Cu peste 100 de magazine deschise în întreaga lume, brandul Uterqüe este parte a portofoliului Inditex, lider global în crearea şi distribuţia de articole vestimentare, şi are la bază filozofia conform căreia accesoriile reprezintă completarea perfectă a unei ţinute desăvârşite.
Magazinul deschis în Băneasa Shopping City păstrează atmosfera specifică a unui boutique, o atmosferă unică şi specială, cu mobilier în culori calde şi un spaţiu generos luminat cu instalaţii avangardiste.
Retailerul a înfiinţat în acest an compania Uterqüe Fashion Ro cu un capital social de 200.000 de lei. Compania va opera brandul cu acelaşi nume, acesta fiind un prim pas oficial care marchează venirea pe piaţa locală.
De altfel, acesta este modelul de lucru al spaniolilor care au pe piaţa locală deja şapte branduri – Zara, Zara Home, Uterqüe, Bershka, Pull & Bear, Stradivarius şi Oysho. Fiecare brand este operat de o companie separată, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul Uterqüe.
Leave a Reply