“Avantajul este costul de producţie, iar noi suntem cu 48% mai eficienţi decât producătorii obişnuiţi. Preţul de vânzare pentru ouă provine din hrana găinilor. Singurul mod prin care fermierii ar putea să concureze cu preţurile noastre ar fi să găsească o metodă de a nu a mai hrăni găinile”, a spus Josh Tetrick, CEO al Hampton Creek, relatează Businessinsider.com.
Antreprenorul american a obţinut de curând a doua rundă de finanţare, în valoare de 23 milioane de dolari, de la fondul chinez de investiţii Horizon Ventures. El a spus că a primit numeroase oferte, însă a ales un fond din China pentru că vrea să profite de relaţiile pe care investitorii le au în Asia; China, spre exemplu, asigură 38% din producţia de ouă la nivel mondial.
Cel mai bine vândut produs al companiei este maioneza bazată pe înlocuitorul de ouă. Aceasta este deja comercializată în mai multe magazine, iar o unele dintre cele mai mari lanţuri de fast-food şi-au anunţat deja intenţia de a o folosi în prepararea sandwich-urilor.
Departamentul de Research & Development al Hampton Creek lucrează momentan la testarea unui nou produs care să ia locul omletei.
Leave a Reply