Peste 50.000 de oameni din Dej, fără apă de trei zile; Primăria a adus rezervoare în cartiere

Primarul municipiului Dej, Costan Morar, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că problema tehnică a apărut în urma efectuării unei lucrări „neprofesioniste” de racordare la conducta magistrală de apă a Dejului a localităţii Nima de către o firmă privată.

„De miercuri s-a sistat apa în Dej în urma efectuării unei lucrări de racordare la conducta magistrală de alimentare a municipiului a localităţii Nima de către o firmă privată care a câştigat licitaţia organizată de Compania de Apă Someş, A fost o lucrare nepregătită, a cedat racordul, au înlocuit piesa, aceasta nu a rezistat, a cedat din nou, iar acum se va pune a treia oară. Lucrarea nu trebuia efectuată în această perioadă. Sunt afectaţi de lipsa apei 40.000 de locuitori ai Dejului şi 10.000 de locuitori din comunele limitrofe, care trebuie să suporte lipsa de profesionalism a unor oameni care nu ştiu să efectueze o lucrare de calitate, pe măsura aşteptărilor. Primăria Dej a distribuit apă potabilă şi industrială pentru grupurile sanitare la unităţile de învăţământ şi a amplasat 30 de rezervoare de 1.000 de litri de apă industrială în cartiere tot pentru grupurile sanitare”, a spus Costan.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *