„Inovaţia este în ADN-ul P&G de peste 180 de ani. Ea este esenţială pentru cine suntem astăzi şi este fundamentală pentru creşterea noastră. P&G investeşte peste 2 miliarde de dolari pe an în cercetare şi dezvoltare şi este recunoscută drept una dintre cele mai inovatoare companii din lume”, spun reprezentanţii companiei. Potrivit lor, P&G România are ca misiune îmbunătăţirea zilnică a vieţii cât mai multor consumatori prin produse şi servicii de calitate şi valoare superioară. „În paralel, dezvoltăm o comunicare inovatoare pentru educarea şi informarea consumatorilor sau pentru a inspira un comportament de consum responsabil, precum programele Always din şcoli si cele derulate de Pampers în spitale.”
România joacă un rol-cheie în activitatea businessului din regiunea Europei de Sud-Est, fiind cea mai mare piaţă din regiune. De asemenea, Centrul Global de Servicii, lansat în 2006, unul dintre centrele cheie de acest tip, care oferă suport pentru 66 de organizaţii ale companiei, în 15 limbi diferite, este situat în Bucureşti.
În plus, P&G deţine un centru de distribuţie în Timişoara, înfiinţat în 1995, şi o fabrică de produse pentru îngrijirea părului în Urlaţi, judeţul Prahova, deschisă în anul 2010. Aceasta este una dintre cele mai avansate fabrici P&G din punct de vedere tehnologic şi al protecţiei mediului la nivel global şi deserveşte peste 1 miliard de consumatori din peste 40 de pieţe din Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală şi regiunea Caucaz.
2019 reprezintă însă un an marcant pentru P&G în România şi asta nu doar pentru că brandul sărbătoreşte 25 de ani de prezenţă continuă şi de succes, dar şi pentru că aşteptările reprezentanţilor companiei prevăd un viitor similar. Recent, P&G a anunţat o investiţie semnificativă în piaţa locală, şi anume dezvoltarea unei noi fabrici în Urlaţi, în care compania va produce capsulele lichide de detergent (PODS), una dintre cele mai importante inovaţii ale companiei din categoria detergenţilor.
Decizia a fost determinată de cererea din ce în ce mai mare de capsule de detergent lichid în Europa şi de angajamentul companiei de a oferi produse de o calitate şi valoare superioară, care să răspundă cel mai bine nevoilor consumatorilor şi evoluţiei pieţei. „Profilul atractiv al României, succesul companiei pe piaţă şi, foarte important, profesionalismul angajaţilor pe care îi avem aici au făcut ca această investiţie să se întâmple”, spune Antoine Brun, vicepreşedinte al P&G pe regiunea Europei de Sud-Est.
De-a lungul celor 25 de ani de activitate, compania a creat peste 750 de locuri de muncă, investind în capacităţi de producţie şi introducând o serie de soluţii şi proiecte inovatoare. La nivel global echipa companiei numără 97.000 de persoane. În prezent, Procter & Gamble oferă peste 20 de mărci pe piaţa românească, printre care se numără Always, Ariel, Fairy, Gillette, Head & Shoulders, Lenor, Oral-B, Pampers sau Pantene, produsele companiei fiind folosite în peste 90% din gospodăriile româneşti.
P&G este un partener de afaceri important pentru multe firme româneşti care furnizează zilnic fabricii şi birourilor companiei materii prime pentru producţie, bunuri şi servicii. Investiţia de la Urlaţi a atras şi alţi investitori în zonă, multiplicând astfel impactul pozitiv asupra comunităţii locale. De exemplu, 100% din ambalaje provin din România. Totodată, o la fel de mare atenţie este acordată şi mediului. România se numără printre pieţele în care fabricile P&G au obţinut statutul de „zero deşeuri din operaţiuni la groapa de gunoi”.
Deoarece produsele P&G fabricate în România sunt livrate în întreaga regiune şi chiar mai departe, sunt importante şi diversificarea mijloacelor de transport şi alegerea unei opţiuni care este semnificativ mai prietenoasă cu mediul. Compania îşi propune în mod constant să optimizeze distribuţia în strânsă colaborare cu partenerii săi, urmărind să aducă soluţii inovatoare cu amprenta ecologică mai mică, pe tot parcursul lanţului de aprovizionare.
Cum s-a schimbat însă modelul de afaceri al companiei de-a lungul anilor? „Tehnologia a transformat modul în care consumatorii interacţionează cu produsele noastre. Consumatorii au toată puterea. Ei pot cerceta şi cumpăra orice, oricând, oriunde”, susţine Antoine Brun. „A pune consumatorul în centrul a tot ceea ce facem este adânc încorporat în ADN-ul nostru. În trecut, aceasta a însemnat adesea focus pe oferirea superiorităţii funcţionale, o mai bună îndepărtare a petelor de pe haine de exemplu. Azi, punem accentul pe crearea de experienţe superioare pentru consumatori, irezistibile. Aceasta înseamnă produse, pachete şi servicii concepute holistic care ajută la rezolvarea unei probleme majore, stabilesc un nou standard, sunt sustenabile şi vorbesc cu consumatorii la nivel emoţional, adaugă el.
Printre tendinţele actuale ale pieţei, vicepreşedintele P&G SEE remarcă o cerere din ce în ce mai mare pentru afaceri responsabile. „Nu mai este vorba doar de schimbarea unui scutec şi despre curăţarea hainelor. Consumatorii vor să afle mai multe informaţii despre mărcile pe care le aleg şi despre companiile din spatele lor. Ei doresc să vadă implicarea companiilor în sustenabilitate şi responsabilitatea socială.” Potrivit lui, 75% dintre consumatori cred că businessurile ar trebui să ofere înapoi ceva comunităţii; 65% sunt dispuşi să plătească mai mult pentru un produs durabil, iar brandurile cu dovezi de implicare în sustenabilitate înregistrează o creştere cu 4% mai accelerată faţă de celelalte.
Ca planuri de viitor, reprezentanţii businessului spun că vor să fie în continuare „o forţă a binelui şi o forţă a creşterii”. „Cu cât dezvoltăm şi integrăm mai mult responsabilitatea socială în modul în care facem afaceri, cu atât mai mare este impactul pe care îl putem avea asupra oamenilor pe care îi deservim, asupra comunităţilor în care trăim şi muncim şi asupra lumii care ne înconjoară. De asemenea, acest lucru ne ajută să creştem şi să ne construim afacerea.”
De altfel, după atingerea obiectivelor pentru anul 2020, şi anume o serie de progrese semnificative pentru climă, apă şi deşeuri, ei spun că îşi doresc în continuare ca noile obiective fixate pentru 2030 să inspire un impact pozitiv, abordând două dintre cele mai presante provocări ale mediului: resursele finite şi consumul în creştere. Pentru a-şi atinge aceste obiective, P&G va folosi puterea inovaţiei şi a mărcilor companiei pentru a determina un impact pozitiv asupra consumatorilor. În lanţul de aprovizionare, compania îşi propune să reducă amprenta şi să facă eforturi pentru soluţii circulare. De asemenea, pentru a avea un impact asupra societăţii este necesară crearea de parteneriate potrivite care să permită oamenilor, planetei şi afacerilor noastre să prospere. Aceasta include găsirea de soluţii astfel încât niciunul dintre ambalajele companiei să nu ajungă în ocean.
Tag: distribuire
-
(P) 25 de ani de inovaţie în FMCG
-
Clubul Rataţilor se reuneşte pe marile ecrane
E important de spus, încă de la început, că It: Chapter 2 e un film pentru fanii lui Stephen King. Nu este un horror care să îţi provoace insomnii, ci mai curând unul care să trezească nostalgia amintirilor din copilărie.
Prima parte a filmului, lansată în 2017, a avut mult mai multe scene terifiante; îmi închipui că distribuţia selectă din partea a doua i-a împiedicat pe producători să folosească efecte speciale în exces, lăsând astfel mai mult timp pe ecran unor actori excelenţi. Sigur, timpul nu ar fi fost neapărat o problemă, având în vedere că It: Chapter 2 durează aproape
3 ore. La două ore şi 49 de minute,It: Chapter 2 se numără printre cele mai lungi filme horror realizate vreodată la Hollywood. Durata reprezintă atât o problemă, cât şi un avantaj: pe de o parte, lumea s-ar putea speria la ideea de a petrece atât de mult timp în compania unui clovn; pe de altă parte, e suficient timp pentru ca personajele să prindă viaţă. Repet, e aproape obligatoriu să fi văzut, însă, prima parte a poveştii.
Scenariul se concentrează pe mai multe personaje principale – Clubul Rataţilor – care, fiind copii, s-au confruntat cu Pennywise în Derry, undeva în statul american Maine, în 1989. Se spune că Pennywise reapare la fiecare 27 de ani; la sfârşitul primei părţi, liceenii fac un pact că se vor întoarce dacă teroarea se va ridica din nou. Prin urmare, Mike (interpretat de Isaia Mustafa), singurul care a rămas în Derry, îi cheamă pe ceilalţi.
Bill (James McAvoy) este scenarist la Hollywood, Bev (Jessica Chastain) este într-o relaţie abuzivă, Richie (Bill Hader) este un comediant de stand-up, Eddie (James Ransone) este un agent de asigurare pentru evaluarea riscurilor, iar Ben (Jay Ryan) lucrează acum ca arhitect. Bazându-se probabil pe faptul că cei prezenţi în sala de cinema cunosc aventurile iniţiale ale personajelor, regizorul tratează cu o oarecare superficialitate transformarea acestora şi chiar rolul fiecăruia în desfăşurararea evenimentelor. Problema ar fi putut fi rezolvată cu câteva flashbackuri bine plasate, astfel încât toţi spectatorii să fie la curent cu povestea.
Faptul că scenele de groază sunt mai rare nu e neapărat un lucru rău, şi spun asta ca un fan al filmelor horror; o vizionare a ambelor filme reprezintă o experienţă completă şi care aduce un final bine construit. Se asemănă, dacă vreţi, acelor poveşti despre maturizare din anii ’80 (coming of age stories, cum le spun americanii), aşa cum a fost Stand By Me. Un alt exemplu bun în acest sens este seria Stranger Things de pe Netflix, de asemenea puternic inspirată de cinematografia acelui deceniu.
În concluzie, It: Chapter 2 este mult mai mult decât un simplu film horror. Nu va fi pe gustul tuturor, dar va mulţumi destul de mulţi fani ai genului – în special pe cei ai maestrului Stephen King.Notă: 8/10
It: Chapter 2
Regia: Andy Muschetti
Distribuţie: Jessica Chastain, James McAvoy, Bill Hader
Durată: 2 ore 49 minute
Buget: 35 milioane dolari
Data lansării: 6 septembrie -
Cine este tânărul responsabil de distribuţia energiei electrice pentru 1,5 milioane de clienţi
Petre Stoian a preluat în 2017 rolul de diector al diviziei de operaţiuni şi mentenanţă gaz şi electricitate al Delgaz Grid, calitate din care coordonează cei peste 1.400 de specialişti ai diviziei. Este responsabil astfel pentru activitatea de distribuţie a energiei electrice pentru 1,5 milioane de clienţi şi pentru funcţionarea unei reţele de electricitate care se întinde peste 80.000 de kilometri din cinci judeţe din regiunea Moldovei (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Vaslui). Una dintre cele mai recente realizări recente ale diviziei pe care o conduce constă într-o reorganizare a acesteia, prin separarea activităţilor de gaz şi electricitate, cu impact în cele 20 de judeţe deservite de o echipă formată din peste 3.000 de oameni.
Petre Stoian a absolvit în 2007 ca şef de promoţie Facultatea de Electroenergetică, dar şi un masterat în electroenergetică în cadrul Universităţii Politehnice din Timişara. După absolvirea facultăţii şi-a început cariera ca inginer proiectant, iar în decembrie 2013, după ce a dobândit experienţă în zona de excelenţă operaţională, a preluat primul post de conducere din carieră.
Astfel, la vârsta de 30 de ani, conducea deja o echipă formată din 100 de persoane, la Enel Distribuţie Muntenia, gestionând reţeaua de distribuţie a energiei electrice a judeţului Giurgiu. Un alt moment cheie din cariera sa a fost în octombrie 2017, când, după o experienţă de 10 ani în domeniu, a preluat rolul curent. Din pregătirea sa nu lipseşte nici experienţa internaţională: în 2011 a participat la o sesiune de training de şase luni în Italia, în domeniul reţelelor de distribuţie a energiei electrice. „A fost o experienţă foarte interesantă care mi-a lărgit orizonturile profesionale şi m-a determinat să revin în ţară pentru a pune în aplicare cunoştinţele dobândite”, spune el.
Petre Stoian a fost prezentat în ediţia din 2019 a catalogului 100 Tineri Manageri de Top.
-
Doi fraţi din România vor să scape lumea de pungile de plastic. Afacerea lor generează deja venituri de milioane de euro
Tudor Georgescu a lansat împreună cu fratele său, Adrian, alături de alţi doi parteneri de business, o afacere care oferă în prezent o gamă largă de ambalaje de unică folosinţă 100% biodegradabile şi compostabile (reciclabile – n.red.), făcute din plante.
Biodeck îşi propune să ofere astfel o soluţie sustenabilă pentru ambalajele din plastic de unică folosinţă, fiind primul brand românesc care oferă astfel de produse. Firma a fost înfiinţată în 2017, dar operaţiunile de vânzări au început susţinut în 2018. „Ne propunem să închidem anul 2019 la o cifră de afaceri de 2 milioane de euro”, descria Tudor Georgescu obiectivele pentru anul în curs.
Pentru dezvoltarea proiectului, au găsit finanţare prin intermediul producătorului de mase plastice Prodplast SA, o companie al cărei director executiv este şi despre care el spune că „a înţeles impactul plasticului asupra mediului şi a decis să oprească producţia de plastic de unică folosinţă încă de acum 10 ani”.
Planurile lor pe termen lung vizează extinderea internaţională; un prim pas în acest sens a fost distribuţia produselor pe Amazon UK – urmează apoi diversificarea canalelor de distribuţie pe pieţele străine.
Totodată, şi-au propus să desfăşoare şi campanii de educaţie de mediu la nivelul regiunii Europei de Est, motiv pentru care au stabilit o serie de parteneriate în această direcţie.
-
Discounterul german Lidl se lansează în cel mai amplu proiect de panouri solare fotovoltaice din Irlanda şi instalează peste 4.000 de unităţi la un centru de distribuţie
Discounterul german Lidl investeşte un milion de euro pentru a instala 4.364 de panouri solare fotovoltaice la un centru de distribuţie construit în prezent în Irlanda, potrivit CNBC.
În cadrul anunţului lansat luni, Lidl a anunţat că panourile solare vor genera circa 1 milion de kW/h anual, reducând emisiile de carbon ale centrului cu 473 de tone.
Lidl susţine că acest proiect reprezintă „cel mai amplu proiect de panouri solare fotovoltaice” din Irlanda.
Panourile vor fi furnizate de compania Enerpower, un business de energii din surse regenerabile cu sediul în Irlanda.
Lidl a anunţat că noua investiţie înseamnă că aproximativ un sfert din energia pe care o consumă compania în Irlanda va veni din surse de energie solară.
„Am spus foarte clar că atunci când vom construi cel mai mare centru de distribuţie al nostru vom integra cele mai noi şi sustenabile soluţii de inovaţie, care ne vor ajuta să economisim energie”, spune Alan Barry, director în cadrul Lidl.
Directorul a mai adăugat că noul centru va avea staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi iluminare pe bază de LED.
-
Cele mai puternice 100 de femei din business: Dana Petcu, country manager { Parfums Christian Dior România }
• Dana Petcu lucrează în industria cosmeticelor şi parfumurilor de lux de mai bine de două decenii, petrecând aproape 10 ani la conducerea Parfums Christian Dior România, filiala locală a grupului francez.
• Ea şi-a început cariera în sectorul cosmeticelor la compania de distribuţie Niran Cosmetics, care are în portofoliu mărci precum Hermès şi Givenchy; a pornit de pe poziţia de assistant manager, iar ulterior a devenit brand manager.
• În timpul facultăţii a făcut prima încercare în domeniul antreprenoriatului, înfiinţând împreună cu un coleg o firmă de distribuţie de pantofi.Cifră de afaceri (2017): 19 mil. lei
Profit (2017): 719.000 lei -
100 cele mai puternice femei din business: Gabriela Mateescu, director executiv dezvoltare vânzări şi service, retail { Raiffeisen Bank }
• Gabriela Mateescu lucrează la Raiffeisen Bank încă din anul 2000, iar în 2012 a preluat funcţia actuală.
• Timp de patru ani, între 1992 şi 1996, a fost lector la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi.
• A absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice, instituţie de învăţământ unde a obţinut, în 1999, şi titlul de doctor în economie.Active totale (2017): 36,1 mld. lei
Profit (2017): 491 mil. lei -
Ce s-a întâmplat cu pliantele alianţei USR-PLUS, după ce au ales să le distribuie cu Poşta Română. Alianţa din opoziţie va da în judecată compania
Acţiunea Alianţei este motivată de faptul că cele două filiale ale Poştei Române au distribuit ziarele de campanie ale PSD, dar refuză să distribuie pliantele USR-PLUS deoarece conţin un îndemn la vot pe 26 mai şi în opinia reprezentanţilor instituţiei reprezintă “propagandă electorală”, informează reprezentanţii formaţiunilor, într-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.Legea 334/2006 stabileşte clar care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un material să fie considerat material de propagandă electorală, susţine sursa citată. Prezenţa cuvântului „votează” sau orice alt îndemn de a vota cu un anumit competitor electoral nu este un criteriu pe baza căruia să se stabilească dacă un material este propagandă electorală sau nu, mai precizează Alianţa. -
Primul meu job – Loredana Butnaru, general manager Miele România – VIDEO
Bineînţeles, realitatea a fost puţin diferită – primul job mi-a fost oferit prin intermediul căţelului.
La vremea respectivă ieşeam cu el la plimbare prin parcul Politehnicii, unde se formase o adevărată comunitate de proprietari de căţei.Aşa am ajuns să o cunosc pe cea care avea să îmi devină şefă, era o doamnă proprietară a unei firme de import şi distribuţie a jucăriilor Lego.
-
Din cauza unor lucrări, E-Distribuţie Muntenia întrerupe energia electrică în mai multe localităţi
Alimentarea va fi întrerupta în câteva perimetre din localităţile Afumaţi, Voluntari, Piteasca, Dobroeşti, Şindriliţa, Găneasa, Cozieni precum şi în zona Colentina din Municipiul Bucureşti.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.