde, Wall Street Journal şi The Economist, care acordă în mod curent atenţia problemelor înscrise pe agenda politică europeană.

    În ceea ce priveşte mass-media din România, toate televiziunile şi publicaţiile de presă scrisă care acoperă subiectele politice la nivel naţional vor avea reprezentanţi la Sibiu pe 8 şi 9 mai. Acestea vor acoperi evenimentele şi discuţiile politice din Sibiu care se vor centra în jurul Summitului de pe 9 mai.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Reuters, Bloomberg, Le Monde, Wall Street Journal acoperă mediatic Summitul de la Sibiu, unul dintre cele mai importante evenimente politice la nivel european

    Având în vedere interesul foarte mare acordat Summitului Uniunii Europene de la Sibiu şi prezenţa şefilor de stat din 27 de state membre care vor discuta despre viitorul Uniunii, sunt aşteptaţi la reuniune sute de jurnalişti din toate ţările UE şi nu numai.

    În calitate de reprezentanţi oficiali ai mass-media din statele membre, toate agenţiile naţionale de presă sunt aşteptate la Sibiu să relateze despre evenimentul care îi aduce laolaltă pe liderii europeni.

    Printre reprezentanţii mass-media străină se numără agenţia franceză AFP, agenţia spaniolă EFE, agenţia austriacă APA şi cea germană DPA. De asemenea, vor fi prezenţi corespondenţi ai agenţiilor internaţionale Reuters, Associated Press (AP) şi Bloomberg.

    Presa belgiană din Capitala instituţională a Uniunii Europene va fi reprezentată de publicaţiile De Standard, Le Soir, VRT TV.

    Totodată, nu vor lipsi jurnaliştii şi reporterii redacţiilor Politico, Le Monde, Wall Street Journal şi The Economist, care acordă în mod curent atenţia problemelor înscrise pe agenda politică europeană.

    În ceea ce priveşte mass-media din România, toate televiziunile şi publicaţiile de presă scrisă care acoperă subiectele politice la nivel naţional vor avea reprezentanţi la Sibiu pe 8 şi 9 mai. Acestea vor acoperi evenimentele şi discuţiile politice din Sibiu care se vor centra în jurul Summitului de pe 9 mai.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Jurnalişti de la Reuters, încarceraţi în Myanmar

    Jurnaliştii Wa Lone (33 de ani) şi Kyaw Soe Oo (29 de ani) se află de mai bine de 16 luni într-un centru de detenţie din localitatea Insein din Myanmar.

    Cei doi jurnalişti de la Reuters au fost arestaţi în decembrie 2017 în timp ce lucrau la o investigaţie privind uciderea a 10 locuitori musulmani de etnie rohingya. Ei sunt acuzaţi de încălcarea Actului Secretelor Oficiale.

  • Ce schemă a folosit un bancher pentru a FURA 100 DE MILIOANE de dolari de la clienţi

    Fabien Gaglio a mărturisit că a derulat o schemă Ponzi de 100 de milioane de dolari, povestesc jurnaliştii de la Bloomberg într-un articol. Într-o zi de miercuri, la ora 9 dimineaţa, în Paris, îmbrăcat într-un pulover elegant şi o cămaşă albă, bancherul de 39 de ani de pe Riviera Franceză a intrat într-o secţie de poliţie şi a luat un loc într-o cameră de interogatoriu, înarmat cu un dosar de notiţe, descriu scena jurnaliştii Bloomberg.
     
    “Ca să sumarizez faptele, misiunea mea era să  înmulţesc banii clienţilor”, a declarat el. Gaglio era unul dintre cei doi manageri ai unui fond de administrare de averi elveţian denumit Hottinger & Partners. Clienţii lui erau din toată lumea: oameni de afaceri din Singapore, artişti din Italia, antreprenori în tehnologie din Statele Unite, toţi atraşi de promisiunea taxelor reduse, a profiturilor mari şi a discreţiei elveţiene. Când câteva dintre investiţii au mers prost, Gaglio a început să ia bani de la unii dintre clienţi pentru a-i plăti pe ceilalţi. În curând a ajuns să falsifice declaraţii şi semnături.

    A ţinut-o aşa timp de 15 ani, iar acum „Nu mi-a mai rămas nimic”, spune el în articolul Bloomberg. 

    Investigatorul francez nu a înţeles de ce Gaglio i-a mărturisit toate aceste lucruri. Niciuna dintre victimele înşelăciunii lui Gaglio nu era de origine franceză. „De ce ai mărturisit totul în Franţa când compania este înregistrată în Elveţia, iar tu trăieşti în Spania?” întreba Rocket. Gaglio a răspuns că unele dintre infracţiuni s-au derulat în Franţa. Niciunul dintre cei doi nu a menţionat faptul că Franţa permite foarte rar extrădarea cetăţenilor. La 4.20 PM, Gaglio a semnat o declaraţie şi s-a întors pe străzile Parisului. Data era 23 ianuarie 2013. În zilele care au urmat, partenerul lui Gaglio, un conte francez numit Jean-François de Clermont-Tonnerre, a început să dea veştile clienţilor. Instituţia mamă din care s-a desprins Hottinger & Partnners – banca franceză Hottinger & Cie, cu rădăcini care se întindeau până în secolul XVIII, a suferit pierderi care au împins-o la faliment. Victimele şi investigatorii din mai multe jurisdicţii au aflat ce s-a întâmplat, iar procurorii din Luxemburg au acţionat cel mai rapid şi l-au acuzat în primăvara aceea pe Gaglio de fals şi uz de fals, fraudă şi spălarea de fonduri furate.

    Gaglio a pledat vinovat. „După ce am trăit în minciună atât de mult timp, acum răspund la întrebări cu cea mai mare transparenţă. Nu am nimic de ascuns”. A reiterat faptul că banii clienţilor lui, precum şi ai săi, au dispărut. „Am fost prins într-o nebunie greu de explicat”, spunea el, explicând că a cheltuit totul pe călătorii extravagante, tablouri de Andy Warhol şi Keith Haring şi avioane private. Un coleg i-a descris purtarea drept „faraonică”.

    Curtea a decis ca Gaglio să plătească 150.000 de dolari, sumă pe care au considerat că şi-o permite şi l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru infracţiunile comise în Luxemburg. A făcut apel şi, după ce a petrecut un an într-o închisoare luxemburgheză, a fost eliberat temporar, iar sentinţa i-a fost redusă la patru ani. În Luxemburg se obişnuieşte să duci la capăt jumătate din sentinţă şi apoi să fii eliberat condiţionat, iar acest lucru înseamnă că Gaglio mai trebuie să stea 12 luni la închisoare când se întoarce. Apoi, este liber să se alăture familiei lui într-o comunitate exclusivistă în apropiere de Cannes, unde au închiriat o vilă, deşi el susţine că nu are bani.

    Totuşi, este posibil să nu scape chiar atât de uşor. Procurori din Geneva, unde Hottinger & Partners era înregistrată, au lansat propria investigaţie în 2013; aceasta este încă în curs, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Bloomberg. Autorităţile elveţiene nu au depus niciun fel de plângere şi nu există semne că cele din Statele Unite ar fi făcut asta. Victimele se tem că motivaţia de a urmări cazul s-a diminuat, după ce Gaglio a fost la închisoare, iar Hottinger a dat faliment.Este greu de imaginat cum ar fi putut ieşi mai bine evenimentele pentru Gaglio – de altfel, câţiva dintre clienţii lui se tem că a planificat totul.

    „Fabien Gaglio a minţit în fiecare zi timp de 15 ani”, spune Diana Benedek, o femeie de afaceri din California care spune că Hottinger & Partners i-a furat ei şi soţului ei 20 de milioane de dolari. „De ce l-ar crede cineva acum?”

    Fabien Nicholas Gaglio s-a născut pe Coasta de Azur, în 1973. S-a mutat în Londra după studii pentru a lucra în domeniul finanţelor, dar a fost prins în 200 pentru că folosea calificări false în banking pentru a aplica la Merril Lunch. A primit o sentinţă suspendată în Nisa şi, mai târziu în cursul aceluiaşi an, a reuşit să se angajeze la elitista bancă privată Rothschild din Londra. Gaglio a început să îşi facă un nume sfătuind familii europene legat de transmiterea averilor din generaţie în generaţie, iar în 2005 a fost recrutat de Hottinger & Cie. La cinci ani după mărturisirea lui Gaglio, victimele lui continuă o campanie prin care să forţeze autorităţile din mai multe jurisdicţii europene să ia măsuri; acţiunile lor nu par însă să îl afecteze pe Gaglio.

    După ce a închiriat o proprietate modestă în perioada procesului său din Luxemburg şi după ce a pretins că a supravieţuit că a pretins datorită părinţilor săi, dovezile arată că şi-a mutat familia într-o vilă al cărei cost de închiriere este de 10.000 de dolari/lună în apropiere de Beaulieu-sur-Mer, pe Riviera Franceză. În 2015, una dintre operele de artă despre care spune că a fost furată înainte de mărturia lui – o sculptură de Yves Klein – a fost vândută cu 200.000 de dolari la o licitaţie din New York, iar identitatea celui care a vândut-o nu a fost dezvăluită.

     

  • Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTE

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    Cititi aici articolul integral