Tăriceanu: România va pleda în continuare pentru un rol mai puternic al UE în regiunea Mării Negre

“Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că, în vederea realizării obiectivelor comune, sunt necesare eforturi şi un angajament reînnoit al ţărilor CEMN pentru dialog onest, înţelegere reciprocă şi colaborare, cu atât mai importante în situaţia complexă de securitate din regiune şi, în numele Senatului României, şi-a reafirmat încrederea în viitorul cooperării la Marea Neagră şi în contribuţia APCEMN la promovarea păcii, stabilităţii şi bunăstării în ţările CEMN. (…) Preşedintele Senatului a subliniat că România, în calitate de membru fondator al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) şi stat membru al structurilor europene şi euro-atlantice, susţine consolidarea relaţiilor cu toate statele membre CEMN, creşterea coordonării şi complementarităţii dintre APCEMN şi OCEMN şi promovează interesele regiunii la nivel internaţional. Pe durata mandatului său la preşedinţia Consiliului UE în 2019, România va pleda în continuare pentru un rol mai puternic al UE în regiunea Mării Negre şi pentru intensificarea colaborării UE cu ţările din regiune, acordând Parteneriatului Estic o importanţă strategică”, se arată într-un comunicat al Senatului.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *