Mihaela Ioana Bîciu, CEO, Tradeville: „Etica unui business e la fel de importantă precum legalitatea sa”

Mihaela Bîciu spune că în 2019 a reuşit la Tradeville implementarea mecanismului care permite deschiderea de cont online pentru tranzacţionarea pe bursa românească şi marile burse internaţionale şi a relansat aplicaţia de tranzacţionare într-o versiune modernă, uşor de înţeles şi folosit, acestea fiind principalele sale realizări din plan profesional, cărora li se adaugă însă numirea în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti. „De curând, am fost şi autorizată de ASF pentru ocuparea acestei poziţii. Din noua postură, îmi propun să continui eforturile de a face bursa mai prietenoasă, mai la îndemână şi pe înţelegerea marelui public, astfel încât la sfârşitul celor patru ani de mandat să putem vedea bursa ca parte a planurilor financiare ale unui segment însemnat de români.” Mihaela Bîciu spune că, dacă ar fi fost vreo situaţie în care să fi fost catalogată preconceput ca o persoană mai slabă profesional întrucât este femeie, ar fi transformat acest lucru într-o oportunitate, întrucât i-ar fi fost mult mai uşor să depăşească orice aşteptare. În ceea ce priveşte echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, ea consideră că cele două dimensiuni merg mână în mână. „Un dezechilibru în viaţa personală îţi poate afecta performanţa profesională, după cum un dezechilibru manifestat la job îţi poate crea probleme în viaţa personală. Încerc să fiu o persoană care rezolvă problemele, pentru că în acest fel mă aduc şi menţin în echilibru. Câteodată îmi iese mai bine şi mai uşor, câteodată mai puţin sau foarte greu. Tot un soi de echilibru şi aici.”

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *