Cursul, aproape de 4,5 lei/euro. Monedele din regiune se depreciază după violenţele din Ucraina

 La deschiderea şedinţei de miercuri, pe piaţa interbancară de la Bucureşti euro era cotat la 4,4825 lei, cu 0,65 – 0,85 bani (0,14% – 0,19%) sub nivelurile de la închiderea sesiunii anterioare, de 4,4890 – 4,4910 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a început să crească treptat, în cadrul unor tranzacţii cu volume în creştere. Cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost atins la scurt timp după ora 10:00, când euro a fost tranzacţionat la 4,4950 lei, cu 0,4 – 0,6 bani (0,09% – 0,13%) peste închiderea de marţi.

La ora menţionată, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4930 – 4,4950 lei, cu 0,4 bani (0,09%) peste nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4890 – 4,4910 lei/euro.

Cursul de schimb a fost sub 4,5 lei/euro în ultimele trei săptămâni.

După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul şi forintul se depreciau cu 0,4% şi, respectiv, cu 0,7% în raport cu euro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *