O propunere în acest sens vine de la un arhitect italian, care, în colaborare cu firma de mobilă Hi-Interiors, a proiectat un pat inteligent, aflat acum la a doua generaţie, dotat cu proiector HD, ecran cu diagonala de 70” şi sistem de sunet. Denumit HiBed, patul, care va fi disponibil de anul viitor la un preţ de peste 13.000 de dolari, are şi lumini cu intensitate ajustabilă, perdele acţionate electronic, conexiune Wi-Fi şi ceas deşteptător, printre altele.
Tag: uitare
-
Cine este tânăra care coordonează din România 200.000 de vânzători din Europa de Sud-Est
Corina Anghel este training manager South-East Europe în cadrul companiei Avon, funcţie din care este responsabilă de construirea şi coordonarea strategiei de dezvoltare a aproximativ 200.000 de reprezentanţi şi lideri Avon din România, Moldova, Bulgaria, Albania şi Macedonia, având în subordine 11 oameni.
„Am primit prima ofertă de job de la o firmă de consultanţă în HR, pe vremea când oamenii din jur îmi spuneau că ai nevoie de experienţă înainte de a lucra într-o astfel de firmă. Din fericire, primul meu şef nu a crezut la fel şi m-a şi provocat să coordonez un proiect pe fonduri europene de 4 milioane de lei. Apoi primul meu şef din Avon m-a învestit cu aceeaşi încredere, recrutând o tânără de 25 de ani să coordoneze o echipă formată din oameni cu mult mai multă experienţă decât ea”, povesteşte Corina Anghel.
Cel mai dificil moment din parcursul în cadrul Avon a venit atunci când, din cauza strategiei globale a organizaţiei, a pierdut un headcount şi a trebuit să reorganizeze munca, ce a presupus şi deplasări pe arii geografice destul de mari, fără vreo compensare suplimentară. Potrivit Corinei Anghel, printre reuşitele sale profesionale se numără prima sa strategie la Avon, care a ajutat la creşterea cu 20% a numărului de participanţi la care a putut ajunge, câştigarea unui hackathon de inovaţie şi apoi organizarea lui cu rezultate în business, ce au ajuns să fie promovate apoi chiar de CEO, ca model, dar şi echipa pe care o conduce. Absolventă a Facultăţii de Management Economic a ASE şi a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti, Corina Anghel deţine şi o diplomă de master în antropologie şi a studiat un semestru în Italia, fiind plecată de mai multe ori, în diverse ţări, pentru cursuri de perfecţionare.
-
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Alexandru Diaconu, Fondator Bottega Verde România
Omul de afaceri Alexandru Diaconu spune că a început să lucreze încă de la 16 ani, iar la 21 înfiinţase deja prima firmă. A prins valul dezvoltării din IT şi pe cel al începuturilor comerţului online şi, chiar dacă nu toate pariurile sale au fost câştigătoare, asta pentru că prima încercare de business – aducerea brandului La Redoute în România – s-a încheiat în doar câţiva ani, a mizat în continuare pe antreprenoriat.
În toamna lui 2015, Diaconu a decis să intre în zona de cosmetică şi să aducă în România brandul Bottega Verde, ale cărui produse existau deja pe piaţa locală în unele farmacii, dar nu oficial. În 2018, Bottega Verde România a înregistrat venituri de aproximativ 1 milion de euro şi un profit de 5-7%. În paralel cu businessurile dezvoltate în zona comerţului online şi IT, el a pornit şi un business în domeniul medical, axat pe oferirea de servicii de recoltare de celule stem, lansând, în vara lui 2012, Baby Stem, care a înregistrat de asemenea venituri de aproximativ 1 milion de euro anul trecut.
Alexandru Diaconu a urmat ASE-ul şi o serie de studii postuniversitare, atât în zona economică, cât şi în cea de diplomaţie. Dincolo de activitatea antreprenorială, el îşi împarte timpul şi între hobbyurile sale. „Îmi place să citesc istorie, filosofie şi îmi plac autobiografiile. Probabil că acesta este şi motivul pentru care oriunde călătoresc îmi place să descopăr locuri şi oameni şi să vizitez muzee, unde mă pierd chiar şi câte jumătate de zi sau o zi întreagă.”
-
Şi-a câştigat renumele de unul dintre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii ai tinerei generaţii, iar acum a făcut pasul înspre mediul antreprenorial – VIDEO
După ce a câştigat renumele de unul dintre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii ai tinerei generaţii, Daniel Farmache a făcut anul trecut pasul înspre mediul antreprenorial local, ca urmare a numirii sale în funcţia de deputy CEO al companiei Electrogrup Infrastructure (E-INFRA), de unde a evoluat, la începutul acestui an, înspre rolul de CEO.
Grupul Electrogrup Infrastructure este primul jucător de pe piaţa din România care oferă servicii de tip cross-sector (intersectoriale) în energie, telecomunicaţii şi construcţii civile industriale. Compania şi-a extins activitatea şi pe pieţele externe din Polonia, Germania, Rusia, Belgia şi Irlanda şi are afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro. Anterior rolului curent, Daniel Farmache a făcut parte din divizia de investment banking a Citigroup din Londra, lucrând în IPO-uri şi mandate M&A din Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa. A absolvit un MBA la London Business School, cu un stagiu la Massachusetts Institute of Technology şi este licenţiat cu first class honours în finanţe-bănci în Marea Britanie (University of Reading – ICMA Centre) şi în drept la Bucureşti (Universitatea Nicolae Titulescu). Deţine şi certificatul CFA (Chartered Financial Analyst).
Ce i-ar spune cuiva care vrea să plece din ţară? Chiar dacă nu există un răspuns universal, subliniază: „E greu să recomanzi o măsură pentru toată lumea, dacă lumea vrea să plece pentru că: se simte enervată, agasată, prost recompensată în valoare absolută, dacă simte că nu există nicio speranţă – din cauza mediului politic – atunci putem sta la discuţii, pentru că am exemple concrete de relativizare a problemei”. Chiar dacă în Londra şansele unui salariu mai mare sunt reale, crede că o poţi duce mai bine în România cu mai puţini bani.
Observă şi că naţiuni cu democraţie îndelungată au făcut alegeri electorale discutabile din punctul de vedere al unei democraţii mature. „Ne surprinde aşadar că în România, după abia 30 de ani de exerciţiu democratic, încă mai avem sughiţuri?” Optimist, crede că orice ţară a trecut prin paşii pe care îi face România acum.
-
Tânărul care, după ce a ajuns printre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii din Londra, s-a întors acasă şi conduce acum o companie de peste 100 mil. euro. A ajuns CEO în mai puţin de un an – VIDEO
După ce a câştigat renumele de unul dintre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii ai tinerei generaţii, Daniel Farmache a făcut anul trecut pasul înspre mediul antreprenorial local, ca urmare a numirii sale în funcţia de deputy CEO al companiei Electrogrup Infrastructure (E-INFRA), de unde a evoluat, la începutul acestui an, înspre rolul de CEO.
Grupul Electrogrup Infrastructure este primul jucător de pe piaţa din România care oferă servicii de tip cross-sector (intersectoriale) în energie, telecomunicaţii şi construcţii civile industriale. Compania şi-a extins activitatea şi pe pieţele externe din Polonia, Germania, Rusia, Belgia şi Irlanda şi are afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro. Anterior rolului curent, Daniel Farmache a făcut parte din divizia de investment banking a Citigroup din Londra, lucrând în IPO-uri şi mandate M&A din Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa. A absolvit un MBA la London Business School, cu un stagiu la Massachusetts Institute of Technology şi este licenţiat cu first class honours în finanţe-bănci în Marea Britanie (University of Reading – ICMA Centre) şi în drept la Bucureşti (Universitatea Nicolae Titulescu). Deţine şi certificatul CFA (Chartered Financial Analyst).
Ce i-ar spune cuiva care vrea să plece din ţară? Chiar dacă nu există un răspuns universal, subliniază: „E greu să recomanzi o măsură pentru toată lumea, dacă lumea vrea să plece pentru că: se simte enervată, agasată, prost recompensată în valoare absolută, dacă simte că nu există nicio speranţă – din cauza mediului politic – atunci putem sta la discuţii, pentru că am exemple concrete de relativizare a problemei”. Chiar dacă în Londra şansele unui salariu mai mare sunt reale, crede că o poţi duce mai bine în România cu mai puţini bani. Observă şi că naţiuni cu democraţie îndelungată au făcut alegeri electorale discutabile din punctul de vedere al unei democraţii mature. „Ne surprinde aşadar că în România, după abia 30 de ani de exerciţiu democratic, încă mai avem sughiţuri?” Optimist, crede că orice ţară a trecut prin paşii pe care îi face România acum.
Profilul lui Daniel Farmache a apărut în ediţia de anul acesta a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP şi el a fost premiat în cadrul galei de lansare a catalogului.
-
Cum ar fi ca toată lumea să te uite?
Dacă vă place muzica celor de la Beatles (şi cui nu-i place?), atunci „Yesterday“ vă va trimite într-o călătorie nostalgică, amintindu-vă de ce britanicii au fost, cândva, regii posturilor de radio din întreaga lume.
Totul începe cu o pană de curent care afectează tot globul; Jack (Himesh Patel), un muzician britanic care nu se bucură de prea mult succes, este implicat într-un accident cu un autobuz şi pare să fie singurul om de pe Pământ care îşi aduce aminte de Hey, Jude, Yellow Submarine sau Yesterday. Previzibil, cariera sa explodează, iar Jack se transformă într-un superstar.
Şi dacă muzica nu e un argument destul de bun, numele regizorului va fi cu siguranţă: Danny Boyle, cel care a regizat multe filme excelente – Slumdog Millionaire, Trainspotting sau 127 de ore sunt doar câteva dintre ele.
Sigur, filmul are şi multe probleme: în primul rând, se insistă mult prea mult pe relaţia dintre Jack şi Ellie (Lily James), una care nu stârneşte prea mult interes. Pe de altă parte, cred că scenariştii au ratat ocazia de a evidenţia una dintre întrebările esenţiale ale filmului: cum ar fi arătat lumea artistică dacă Beatles nu ar fi existat? Boyle şi echipa se mulţumesc doar cu expunerea acestei ipoteze, iar răspunsul e dat, practic, de întreaga desfăşurare a evenimentelor: chiar şi fără John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr, acordurile ar fi ajuns, cumva, la urechile celor care iubesc muzica.
Un segment interesant este cel în care succesul lui Jack atinge cote nemaiîntâlnite; aici, Boyle duce filmul spre comedie, ironizând tot ceea ce înseamnă industria muzicală de astăzi. Nu este însă foarte clar dacă lucrurile stăteau la fel şi pe vremea celor de la Beatles.
În cele din urmă, Jack trebuie să aleagă între succes şi dragoste, iar asta diminuează din calitatea filmului. Sunt convins că s-ar fi putut găsi şi o altă încheierii o poveştii, fără a da spectatorului prea multe explicaţii; nici fenomenul „uitării“ nu e explicat în vreun fel, dar nu cred că o să vedeţi pe nimeni plângându-se de asta.
Yesterday este un film uşor, dar care va rezona cu multă lume datorită coloanei sonore. Dacă ar fi fost vorba de altă formaţie şi nu de Beatles, aş fi fost probabil reticent să recomand acest film; însă o fac, şi sper să vă bucuraţi de călătoria muzicală aşa cum am făcut-o şi eu.
Notă: 7,5/10
Yesterday
Regia: Danny Boyle
Distribuţie: Himesh Patel, Lily James, Sophia Di Martino
Durată: 1 oră 56 minute
Buget: 26 milioane dolariData lansării: 12 iulie
-
Câteva ore de uitat la televizor, mai dăunătoare decât o zi de muncă. Ce boli faci dacă te uiţi foarte mult la televizor şi cu cât îţi scurtează de viaţa
Orele petrecute uitându-ne la seriale după masa de seara sunt mai rele pentru sănătate decât orele petrecute la birou, potrivit unui nou studiu publicat în Statele Unite, citat de Daily Mail. Potrivit Daily Mail, americanii care petrec mai mult de patru ore pe zi uitându-se la televizor se confruntă cu un risc de dezvoltare a unei boli de inimă sau al unei morţi premature mai mare cu 50% decât pentru cei care se uită la televizor mai puţin de două ore pe zi, potrivit descoperirilor recente publicate de American Heart Association.
Autorii studiului spun că mesele bogate şi gustările nesănătoase vin la pachet cu statul pe canapea în timpul vizionării.
Pentru a avertiza în legătură cu pericolul „relaxării pe Netflix”, cercetătorii îi sfătuiesc pe oameni să îşi schimbe meniul gustărilor consumate în timpul vizionării şi să ia câteva pauze ocazionale în care să se plimbe, nu să se uite continuu la serialele preferate.Societatea americană a avut o tendinţă spre sedentarism care s-a tot accentuat în ultimii ani. Un rol în această direcţie l-au avut şi maşinile care au preluat din ce în ce mai mult din activităţile fizice de la locurile de muncă, ce i-au îndreptat pe americani tot mai mult spre joburi intelectuale, care presupun însă multe ore petrecute pe scaunele de la birou.
American Heart Association estimează că proporţia americanilor care lucrează la birou a crescut cu 83% din anii ’50 încoace. Multe studii au acuzat munca la birou pentru creşterea riscului obezităţii şi a bolilor de inimă; alte studii au ajuns chiar la concluzia că „joburile de birou ucid”, crescând riscurile unei morţi timpurii.
Creşterea popularităţii serviciilor de streaming aduc însă o nouă ameninţare sănătăţii noastre. În Statele Unite, în medie, americanii cu vârsta de peste 15 ani petrec în faţa ecranelor, în medie, două ore şi 46 de minute. Noul studiu arată că sănătatea noastră se înrăutăţeşte în mod direct proporţional cu creşterea orelor în care ne relaxăm la TV sau în faţa altor ecrane.
-
O expoziţie neobişnuită cu sculpturi care „se preling” pe lângă vizitatori
Pentru expoziţie a fost aleasă artista Dan Lam, specializată în sculpturi stranii, care par să curgă precum îngheţata topită, aceasta prezentând o instalaţie de artă intitulată „Crave the Unexpected”, formată din lucrări care vor decora scările la diferite niveluri, se vor scurge de pe faţada clădirii şi pe balustrade, vizitatorii având posibilitatea de a interacţiona cu ele, lucru pe care nu l-au putut face până acum în galeriile obişnuite de artă.
-
Un nou pol de birouri? Gameloft şi Ubisoft se uită la viitoarele birouri Portland Trust de la Jiului
Printre companiile care s-ar fi arătat interesate de proiectul de la Jiului se numără Gameloft şi Ubisoft. Cei de la Ubisoft ar putea închiria 15.000 mp potrivit surselor citate.Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust, care în luna mai a acestui an a vândut proiectul Oregon Park din Pipera către Lion’s Head Investments, într-o tranzacţie estimată la circa 165 mil. euro, a achiziţionat în toamna anului trecut un teren de 16.000 mp pe Str. Jiului aproape de b-dul Bucureştii Noi. Vânzătorul a fost compania Pajura SA, controlată de Florin Eugen Vârlan.Terenul are în imediata vecinătate staţia de metrou Jiului, străzile şi bulevardele din zonă sunt modernizate şi are acces rapid către centru şi către aeroport. Zona reprezintă o continuare naturală a polului de birouri din Expoziţiei care este lângă staţia de metrou 1 Mai -
Gestul emoţionant făcut de un ospătar, după ce o femeie a uitat un cec de jumătate de milion de dolari pe o masă din restaurant
”Sâmbetele sunt foarte aglomerate şi eram gata să curăţ tot de pe masă, să arunc resturile la gunoi. Atunci am văzut plicul care avea pe el logo-ul unei bănci. Apoi am ieşit din restaurant pentru a o căuta pe clientă, însă nu am mai văzut-o”, a declarat bărbatul potrivit Fox News.
Când s-a întors în restaurant, ospătarul a deschis plicul şi a rămas uimit când a văzut că în interior se afla un cec de în valoare de aproape jumătate de milion de dolari. Imediat, el s-a dus la proprietarul restaurantului, care a contactat un ziar local. Cu ajutorul publicaţiei, femeia a fost găsită.
”Am crezut că este vorba despre un miliardar, pentru că ne-am gândit că nimeni n-ar uita un asemenea cec”, a spus Frank Brija, proprietarul pizzeriei. De fapt, cea care deţinea cecul este o femeie în vârstă de 79 de ani, care a avut o carieră în asistenţă socială. Ea trăieşte în Manhattan şi arată că a căutat banii cu disperare.
Din fericire, jurnaliştii publicaţiei locale au reuşit să dea de urma femeieii, care a fost foarte fericită când a primit vestea că banii ei sunt pe mâni bune.